Instabilitate în spațiul european

Recenta victorie a partidului radical de stânga, Syriza, în alegerile din Grecia, pune sub semnul întrebării atât perspectiva europeană a Greciei, dar și stabilitatea și așa fragedă a Uniunii Europene în zilele ce vin. Dacă Europa a trăit într-o oarecare perioadă de stabilitate după încheierea Războiului Rece, iată că această perioadă pare să fie pe sfârșite, în timp ce diferite crize și amenințări cuprind bătrânul continent și țările din apropierea sa imediată.

În acest sens avem de a face cu multiple crize. Pe de o parte avem o criză economică, care pune sub semnul întrebării dorința cetățenilor noii Europe de a continua acest proiect și face loc retoricii populiste. Pe de altă parte avem o amplă criză de securitate care poate, ca să privim și pozitiv, susține unitatea europeană în fața unui pericol comun, dar care amenință, în același timp, securitatea, interesele și valorile statelor membre, indiferent că ne referim la Statul Islamic sau la criza din Ucraina.

O altă amenințare majoră este una care se alimentează din cele două înainte menționate, iar această criză este una politică. Ea ține și de economie și de securitate, dar afectează în primul rând spiritul Europei, aspectul socio-politic. În interiorul Uniunii Europene există astăzi două state cu o politică vădit eurosceptică, contrară valorilor pe care UE a fost fondată și care reprezintă factori de instabilitate și insecuritate în interiorul Uniunii. O Ungarie condusă de extrema dreaptă și o Grecie a stângii radicale.

Vedem deci că discursul populist, naționalist sau de stânga, a reușit să prindă bine la anumite tipuri de electorat ca și urmare a situației economice deloc avantajoase prin care Europa trebuie să treacă. Două țări și-au asumat deja un traseu riscant și nu par să mai fie interesate de ceea ce Uniunea Europeană a impus până acum. Un status-quo este rupt, iar instabilitatea devine o constantă a politicii interne din cadrul acestui construct european, o instabilitate care ne amenință pe termen lung.

O problemă majoră ține de faptul că, în privința Greciei și a Ungariei, nu știm la ce să ne așteptăm/ Sunt două țări care fac parte din UE, dar care în ceea ce ține de politică și valori s-au rupt de această uniune. Nu sunt state de la care să știm ce urmează, ce politici pot adopta într-un moment de cumpănă pentru familia europeană, iar asta nu este singura problemă. O problemă la fel de mare este precedentul pe care astfel de state par să-l ofere, un precedent riscant în contextul actual.

Dacă Ungaria și Grecia pot, de ce nu putem și noi ? Se pot întreba acum extremiștii de dreapta sau de stânga din majoritatea statelor europene. Franța are un puternic partid de extremă dreaptă în Frontul Național condus de Marine le Pen, iar Anglia este tot mai afectată de discursul anti-imigraționist și eurosceptic. Succesul proiectului european este direct amenințat dacă precedentul maghiar și acum cel grecesc servesc unor victorii politice ale forțelor extremiste și în statele occidentale solide.

Deci în momentul de față Europa este destul de instabilă, amenințată fiind pe trei fronturi majore. Cel economic, cel de securitate (terorismul islamic și politica expansionistă a Federației Ruse) și cel intern, politic și social, prin avântul organizațiilor de extremă dreaptă în cadrul unor importante state europene. Mai mult ca oricând partidele democratice sunt chemate să reprezinte o opțiune serioasă pentru cetățeni și să repare lipsurile care au alimentat propaganda extremistă în ultima perioadă.

Slăbiciunea Uniunii Europene vine din mai multe perspective. Ea trebuie să-și consolideze în primul rând spiritul politic, ca să-i zicem așa. Orice mare construcție este dependentă de valorile care-i servesc drept fundament, dar aceste valori nu trebuie să aibă un caracter dogmatic, nu trebuie să ducă la stagnare politică, ci ele trebuie să ghideze politicul și socialul în proiectele comune. Ori, din păcate, la acest capitol Europa stă foarte prost, blocată fiind între o lipsă a idealului public și orbirea politicului de către prea mult dogmatism specific religiozității umaniste a noii Europe.

Clasa politică din state europene nu poate contracara valul de instabilitate politică reprezentat de curentele de extremă dreaptă, respectiv extremă stângă, decât prin a dezamorsa tocmai bomba care alimentează aceste curente. A le tăia sursa de hrană, de energie, pentru retorica de tip populist. Asta înseamnă a oferi cetățenilor Europei un ideal vizibil, un suflet colectiv, întărind valorile europene, dar și a adopta politici realiste și a respinge orbirea de către ideal pentru a rezolva crize precum cea economică sau de securitate.

Mai presus de toate trebuie să evităm stagnarea. În istorie orice imperiu a decăzut prin stagnare, aici a început totul. La un moment dat o mare forță statală a devenit auto-suficientă și prin asta nu a mai trecut prin momente de evoluție și schimbare. Acest lucru pare să se petreacă și cu Uniunea Europeană în momentul de față, iar la fel ca și-n exemple anterioare, supraviețuirea sau dărâmarea UE depinde de felul în care politicul înțelege să schimbe acest drum deloc favorabil intereselor Uniunii.

