Încotro, domn președinte ?

Mandatul președintelui Traian Băsescu este pe sfârșite. Alegerile de anul asta vor marca și sfârșitul a două mandate consecutive. Sunt oameni care se bucură, alții care sunt dezamăgiți că-și pierd idolul, dar totuși președintele nu pare dispus să renunțe la politică. Într-un astfel de context se pune o întrebare, cred eu legitimă, și anume: ce plănuiește Traian Băsescu pentru viitor ?

Îl cunoaștem ca și președintele care a încălcat de atâtea ori Constituția. Președintele care s-a implicat în mai toate scandalurile politice și care a decis să susține pe față un partid politic. Nu este tipul de om care să se dea pur și simplu la o parte odată terminat mandatul. În schimb Traian Băsescu este acel tip de om politic dornic să reintre în joc, iar rezultatul acestor alegeri poate să-i acorde, sau nu, o astfel de șansă.

Este clar pentru toată lumea, sau aproape toată lumea, inclusiv pentru președinte, că Elena Udrea nu poate câștiga alegerile de anul acesta. Nu are nici o șansă să ajungă în turul II, acesta fiind deja rezervat domnilor Victor Ponta și Klaus Iohannis. De aceea rolul ei este exclusiv unul de avangardă pentru întoarcerea președintelui în politică și pentru răspândirea numelui PMP.

Cam la asta pare să se rezume rolul Elenei Udrea pe tabla de șah a lui Traian Băsescu. Ea este regina care-i netezește drumul regelui. Un drum care nu duce afară din politică, ci înapoi în această lume în care Traian Băsescu are un nume atât de controversat. Totuși, reîntoarcerea președintelui pe scena politică nu ține exclusiv de Elena Udrea, rezultatele din turul II având un rol la fel de important.

Trebuie să înțelegem că orice întoarcere a președintelui în jocul politic se va face, în mod natural, în opoziție cu guvernul. Sau cel puțin așa plănuiește Traian Băsescu. Acesta vrea să-și asume imaginea fostului președinte care se reîntoarce în arena politică pentru a conduce opoziția de dreapta într-o cruciadă împotriva unei guvernări de stânga, o guvernare pe care vrea să o demonizeze de pe acum și cu o implicare, imaginară, a serviciilor secrete.

Doar că pentru a duce la capăt o astfel de strategie Traian Băsescu are nevoie de două lucruri: înfrângerea lui Klaus Iohannis și prin extensie victoria lui Victor Ponta. Nu pentru că acesta l-ar simpatiza pe actualul premier, ci pentru că altfel nu-și poate juca rolul. Nu-și poate asuma funcția de lider al dreptei din opoziția dacă dreapta unită a lui Iohannis și Blaga ar triumfa.

De aceea este fundamental pentru relansarea politică a lui Traian Băsescu ca proiectul dreptei unite să eșueze. Ca Iohannis să piardă alegerile, iar cele două partide, PNL și PDL, să fie permanent divizate. Cu atât mai mult cu cât nici acum nu există o unitate reală, o mare parte din PDL situându-se în continuare alături de Partidul Mișcarea Populară și jocurile președintelui.

La fel de fundamental este ca Victor Ponta să câștige alegerile. Doar astfel poate Traian Băsescu să se erijeze în liderul unei noi drepte, care să o înlocuiască pe cea veche, învinsă, și să-și asume mitul unui puternic luptător împotriva unei stângi corupte în colaborare cu serviciile secrete, servicii care sunt încă privite, în mod eronat, drept o moștenire a vechii Securități.

Din punctul meu de vedere Traian Băsescu intenționează, în mod evident, să se relanseze în politică. Faptele sale și profilul său psihologic confirmă acest lucru, iar o astfel de relansare necesită niște etape premergătoare extrem de importante. Are nevoie scenariul mai sus menționat pentru a-și asigura succesul, tocmai de aceea ne putem aștepta să-l vedem în continuare aducând critici nu doar la adresa lui Ponta, ci și la adresa lui Iohannis, care are nevoie și de voturile PMP. Cu ce scop ? Relansarea.

