Dreptate și destabilizare în Republica Moldova

Pe 6 septembrie în Republica Moldova s-a desfășurat un protest masiv împotriva guvernului. Alianța Dreptate și Adevăr a cerut, printre altele, demisia președintelui Moldovei, dl. Nicolae Timofti. Știrea nu reprezintă nimic nou de fapt, lanțul de proteste și nemulțumiri fiind preconizat de mai mulți analiști politici în lunile anterioare (de pildă Dan Dungaciu). Vine ca și o consecință firească a corupției care afectează societatea și politica de dincolo de Prut, lucru pe care politicienii de la Chișinău n-au știut să-l anticipeze, continuându-și jocul politic într-o societate aflată în schimbare.

În ciuda acestui fapt atitudinea mea față de protest este una sceptică. Deși am putea spune că protestatarii au o cauză dreaptă, un termen studiat la cursul de sociologie politică îmi vine în minte și anume cel de efect pervers. Efectul pervers are loc atunci când facem un lucru bine intenționați, iar efectul acestei acțiuni este unul opus sau negativ față de ce am intenționat inițial. Cred că același lucru se poate petrece în Republica Moldova ținând cont de contextul dat, lucre ce mă face să nu fiu prea entuziasmat, din contră. Lupta pentru dreptate și adevăr vine la pachet cu destabilizarea statului.

Corupția și nemulțumirea populației

Vedem astăzi efectul direct al situației neplăcute în care se află Moldova. Corupția și incompetența clasei politice de la Chișinău au făcut ca populația să nu se mai identifice cu partidele ”mainstream”, dând naștere unor nemulțumiri generale în rândul cetățenilor. Situația este oarecum similar cu cea din România post-decembristă, când românii au ieșit în Piața Universității pentru a protesta împotriva regimului Iliescu și a corupției, a neo-comunismului ce ieșeau în evidență la acel moment. Scandalul de corupție din Republica Moldova au vulnerabilizat poziția pro-europenilor și au stârnit o populație deja nemulțumită împotriva guvernului și a clasei politice.

Ținând cont de aceste circumstanțe, proteste precum cel de pe 6 septembrie erau și sunt atât inevitabile, cât și corecte în esența lor. Oamenii nu pot să reacționeze altfel atunci când banii publici dispar fără urme, politicienii par să fie incompetenți sau corupți, iar drepturile și valorile pentru care s-a murit în 2009 sunt cu totul ignorate. Faptul că nici clasa politică de la Chișinău nu a făcut nimic pentru atenuarea situației ci a mers mai departe pe această linie nu face decât să confirme inabilitatea acesteia de a înțelege complexitatea jocului politic și de a-l juca la alt nivel decât cel de politruci.

Am precizat mai sus că protestele erau și sunt inevitabile. Ce am văzut acum nu este ultimul protest, cel puțin aceasta este credința mea bazându-mă pe reacțiile și sentimentele observabile în societatea moldovenească. Având în vedere că politicienii moldoveni nu pot să facă prea multe pentru ameliorarea situației aici și acum, oamenii vor rămâne în continuare nemulțumiți și-și vor manifesta această nemulțumire venind cu diferite cereri precum alegeri anticipate sau demisia președintelui, respectiv a premierului, care nu pot să fie satisfăcute cu ușurință în momentul de față.

Rusia susține protestele

Într-o declarație recentă liderul socialiștilor moldoveni, Igor Dodon, și-a afirmat sprijinul pentru cauza protestatarilor. Dodon este principalul reprezentat al curentului rusofil din Republica Moldova, așa că putem asuma că vorbește și în numele intereselor moscovite în interiorul acestui stat. Prin urmare Rusia în sine susține protestele din Moldova în mod indirect. Un lucru care nu ar trebui să ne mire. Un fost ofițer KGB, Yuri Bezmenov, afirma despre războiul psihologic purtat de URSS contra vestului că primii doi pași în acest tip de război sunt demoralizarea unei națiuni urmată de către destabilizarea acesteia.

Republica Moldova sau mai bine zis cetățenii Moldovei sunt demoralizați în cea mai mare parte. Corupția și incompetența politicienilor de la Chișinău au diminuat radical încrederea populației în clasa politică mainstream, pro-europeană. Astfel s-a deschis o poartă pentru formațiunile pro-ruse sau unioniste și depinde de ele să exploateze această poartă. Igor Dodon este principalul reprezentat în politică al pro-rușilor, iar sprijinul său pentru protest indică întocmai acest lucru. Mesajul este clar: pro-europenii sunt corupți, prin urmare alternativa este Moscova, să ne întoarcem la ”maica noastră”.

Aceasta este vulnerabilitatea Moldovei în momentul de față. Rusiei îi priește o Moldovă demoralizată și instabilă politic pentru că astfel agenții săi de influență pot să aibă o reușită politice la Chișinău. Lucru de care Rusia are nevoie după criza geopolitică din Ucraina, atât pentru o politică de prestigiu, dar și pentru salvarea influenței sale în regiune și susținerea reală a Transnistriei, momentan lipsită de orice legătură geografică cu Federația Rusă și implicit de posibilitatea unui sprijin real.

Să nu uităm că Rusia a acționat peste tot prin instrumentul destabilizării. Folosindu-se de minorități etnice sau de o populație nemulțumită Rusia, respectiv Uniunea Sovietică, a reușit mereu să stârnească revolte împotriva ordinii legale. N-ar trebui să ne mire susținerea pe care propaganda rusă o acordă protestelor anti-guvernamentale (filiera Sputnik în Moldova).

Poziția română

România este principalul și cel mai important partener al Republicii Moldova. Acest lucru se datorează istorie, dar și geografiei. Avem un interes aparte dincolo de Prut astfel încât o poziție este inevitabilă. Cu siguranță nu este în interesul nostru să avem o republică instabilă și pro-rusă în vecinătate, dar și susținerea clasei politice de la Chișinău se poate dovedi costisitoare. Asocierea României cu politicieni corupți ar diminua orientarea pro-românească și ar împinge o parte din electorat înspre Rusia.

Alternativa este să nu susținem partidele pro-europene aflate la putere, ci doar formațiunile unioniste și care nu sunt pătate. Să legăm numele României de protestele anti-corupție așa cum încearcă Federația Rusă să facă în momentul de față. Dar și succesul unei astfel de strategii este chestionabil deoarece cel mai puternic curent de opinie în Moldova nu este pro-unionist, nici pro-rus, ci pro-european, înțeles ca susținerea aderării unei Moldove independente la Uniunea Europeană, astfel încât șansele formațiunilor unioniste nu sunt chiar cele mai mari în cazul unor alegeri anticipate.

