Nominalizarea lui Hellvig

Ieri, aflându-mă la cursuri, am primit vestea că Eduard Hellvig a fost nominalizat pentru funcția de director al SRI. O decizie care nu m-a surprins, dar m-a bucurat. Nu m-a surprins pentru faptul că era cea mai logică opțiune, lucru pe care l-am menționat și în alte articole. M-a bucurat pentru că Edward Hellvig este cel mai potrivit om din echipa noului președinte pentru o funcție în domeniul intelligence-ului și al securității naționale, lucru datorat studiilor, intereselor, dar și activității sale.

Sigur, pentru alții numirea lui Hellvig a provocat o reacție explozivă. Fostul președinte Traian Băsescu împreună cu penala Elena Udrea au lansat fiecare câte un atac la adresa lui Hellvig și prin el la adresa lui Klaus Iohannis. Un atac penibil prin care se încearcă transformarea lui Hellvig în omul lui Voiculescu și alte aberații specifice unui președinte care și-a făcut un obicei din a încălca legea și a-și bat joc de români și unei doamne urmărită în N dosare penale și închisă după gratii.

În primul rând numirea lui Hellvig era cel mai logic lucru, iar posibilitățile pentru această numire erau mari încă de când numele său a fost vehiculat pentru această funcție. PNL nu are foarte multe cadre cu o imagine publică puternică pentru a ocupa o funcție în cadrul serviciilor de informații. Există două persoane care pot face asta, numele lor fiind Eduard Hellvig, respectiv Mihai-Răzvan Ungureanu. Studiile și competențele dobândite în activitatea lor politică îi recomandă pentru astfel de funcții.

Bine, cazul lui Ungureanu e unul diferit, dar demn de menționat ca posibilitate pentru șefia SIE. Întoarcerea fostului șef la SIE la conducerea serviciului. Iohannis duce lipsă de oameni din cadrul propriului partid. Totuși o astfel de opțiune trebuie privită cu oarecare dubii, nemaiexistând un precedent de renumire a unui șef în cadrul serviciilor de informații, iar imaginea publică a dl. Ungureanu este una ușor de lovit prin propagandă media, lucru nedorit pentru intelligence.

În al doilea rând numirea lui Eduard Hellvig este una îmbucurătoare. Faptul că are competențe și expertiza necesară pentru funcția această nu poate fi decât benefic. Câteva mituri lansate de unele guri rele, sau guri sparte, nu pot schimba unele realități, iar SRI-ul are nevoie de un lider potrivit în contextul actual, când criza din Ucraina ne amenință, când există o amenințare teroristă, dar mai ales când imagine în sine a serviciului este amenințată tocmai de inamicii statului de drept.

Chiar vorbeam cu un coleg pe tema asta, a loviturilor îndreptate împotriva SRI. Dacă ne uităm în media o să vedem urmele unui întreg război pornit de către câteva grupuri de interese împotriva celor două instituții care-i vânează: SRI și DNA. O mulțime de piese care se leagă par să indice acest lucru, iar asta impune nevoia de o campanie pentru îmbunătățirea imaginii serviciului în paralel cu consolidarea statului de drept.

Primind conducerea SRI domnului Hellvig îi revine o misiune foarte importantă. În primul rând să scoată serviciul din mizeria în care a fost tras de către diferiți politici și jurnaliști, doar de dragul unor interese personale sau de grup. În al doilea rând să fie capabil în a susține SRI în combaterea terorismului, o amenințare atât de actual, dar și de a coordona serviciul în misiunea sa de consolidare a legii și a statului de drept, un lucru care ține inclusiv de politica noastră externă.

Revenirea lui Băsescu

Ziua de ieri a fost una foarte interesantă pentru cei care urmăresc actualitatea politică. Începând cu mișcările importante de pe scena relațiilor internaționale, ea a continuat să rămână una interesantă și cu privire la politica internă. Acest lucru se datorează unui eveniment destul de previzibil și anume participarea fostului președintele al României, Traian Băsescu, la congresul PMP.

Traian Băsescu s-a decis să iasă din tăcerea în care a căzut după alegeri și să participe la congresul partidului cunoscut și ca ”partidul președintelui”. Evenimentul a stârnit multe dezbateri în mass-media, fostul președinte profitând din plin de monopolul mediatic al subiectului Elena Udrea și întorcându-se în atenția publicului, în viața politică românească, într-o formă mai moderată.

Într-un astfel de context evident că ne punem câteva întrebări. Care este motivația președintelui ? De ce, după ce a declarat că preferă liniștea familiei, acesta a hotărât să se implice, din nou, în politică ? O altă întrebare este și natura mesajului său de astăzi. Fostul președinte a făcut câteva declarații care ne atrag atenția asupra unor posibile obiective pe termen lung. Ce plănuiește să facă ?

Pentru început se cade să identificăm acei factori care l-au determinat pe Traian Băsescu să revină în atenția publicului.

