Propagandă și război informațional în cyberspace

În câteva din articolele mele am abordat felul în care spațiul virtual și securitatea cibernetică sunt profund legate de viața noastră de zi cu zi. Tot ce se întâmplă în acest spațiu ajunge să ne afecteze, mai mult sau mai puțin. Securitatea infrastructurii, a cetățenilor și discuțiile care au loc în online reprezintă riscuri de securitate, dar același lucru poate fi spus și despre războiul informațional.

Zilele astea am văzut un exemplu destul de bun în acest sens. Un filmuleț făcut de către prietenii din media ai Kremlinului, în care rușii își asumă identitatea de ocupant și se mândresc cu aceasta. Nu este singurul exemplu. Organizații precum Statul Islamic folosesc spațiul virtual pentru a-și răspândi mesajul și pentru atragerea noilor recruți. În principiu cyberspace-ul și social media au devenit noile câmpuri de luptă ale războiului informațional.

Cyberspace și noul front informațional

Vedem asta la tot pasul. Lumea virtuală este atât de liberă încât orice lucru se poate găsi aici și oricine își poate exprima ideile. Exprimarea ideilor nu se rezumă la niște simpli indivizi care își dau cu părerea, ci și la organizații sau actori statali care își transmit mesajul prin intermediul internetului. Propagandă, manipulare, dezinformare, sunt trei cuvinte care definesc ce se întâmplă în online.

Acest lucru se datorează mai ales faptului că oricine poate spune orice în spatele anonimatului. Cei interesați să transmite un mesaj anume pot să facă acest lucru fără a-și dezvălui propria identitate. Lucru care ușurează cu mult activitatea propagandistă a celui cu pricina. De la un cont pe facebook de unde se pot răspândi idei în anumite cercuri până la un blog sau un site de știri unde orice informație poate fi intoxicată astfel încât să lucreze în beneficiul cuiva.

Rețelele de socializare ies în evidență ca și primă linie a frontului informațional online. Aici fiecare își transmite mesajul propagandistică. Aici sunt desfășurați și postacii de serviciu pentru a comenta și înjura, a duce în derizoriu, peste tot unde se discută despre cei a căror interesele le servesc, conștient sau inconștient. Statul Islamic își desfășoară propaganda de recruta prin social media. Federația Rusă folosește social media pentru a influența diferite curente de gândire pro-ruse, ca și blogosfera, în aceeași măsură în care diferiți actori non-statali sau partide politice desfășoară activități de comunicare publică și marketing.

Internetul joacă astăzi același rol pe care radio-ul îl juca în perioada Războiului Rece, iar guvernele lumii și serviciile de informații nu pot ignora această realitate. Cetățenii unui stat, în special cei tineri, sunt cel mai ușor de influențat pe internet, fiindcă aici devin și implicați emoțional, spre deosebire de televizor. O realitate de care forțe străine sau adverse se pot folosi cu pricepere în dezavantajul intereselor noastre.

Rolul jucat de internet în războiul informațional actual este oarecum evident. Informația vine în primul rând prin internet. Majoritatea își procură informațiile despre lume de aici, iar oricine are abilitatea de a influența opinia unor grupuri sociale sau a unor indivizi. Impactul emoțional al unor videoclipuri este de asemenea relevant, ca și faptul că toate informațiile și discuțiile din spațiul virtual ajung la un număr foarte mare de oameni, de multe ori dincolo de granițele naționale.

Dacă vrem să vedem exemple concrete ale felului în care războiul informațional se desfășoară în cyberspace, iar diferite organizații folosesc internetul pentru propagandă și pentru a-și atrage recruți, ajunge să ne uităm la ISIS, Russia Today, Vocea Rusiei și exemplul interesant al postacilor de serviciu. Acei indivizi care comentează la absolut orice articole și orice manifestări anti-rusești și apar din senin, cu un set clar de insulte.