Nu putem ignora faptul că în timpul alegerilor din 2014 Partidul Socialiștilor a obținut 327.912 de voturi. Cel mai mare scor. Partidele pro-europene au reușit să-l depășească doar la un loc și prin colaborarea cu comuniștii lui Voronin. Astfel încât interesele noastre în Moldova nu pot să fie cu adevărat satisfăcute fără politicienii care dețin deja puterea și sunt asociați de către opinia publică cu fenomenul corupției. Ce ar putea România să facă este să continue colaborarea cu formațiunile pro-europene, admițând și justețea protestatarilor ca și exagerarea cererilor. Atragerea atenției asupra corupției și manifestarea dezacordului populației ar trebui să fie susținute, fără a susține însă cererile de demisie, alegeri anticipate și alte perspective care pot destabiliza Moldova.

În adaos trebuie evitată acapararea protestelor de orice voce pro-rusă.

În loc de concluzie

Republica Moldova trăiește în aceste zile cu o vulnerabilitate vizibilă. Corupția și incompetența au stârnit populația împotriva clasei politice, îndeosebi a celor aflați la putere (partidele pro-europene). Pe fondul acestei situații formațiuni precum socialiștii pro-ruși ai lui Dodon pot profita pentru a-și crește electoratul, iar dacă ar avea loc alegeri anticipate așa cum cer protestatarii putem asuma că formațiunea înainte menționată ar avea șanse destul de mari. Deși cauza celor care protesează este dreaptă, noțiunea de efect pervers este valabilă. Deși protestele în sine nu ridică atâtea probleme, cererile protestatarilor o fac fiindcă oferă o fereastră de oportunitate altor formațiuni politice și destabilizării Moldovei prin absența unui guvern.

Există și cei care susțin că unionismul are de câștigat de aici, dar pe baza sondajelor și alegerilor din 2014 cred că în contextul unor alegeri anticipate singura formațiune care poate câștiga ceva este cea condusă de Igor Dodon, nicidecum vreo formațiune unionistă. Asta nu înseamnă că unioniștii nu se pot asocia cu protestele, dar o temperare a discursului și a cerințelor ar fi necesară. Cred că destabilizarea Moldovei nu este de dorit pentru nici o tabără decât cea rusească, iar interesul României este tocmai evitarea unei astfel de situații până când tabăra unionistă va deține o legitimitate mai crescută în rândul opiniei publice moldovenești.

Pe lângă subiect aș vrea să adaug o observație legată de influența mediatică pe care o avem în Republica Moldova. Nu pot să nu observ cum Federația Rusă își dezvoltă un întreg aparat de propagandă și dezinformare la nivel global, inclusiv în Moldova. Mesajul pro-rus este transmis foarte ușor și devine accesibil tuturor. România n-ar trebui să ezite în a-și întări propriul aparat de propagandă și a finanța posturi sau site-uri de știri noi, ori a le susține pe cele existente ca să devină mai vocale și să susțină punctele de vedere ale României în diferite probleme care afectează Republica Moldova. Internauții unioniști pot să contribuie și ei în acest sens prin intermediul blogurilor sau al rețelelor de socializare. În orice caz Rusia își consolidează propaganda, iar România pare a rămâne în urmă.

Cum să scăpăm de corupție ?

Aseară un prieten m-a întrebat cum putem rezolva problema corupției în politica românească. O întrebare pertinentă ținând cont de faptul că aproape săptămânal avem oameni politic chemați și ridicați la/de DNA pentru fapte de corupție. Recent primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a fost și el chemat la DNA pentru luare de mită. 25.000 de euro este suma cu pricina. Pentru societatea românească corupția este o plagă și ea se simte cel mai mult în politică.

Rămâne deci întrebarea: cum putem rezolva această problemă ? Arestând la nesfârșit politicieni bănuiți sau vinovați de corupție nu tratăm decât simptomele fenomenului, nicidecum cauzele. Aici se ridică alte câteva întrebări. Care sunt cauzele corupției ? Cum este politica în afara României ? Putem rezolva cu adevărat această problemă sau ea este legată de natura umană ? Ipoteza de la care plec este că nu putem da naștere unei lumi perfecte, dar cu siguranță putem face o lume mai bună și da, corupția este tratabilă.

Undeva în vest

Ne place să ne raportăm la occident ca la un model. Nu este chiar o lume ideală, perfectă, cum o zugrăvim adeseori, dar cu unele lucruri stau în mod clar mai bine ca noi. Bunăoară fenomenul corupției în politica occidentală, ca și-n mediul de afaceri, nu este inexistent, dar este mult mai limitat decât la noi. Scandalurile de corupție sunt mai puține, birocrația funcționează în conformitate cu legile existente și majoritatea oamenilor politici au o atitudine mult mai responsabilă.

Această stare de fapt este deosebită de cea din România, dar nu numai. În România și în majoritatea statelor fost-socialiste corupția este un lucru aproape normal, cotidian. Un lucru cu care ne confruntăm zilnic și pe care am ajuns să-l tolerăm cu prea mare ușurință. Faptul că acest lucru se petrece în majoritatea țărilor ce au fost odată socialiste indică o legătură între istorie și cauza corupției ca plagă în societatea românească post decembristă.

Cauzalitatea istorică

Istoria are mereu ceva de spus cu privire la prezent și la viitor deopotrivă. În cazul corupției merită să ne întoarcem puțin în timp la regimul totalitar comunist, la favoritismul caracteristic perioadei interbelice și la mita moștenită de la turci în perioada domniilor fanariote. Aceste momente din istorie pot servi ca și cauze, alături de altele, pentru situația în care ne aflăm astăzi, oferind o explicația viabilă asupra mentalității care domină în societatea românească.

Comunismul nu a însemnat doar opresiune, absența oricărei libertăți fundamentale, ci și eșec economic. Deși toți aveau un loc de muncă (așa cum auzim), nu toți trăiau la fel. Aristocrația s-a mutat în rândul partidului, iar oamenii de rând, adică cei din afară PCR, erau puși în situația egalității în sărăcie. Nu aveau prea multe și nici nu prea aveau ce să achiziționeze, piața controlată de stat fiind una săracă, lipsită de competiție și implicit de produsele care apar ca un rezultat al competiției.