Scena politică nu-i era și nu-i este favorabilă acestuia. Victoria noului PNL și a președintelui Klaus Iohannis la ultimele alegeri a oferit țării o forță politică de dreaptă puternică, iar pe partea cealaltă o stângă care stagnează la o poziție de putere. Background-ul politic nu este cel dorit de Traian Băsescu, un background pe care să se relanseze drept lider al opoziției de dreapta după un eșec al PNL-ului. Din contră, o relansare a sa n-ar reuși să stârnească suficientă simpatie electorală.

În ciuda acestui fapt iată, Traian Băsescu s-a relansat în politică. A venit și a încurajat PMP-ul,a oferit o nouă platformă pentru acest partid, un ghid de drum, susținându-i și noul lider, singurul care putea ieși în fața cu dispariția Elenei Udrea, Eugen Tomac. De ce ? Pentru că nu avea de ales. Așa cum singur a spus-o, era obligat să-și apere imaginea publică. Imaginea mandatului său.

Fostul președinte a ieșit în față pentru a-și apăra mandatul. O misiune dificilă ținând cont de faptul că moștenitorii săi se luptă între ei. Pe de o parte Elena Udrea, principala moștenire a lui Traian Băsescu, iar pe de alta serviciile de informații care, se presupune, au fost reformate de către acesta. Un lucru cu care nu sunt tocmai de acord, dar care face parte din percepția publică despre moștenirea Băsescu.

El a venit la congresul PMP și s-a delimitat ușor, gentil, de fosta sa parteneră, încercând să salveze ce se mai poate salva dintr-o moștenire politică îndreptată spre prăbușire și spre anonimat. Nu a adus atacuri la adresa SRI, nici la adresa Elenei Udrea, doar și-a apărat propriile acțiuni politice, criticate de către presă și a dat la o parte tot scandalul ce o înconjoară pe muza acestuia.

Practic, Traian Băsescu a spus nu. Nu o ajută pe Elena Udrea, nu ține partea acesteia, nu lovește în servicii, la fel cum nu ține partea serviciilor și nu lovește, direct, în Elena Udrea. Fostul președinte este prins între ciocan și nicovală, știind că defăimarea oricăreia dintre cele două forțe reprezintă, de fapt, defăimarea propriei moșteniri politice. Dacă SRI-ul domină politicul atunci Băsescu a eșuat, marele reformator, iar dacă Elena Udrea este coruptă, atunci se adeveresc vorbele lui Crin Antonescu care afirma în 2009 că Traian Băsescu a promovat modelul greșit de femeie în politică.

Ieșirea lui Băsescu nu se rezumă doar la apărarea imaginii sale, a moștenirii sale politice, ci, așa cum am arătat mai sus, și la folosirea unei ocazii de revenire în viața politică. Scandalul Elena Udrea-SRI a reușit să atragă atenția presei asupra PMP, iar revenirea lui Băsescu a contribuit la acest lucru, reciproca fiind valabilă. Fostul președinte caută să transforme un eveniment negativ în unul pozitiv, să profite de răul altora și să atragă atenția asupra sa și a propriului partid.

Acest lucru ne duce la o doua problemă, ceva mai relevantă, și anume, ce plănuiește fostul președinte mai departe ?

În mod cert plănuiește să se reîntoarcă în politică, nu la fel ca înainte, drept un lider direct, ci un om care să ghideze PMP din umbră și care să mai joace, din când în când, rolul de mascotă. Aceasta este și singura șansă pentru ca partidul domniei sale să mai aibă vreo șansă politică după arestarea, sau cel puțin decăderea Elenei Udrea.

Cele câteva puncte enunțate la congresul PMP ne pot oferi un fel de insight analitic asupra obiectivelor lui Băsescu, cât și a acțiunilor pe care le va întreprinde în perioada următoare. Atacurile indirecte la adresa lui Klaus Iohannis ne garantează că PMP va avea o poziție ostilă, indirect, față de noul partid al dreptei și față de noul președinte, principalii adversari pentru dominarea unui electorat de dreapta. În egală măsură Traian Băsescu pare să confirme ideea lui Aurelian Pavelescu de unificare a PMP cu PNȚCD, fie direct, fie printr-o alianță. Două partide mici, anonime, unindu-se, iar el intenționează să joace rolul de naș pentru căsătoria Pavelescu-Tomac.

Elena Udrea este lăsată în voia soartei, dar fostul președinte nu-și uită, în schimb, adversarii politici. Profitând de atenția pe care i-o aduce scandalul politic actual acesta va da drumul la informații, false sau adevărate, despre toți adversarii săi, politici sau din presă. Va încerca să mizeze, din nou, pe sentimentele de teamă și de ură ale electoratului pentru a-și relansa partidul.

