Se afișează postările cu eticheta ISIS. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ISIS. Afișați toate postările

joi, 3 septembrie 2015

Metamorfoza actorilor non-statali în actori statali


Notă: Acest articol l-am scris în trecut având ca principal punct de referință Statul Islamic. Este interesant cum au evoluat lucrurile între timp. Conflictul dintre turci și kurzi are la bază precis o astfel pe teamă cu privire la dorința kurzilor de a-și construi propriul stat pe ruinele Orientului Mijlociu. 

Secolul pe care-l parcurgem este unul al vitezei și al informației. Un secol al surselor deschise. Globalizarea a făcut posibilă apariția unor noi forme de manifestare în politica globală și unor noi tipuri de actori. Actorii de tip non-statal, transfrontalier, sunt cel mai bun exemplu în acest sens, iar dintre aceștia cea mai mare provocare, evidențiată după 9/11 o reprezintă organizațiile teroriste. Al-Qaeda a dominat odinioară scena terorismului internațional, dezvoltând rețele și lovind peste tot pentru a provoca teroare în rândurile adversarilor. Astăzi al-Qaeda este doar o umbră a ce a fost odată, iar o altă organizație, Statul Islamic, pare să intre în lumina reflectoarelor.

Ca și al-Qaeda Statul Islamic este o organizație teroristă. Are rețele în Europa și-n SUA bazându-se pe convertiți și pe comunitățile de musulmani în general. Spre deosebire de al-Qaeda ISIS au învățat să folosească uneltele globalizării în folos propriu. Internetul a devenit o unealtă pentru a recruta și a răspândi teroarea. Statul Islamic se mai diferențiază de al-Qaeda printr-un lucru. Procesul de metamorfoză dintr-un actor non-statal într-unul statal. Această organizație are un scop final bine definit și evidențiat de numele său: construirea unui nou califat (nu reconstruirea celui vechi, atenție!), adică a Statului Islamic. Un stat care să depășească naționalitățile și să aibă la bază credința islamic sunnită, salafismul mai exact.

Statul Islamic și nașterea califatului

Procesul de metamorfoză prin care trece această organizație jihadistă n-ar trebui să ne mire. De fapt este o consecință normală a haosului care domnește în Orientul Mijlociu. Loretta Napoleoni, o jurnalistă care cunoaște lumea islamică și terorismul, a scris o carte intitulată ”Califatul Terorii” unde abordează fix această problemă și discută originile Statului Islamic, cauza care a dus la apariția acestei organizații. Istoria este puțin mai complexă și trece de momentul declarării Califatului, mergând până la liderul terorist al-Zarkawi. Merită menționat totuși contextul final al nașterii: conflictele inter-religioase din Irak, lipsa de legitimitate a statului, războiului civil din Siria și retragerea trupelor americane din Irak.

Aceste realități au dus la slăbirea inevitabilă a celor două state, sirian și irakian, lăsând un vid de putere care să fie umplut de orice era dispus să o facă. Corupția guvernului irakian și discriminarea comunității sunni au servit ca unealtă de propagandă pentru ISIS în faza sa incipientă, iar războiul civil din Siria le-a permis să se mute într-un alt loc și să recruteze oameni, să obțină arme și finanțări, pentru ca mai apoi să se întoarcă în Irak, păstrându-și poziția și-n Siria și să profite în cele din urmă de retragerea trupelor americane și de haosul lăsat în urmă. Un guvern irakian cu o legitimitate scăzută, cu instrumente de forță slabe și un stat sirian dezbinat și incapabil să se opună forței unificate a ISIS.

Statul Islamic a intrat în prim plan în acest context. Din haos se va naște ordine, este un motto latin foarte înțelept care n-ar trebui să lipsească nici din analiza evenimentelor socio-politice. Haosul nu este niciodată permanent, în el diferiți actori luptându-se pentru a-și instaura propria ordine. Asta face acum și al-Baghdadi cu organizația sa. Ei nu duc o simplă luptă împotriva occidentului, ci creează un stat. Spre deosebire de al-Qaeda ISIS nu se ascunde pe un anumit teritoriu, ci cucerește un anumit teritoriu. În acest teritoriu care aparține Statului Islamic aceștia au format o întreagă infrastructură în folosul populației, făcând ce trebuia să facă un stat inexistent și obținând astfel sprijin popular.

Vedem aici o altă față a unei organizații teroriste în procesul ei de transformare într-un stat. Pe lângă fața care inspiră frică și teroare, avem și aspectul mult mai pragmatic al unui stat care asigură cele necesare pentru cei ce trăiesc pe teritoriul său și se conformează cu legile sale. Evident, nu se aplică și pentru adepții altor culte, ci doar pentru sunniți. Restul fie plătesc, fie se convertesc, fie pier. Dincolo de acest lucru vedem cum din haos și din absența statului național se naște un nou stat sau cel puțin se încearcă acest lucru. Un stat amenințător și care dă naștere unui precedent periculos, iar pentru a-l distruge nu-i de ajuns forța militară (care este necesară și care lipsește cu desăvârșire), fiind nevoie și de întărirea statelor deja existente, de oferirea unui alternative.

Pe de altă parte trebuie să menționăm că ISIS este încă o forță slabă. Domină doar acolo unde nu există oponenți reali și tinde să piardă unde se confruntă cu forțe bine antrenate, bine echipate sau cu un moral înalt. Forțele iraniene și Peshmerga reușesc să învingă ISIS în diferite lupte pe care aceștia au început să le evite. Singurele victorii ale Statului Islamic sunt cele împotriva armatei irakiene, prost pregătită și cu un moral scăzut, ori a diferitelor grupuri care se luptă între ele în Siria.

Dincolo de ISIS: Peshmerga, Sectorul de Dreapta, separatiștii ruși

Situația ne aduce puțin aminte de Afganistan. De felul în care un non-stat veritabil a permis unor rețele teroriste să se adăpostească pe teritoriul său și de acolo să lovească în restul lumii. Într-o lume tot mai globalizată un stat slab, aparent neimportant pe hartă, poate să reprezintă un risc major pentru un stat puternic sau chiar pentru ordinea internațională. Ce se întâmplă la capătul opus al pământului cu un stat aparent irelevant s-ar putea să afecteze într-un fel politica americană, ordinea globală sau securitatea altor state.

Nu e vorba doar de lumea islamică. Doar de al-Qaeda și ISIS, ci de orice stat slăbit, dominat de haos sau aproape non-existent. Peste tot există potențialul pentru ca actori non-statali să preia controlul și să folosească acest lucru pentru a lovi în ordinea internațională, așa fragilă cum este acum. Titlul articolului nu face referire la Statul Islamic, ci are un caracter mult mai general pentru că și potențialul de metamorfoză a unor actori non-statali în actori statali nu se limitează doar la ISIS.

Avem, de exemplu, forțele de apărare ale kurzilor în Siria, în Irak. Aceștia luptă pentru a se apăra de Statul Islamic. Peshmerga s-a născut ca și ISIS, din lipsa unui stat care să-și facă datoria și care să-i apere pe kurzi de violențele inter-religioase și inter-etnice. Există un potențial aparte în această organizație și-n traseul ei, un potențial care nu se leagă de o activitate pe termen scurt, ci una pe termen lung și care poate duce la nașterea sau măcar la încercarea de formare a unui stat kurd în lumea cuprinsă de haos și de conflicte a Orientului Mijlociu. Dincolo de discuția privind legitimitatea unei astfel de pretenții trebuie să luăm în calcul posibilitatea, potențialul și cum ar putea afecta, la rându-i, ordinea internațională (sau ce a mai rămas din ea).

Un alt exemplu este în Ucraina. Forțele naționaliste și diferiți oameni de afaceri cu propriile unități paramilitare au jucat un rol important în conflictul armat cu separatiștii ruși. Pe de altă parte aceștia au devenit și o provocare pentru autoritatea noii puteri de la Kiev. Chiar recent armata a încercat să dezarmeze un grup armat de ultra-naționaliști, iar aceștia s-au împotrivit. Statul ucrainean este puțin mai bine consolidat decât altele așa că poate rezista unui conflict cu actori interni, deși asta l-ar slăbi în raport cu adversarii externi. Nu putem ignora faptul că și astfel de actori precum ultra-naționaliștii ar avea potențialul de a da naștere unei enclave și a încerca să devină un stat, la fel cum au făcut și separatiștii ruși, ei fiind totuși dependenți de Moscova, un caz diferit.

Globalizarea își spune cuvântul


Lumea de astăzi este o lume globalizată. Acesta este un fapt de care orice actor sau analist politic trebuie să țină cont. Nu suntem vulnerabili la ce petrece în alte părți ale lumii, iar statele naționale nu mai sunt singurii actori din jocul geopolitic. Actorii non-statali au un cuvânt de spus, iar noua paradigmă impusă de Statul Islamic (care nu se mai limitează la Irak și Siria) este cea a posibilității transformării unor astfel de actori în actori statali. Statele trebuie să țină cont de această nouă realitate și inclusiv în războiul împotriva terorismului trebuie să o aibă în seamă pentru a putea pune capăt cauzelor care au dus la apariția unor organizații ale terorii precum ISIS, dar și pentru a putea sesiza amenințările atunci când apar.

Acordul nuclear cu Iran – implicații geopolitice


Încheierea unui acord nuclear cu Iranul a stârnit numeroase polemici. Opiniile sunt împărțite. Mulți au criticat acest eveniment drept un eșec politic din partea administrației Obama, iar alții au sărbătorit o victorie a diplomației. Israelul și Arabia Saudită în particular și-au manifestat îngrijorarea și, în cazul Israelului, chiar opoziția față de un acord cu Iranul drept o greșeală politică, o naivitate. Opiniile lor sunt oarecum justificate, dar mai important este să vedem cum se vor contura lucrurile de acum înainte. Dincolo de natura mai bună sau mai puțină bună a unui astfel de acord este bine să știm care au fost cauzele ce au dus la încheierea sa, de ce se teme Israelul și care sunt implicațiile geopolitice ale acestuia.

Acordul Nuclear semnat cu Iranul obligă într-adevăr statul iranian să diminueze din capacitatea sa nucleară, evitând astfel producerea unor arme nucleare care să amenință pacea și securitatea mondială. Pentru a întări această obligație Iranul va accepta ca reprezentanți ONU să verifice centralele nucleare de pe teritoriul țării. Alternativa ar fi ruperea acordului și revenirea la starea de fapt dinainte. Din acest punct de vedere acordul este salutar. Evită o intensificare a conflictului deja istoric cu Iranul și dezvoltarea unor arme nucleare. Sigur, nu este perfect, dar aș îndrăzni să spun că într-o oarecare măsură este mai bună decât alternativa.

Echilibrul puterii, ISIS și cursa pentru influență

Pe de altă parte imperfecțiunea acestui acord vine din faptul că Iranul are drum liber spre o nouă dezvoltare economică, lucru ce va facilita o posibilă expansiune a influenței sale regionale și susținerea pentru organizații precum Hezbollah ori pt. regimul Assad. Aici îngrijorarea Israelului și Arabiei Saudite este mai mult decât legitimă fiindcă acestea se află într-un conflict geopolitic cu Iranul. Israelul nu este recunoscut de Iran, iar guvernul de la Teheran susține cauza palestiniană. Arabia Saudită se află în vecinătatea Iranului și duce o luptă pentru influență regională (o influență care păstrează, de fapt, echilibrul de putere în Golful Persic), o luptă foarte vizibilă astăzi datorită conflictul prin interpuși din Yemen.