În astfel de circumstanțe românul de rând a învățat să fure, să dea mită și bacșiș, să câștige bani pe la spate, să pledeze pe lângă un membru de partid pentru condiții mai bune. Munca cinstită și competența nu erau virtuți răsplătite în societatea comunistă, în schimb încălcarea legii se dovedea adesea nu doar profitabilă, ci și necesară, iar a-i contrazice sau a-i arăta cu degetul pe cei vinovați de corupție nu era un lucru profitabil și nici sănătos pentru cetățeanul de rând. Corupția a devenit ceva normal, bun, util, necesar.

Mergând mai departe în istorie nu putem să ignorăm starea românilor din perioada interbelică, în care favorul regelui sau a oamenilor din jurul său, iar pentru un simplu Moromete favorul primarului liberal, erau mereu lucruri utile. Oamenii politici la rândul lor obțineau funcții cu ușurință printr-un ”tribut” frumușel sau prin diferite mijloace pe care noi le-am disprețui în mod normal. Perioada fanariotă nu a fost nici ea mai bună, corupția fiind deja o cutumă necesară propriei prosperități, dar și supraviețuirii.

Cred că a sta în calea imperiilor și ocupațiilor în sine nu a fost un lucru prea bun pentru românul de rând. Sub ocupație înveți cu ușurință să stai cu capul plecat și să accepți o mulțime de compromisuri. Putem spune că asta a învățat și țăranul valah, moldovean sau transilvan în lunga sa istorie.

Problema mentalității sociale

Aceste cauze istorice indică problemă ca fiind mai degrabă de natură socială decât politică. În mare parte așa și este. Politicienii nu se nasc oameni politici, oamenii de afaceri nu se nasc afaceriști. Se nasc de obicei în familii simple, primindu-și educația de la părinți și din societate. Societatea, contextul istoric, cultural, economic și așa mai departe le influențează mentalitatea, iar asta poate să explice cel mai bine cauza corupției în politică, dar și în alte medii.

Cel mai important pas (deși nu singurul) în curățarea politicii de corupție stă în curățarea societății de o mentalitate care permite și promovează corupția la nivel micro și mai apoi macro. Educația în familie, în școală, dar și în afară acestor două medii, în lumea largă, trebuie să ofere modele pozitive și să prezinte corupția așa cum este: o boală socială care permite celor mai puternici să devină prădători asupra celor mai slabi.

Nu cred că putem elimina corupția în mod absolut, dar cu siguranță putem să îmbunătățim starea în care ne aflăm. Prin justiție putem trata simptomele, putem face loc pentru alți oameni politici și putem aduce frica în inimile celor care sunt deja corupți, dar cel mai important pas stă în formarea unor generații care nu văd corupția cu ochi buni și care nu sunt obligate să o tolereze sau să o folosească. Aceste generații au nevoie de un mediu curat și propice pentru asta și trebuie să ne gândim cum îl putem creea, știind că din rândul lor se ridică viitoarea clasă politică a țării.

Din punctul meu de vedere lucrurile se îndreaptă în această direcție. Motivele variază, dar tinerii par să fie mult mai sceptici cu privire la corupție, iar instituții precum DNA se bucură de un sprijin major în rândul românilor de rând, ceea ce indică o schimbare de paradigmă foarte importantă pe termen lung. Nu mai suntem dispuși să acceptăm orice, mentalitățile se schimbă, iar potențialul există.

Corupția ca amenințare de securitate

Fenomenul de corupție reprezintă una din problemele cele mai prezente în societatea românească. Este o problemă atât de mare încât ea face subiectul unor probleme care țin de siguranța națională și de siguranța individului, a cetățeanului. Fostul director al SRI, dl. George Maior a vorbit despre asta, iar actualul director îi calcă pe urme. Corupția afectează în mod direct două dimensiuni ale securității, iar prin asta interesele statului și viața tuturor celor care trăiesc în acest stat.

Întrebarea este cum ? Cum afectează corupția securitatea națională și cea individuală în așa fel încât să necesite atenția nu doar a instituțiilor de impunere a legii, precum Poliția Română sau DNA, dar și a serviciilor de informații, în primul rând SRI ca și autoritatea pe tot ce ține de securitatea internă a statului. La urma urmei probleme care fac subiectul muncii SRI precum contraspionajul au ajuns să joace un rol mult mai mic comparativ cu cel jucat în trecut, iar lupta cu corupția iese în prim plan.

Corupția ca amenințare pentru siguranța națională

Probabil cea mai evidentă dimensiune a securității asupra căreia planează amenințarea corupției este securitatea/siguranța națională. Când ne gândim la securitate primul cuvânt care însoțește acest termen este cel de național. Securitate națională. Iar corupția afectează această dimensiune a securității într-un mod foarte grav. Suficient de grav încât să atragă atenția partenerilor noștri strategici (SUA, respectiv Germania) și o campanie susținută din afara pentru rezolvarea problemei.

Ca să dau un exemplu asupra felului în care corupția amenință securitatea națională, a statului, am să folosesc instrumentele istoriei. Un exemplu foarte bun dat și de dl. prof. Cristian Troncotă în cartea sa, ”România și Frontul Secret”. Ne aducem aminte de ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, dar puțini sunt conștienți de lucrurile care au precedat această manevră. Jumătate din administrația română a Basarabiei, proaspăt adusă în granițele României, era coruptă.

Ei bine, acest fenomen de corupție în administrația basarabeană nu a servit doar intereselor personale ale celor care făceau afaceri pe seama funcțiilor publice, ci și vecinului de la răsărit, Uniunea Sovietică. Documentele istorice prezentate și în cartea mai sus menționată arată cum Uniunea Sovietică s-a folosit de lăcomia și corupția din Basarabia pentru a-și trimite oamenii acolo, agenți de influență, spioni, etc. și chiar pentru a-i pune în funcții publice.

Acest lucru a dus mai târziu la o situație dezastruoasă pentru politica statului român cu privire la Basarabia. Odată ce s-a realizat o infiltrare treptată Uniunea Sovietică avea abilitatea de a influența totul în favoarea propriilor trupe și de a pune în dezavantaj trupele române, sabotând orice încercare de apărare a Basarabiei. Chiar și în afara unei ocupări armate acești agenți de influenți, despre care știm că erau mulți la număr și în funcții importante, puteau sabota direct politica Bucureștiului.

Un lucru valabil și astăzi. Câțiva politicieni sau funcționari publici corupți, dar aflați într-o poziție cheie, pot fi oricând cumpărați de către un stat rival sau de către diferite corporații/organizații, chiar și teroriste. Aceștia pot vinde secrete de stat care să fie folosite împotriva statului sau, mai rău, pot sabota diferite activități și decizii publice, întorcându-le în favoarea cumpărătorului. În acest fel corupția afectează direct securitatea națională și interesele statului, iar prin extensie, interesele partenerilor noștri din NATO și UE, a căror graniță suntem.

