Avortul, scăderea natalității și amenințarea demografică

Când vorbim despre amenințări la adresa securității abordăm o multitudine de probleme. Securitatea în sine, națională sau individuală, nu se bucură de priviligerul confruntării cu o singură amenințare, de o singură natură, ci ea se confruntă cu o gamă largă de amenințări, acestea având la rândul lor o natură diferită fiecare în parte. Avem amenințări militare, probabil cele mai evidente, politice, economice, sociale și chiar ecologice. Nivelul populației și demografia reprezintă, în egală măsură, o problemă de securitate națională.

Acest lucru se datorează faptului că statul este adesea dependent, conform lui Barry Buzan, de trei elemente: ideea de stat, instituțiile sale și baza fizică a statului. Acest al treilea element include resursele, poziția geografică și populația unui stat, a unei națiuni. Felul în care această populație se dezvoltă, în creștere sau din contră, afectează în mod inevitabil interesele și securitatea statului. O creștere semnificativă a populației poate să ducă la o mână de lucru mai largă, dar și la șanse mai mari pentru apariția unei elite solide în viața publică. În sfârșit, creșterea demografică și opusul ei sunt legate de creșterea economică, de situația politică (o scădere a numărului de francezi, să zicem, face politica franceză dependentă de un electorat format din minorități etnice) și implicit de securitate.

Din acest punct de vedere problema amenințării demografice este una reală și demnă de luat în considerare. Este important felul în care o astfel de amenințare poate fi contracarată fără a încălca drepturi ale omului, demnitatea și libertatea persoanei umane. Lucru cu atât mai important acum că avortul a fost declarat ca și drept fundamental al omului, dreptul femeii de a dispune cum vrea de propriul corp. Nu intenționez să intru într-o polemică cu privire la această problemă, ci la ce poate face statul pentru a încuraja o creștere a natalității fără a încălca acest drept sau altele de natură similară. Cu alte cuvinte fără a călca în picioare libertatea și demnitatea persoanei în favoarea rațiunii de stat.

Interzicerea avortului, de exemplu, nu mai este o opțiune de luat în considerare și, după părerea mea, nici nu reprezintă o acțiune eficientă. Cu atât mai mult cu cât avem o istorie traumatică cu privire la această problemă. Statul român ar trebui să adopte o strategie de încurajare pozitivă a natalității în loc de una negativă. În loc de a interzice diferite lucruri statul ar trebui să promoveze, să susțină ceea ce ține de interesele sale. Cu alte cuvinte să ofere un background care să încurajeze formarea unei familii, nașterea și creșterea unui copil. Un background cu totul diferit decât cel actual.

Cred că este destul de evident faptul că multe persoane, multe familii vor să crească un copil, chiar mai mulți, dar de multe ori se confruntă cu o problemă din cauza felului în care societatea românească nu încurajează acest lucru. A da naștere unui copil și a-l crește devine o dificultate atât pentru familie, dar și pentru copil în sine. Nu există o politică serioasă pro-natalitate care să încurajeze de fapt dezvoltarea familiei și creșterea demografică, din contră. Foarte puțini oameni au siguranța faptului că dacă aduc un copil în lume pot să-l și crească, să-l susțină mai departe în viață, iar statul ar trebui să schimbe acest lucru.

Statul trebuie să dezvolte politic de susținere a natalității. Acordarea unor indemnizații relevante pentru mame, o economie stabilă în care aceștia să se bucure de niște certitudini cu privire la condițile de viață, alocații pentru creșterea copiilor. Sunt câteva din posibilitățile pe care statul le are pentru a susține natalitatea, la fel ca și negocierea cu diferiți antreprenori pentru a dezvolta politici proprii în sectorul privat de susținere și încurajare a celor care decid să aibă un copil, eventual reguli care să asigure acest lucru. Cred într-o economie liberă, o economie de piață, dar și în regulații și implicarea statului pe segmentele de interes național și strategic, pentru protejarea acestora și a binelui comun.

