Demisia lui George Maior: cauze și urmări

Vestea demisiei lui George Maior a venit din senin și foarte puțini oameni se așteptau la asta. Directorul Serviciului Român de Informații s-a aflat în conducerea SRI pentru o perioadă lungă de timp, iar mandatul său în cadrul serviciului a fost unul lăudabil. La urma urmei mandatul dl. Maior este perioada de timp în care SRI a trecut printr-o reformă atât de necesară existenței sale, iar imaginea publică a acestei instituții fundamentale a statului român s-a îmbunătățit considerabil.

De asta foarte puțini oameni s-au așteptat la vestea demisiei lui George Maior, iar personal am privit-o și o privesc cu oarecare părere de rău. Un om competent, un om care a excelat în ceea ce face, a fost nevoit să se dea la o parte. Dar lucrurile nu se opresc aici și se ridică alte probleme și alte întrebări. În primul rând ne putem întreba: ce a stat la baza deciziei directorului SRI ? A fost rezultatul presiunii media și politice sau o dorință directă a acestuia ? Iar apoi vine o întrebare și mai importantă: cine va prelua frâiele instituției ? Cu atât mai mult cu cât atât SRI, cât și SIE, nu au un director civil.

Aceste întrebări sunt, cred eu, atât pertinente, dar și cele mai importante care se vor ridica în următoarele zile cu privirea la demisia directorului SRI. Ca să o luăm cu începutul, nu putem privi demisia lui George Maior fără a trage o linie cu eșecul celor trei legi denumită de presă ”legea Big Brother”. Șansele sunt ca demisia acestuia să fie legată de eșecul legii în fața Curții Constituționale, singura dilemă fiind felul în care acest eșec a influențat decizia dl. Maior.

Primele două teorii care mi-au venit în minte când am citit știrea au fost cea a presiunii politice și cea a plecării din dorință proprie a dl. Maior ca și urmare a eșecului legii. Mai apoi am mai citit câteva opinii ale unor analiști și oameni de presă, care par a oscila în special spre prima posibilitate, posibilitate spre care oscilez la rândul meu. De ce ? Pentru simplul fapt că mi se pare cea mai logică opțiune în momentul de față, dar aștept declarațiile lui George Maior pentru a vedea lucrurile mai clar.

Eșecul celor trei legi denumite în media, la pachet, legea ”Big Brother” a reușit să atragă destul de multe lovituri pentru imaginea lui George Maior, personal, cât și a Serviciului Român de Informații, în general. Faptul că o mare parte din mass-media, grupurile parlamentare și Curtea Constituțională au criticat această lege nu a fost deloc un lucru favorabil SRI, nici acțiunilor pe care serviciul dorește să le întreprindă pentru securitatea națională, dar nici imaginii serviciului și, îndeosebi, a directorului acestuia.

Un astfel de eșec a fost o lovitură dură pentru SRI, iar George Maior, în calitatea sa de director, a primit din plin această lovitură. O urmare firească este ca actuala putere de la cele două palate, Victoria, respectiv Cotroceni, să îi ceară, pe canale neoficiale, dl. Maior să se dea la o parte, făcând cel puțin presiune în acest sens. O cerere cu care George Maior s-a conformat într-un mod onorabil, pregătind din timp un interviu pe post de testament public și anunțându-și demisia imediat după.

N-au așteptat să apară nici alte teorii care susțin că George Maior a planificat de fapt totul, iar planul său este să ajungă într-o funcție mai mare: cea de prim-ministru. Cu tot respectul pentru cei care propun o astfel de teorie, prefer să rămân reticent. Capitalul de imagine a lui George Maior a suferit de urma eșecului legii ”Big Brother”, iar nici PSD, nici PNL, nu sunt cu adevărat dispuși să renunțe la varianta lor pentru funcția de premier: Victor Ponta, respectiv Cătălin Predoiu (sau în orice caz un liberal).

Sigur, demisia din conducerea SRI nu înseamnă că George Maior se va retrage automat din politică, dar este prea repede pentru ca el să ocupe o funcție de conducere în guvern. Cred că opțiunea logică, și sigură, este întoarcerea acestuia în cadrul PSD și susținerea forțelor existente acolo, asigurându-și poziția pentru viitorul congres al partidului, sau pentru inițiative viitoare, dar care vor trebui să aștepte. Victor Ponta este păstrat de partid atâta timp cât deține guvernul, fără guvern mă îndoiesc de șansele sale, iar cât timp are guvernul mă îndoiesc că va fi dat la o parte în mod direct.

Trecând la a doua întrebare, mult mai importantă decât prima, îmi este mai greu să găsesc un răspuns.Momentul demisiei lui George Maior nu este cel mai oportun. Într-un context geopolitic extrem de dificil principalele două servicii de informații ale României duc lipsă de un director civil. Atât SRI, cât și SIE, sunt conduse de cei doi generali, directori adjuncți: Florian Coldea, respectiv Silviu Predoiu.