Corupția ne mai poate afecta și în alte feluri. Nu putem ignora faptul că o clasă politică coruptă stârnește, la rândul ei, un conflict în sânul națiunii. Cetățenii văd că politicienii lor sunt corupți și nu luptă pentru binele comun, drept urmare nici ei nu mai sunt motivați să lupte pentru interesele statului și pot, la un moment dat, încerca dărâmarea guvernului, a ordinii de stat, lucru care în anumite circumstanțe se poate dovedi util pentru interesele unor forțe ostile statului respectiv.

Un exemplu foarte bun este prezent și aici, în România, unde tot mai mulți oameni și-au pierdut încrederea în clasa politică. Foarte puțini sunt dispuși să lupte pentru țara lor și pentru niște politicieni pe care-i văd ca simpli profitori, iar tot mai mulți români par a se reorienta spre grupări radicale sau extremiste, spre ideologii populiste care, de multe ori, susțin lucruri care afectează interesele statului român, precum ieșirea din NATO, ceea ce ar oferă mână liberă Rusiei să-și facă jocurile.

Corupția ca amenințare pentru siguranța individului

Fenomenul de corupție nu amenință doar securitatea statului, a națiunii, ci și pe cea a individului. Dacă acțiunile unor oameni corupți pot sabota statul român și interesele sale, ele pot lovi în egală măsură și în cetățeni. Corupția în sine reprezintă un lucru deplorabil care ne afectează. Ca să-l parafrazez pe unul din profesorii mei de la facultate, furtul banului public, de exemplu, lovește în economie și prin extensie în pensii, salarii, alocații, în resursele financiare care pot fi investite în construirea unor spitale, școli sau a unui sistem de securitate.

Problema nu se reduce doar aici, ea mergând mai departe. Oameni corupți puși în funcții cheie au posibilitatea ca, pentru o sumă de bani, să ajute, de exemplu, la un atac terorist. Nimănui nu-i este greu să primească o sumă imensă de bani și mai apoi să permită unor membri ISIS să planteze o bombă sau să folosească sistemul de alimentare publică cu apă pentru a infecta populația unui oraș, lucru care lovește atât în securitate statului și mai ales în cea a cetățenilor.

Corupția ne amenință direct pe oricare dintre noi. Teroriștii pot să o folosească pentru a lovi o comunitate, a-i răni pe cetățenii comunității respective și a instaura teroarea. Diferiți oameni de afaceri sau oameni politici o pot folosi pentru a reduce la tăcere anumite persoane inconfortabile sau pentru a derula acțiuni profitabile, dar care afectează viața sau siguranța unor cetățeni. În orice caz nu este o amenințare de care să fim scutiți, iar eliminarea ei reprezintă un obiectiv major pentru evoluția pozitivă a societății și interesele cetățeanului.

La Revoluția din Decembrie 89 și în perioada ce a urmat putem găsi multe exemple în acest sens. Sau în perioada interbelică unor corupția unor membri din administrația publică sau din diferite instituții ale statului a permis încălcarea unor drepturi ale omului și diferite forme de terorism politic sau chiar de atacuri asupra unor cetățeni români pe motive etnico-religioase. Așa cum și în perioada ce a urmat Revoluției haosul a permis multor indivizi să profite de pe urma altora prin acțiuni care afectau direct sănătatea și integritatea unor persoane.

Amenințarea permanentă a corupției și soluția optimă

Corupția este o amenințare majoră, mai ales pentru o țară precum România. Un fenomen ce poate fi utilizat de orice forțe străine pentru satisfacerea unor interese proprii. De cele mai multe ori amenințarea reprezentată de corupție la adresa securității naționale se amestecă cu cea la adresa securității individuale. Un atentat terorist, de pildă, poate lovi în ambele. Oricum, ambele dimensiuni sunt deschise unor riscuri majore datorită corupției unor funcționari publici sau oameni politici.

Această amenințare pare să fie una permanentă, drept urmare se va găsi mereu în atenția structurilor de securitate internă. Cazul României este unul mai special, iar istoria noastră este plină de exemple cu privire la efectul nociv al corupției. Soluția optimă este o atenție deosebită asupra acestei problemă și continuarea luptei începute cu corupția. Din fericire instituțiile care aduc această luptă se bucură de sprijinul unor parteneri externi, iar acest lucru împiedică lanțul corupției să le lovească prea dur.

Lupta împotriva corupției este o luptă dificilă, iar de multe ori exponenții corupției și grupurile infracționale reușesc să scape de brațul legii datorită faptului că ei nu respectă legea, în timp ce acei oameni meniți să-i oprească sunt, adeseori, blocați chiar de legea pe care o apără. Este important ca echilibrul între drepturi și abilitatea instituțiilor statului de a proteja binele comun să fie menținut într-un mod adecvat și realist, fără a împiedica activitatea acestora, dar și fără a ceda prea mult în fața lor și a ignora faptul că inclusiv cei meniți să combată corupția sunt oameni, supuși acelorași ispite.

Legile ”Big Brother”

Subiectul legilor Big Brother a revenit în atenția publică drept urmare a unor declarații făcute de către Eduard Hellvig, nominalizat pentru funcția de director al SRI. Acesta a spus că legile respective pot să treacă mai departe prin medierea președintelui Iohannis, indicând astfel faptul că nu s-a renunțat la proiect, din contră, SRI insistând asupra celor trei legi declarate neconstituționale de CCR.

Ținând cont de aceste circumstanțe putem spune că SRI nu intenționează să abandoneze proiectul legilor Big Brother, noul director urmând să coordoneze o campanie, probabil cu sprijinul PNL, în această direcție. Se așteaptă medierea lui Iohannis și reînceperea unor discuții publice pe această temă prin care să se ajungă la un consens. Dar sunt aceste legi într-adevăr necesare ?

Depinde la care lege ne referim și din ce puncte de vedere privim. Nu vorbim de o singură lege zisă Big Brother, ci de mai multe. Vorbim, de fapt, despre un pachet de legi. Probabil cea mai importantă și mediatizată dintre acestea este legea securității cibernetice. Ce implică această lege ? Ca rețelele de internet, telecomunicații și așa mai departe să ofere datele stocate serviciilor de informații în urma unei cereri motivate, eliminând astfel nevoia unui mandat judecătoresc.

Pe lângă acest aspect legea securității cibernetice implică și înființarea unui Sistem Național de Securitate Cibernetică drept urmare a necesității unei gestionări mai bune a spațiului online. Acestui sistem i-ar reveni rolul să coordoneze orice activitate guvernamentală cu privire la online, la securitatea cibernetică și la răspunsurile în fața unui atac de acest tip.