Avortul nu apare ca și o consecință a urii pe care femeia o are față de un copil nou născut.Evitarea nașterii unui copil nu apare ca și urmare a faptului că unor persoane pur și simplu nu le plac copiii. Există mai multe implicații, la rândul lor mai complexe. De cele mai multe ori intervine teama de a nu putea oferi copilului posibilități reale, de a nu fi capabili ca familie să susțină un copil, iar atunci multe persoane evită să dea naștere unui copil sau, puși în fața faptului împlinit, apelează la avort. Nu este singurul caz, mai sunt și alte teme și considerente cu care statul nu are ce să facă și care țin de persoana, dar în multe cazuri aceasta este motivația cel mai des invocată.

Interzicerea avortului n-ar schimba această situație, nu în mod real cel puțin. Ceaușescu a interzis avorturile și a forțat o creștere demografică, iar odată ce totul s-a dărâmat, s-a schimbat, așa cum se întâmplă mereu în istorie, lucrurile nu doar că au revenit la situația de dinainte, dar au căzut și mai jos. O aplicate la nivel social a unei vorbe: cu cât este mai mare pică mai tare. Acest exemplu este unul, ca să nu mai vorbim de faptul că multe persoane ar recurge la avorturi ilegale, mult mai periculoase pentru ele, că li se interzice dreptul de a dispune de propriul corp și că nu se încurajează deloc natalitatea, multe persoane evitând doar nașterea de copii. Deci în mod real și pe termen lung nu există nici un beneficiu.

Ca om de dreapta, gânditor conservator și liberal, n-aș fi de acord cu avortul la nivel moral datorită faptului că se neagă dreptul la viață al unui copil, fie el și nenăscut, dar asta este o opinie personală și în nici un caz nu aș ostraciza pe cineva pentru acest lucru. În schimb cred că fiecare persoană are dreptul să dispună de propriul trup atâta timp cât nu aduce atingere sănătății și integrității fizice a celor din jur. Descurajarea avortului mi se pare mai mult o problemă care ține de educație și de condițiile de trai pe care statul și mediul privat le oferă, nu de impunerea unor legi care să încalce libertățile cuiva.

Problema natalității trebuie abordată prin măsuri pozitive și nu negative, prin promovarea unor condiții mai bune de viață și nu prin interzicerea unor drepturi. Educația oferită în familie și în școli joacă de asemenea un rol important. Influența mass-media nu este de ignorat. Metodele pentru încurajarea unei creșteri reale a natalității stau în acest tip de măsuri care pot da un randament mult mai mare pe termen lung, care pot avea un efect real și pozitiv asupra creșterii demografice. O temă de interes strategic și care are o legătură certă cu problemele de securitate națională și cu interesele noastre ca stat.

Corupția ca amenințare de securitate

Fenomenul de corupție reprezintă una din problemele cele mai prezente în societatea românească. Este o problemă atât de mare încât ea face subiectul unor probleme care țin de siguranța națională și de siguranța individului, a cetățeanului. Fostul director al SRI, dl. George Maior a vorbit despre asta, iar actualul director îi calcă pe urme. Corupția afectează în mod direct două dimensiuni ale securității, iar prin asta interesele statului și viața tuturor celor care trăiesc în acest stat.

Întrebarea este cum ? Cum afectează corupția securitatea națională și cea individuală în așa fel încât să necesite atenția nu doar a instituțiilor de impunere a legii, precum Poliția Română sau DNA, dar și a serviciilor de informații, în primul rând SRI ca și autoritatea pe tot ce ține de securitatea internă a statului. La urma urmei probleme care fac subiectul muncii SRI precum contraspionajul au ajuns să joace un rol mult mai mic comparativ cu cel jucat în trecut, iar lupta cu corupția iese în prim plan.

Corupția ca amenințare pentru siguranța națională

Probabil cea mai evidentă dimensiune a securității asupra căreia planează amenințarea corupției este securitatea/siguranța națională. Când ne gândim la securitate primul cuvânt care însoțește acest termen este cel de național. Securitate națională. Iar corupția afectează această dimensiune a securității într-un mod foarte grav. Suficient de grav încât să atragă atenția partenerilor noștri strategici (SUA, respectiv Germania) și o campanie susținută din afara pentru rezolvarea problemei.