Implicarea statului și rolul educației

O întrebare adecvată într-o astfel de situație este cum putem răspunde pe acest front. Statele de tip autoritar, totalitar sau grupările teroriste au câteva avantaje. În cazul primelor faptul că statul deține un adevărat aparat media de propagandă, inclusiv în spațiul virtual și care se adresează, cum e cazul Russia Today, mai multor persoane decât cetățenilor Federației Ruse. În al doilea caz faptul că nu se menține echidistanța și rolul mai degrabă de servire a cetățenilor specifice statului de drept.

Într-un stat de drept, un stat democratic și liberal rolul de a transmite informația către publicul larg revine presei, foarte puține state având un aparat media propriu și suficient de relevant. Și în social media mijloacele statului se rezumă mai mult la urmărire decât la acțiuni directe. În egală măsură statul nu are dreptul, teoretic, de a-și manipula proprii cetățenii. Astfel că în societatea noastră singura măsură de a combate manipularea și propaganda adversarului este printr-o informare corectă.

Rolul de a transmite informația revine, în mare parte trusturilor de presă privată. Evident, asta nu împiedică abilitatea unor servicii de informații sau instituții guvernamentale să-și pună oamenii la treaba pe rețelele de socializare, cam în același fel în care Rusia și-a instaurat, practic, o divizie de postaci, adăugând aici și acei postaci care acționează inconștient pentru interesele Rusiei, îndoctrinați fiind cu prea multe teorii ale conspirației, lucru valabil și în cazul unor islamiști.

Din acest punct de vedere n-ar trebui să ne mire o colaborare sau o implicare între instituții ale statului și presa online. Sau prezența statului în spațiul virtual. Orice formă de informație care circulă poate juca un rol important în războiul informațional actual, drept propagandă, manipulare sau, din contră, o informare corectă care să distrugă propaganda. Dar mai este un lucru de care trebuie să ținem cont și anume educația.

Un individ educat este un individ greu de manipulat. Același lucru este valabil și în cazul popoarelor. Răspândirea unei culturi de securitate în rândul cetățenilor și dezvoltarea din școala primară a gândirii critice și a rațiunii sunt câteva aspecte importante, fără de care fiecare individ rămâne o țintă fragedă pentru orice formă de propagandă și manipulare, indiferent sub ce formă. Motiv pentru care iată, educația este profund legată de securitatea națională. Adăugând și faptul că ea formează elitele capabile să ducă astfel de conflicte și să apere interesul național.

Drepte încheiere aș rezuma acest articol la câteva idei de bază:

-spațiul online a devenit un spațiu în care se desfășoară acțiuni de propagandă și manipulare
-majoritatea informațiilor noastre vin de aici
-acest spațiu poate fi utilizat pentru diferite scopuri politice sau pentru recrutarea unor adepți
-combaterea propagandei unor puteri străine sau de tip islamist nu ține doar de stat, ci și de indivizi
-educația fiecăruia joacă un rol de bază în acest nou tip de război informațional, iar promovarea cât mai largă a culturii de securitate și a gândirii critice este o necesitate reală

Securitate în cyberspace

Recenta declarația a gen. STS, Marcel Opriș, a făcut câteva valuri în presă. În cadrul unei ședințe a PNL cu privire la legile ”Big Brother” și, implicit, la sistemul de securitate, acesta a declarat ceva, cam neinteligibil, despre un atac cibernetic de tip DOS care ar fi avut loc în perioada alegerilor prezidențiale și prin care diferiți actori politici au căutat să-și saboteze adversarii în media. Ieșind de la conferință dl. Opriș n-a dorit să spună mai multe cu privire la acest lucru, dar speculațiile n-au întârziat să apară. 

Ce a susținut Marcel Opriș de fapt ? Ce a încercat să facă prin acest lucru ? Sunt două întrebări, legitime, puse de jurnaliști în ultimele zile. La urma urmei, astfel de declarații sunt, într-un fel, și acuzații, iar natura lor este una gravă. În special datorită faptului că oricine ar fi încercat așa ceva merită sancționat. Dacă sunt declarații reale, evident. Acum, nu avem de unde să știm cât de reale sunt sau nu sunt, dacă reprezintă o cale de a susține o idee, sporirea securității cibernetice, sau nu, dar ele ridică o altă problemă, una mai importantă, asupra căreia ne putem exprima: cât de importantă este securitatea cibernetică astăzi ?