Rolul președintelui

Cum ar trebui să fie un președinte european ? Acesta este titlul unei pagini pe care am fost invitat să o apreciez în această dimineață. Pagina conține câteva idei numerotate despre cum ar trebui să arate un președinte european, despre caracteristicile sale obligatorii. Evident, simbolul paginii este cel folosit de PSD în campania mândru că sunt român, iar printre cerințe este mândria de a fi român.

Nimic rău cu asta. Doar că-i o pagină mascată de propagandă. Președintele este format după imaginea lui Ponta și nu invers. Iar această imagine este una falsă, pentru că actualul premier nu îndeplinește jumătate din condițiile afișate pe pagina respectivă de propagandă. În final singurele lucruri pe care le mai are în comun cu propria propagandă online este simbolul și motto-ul naționalist-populist.

Dincolo de propagandă pagina respectivă m-a făcut să mă gândesc la rolul președintelui și la cum ar trebui să fie pentru a îndeplini acest rol. Un lucru pe care l-am mai făcut și un lucru trist. Asta pentru că actualii candidați la prezidențiale (prea mulți, parcă suntem o țară de președinți, ca să-l citez pe Pleșu) îndeplinesc cu greu sau deloc condițiile de competență pentru funcția supremă în stat.

Rolul unui președinte este în primul rând unul de mediator, de arbitru al vieții politice și al spațiului public în general. El trebuie să fie capabil să coaguleze forțele politice, să inspire încredere, să treacă dincolo de diferențe ideologice și de partid odată devenit șeful și simbolul statului român. Român, nu liberal, nu socialist, nu naționalist, român. Iar aici patriotismul trebuie să fie valoare supremă.

În al doilea rând acesta are atribuții de politică externă. Un președinte are prea puține legături cu politica internă, cu economia și infrastructura, cu justiția și finanțele. El este principalul diplomat al țării, principalul nostru ambasador și Comandantul Suprem al Armatei. Atribuțiile sale țin de politica externă, de domenii precum diplomația, relațiile internaționale și securitatea statului.

Dintre candidații actuali doar unul pare să aibă un profil adecvat pentru aceste atribuții. Dar acel unul are și șanse extrem de mici de a intra în turul al doilea. Principalii candidați nu au o expertiză în domeniile pe care lucrează un președinte. Iar unul din ei nu reușește nici să reprezinte acel mediator, acel factor de stabilitate al țării, iar aici mă refer la premierul Victor Ponta. Un om care atrage ură.

Desigur aceste lucruri se pot învăța în timp. Dar ne permitem asta ? România este înconjurată de incertitudini, de instabilitate politică și economică la tot pasul. În astfel de momente apar pericole și oportunități. Motiv pentru care avem nevoie de un președinte competent pe domeniul de politică externă și totodată un președinte care să fie un simbol de unitate, un factor de stabilitate.

Cu alte cuvinte avem nevoie de un președinte constituțional, un președinte care să-și îndeplinească strict rolul său fără a intra peste alții și fără a provoca scandal. Și totodată un președinte care să-și cunoască bine domeniul de lucru. Asta lăsând la o parte alte cerințe precum necesitatea ca acest om să fie de încredere nu doar pentru popor, ci și pentru aliații noștri euroatlantici.

Nu am observat un om care să îndeplinească toate aceste condiții la un loc și care să aibă și șanse să câștige alegerile. Klaus Iohannis are potențialul de a fi un bun mediator al spațiului public, un președinte constituțional care să-și respecte limitele și care să formeze relații bune cu lumea occidentală, fiind totodată un factor de stabilitate socio-politică. Dar cu politica externă stă mai greu.

Nu este un om cu o amplă expertiză în domeniul relațiilor internaționale, al diplomației și geopoliticii, sau al securității. Adică în acele domenii în care președintele joacă un rol fundamental. Competențele sale sunt mai mult de domeniul politicii interne, motiv pentru care ar fi un excelent premier sau ministru, ceea ce a dovedit la Sibiu.

Dar contracandidatul său îmi inspiră și mai puțină încredere. Acestuia îi lipsesc toate competențele pe politică externă și nu se oprește aici. Nu este capabil de a fi un mediator al spațiului public. Mai degrabă ar fi un al doilea președinte jucător, după modelul lui Traian Băsescu, adăugând aici toate corupția baronilor din partidul său.

