Religia păcii și religia războiului

Nu mă consider o persoană anti-religioasă și nici nu vreau să fiu. În egală măsură nu sunt nici susținătorul unei religii care să le domine pe altele sau să joace un rol important în viața societății românești. Părerea mea cu privire la religie este că reprezintă o alegere personală a fiecărui individ, iar educația religioasă reprezintă mai mult datoria familiei care aparține de un cult și a comunității religioase în sine. Religia se poate dovedi utile în unele circumstanțe, iar oamenii pot însuși o serie de valori pozitive din aceasta, dar în egală măsură își pot însuși valori negative. 

Dacă fiecare religie vorbește de dragoste, de un viitor mai bun sau de ajutorarea semenilor putem să vedem că fiecare religie are și o umbră, un caracter extremist în sine. Islamul iese cel mai bine în evidență prin ideologia islamismului, prin conceptul de jihad, dar nici alte religii nu sunt cu mult mai inocente. Creștinismul în sine, ca și Iudaismul, au o întreagă istorie de conflicte pentru apărarea propriei religii sau pentru cucerirea și distrugerea altora. Popoarele păgâne din nord-estul Europei știu mai bine, ca și creștinii-ortodocși din Republica Novgorod afectați de furia otomană.

Ură și ignoranță

În mare parte religia se poate dovedi calea spre împlinirea individului și prin asta spre fericire, dar poate fi la fel de bine calea spre ignoranță și ură. Acest lucru se datorează unei realități specifice oricărei religii și anume conceptul de adevăr absolut gata deținut, apărat prin impenetrabilul zid al dogmei. Conceptul respectiv acționează pe mai multe căi. Pe de o parte naște conflictul între oameni și între religii, fiecare asumând că deține adevărul, iar cel care gândește diferit minte, deci trebuie să fie rău și prin extensie convertit sau distrus. Pe de altă parte interzice evoluția, cercetarea, căutarea de noi răspunsuri care nu sunt în concordanță cu dogma, oferind deja un adevăr absolut și irevocabil.

Să ne referim în primul rând la nașterea conflictului. Este ceva natural pentru ființa umană să-și construiască idei, iluzii despre lume și să încerce a transforma lumea după aceste idei. E o încercare de a face o lume mai bună. De obicei astfel de idei nu dau naștere de violență, oamenii realizând că sunt supuse greșelii, că sunt relative, dar religia are un caracter diferit. Ea naște în psihicul individual, cât și în cel colectiv, o iluzie mult mai puternică. Este o idee care se transformă în realitate. Un creștin nu-l vede pe Dumnezeul său ca pe ceva relativ, la fel cum nici un musulman nu-l vede.

Consecința firească a unui astfel de lucru este că acea realitate este absolută. Un adevăr absolut și incontestabil. Orice altă idee cu privire la Divinitate este în mod automat falsă și de cele mai multe ori rea. Într-un astfel de context ce poate face omul religios dacă nu să distrugă minciuna cea rea și să-i aducă la adevăr, prin forță dacă nu se poate altfel, pe cei rătăciți în deșertul ideilor ? Sigur, este bine să-ți iubești aproapele, dar la fel de important este să aperi ceea ce consideri a fi adevărat. Un adevăr absolut care nu este supus întrebării, ci trebuie permanent întărit.

În al doilea rând să luăm acest aspect al ignoranței promovate, involuntar, de religie. Religia nu înseamnă ignoranță în totalitate, dar acest lucru este totuși promovat. ”Căutați adevărul și adevărul vă va face liberi” este un citat din Biblie și se regăsește, sub forme diferite, în mai multe religii. Și totuși există alte texte care afirmă taman opusul și interzic căutarea adevărului. Adevărul trebuie deci căutat doar în interiorul religiei respective unde deja se află adevărul. Mă rog, probabil Iisus când a zis asta nu fondase o religie, ci o idee de filozofie primitivă transformată mai apoi într-o religie, iar adevărul a fost limitat la aceasta prin dogmă.

Dogma este de fapt cea mai mare problemă. Este un zid menit să-i țină în siguranța curții pe credincioșii unui cult religios, dar în același timp îi ține și în ignoranța. Un zid care blochează accesul la mărul cunoașterii. Dogma ne spune ce este adevărat și ce nu, ce putem face și ce nu. Iar membrul unui cult nu poate cerceta, nu poate căuta în afara acestei dogme și, evident, nu se poate contrazice cu dogma, cu însăși esența cultului respectiv. Evident, ea nu reprezintă în realitate altceva decât o iluzie pe care mai mulți lideri ai unui cult au ales să o întrețină la un moment dat, din motive mai mult pragmatice.