Când vorbim de securitate ne gândim în general la contraspionaj, contraterorism și mai puțin la cybersecurity. Dar evoluția tehnologică din ultima perioadă a oferit un rol tot mai mare spațiului online și tehnologiei. De fapt suntem atât de dependenți de acest spațiu încât un simplu click poate pune la pământ lucrurile de care avem nevoie, fiindcă așa ne-am învățat, în viața de zi cu zi: telefonie, internet, televiziune, etc. Un simplu click poate servi extragerii de informații sau compromiterii unui cetățean la mâna altuia. Deci da, securitatea cibernetică este importantă.

Ea reprezintă un factor important atât pentru stat, dar și pentru cetățenei. Iar aici, ca și-n orice alt domeniu din lumea liberă, există un echilibru între securitate și libertate, ca și între securitatea asigurată de stat și responsabilitatea noastră pentru propriile acțiuni sau pentru securitatea online pe care ne-o facem singuri. Suntem responsabili să păstrăm un anumit nivel de siguranță în activitatea noastră din cyberspace, la fel cum și statul este responsabil să asigure condiții optime pentru această activitate, condiții asigurate prin servicii specializate și legi echilibrate. 

În acest sens am mai văzut atacuri cibernetice. O țară baltică s-a confruntat cu un atac cibernetic mai dur, un atac care a reușit să-i pun la pământ o întreagă infrastructură. Nici România nu a scăpat de astfel de atacuri. Chiar în ultima perioadă existând câteva, asupra unor pagini web, venite din partea unei celule cibernetice a Statului Islamic. Coreea de Nord a sabotat o producție de la Hollywood printr-un atac cibernetic. Deci cyberspace-ul este ceva profund interconectat cu viața noastră de zi cu zi, dar și cu viața publică și ne afectează în mod direct. Este o altă lume, la fel cum au fost și mările odată, cu pirații vremurilor. O lume care, la fel ca marea, are nevoie de reglementări pentru siguranță, dar niciodată mai multe decât este necesar, cei care navighează jucând un rol important.

Declarațiile lui Marcel Opriș au mai degrabă rolul de a stârni o dezbatere cu privire la această problemă, iar o astfel de dezbatere este întotdeauna bine venită. Chiar dacă nici nu s-a încheiat cea cu privire la legile ”Big Brother” propuse de către SRI. Încearcă să susțină legea arătând o vulnerabilitate a României în cyberspace. Văzând cât de importantă este securitatea cibernetică merită să ne întrebăm dacă vrem să navigăm în siguranță prin cyberspace, dacă vrem mai multă securitate sau libertate ?

Această problemă ține, la rândul ei, de o alta și anume conceptul de contract social al lui Rousseau. Puterea statului își găsește originea într-un contract imaginar prin care o majoritate covârșitoare își cedează libertatea câtorva capabili să-i păstreze în siguranță. Cât și cum cedăm această libertate și dacă o cedăm reprezintă o problemă ce ține de cetățeni și statul nu poate călca peste dorința lor. Din două motive, odată cel de natură morală, cetățeanul fiind suveran într-un stat democratic, iar apoi cel de natură politică, partidele depinzând de votul cetățenilor. 

Securitatea cibernetică a României este dependentă de cetățenii săi și de ce doresc să aleagă pentru ei. Da, putem avea mai multă securitate în cyberspace, dar avem nevoie ? Sau par lucrurile suficient de sigure ? La urma urmei nu poți avea securitate deplină fără să renunți total la libertate, iar acesta este un lucru pe care nici unul dintre noi nu și-l dorește. Totodată merită să ne întrebăm dacă eventualele lipsuri ale securității cibernetice țin cu adevărat de reglementare și limitări, sau de lipsa unor investiții serioase în acest domeniu, care să ofere serviciilor specializate echipamentul și resursa umană necesare.