Spre deosebire de Iohannis nici n-ar asculta de profesioniștii din jurul său. Asta pentru că vorbim de o persoană extrem de orgolioasă care-și este suficientă. Mă rog, probabil baronii l-ar pune la punct dacă le-ar amenința interesele, ceea ce nu s-ar întâmpla. Dar cu certitudine un astfel de om are toate minusurile necesare pentru funcția de președinte. De la politică externă la factor de stabilitate.

Alegerile de anul ăsta ne oferă o gamă largă de candidați. Din această gamă largă doar doi contează in the long run, iar aceștia doi au prea puțin în comun cu ceea ce înseamnă munca de președinte. Dar probabil că este explicabil. Mulțimea nu votează profesioniști și intelectuali. Mulțimea nu votează cu rațiunea, ci cu sentimentul și instinctul. Un om perfect pentru domeniu n-ar avea șanse.

Ca atare partidele vin cu acei oameni care pot atrage votul mulțimii. Iar factorii care definesc rolul unui președinte se rezumă la prestigiul său public, capacitatea de a atrage voturi și stilul său oratoric. De asta profesioniștii ajung să stea în umbră. Fie ca și consilier, fie ca și miniștri. Iar alegerea președintelui trebuie făcută prin a vedea care îndeplinește măcar o parte din criterii și ce oameni are-n jur, cât și de faptul dacă poate sau nu să învețe domeniul în care lucrează direct la serviciu.

Desigur, aș vrea să aud discuții despre criza din Ucraina, poziția României la această situație. Relația noastră cu alte puteri ale zonei, precum Turcia. Cum va reacționa România față de pericolul iminent numit Statul Islamic. Ce relații vom dezvolta în continuare cu marile puteri și cum vrem să ne întărim poziția și rolul în Uniunea Europeană și-n NATO, asta dacă vrem. Dar votanților le pasă ?

Votanții sunt interesați de viața proprie. De economie și finanțe. De ce-i afectează aici și acum. Iar votul lor merge pe baza unui prestigiu deja format al candidatului. Acest prestigiu, imaginea candidatului, devine în final criteriul suprem și principalul subiect de discuție al alegerilor prezidențiale. Nu vorbim despre ce poate face în politica externă, ci despre mondenități.

Electoratul cheie

Cu alegerile prezidențiale bătând tot mai mult în ușă se pune o întrebare importantă. Cine are cele mai mari șanse de câștig ? Răspunsul vine tot printr-o altă întrebare și anume: care este electoratul cheie în aceste alegeri ?

Momentan avem 14 candidați dintre care doar doi au șanse reale pentru a intra în primul tur. Dacă vor fi scoși din joc sau nu, dacă există candidați mai competenți sau nu, asta e cu totul altă problemă. Cert este că singurii cu șanse pentru a intra în al doilea tur sunt Klaus Iohannis și Victor Ponta.

Fiecare se bazează pe anumite tipologii de electorat propriu. În primul tur Iohannis se sprijină pe electoratul de dreapta (al PNL și PDL) și pe electoratul exclusiv anti-Ponta. În schimb Victor Ponta se bazează pe electoratul clasic al PSD, slab informat și dezinteresat, și pe electoratul anti-Băsescu.

Mai există un electorat a cărui direcție este încă incertă. Cel unionist. Un electorat pe care toți candidații par să și-l dorească. Unirea Basarabiei cu România devenind o temă a zilei. Lucru favorizat și de contextul geopolitic.

Acest electorat pare să fie împărțit între dreapta lui Iohannis, PMP și Macovei. Dar în turul II șansele sunt ca votul lor să se adune în favoarea unui Klaus Iohannis sau să nu existe deloc. Cert este că Victor Ponta, deși plin de patos unionist, nu se bucură de prea mari simpatii. 

Alte bazine electorale sunt deja luate. Elena Udrea și PMP are cea mai mare parte a electoratului lui Traian Băsescu. O altă parte fiind luată de Monica Macovei, care are și un mini-electorat atras de idee de justiție dură și de legăturile cu SUA, ca să nu mai spun de anti-anti-băsism.