Ca să dau un exemplu asupra felului în care corupția amenință securitatea națională, a statului, am să folosesc instrumentele istoriei. Un exemplu foarte bun dat și de dl. prof. Cristian Troncotă în cartea sa, ”România și Frontul Secret”. Ne aducem aminte de ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, dar puțini sunt conștienți de lucrurile care au precedat această manevră. Jumătate din administrația română a Basarabiei, proaspăt adusă în granițele României, era coruptă.

Ei bine, acest fenomen de corupție în administrația basarabeană nu a servit doar intereselor personale ale celor care făceau afaceri pe seama funcțiilor publice, ci și vecinului de la răsărit, Uniunea Sovietică. Documentele istorice prezentate și în cartea mai sus menționată arată cum Uniunea Sovietică s-a folosit de lăcomia și corupția din Basarabia pentru a-și trimite oamenii acolo, agenți de influență, spioni, etc. și chiar pentru a-i pune în funcții publice.

Acest lucru a dus mai târziu la o situație dezastruoasă pentru politica statului român cu privire la Basarabia. Odată ce s-a realizat o infiltrare treptată Uniunea Sovietică avea abilitatea de a influența totul în favoarea propriilor trupe și de a pune în dezavantaj trupele române, sabotând orice încercare de apărare a Basarabiei. Chiar și în afara unei ocupări armate acești agenți de influenți, despre care știm că erau mulți la număr și în funcții importante, puteau sabota direct politica Bucureștiului.

Un lucru valabil și astăzi. Câțiva politicieni sau funcționari publici corupți, dar aflați într-o poziție cheie, pot fi oricând cumpărați de către un stat rival sau de către diferite corporații/organizații, chiar și teroriste. Aceștia pot vinde secrete de stat care să fie folosite împotriva statului sau, mai rău, pot sabota diferite activități și decizii publice, întorcându-le în favoarea cumpărătorului. În acest fel corupția afectează direct securitatea națională și interesele statului, iar prin extensie, interesele partenerilor noștri din NATO și UE, a căror graniță suntem.

Corupția ne mai poate afecta și în alte feluri. Nu putem ignora faptul că o clasă politică coruptă stârnește, la rândul ei, un conflict în sânul națiunii. Cetățenii văd că politicienii lor sunt corupți și nu luptă pentru binele comun, drept urmare nici ei nu mai sunt motivați să lupte pentru interesele statului și pot, la un moment dat, încerca dărâmarea guvernului, a ordinii de stat, lucru care în anumite circumstanțe se poate dovedi util pentru interesele unor forțe ostile statului respectiv.

Un exemplu foarte bun este prezent și aici, în România, unde tot mai mulți oameni și-au pierdut încrederea în clasa politică. Foarte puțini sunt dispuși să lupte pentru țara lor și pentru niște politicieni pe care-i văd ca simpli profitori, iar tot mai mulți români par a se reorienta spre grupări radicale sau extremiste, spre ideologii populiste care, de multe ori, susțin lucruri care afectează interesele statului român, precum ieșirea din NATO, ceea ce ar oferă mână liberă Rusiei să-și facă jocurile.

Corupția ca amenințare pentru siguranța individului

Fenomenul de corupție nu amenință doar securitatea statului, a națiunii, ci și pe cea a individului. Dacă acțiunile unor oameni corupți pot sabota statul român și interesele sale, ele pot lovi în egală măsură și în cetățeni. Corupția în sine reprezintă un lucru deplorabil care ne afectează. Ca să-l parafrazez pe unul din profesorii mei de la facultate, furtul banului public, de exemplu, lovește în economie și prin extensie în pensii, salarii, alocații, în resursele financiare care pot fi investite în construirea unor spitale, școli sau a unui sistem de securitate.

Problema nu se reduce doar aici, ea mergând mai departe. Oameni corupți puși în funcții cheie au posibilitatea ca, pentru o sumă de bani, să ajute, de exemplu, la un atac terorist. Nimănui nu-i este greu să primească o sumă imensă de bani și mai apoi să permită unor membri ISIS să planteze o bombă sau să folosească sistemul de alimentare publică cu apă pentru a infecta populația unui oraș, lucru care lovește atât în securitate statului și mai ales în cea a cetățenilor.