Îngrijorarea partenerilor strategici ai SUA n-ar trebuie deci să ne mire, fără sancțiunile economice ce urmează a fi ridicate prin acordul semnat Iranul se va putea dezvolta, va putea atrage capital și va putea să-și susțină partenerii. Lupta geopolitică devine mai grea din acest punct de vedere, cu atât mai mult cu cât acordul nu este un tratat de pace, nu este o alianță, ci un simplu acord menit să evite un conflict militar, pe de o parte, și să reintroducă Iranul în economia globală, pe de alta. Ostilitatea între Iran și SUA, Israel sau Arabia Saudită, rămâne valabilă, iar tocmai din acest motiv și pentru a-și repara relațiile cu partenerii din Orientul Mijlociu secretarul de stat al SUA a început un turneu diplomatic în Israel și Arabia Saudită.

Perioada care urmează o să fie dificilă din punct de vedere geostrategic, iar principalul obiectiv al SUA va fi să-și întărească partenerii și să mențină Iranul sub un control minim necesar pentru a evita o extindere prea mare a influenței sale regionale. Control minim pentru că SUA nu vrea nici să închidă Iranul în propriile granițe. Nu trebuie trecut cu vederea nici un alt obiectiv al acestui acord și anume necesitatea distrugerii ISIS fără o intervenție americană cu ”boots on the ground”. Atât SUA cât și Iranul văd în Statul Islamic o amenințare mult mai mare la securitatea proprie, iar obiectivul principal în momentul de față când vorbim de Orientul Mijlociu este eliminarea Statului Islamic, lucru care, ca multe altele în politică, se face cu compromisuri.

Nu putem exclude totuși Uniunea Europeană, în primul rând Germania, din această ecuație. Acordul nuclear cu Iran s-a dovedit un succes diplomatic în primul rând pentru Europa. Conflictul dintre SUA și Iran a permis Europei să joace un rol pe care-l va mai juca de acum înainte, cel de mediator între lumi diferite. Pentru Europa a fost o manifestare a existenței sale și a unui rol mai activ în politica globală, inclusiv în spațiul conflictual și adeseori haotic al Orientului Mijlociu. Ce a urmărit și ce a câștigat Europa/Germania de aici ? Dacă ne luăm după discursurile vice premierului german Sigmar Gabriel s-a câștigat în primul rând o nouă sursă de gaze, un nou mediu de afaceri pe termen mediu și lung, menite să reducă dependența dovedită periculoasă față de gazele rusești.

Dincolo de pozițiile radicale

Acordul în sine nu este neapărat bun și nici neapărat rău. Când vine vorba de politică ezit să fac astfel de clarificări și aș prefera să tratez lucrurile dintr-o perspectivă a celor mai bune posibilități aici și acum, în contextul dat. Este bine că avem un acord, că evităm un conflict militar deschis, că cel puțin se întârzie dezvoltarea unor arme nucleare în Iran și că dobândim șanse noi împotriva unei amenințări precum Statul Islamic. Partea rea apare când știm că nici sancțiunile economice la adresa Iranului nu vor mai rămâne valabile, iar acest lucru permite unui stat ostil să se dezvolte și să-și extindă influența, devenind o provocare și mai mare la adresa unor state precum Arabia Saudită sau Israel, dar și a altora precum Irak.

Irakul nu trebuie ignorat. SUA și Iran au un obiectiv comun în a distruge ISIS înainte să se dezvolte prea mult, înainte să-și întărească fundația pentru noul lor califat (fiindcă asta urmăresc, să clădească un stat, nu o simplă grupare teroristă care să lovească în SUA). Iranul are deja miliții pe teren în Irak, iar o înfrângere a Statului Islamic ar fi oricând însoțită de o întărire a influenței pe care Iranul o are în Irak, în defavoarea influenței exercitate de Statele Unite. În acest joc diplomatic, geopolitic și geostrategic, trebuie menținut echilibrul de putere arab, iar SUA va căuta metode pentru a-și întări partenerii, pentru a limita influența Iranului și în același timp pentru a colabora cu Iran împotriva ISIS.

Siria nu iese din scenariu, ci din contră. Războiul civil din Siria are mai multe implicații. Nu e doar lupta contra unui dictator (Assad) și nici doar lupta contra jihadului promovat de ISIS. Putem spune că toți actorii politici importanți din Orientul Mijlociu au un interes în Siria și susțin diferite grupuri pe la spate. Iranul susține regimul Assad și a trimis aripa sa externă, Hezbollah, pentru a lupta contra ISIS, dar și contra grupărilor rebele mai mici. Turcia și Arabia Saudită susțin rebelii împotriva lui Assad, iar unele zvonuri afirmă și o susținere mai mult sau mai puțin directă pentru ISIS (lucru pe care Erdogan vrea să-l infirme), SUA caută o cale de mijloc cu rebeli moderați, iar kurzii încearcă să se apere, organizându-se și dând naștere unei alte posibilități pentru viitor, un stat kurd la granița Turciei.

Interdependența economică este un alt factor care se urmărește și care trebuie luat în considerare. Prin intermediul reintroducerii Iranului în sistemul economic global se creează premizele unei interdependențe economice. Iranul își va construi viitorul pe acest sistem, pe investiții străine, pe afaceri cu occidentul, iar pe termen lung acest lucru poate oferi Europei sau Americii mijloace prin care să țină Iranul în lesă. Deși nu putem ignora nici ideologia Iranului, nici pozițiile radicale ale ghidului suprem. Dacă un președinte mai rațional precum Putin a putut să ignore interdependența economică și să riște stabilitatea propriei țări pentru interese geopolitice și vise expansioniste nu avem nici o garanație că Iranul n-ar putea proceda la fel.

În sfârșit, acordul este încheiat. Statele Unite trebuie să găsească o cale pentru a-și întări partenerii și a păstra echilibrul de putere în zona Orientului Mijlociu, evitând o dezvoltarea prea mare a Iranului. Șansele sunt să încerce acest lucru, la fel cum vor încerca să colaboreze cu Iran împotriva Statului Islamic (aș zice că aici se află principala motivație din spatele acordului, cel puțin pentru americani). Nu trebuie permisă slăbirea relațiilor cu Israel și Arabia Saudită, motiv pentru care America va încerca să ofere asigurări acestora. Europa va încerca să-și satisfacă o parte din nevoile energetice și economice cu Iranul, iar Iranul va încerca să profite de refacerea economiei ce se întrevede pentru a-și întări poziția și partenerii.

miercuri, 2 septembrie 2015

Non-Statul pe scena relațiilor internaționale

Fenomenul globalizării a devenit o caracteristică a lumii în care trăim. Fie că ne place sau nu acest proces se află în plină derulare și afectează viața tuturor celor implicați. Felul în care ne afectează diferă de cele mai multe ori, iar globalizarea are atât consecințe pozitive, cât și consecințe negative, așa cum afirma și dl. ambasador George C. Maior. Printre consecințele negative ale globalizării se numără și rolul pe care diferiți actori non-statali au început să-l joace, de ceva vreme, pe scena relațiilor internaționale și felul în care influențează politica internațională.

Un concept dezvoltat de Francis Fukuyama, non-statul este definit ca ”o entitate indefinită politic și strategic, lipsită de atributele nominale și structurale ale statalității”. Non-statul poate să fie o corporație multinațională sau o organizație puternică la nivel global, ambele având posibilitatea de a influența ceea ce se petrece în viața politică sau la nivelul relațiilor internaționale.Un exemplu de non-stat este organizația teroristă al-Qaeda care, deși nu deține un teritoriu propriu, definit prin granițe, a reușit să impună o schimbare majoră asupra paradigmei de securitate contemporană.

Non-statul a devenit practic un actor la fel de important pe scena globală ca și actorii statali. Are abilitatea de a influența ceea ce se petrece la nivel global, de a-și lăsa amprenta și de a ridica amenințări de securitate asupra unor state puternice sau asupra păcii, a ordinii internaționale. Rolul actorilor non-statali este similar cu o piesă care apare din senin pe tabla de șah și care nu se află în controlul nici unuia din actorii prezenți, iar ceea ce poate face nu este cunoscut de către jucători.

Din acest punct de vedere analiza riscurilor de securitate și actele de decizie în relațiile internaționale nu se mai pot concentra exclusiv pe riscurile reprezentate de către diferiți actori statali. Deși statele propriu-zise nu și-au pierdut rolul și importanța pe scena RI, ele nu mai sunt singurii actori implicați, singura forță capabilă să afecteze ce se petrece la nivel internațional. Tronul global este împărțit acum cu noii actori implicați, iar o bună înțelegere a riscurilor existente nu se poate face fără a ține cont de această realitate.

Există corporații care au interese și influență asupra unor actori statali și care pot deține, la rândul lor, capacitatea de a face mișcări în politica altor state și de a afecta economia, politica internă și securitatea acestora, eventual chiar stabilitatea globală, în interes propriu. Chiar și în cazul proliferării armelor nucleare mereu va exista posibilitatea ca diferiți oameni cu putere din sectorul privat să urmărească obținerea unor astfel de arme pentru profitul propriu, în ciuda riscurilor existente, lucru care poate de asemenea afecta ceea ce se petrece la nivelul relațiilor dintre state și chiar echilibrul puterii, securitatea națională și individuală.

Nici organizațiile teroriste nu sunt mai puțin importante. Am dat exemplul al-Qaeda. Nu este singurul. În orice caz astfel de organizații au reușit și reușesc să afecteze securitatea unor state puternice precum America sau Rusia și să încurce interesele lor pe tabla de șah a relațiilor internaționale. Nu au nevoie de un stat pentru a face asta, ele dețin deja o armată proprie, chiar dacă în alt înțeles decât cel tradițional și folosesc uneltele globalizării (internetul, de pildă) pentru a inspira teroare, pentru a-și coordona acțiunile și pentru a-și atrage recruți.

Astfel de organizații pot urmări și posibilitatea de a deveni la rândul lor state. Exemplul Statului Islamic fiind cel mai clar. Ceea ce a pornit ca o simplă ramură a grupării teroriste al-Qaeda se dezvoltă acum spre statutul de stat. Un stat pre-modern, construit pe fundamente religioase și pornit împotriva întregii lumi. Nu este cazul încă de a vorbi de un stat, vorbim de fapt tot de un actor non-statal, dar știm ce urmărește acest actor și vedem cum duce o lungă campanie de cucerire a unor teritorii pentru atingerea acestui obiectiv.

Într-o campanie de acest tip Daesh amenință interesele și securitatea altor state și destabilizează situația internațională. Atât cu privire la resurse, cât și poziția diferitelor puteri în Orientul Mijlociu. Lumea occidentală și-a făcut un obiectiv din distrugerea ISIS tocmai datorită faptului că o astfel de organizație are abilitatea de a lovi în poziția și influența pe care diferite state le dețin în Orientul Mijlociu, destabilizând ordinea creată până acum și putând lovi mai departe chiar lumea occidentală, așa cum s-a făcut deja prin intermediul unor atentate teroriste.