Un partid care va profita, în egală măsură, de pe urma imaginii lui Băsescu și care pare a fi, din nou, copilul președintelui. Un partid care va lovi tacit în actuala opoziție de dreapta, cât și în guvernul de stânga al dl. Victor Ponta. În PNL pentru a câștiga din electoratul acestuia, iar în PSD pentru a-și menține propriul electorat și pentru a părea partidul anti-sistem.

Într-adevăr, Băsescu și PMP ar trebui și probabil vor merge pe acest discurs de tip anti-sistem. Prezentarea lui Klaus Iohannis drept un președinte slab, a PNL drept un eșec și a PSD drept o clică de corupți reprezintă principalele arme electorale ale lui Traian Băsescu în actuala configurație politică. Astfel se va încerca ”reînvierea băsismului” ca un curent alternativ la ceea ce există.

Președintele, fost, Băsescu, dovedește din nou că nu știe când să iasă la pensie.

Situația de față de confirmă faptul că fostul președinte nu știe când să se dea la o parte. Este conștient că mai are un mic capital electoral și mizează pe acesta pentru a-și resuscita partidul după eșecul numit Elena Udrea. Ceea ce nu înțelege este că imaginea sa nu poate fi reparată într-o perioadă atât de scurtă, iar în momentul de față nu are șanse foarte mari pentru distrugerea capitalului politic al lui Klaus Iohannis și al PNL.

Traian Băsescu poate miza pe tăcerea lui Klaus Iohannis sau pe un eventual eșec al unei viitoare guvernări PNL, dar în absența celei de-a doua variante nu va reuși să impresioneze prea multă lume de la dreapta eșichierului politic, exceptând acele persoane obsedate de persoana fostului președinte. Iar restul electoratului este mai degrabă interesat de mesajele de tip ”jos Băsescu”.

Reîntoarcerea președintelui în viața politică este o amenințare pentru interesele PNL, dar nu una enormă. Ambele forțe politice mizează pe un electorat similar, dar imaginea președintelui rămâne una negativă pentru majoritatea oamenilor. El poate doar să-și mobilizeze micul electorat și să încerce o discreditare a tuturor adversarilor politici pentru a-și lansa partidul mai sus.

Controlul serviciilor de informații

Ultimele evenimente din viața publică românească au ridicat multe semne de întrebare și au pornit multe discuții cu privire la sistemul politic românesc și la comunitatea națională de informații. Discuțiile pe care le-am auzit până acum nu sunt dintre cele mai constructive, iar oamenii sunt atrași de prea multe... nimicuri, în lipsă de alte cuvinte, dar am găsit un punct de dezbatere interesant exprimat de jurnalistul Cristian Tudor Popescu. 

Acest punct de dezbatere este mult mai relevant decât acuzațiile ridicare de un politician urmărit penal la adresa unei instituții care se face, oarecum direct, vinovată tocmai de această urmărire penală. Cristian Tudor Popescu s-a întrebat, pe bună dreptate, cine poate controla SRI-ul ? Cine poate verifica în mod corect ce se întâmplă în această instituție extrem de importantă a statului, iar întrebarea sa mi se pare mult mai importantă pentru noi decât decât plânsetul politicienilor care cad. 

Cu privire la această problemă trebuie spus din start că România are, teoretic, structurile necesare pentru controlul politic, implicit civil, al serviciilor de informații, inclusiv SRI. Ne referim aici, evident, la comisiile speciale ale Parlamentului României pentru controlul diferitelor servicii care alcătuiesc comunitatea națională de informații. În teorie aceste comisii ar trebui să fie capabile să verifice și să controleze ce se petrece în cadrul serviciilor și totodată să le susțină activitatea.

Din păcate situația nu stă la fel și în practică. Este evident faptul că oamenii nu au încredere în aceste comisii și, probabil, nici cei din servicii nu sunt prea interesați de opinia parlamentarilor respectivi. Foarte puține nume din rândul celor care formează aceste comisii s-au evidențiat drept personalități politice puternice sau cu competențe în domeniul securității naționale. Foarte puțini din acești parlamentari sunt măcar cunoscuți public, au influență politică sau respect din partea serviciilor.

Aici intervine marea problemă care strică teoria. În teorie astfel de comisii ar trebui formate din oameni politici experimentați pe domeniul securității naționale și suficient de puternici, ca persoane, pentru a se impune, dar totodată suficient de înțelepți pentru a lucra corect și onorabil cu serviciile. În practică vedem taman opusul, iar astfel de oameni nu au abilitatea de a controla câtuși de puțin ce se petrece în cadrul unui serviciu de informații, nefiind respectați de cei din servicii și neavând cunoștințele necesare pentru a se exprima pe diferitele subiecte relevante pentru securitatea națională.

Întrebarea firească într-un astfel de context este următoarea: cum facem să schimbăm această situație ? Vrem un control civil corect și relevant asupra serviciilor de informații, așa cum există în SUA ? Atunci trebuie făcută o schimbare. Cheia pentru acest control există. Comisiile speciale din cadrul Parlamentului, așa cum există în Congresul SUA, dar această cheie nu funcționează fiindcă nu este făcută dintr-un material puternic și forma ei nu este una corectă.