Poate o astfel de schimbare să ne îmbunătățească securitatea ? Cu siguranță că da. Faptul că un serviciu de informații trebuie să obțină mandat judecătoresc pentru a verifica datele unei rețele cu privire la dialogurile și acțiunile unui individ suspectat de infracțiuni sau de terorism îngreunează mersul unei astfel de operațiuni. În caz de terorism o astfel de situație ridică foarte mult probleme.

Orice întârziere prin sistemul birocratic reprezintă un avantaj în materie de timp pentru un terorist sau un grup de teroriști care doresc să pună în aplicare un atentat. În cele din urmă o astfel de situație ar pune în risc viețile cetățenilor. Posibilitatea ca serviciile de informații să acceseze datele unor cetățeni bănuiți de acțiuni ilegale sau acte teroriste ar permite o prevenire mai rapidă a acestora.

Dezavantajul este că în acest fel orice fel de date ale oricărui cetățean pot fi accesate într-un mod foarte ușor, printr-o simplă cerere cu o motivație minimă. Lucru care ar putea afecta caracterul privat al corespondenței cetățenilor, printre altele. Pe de altă parte asta nu ar afecta într-un mod radical libertatea noastră, cum greșit se crede.

Faptul că un serviciu de informații poate accesa datele private ale unui cetățean nu este o amenințare la adresa libertății, ci doar ridică un semn de întrebare asupra unor lucruri private. Totuși, ce mai este cu adevărat privat în secolul internetului ? Un simplu hacker poate accesa o mulțime de date cu caracter privat, iar serviciile de informații nu au abilitatea de a răspunde la amenințările curente.

Revenind la problema cu libertatea, aceasta nu este amenințată în mod real așa cum se spune pe cele mai multe canale media. Să fim serioși. Comparații cu regimurile totalitare sau cel de tip orwellian nu-și au locul. Să zicem că un serviciu vede discuția cetățeanului x cu cetățeanul y, în care cei doi manifestă opinii ostile față de stat fără a plănui un atentat terorist sau a încălca legea. Ce se poate face cu aflarea acestor date ? Într-un regim totalitar cetățenii ar putea fi prigoniți pentru delictul de opinie, într-un regim democratic, cum e cel actual, astfel de informații sunt inutile.

Singurele persoane care ar trebui să se teamă în mod real de ceea ce prevede legea securității cibernetice sunt cele care au ceva de ascuns, ceva prin care știu că încalcă legea în mod direct și prin aflarea acestor detalii pot fi sancționate. Cetățeanul simplu care-și exprimă o opinie nu este deloc amenințat, libertatea sa nu este amenințată, dar da, caracterul privat al corespondenței este.

Putem spune că o lege a securității cibernetice este necesară, la fel și un organism care să se ocupe pe deplin de această problemă. Societatea în care trăim este dependentă de spațiul virtual, iar acest spațiu poate fi folosit pentru a lovi statul, cetățenii și pentru diferite scopuri. Este o altă dimensiune a lumii noastre care are nevoie de minimum de reglementări.

Așa cum am menționat și într-un alt articol aceste reglementări trebuie să fie legitime. Cu alte cuvinte societatea trebuie să fie informată și să le aprobe. Să le aprobe pentru mai mult sau mai puțin timp, să aprobe o parte din reglementări sau toate. Oricum, asupra acestor probleme trebuie să există un dialog deschis între servicii și societatea civilă, iar o cale de echilibru trebuie găsită. O cale prin care să putem răspunde provocărilor actuale fără să renunțăm la valorile noastre.

Mai există legea cartelelor prepay unde, din nou, vorbim atât de riscuri, cât și de avantaje. Ceea ce implică această lege ar putea fi folosit nu doar de către servicii, ci și de către diferiți indivizi care sunt capabili să folosească tehnologia. O astfel de lege poate fi utilă pentru prinderea sau interceptarea unor infractori, dar implică riscurile sale.

Ce zice Constituția despre pachetul de legi ? Probabil aici este una din cele mai importante probleme. CCR a declarat pachetul de legi drept neconstituțional. Indiferent de beneficii și riscuri nimeni nu poate trece cu vederea legea fundamentală a statului. În schimb se poate ajunge la o soluție de mijloc care să asigure un echilibru între necesitatea unor prevederi care să sprijine sistemul de securitate al României și respectarea valorilor constituționalei asumate care, la rândul lor, trebuie apărate prin același sistem de securitate.

Un lucru de care trebuie să ținem cont este realitatea actuală. Terorismul și corupția sunt două probleme majore care amenință siguranța publică a cetățenilor României și pe care România, ca țară de graniță a NATO și a Uniunii Europene, trebuie să le poate contracara. Pentru acest lucru organele însărcinate cu securitatea statului și a cetățenilor au nevoie de mijloacele și reglementările necesare.

Cred că o lege a securității cibernetice este necesară și îmi păstrez rezervarea cu privire la forma acesteia, dar cu siguranță avem nevoie de o reglementare. Serviciile trebuie să poată răspunde la diferitele amenințări pentru siguranța cetățenilor și asta fără să calce în picioare tocmai drepturile acelorași cetățeni. Nu libertatea este amenințată prin legile Big Brother, dar există alte aspecte care ridică semne de întrebare. Un dialog cu societatea civilă este necesar, cu atât mai mult cu cât cei de la SRI nu par dispuși să renunțe la acest pachet de legi și, poate, pe bună dreptate.

Câteva idei importante:

-termenul de legi big brother este exagerat
-legile nu amenință în mod direct libertatea cetățenilor, dar reduc caracterul privat al corespondenței online sau prin telefon
-pachetul de legi poate îmbunătăți capacitatea serviciilor de a asigura securitatea cetățenilor
-consultarea cu societatea civilă și o campanie de informare publică sunt necesare
-prevederile constituționale nu pot fi trecute cu vederea, iar o cale de mijloc între necesitățile reale și valorile constituționale trebuie găsită
-ce se întâmplă în spațiul online ne afectează realitatea, de asta o reglementare a internetului este necesară
-libertatea și securitatea sunt complementare și nu pot supraviețui una fără alta
-în secolul XXI cu greu mai putem vorbi de caracterul privat al datelor, dincolo de teorie, orice actor non-statal putând avea acces la ele, doar serviciile de securitate ale statului fiind împiedicate de lege
-abordarea acestei probleme trebuie să țină cont de realitatea socială, teama lăsată de comunism

Cutia Elenei

Canalele media au început să turuie, acum câteva zile, cu și despre acuzațiile aduse de Elena Udrea la adresa gen. Florian Codrea, directorul adjunct al SRI. Această doamnă a reușit să scape din panta spre anonimat și să lege de ceva pentru a reveni în atenția publică în urma unei înfrângeri politice totale. Politicienii sunt obișnuiți să facă astfel de lucruri, mai ales în momentul în care justiția pare le pună capăt micuței lor aventuri, aceștia nemaiavând nimic de piedut. În astfel de momente își dau drumul la întreg arsenalul, tot ce au mai greu, pentru a supraviețui, juridic și politic, iar asta face Elena Udrea.