Un nou candidat este Teodor Meleșcanu. Nu știu ce l-a determinat să intre în jocul alegerilor, dar nu are șanse prea mari. Pare să aibă profilul necesar pentru funcția de președinte. Doar că nu are și șansele necesare. Mulțimea nu votează competența, nu votează rațional, ci sentimental și instinctual.

În cel mai bun caz, Meleșcanu poate atrage voturile câtorva oameni care-și doresc un profesionist al relațiilor internaționale. Dacă iese un scor decent, superior altor independenți, s-ar putea relansa în politică. 

Într-un astfel de context rămân cei doi mari care luptă pentru funcția de președinte. Tancul nemțesc și românașul mândru. Iohannis nu are rost să caute voturile electoratului celui din urmă, pentru că acesta e tipul de electorat care nu se informează, care preferă mita sau care e obsedat de discursul anti-Băsescu.

Ponta nu are șanse prea mari să-și atragă voturile electoratului lui Iohannis, dar printr-o propagandă bine organizată îl poate scuti pe acesta de unele voturi ale dreptei tradiționaliste. Și aici ies în evidență aspectele de ordin etnic și religios, că na, uneori suntem în Europa doar cu numele.

Astfel în turul II mai rămâne un electorat cheie care trebuie cucerit. Probabil și cel mai mare. Indiferenții. Cei care în general nu vor participa în primul tur la vot și care nu se simt reprezentanți de actuala clasă politică. Cel care va cuceri acest electorat își va elibera drumul la Cotroceni.

Cele mai mari șanse pare să le aibă Klaus Iohannis. Candidatul neamț, care a făcut o treabă bună în Sibiu, se bucură de un prestigiu public și personal mai mare în rândul indiferenților decât Victor Ponta. Dacă aceștia vin la vot Iohannis are șansele să le primească votul. Doar să vină.

Votul lor acumulat cu voturile electoratului lui Iohannis și a electoratului PMP, Macovei, Meleșcanu și altora care nu-l doresc pe Ponta președinte i-ar da șansele să câștige alegerile. Doar că venirea acestora la vot rămâne încă sub semnul întrebării, ca și sprijinul dreptei băsiste.

O confirmare

Aseară am urmărit ieșirea lui Traian Băsescu la TVR1. Președintele României a discutat mai multe subiecte relevante pentru perioadă prin care trecem. Dar a pus în discuție și subiectul ofițerului acoperit candidat la președinție.

Cu ocazia asta președintele mi-a confirmat două teorii, dintre care una am menționat-o într-un articol precedent legat de această temă. Prima teorie este cea că ofițerul acoperit nu este un ofițer activ, ci un fost cadru a unei structuri de intelligence, iar a doua este cea privitoare la persoana fostului ofițer.

Nu am să mă leg de a doua problemă fiindcă nu sunt de acord cu afișarea identității unui ofițer de informații. Cu atât mai mult cu cât el nu mai este un cadru activ, iar activitatea sa acoperită nu afectează în nici un fel legea în vigoare.

În schimb am să mă leg de prima problemă. De felul în care președintele Băsescu a confirmat faptul că-i vorba de un fost ofițer. Dar mai întâi readuc un argument pe care l-am prezentat în articolul meu ''Uite spionu', nu e spionu'''.

Faptul că la prima sa ieșire în care a impus publicului această temă președintele a afirmat că lipsește ceva din CV. El nu a precizat că este o candidatură ilegală, că-i vorba de un ofițer activ care nu are voie să candideze. Nu. Singura problemă era și este lipsa din CV a detaliului că într-o perioadă anume a fost ofițer sub acoperire.

Ori dacă era vorba de un ofițer activ problema era cu totul alta. Nu ajungea ca individul să treacă asta în CV și gata, putea candida. Legea nu permite un astfel de lucru. Deci în mod cert vorbim de un fost ofițer sub acoperire. Sau cel puțin de aici mi-am format teoria.

O teorie pe care mi-a confirmat-o președintele prin ieșirea sa de aseară. Acesta atrăgea atenția că un responsabil al Parlamentului pentru SIE minte prin omisiune. Referindu-se la afirmația celui din urmă cum că SIE nu are un ofițer activ sub acoperire printre candidații la președinție.