Chiar simpli indivizi și instituții religioase pot juca un rol important în noua paradigmă. Desigur, cu acești doi actori avem o istorie, îi cunoaștem mai bine. Dar pot afecta la fel de mult diferitele evenimente care au loc în această lume și pot derula întreprinderi care favorizează politica unor state sau, din contră, devin o piedică pentru acestea, chiar acțiuni care răstoarnă anumite construcții ale politicii internaționale.

Felul în care actorii non-statali se pot folosi de tehnologie pentru a-și derula diferitele acțiuni nu este mai puțin important. Amenințările cibernetice, precum cybercrime, aduc atingere securității statelor, iar această amenințare vine atât din direcția altor actori statali, cât și din direcția actorilor non-statali. De fapt această a doua categorie a reușit să utilizeze internetul cel mai bine, nefiind blocată de vreo limită impusă prin lege instituțiilor specializate ale statului, iar o astfel de realitate ridică și acum semnul întrebării asupra limitelor pe care instituțiile de securitate ar trebui să le aibă în combaterea infracțiunilor și amenințări cibernetice.

Grupări precum Anonymous reprezintă un exemplu cu privire la felul în care un actor non-statal poate folosi spațiul virtual pentru a ridica probleme actorilor statali. Nu e singurul exemplu, nici corporațiile nu sunt mai inocente și chiar au existat războaie cibernetice prin atacuri de tip DOS între unele corporații. Să nu uităm chiar faptul că prin intermediul spațiului virtual se poate fura tehnologie, se pot fura informații care apoi sunt utilizate în diferite scopuri de către actori statali și non-statali. O corporație ar putea fura informații pentru a le vinde altor organizații (teroriste sau actori statali). Deci amenințarea este la fel de prezentă și în lumea reală ca și în cea virtuală, două dimensiuni interconectate când vine vorba de securitate.

Statele tradiționale nu mai sunt singurii actori relevanți în politica internațională, iar diferitele organizații, corporații și ONG-uri care apar ridică nivelul incertitudinii. Această sferă este împărțită acum, de voie sau fără voie, cu diferiți actori non-statali, mai mult sau mai puțin periculoși. Actori care folosesc state-eșuate (Noam Chomsky) precum Afganistan pe post de ascunzătoare și adăpost pentru diferite acțiuni și lovituri împotriva adversarilor lor. Înțelegerea lumii în care trăim și a riscurilor existente în această lume nu se poate face fără a ține cont de realitatea rolului pe care non-statele îl joacă în momentul de față și felul în care acestea pot afecta deciziile și interesele actorilor statali.

joi, 5 martie 2015

Propagandă și război informațional în cyberspace


În câteva din articolele mele am abordat felul în care spațiul virtual și securitatea cibernetică sunt profund legate de viața noastră de zi cu zi. Tot ce se întâmplă în acest spațiu ajunge să ne afecteze, mai mult sau mai puțin. Securitatea infrastructurii, a cetățenilor și discuțiile care au loc în online reprezintă riscuri de securitate, dar același lucru poate fi spus și despre războiul informațional.

Zilele astea am văzut un exemplu destul de bun în acest sens. Un filmuleț făcut de către prietenii din media ai Kremlinului, în care rușii își asumă identitatea de ocupant și se mândresc cu aceasta. Nu este singurul exemplu. Organizații precum Statul Islamic folosesc spațiul virtual pentru a-și răspândi mesajul și pentru atragerea noilor recruți. În principiu cyberspace-ul și social media au devenit noile câmpuri de luptă ale războiului informațional.

Cyberspace și noul front informațional

Vedem asta la tot pasul. Lumea virtuală este atât de liberă încât orice lucru se poate găsi aici și oricine își poate exprima ideile. Exprimarea ideilor nu se rezumă la niște simpli indivizi care își dau cu părerea, ci și la organizații sau actori statali care își transmit mesajul prin intermediul internetului. Propagandă, manipulare, dezinformare, sunt trei cuvinte care definesc ce se întâmplă în online.

Acest lucru se datorează mai ales faptului că oricine poate spune orice în spatele anonimatului. Cei interesați să transmite un mesaj anume pot să facă acest lucru fără a-și dezvălui propria identitate. Lucru care ușurează cu mult activitatea propagandistă a celui cu pricina. De la un cont pe facebook de unde se pot răspândi idei în anumite cercuri până la un blog sau un site de știri unde orice informație poate fi intoxicată astfel încât să lucreze în beneficiul cuiva.

Rețelele de socializare ies în evidență ca și primă linie a frontului informațional online. Aici fiecare își transmite mesajul propagandistică. Aici sunt desfășurați și postacii de serviciu pentru a comenta și înjura, a duce în derizoriu, peste tot unde se discută despre cei a căror interesele le servesc, conștient sau inconștient. Statul Islamic își desfășoară propaganda de recruta prin social media. Federația Rusă folosește social media pentru a influența diferite curente de gândire pro-ruse, ca și blogosfera, în aceeași măsură în care diferiți actori non-statali sau partide politice desfășoară activități de comunicare publică și marketing.

Internetul joacă astăzi același rol pe care radio-ul îl juca în perioada Războiului Rece, iar guvernele lumii și serviciile de informații nu pot ignora această realitate. Cetățenii unui stat, în special cei tineri, sunt cel mai ușor de influențat pe internet, fiindcă aici devin și implicați emoțional, spre deosebire de televizor. O realitate de care forțe străine sau adverse se pot folosi cu pricepere în dezavantajul intereselor noastre.

Rolul jucat de internet în războiul informațional actual este oarecum evident. Informația vine în primul rând prin internet. Majoritatea își procură informațiile despre lume de aici, iar oricine are abilitatea de a influența opinia unor grupuri sociale sau a unor indivizi. Impactul emoțional al unor videoclipuri este de asemenea relevant, ca și faptul că toate informațiile și discuțiile din spațiul virtual ajung la un număr foarte mare de oameni, de multe ori dincolo de granițele naționale.

Dacă vrem să vedem exemple concrete ale felului în care războiul informațional se desfășoară în cyberspace, iar diferite organizații folosesc internetul pentru propagandă și pentru a-și atrage recruți, ajunge să ne uităm la ISIS, Russia Today, Vocea Rusiei și exemplul interesant al postacilor de serviciu. Acei indivizi care comentează la absolut orice articole și orice manifestări anti-rusești și apar din senin, cu un set clar de insulte.

Implicarea statului și rolul educației

O întrebare adecvată într-o astfel de situație este cum putem răspunde pe acest front. Statele de tip autoritar, totalitar sau grupările teroriste au câteva avantaje. În cazul primelor faptul că statul deține un adevărat aparat media de propagandă, inclusiv în spațiul virtual și care se adresează, cum e cazul Russia Today, mai multor persoane decât cetățenilor Federației Ruse. În al doilea caz faptul că nu se menține echidistanța și rolul mai degrabă de servire a cetățenilor specifice statului de drept.

Într-un stat de drept, un stat democratic și liberal rolul de a transmite informația către publicul larg revine presei, foarte puține state având un aparat media propriu și suficient de relevant. Și în social media mijloacele statului se rezumă mai mult la urmărire decât la acțiuni directe. În egală măsură statul nu are dreptul, teoretic, de a-și manipula proprii cetățenii. Astfel că în societatea noastră singura măsură de a combate manipularea și propaganda adversarului este printr-o informare corectă.

Rolul de a transmite informația revine, în mare parte trusturilor de presă privată. Evident, asta nu împiedică abilitatea unor servicii de informații sau instituții guvernamentale să-și pună oamenii la treaba pe rețelele de socializare, cam în același fel în care Rusia și-a instaurat, practic, o divizie de postaci, adăugând aici și acei postaci care acționează inconștient pentru interesele Rusiei, îndoctrinați fiind cu prea multe teorii ale conspirației, lucru valabil și în cazul unor islamiști.

Din acest punct de vedere n-ar trebui să ne mire o colaborare sau o implicare între instituții ale statului și presa online. Sau prezența statului în spațiul virtual. Orice formă de informație care circulă poate juca un rol important în războiul informațional actual, drept propagandă, manipulare sau, din contră, o informare corectă care să distrugă propaganda. Dar mai este un lucru de care trebuie să ținem cont și anume educația.

Un individ educat este un individ greu de manipulat. Același lucru este valabil și în cazul popoarelor. Răspândirea unei culturi de securitate în rândul cetățenilor și dezvoltarea din școala primară a gândirii critice și a rațiunii sunt câteva aspecte importante, fără de care fiecare individ rămâne o țintă fragedă pentru orice formă de propagandă și manipulare, indiferent sub ce formă. Motiv pentru care iată, educația este profund legată de securitatea națională. Adăugând și faptul că ea formează elitele capabile să ducă astfel de conflicte și să apere interesul național.

Drepte încheiere aș rezuma acest articol la câteva idei de bază:

-spațiul online a devenit un spațiu în care se desfășoară acțiuni de propagandă și manipulare
-majoritatea informațiilor noastre vin de aici
-acest spațiu poate fi utilizat pentru diferite scopuri politice sau pentru recrutarea unor adepți
-combaterea propagandei unor puteri străine sau de tip islamist nu ține doar de stat, ci și de indivizi
-educația fiecăruia joacă un rol de bază în acest nou tip de război informațional, iar promovarea cât mai largă a culturii de securitate și a gândirii critice este o necesitate reală

luni, 2 martie 2015

Mirajul curentelor extremiste


Statului Islamic, organizațiile de extremă dreaptă sau stângă, diferite grupări anarhiste, sunt câteva din formele de manifestare care au reușit să atragă un număr enorm de adepți și aderenți din rândul tinerilor europeni. O mulțime de oameni și în special tineri par să fie atrași de organizații care propun acțiuni extremiste și le oferă acestora un set de credințe absolutiste după care să se călăuzească, fără ca mai apoi să mai pună întrebări. Un set de valori incontestabile pentru viața lor și o menire.

Frica, ura, lipsa unor valori solide și a unei direcții în viață par să fie principala cauză pentru care atât de mulți tineri aleg calea extremismului. Ele servesc drept alimente pentru mișcările și curentele extremiste, reprezentând o amenințare pentru buna dezvoltare a lumii europene. Oamenii se tem de ceea ce nu cunosc și caută metode de a lupta cu aceste lucruri. Urăsc lucrurile care sunt diferite și trec de limita lor de înțelege și caută să le distrugă, dar cel mai important, au nevoie de un set de valori care să le ofere o menire în viață, iar societatea noastră nu le oferă acest lucru.

Lipsa valorilor ca punct de plecare

Dintre toți factorii pe care-i putem lua în considera anomia pare să fie cel mai relevant și cel mai des întâlnit. O idee dezvoltată de sociologul francez Emile Durkheim, ea ține de modul în care absența normelor morale la nivelul societății sau al individului îl duce pe acesta din urmă la sinucidere. Sinuciderea nu este singura consecință a anomiei, ea fiind varianta cea mai extremă. O consecință mult mai vizibilă în zilele noastre ține de căutarea și găsirea unor repere morale.

Într-o societate dominată de relativism și incapabilă să ofere valori sigure, fără semne de întrebare, o bună parte din tineri caută o alternativă pe care o găsesc în diferite curente extremiste sau în cadrul altor religii. Acestea oferă, de cele mai multe ori, răspunsuri sigure și cu pretenții absolutiste care atrag prin natura lor lipsită de incertitudini. Din acest punct de vedere nu trebuie să ne mire faptul că tot mai mulți tineri aleg să se alăture Statului Islamic sau unor organizații extremiste de dreapta când, de fapt, aceste organizații sunt capabile să le ofere o viziune stabilă, un rol și un set de valori.