În concluzie, Europa trece printr-o perioadă de instabilitate socială, politică și economică. Trei crize majore amenință stabilitatea acestui proiect, toate legate între ele, iar clasei politice europene îi revine rolul de a corecta lucrurile care au dus în această direcție, de a oferi Europei ceea lucrurile care au existat doar formal și de a corecta greșelile comise de un aparat birocratic nefuncțional. Exemplul personal al politicienilor este de asemenea important pentru viitor, la fel cum este și abilitatea statelor naționale de a renunța la o parte din interesele lor pentru binele comun al Uniunii Europene.

Viitorul proiectului intitulat Uniunea Europeană nu este încă unul cert, dar imaginea de ansamblu din momentul de față nu este una pozitivă și indică un traseu mult prea instabil, plin de incertitudini. Când vine vorba de geopolitică și relații internaționale incertitudinea este o constantă, dar nu este întotdeauna factorul dominant. Pentru situația noastră pare să devină. O astfel de situație se poate schimba doar printr-un efort major de schimbare în politica europeană. Un efort de care avem nevoie.

Un atac terorist în inima Europei

Franța a primit o lovitură dură. Un atac terorist soldat cu moartea unor oameni inocenți a fost desfășurat de către câțiva indivizi. Motivele lor au fost de natură religioasă, iar acțiunile lor au fost o exprimare a barbariei, a urii și ignoranței, care zace în sufletul uman. Ca oameni majoritatea dintre noi suntem dezgustați de o astfel de acțiune, la fel cum am fost dezgustați și la 11 septembrie de un alt atentat terorist, unul care s-a soldat mai negativ pentru vinovați, dar ce implicații are acest atentat ?

Atacul terorist care a avut loc în Franța trebuie să fie văzut nu ca o acțiune separată, izbucnită dintr-o dată, ci ca parte a unui lanț. Trecând peste sentimentele pe care orice om le simte când vede ce s-a întâmplat, cât și peste faptul că atentatul a fost pe jumătate motivat de către niște simple caricaturi (de dreptul la liberă exprimare cum ar veni), trebuie să vedem că nu este nici primul și probabil nici ultimul de acest fel din ultima perioadă.

Un lanț al terorii

Principalii suspecți au venit în Franța din Siria și mai mult ca sigur au legături cu Statul Islamic. Ce ne arată aceste atentate ? Ce obiectiv final au ? Nu au un obiectiv final, ci ne arată mijloacele haotice de luptă ale Statului Islamic și ale terorismului în general. Ele inspiră frică, ăsta e rostul lor, și ne aduc aminte că teroriștii acționează fără uniforme, fără armate masive, fără declarații simple de război, ci lovind când nimeni nu se așteaptă, unde nimeni nu se așteaptă.

Din acest motiv lumea europeană ar trebui să se pregătească pentru mai rău. În special occidentul, un loc care colcăie de recruți ai organizațiilor teroriste precum ISIS. Europeni convertiți și recrutați, care au luptat sau nu în Siria sau Irak. Imigranți musulmani cu convingeri jihadiste ascunși într-o comunitate religioasă. Țări precum Franța colcăie cu astfel de celule care așteaptă un singur semn pentru a trece în funcțiune. Cum se va rezolva această problemă, cum i se va răspunde, rămâne de văzut.

De la imigranți la convertiți Europa colcăie de un nucleu de recruți și adepți pentru organizații teroriste de factură islamistă. Statul Islam sau al-Qaeda își pot găsi cu ușurință recruți, aceștia pot forma rețele și pot rămâne inactivi până la un semn de acțiune. O altă supoziție care s-a adeverit este cea a islamiștilor plecați la război în Siria și întorși în slujba unui nou stat, cel islamic, mai bine pregătiți pentru a-și asuma misiuni de răspândire a terorii în lumea noastră postmodernă, separată până acum, ca într-un turn de fildeș, de haosul și primitivismul din afara Europei. 

Putem asuma că o bună parte din aceste celule au fost activate și o consecință este creșterea amenințării teroriste în spațiul occidental. Ce s-a întâmplat ieri, dar și astăzi (o altă acțiune similar a fost comisă), reprezintă doar o parte dintr-un lanț al terorii care amenință lumea civilizată. Să nu ne așteptăm ca acest acțiuni să fie individuale, izolate, și să se oprească din senin. În Franța au avut loc mai multe izbucniri de acest fel în ultima perioadă, iar această situația va continua. Pentru țări ca Franța, unde s-a dezvoltat un nucleu islamist, singura opțiune serioasă este întărirea nivelului de securitate pentru combaterea fenomenului terorist. 

Posibile implicații politice

Ce s-a petrecut în Franța nu ne arată doar un lanț al terorii care amenință să se strângă în jurul Europei, după ce aceasta și l-a pus singură la gât prin ignoranță, ci și posibile implicații politice mai mult sau mai puțin periculoase. O urmare firească a unor astfel de atentate este o creștere a urii de ambele tabere, inclusiv de cea a cetățenilor francezi, respectiv a occidentalilor, față de lumea islamică și, prin generalizare, față de toți musulmanii. O ură de pe care vor profita anumite forțe politice.