Principalele alternative la care mă gândesc, destul de reticent ce-i drept, sunt Eduard Hellvig și Mihai-Răzvan Ungureanu. Despre primul s-au mai vehiculat informații cum că Iohannis ar intenționa să-l numească director, fie la SRI, fie la SIE. Nu sunt sigur de aceste informații, pe care dl. Hellvig nu le-a confirmat deloc, dar cred că acum este o opțiune viabilă, cu atât mai mult cu cât studiile și activitatea în Parlamentul European l-ar recomanda pentru o astfel de funcție, în special la SIE.

Mihai-Răzvan Ungureanu este cu totul altă problemă și sunt aproape sigur că ești ultima opțiune pentru conducerea unui serviciu. Nu din cauză că nu ar fi calificat, fiindcă este, ci pentru simplul fapt că s-a aflat odată la conducerea SIE, iar România nu prea are precedente cu două mandate pentru un director. Cu atât mai mult cu cât Klaus Iohannis are nevoie de MRU în calitatea de consilier, pentru a-l ajuta cu privire la problemele de politică externă și securitate națională, iar PNL îl preferă ca ministru de externă.

Alte opțiuni care pot fi luate în considerare sunt Vasile Blaga și Gabriel Oprea. Un fost ministru de interne și un fost ministru al apărării, actual ministru de interne. Văd șanse mai mici pentru astfel de nominalizării fiindcă până acum mi-am închipuit șanse mai mari pentru Blaga ca viitor ministru de interne într-un guvern PNL, dar este o posibilitate, la fel cum Gabriel Oprea ar putea primi nominalizarea din partea PSD, deși funcția sa actuală pare mai tentantă. Oricum, nici unul nu are profilul adecvat pentru șefia unui serviciu de informații, chiar dacă ocupă funcții politice importante.

În momentul de față nu reușesc să mă gândesc la alte alternative, deși sunt sigur că acestea există. Tot ce putem face este să așteptăm alte indicii sau o decizie rapidă a celor chemați să aleagă directorii unor astfel de instituții. Sper doar ca această decizie să fie una rapidă și corectă, pentru că, așa cum am mai zis, momentul deciziei dl. Maior nu este unul oportun, iar România are nevoie de două servicii de informații perfect funcționale, în special când vine vorba de administrarea lor și de imaginea publică.

Cert este că orice opțiune pentru conducerea unuia dintre cele două servicii de informații trebuie să se conformeze cu un tipar clar. Directorul SRI/SIE trebuie să vină din afara sistemului, pentru a întări controlul civil asupra serviciilor și trebuie să fie un om cu experiență în domeniile legate de siguranța națională și relațiile internaționale, fiind totodată un om a cărui moralitate și devotament față de țară sunt dincolo de orice suspiciune.

Reforma intelligence-ului românesc

Cu ocazia lansării sale de carte de la Gaudeamus dl. ambasador George Cristian Maior, actualul director al SRI, a vorbit despre o idee personală de-a sa, și anume unificarea principalelor două servicii de informații ale României: SRI și SIE. Această idee nu este decât o parte din cadrul celor care apar inclusiv în cartea coordonată de domnul Maior, ”Despre intelligence”, cu privire la necesitatea și posibilitatea unor reforme active în cadrul comunității române de intelligence. O reformă necesară, dar cu cap și echilibru.

Reforma comunității românești de intelligence este un act necesar, nu doar acum, ci întotdeauna. Orice serviciu de informații și orice comunitate trebuie să se adapteze în permanență contextului în care-și desfășoară activitatea. Cum lumea contemporană se află într-o continuă schimbare această adaptare, printr-o reformă de obicei ”soft”, reprezintă o necesitate la fel de continuă și constantă ca și schimbarea în sine, ea fiind în fond singura modalitate prin care un serviciu poate răspunde noilor provocări de securitate.

În general vorbind intelligence-ul românesc s-a adaptat întotdeauna destul de bine. SRI în mod special a făcut reale progrese în ultimii ani, conștientizând tot mai mult nevoia deschiderii spre societatea civilă, a comunicării cu mediul academic, noile riscuri existente și rolul tot mai important jucat de analiza informațiilor în domeniul securității naționale. Dar asta nu înseamnă că reforma este terminată, sau că tot ce trebuia făcut s-a și făcut. Din contră, încă mai este de lucru. Mereu va fi de lucru într-o societate schimbătoare în care singurul lucru constant, stabil, este schimbarea în sine.