Omul nu este doar o ființă materială sau instinctuală, deși fiecare o să caute să-și asigure condiții cât mai bune de viață. El este și o ființă rațional-spirituală. Are nevoie de idei, de valori, pentru a-și dezvolta gândirea și viața, pentru a-și întemeia speranțele pe ceva superior. În lipsa lor el va căuta alternative cât mai radicale și va abandona comunitatea din care face parte pentru o alta, aderând la ideile cele mai radicale din comunitatea respectivă pentru a-și dovedi credința. Acest lucru este cel mai valabil pentru tineri, mult mai idealiști și mai atrași spre astfel de curente.

Când problemele vin la pachet...

Situația devine și mai complicată atunci când individul duce lipsă atât de posibilitatea unor condiții bune de trai, dar și de un set de valori sigure pe care să-și construiască viața. Un astfel de duo radicalizează și mai mult individul și-l puteam vedea în toate ideologiile totalitare și utopice ale trecutului. Comunismul și nazismul s-au dezvoltat pe baza unor condiții similare. O societate lipsită de valori sigure și condiții foarte proaste de trăi au permis unor ideologii extremiste și utopice să preia puterea în stat mizând, în primul rând, pe sufletele tinerilor.

Același lucru este valabil și pentru sentimentele de tip negativ precum frica și ura. Acestea se pot dezvolta ca și o consecință ulterioară a anomiei sau se pot dezvolta independent de anomie, dar când sunt puse la un loc cu aceasta problema se intensifică. Ura pentru ceea ce nu putem înțelege, ca produs al fricii, duce oamenii la măsuri și mai radicale decât în mod normal și îi face capabili să calce în picioare alți oameni, cu atât mai mult cu cât își găsesc justificarea în sistemul lor de valori.

Rândurile Statului Islamic, de exemplu, nu sunt formate doar din musulmani de origine arabă, ci și dintr-un număr foarte mare de tineri din vestul Europei. Aceștia s-au convertit la islam și au ales calea extremistă a islamismului în condițiile în care nu reușeau să găsească un set de valori solide în lumea lor, iar acest lucru se amesteca cu incertitudinile de tip material datorate crizei economice. Adăugând acestor probleme sentimente de frică și ură vedem cum se dezvoltă și mișcările de extremă dreaptă sau extremă stângă.

Astfel de persoane nu reușesc să se adapteze din punct de vedere social. Caută ceva ce nu mai există, ceva din trecut, sau poate ceva din viitor. În orice caz, starea de facto nu le este pe plac și atunci caută să o schimbe. Golul valorilor morale este umplut cu valorile unei alte culturi sau ideologii, iar societatea în care au trăit devine ceva care trebuie schimbat, intervenind pretenția adevărului absolut. De aici ia naștere și o parte din caracterul violent al membrilor unor astfel de organizații.

O provocare care necesită un răspuns

Extremismul este alimentat de o serie largă de aspecte sociale, politice și psihologice. Condițiile de trai, atmosfera unei societăți, toate joacă un rol de bază în implantarea ideologiilor extremiste în rândul tinerilor. Întrebarea este cum putem noi, ca societate, răspunde unei astfel de provocări. Criza economică globală, lipsa unor valori absolute în cadrul societății democratice și liberale. Cum putem preveni înmulțirea tinerilor cu idei extremiste, membri ai unor grupări teroriste, în astfel de circumstanțe ?

În mod cert trebuie să reparăm ceea ce nu funcționează. Să ne uităm la societatea noastră și să vedem unde s-a greșit și cum putem îndrepta orice greșeli existente. Un lucru de care se pare că uităm, stagnând în timp ce grupurile de natură anti-socială se dezvoltă. Condițiile de trai nu pot fi îndreptate decât printr-un proces de reparare a sistemului economic actual, cu dispariția crizei economice. O problemă mai complexă este cea de ordin moral.

Trăim într-o societate liberală și democratică, fără valori totalitare sau absolute, altele decât chiar libertatea cetățenilor. Cum facem să oferim tinerilor un sistem moral bine definit fără să călcăm în picioare tocmai aceste valori ? Relativismul și nihilismul nu funcționează. Nu atrag un număr imens de adepți, nu oferă răspunsurile dorite și așteptate de toți. Dacă-i educăm pe tineri doar pentru a-și dezvolta condiții materiale bune și nu ne gândim la aspectele de ordin moral/spiritual, atunci permitem existența unui vid care va fi umplut de orice altceva când condițiile materiale bune dispar.

Clasa politică, mass-media, familia, mediul social și educația joacă cel mai important rol în această direcție. Ele trebuie să dezvolte în rândul tinerilor o serie de valori morale după care aceștia să se ghideze, nu să-i lase într-un deșert doar cu experiența calculelor matematice sau a comentariilor literale. Care sunt valorile care pot fi dezvoltate, valorile specifice societății europene ? O societate care nu este nici religioasă, nici ideologică. Ei bine, libertatea, respectul pentru drepturile și demnitatea celor din jur, toleranța, respectul pentru proprietate, dragostea față de țară și față de țara mai mare, Europa.

Integrarea reală a imigranților

În cadrul acestui articol m-am referit strict la felul în care tinerii europeni sunt atrași de curentele extremiste, dar cum m-am legat în mare măsură de exemplul Statului Islamic cred că merită să fac o scurtă paranteză și să mă refer și la un alt nucleu de recruți pentru această organizație: imigranții musulmani de pe teritoriul european.

Fie că ne place sau nu Uniunea Europeană și-a deschis porțile pentru un număr masiv de imigranți, iar acest lucru este vizibil în occident, unde imigranții dobândesc un număr covârșitor și devin chiar un target electoral major pentru partidele politice. Mulți dintre aceștia sunt musulmani, oamenii din lumea arabă fiind cei mai atrași de acest vis european. Mulți vin în căutarea unei vieți mai bune, alții chiar cu intenția de a distruge lumea europeană, dar primii sunt majoritari și dintre ei o parte găsesc acest tip de viață, o alta nu.

Cu această a doua parte avem problemă integrării reale a imigranților. Imigranți care vin în căutarea unei vieți mai bune, dar găsesc taman opusul. Nu reușesc să se integreze în societatea europeană, nu reușesc să dobândească condiții de trai adecvate și nici nu acceptă valorile specifice acestei societăți. Mulți se trezesc izolați de societatea căreia doresc să i se alăture, iar faptele unor frați de credință mult mai extremiști contribuie la această izolare.

Ei bine, în urma izolării astfel de oameni devin o țintă pentru discursul ISIS și mai apoi militanți în cadrul acestei organizații, sau a altor grupări islamiste. O astfel de situație trebuie prevenită. Guvernele europene, dacă vor să menține o politică pro-imigraționistă, trebuie să adopte măsuri prin care să asigure integrarea imigranților pe piața de muncă, dar și integrarea din punct de vedere social. Măsuri de reducere a discriminării și intoleranței, pe de o parte, dar și de adaptare a comunităților de imigranți la valorile și legile țărilor în care decid să se stabilească.

Concluzie

Revenind la problema valorilor pentru tinerii europeni, acestea trebuie dezvoltate pentru ca ei să nu fie mai târziu atrași de altele mai radicale, absolute, în lipsa unui sistem după care se pot ghida. Mass-media le poate promova prin programe televizate și articole scrise, școala prin ore de etică și educație civică, clasa politică prin modelul propriu și familia, ca nucleul dezvoltării oricărei societăți, prin tot ceea ce se discută și ce se învață în cadrul ei.

Nu sună puțin a îndoctrinare ? Oarecum, dar toți suntem îndoctrinați într-un fel sau altul. A te forma cu o serie de valori este ceva natural și de care sistemul public trebuie să se ocupe tocmai pentru a preveni anomia, pentru a oferi indivizilor dintr-o societate un sistem moral adecvat, aceștia fiind îndemnați altfel să caute alternative de cele mai multe ori radicale.

Nazismul, comunismul și actualmente islamismul înfloresc în cadrul unor societăți lipsite de valori morale puternice, publice. Unde totul e lăsat pe seama individului, iar acesta este lăsat în deșertul nihilismului. Singura cale pentru a evita acest lucru și a le oferi tuturor o șansă de integrare într-un sistem de valori comune este tocmai prin propagarea acestor valori în societate și mai ales în jurul celor tineri, care trebuie să primească astfel de valori înainte ca vocea unor grupări extremiste să ajungă la ei. Altfel vom continua să vedem europeni care devin membri ISIS.


joi, 26 februarie 2015

Au nevoie evreii de un nou exod ?


Atentatele teroriste care au avut loc în occident în ultima vreme reprezintă un motiv de îngrijorare pentru toți cetățenii Uniunii Europene. Statul Israelian, în mod particular, este îngrijorat pentru etnicii evrei din Europa și a lansat, în repetate rânduri, o invitație către aceștia. Invitația de a merge acasă, pe pământul natal: Israel. O casă a lor unde se pare că ar trebui să fie în siguranță. Mai în siguranță decât aici, zice Netanyahu. 

Sigur, plecarea în Israel sau rămânerea în Europa este alegerea fiecărui etnic evreu, cetățean al unui stat european, dar nu motivul siguranței ar trebui invocat pentru un astfel de lucru. În ciuda atacurilor teroriste evreii nu sunt cu nimic mai în pericol decât ar fi la ei acasă, în Israel, unde aceeași amenințarea planează asupra capului lor în varianta unor bombe lansate de către Hamas.

Exagerarea amenințării reale

Există comparații extrem de exagerate cu fuga evreilor dintr-o Europă care le era ostilă, Europa dominată de influența Germaniei naziste. Un lucru complet absurd. Citeam ieri The Economist un articol foarte bun pe tema asta unde se arată destul de bine faptul că amenințarea terorist-islamistă este una și aceeași pentru toți europenii, indiferent de etnice, neexistând un guvern rasist care să urmărească distrugerea unui grup etnic particular.

Din acest motiv am putea spune că evreii nu au nevoie de un exod spre Israel, așa cum le cer frații lor. Alegerea aceasta le aparține și se poate întemeia pe multe criterii, cum ar fi sentimentul iubirii pentru o casă pierdută, casa strămoșilor, sau posibile avantaje într-un stat evreu. Totuși, în ciuda acestui fapt, o amenințare specială la adresa evreilor aici, în Europa, nu este un motiv real.

Atentatele teroriste au lovit nu doar în comunitatea evreiască ci în orice tip de cetățean al Uniunii a cărui credință nu era musulmană și care nu se identifica cu ISIS. Pentru că, iată, și din acest punct de vedere au existat victime musulmane ale atentatelor teroriste. Evreii nu sunt o țintă specială, particulară, chiar dacă istoria îi face să se teamă mai mult pentru siguranța lor, ca și relația dintre statul lor, Israel și lumea arabă.

Anti-semitismul și dimensiunea politică

Există un stat care are vădite semne de anti-semitism, Ungaria lui Viktor Orban, dar acest stat nu este toată Europa, fiind și relativ limitat în ce măsuri poate lua prin apartenența la Uniunea Europeană ca și prin colaborarea cu o Federație Rusă care, din fericire, nu acceptă încă ideologii anti-semite în practica politică a Kremlinului, ci doar ca și unelte propagandistice pentru un segment de oameni ușor de manipulat.