Franța deja a trecut printr-un val de simpatie pentru extremiștii de dreapta din cadrul Frontului Național. Putem asuma că acest val de simpatie doar se va intensifica în urma acțiunilor unor scelerați care nu au nici un pic de respect pentru viață, democrație și libertate, valori specifice spațiului european. Organizațiile extremiste vor câștiga simpatie. Ura împotriva musulmanilor va spori, iar aceasta va spori simpatia pentru cei care propagă, la rândul lor, un discurs anti-islamic. 

Într-un astfel de context ne putem aștepta la scenarii similare și în restul Europei de vest. Simpatia pentru discursul extremist, naționalist, anti-musulman, va spori și dincolo de granițele Franței, în țări precum Marea Britanie sau Germania unde un astfel de discurs a prins deja rădăcini. Partidele de extremă dreaptă și anti-imigraționiste precum UKIP, respectiv NPD, pot câștiga foarte multă simpatie din acest nucleu și inclusiv influență politică.

Privitor la influența politică ne confruntăm cu un alt risc major. Partidele democratice din Franța ar trebui să acționeze pentru a contracara nu doar discursul jihadist, dar și cel naționalist. Background-ul actual oferă o oportunitate excelentă pentru ca Frontul Național să-și întărească influența electorală, iar oameni politici precum Marine le Pen câștigă tot mai multe șanse inclusiv pentru cea mai înaltă funcție în stat, asumând că vor știi să folosească durerea și ura mulțimilor pentru scopuri politice și asta înainte ca spiritul de turmă să-i ducă pe alte meleaguri, la alte probleme.

Totodată ne putem aștepta și la o extensie a acestor sentimente și pe planul politicii de stat. Dacă acest atac terorist, sau altele care riscă să apară, vor fi privite într-un mod similar cu atacurile de la 9/11, atunci există o mare probabilitate că răspunsul statelor europene să nu întârzie să apară. Chiar mai mult, asta ar putea oferi Europei un inamic comun pentru mobilizare. Pe termen lung ne arată din nou că o ciocnire a civilizațiilor este, într-adevăr, inevitabilă, iar lumea democratică, construită pe libertate și drepturi ale omului se va găsi mereu în conflict cu exponenții radicali și majoritari ai altor lumi.

Cred că este sigur să asumăm că politicile îndreptate împotriva Statului Islamic și altor organizații teroriste din partea unor state precum Franța sau Germania vor trece la un alt nivel. Sprijinul acordat celor care combat ISIS, de exemplu, se poate intensifica, uneori până la o intervenție atât de necesară pentru a evita transformarea Orientului Mijlociu într-un spațiu de atac, lipsit de control, din partea diferitelor organizații teroriste. Evident, aceasta a doua teorie nu are aceeași siguranță ca prima, dar există o posibilitate în acest sens, iar consecințele politice vor veni și ele, inevitabil.

Terorismul în România : un pericol nevăzut ?

În ceea ce privește România noi putem spune că suntem în siguranță. Nu din cauza faptului că România nu a fost sau nu este o țintă pentru teroriști. Mai degrabă datorită faptului că cei meniți să ține sub control această amenințare își fac datoria, iar în acest sens clasa politică și legea trebuie să le ofere tot concursul necesar. Sistemul de securitate al României funcționează, echilibrul dintre libertate și securitate este construit într-un mod corect, iar amenințările teroriste sunt, momentan ținute sub control.

Nu am văzut acțiuni teroriste pe teritoriul României, nu le-am văzut, ca să-mi parafrazez un coleg, tocmai datorită faptului că acestea au fost împiedicate la timp. Asta nu înseamnă că încercări n-au avut loc, ca pregătiri n-au fost în derulare, iar idei nu au existat. Din contră, asta ne arată ca avem un sistem de securitate funcțional, în ciuda criticilor aduse de libertarieni și extremiști, iar România este puțin mai sigur decât altă țări.

Desigur, nu ne aflăm nici în situația Franței sau a Marii Britanie. Nivelul de amenințare teroristă nu este același. Nici minoritatea musulmană, care poate servi ca un nucleu de recruți și o ascunzătoare de celule pentru teroriști, nu este aceeași, dar amenințarea în sine există. La un nivel mai mic și totuși semnificativ dacă ținem cont de faptul că principalul segment amenințat este cel al cetățenilor, al vieții lor. Din fericire serviciul de informații și securitate internă (SRI) își face treaba și și-o face bine.

În acest sens serviciile de informații ale României primesc, am putea spune, concursul necesar din partea politicului și din partea legilor în vigoare pentru a contracara amenințările de tip terorist și pentru a le țin sub control. Cred că ne putem întreba, pe bună dreptate, ce s-ar întâmpla dacă România ar renunța la o parte din securitatea ei pentru mai multă libertate ? Un echilibru există și trebuie menținut, între libertate și securitate, cele două conlucrând pentru binele cetățenilor.