Corupția ne amenință direct pe oricare dintre noi. Teroriștii pot să o folosească pentru a lovi o comunitate, a-i răni pe cetățenii comunității respective și a instaura teroarea. Diferiți oameni de afaceri sau oameni politici o pot folosi pentru a reduce la tăcere anumite persoane inconfortabile sau pentru a derula acțiuni profitabile, dar care afectează viața sau siguranța unor cetățeni. În orice caz nu este o amenințare de care să fim scutiți, iar eliminarea ei reprezintă un obiectiv major pentru evoluția pozitivă a societății și interesele cetățeanului.

La Revoluția din Decembrie 89 și în perioada ce a urmat putem găsi multe exemple în acest sens. Sau în perioada interbelică unor corupția unor membri din administrația publică sau din diferite instituții ale statului a permis încălcarea unor drepturi ale omului și diferite forme de terorism politic sau chiar de atacuri asupra unor cetățeni români pe motive etnico-religioase. Așa cum și în perioada ce a urmat Revoluției haosul a permis multor indivizi să profite de pe urma altora prin acțiuni care afectau direct sănătatea și integritatea unor persoane.

Amenințarea permanentă a corupției și soluția optimă

Corupția este o amenințare majoră, mai ales pentru o țară precum România. Un fenomen ce poate fi utilizat de orice forțe străine pentru satisfacerea unor interese proprii. De cele mai multe ori amenințarea reprezentată de corupție la adresa securității naționale se amestecă cu cea la adresa securității individuale. Un atentat terorist, de pildă, poate lovi în ambele. Oricum, ambele dimensiuni sunt deschise unor riscuri majore datorită corupției unor funcționari publici sau oameni politici.

Această amenințare pare să fie una permanentă, drept urmare se va găsi mereu în atenția structurilor de securitate internă. Cazul României este unul mai special, iar istoria noastră este plină de exemple cu privire la efectul nociv al corupției. Soluția optimă este o atenție deosebită asupra acestei problemă și continuarea luptei începute cu corupția. Din fericire instituțiile care aduc această luptă se bucură de sprijinul unor parteneri externi, iar acest lucru împiedică lanțul corupției să le lovească prea dur.

Lupta împotriva corupției este o luptă dificilă, iar de multe ori exponenții corupției și grupurile infracționale reușesc să scape de brațul legii datorită faptului că ei nu respectă legea, în timp ce acei oameni meniți să-i oprească sunt, adeseori, blocați chiar de legea pe care o apără. Este important ca echilibrul între drepturi și abilitatea instituțiilor statului de a proteja binele comun să fie menținut într-un mod adecvat și realist, fără a împiedica activitatea acestora, dar și fără a ceda prea mult în fața lor și a ignora faptul că inclusiv cei meniți să combată corupția sunt oameni, supuși acelorași ispite.

Edward Snowden : erou sau trădător ?

Recent am citit o știre conform căreia fostul specialist NSA, Edward Snowden, a declarat că Rusia nu este un loc așa de rău cum se prezintă în mass-media americană. Comentariile la articol variau, foarte puține țineau de subiectul știrii respective, cele mai multe fiind de fapt legate de acțiunile lui Snowden și de dilema asupra calității morale a acestuia: este Edward Snowden un erou, sau un trădător ?

Această întrebare s-a repetat de foarte multe ori, nu doar la articolul cu pricina, ci în toată mass-media la momentul în care Snowden a făcut publice diferite informații despre acțiunile de monitorizare și spionaj ale intelligence-ului american. Un răspuns clar nu există nici acum, existând opinii diferite, lucru normal în orice democrație. De aceea am să încerc, la rândul meu, să ofer un răspuns.

Răspunsul meu la această întrebare vine din perspectiva unui om pasionat. Pasionat de intelligence, de politice, de securitate. În toată literatura de specialitate Edward Snowden n-ar putea fi calificat drept altceva decât un trădător. Și sunt sigur că așa este și cazul. Din perspectiva profesionistului, sau a celui care înțelege domeniul, Snowden și-a trădat țara. Nu există nici un semn de întrebare.