Între timp cyberspace-ul are și va avea nevoie mereu de o legislație. El nu trebuie lăsat la voia întâmplării și să reprezinte un risc de securitate pentru binele altora. Problema apare atunci când alegem cât lăsăm din libertatea noastră și cât lăsăm din securitatea noastră. Suficient pentru ca statul să poate oferi un cadru adecvat, cu riscuri minime, dar și pentru ca noi să putem naviga în siguranță, cu conștiința împăcată că putem comunica liberi, nespionați, nici de stat, nici de alți indivizi care au acest interes, fiind astfel responsabili, la rândul nostru, pentru ceea ce facem în cyberspace.

Reforma intelligence-ului românesc

Cu ocazia lansării sale de carte de la Gaudeamus dl. ambasador George Cristian Maior, actualul director al SRI, a vorbit despre o idee personală de-a sa, și anume unificarea principalelor două servicii de informații ale României: SRI și SIE. Această idee nu este decât o parte din cadrul celor care apar inclusiv în cartea coordonată de domnul Maior, ”Despre intelligence”, cu privire la necesitatea și posibilitatea unor reforme active în cadrul comunității române de intelligence. O reformă necesară, dar cu cap și echilibru.

Reforma comunității românești de intelligence este un act necesar, nu doar acum, ci întotdeauna. Orice serviciu de informații și orice comunitate trebuie să se adapteze în permanență contextului în care-și desfășoară activitatea. Cum lumea contemporană se află într-o continuă schimbare această adaptare, printr-o reformă de obicei ”soft”, reprezintă o necesitate la fel de continuă și constantă ca și schimbarea în sine, ea fiind în fond singura modalitate prin care un serviciu poate răspunde noilor provocări de securitate.

În general vorbind intelligence-ul românesc s-a adaptat întotdeauna destul de bine. SRI în mod special a făcut reale progrese în ultimii ani, conștientizând tot mai mult nevoia deschiderii spre societatea civilă, a comunicării cu mediul academic, noile riscuri existente și rolul tot mai important jucat de analiza informațiilor în domeniul securității naționale. Dar asta nu înseamnă că reforma este terminată, sau că tot ce trebuia făcut s-a și făcut. Din contră, încă mai este de lucru. Mereu va fi de lucru într-o societate schimbătoare în care singurul lucru constant, stabil, este schimbarea în sine.

Ca să luăm o primă reformă încă neimplementată (și aici nu zic dacă-i o reformă bună sau rea, ci pur și simplu prezint un caz concret) mă voi referi la ideea promovată de George Maior cu privire la unificarea principalelor două servicii de informații ale țării. Serviciul de informații interne (sau de securitate după vocabularul anglo-saxon) și serviciul de informații externe (spionajul propriu-zis). Două servicii care joacă un rol fundamental în apărarea și urmărirea intereselor naționale ale României.

Propunerea domnului George Maior este argumentată pe ideea că riscurile de securitate ale secolului XXI nu mai pot fi luate separat, iar informațiile pe plan intern și extern (ca și amenințările) sunt adesea interconectate. O informație găsită de către operativii SIE poate să fie valoroasă pe plan intern, la deconspirarea cuiva sau ca parte dintr-un puzzle analitic. Din cauza birocrației sau a unor divergențe între servicii această informație nu este utilizată corespunzător, reprezentând un risc de securitate.

Domnul Maior este de părere că securitatea internă și externă este interconectată, iar pentru a răspunde noilor provocări cele două servicii responsabile de această securitate ar trebui să se unească într-o singură structură. O structură care să administreze mai bine informația și să o urmărească atent pe ambele zone, intern și extern. Într-un fel acest tip de reformă ne-ar scăpa de câteva complicații, dar există și aspecte negative care trebuie luate în considerare.

Formarea unui singur serviciu de informații poate să trezească amintiri negative de pe vremea vechiului DSS (Departamentul de Securitate a Statului). O astfel de reformă poate aduce un impact negativ asupra imaginii de democratizare a intelligence-ului prin comparația cu DSS sau doar prin ideea că astfel un serviciu poate acumula prea multă putere și influență, un monopol asupra domeniului de intelligence și securitate națională. În egală măsură există deja o comunitate națională de informații care, teoretic, ar trebui să coaguleze cele două zone de acțiune.