O monedă cu două fețe

Religia trebuie privită ca o monedă cu două fețe. O față luminoasă, pozitivă, dar și una umbrită, negativă. Mesajului iubirii și al toleranței poate fi la fel de bine dat la o parte de cel al urii și al ignoranței. Ambele mesaje se regăsesc în religie și în trăsăturile sale fundamentale. Balanța se înclină în funcție de alegerea individului, format în cadrul comunității, cu o aplecare spre liniște sau spre violență, iar ea este adesea influențată de liderii religioși, care pot alege în ce direcție să-și îndrume turma. Nu există, de fapt și de drept, o religie a păcii, la fel cum nu există o religie a războiului. Există doar religie, iar ea poate duce un om în nenumărate direcții.

Religia a dat un Torquemada, un Stat Islamic, a dat băbisme prostești și idioțenii nemaivăzute. A dat și o teorie a Big Bang-ului, a dat prețul pus de lumea europeană astăzi pe noțiunea demnității umane. Depinde din ce perspective decidem să abordăm această dimensiune religioasă. Ea nu este un produs al Divinității, ci un produs al psihicului uman. Ca atare ea este făcută după chipul și asemănarea omului, având o latură pozitivă și una negativă. O umbră care se regăsește în toată istoria religiilor și chiar în prezent, deși modernizarea și evoluția umană au pun în lanțuri această umbră, dar nu peste tot.

Sunt oameni care preiau din religie mesajul bun și reușesc să obțină ceea ce am numi evoluție spirituală. Astfel de oameni se bucură de viață într-o măsură destul de mare și suferă de dorința de a-și ajuta semenii. La fel de bine există oameni care preiau umbra religiei și doresc să cucerească întreaga lume în numele crucii, a semilunii sau a stelei lui David. Religia este un produs al psihicului și suferă de aceleași boli ca și psihicul uman, un lucru inevitabil în orice creație umană. Religia în sine poate ajuta oamenii în condiții grele, dar la fel de bine îi poate arunca în întunericul ignoranței.

De multe ori reprezintă și un aspect cultural, un produs al psihicului colectiv al poporului. Vedem asta în special la religiile primitive, de tip tribal, unde religia nu face decât să întruchipeze diferite temeri, dorințe și arhetipuri specifice gândirii triburilor în care s-a născut. Caracterul ei este unul relativ, de interpretare primitivă, acordată într-un moment istoric și într-un spațiu geografic misterelor lumii pe care strămoșii noștri primitivi nu reușeau să le înțeleagă, dintre care unele au rămas la fel de neînțelese și astăzi, iar liderii religioși se mulțumesc să răspundă cu dogme și că nu putem știi, dar sigur nici o descoperire științifică majoră nu a plecat de la această premiză. Evident, nu a plecat nici de la premiza că știm că o Divinitate nu există, dar ce pare să devină clar este natura relativă a religiilor.

Cine sunt jihadiștii zilelor noastre ?

Faptul că Statul Islamic ( ISIS) își adună recruți din Europa nu mai este nici un mister. Din contră, este un lucru cât se poate de evident pentru oricine are curiozitatea de a căuta pe google informații despre această organizație devenită stat în stat. Internetul și moscheea le servesc drept puncte de recrutare, dar care sunt oamenii pe care Statul Islamic mizează ?

Fără doar și poate vorbim despre comunitatea musulmană. Dar și această comunitate este formată din oameni și oameni. Nu există o singură tipologie umană din care toți sunt dispuși să treacă spre viziunea Statului Islamic. Avem pe de o parte musulmanii veniți în Europa cu gândul de a propaga cultul islamic, pe de alta avem tinerii musulmani din statele mai sărace ale orientului, iar pe de altă parte avem convertiții la islam chiar din rândurile europenilor.

Am urmărit zilele astea un videoclip în care un recrut al Statului Islamic, musulman de origine franceză, își îndemna frații întru credință să pornească la jihad. În ochii lui licărea o făclie, făclia fanatismului. O făclie care se instalează cu ușurință în acei oameni care nu au avut nici un ideal în viața și cărora islamul, cu atât mai mult jihadul, le-au apărut ca ceva special, diferit și atrăgător.