Partidele politice trebuie să renunțe la a mai oferi funcții de pomană sau ca rezultat al unor afaceri. În special când vorbim de lucrurile care țin de securitatea națională a României sau de relații externe. Partidele joacă rolul de școală politică pentru membri și, ca orice școală, au rolul de a educa și mai apoi de a promova oamenii potriviți la locul potrivit, implicit de a pune politicieni competenți pe diferite domenii să se ocupe de lucrurile care au tangențe cu domeniile respective, dar și de a se asigura că politicienii respectivi au profilul psihologic necesar pentru a se face ascultați.

Mă îndoiesc că în Parlamentul României nu există oameni cu competențe în domeniul securității naționale. Mă îndoiesc și mai mult că Parlamentul duce lipsă de politicieni puternici și respectabili, care pot să se impună cu adevărat și care pot câștiga respectul celor cu care lucrează. Totuși, mă îndoiesc la fel de mult că astfel de politicieni primesc funcțiile potrivite, cu atât mai mult cu cât partidele au nevoie de ei în cu totul alte direcții. Nu în cele de unde pot servi mai direct interesului național, ci în cele din care pot servi intereselor de partid în cadrul Parlamentului. 

Dacă vrem un control real din partea civililor asupra domeniului de securitate, cât și o funcționare mai bună a colaborării parlament-servicii de informații, atunci este absolut necesară schimbarea acestei stări de fapt. Partidele politice au datoria de a promova omul potrivit la locul potrivit. Comisia parlamentară de control a SRI, de exemplu, are atribuții extrem de importantă pentru buna funcționare a raportului dintre politic, societatea civilă și SRI, cât și pentru securitatea națională per ansamblu, iar această comisie trebuie să funcționeze în mod corespunzător. 

Practic comisiile de control din cadrul Parlamentului, ca și toate funcțiile existențe acolo, au nevoie de mai mult decât niște omuleți care vorbesc mult și nimic mai mult. Au nevoie de politicieni, politicieni reali. Lucru pe care liderii de grupurilor parlamentare nu par a-l înțelege, aceștia promovând în diferite funcții oameni care nu s-au evidențiat cu nimic, oameni care sunt buni doar la mânuit bani și oameni fără personalitate care ajung, în final, să fie manevrați tocmai de cei pe care ar trebui să îi controleze, să îi verifice, asigurându-se că serviciile nu trec peste legile specifice statului de drept. 

Odată ce o astfel de schimbare este făcută, problema controlului parlamentar asupra serviciilor de informații este, practic, rezolvată. Dacă în comisiile parlamentare am avea oameni care înțeleg problemele despre care discută și care sunt bărbați politici, nu simple majorete, atunci aceștia ar putea verifica diferitele lucruri care se petrece în serviciile de informații, atât cât este posibil în orice stat democratic din lume, și ar putea duce la o coordonare mai bună a activității serviciilor. 

Cutia Elenei

Canalele media au început să turuie, acum câteva zile, cu și despre acuzațiile aduse de Elena Udrea la adresa gen. Florian Codrea, directorul adjunct al SRI. Această doamnă a reușit să scape din panta spre anonimat și să lege de ceva pentru a reveni în atenția publică în urma unei înfrângeri politice totale. Politicienii sunt obișnuiți să facă astfel de lucruri, mai ales în momentul în care justiția pare le pună capăt micuței lor aventuri, aceștia nemaiavând nimic de piedut. În astfel de momente își dau drumul la întreg arsenalul, tot ce au mai greu, pentru a supraviețui, juridic și politic, iar asta face Elena Udrea.

Fostul președinte al PMP a adus acuzații grave împotriva generalul Florian Coldea, director adjunct și actual interimar al SRI. Corupție, implicare politică. Practic Udrea a reușit să târască principalul serviciu de informații al țării într-un nou scandal mediatic, profitând enorm de chemarea sa la DNA, cât și de demisia lui George Cristian Maior, Elena Udrea fiind acum în atenția publică, la fel și un SRI rămas fără cap. Am să fac o scurtă referire la aceste acuzații și care este importanța lor reală, apoi am să trec la perspectiva mai amplă a cutiei deschise, în acest moment, de Elena Udrea, o veritabilă cutie a Pandorei, sau a Elenei.

Un infractor acuză

Pentru a înțelege cât de adevărată este o acuzație trebuie să analizăm, întotdeauna, contextul în care aceasta este făcută și motivațiile persoanei care le face. Niciodată nu am auzit-o pe Elena Udrea aducând acuzații împotriva lui Florian Coldea sau a SRI atâta timp cât Băsescu Traian a fost președinte al României. Poate era ținută în frâu, dar nu a făcut nici o acuzație, mai ales când ea avea o putere, cea de ministru și ar fi putut face mai multe. În schimb aceste acuzații vin acum, când Elena Udrea este urmărită penal. Deodată doamna Udrea și-a adus aminte că generalul Coldea e corupt.