Nici de mișcări europene de extremă dreaptă nu ducem lipsa. Sau mai bine zis mișcări extremiste din Europa. În ciuda acestui fapt astfel de organizații nu dețin o putere politică reală, iar ținta discursului lor nu este comunitatea evreiască, ci mai degrabă cea musulmană, mult mai mare în cadrul statelor occidentale. Astfel că evreii nu sunt o parte a discursului lor politic, lucru bine evidențiat în revista de care am pomenit mai sus.

Eficiența sistemului de securitate

O altă perspectivă ar putea fi cea legată de securitatea propriu-zisă a statelor europene. Una este să trăiești într-o lume de model liberal, Europa, iar alta într-un stat precum Israel. Nivelul de securitate diferă. Serviciile sunt mai mult sau mai puțin implicate în viața de zi cu zi. Dar asta nu înseamnă că nivelul de securitate este ineficient. Trebuie să ne gândim până la urmă că un atentat reușit este un eșec de moment, un eșec constant ar trebui să ne îngrijoreze, ceea ce din fericire nu e cazul.

Nu știm cu certitudine câte atentate teroriste, islamiste sau de extremă dreaptă/stângă, au fost de fapt oprite sau prevenite de către serviciile de informații din țările membre UE. Vorbim totuși de servicii eficientă, cu tradiție și experiență, cu resurse umane, tehnologice și financiare, capabile să păstreze o bună parte din cetățeni în siguranță, dar lăsându-i liberi într-o lume liberă unde, iată, există riscuri inerente.

Concluzie: la ce este nevoie de un nou exod ?

Nu cred că evreii din Europa au nevoie de un nou exod. Alegerea dacă să plece sau nu în Israel le aparține, desigur, dar ea trebuie să se întemeieze pe criterii reale și nu pe panică. Așa am putea crede că ISIS și-a îndeplinit scopul, instaurând teroare în rândul unor cetățeni europeni. Evreii nu sunt cu nimic mai amenințați decât restul europenilor, iar această amenințare este bine limitată de către sistemul de securitate al țărilor membre UE, unde serviciile de informații reușesc, în ciuda unor eșecuri de moment, să-și facă treaba într-un mod adecvat.

Plecarea acestora spre Israel n-ar trebui făcută ca și urmare a unei amenințări la adresa vieții lor, ci din dorința de a se întoarce acasă, iar Israelul ar trebui să conștientizeze această realitate. Poate o conștientizează, dar ține să-și aducă acasă cât mai mulți copii pierduți. Un spor al populației, al natalității, al capacității de luptă și al elitelor israeliene nu este ceva rău pentru interesele micuțului stat israelian.

marți, 24 februarie 2015

Dizolvarea Rusiei și urmările posibile


Am dat recent peste un articol conform căreia cei de la Stratfor au prevăzut o posibilă dizolvare a Federației Ruse. Dizolvarea s-ar datora sancțiunilor economice impuse de către occident asupra Rusiei și incapacității acesteia de a răspunde realității economice deloc favorabile intereselor pe termen lung ale Rusiei. 

Personal nu știu în ce măsură această ipoteză este reală și nu tind să cred că sancțiunile europene sunt atât de puternice, deși acestea vor afecta Rusia în mod negativ și pe termen lung. Dar cred că este o ipoteză demnă de luat în calcul în condițiile în care Uniunea Europeană continuă să impună sancțiuni economice asupra unui stat rus care încalcă toate normele de drept internațional. Ținând cont de această posibilitate mi se pare foarte importanta întrebarea cu privire la ce ar urma dizolvării Rusiei.

Amenințarea de tip Afganistan 

Dizolvarea Federației Ruse nu este un lucru care ne-ar scăpa de probleme. Gata, dispare un inamic al intereselor noastre și ne găsim într-o poziție favorabilă. Mai degrabă vorbim de o metamorfoză a riscurilor de securitate. În locul unui stat puternic vorbim de un non-stat, de micuțe republice slăbite și independente care ar fi incapabile în a susține o anumită stare de ordine pe teritoriul propriu.

Unde ar duce o astfel de situație ? Conflicte între astfel de republici, apariția unor micuți lideri autoritari prin puterea armelor (chiar din rândurile a ce ar fi fost armata rusă) sau o transformare de tip Afganistan. Condiție în care fostele republici de pe teritoriul Rusiei, dezbinate pe baze etnice, religioase și așa mai departe, ar putea fi folosite de către organizații teroriste sau diferiți actori non-statali pentru interese proprii, lansare de atacuri sau coordonarea unor acțiuni ilegale la nivel global, totul în cadrul unor granițe lipsite de forța politică și militară reală.

Nu este exclus ca organizații de tipul ISIS să-și dezvolte celule cu adevărat puternice pe un teritoriu cum este cel al Rusiei, în special în regiunile cu o importantă populație musulmană. Caz în care, iarăși, o intervenție ar fi necesară pentru a nu permite o extindere a Statului Islamic. Un stat care pare să ducă diferite campanii, prin diferite grupări și pe diferite părți ale globului, așteptând să câștige teren peste tot și să se unească la un punct. Din Nigeria spre Siria și Irak, iar de acolo, în cazul acestui scenariu, spre Rusia.

Proliferarea armelor nucleare

O posibilitate și mai riscantă și foarte posibilă, luată în calcul inclusiv de analiștii Stratfor, ține de armele nucleare. Căderea Uniunii Sovietice a ridicat în mod automat problema arsenalului nuclear sovietic, care ar fi putut ajunge cu ușurință pe mâna unor comercianți, iar de acolo pe mâna diferitelor organizații care au nevoie de astfel de arme. Același scenariu ar trebui luat în calcul în condițiile decimării Federației Ruse, armele nucleare fiind lăsate practic pe mâna oricui are resursele sau forța de a le prelua de la ce ar fi fost odată autoritățile rusești.

Aspectul pozitiv al revenirii teritoriilor anexate

Aceste riscuri sunt acompaniate și de aspectele pozitive ale dizolvării Rusiei. Revenirea unor teritorii anexate de Moscova la statele inițiale. Republica Moldova ar fi liberă pentru a se întoarce în granițele României, Transnistria și-ar pierde singurul sprijin și nu ar putea exista pentru lungă durată, iar Crimeea ar reveni în mod natural Ucrainei.

Un astfel de scenariu îmi aduce aminte de seria Fundația și Imperiul a lui Asimov, unde stagnarea, iar mai apoi decăderea Imperiului Galactic au dus la apariția unor mici republici independente, a unei stări de dezordine internațională, acompaniată de riscurile intrinseci: ascensiunea unor mici dictatori, de obicei din rândurile armatei, proliferarea pe piață neagră a unor arme riscante, în cazul nostru arsenalul nuclear al Rusiei și o destabilizare a clară a sistemului.

Concluzie: un scenariu demn de luat în considerare, dar cu reticență

Ținând cont de acest posibilități occidentul ar trebui să fie pregătit pentru securizarea armamentului nuclear rusesc, dacă Rusia s-ar dizolva și pentru eventuale misiuni similare cu cea din Afganistan. Rusia reprezintă un stat adversar atunci când vorbim de interese strategice, geopolitice, dar este singurul lucru care ține în frâu sălbăticia rusească, iar orice posibilă dizolvare a unui astfel de stat aduce de la sine riscuri și avantaje, a căror management revin occidentului și Republicii Populare Chineze, o forță care ar putea profita la fel de mult de orice dizolvare a Rusiei.

Scenariul fiind unul posibil este demn de luat în calcul. Cum am zis și la începutul acestui articol eu îmi păstrez anumite dubii. Trebuie să ținem cont de faptul că Stratfor este o corporație americană, parteneră a guvernului SUA și care poate strecura în analizele sale idei avantajoase politicii externe a Statelor Unite. De exemplu decimarea Uniunii Europene, un lucru despre care cei de la Stratfor vorbesc în egală măsură.

Motivul pentru care un astfel de scenariu merită luat în considerare este caracterul multietnic, pluriconfesional al Federației Ruse. Practic nu vorbim de un stat național bine consolidat, cât de o înglobare a unor etnii și culturi diferite, iar singurul lucru care le ține unite și în ordine este tocmai autoritatea centrală a Kremlinului. Odată această autoritate slăbită este natural ca construcția rusească să se dizolve.

În ciuda acestui fapt îmi păstrez dubiile asupra posibilității ca sancțiunile impuse de către occident să slăbească Rusia, în decurs de câțiva ani, într-un asemenea hal încât aceasta să ajungă la dizolvare. Ipoteza este una posibilă și pentru care occidentul ar trebui să aibă un răspuns pregătit, dar acest răspuns trebuie să stea undeva în sertar, printre documentele cancelariilor europene, așteptând momentul în care trebuie pus în aplicare. Între timp atenția noastră trebuie concentrată pe realitatea actuală.


luni, 23 februarie 2015

Amenințarea teroristă post 9/11


Premierul Franței, Manuel Valls, a declarat recent că terorismul islamist din Libia reprezintă o amenințare pentru Uniunea Europeană. Un comentariu de bun simț care nu face decât să afirme ceea ce se vede. Lumea occidentală este direct amenințată de către diferitele grupări teroriste și islamiste care s-au format și se formează în zona Orientului Mijlociu. Acestea își cuceresc propriul areal geografic, urmând ca de acolo să direcționeze atacuri teroriste asupra spațiului european.

Totuși, se pune o întrebare: cum am ajuns în această situația ? Amenințarea teroristă a devenit o problemă de prim plan pentru puterile lumii în urma atentatelor de la 9/11, când Statele Unite au fost lovite pe neașteptate. Într-adevăr, nimeni nu se aștepta ca o mică organizație teroristă să aibă puterea de a lovi o putere globală în inima ei, dar acest lucru s-a întâmplat și a impus o nouă paradigmă de securitate, o paradigmă în care terorismul și grupurile non-statale au câștigat un rol mult mai important.

Al-Qaida și ”cruciada împotriva terorismului”

Pentru o perioadă principalele puteri ale lumii au dus un amplu război împotriva terorismului la nivel global. Invazia Irakului, a Afganistanului și diferitele măsuri de securitate internă au venit ca și aspecte ale acestui război, încercându-se astfel înfrângerea sau cel puțin limitarea acestei amenințări. Noua paradigmă a ridicat noi riscuri, necesitatea unor noi metode de combatere a unor adversari vechi și, în orice caz, ne-a arătat că actorii statali nu mai sunt singura amenințare la adresa ordinii globale.

SUA și lumea occidentală și-au adaptat răspunsul după loviturile primite din partea terorismului. Au încercate să vâneze diferitele grupări teroriste și să izoleze această amenințare în spațiul Orientului Mijlociu, cât mai departe de casă. S-a înțeles pentru toată lumea că în secolul globalizării ce se petrece la un capăt al lumii poate afecta celalalt capăt. Așa cum, de pildă, anarhia din Afganistan afecta occidentul, permițând grupărilor teroriste, dar și diferitelor grupuri infracționale, să-și găsească adăpost acolo, să-și coordoneze afacerile și chiar să deruleze atacuri împotriva vestului.