Fostul președinte al PMP a adus acuzații grave împotriva generalul Florian Coldea, director adjunct și actual interimar al SRI. Corupție, implicare politică. Practic Udrea a reușit să târască principalul serviciu de informații al țării într-un nou scandal mediatic, profitând enorm de chemarea sa la DNA, cât și de demisia lui George Cristian Maior, Elena Udrea fiind acum în atenția publică, la fel și un SRI rămas fără cap. Am să fac o scurtă referire la aceste acuzații și care este importanța lor reală, apoi am să trec la perspectiva mai amplă a cutiei deschise, în acest moment, de Elena Udrea, o veritabilă cutie a Pandorei, sau a Elenei.

Un infractor acuză

Pentru a înțelege cât de adevărată este o acuzație trebuie să analizăm, întotdeauna, contextul în care aceasta este făcută și motivațiile persoanei care le face. Niciodată nu am auzit-o pe Elena Udrea aducând acuzații împotriva lui Florian Coldea sau a SRI atâta timp cât Băsescu Traian a fost președinte al României. Poate era ținută în frâu, dar nu a făcut nici o acuzație, mai ales când ea avea o putere, cea de ministru și ar fi putut face mai multe. În schimb aceste acuzații vin acum, când Elena Udrea este urmărită penal. Deodată doamna Udrea și-a adus aminte că generalul Coldea e corupt.

Înainte de a da crezare vorbelor acestei doamne merită să ne întrebăm: de ce abia acum ? Până acum doamna Udrea nu era interesată de justiție sau de funcționarea statului de drept ? Nu era afectată că mr. Coldea ar dirija o campanie politică împotriva altor partide ? Evident, nu era, altfel ar fi ieșit în față mult mai devreme. În schimb doamna Udrea alege să iasă acum, când este chemată să răspundă în fața justiției. Acum arunc tot ce poate să se salveze pe sine și capitalul ei politic, iar Florian Coldea este o victimă firească a turbării doamnei Udrea, ținând cont de circumstanțe.

Despre ce circumstanțe este vorba ? Aceleași ca și în cazul lui Vântu, despre care am scris un articol similar, care ataca SRI-ul că ar vinde țara Americii. Atunci, ca și acum, acuzațiile veneau din partea unui infractor cunoscut care a ajuns, datorită informațiilor de la SRI, după gratii. Într-un astfel de context ne întrebăm, pe bună dreptate: cât de valabile și credibile sunt aceste acuzații ? Puțin spre deloc. Subiectivitatea lor este evidentă. Doamna Udrea are toate motivele să aducă acuzații la adresa capului operativ al unei instituții care se află în spatele chemării sale în fața justiției.

Asta nu înseamnă că doamna Udrea ar trebui ignorată de către justiție, desigur. Justiția este chemată să investigheze cu uneltele specifice, dar publicul larg și mass-media trebuie să prezintă un anumit grad de scepticism cu privire la aceste acuzații. Trebuie să privim imaginea de ansamblu și să căutăm, cât și să înțelegem, motivațiile persoanei care face acuzațiile. înțelegând aceste motivații vedem că autenticitatea celor afirmate de Elena Udrea trebuie pusă, în mod serios, sub semnul întrebării. Cu atât mai mult că dânsa este persoana cercetată pentru corupție și nu Florian Coldea.

Despre Florian Coldea se pot spune multe și sunt sigur că alte trăsături negative, la fel cum are trăsături pozitive. Dar el este unul din oamenii care, alături de George Maior, au stat în spatele reformei SRI. Astăzi SRI este o instituție democratică și cu o imagine publică extrem de bună, apreciată atât de cetățeni, cât și de partenerii străini. Sunt sigur că aș prefera să aleg cuvântul dl. Coldea oricând peste cel al Elenei Udrea, femeia care, cât timp a fost ministru, nu a făcut prea mare lucru, doar și-a cumpărat multe haine de lux și ... o frunză.

Cutia Pandorei

Pe de altă parte există și un aspect mult mai important decât valabilitatea acuzațiilor aduse de Elena Udrea. Există o imagine de ansamblu care trebuie înțeleasă pe deplin pentru a vedea răul făcut de doamna cu mărul României per ansamblu. Acuzațiile aduse de Elena Udrea deservesc imaginii României în lume, cât și colaborării dintre SRI și partenerii săi occidentali. Practic, de dragul unor interese personale, Elena Udrea ține să prezinte lumii România ca și stat mafiot, în care legea nu funcționează, iar serviciile domină totul.

Acest lucru este cu atât mai grav cu cât România se află în fața unor riscuri de securitate majore, riscuri la care este expusă datorită poziției sale geografică și a rolului de graniță a NATO, respectiv a Uniunii Europene. O astfel de graniță trebuie să fie puternică, inclusiv în ceea ce privește funcționarea statului de drept și colaborarea cu partenerii externi. Lucruri amenințate, pe plan de imagine, de către Elena Udrea, aceasta din urmă implicând un serviciu de informații, neafiliat politic, într-un conflict politic și personal complet penibil, un conflict care aduce atingere intereselor României.

Ce a făcut Elena Udrea a fost să deschidă cutia Pandorei și iată-ne, puși în fața unei situații deloc favorabile. O situația în care imaginea României și a instituțiilor sale de securitate este serios chestionată de către partenerii euroatlantici. Dacă așa înțelege Elena Udrea să servească interesului național atunci nu pot decât să mă bucur și mai mult de faptul că nu a câștigat alegerile prezidențiale, ci este urmărită de către DNA (la fel ca alți doi oameni politici care și-au trădat țara și acum sunt condamnați). Chiar și așa, ce face Elena Udrea în momentul de față s-ar putea să aibă repercursiuni asupra imaginii României în lume ca și stat de drept.