Sigur, este discutabil justețea acestei trădări. Acțiunea întreprinsă de Snowden are la baza sentimentul că guvernul SUA nu mai reprezintă poporul, nu-și mai reprezintă cetățenii, ci din contră, îi urmărește și luptă împotriva lor. Ce a încercat Snowden a fost să facă publice aceste informații, crezând că servește astfel poporului american, trădând în schimb acțiunile guvernului SUA.

Din păcate pentru el lucrurile nu sunt așa simple. Guvernul SUA nu este acolo printr-o moștenire biologică sau de partid. Politica Americii este una democratică, unde poporul se exprimă prin vot, oferind o anumită putere unor anumiți politicieni. Nu vreau să văd cum ar arăta un stat unde fiecare face ce vrea, în funcție de ce crede. Probabil am vorbi despre anarhie, la urma urmei.

Indiferent de motivele acțiunilor sale, Snowden a trădat. Și-a oferit singur autoritatea de a decide ce este bun sau rău și a crezut că face binele, dar în aceeași măsură orice trădător, dezertor sau criminal poate crede că face binele. Atunci când oferi informații clasificate unui alt guvern sau publicului larg și implicit altor guverne, iar tu ești un ofițer de informații, actul tău se numește trădare.

Nu știm nici până azi câte acțiuni de intelligence ale SUA și implicit ale aliaților acesteia au fost periclitate prin trădarea lui Snowden. Nu știm viețile câtor ofițeri de informații au fost puse în pericol și nici câte strategii au fost demontate. Mai ales că Snowden și-a luat zborul spre Moscova, unde locuiește și astăzi, și unde șederea sa nu este, cu siguranță, una gratuită,

Aceasta este o realitate. Realitatea trădării. Mult mai reală decât opinia relativă a lui Edward Snowden despre guvernul american și acțiunile acestuia. Acțiuni care nu erau chiar un mister pentru populația Americii, nici pentru guvernele străine și care țineau de securitatea națională a SUA. Din acest punct de vedere Snowden este un trădător, unul care a crezut că face un lucru bun, dar care și-a trădat țara.

Reforma intelligence-ului românesc

Cu ocazia lansării sale de carte de la Gaudeamus dl. ambasador George Cristian Maior, actualul director al SRI, a vorbit despre o idee personală de-a sa, și anume unificarea principalelor două servicii de informații ale României: SRI și SIE. Această idee nu este decât o parte din cadrul celor care apar inclusiv în cartea coordonată de domnul Maior, ”Despre intelligence”, cu privire la necesitatea și posibilitatea unor reforme active în cadrul comunității române de intelligence. O reformă necesară, dar cu cap și echilibru.

Reforma comunității românești de intelligence este un act necesar, nu doar acum, ci întotdeauna. Orice serviciu de informații și orice comunitate trebuie să se adapteze în permanență contextului în care-și desfășoară activitatea. Cum lumea contemporană se află într-o continuă schimbare această adaptare, printr-o reformă de obicei ”soft”, reprezintă o necesitate la fel de continuă și constantă ca și schimbarea în sine, ea fiind în fond singura modalitate prin care un serviciu poate răspunde noilor provocări de securitate.

În general vorbind intelligence-ul românesc s-a adaptat întotdeauna destul de bine. SRI în mod special a făcut reale progrese în ultimii ani, conștientizând tot mai mult nevoia deschiderii spre societatea civilă, a comunicării cu mediul academic, noile riscuri existente și rolul tot mai important jucat de analiza informațiilor în domeniul securității naționale. Dar asta nu înseamnă că reforma este terminată, sau că tot ce trebuia făcut s-a și făcut. Din contră, încă mai este de lucru. Mereu va fi de lucru într-o societate schimbătoare în care singurul lucru constant, stabil, este schimbarea în sine.

Ca să luăm o primă reformă încă neimplementată (și aici nu zic dacă-i o reformă bună sau rea, ci pur și simplu prezint un caz concret) mă voi referi la ideea promovată de George Maior cu privire la unificarea principalelor două servicii de informații ale țării. Serviciul de informații interne (sau de securitate după vocabularul anglo-saxon) și serviciul de informații externe (spionajul propriu-zis). Două servicii care joacă un rol fundamental în apărarea și urmărirea intereselor naționale ale României.