Înainte de a da crezare vorbelor acestei doamne merită să ne întrebăm: de ce abia acum ? Până acum doamna Udrea nu era interesată de justiție sau de funcționarea statului de drept ? Nu era afectată că mr. Coldea ar dirija o campanie politică împotriva altor partide ? Evident, nu era, altfel ar fi ieșit în față mult mai devreme. În schimb doamna Udrea alege să iasă acum, când este chemată să răspundă în fața justiției. Acum arunc tot ce poate să se salveze pe sine și capitalul ei politic, iar Florian Coldea este o victimă firească a turbării doamnei Udrea, ținând cont de circumstanțe.

Despre ce circumstanțe este vorba ? Aceleași ca și în cazul lui Vântu, despre care am scris un articol similar, care ataca SRI-ul că ar vinde țara Americii. Atunci, ca și acum, acuzațiile veneau din partea unui infractor cunoscut care a ajuns, datorită informațiilor de la SRI, după gratii. Într-un astfel de context ne întrebăm, pe bună dreptate: cât de valabile și credibile sunt aceste acuzații ? Puțin spre deloc. Subiectivitatea lor este evidentă. Doamna Udrea are toate motivele să aducă acuzații la adresa capului operativ al unei instituții care se află în spatele chemării sale în fața justiției.

Asta nu înseamnă că doamna Udrea ar trebui ignorată de către justiție, desigur. Justiția este chemată să investigheze cu uneltele specifice, dar publicul larg și mass-media trebuie să prezintă un anumit grad de scepticism cu privire la aceste acuzații. Trebuie să privim imaginea de ansamblu și să căutăm, cât și să înțelegem, motivațiile persoanei care face acuzațiile. înțelegând aceste motivații vedem că autenticitatea celor afirmate de Elena Udrea trebuie pusă, în mod serios, sub semnul întrebării. Cu atât mai mult că dânsa este persoana cercetată pentru corupție și nu Florian Coldea.

Despre Florian Coldea se pot spune multe și sunt sigur că alte trăsături negative, la fel cum are trăsături pozitive. Dar el este unul din oamenii care, alături de George Maior, au stat în spatele reformei SRI. Astăzi SRI este o instituție democratică și cu o imagine publică extrem de bună, apreciată atât de cetățeni, cât și de partenerii străini. Sunt sigur că aș prefera să aleg cuvântul dl. Coldea oricând peste cel al Elenei Udrea, femeia care, cât timp a fost ministru, nu a făcut prea mare lucru, doar și-a cumpărat multe haine de lux și ... o frunză.

Cutia Pandorei

Pe de altă parte există și un aspect mult mai important decât valabilitatea acuzațiilor aduse de Elena Udrea. Există o imagine de ansamblu care trebuie înțeleasă pe deplin pentru a vedea răul făcut de doamna cu mărul României per ansamblu. Acuzațiile aduse de Elena Udrea deservesc imaginii României în lume, cât și colaborării dintre SRI și partenerii săi occidentali. Practic, de dragul unor interese personale, Elena Udrea ține să prezinte lumii România ca și stat mafiot, în care legea nu funcționează, iar serviciile domină totul.

Acest lucru este cu atât mai grav cu cât România se află în fața unor riscuri de securitate majore, riscuri la care este expusă datorită poziției sale geografică și a rolului de graniță a NATO, respectiv a Uniunii Europene. O astfel de graniță trebuie să fie puternică, inclusiv în ceea ce privește funcționarea statului de drept și colaborarea cu partenerii externi. Lucruri amenințate, pe plan de imagine, de către Elena Udrea, aceasta din urmă implicând un serviciu de informații, neafiliat politic, într-un conflict politic și personal complet penibil, un conflict care aduce atingere intereselor României.

Ce a făcut Elena Udrea a fost să deschidă cutia Pandorei și iată-ne, puși în fața unei situații deloc favorabile. O situația în care imaginea României și a instituțiilor sale de securitate este serios chestionată de către partenerii euroatlantici. Dacă așa înțelege Elena Udrea să servească interesului național atunci nu pot decât să mă bucur și mai mult de faptul că nu a câștigat alegerile prezidențiale, ci este urmărită de către DNA (la fel ca alți doi oameni politici care și-au trădat țara și acum sunt condamnați). Chiar și așa, ce face Elena Udrea în momentul de față s-ar putea să aibă repercursiuni asupra imaginii României în lume ca și stat de drept.

Evident, nu zic că un caz de corupție în cadrul SRI ar trebui mușamalizat, dar acesta face interesul justiției, nu un joc public pentru imagine și răzbunare. Iar Elena Udrea asta face. Este un om politic înfrânt și care nu mai are nimic de pierdut. Aruncă tot ce are mai greu în arsenalul personal și mă îndoiesc că Florian Coldea are să fie singura victimă a delirului vrăjitoarei cu mărul. Imaginea noastră este o victimă la rândul ei, iar alte persoane s-ar putea să fie pomenite de muza blondă a fostului președinte în zilele ce vin. De fapt, multe lucruri interesante se vor petrece în zilele ce vin.