Este reforma necesară în acest caz particular sau nu ? Care variantă, conservatoare sau reformistă, vine cu mai multe avantaje și mai puține riscuri ? Care variantă este cea mai potrivită și mai avantajoasă pentru securitatea României ca și stat european ? Asta este o decizie pe care cei responsabilii de intelligence-ul românesc au datoria să o ia. Iar la fel se pune problema în cazul fiecărei posibilități de reformă, o posibilitate care apare constant și care necesită un răspuns la timp, nu cu mult după ce este înlocuite de alta.

Unificarea celor două servicii de informații ale țării nu este singura zonă în care putem vorbi despre reformă. Cele două servicii în particular trebuie să se adapteze în mod constant la vremurile în care trăim. Putem observa că ele trec deja printr-un astfel de proces, dar într-un secolul al informației acest proces este unul constant, iar reforma și adaptarea trebuie să fie în egală măsură constante. Atât când vine vorba de tehnologie, dar și ca abordare asupra diferitelor probleme existente.

Amenințările asimetrice asupra securității naționale sunt o realitate. Înlocuirea riscurilor reprezentate până acum de anumite state naționale cu factori non-statali de risc. Riscurile majore care se ivesc din cyberspace și rolul tot mai important al analizei de informații într-o perioadă în care informația circulă la liber, prin surse deschise, iar din acest amalgam trebuie luată informația utilă și corectă, analizată și utilizată. Acestea sunt câteva exemple de zone în care mai există loc pentru reformă și adaptare.

Încă un exemplu la fel de important este și cel al legăturii între serviciile de informații și societatea civilă, respectiv între servicii și mediul academic. Un popor educat este un popor puternic. Acest lucru se aplică inclusiv în domeniul securității naționale, iar o legătură permanent între servicii și societatea civilă este necesară pentru a oferi cetățenilor o cultură adecvată de securitate, ca ei să fie capabili să răspundă unor provocări precum războiului psihologic.

Legătura servicii-mediu academic este și ea foarte importantă. Mai ales în ceea ce privește sfera analizei de securitate. Schimbul de experiență și analiză dintre cele două sfere nu poate să fie altfel decât benefic pentru securitatea națională per ansamblu. Există profesioniști în cadrul serviciilor de informații, la fel cum există și-n afară lor. Analiști ai unor firme, sau specialiști în securitate din sfera academică, toți venind cu propriul potențial și propria viziune. O colaborare între aceștia este prin natura sa benefică, iar colaborarea s-ar extinde, prin mediul academic, și către societatea civilă per ansamblu.

O astfel de reformă necesită la rândul ei un flux continuu de cadre noi, capabile să vină fiecare cu o mentalitate diferită și cu abilități diferite. Cu o viziune diferită asupra riscurilor existente la adresa securității naționale. Oameni care aparțin perioadei la care intelligence-ul trebuie să se adapteze și care-i înțeleg regulile, aceștia aducând în mod natural cea mai bună și mai puternică reformare. Oameni care nu sunt dominați de paradigma războiului rece, sau a sfârșitului acesteia, ci de realitatea curentă și viitoare.

Globalizarea ca fenomen natural

Despre globalizare s-a scris și s-a vorbit enorm. Este un subiect actual în planul politicii, al economiei și al relațiilor internaționale. Un subiect care stârnește multe controverse și zel din partea celor implicați, fie pro sau contra. Există tabere care susțin globalizarea datorită avantajelor pe care aceasta le implica, altele datorită unor idealuri frumoase despre unificarea speciei umane, dar există și tabere care o combat tocmai datorită riscurilor care vin odată cu acest fenomen.

Personal mă consider un susținător al primei tabere. Cred că orice lucru are beneficii și dezavantaje, sau riscuri. Așa este lumea în care trăim. O plimbare prin parc poate deveni din ceva sănătos ceva periculos. Riscul există mereu. Iar acesta este și cazul fenomenului de globalizare. Totuși nu despre asta vreau să scriu. Nu vreau să scriu despre motivele pentru care globalizarea este bună sau rea, ci despre felul în care globalizarea nu reprezintă altceva decât un fenomen natural în evoluția noastră.