Al-Qaida s-a evidențiat drept cea mai mare amenințare teroristă la adresa occidentului, fiind și cea mai puternică organizație de acest tip. Metodele sale erau clare: hide and strike. Se ascundeau și loveau atunci când nimeni nu se așteptau. O adevărată paradigma a lebedelor negre în lupta cu amenințarea teroristă. Pentru occident terorismul era echivalent cu al-Qaida, iar distrugerea acestei organizații reprezenta o înfrângere a terorismului islamic.

Organizația a fost, încetul cu încetul, decapitată. O campanie destul de lungă care a culminat cu prinderea și uciderea liderului terorist, Osama Bin Laden. Pentru moment al-Qaida a fost slăbită, dar asta nu a fost suficient pentru a elimina amenințarea terorismului de origine islamică. Din contră, amenințarea s-a amplificat prin haosul care a urmat. Fără un lider organizația teroristă s-a dezbinat, majoritatea islamiștilor continuând, separat, lupta pentru ideile în care credeau. Fanatismul și ura care-i motivau nu a murit odată cu Bin Laden, doar ordinea care-i ținea pe o anumită linie.

Apariția Statului Islamic: ordine din haos

Islamismul se găsea într-o situație de haos, la fel ca și Orientul Mijlociu în general. Primăvara Arabă, retragerea trupelor americane din Irak și căderea unor dictatori arabi a lăsat un vacuum de putere în spațiul oriental. Anumiți lideri islamiști au profitat de acest lucru și și-au coagulat forțele pentru a dărâma ce le mai stătea în cale. Aceștia au fondat organizația pe care o știm astăzi drept ISIS. O organizație care vrea să treacă de nivelul al-Qaida și să formeze un veritabil califat islamic, declanșând o ciocnire a civilizațiilor.

Profitând de haosul care a slăbit poziția noilor regimuri democratice, dar și a tot mai slăbitelor regimuri autoritare, ISIS a câștigat tot mai mult teritoriu și tot mai mulți adepți. Expansiunea acestei organizații fiind vizibilă și în momentul de față. Islamiștii au reușit să atragă adepți din orient, dar și din occident, unde are, în momentul de față, veritabile celule teroriste gata să ne lovească atunci când ne așteptăm mai puțin. Așa cum a fost cazul Charlie Hebdo.

Asistăm la o nouă schimbare de paradigmă. Amenințarea teroristă nu mai este echivalentă cu al-Qaida, a cărei putere este tot mai limitată, ci cu Statul Islamic. Două organizații complet diferite, singura similaritate fiind devoțiunea pentru o variantă extremistă a religiei islamice. Spre deosebire de al-Qaida ISIS nu se ascunde în granițele altor state, ci urmărește formarea propriului stat. Are obiective mult mai largi, iar terorismul reprezintă doar un mijloc de lovire a occidentului.

Statul Islamic este atât o grupare teroristă, cât și un stat. Își formează rețele teroriste pe teritoriul european, fie în cadrul comunităților de imigranți musulmani, fie printre europenii nativi convertiți la islam, folosește atacuri metoda atentatelor teroriste, dar totodată își construiește propriul stat, cu granițe proprii și cu ierarhia proprie. ISIS vrea să distrugă granițele statelor arabe și să le înlocuiască cu granițele lărgite ale unui califat islamic, construit pe baza religiei islamice. Cu totul altceva decât ce urmărea al-Qaida prin simpla luptă subversivă împotriva occidentului.

Între două rele

După atentatele de la 11 septembrie amenințarea teroristă a cunoscut o evoluție clară, forțând schimbarea paradigmei de securitate în relațiile internaționale. Odată cu decapitarea al-Qaida și Primăvara Arabă, care a lăsat orientul în haos, paradigma s-a schimbat din nou, iar rămășițele islamismului s-au regrupat în jurul ISIS pentru a construit un veritabil califat islamic, un stat de tip premodern construit pe fundamente religioase și nu naționale.

Înfrângerea ISIS reprezintă noul obiectiv în lupta globală împotriva terorismului, rolul și amenințarea al-Qaida aflându-se într-o continuă diminuare. Dacă este lăsat să crească Statul Islamic poate juca un rol similar cu cel al UE pentru lumea arabă, păstrând, evident, proporțiile. În momentul de față amenințările de tip terorist sunt singurele care par a reprezenta o problemă, dar asta pentru că ISIS își concentrează forțele în orient, încercând să cucerească noi teritorii pentru noul califat. Principalii adversari ai ISIS sunt niște state fragile, wanna-be democrate și statele seculare conduse de lideri autoritari sau dictatori.

Ținând cont de această realitate putem spune că înfrângerea ISIS este condiționată de victoria liderilor autoritari. Nu are rost să ne mințim singuri. Realitatea culturală în lumea arabă diferă net de realitatea europeană. Vorbim de alte valori, altă educație, altă experiență cultural-istorică. Am încercat să oferim democrația în lumea arabă, doar că peste tot unde dictatorii au fost alungați nu s-a impus altceva decât haos și un vacuum de putere din care au răsărit diferite grupări extremiste. În locul autorității exacerbate a unor indivizi s-a găsit imediat autoritatea religioasă și puterea armelor, valorile democratice negăsind ecou în inimile majorității musulmane.

Din moment ce occidentul nu este dispus să intervină în forță contra ISIS, ci doar prin mici lovituri, lupta pică pe umerii liderilor arabi. Un regim democratic slab în Irak, un lider autoritar în Siria, un stat totalitar în Iran și un stat indecis între islam și naționalism în Turcia. Aceștia sunt principalii rivali ai Statului Islamic. SUA și lumea occidentală nu pot decât să susține astfel de forțe dacă doresc înfrângerea definitivă a ISIS, iar odată ISIS înfrânt să nu ne așteptăm la un răsărit al democrației, ci la un alt vacuum de putere din care poate răsări altă grupare teroristă sau o forță autoritară, în orice caz cineva care să ocupe acel spațiu gol prin puterea armelor, lucru specific lumii arabe.

Securitatea occidentului și înțelegerea mentalității ISIS

Limitarea amenințării ISIS în spațiul arab este un obiectiv clar al lumii occidentale, așa cum a fost și în cazul al-Qaida. Păstrarea conflictului cât mai departe de casă este cea mai bună metodă pentru asigurarea intereselor noastre și a siguranței cetățenilor, dar nu este suficient. Tocmai datorită celulelor teroriste existente în lumea occidentului. Imigranții musulmani pe de o parte și convertiții de origine europeană pe de alta. Stoparea acestei amenințări implică măsuri eficiente de securitate, dar totodată echilibrate și o bună înțelegere a mentalității din spatele ISIS, sau a islamismului în general.

Europa, spre exemplu, trebuie să țină sub supraveghere comunitățile musulmane puternice de pe teritoriul său și asta fără să provoace aceleași comunități. Dacă vrem să evităm ceva în momentul de față acel ceva este tocmai începerea unui conflict pe baza etnice sau religioase la nivelul cetățenilor diferitelor state europene. Supravegherea trebuia făcută cu cap și într-un mod echilibrat, evitând orice acțiuni provocatoare sau încălcări ale drepturilor omului. La fel putem spune că trebuie evitată blamarea și izolarea comunității musulmane din cauza islamiștilor, acest lucru alimentând doar propaganda diferitelor grupări islamiste care-și dezvolte celule în zona europeană.

O securitate sporită trebuie să existe la granițele Europei, pentru a evita plecarea, dar și întoarcerea pe neașteptate, a unor europeni convertiți la cauza islamistă care doresc să lupte sau au luptat pe fronturi precum cel din Siria sau Irak. Acești oameni se pot întoarce de acolo cu experiență, cu arme și cu o doză imensă de fanatism, reprezentând o amenințare directă pentru siguranța cetățenilor.

Înțelegerea mentalității ISIS și începerea unui război psihologic cu islamismul este, de asemenea, un lucru necesar pe termen lung. Un astfel de conflict este domeniul mass-mediei și educației, care trebuie să combată tot ce înseamnă propagandă din partea Statului Islamic. Combaterea prin forță este domeniul diferitelor organe de impunere a legii, dar nu este suficient. O contra-propagandă este necesară pentru a evita trecerea altora la cauza islamistă și chiar pentru întoarcerea acestora, iar această contra-propagandă necesită o bună înțelegere a motivelor care animă militanții ISIS.

Animați de fanatism

O greșeală comună în lumea occidentală este abordarea problemelor din lumi diferite de a noastră prin ideile, valorile și mentalitățile specifice occidentului. Mulți fac o greșeală teribilă încercând să vadă Statul Islamic doar ca o grupare de oameni corupți, care doresc să profite și să obțină putere. În spatele lor, inclusiv a liderilor, stă de fapt o doză imensă de fanatism motivat religios. Etnia, banii, sunt lucru care contează prea puțin, iar resursele sunt doar mijloace pentru un scop. În mentalitatea ISIS domină devoțiunea pentru cauza islamică și rolul apocaliptic pe care această organizație și-l atribuie.

Când fanatismul, credința totală în ceva, îți controlează mintea rațiunea se dă la o parte și chiar frica devine un detaliu minor, ușor suprimat prin ură și fanatism. Militanții și liderii ISIS văd lumea în alb și negru, bine și rău, iar ei se consideră reprezentanții binelui într-o luptă pe viață și pe moarte împotriva răului. În astfel de circumstanțe nu putem vorbi de compromisuri sau soluții de mijloc, ISIS urmărind un jihad împotriva lumii occidentale și a sufletului european, nu doar o luptă de interese strategice cum este cazul conflictului între occident și Federația Rusă.

Statul Islamic și mentalitatea oamenilor care luptă pentru această idee nu pot fi înțelese abordând lucrurile printr-o viziune specifică lumii occidentale. Combaterea și înțelegerea acestei mentalități se poate face doar prin conștientizarea diferențelor culturale, istorice, ideologice și chiar religioase dintre cele două civilizații, europeană și musulmană (nu arabă, pentru că religia definește această lume și nu etnia).

Încheiere

Amenințarea teroristă după atentatele de la 11 septembrie a schimbat cu totul paradigma de securitate în relațiile internaționale, iar acest lucru este clar pentru toată lumea. Actorii statali nu mai erau singura amenințare existentă, ci și organizațiile non-statale capabilă să impună teroarea în rândul mulțimilor. Cazul al-Qaida. Paradigma aceasta a suferit la rândul ei o modificare, iar acum ne găsim în situația în care o grupare teroristă s-a divizat și s-a reorganizat sub forma unui stat de tip pre-modern, având la bază o ideologie religioasă. Terorismul rămâne o amenințare serioasă, dar are procesele sale de metamorfoză. Procese la care trebuie să ne adaptăm, așa cum e cazul în tot ce ține de securitate, unde singura constantă este însăși schimbarea.




joi, 8 ianuarie 2015

Un atac terorist în inima Europei


Franța a primit o lovitură dură. Un atac terorist soldat cu moartea unor oameni inocenți a fost desfășurat de către câțiva indivizi. Motivele lor au fost de natură religioasă, iar acțiunile lor au fost o exprimare a barbariei, a urii și ignoranței, care zace în sufletul uman. Ca oameni majoritatea dintre noi suntem dezgustați de o astfel de acțiune, la fel cum am fost dezgustați și la 11 septembrie de un alt atentat terorist, unul care s-a soldat mai negativ pentru vinovați, dar ce implicații are acest atentat ?
Atacul terorist care a avut loc în Franța trebuie să fie văzut nu ca o acțiune separată, izbucnită dintr-o dată, ci ca parte a unui lanț. Trecând peste sentimentele pe care orice om le simte când vede ce s-a întâmplat, cât și peste faptul că atentatul a fost pe jumătate motivat de către niște simple caricaturi (de dreptul la liberă exprimare cum ar veni), trebuie să vedem că nu este nici primul și probabil nici ultimul de acest fel din ultima perioadă.