Evident, nu zic că un caz de corupție în cadrul SRI ar trebui mușamalizat, dar acesta face interesul justiției, nu un joc public pentru imagine și răzbunare. Iar Elena Udrea asta face. Este un om politic înfrânt și care nu mai are nimic de pierdut. Aruncă tot ce are mai greu în arsenalul personal și mă îndoiesc că Florian Coldea are să fie singura victimă a delirului vrăjitoarei cu mărul. Imaginea noastră este o victimă la rândul ei, iar alte persoane s-ar putea să fie pomenite de muza blondă a fostului președinte în zilele ce vin. De fapt, multe lucruri interesante se vor petrece în zilele ce vin.

Încheiere

Rămâne să vedem ce va urma. Mă aștept la mai multe declarații din partea Elenei (ce nume cu ghinion), aceasta părând a se bucura de felul în care primește atenție din nou. Elena Udrea s-a aflat pe un drum spre anonimat, rolul și puterea ei politică fiind terminate după alegerile de anul trecut. Lipsită de protecție sau de influență politică, adusă în fața justiției pentru faptele sale, Elena Udrea aruncă tot ce are la îndemână pentru a se salva, dar și pentru a se răzbuna. Intențiile îi sunt clare, dacă afirmațiile sunt adevărate este treaba justiției să afle, dar noi nu putem să-i dăm prea multă crezare fără un verdict al justiției și asta datorită naturii subiective a motivelor sale.

Cine atacă SRI ? (II)

Mai demult am scris un articol intitulat ''Cine atacă SRI ?''. Prin articolul respectiv am încercat să ofer o perspectivă asupra unor atacuri venite din partea unor extremiști maghiari la adresa principalei instituții de intelligence din România. O perspectivă prin care să arăt că Serviciul Român de Informații este atacat tocmai de acei indivizi care se găsesc în conflict cu misiunea serviciului de apărare a intereselor naționale, cam în același mod în care Poliția Română este atacată, în mod natural, de către acei indivizi care încalcă legea și se găsesc în conflict cu obiectivele poliției.

O știre pe care am citit-o astăzi mă obligă să reiau această temă, adresându-mă de data asta nu atacurilor venite din partea unor separatiști, ci acelor atacuri venite din partea unor persoane reprezentative pentru corupția din România, pentru jocurile murdare. Prin asta mă refer la dl. Sorin Ovidiu Vântu. Unul din mogulii care au ajuns după gratii datorită actelor de corupție, cât și jocurilor politice murdare în care s-a implicat pe post de propagandist și manipulator al opiniei publice. Acesta s-a trezit din celula sa să scrie despre cum SRI-ul vinde această țară americanilor.

Cu alte cuvinte Sorin Ovidiu Vântu s-a alăturat familiei celor care critică Serviciul Român de Informații. Nimic surprinzător în asta. Este la fel de natural pentru un om arestat sub acuzația de corupție, prin intermediul interceptărilor, să fie un critic al SRI, la fel cum este pentru un drogat să critice Poliția Română la tot pasul. Mai ciudat este când aceste critici sunt considerate importante de către opinia publică, mass-media, iar unor astfel de indivizi chiar li se dă crezare. E ca și cum ai da crezare unui comunist care-ți vorbește despre crimele capitaliștilor. Un lucru ilogic.

Serviciul Român de Informații este atacat de toți cei care se găsesc în conflict cu misiunea serviciului. Inclusiv de către acele persoane care se fac vinovate de acte de corupție. Persoane precum S.O. Vântu. Astfel de oameni atacă serviciul pentru că serviciul le stă în cale sau chiar contribuie la arestarea lor, așa cum a pățit mogulul vechii realități. Aceștia sunt oameni care atacă SRI. Fără argumente logice, fără dovezi palpabile, doar cu niște opinii care primesc prea multă atenție.

Un exercițiu de logică este suficient pentru a realiza cât valorează opinia lui Sorin Ovidiu Vântu despre SRI și cât de subiectivă este aceasta. Când ne gândim că S.O.V. a fost arestat prin intermediul unor interceptări, lucru la care SRI a contribuit cu siguranță, putem să înțelegem că între cele două părți există un conflict clar, iar S.O.V. nu va veni niciodată cu vorbe de laudă la adresa unei instituții care a contribuit enorm la desființarea sa, ca și a altor moguli și exponenți ai corupției din România sec. XXI.

Deci mă întreb din nou, în acest al doilea articol, cine atacă SRI ? Tocmai acei indivizi care se găsesc în conflict cu obiectivele serviciului. Sorin Ovidiu Vântu este unul din exponenții fenomenului de corupție și manipulare mediatică, arestat datorită unor instituții precum SRI și DNA. Este normal ca el să se erijeze într-un critic al sistemului și să atace acele instituții care l-au pus unde se află acum. În schimb nu este normal ca un astfel de individ, care vorbea la telefon despre cum să manipuleze masele în favoarea unor candidați și care acum este închis pentru acte de corupție, să fie crezut.

P.S. Sorin Ovidiu Vântu a spus că SRI a vândut România Americii. Mă gândesc că este și normal pentru dl. Vântu să critice nu doar instituții ale statului român, ci și principalul nostru partener strategic, având în vedere că SUA a venit mereu cu pretenția ca România să-și rezolve problemele de corupție. Probleme care reprezintă o slăbiciune de securitate pentru această țară și prin extensie pentru Alianța Nord-Atlantică din care facem parte. Poate dl. Vântu preferă Rusia, oligarhii sunt la mare căutare acolo și primesc locuri de cinste lângă foștii ofițeri KGB de la Kremlin.

Corupţia ca ameninţare pentru siguranţa naţională

Articol publicat pe blogul Vocea Patriei la data de 14 iunie.

Am văzut astăzi un promo pentru o emisiune în care este abordat cazul comisarului Traian Berbeceanu. Un om care a devenit simbolul profesionalismului în raport cu latura coruptă a sistemului. Simbolul poliţistului onest. Un caz care durează de ceva timp şi nu pare să se sfârşească odată. Primul lucru la care m-am gândit privind acest promo este discursul vicepreşedintelui SUA când a venit în România. Un discurs care a scos în evidenţă cea mai mare slăbiciune a securităţii României, şi deci a graniţei NATO : corupţia.

Corupţia este un fenomen care afectează societatea românească de multă vreme. Nu de ieri sau azi. Acest fenomen se face vizibil încă din perioada fanariotă, perpetuându-se în perioada interbelică şi perfecţionându-se în comunism. Până astăzi a stat în calea progresului societăţii şi a servit unor interese adesea opuse celor româneşti ( fie ele de grup sau ale altor state ). Vorbim de un fenomen care reprezintă principala ameninţare pentru siguranţa naţională a României şi care trebuie extirpat pentru a repara un sistem defect.