În acest sens se cere o incursiune în istoria umanității pentru a vedea felul în care ne-am format și am evoluat. De la forma noastră primitivă, separată, ne-am unit tot mai mult în diferite forme de organizare. De la triburi am ajuns la regate, de la regate la state naționale și, în sfârșit, pare că ne aflăm într-o perioadă a marilor uniuni, federații și confederații, lumea postmodernă fiind dominată de astfel de structuri.

Putem spune că oamenii au căutat mereu forme de unificare. Acest lucru s-a datorat atât idealismului firii noastre, dar și instinctului de supraviețuire. Diferitele unificări prin care comunitățile umane au trecut au servit și împlinirii unor interese variate și asigurării unei puteri mai mari, a unei securități mai dezvoltate. La fel cum au adus și alți adversari, alte riscuri, care au dus la alte inițiative post unificare.

Dar în fond au căutat unificarea. Etapă cu etapă, pas cu pas, oamenii au evoluat și au format comunități tot mai unită, tot mai puternice. Statul modern fiind cel mai bun exemplu în acest sens. Iar acest lucru ține și de întâlnirea dintre triburi, mai apoi domnitori și civilizații. Formarea de noi relații, identificarea unor puncte comun, toate acestea au influențat diferite forme de unificare.

Un lucru pe care-l vedem și astăzi. După ce noi, românii, ne-am unit în baza identității noastre comune (lingvistice, etnice, spirituale și culturale), iată că acum europenii caută o unificare (forma nu este una clară sau exactă) în baza unei identități comune europene. O identitate exprimată printr-o istorie comună, prin geografie, interese geopolitice și strategice, dar și prin alte aspecte ce țin de civilizația europeană, precum spiritualitate creștină, dreptul roman, filosofia greacă (democrația), lucruri care stau la baza actualei lumi europene.

De la această formă de unificare a Europei (fie că vorbim de o federalizare tip SUA, fie de un commonwealth) până la urmărirea unificării cu alte, prin prisma unor autorități superioare, cu alte forțe globale nu mai este decât un pas. Lucru ce s-ar face tot în virtutea acestor aspecte comune care s-ar identifica în timp. Vorbim aici de un proces natural, în etape, prin care oamenii urmăresc o continuă extidendere și unificare.

În acest prim aspect m-am referit mai degrabă la un aspect politic al globalizării. Dar lucrurile nu se reduc la asta. Mai există și aspectele de natură socială, respectiv economică. Nu putem ignora faptul că astăzi ce se întâmplă la un capăt al pământului poate afecta un alt capăt. Că există un spațiu, spațiul virtual, în care lumea este deja globalizată. Că există o piață globală de produse și resurse. Că progresul științific pune lumea în fața unui fapt împlinit, trăim într-o societate globală.

Și aici vorbim de un fenomen natural. Fiindcă toate descoperirile noastre din timp au condus la acest lucru. Pentru a stopa globalizarea astăzi cineva ar trebui să distrugă spațiul virtual, să ruineze economia propriei țări, dependentă de acest sistem global și să ne ignore realitatea că teroriștii pot folosi un non-stat precum Afganistanul pentru a ataca propriul stat.

Cultura este globalizată. Internetul, televiziunea, imigrația, au permis acest lucru. Economia de asemenea. Securitatea cu atât mai mult. Vorbim de un fapt împlinit. În secolul XXI nu mai trăim izolați, din contră. Iar asta ține și de dorința omului de a se organiza întotdeauna în diferite forme de existență socială.

Practic globalizarea s-a întâmplat deja, chiar dacă nu dintr-o perspectivă politică, iar asta aduce de la sine atât riscuri, cât și avantaje. Dar la fel s-a întâmplat și cu formarea statelor naționale, ale triburilor, etc. Trăim într-o lume în care avantajele sunt globale, dar și riscurile. iar tot ce putem face în legătură cu asta este să ne apărăm interesele alături de cei care au interese și valori similare cu alte noastre, integrându-ne deci într-o comunitate puternică precum cea europeană. Comunitate care să ne permită un rol, o voce, pe scena politicii globale.