Încheiere

Rămâne să vedem ce va urma. Mă aștept la mai multe declarații din partea Elenei (ce nume cu ghinion), aceasta părând a se bucura de felul în care primește atenție din nou. Elena Udrea s-a aflat pe un drum spre anonimat, rolul și puterea ei politică fiind terminate după alegerile de anul trecut. Lipsită de protecție sau de influență politică, adusă în fața justiției pentru faptele sale, Elena Udrea aruncă tot ce are la îndemână pentru a se salva, dar și pentru a se răzbuna. Intențiile îi sunt clare, dacă afirmațiile sunt adevărate este treaba justiției să afle, dar noi nu putem să-i dăm prea multă crezare fără un verdict al justiției și asta datorită naturii subiective a motivelor sale.

Sirena care nu mai cântă

Am satisfacția de a constata că o mare parte din analizeze pe care le-am făcut în perioada campaniei electorale se adeveresc acum, odată cu instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni. O coabitare de scurtă durată fiindcă PNL nu poate obține guvernul, nu încă, o dezbinare în rândul PSD și tentativa formării unui nou partid de stânga (despre a cărui șanse eram mai optimist, dar acum mă îndoiesc), tentativa Macovei de a forma un nou partid, un partid mai mult de lider și destul de limitat și, evident, dispariția lui Traian Băsescu, în cea mai mare măsură, din viața publică.

Dispariția lui Băsescu vine și ea cu alte consecințe. Una dintre ele este, prin extensie, dispariția muzei sale din viața politică importantă, sau de pe principala scenă politică. Într-adevăr, sirena PMP-istă nu mai cântă și nu mai ispitește votanții de dreapta cu mărul lui Băsescu. Evident, vorbim metaforic. Totuși acest lucru este cert. Victoria lui Klaus Iohannis și stabilizarea noului PNL a ocupat locul din față de pe dreapta eșichierului politic. Undeva după s-a așezat Macovei, iar pentru doamna Udrea nu pare să mai fie loc. Nu mai are pe ce să iasă în evidență, iar fără Băsescu nu mai contează politic.

Probabil tocmai din acest motiv o auzim tot mai rar, iar atunci când apare în public auzim cum aduce critici la adresa noului președinte ales al românilor. Vede, la rândul ei, că nu mai contează în sfera largă a jocului politic și încearcă să se impună în față, în atenția media. O mai face cu câte o critică pentru Klaus Iohannis, dar nimic mai mult. Speră la o șansă de negociere cu PNL în situația declanșării unei inițiative parlamentare pentru dărâmarea guvernului actual. Dar în rest șade undeva, în liniște, realizând, cam târziu, eșecul inevitabil al oricărui partid de lider. Al oricărui partid construit în jurul unei persoane.

Vorbeam despre o negociere între PMP și noul PNL în Parlament. Să fiu sincer, mă îndoiesc de așa ceva. Atitudinea pe care PNL a adoptat-o în ultima vreme pare să indice contrariul. Aceștia vor permite sprijinul oricui pentru inițiativa lor, în mod normal, dar nu par dispuși să negocieze în acest sens. O mișcare politică destul de inteligentă, având în vedere că alternativa pentru PMP sau alte forțe politice de dreapta constă în a se identifica cu partidul care, de dragul unor orgolii sau interese politice, nu susține eliminarea partidului de stânga de la guvernare.

Singura șansă pentru Elena Udrea, PMP și umbra lui Traian Băsescu era ca Victor Ponta să câștige alegerile și în nici un caz Klaus Iohannis. Asta, așa cum am arătat în repetate rânduri, reprezenta o șansă pentru dărâmarea proiectului numit noul PNL, iar atunci o altă forță putea ocupa primul loc în opoziție, primul loc la dreapta eșichierului politic. Situația nu le-a fost favorabilă, iar acest loc a fost ocupat de un nou partid de dreapta, mai puternic, format din două partide mari și independent de un singur lider.

Într-un astfel de context ieșirile în public ale doamnei Udrea vor fi tot mai rare și mai scurte, axându-se pe un atac rapid la adresa cuiva, de preferință PNL-ul care ocupă locul de la dreapta. Vom mai auzi de ea dacă PNL se decide să atace guvernul, cerând o negociere. Vom mai auzi de ea și PMP dacă se trezește să aducă un atac la adresa lui Klaus Iohannis. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Băsismul fără Băsescu nu se poate, iar Băsescu fără funcția de președinte nu mai reprezintă așa multe, mai ales că mulți dintre votanții săi s-au reorientat spre segmentul Blaga-Predoiu din noul PNL sau Macovei.

Spune-mi cu cine te înstoțești...