Ultima perioada ne-a adus măsuri împotriva corupţiei. Instituţii ale statului au acţionat dur pentru a sancţiona persoanele vinovate de astfel de lucruri. Aici putem vorbi de acţiunile celor de la DNA, DIICOT, SRI, etc. ; dar fenomenul încă nu a fost stopat în totalitatea sa. Încă afectează societatea şi, aşa cum arată cazul Berbeceanu, chiar instituţii importante ale statului în domeniul siguranţei. Iar asta este o problemă majoră.

Este o problemă majoră pentru că actualul context geopolitic şi geostrategic nu ne permite nici o slăbiciune. România se află la graniţa Europei şi a NATO cu orientul. Un orient care se găseşte într-o stare profundă de haos. Conflictul din Ucraina şi acest început de nou război rece ameninţă graniţele şi interesele regionale ale României, la fel cum ameninţă interesele structurilor euro-atlantice din care România face parte.

Corupţia din România reprezintă un gol pe care ruşii, în eventualitatea unui conflict rece, pot să-l exploateze cu mare uşurinţă. Nu ar fi pentru prima dată când aşa ceva se întâmplă. Citind cartea dl. prof. Cristian Troncotă, ”România şi Frontul Secret”, am observat o asemănare de trist augur între România actuală şi cea interbelică cu privire la corupţie. În perioada interbelică Basarabia a fost un centru al corupţiei din România, iar ruşii au profitat de asta. Aşa cum arată dl. Troncotă, cea mai mare parte a administraţiei de peste Prut era formată din agenţi GPU veniţi din Odesa. Nu trebuie să ne mire faptul că ruşii au ocupat Basarabia atât de uşor. Aveau deja jandarmeria, poliţia, administraţia, etc.

Toate aceste structuri au fost infiltrate de către ruşi prin intermediul corupţiei care domnea în acel teritoriu al României. Prin mită, şantaj şi diferite promisiuni, ruşii au reuşit să pună mâna pe administraţia românească din zonă şi să adauge acesteia propria agentură. Uneori acest lucru era extrem de evident, dar nu se putea face mare lucru datorită, aţi ghicit, corupţiei din Basarabia. Astfel securitatea României era ameninţată, autoritatea statului subminată din propriile instituţii.

Cum astăzi fenomenul de corupţie este similar, dar la o scară mai înaltă, există riscul ca o astfel de situaţie să se repete. Oricine poate profita de pe urma dorinţei de putere sau avere a unor funcţionari publici. Oricine poate profita de pe urma acţiunilor ilegale ale unor astfel de funcţionari prin şantaj. Prin oricine nu mă refer exclusiv la Federaţia Rusă, ci şi alte grupuri de interese străine României, sau la organizaţii teroriste ( duşmanul comun al umanităţii ). Astfel siguranţa României primeşte o lovitură dură. O lovitură care afectează în mod direct Europa şi NATO. Motiv pentru care aliaţii noştri principali, americanii, ne atrag atenţia asupra acestei probleme numită corupţie. Ei ştiu că au nevoie de un front puternic în răsărit, de un aliat sigur, la fel cum şi noi avem nevoie de un sistem sănătos şi capabil să stea contra oricăror pericole.

Privind partea pozitivă a lucrurilor putem spune că în sistem există un număr mare de oameni capabili şi patrioţi ( slavă Domnului! ), dar de dragul pragmatismului ne putem întreba : cum rămâne cu restul ? Fiindcă momentan scorul luptei între profesionalism şi corupţie în România pare să fie ceva de genul 50-50. Un scor deloc pozitiv când la graniţă se întâmplă ce se întâmplă şi România trebuie să fie un stat puternic. Un stat cu un guvern capabil să-i apere interesele.

În loc să ne asigurăm de acest lucru şi să ascultăm sfaturile venite de la americani văd că ne adâncim în corupţie. Cel mai ”iubit” dintre partide ( câştigător al alegerilor europarlamentare ) blochează în Parlamentul României orice lege împotriva imunităţii parlamentarilor. Orice lege prin care DNA poate acţiona direct şi sigur împotriva fenomenului de corupţie. Oamenii din sistem care-şi fac meseria devin un simbol de martiriu împotriva corupţiei ( cazul Berbeceanu ), iar oamenii politici oneşti şi cu un trecut sănătos sunt condamnaţi cu sintagma ”băsist” de către o sectă de prozelitism televizat. Aceeaşi sectă care ţine procurorii şi judecătorii sub presiune ca să nu-l vadă pe mogul la puşcărie.

Interesele noastre de viitor depind de vindecarea acestei boli care afectează societatea românească de prea mult timp. Corupţia ne împiedică să avem un sistem de justiţie performant, o politică diferită, o relaţie mai bună cu americanii. Corupţia ne împiedică să atragem investitori străini şi să dezvoltăm capitalul românesc. Corupţia este prima noastră problemă socială, politică şi economică.

Corupţia este un pericol iminent. Principala breşă în sistemul nostru de siguranţă. Motiv pentru care toate instituţiile statului, ca şi toţi cetăţenii, au datoria de a combate acest fenomen. Ne găsim într-o perioadă istorică extrem de complicată pentru destinul României şi nu putem să rămânem în ”somnul cel de veci” în care ne-a adus comunismul şi neo-comunismul. România trebuie să-şi grăbească drumul de modernizare, drumul spre occident şi să rezolve în mod eficient problema corupţiei.

Interesele noastre strategice, geopolitice, economice, militare cer acest lucru. Drumul spre vest, spre prosperitate, spre unirea cu fraţii de peste Prut şi spre o Românie mai sigură este profund legat de rezolvarea acestei probleme. Închei acest articol cu încredere în instituţiile statului şi în oamenii competenţi din aceste instituţii. Cu speranţa că avântul prins de lupta împotriva corupţiei nu se va opri la mijloc, ci va continua.
 
P.S.
Cu privire la cazul Berbeceanu îmi vine în minte un motto : Lex et Honor. Acesta este motto-ul sub care Poliţia Română îşi derulează activitatea. Motto urmat cu stricteţe de către Comisarul Traian Berbeceanu în lupta contra crimei organizate. Un om care pentru că şi-a făcut datoria este prigonit de către latura coruptă a sistemului. Oare câţi astfel de ofiţeri există în poliţie, în structurile de informaţii, în jandarmerie sau alte corpuri de ordine şi siguranţă publică ? Toţi încercând să-şi facă datoria, dar de multe ori confruntându-se cu zidul mizer al corupţiei din România. Măcar opinia publică să-i facă dreptate acestui Alimănescu al secolului nostru.