Un lanț al terorii

Principalii suspecți au venit în Franța din Siria și mai mult ca sigur au legături cu Statul Islamic. Ce ne arată aceste atentate ? Ce obiectiv final au ? Nu au un obiectiv final, ci ne arată mijloacele haotice de luptă ale Statului Islamic și ale terorismului în general. Ele inspiră frică, ăsta e rostul lor, și ne aduc aminte că teroriștii acționează fără uniforme, fără armate masive, fără declarații simple de război, ci lovind când nimeni nu se așteaptă, unde nimeni nu se așteaptă.
Din acest motiv lumea europeană ar trebui să se pregătească pentru mai rău. În special occidentul, un loc care colcăie de recruți ai organizațiilor teroriste precum ISIS. Europeni convertiți și recrutați, care au luptat sau nu în Siria sau Irak. Imigranți musulmani cu convingeri jihadiste ascunși într-o comunitate religioasă. Țări precum Franța colcăie cu astfel de celule care așteaptă un singur semn pentru a trece în funcțiune. Cum se va rezolva această problemă, cum i se va răspunde, rămâne de văzut.
De la imigranți la convertiți Europa colcăie de un nucleu de recruți și adepți pentru organizații teroriste de factură islamistă. Statul Islam sau al-Qaeda își pot găsi cu ușurință recruți, aceștia pot forma rețele și pot rămâne inactivi până la un semn de acțiune. O altă supoziție care s-a adeverit este cea a islamiștilor plecați la război în Siria și întorși în slujba unui nou stat, cel islamic, mai bine pregătiți pentru a-și asuma misiuni de răspândire a terorii în lumea noastră postmodernă, separată până acum, ca într-un turn de fildeș, de haosul și primitivismul din afara Europei. 
Putem asuma că o bună parte din aceste celule au fost activate și o consecință este creșterea amenințării teroriste în spațiul occidental. Ce s-a întâmplat ieri, dar și astăzi (o altă acțiune similar a fost comisă), reprezintă doar o parte dintr-un lanț al terorii care amenință lumea civilizată. Să nu ne așteptăm ca acest acțiuni să fie individuale, izolate, și să se oprească din senin. În Franța au avut loc mai multe izbucniri de acest fel în ultima perioadă, iar această situația va continua. Pentru țări ca Franța, unde s-a dezvoltat un nucleu islamist, singura opțiune serioasă este întărirea nivelului de securitate pentru combaterea fenomenului terorist. 

Posibile implicații politice

Ce s-a petrecut în Franța nu ne arată doar un lanț al terorii care amenință să se strângă în jurul Europei, după ce aceasta și l-a pus singură la gât prin ignoranță, ci și posibile implicații politice mai mult sau mai puțin periculoase. O urmare firească a unor astfel de atentate este o creștere a urii de ambele tabere, inclusiv de cea a cetățenilor francezi, respectiv a occidentalilor, față de lumea islamică și, prin generalizare, față de toți musulmanii. O ură de pe care vor profita anumite forțe politice.
Franța deja a trecut printr-un val de simpatie pentru extremiștii de dreapta din cadrul Frontului Național. Putem asuma că acest val de simpatie doar se va intensifica în urma acțiunilor unor scelerați care nu au nici un pic de respect pentru viață, democrație și libertate, valori specifice spațiului european. Organizațiile extremiste vor câștiga simpatie. Ura împotriva musulmanilor va spori, iar aceasta va spori simpatia pentru cei care propagă, la rândul lor, un discurs anti-islamic. 
Într-un astfel de context ne putem aștepta la scenarii similare și în restul Europei de vest. Simpatia pentru discursul extremist, naționalist, anti-musulman, va spori și dincolo de granițele Franței, în țări precum Marea Britanie sau Germania unde un astfel de discurs a prins deja rădăcini. Partidele de extremă dreaptă și anti-imigraționiste precum UKIP, respectiv NPD, pot câștiga foarte multă simpatie din acest nucleu și inclusiv influență politică.
Privitor la influența politică ne confruntăm cu un alt risc major. Partidele democratice din Franța ar trebui să acționeze pentru a contracara nu doar discursul jihadist, dar și cel naționalist. Background-ul actual oferă o oportunitate excelentă pentru ca Frontul Național să-și întărească influența electorală, iar oameni politici precum Marine le Pen câștigă tot mai multe șanse inclusiv pentru cea mai înaltă funcție în stat, asumând că vor știi să folosească durerea și ura mulțimilor pentru scopuri politice și asta înainte ca spiritul de turmă să-i ducă pe alte meleaguri, la alte probleme.

Totodată ne putem aștepta și la o extensie a acestor sentimente și pe planul politicii de stat. Dacă acest atac terorist, sau altele care riscă să apară, vor fi privite într-un mod similar cu atacurile de la 9/11, atunci există o mare probabilitate că răspunsul statelor europene să nu întârzie să apară. Chiar mai mult, asta ar putea oferi Europei un inamic comun pentru mobilizare. Pe termen lung ne arată din nou că o ciocnire a civilizațiilor este, într-adevăr, inevitabilă, iar lumea democratică, construită pe libertate și drepturi ale omului se va găsi mereu în conflict cu exponenții radicali și majoritari ai altor lumi.

Cred că este sigur să asumăm că politicile îndreptate împotriva Statului Islamic și altor organizații teroriste din partea unor state precum Franța sau Germania vor trece la un alt nivel. Sprijinul acordat celor care combat ISIS, de exemplu, se poate intensifica, uneori până la o intervenție atât de necesară pentru a evita transformarea Orientului Mijlociu într-un spațiu de atac, lipsit de control, din partea diferitelor organizații teroriste. Evident, aceasta a doua teorie nu are aceeași siguranță ca prima, dar există o posibilitate în acest sens, iar consecințele politice vor veni și ele, inevitabil.

Terorismul în România : un pericol nevăzut ?

În ceea ce privește România noi putem spune că suntem în siguranță. Nu din cauza faptului că România nu a fost sau nu este o țintă pentru teroriști. Mai degrabă datorită faptului că cei meniți să ține sub control această amenințare își fac datoria, iar în acest sens clasa politică și legea trebuie să le ofere tot concursul necesar. Sistemul de securitate al României funcționează, echilibrul dintre libertate și securitate este construit într-un mod corect, iar amenințările teroriste sunt, momentan ținute sub control.
Nu am văzut acțiuni teroriste pe teritoriul României, nu le-am văzut, ca să-mi parafrazez un coleg, tocmai datorită faptului că acestea au fost împiedicate la timp. Asta nu înseamnă că încercări n-au avut loc, ca pregătiri n-au fost în derulare, iar idei nu au existat. Din contră, asta ne arată ca avem un sistem de securitate funcțional, în ciuda criticilor aduse de libertarieni și extremiști, iar România este puțin mai sigur decât altă țări.
Desigur, nu ne aflăm nici în situația Franței sau a Marii Britanie. Nivelul de amenințare teroristă nu este același. Nici minoritatea musulmană, care poate servi ca un nucleu de recruți și o ascunzătoare de celule pentru teroriști, nu este aceeași, dar amenințarea în sine există. La un nivel mai mic și totuși semnificativ dacă ținem cont de faptul că principalul segment amenințat este cel al cetățenilor, al vieții lor. Din fericire serviciul de informații și securitate internă (SRI) își face treaba și și-o face bine.
În acest sens serviciile de informații ale României primesc, am putea spune, concursul necesar din partea politicului și din partea legilor în vigoare pentru a contracara amenințările de tip terorist și pentru a le țin sub control. Cred că ne putem întreba, pe bună dreptate, ce s-ar întâmpla dacă România ar renunța la o parte din securitatea ei pentru mai multă libertate ? Un echilibru există și trebuie menținut, între libertate și securitate, cele două conlucrând pentru binele cetățenilor.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Un eșec numit Obama


Citeam acum câteva zile un articol conform căruia fostul director al CIA, dl. Leon Panetta, îl blamează pe Obama pentru haosul care domină în momentul de față scena globală. Cu alte cuvinte pentru apariția Statului Islamic și pentru situația absolut penibilă din Ucraina. Lucruri care au apărut drept un rezultat al politicii populist-pacifiste a președintelui american.

La momentul respectiv am arătat și pe facebook că sunt perfect de acord cu fostul director al CIA. Cred că politica lui Obama, cel puțin pe plan extern, este un eșec. Un eșec născut fie dintr-un idealism prostesc, fie din dorința de a fi pe placul mulțimilor americane infectate de propaganda stângistă anti-război. Din păcate pentru Obama lumea realpolitik-ului își cere acum tributul.

Își cere tributul pentru tratarea orientului ca o lume similară cu cea occidentală. Pentru ignorarea faptului că popoarele orientale au mentalități și structuri diferite. Cât și pentru lipsa de curaj în a-și menține poziția în raport cu diferite probleme internaționale. Un exemplu clar fiind cel din Ucraina, dar să le luăm pe rând.

1. Orientul Mijlociu

Politica lui Obama în orient a fost una cu puternice accente pacifiste. Retragerea trupelor americane din Irak s-a evidențiat printre promisiunile sale electorale, la fel ca și pacifismul său, spre deosebire de predecesorul George W. Bush. Iată că s-a ajuns și-n momentul în care SUA și-a retras trupele din Irak, din păcate rezultatele nu au fost dintre cele mai pozitive.

La fel rezultatele susținerii pentru diferite forțe de rebeli în Siria nu au fost dintre cele mai pozitive. Nu pentru că Assad ar fi fost băiatul bun, iar rebelii băieții răi. Ci pentru că, în ambele cazuri, s-a ignorat o realitate de facto, și anume mentalitatea și structura deja existentă a popoarelor orientale, atât de diferite de lumea occidentală.

Am încercat să democratizăm Irakul, dar între timp ne-am retras lăsând totul pe mâna unor oameni puțini și slab pregătiți. Prin asta politica lui Obama a ignorat faptul că poporul irakian are o mentalitate diferită de a lumii occidentale și i-a tratat pe irakieni la fel cum i-ar fi tratat pe francezi. Problema este că factorii ignorați precum cultura specifică, mentalitatea și istoria au fost ignorați.

Democratizarea unui popor care este obișnuit cu haos sau dictatură, una din două, nu se poate face în decursul a câțiva ani. Ea se face în timp și prin timp și prin implantarea ideilor democratice în mințile mai multor generații, până când acestea devin un obicei, un fel de a fi care să înlocuiască vechiul obicei ale ascultării față de lider sau al descinderii în haos.

Acest lucru nu s-a întâmplat, iar trupele americane s-au retras dintr-un Irak nepregătit pentru democrație și incapabil să-și apere propria existență. George Bush a vorbit odată pe această temă și a prevăzut faptul că orice retragere a trupelor americane din Irak ar fi automat urmată de apariția unor forțe teroriste. Pentru că această retragere ar forma un vid de putere pe care islamiștii l-au umple imediat.