Machiavelli spunea că  “Prima metodă pentru a estima inteligența unui conducător este să te uiți la oamenii din jurul său”. Acest citat dintr-o carte de căpătâi pentru tot ce ține de politică, Principele, se potrivește foarte bine cu un vechi proverb românesc: spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.

Cred că putem aplica acest principiu și la actualii candidați pentru funcția de președinte. Toți au în jurul lor anumite grupuri, anumite persoane care se clasifică într-o tipologie specifică și care spune multe atât despre personalitatea candidatului, cât și despre trecutul, prezentul și viitorul său.

În primul rând să ne uităm la cel mai puternic candidat pentru primul tur, premierul Victor Ponta. Ce oameni are în jur ? Oameni precum Liviu Dragnea și Dan Șova. Unul cu o imagine accentuată de om inteligent, dar corupt, reprezentativ pentru clasa de baroni PSD în funcția de eminență cenușie. Și un altul la fel de inteligent, mai tânăr, dar urmărit penal pentru acte de corupție.

Alți oameni din jurul lui Victor Ponta sunt Mihai Gâdea și Sebastian Ghiță. Două persoane care se manifestă prin trusturile lor de presă, unde premierul Ponta este mereu lăudat și transformat într-un exemplar al unei fantezii antibăsiste. Unul un pastor neoprotestant devenit jurnalist, învins în orice argumentație când cheamă o persoană serioasă, inteligentă și cu opinii diferite de cele propagate precum religia. Altul un om asociat cu titlul de mogulii vechi și noi.

Ce ne spune asta despre dl. Victor Ponta ? Că este o persoană deschisă corupției dacă-i aduce avantaje. Că-i place să se înconjoare de oameni care gândesc ca el, care nu-l pun într-o situație dificilă. Că-i place să fie lăudat și să aibă oameni care să-i facă treaba, pentru ca e dânsul să culeagă roadele muncii altora. Nici unul din oamenii din jurul domnului Ponta nu este asociat cu euroatlanticismul, ci cu spiritul de dâmbovița, ca atare deducem că dl. Ponta nu este interesat de imaginea europeană și euroatlantică.

În al doilea rând îl avem pe Klaus Iohannis. Un om cu o imagine de neamț gospodar. Acesta s-a înconjurat la rândul său de o anumită echipă, de o anumită tipologie umană, dintre care se evidențiază nume precum Vasile Blaga, Cătălin Predoiu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

Primul având imaginea unui om politic puternic, dur, categoric în tot și toate. Un bulldog al campaniilor electorale, cât și un creștin ortodox obișnuit, acesta având un duhovnic la țară. Al doilea fiind asociat (ca și Monica Macovei) cu imaginea reformei în justiție, cu un discurs electorale despre programe și soluții. Iar al treilea având imaginea unui intelectual ce a studiat în Marea Britanie, profesori universitar, istoric, profesionist în domeniul diplomației și al relațiilor internaționale, un simbol de competență, dar și persoană care se asociază cu istoria și anticomunismul (în casă are un tablou cu Mareșalul Mannerheim, care a condus războiul de iarnă contra URSS).

Ce ne spune asta despre Klaus Iohannis ? Că-i place să se înconjoare de oameni profesioniști care nu pot fi trași cu ușurință în jos. Că este o persoană deschise spre dialog asupra unor idei diferite, având în vedere originile ideologice ale celor trei. Că este atras de ideea omului potrivit la locul potrivit și că nu tinde să vorbească mult, ci lasă trecutul să vorbească. Că nu ține așa mult la ideologii, fiind dispus să treacă peste diferențele de ordin ideologic pentru un interes comun. Toate cele trei persoane sunt asociate cu europenismul și euroatlanticismul, ca atare Iohannis dorește să fie asociat cu această viziune.

Evident, cele trei nume invocate mai sunt asociate de către detractori și cu imaginea guvernării Boc, cu mandatul lui Traian Băsescu. Ceea ce spune că Iohannis este indiferent la acest subiect de propagandă al PSD, antibăsismul, și că are cu totul alte direcții pentru mesajul său electoral. Neacceptând să intre în jocul câtorva oameni politici și jurnaliști care repetând o idee la nesfârșit (Băsescu-i de vină, domnule!) au propagat în inconștientul colectiv o imagine aproape demonică a actualului președinte.

Printre candidații la prezidențiale o avem și pe doamna Elena Udrea care s-a înconjurat în primul rând de persoane tinere. Persoane cu anumite competențe în domenii proprii, unele cu renume, altele fără. Cu siguranță ar fi dorit să se înconjoare și de intelectualii dreptei, dar acest proiect a eșuat când marea parte s-au temut, pe bună dreptate, că sunt puși în umbră de către acolita dl. președinte.