Propunerea domnului George Maior este argumentată pe ideea că riscurile de securitate ale secolului XXI nu mai pot fi luate separat, iar informațiile pe plan intern și extern (ca și amenințările) sunt adesea interconectate. O informație găsită de către operativii SIE poate să fie valoroasă pe plan intern, la deconspirarea cuiva sau ca parte dintr-un puzzle analitic. Din cauza birocrației sau a unor divergențe între servicii această informație nu este utilizată corespunzător, reprezentând un risc de securitate.

Domnul Maior este de părere că securitatea internă și externă este interconectată, iar pentru a răspunde noilor provocări cele două servicii responsabile de această securitate ar trebui să se unească într-o singură structură. O structură care să administreze mai bine informația și să o urmărească atent pe ambele zone, intern și extern. Într-un fel acest tip de reformă ne-ar scăpa de câteva complicații, dar există și aspecte negative care trebuie luate în considerare.

Formarea unui singur serviciu de informații poate să trezească amintiri negative de pe vremea vechiului DSS (Departamentul de Securitate a Statului). O astfel de reformă poate aduce un impact negativ asupra imaginii de democratizare a intelligence-ului prin comparația cu DSS sau doar prin ideea că astfel un serviciu poate acumula prea multă putere și influență, un monopol asupra domeniului de intelligence și securitate națională. În egală măsură există deja o comunitate națională de informații care, teoretic, ar trebui să coaguleze cele două zone de acțiune.

Este reforma necesară în acest caz particular sau nu ? Care variantă, conservatoare sau reformistă, vine cu mai multe avantaje și mai puține riscuri ? Care variantă este cea mai potrivită și mai avantajoasă pentru securitatea României ca și stat european ? Asta este o decizie pe care cei responsabilii de intelligence-ul românesc au datoria să o ia. Iar la fel se pune problema în cazul fiecărei posibilități de reformă, o posibilitate care apare constant și care necesită un răspuns la timp, nu cu mult după ce este înlocuite de alta.

Unificarea celor două servicii de informații ale țării nu este singura zonă în care putem vorbi despre reformă. Cele două servicii în particular trebuie să se adapteze în mod constant la vremurile în care trăim. Putem observa că ele trec deja printr-un astfel de proces, dar într-un secolul al informației acest proces este unul constant, iar reforma și adaptarea trebuie să fie în egală măsură constante. Atât când vine vorba de tehnologie, dar și ca abordare asupra diferitelor probleme existente.

Amenințările asimetrice asupra securității naționale sunt o realitate. Înlocuirea riscurilor reprezentate până acum de anumite state naționale cu factori non-statali de risc. Riscurile majore care se ivesc din cyberspace și rolul tot mai important al analizei de informații într-o perioadă în care informația circulă la liber, prin surse deschise, iar din acest amalgam trebuie luată informația utilă și corectă, analizată și utilizată. Acestea sunt câteva exemple de zone în care mai există loc pentru reformă și adaptare.

Încă un exemplu la fel de important este și cel al legăturii între serviciile de informații și societatea civilă, respectiv între servicii și mediul academic. Un popor educat este un popor puternic. Acest lucru se aplică inclusiv în domeniul securității naționale, iar o legătură permanent între servicii și societatea civilă este necesară pentru a oferi cetățenilor o cultură adecvată de securitate, ca ei să fie capabili să răspundă unor provocări precum războiului psihologic.

Legătura servicii-mediu academic este și ea foarte importantă. Mai ales în ceea ce privește sfera analizei de securitate. Schimbul de experiență și analiză dintre cele două sfere nu poate să fie altfel decât benefic pentru securitatea națională per ansamblu. Există profesioniști în cadrul serviciilor de informații, la fel cum există și-n afară lor. Analiști ai unor firme, sau specialiști în securitate din sfera academică, toți venind cu propriul potențial și propria viziune. O colaborare între aceștia este prin natura sa benefică, iar colaborarea s-ar extinde, prin mediul academic, și către societatea civilă per ansamblu.