În mod cert nu este vorba de un ofițer activ, ci de un fost cadru, probabil al SIE, care a renunțat la activitatea sa de pe frontul umbrelor în favoarea activității politice. Băsescu plusează cu o afirmație și anume: ''Un fost ofițer acoperit nu poate fi liniștit indiferent ce funcție are''.

Pentru mine situația este una destul de clară. Vorbim de un fost ofițer acoperit, ofițer după 89, deci nu un ofițer al Securității, care în momentul de față a renunțat la această activitatea în favoarea uneia politice.

Nu știu dacă Băsescu va face publică identitatea acestui. Cel puțin nu în mod direct, pentru că indirect a făcut-o prin niște trimiteri banale. Dar nu cred că este o idee bună. A face publică identitatea unui ofițer acoperit fără voia sa este un semn negativ pentru ofițerii sub acoperire activi.

Aceștia din urmă pot pune sub semnul întrebării propria lor siguranță curentă și viitoare. Nu este un lucru încurajator să vezi cum munca ta în folosul patriei și chiar viața ta sunt puse la risc pentru un joc politic. Sper că Traian Băsescu are alte planuri decât revelarea identității unui fost ofițer.

Un fost ofiţer acoperit nu poate fi liniştit, indiferent ce funcţie are.

Citeste mai mult: adev.ro/nc1zr7

Un fost ofiţer acoperit nu poate fi liniştit, indiferent ce funcţie are.

Citeste mai mult: adev.ro/nc1zr7

Uite spionu', nu e spionu'

Călin Popescu Tăriceanu iese în public și poc, canalizăm discuțiile electorale pe subiectul suspendării lui Băsescu. Traian Băsescu iese în public și poc, dă și el o fumigenă. Subiectul se mută de la suspendare și alte jocuri la ofițerul sub acoperire din rândul candidaților. Asta dacă există unul.

Și dacă există pentru că situația e puțin dubioasă. După 10 ani vine președintele și ne spune că unul din politicienii din vârful principalelor partide este ofițer sub acoperire ? Până acum nu a fost nici o problemă și deodată a devenit. Dar eu mă gândesc la altceva.

Mă gândesc sau cel puțin sper. Sper că Băsescu nu a deconspirat un ofițer de informații de dragul unor jocuri politice. Cel puțin nu unul activ. Președintele a spus despre acest caz doar că avem un candidat care a uitat să-și treacă în CV statutul de ofițer sub acoperire, iar dacă ar face asta... ar putea candida în continuare.

Acum legea e clară. Nici un ofițer de informații activ nu poate activa politic, la fel cum nu poate ocupa o funcție politică. Logica mă duce cu gândul la faptul că individul la care Băsescu face referire nu este un ofițer activ, ci o persoană care în trecut activase ca și ofițer sub acoperire, iar în momentul de față a renunțat la această activitate în favoarea celei politice.

Sigur, logic așa ar fi. Este o speranță pe care o am ca să nu văd lucrurile mai rău de atât. Fiindcă oricum sunt rele. De dragul unui joc politic președintele forțează un candidat să-și pună la lumină o parte din trecut, dar totodată aruncă o fumigenă cu o amplă doză de neîncredere.

Neîncredere din partea electoratului în politicieni, care abia trecuseră peste mitu' securistu'-teroristu', pe de o parte, iar apoi neîncredere din partea ofițerilor de informații. Sub acoperire sau nu, activi sau nu. Aceștia din urmă văzând că identitatea lor poate fi sacrificată oricând de dragul jocurilor politice.

Oricum schema a ieșit. Președintele a reușit să mute discuțiile pe cu totul altă temă. Dovadă fiind felul în care toți jurnaliștii fac istericale la televizor. Alte consecințe pot urma dacă merge mai departe cu acest joc și face public și numele individului. Asumând că există un astfel de individ.

Și-n ciuda acestui fapt există și alte consecințe care promit să apară. În rândul electoratului și, cum am specificat mai sus, în rândul ofițerilor de informații. Când accepți să lucrezi sub acoperire, fie și pentru o scurtă perioadă, o faci cu gândul că acest lucru va rămâne... sub acoperire. Chiar și cu mult timp după ce ai ieșit din activitatea de ofițer sau agent.