Ca să luăm o primă reformă încă neimplementată (și aici nu zic dacă-i o reformă bună sau rea, ci pur și simplu prezint un caz concret) mă voi referi la ideea promovată de George Maior cu privire la unificarea principalelor două servicii de informații ale țării. Serviciul de informații interne (sau de securitate după vocabularul anglo-saxon) și serviciul de informații externe (spionajul propriu-zis). Două servicii care joacă un rol fundamental în apărarea și urmărirea intereselor naționale ale României.

Propunerea domnului George Maior este argumentată pe ideea că riscurile de securitate ale secolului XXI nu mai pot fi luate separat, iar informațiile pe plan intern și extern (ca și amenințările) sunt adesea interconectate. O informație găsită de către operativii SIE poate să fie valoroasă pe plan intern, la deconspirarea cuiva sau ca parte dintr-un puzzle analitic. Din cauza birocrației sau a unor divergențe între servicii această informație nu este utilizată corespunzător, reprezentând un risc de securitate.

Domnul Maior este de părere că securitatea internă și externă este interconectată, iar pentru a răspunde noilor provocări cele două servicii responsabile de această securitate ar trebui să se unească într-o singură structură. O structură care să administreze mai bine informația și să o urmărească atent pe ambele zone, intern și extern. Într-un fel acest tip de reformă ne-ar scăpa de câteva complicații, dar există și aspecte negative care trebuie luate în considerare.

Formarea unui singur serviciu de informații poate să trezească amintiri negative de pe vremea vechiului DSS (Departamentul de Securitate a Statului). O astfel de reformă poate aduce un impact negativ asupra imaginii de democratizare a intelligence-ului prin comparația cu DSS sau doar prin ideea că astfel un serviciu poate acumula prea multă putere și influență, un monopol asupra domeniului de intelligence și securitate națională. În egală măsură există deja o comunitate națională de informații care, teoretic, ar trebui să coaguleze cele două zone de acțiune.

Este reforma necesară în acest caz particular sau nu ? Care variantă, conservatoare sau reformistă, vine cu mai multe avantaje și mai puține riscuri ? Care variantă este cea mai potrivită și mai avantajoasă pentru securitatea României ca și stat european ? Asta este o decizie pe care cei responsabilii de intelligence-ul românesc au datoria să o ia. Iar la fel se pune problema în cazul fiecărei posibilități de reformă, o posibilitate care apare constant și care necesită un răspuns la timp, nu cu mult după ce este înlocuite de alta.

Unificarea celor două servicii de informații ale țării nu este singura zonă în care putem vorbi despre reformă. Cele două servicii în particular trebuie să se adapteze în mod constant la vremurile în care trăim. Putem observa că ele trec deja printr-un astfel de proces, dar într-un secolul al informației acest proces este unul constant, iar reforma și adaptarea trebuie să fie în egală măsură constante. Atât când vine vorba de tehnologie, dar și ca abordare asupra diferitelor probleme existente.

Amenințările asimetrice asupra securității naționale sunt o realitate. Înlocuirea riscurilor reprezentate până acum de anumite state naționale cu factori non-statali de risc. Riscurile majore care se ivesc din cyberspace și rolul tot mai important al analizei de informații într-o perioadă în care informația circulă la liber, prin surse deschise, iar din acest amalgam trebuie luată informația utilă și corectă, analizată și utilizată. Acestea sunt câteva exemple de zone în care mai există loc pentru reformă și adaptare.

Încă un exemplu la fel de important este și cel al legăturii între serviciile de informații și societatea civilă, respectiv între servicii și mediul academic. Un popor educat este un popor puternic. Acest lucru se aplică inclusiv în domeniul securității naționale, iar o legătură permanent între servicii și societatea civilă este necesară pentru a oferi cetățenilor o cultură adecvată de securitate, ca ei să fie capabili să răspundă unor provocări precum războiului psihologic.

Legătura servicii-mediu academic este și ea foarte importantă. Mai ales în ceea ce privește sfera analizei de securitate. Schimbul de experiență și analiză dintre cele două sfere nu poate să fie altfel decât benefic pentru securitatea națională per ansamblu. Există profesioniști în cadrul serviciilor de informații, la fel cum există și-n afară lor. Analiști ai unor firme, sau specialiști în securitate din sfera academică, toți venind cu propriul potențial și propria viziune. O colaborare între aceștia este prin natura sa benefică, iar colaborarea s-ar extinde, prin mediul academic, și către societatea civilă per ansamblu.

O astfel de reformă necesită la rândul ei un flux continuu de cadre noi, capabile să vină fiecare cu o mentalitate diferită și cu abilități diferite. Cu o viziune diferită asupra riscurilor existente la adresa securității naționale. Oameni care aparțin perioadei la care intelligence-ul trebuie să se adapteze și care-i înțeleg regulile, aceștia aducând în mod natural cea mai bună și mai puternică reformare. Oameni care nu sunt dominați de paradigma războiului rece, sau a sfârșitului acesteia, ci de realitatea curentă și viitoare.