O astfel de reformă necesită la rândul ei un flux continuu de cadre noi, capabile să vină fiecare cu o mentalitate diferită și cu abilități diferite. Cu o viziune diferită asupra riscurilor existente la adresa securității naționale. Oameni care aparțin perioadei la care intelligence-ul trebuie să se adapteze și care-i înțeleg regulile, aceștia aducând în mod natural cea mai bună și mai puternică reformare. Oameni care nu sunt dominați de paradigma războiului rece, sau a sfârșitului acesteia, ci de realitatea curentă și viitoare.

S-a dat dat liber la provocatori ?

Am aflat puțin surprins (doar puțin) că Vona Gabor, liderul partidului extremist maghiar Jobbik, tocmai a intrat în România. Nestingherit de nimeni acesta se plimbă acum pe meleagurile țării pe care o dorește desființată și se pregătește de tabăra tradițională a maghiarilor din România. Sau mai bine zis tabăra de vară a străinilor care doresc să distrugă unitatea și suveranitatea statului român.

Sunt puțin deranjat de această situație. Mi se pare un lucru normal ca oameni să aibă idei diferite și să aibă dreptul de a-și exprima liber ideile. Ceea ce nu mi se pare normal este ca un individ responsabil de diferite provocări și care propagă o atitudine ostilă statului român să umble liber pe teritoriul țării împotriva căreia luptă.

Un astfel de lucru mi se pare cu atât mai anormal cu cât trecutul lui Vona Gabor în România nu este tocmai roz. Ultima dată când a vizitat această țară dl. Gabor a participat la un eveniment al minorității maghiare, eveniment care a degenerat destul de repede și care ar fi degenerat și mai mult fără intervenția impecabilă a forțelor de ordine.

Acest lucru s-a întâmplat tocmai pe fundalul crizei din Ucraina, ca urmare a vizitei făcute de Gabor Vona cu puțin timp înainte la Moscova. Loc unde acesta s-a întâlnit cu falsul profet al cocktail-urilor ideologice panslaviste, Alexandr Dughin.

Surprins și deranjat mă întreb și eu acum: ce caută Gabor Vona în România de această dată ? Dar mai mult, de ce i s-a permis lui Gabor Vona să intre în România ? De ce un agent străin de influență, cu un discurs fățiș anti-românesc, este lăsat să umble liber în România, punând vrajbă între două comunități etnice care dețin aceeași cetățenie și care, în mod normal, ar trebui să trăiască în liniște și pace.

Dar se pare că liniștea și pacea nu vor face parte din viață românilor în această perioadă. Poziția noastră geografică nu prea ne permite asta. Înconjurați de dușmani, cu un cal troian de origine asiatică în inima Europei, situația României nu este dintre cele mai fericite. Ne putem aștepta cu certitudine la vizite ocazionale din partea ofițerilor de informații ruși și maghiari. Măcar dacă guvernul României nu s-ar lăsa dominat...

S-a dat cumva liber la provocatori prin țară ? Fiindcă la asta se reduce rolul lui Gabor Vona. Un provocator simplu, servitor al intereselor Budapestei și ale Moscovei. Un om care reprezintă, într-o oarecare măsură, un risc la adresa ordinii publice și care ar trebui trimis de unde a venit.

ISIS sau pericolul uitat al terorismului

Alegerile prezidențiale și conflictul din Ucraina au devenit subiectele fierbinți ale zilei. Subiectele pe care le întâlnim cel mai des în mass-media. Dar asta nu înseamnă că sunt singurele subiecte importante și relevante pentru viața noastră, a românilor.

Un subiect la fel de important este cel al organizației islamiste ISIS și a renașterii terorismului pe baza religioase. Organizație care a apărut în mass-media din senin, odată cu campania de a ocupa Irakul și a transforma un stat laic într-unul islamic.

Această campanie singură destabilizează actuala ordine a lumii și calcă în picioare toate jertfele făcute de trupele euroatlantice în timpul războiului de Irak. ISIS pune în pericol viața cetățenilor irakieni, în special a celor care nu sunt de religie musulmană, dar pericolul reprezentat de ISIS nu este limitat în cadrul granițelor Irakului.