Nume precum Eugen Tomac și Ruxandra Dragomir îmi vin în minte. Primul, o persoană mai puțin cunoscută, dar cu origini în Basarabia, ușor de asociat cu unionismul și suflul tânăr, dar și ușor de pus în umbra doamnei Elena Udrea. A doua o persoană cu renume, asociată cu excelența sportivă, cu neparticiparea la viața politică, bună pentru a o asocia pe doamna Udrea nu doar cu un suflu nou, ci și cu imaginea unei persoane care se vrea a fi alături de profesioniști, de oameni competenți în domeniul lor.

Și ca să nu uit, cel mai important nume de asociere al Elenei Udrea este cel al președintelui Traian Băsescu. Doamnei Udrea îi place să fie asociată cu persoana lui Băsescu, cu proiectele acestuia (îndeosebi reforma), cât și cu greșelile sale și criticile care i se aduc.

Ce ne spune asta despre doamna Udrea ? Că este o persoană căreia îi place să fie în centrul atenției, dispusă să-i pună în umbră pe alții, dar care își și dorește să aibă un scut din buna reputație a altora. Vrea să aibă imaginea unei persoane care promovează ceva nou în viața publică și, oarecum, chiar dorește să facă acest lucru. Este dispusă să renunțe la alte persoane care nu sunt de acord cu ideile proprii, dar totodată este o persoană loială față de cei care au reușit să o convingă.

Cam aceștia sunt principalii candidați la prezidențiale cu oamenii din jurul lor. Restul, majoritatea independenți, nu contează așa mult. Asta deși vor avea un rol oarecum important în turul II. În orice caz înțelepciunea lui Machiavelli și a proverbelor românești este de actualitate chiar și acum. Toți ne însoțim cu o anumită tipologie de persoane, sau mai multe, iar asta spune multe despre noi.

Urzeala merelor

Alegerile prezidențiale sunt tot mai aproape pe zi ce trece. Între timp tot mai multe schimbări par să aibă loc pe scena politică. Cele mai multe întorsături de situație se găsesc, evident, în dreapta. Mai exact în sectorul pro-Băsescu al dreptei românești unde se joacă o urzeală a merelor.

Ultima victimă a acestei urzeli a fost Cristian Diaconescu. Fost secretar de stat pe probleme de diplomație, fost membru PSD și până acum câteva zile candidat la președenție din partea PMP. Diaconescu a fost îndepărtat din această postură, locul său fiind acum ocupat de Elena Udrea. De ce ? Care este miza acestui joc în tabăra Băsescu ? Un joc în care a intrat și Monica Macovei.

În cazul domnului Diaconescu cred că e sigur să-l citez pe Vasile Blaga, doar domnia sa credea va o să fie candidatul PMP. Scenariul îndepărtării lui Diaconescu și a venirii lui Udrea era clar de la început. Dar probabil că nimeni nu se aștepta că Diaconescu să opună rezistență. Până la urmă imaginea sa nu este a unui războinic, ci a unui diplomat. Probabil acesta fiind și motivul pentru care nu a reușit să se evidențieze.

Acum Diaconescu candidează independent, șansele sale sunt aproape nule În schimb pe sectorul alegătorilor lui Traian Băsescu mai avem două doamne. Monica Macovei pe de o parte și Elena Udrea pe de alta. Electoratul de, să zicem, 6% al lui Traian Băsescu este împărțit la trei persoane diferite, astfel încât îmi e greu a crede că unul dintre cei trei se așteaptă cu adevărat să ajungă în turul 2. Deci care este miza ?

Sunt mai multe posibilități. Una este ca adevărata miză a jocului politic făcut de PMP constă în a ieși din turul unu cu o imagina pozitivă, de partid în creștere, de partid care poate acorda un sprijin lui Traian Băsescu. Sau mai exact de a forța ACL la o colaborare pentru turul II și poate chiar pe termen lung.

În orice caz șansele de reușită sunt mici în contextul dreptei pro-Băsescu divizate în trei tabere. Trei tabere pentru un segment de 6% nu este o situație prea îmbucurătoare. Din punctul ăsta de vedere jocul este oarecum scăpat de sub control, moștenitorii lui Băsescu luptându-se între ei.

Evident, asta doar dacă nu se dorește cumva în mod precis dezbinarea voturilor dreptei pe câte mai multe părți SAU ieșirea în evidență a Elenei Udrea, indiferent prin ce mijloace, pozitive sau negative. Nu trebuie ignorat nici faptul că viitorul politic al lui Traian Băsescu sau al Elenei Udrea este mult mai fericit dacă dreapta pierde aceste alegeri, iar Traian Băsescu poate veni ca și salvatorul dreptei.

Acest al doilea scenariu este mai puțin probabil, dar nu de ignorat. Momentan merele pierdute ale moștenirii Băsescu sunt luate cu asalt de urmașii președintelui. Electoratul său este mai divizat ca niciodată, joc început de Monica Macovei și căreia i s-a alăturat acum și Cristi Diaconescu. Toți se înghesuie pentru un loc la masa tratativelor din turul II.