Astfel cel mai important segment de recruți pentru SI este format tocmai din acești europeni care au crescut lipsiți de un ideal, lipsiți de un set de valori care să le ghideze viața. Pentru acești oameni viața era un mare abis fără început și fără rost. Islamul le-a apărut ca un lucru nou și (spre deosebire de ideologiile și religiile occidentale) exotic. Ceva de care n-au mai auzit.

Vorbim aici de ceva care a apelat la partea psiho-emoțională a creierului și așa i-a atras, dându-le un set de reguli, valori, un rost în viață. Astfel de oameni se simt cu atât mai atrași de conceptul de jihad cu cât le întărește rostul autosugestionat prin religie. Nici unul dintre ei nu merge să lupte pentru că a analizat clar situația și a determinat care tabără e bună sau rea, ci pentru că vrea să aibă un rost.

Prin predici, prin grupări islamiste și prin intermediul spațiului virtual acești oameni au fost atrași la ceea ce ei definesc ca un război sfânt. Au simțit un spirit de comunitate și un rost, o menire, iar jihadul, drept sau nedrept, li s-a părut o urmare firească. Măcar de-ar fi singurii, dar nu-s.

Statul Islamic își adună o mulțime de oameni formați în Europa și cel mai probabil își dezvoltă rețele întregi aici. Astfel de oameni sunt complet îndoctrinați de o ură oarbă pentru orice lucru care se găsește în opoziție cu valorile lor. Consideră că dețin adevărul absolut și ca atare orice altceva este minciună, este rău, implicit diabolic și trebuie combătut. Pentru ei democrația este un rău pentru că nu impune legea islamică.

Același lucru poate fi spus și de un alt bazin de recruți pentru Statul Islamic și anume tinerii din țările arabe mai sărace. Irak, Siria, sunt două exemple de state afectate fie de sărăcie, fie de război sau de dictatură. Chiar am citit idei cum că dictatura este singurul lucru ce-i ține în frâu pe islamiști. Nu sunt chiar de acord. Dictatura provoacă reacția islamiștilor, sau mai bine zis îi face pe islamiști să pară băieții buni în ochii unor tineri care abia își încep drumul în viață, căutând, la rândul lor, un ideal.

Tineri care sunt luați de mici și crescuți în spiritul Statului Islamic. Îndoctrinați și pregătiți de luptă. Deschiși la ideea de jihad prin faptul că văd orice adversar al Statului Islamic în arhetipul celor care le-au făcut rău, precum dictatorii seculari. Sărăcia și căutarea unui rost îi determină să se alăture și să accepte cu ușurință Statul Islamic.

Jihadiștii zilelor noastre sunt în primul rând oameni care se află în căutarea unui scop. Care doresc să fie mai mult decât sunt și să servească unei idei mai mari. Sunt oameni săraci și oameni oprimați care-și caută răzbunarea și o nouă familie. Dar mai presus de toate sunt un pericol. Un pericol care ne aduce aminte că somnul rațiunii naște monștri, dar la fel și lipsa valorilor comunitare sau longevitatea unui guvern dictatorial.

Momentan Statul Islamic are un amplu potențial de dezvoltare fiindcă știe să-și clădească viitorul prin recrutarea și îndoctrinarea celor tineri și prin răspândirea ideilor proprii în alte spații în care valorile religioase sunt slăbite. Spații în care există oameni ce caută misterul, noul și un rost pe pământ. ISIS este un pericol real în continuă dezvoltare. Nu o simplă organizație teroristă care se ascunde sub umbrela altor state, ci o organizație teroristă care vrea să devină un califat.

ISIS sau pericolul uitat al terorismului

Alegerile prezidențiale și conflictul din Ucraina au devenit subiectele fierbinți ale zilei. Subiectele pe care le întâlnim cel mai des în mass-media. Dar asta nu înseamnă că sunt singurele subiecte importante și relevante pentru viața noastră, a românilor.

Un subiect la fel de important este cel al organizației islamiste ISIS și a renașterii terorismului pe baza religioase. Organizație care a apărut în mass-media din senin, odată cu campania de a ocupa Irakul și a transforma un stat laic într-unul islamic.