Evident, Obama a ignorat acest lucru și iată-ne acum în fața faptului împlinit. Statul Islamic a venit în Irak pentru a umple vidul de putere lăsat de către administrația americană. Un Irak lipsit de valori naționale, lipsit de securitate și de o mentalitate care să-i ghideze populația într-o direcție sau alta. Adică un Irak condamnat la moarte fără întoarcerea trupelor americane.

Dar Statul Islamic nu a apărut doar în Irak, ci și în Siria, iar acolo s-a bucurat de susținerea directă a administrației americane. O situație oarecum similară cu susținerea de care s-a bucurat al-Qaeda în Afganistan când se afla în conflict cu expansiune sovietică, dar care a dispărut când interesele al-Qaeda s-au ciocnit cu cele ale SUA.

Asta s-a întâmplat și în Siria unde islamiștii reprezentau nu doar principalul adversar al unui dictator, ci mai ales principalul adversar al aliatului lui Putin, și deci al Rusiei. Ce era normal să se întâmple s-a întâmplat, iar America și-a susținut interesele strategice, așa cum ar fi procedat orice alt stat. Problema este că nu a reușit să gestioneze aceste forțe pe care le-a susținut.

Statul Islamic s-a coagulat mai bine decât se așteptau analiștii lui Obama și a pornit spre Irak, intrând în conflict direct cu interesele SUA, nu doar ale Federației Ruse. Iar în momentul de față islamiștii au reușit să pună mâna pe arme chimice și să adune în jurul lor forțe demne de luat în considerare ca o amenințare reală pe termen mediu și lung.

Datoria Americii era să ține sub control forțele islamiste din Siria. O implicare mult mai activă printre acestea și împotriva lui Assas ar fi putut previne ascensiunea celor mai radicale elemente. De asemenea trebuia să se țină cont, ca și-n cazul Irakului, că orice vid de putere și de valori avea să fie umplut de ceva, iar într-un spațiu cu o profundă tradiție religioasă islamul era soluția cea mai naturală.

2. Rusia și criza din Ucraina

Al doilea eșec al președintelui american se reflectă în criza din Ucraina și în relația cu Federația Rusă. Se pare că nici astăzi politicienii americani nu au reușit să învețe din istorie și să înțeleagă felul în care gândește poporul rus și, implicit, conducătorii săi. Iar acest lucru s-a dovedit și se dovedește costisitor aici, în estul Europei.

De la începuturile crizei din Ucraina tot occidentul s-a situat alături de acest micuț stat dornic de libertate, dar față de care există și interese de natură strategică. Problema este că marii lideri occidentali nu s-au situat decât cu gura. În timp ce Putin ducea o politică a faptului împlinit oameni precum Obama nu făceau decât să înghită în gol.

Evident, nimeni nu-și dorește un război și o politică de evitare a războiului este întotdeauna bine venită. Dar și această politică trebuie să fie una coerentă. Degeaba evităm războiul dacă prin asta un individ își poate plimba trupele peste tot, toți fiind prea pacifiști pentru a reacționa în mod adecvat față de acest lucru.

Putin a știut de la început că reacția occidentului avea să fie una slabă și tocmai de aceea a urmărit o politică a faptului împlinit. El a procedat la fel ca Adolf Hitler în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial când Marea Britanie a înghițit toate pretențiile teritoriale ale celui de-al Treilea Reich. Lucru care se întâmplă și în momentul de față.

Câteva sancțiuni economice pot afecta Rusia pe termen lung, dar pe termen scurt ele nici nu se simt, iar în momentul de față Rusia rămâne ignorantă față de astfel de lucruri. Cred că o politică de forță, care să-l pun pe Putin în fața aceluiași fapt împlinit, ar fi fost mult mai adecvată decât acest joc de înțepături.

O politică de forță nu înseamnă un război, ci un semn pentru Rusia că nu ne este frică de un război. Că nu suntem o adunătură de copii care se joacă într-un câmp cu floricele în timp ce Kremlinul face ce vrea în jurul nostru. Evident, o astfel de politică implică și riscuri, dar asta se aplică și în cazul politicilor actuale. O politică de forță ar crește în schimb șansele de-al pune pe Putin pe gânduri.

De asemenea când ne raportăm la Rusia trebuie să ținem cont de aspectele culturale, sociologice, istorice. La fel ca și-n cazul orientului Obama trebuia și trebuie să ținem cont de felul în care gândesc și trăiesc rușii pentru a găsi rezolvarea unei probleme în care acest conglomerat de etnii este implicat. Ignorând o astfel de realitate stăm deschiși față de o mulțime de riscuri.

Putin nu trebuie privit doar ca un lider puternic care-și domină populația, ci și ca un lider care depinde de propria populație și care totodată ține sub control o turmă nebună. Fiindcă poporul rus este un popor obsedat de putere. Dacă Putin ar arăta slăbiciuni ar fi alungat, iar în locul lui n-au să vină niciodată niște lideri democrați, ci mai degrabă forțele ultra-naționaliste sau de extremă stângă.

Concluzie

În orice caz acest al doilea mandat al lui Obama este un eșec. Cel puțin pe plan extern Obama s-a confruntat cu o situație foarte dificilă, pe care nu a reușit să o gestioneze și căreia chiar i-a dat avânt prin politicile sale de tip populist, idealist, pacifist, cum vreți să le denumiți. Iar rezultatele se văd și în momentul de față când ne întrebăm ce va face Statul Islamic, dar Rusia ?

Poate are reușite pe plan intern, dar în final mandatul președintelui american ne arată ce înseamnă ignorarea realpolitik-ului pe plan extern. Singurul său succes extern, de care vom mai auzi, este lichidarea liderului terorist Bin Laden, dar apoi vine eșecul numit nașterea Statului Islamic. Un lucru la care Obama trebuia să se aștepte și nu s-a așteptat. Acum este luat prin surprindere.

Politica prea slabă față de Rusia și criza din Ucraina i-a permis lui Putin să ne pună în fața faptului împlinit, iar acum ne găsim în fața unui fel de conflict înghețat extrem de ciudat. Un conflict care amenință în primul rând spațiul european și țări precum România și Polonia, țări care se bazează foarte mult pe sprijinul SUA în propriul sistem de apărare.

În ceea ce privește politica externă Obama s-a dovedit a fi un eșec. Din păcate SUA este unul din principalii actori globali și acest eșec a dus la destabilizarea politicii globale, nu doar a intereselor externe ale SUA. Evident, speranța moare ultima și poate pe ultima sută de metri Obama își va repara greșelile de politică externă și se va întoarce la o politică de tip realist.


miercuri, 27 august 2014

Cine sunt jihadiștii zilelor noastre ?


Faptul că Statul Islamic ( ISIS) își adună recruți din Europa nu mai este nici un mister. Din contră, este un lucru cât se poate de evident pentru oricine are curiozitatea de a căuta pe google informații despre această organizație devenită stat în stat. Internetul și moscheea le servesc drept puncte de recrutare, dar care sunt oamenii pe care Statul Islamic mizează ?

Fără doar și poate vorbim despre comunitatea musulmană. Dar și această comunitate este formată din oameni și oameni. Nu există o singură tipologie umană din care toți sunt dispuși să treacă spre viziunea Statului Islamic. Avem pe de o parte musulmanii veniți în Europa cu gândul de a propaga cultul islamic, pe de alta avem tinerii musulmani din statele mai sărace ale orientului, iar pe de altă parte avem convertiții la islam chiar din rândurile europenilor.

Am urmărit zilele astea un videoclip în care un recrut al Statului Islamic, musulman de origine franceză, își îndemna frații întru credință să pornească la jihad. În ochii lui licărea o făclie, făclia fanatismului. O făclie care se instalează cu ușurință în acei oameni care nu au avut nici un ideal în viața și cărora islamul, cu atât mai mult jihadul, le-au apărut ca ceva special, diferit și atrăgător.

Astfel cel mai important segment de recruți pentru SI este format tocmai din acești europeni care au crescut lipsiți de un ideal, lipsiți de un set de valori care să le ghideze viața. Pentru acești oameni viața era un mare abis fără început și fără rost. Islamul le-a apărut ca un lucru nou și (spre deosebire de ideologiile și religiile occidentale) exotic. Ceva de care n-au mai auzit.

Vorbim aici de ceva care a apelat la partea psiho-emoțională a creierului și așa i-a atras, dându-le un set de reguli, valori, un rost în viață. Astfel de oameni se simt cu atât mai atrași de conceptul de jihad cu cât le întărește rostul autosugestionat prin religie. Nici unul dintre ei nu merge să lupte pentru că a analizat clar situația și a determinat care tabără e bună sau rea, ci pentru că vrea să aibă un rost.

Prin predici, prin grupări islamiste și prin intermediul spațiului virtual acești oameni au fost atrași la ceea ce ei definesc ca un război sfânt. Au simțit un spirit de comunitate și un rost, o menire, iar jihadul, drept sau nedrept, li s-a părut o urmare firească. Măcar de-ar fi singurii, dar nu-s.

Statul Islamic își adună o mulțime de oameni formați în Europa și cel mai probabil își dezvoltă rețele întregi aici. Astfel de oameni sunt complet îndoctrinați de o ură oarbă pentru orice lucru care se găsește în opoziție cu valorile lor. Consideră că dețin adevărul absolut și ca atare orice altceva este minciună, este rău, implicit diabolic și trebuie combătut. Pentru ei democrația este un rău pentru că nu impune legea islamică.

Același lucru poate fi spus și de un alt bazin de recruți pentru Statul Islamic și anume tinerii din țările arabe mai sărace. Irak, Siria, sunt două exemple de state afectate fie de sărăcie, fie de război sau de dictatură. Chiar am citit idei cum că dictatura este singurul lucru ce-i ține în frâu pe islamiști. Nu sunt chiar de acord. Dictatura provoacă reacția islamiștilor, sau mai bine zis îi face pe islamiști să pară băieții buni în ochii unor tineri care abia își încep drumul în viață, căutând, la rândul lor, un ideal.

Tineri care sunt luați de mici și crescuți în spiritul Statului Islamic. Îndoctrinați și pregătiți de luptă. Deschiși la ideea de jihad prin faptul că văd orice adversar al Statului Islamic în arhetipul celor care le-au făcut rău, precum dictatorii seculari. Sărăcia și căutarea unui rost îi determină să se alăture și să accepte cu ușurință Statul Islamic.

Jihadiștii zilelor noastre sunt în primul rând oameni care se află în căutarea unui scop. Care doresc să fie mai mult decât sunt și să servească unei idei mai mari. Sunt oameni săraci și oameni oprimați care-și caută răzbunarea și o nouă familie. Dar mai presus de toate sunt un pericol. Un pericol care ne aduce aminte că somnul rațiunii naște monștri, dar la fel și lipsa valorilor comunitare sau longevitatea unui guvern dictatorial.

Momentan Statul Islamic are un amplu potențial de dezvoltare fiindcă știe să-și clădească viitorul prin recrutarea și îndoctrinarea celor tineri și prin răspândirea ideilor proprii în alte spații în care valorile religioase sunt slăbite. Spații în care există oameni ce caută misterul, noul și un rost pe pământ. ISIS este un pericol real în continuă dezvoltare. Nu o simplă organizație teroristă care se ascunde sub umbrela altor state, ci o organizație teroristă care vrea să devină un califat.