Nu este limitat în Irak, la fel cum nici pericolul Al-Qaeda nu a fost limitat în Afganistan. În cartea sa, Noul Aliat, Dl. ambasador George Cristian Maior scoate bine în evidență faptul că riscurile de securitate ale secolului XXI sunt riscuri globale. Ce se întâmplă de la un capăt al lumii la altul afectează în mod direct securitatea altor state.

Astfel Afganistanul poate fi important pentru securitatea SUA și prin alianță pentru securitatea României. Al-Qaeda în misiunea sa de distrugere a lumii occidentale s-a folosit de non-statul Afganistan pe post de adăpost pentru atacurile sale împotriva vestului.

Atacurile teroriste de la 11 septembrie, cât și alte acțiuni similare, care au redefinit geopolitica sec. XXI, au avut Afganistanul ca punct de sprijin. Fără această ascunzătoare dominată de ei, teroriștii n-ar fi reușit să pună la punctă aceeași forță considerabilă.

În momentul de față situația Irakului este un complexă, iar riscurile de ordin strategic sunt pe măsură. Cei de la ISIS au găsit în retragerea americană prilejul ieșirii în față pentru formarea unui califat islamic. Un întreg război civil a fost astfel declanșat în Irak, iar ce se întâmplă acolo ne afectează.

Situația din Irak afectează securitatea întregii lumi euroatlantice și, în mod direct, pe cea a României. Încet Irakul se transformă într-un stat de categorie premodernă, adică un non stat în care se pot ascunde toți nelegiuiții lumii și din care pot fi lansate atacuri împotriva spațiului euroatlantic. De fapt chiar au existat apariții în public ale liderilor ISIS în care aceștia și-au expus intenția de a porni un jihad împotriva lumii vestice și de a recuceri teritorii care au aparținut odată lumii islamice, printre care și România.

Din acest punct de vedere ISIS, ca și starea tensionată din Irak, reprezintă un risc atât la adresa securității globale, cât și la adresa securității României. Un risc născut din decizia lui Barrack Obama de a retrage trupele americane din Irak, risc anticipat într-un discurs acum câțiva ani de președintele conservator George W. Bush.

Riscul este cu atât mai mare cu cât acești indivizi pot pune mâna pe arme de distrugere în masă, sau pot obține mijloace de a răspândi diferite boli sau de a bloca posibilitatea comerțului cu orientul. Sunt riscuri reale și care trebuiesc luate în calcul, fiindcă se pot derula cu ușurință sub scutul unei autorități statal aproape inexistente.

Un alt factor care trebuie luat în considerare este populația musulmană de pe teritoriul Europei. O populație care în mare parte a refuzat și refuză să se integreze, aderând de multe ori la grupări islamiste pro-jihad. Această populație poate servi oricând intereselor unor grupări precum ISIS, crescând riscul destabilizării Uniunii Europene. 

Evident mai există și alte viziuni despre apariția și rolul ISIS. Teorii ale conspirației apar tot timpul, ia posibilitatea unei grupări islamiste controlate la vârf de CIA n-ar fi de exclus. Din contră, ar fi cea mai bună metodă de a ține sub control potențialul pericolului terorist după înfrângerea aproximativă a organizației teroriste Al-Qaeda. Dar acestea sunt teorii și fără certitudini trebuie să fim pregătiți pentru ce-i mai rău cu privire la situația din orient.

Orientul trece printr-o fază interesantă. Mișcări islamiste se nasc în diferite țări ale lumii arabe și ajung să provoace diferite stări de conflict, inclusiv război civil. Uneori astfel de mișcări sunt identificate cu lupta pentru libertate datorită unor rivali dictatoriali, dar asta nu pune în umbră caracterul profund islamist, implicit jihadist, al acestor grupări.

Grupările islamiste, din frunte cu ISIS, reprezintă un risc de securitate la nivel global. Pericolul uitat al terorismului renaște prin astfel de grupări și prin lipsa de putere a statelor moderne din orient. Lumea noastră postmodernă trebuie să fie pregătiă pentru orice scenariu, atât societatea civilă, cât și acei oameni care își trăiesc viața luptând în umbră contra celui mai mare dușman al umanității noastre: terorismul internațional.