Această campanie singură destabilizează actuala ordine a lumii și calcă în picioare toate jertfele făcute de trupele euroatlantice în timpul războiului de Irak. ISIS pune în pericol viața cetățenilor irakieni, în special a celor care nu sunt de religie musulmană, dar pericolul reprezentat de ISIS nu este limitat în cadrul granițelor Irakului.

Nu este limitat în Irak, la fel cum nici pericolul Al-Qaeda nu a fost limitat în Afganistan. În cartea sa, Noul Aliat, Dl. ambasador George Cristian Maior scoate bine în evidență faptul că riscurile de securitate ale secolului XXI sunt riscuri globale. Ce se întâmplă de la un capăt al lumii la altul afectează în mod direct securitatea altor state.

Astfel Afganistanul poate fi important pentru securitatea SUA și prin alianță pentru securitatea României. Al-Qaeda în misiunea sa de distrugere a lumii occidentale s-a folosit de non-statul Afganistan pe post de adăpost pentru atacurile sale împotriva vestului.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie, cât și alte acțiuni similare, care au redefinit geopolitica sec. XXI, au avut Afganistanul ca punct de sprijin. Fără această ascunzătoare dominată de ei, teroriștii n-ar fi reușit să pună la punctă aceeași forță considerabilă.

În momentul de față situația Irakului este un complexă, iar riscurile de ordin strategic sunt pe măsură. Cei de la ISIS au găsit în retragerea americană prilejul ieșirii în față pentru formarea unui califat islamic. Un întreg război civil a fost astfel declanșat în Irak, iar ce se întâmplă acolo ne afectează.

Situația din Irak afectează securitatea întregii lumi euroatlantice și, în mod direct, pe cea a României. Încet Irakul se transformă într-un stat de categorie premodernă, adică un non stat în care se pot ascunde toți nelegiuiții lumii și din care pot fi lansate atacuri împotriva spațiului euroatlantic. De fapt chiar au existat apariții în public ale liderilor ISIS în care aceștia și-au expus intenția de a porni un jihad împotriva lumii vestice și de a recuceri teritorii care au aparținut odată lumii islamice, printre care și România.

Din acest punct de vedere ISIS, ca și starea tensionată din Irak, reprezintă un risc atât la adresa securității globale, cât și la adresa securității României. Un risc născut din decizia lui Barrack Obama de a retrage trupele americane din Irak, risc anticipat într-un discurs acum câțiva ani de președintele conservator George W. Bush.

Riscul este cu atât mai mare cu cât acești indivizi pot pune mâna pe arme de distrugere în masă, sau pot obține mijloace de a răspândi diferite boli sau de a bloca posibilitatea comerțului cu orientul. Sunt riscuri reale și care trebuiesc luate în calcul, fiindcă se pot derula cu ușurință sub scutul unei autorități statal aproape inexistente.

Un alt factor care trebuie luat în considerare este populația musulmană de pe teritoriul Europei. O populație care în mare parte a refuzat și refuză să se integreze, aderând de multe ori la grupări islamiste pro-jihad. Această populație poate servi oricând intereselor unor grupări precum ISIS, crescând riscul destabilizării Uniunii Europene. 

Evident mai există și alte viziuni despre apariția și rolul ISIS. Teorii ale conspirației apar tot timpul, ia posibilitatea unei grupări islamiste controlate la vârf de CIA n-ar fi de exclus. Din contră, ar fi cea mai bună metodă de a ține sub control potențialul pericolului terorist după înfrângerea aproximativă a organizației teroriste Al-Qaeda. Dar acestea sunt teorii și fără certitudini trebuie să fim pregătiți pentru ce-i mai rău cu privire la situația din orient.

Orientul trece printr-o fază interesantă. Mișcări islamiste se nasc în diferite țări ale lumii arabe și ajung să provoace diferite stări de conflict, inclusiv război civil. Uneori astfel de mișcări sunt identificate cu lupta pentru libertate datorită unor rivali dictatoriali, dar asta nu pune în umbră caracterul profund islamist, implicit jihadist, al acestor grupări.

Grupările islamiste, din frunte cu ISIS, reprezintă un risc de securitate la nivel global. Pericolul uitat al terorismului renaște prin astfel de grupări și prin lipsa de putere a statelor moderne din orient. Lumea noastră postmodernă trebuie să fie pregătiă pentru orice scenariu, atât societatea civilă, cât și acei oameni care își trăiesc viața luptând în umbră contra celui mai mare dușman al umanității noastre: terorismul internațional.