Traian Băsescu a făcut o greșeală în raport cu serviciile de informații și cu ofițerii din serviciu. Nu cred că domnul candidat spion, ca să-i zic așa, mai este activ și nu cred că este o problemă în cazul de față. Dacă era atunci am fi auzit în mod automat că nu mai are voie să candideze. Cât timp acest lucru nu a fost specificat mă gândesc că nu există incompatibilități. Așa că pentru ce alt motiv s-a aruncat această fumigenă decât unul electoral ?

Un motiv electoral care atinge direct raporturile dintre ofițerii de informații sub acoperire, agenții lor și instituțiile politice ale statului. În care cei din urmă cu greu mai pot să aibă încredere când văd astfel de jocuri politice. Dar astea sunt jocurile de pe plaiurile mitocănești și vedem prea multe, prea des.

Aștept să văd ce urmează. Cum va dezavantaja sau avantaja această fumigenă un candidat și cum îl va avantaja pe președintele în funcție, dar totodată repercursiuni negative pe termen lung nu vor întârzia să apară. Asta dacă joculețele politice pe viața cadrelor militare sunt duse mai departe.

Și repet un lucru. Presa nu ar trebui să facă atâta tam-tam din nimic. Activitatea de ofițer sub acoperire este un lucru onorabil, iar a candida ca și cadru activ al serviciilor este ilegal. Deci vorbim de un cadru care nu mai e activ, care și-a făcut datoria față de țară și care acum s-a mutat în politică.

Spune-mi cu cine te înstoțești...

Machiavelli spunea că  “Prima metodă pentru a estima inteligența unui conducător este să te uiți la oamenii din jurul său”. Acest citat dintr-o carte de căpătâi pentru tot ce ține de politică, Principele, se potrivește foarte bine cu un vechi proverb românesc: spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.

Cred că putem aplica acest principiu și la actualii candidați pentru funcția de președinte. Toți au în jurul lor anumite grupuri, anumite persoane care se clasifică într-o tipologie specifică și care spune multe atât despre personalitatea candidatului, cât și despre trecutul, prezentul și viitorul său.

În primul rând să ne uităm la cel mai puternic candidat pentru primul tur, premierul Victor Ponta. Ce oameni are în jur ? Oameni precum Liviu Dragnea și Dan Șova. Unul cu o imagine accentuată de om inteligent, dar corupt, reprezentativ pentru clasa de baroni PSD în funcția de eminență cenușie. Și un altul la fel de inteligent, mai tânăr, dar urmărit penal pentru acte de corupție.

Alți oameni din jurul lui Victor Ponta sunt Mihai Gâdea și Sebastian Ghiță. Două persoane care se manifestă prin trusturile lor de presă, unde premierul Ponta este mereu lăudat și transformat într-un exemplar al unei fantezii antibăsiste. Unul un pastor neoprotestant devenit jurnalist, învins în orice argumentație când cheamă o persoană serioasă, inteligentă și cu opinii diferite de cele propagate precum religia. Altul un om asociat cu titlul de mogulii vechi și noi.

Ce ne spune asta despre dl. Victor Ponta ? Că este o persoană deschisă corupției dacă-i aduce avantaje. Că-i place să se înconjoare de oameni care gândesc ca el, care nu-l pun într-o situație dificilă. Că-i place să fie lăudat și să aibă oameni care să-i facă treaba, pentru ca e dânsul să culeagă roadele muncii altora. Nici unul din oamenii din jurul domnului Ponta nu este asociat cu euroatlanticismul, ci cu spiritul de dâmbovița, ca atare deducem că dl. Ponta nu este interesat de imaginea europeană și euroatlantică.

În al doilea rând îl avem pe Klaus Iohannis. Un om cu o imagine de neamț gospodar. Acesta s-a înconjurat la rândul său de o anumită echipă, de o anumită tipologie umană, dintre care se evidențiază nume precum Vasile Blaga, Cătălin Predoiu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

Primul având imaginea unui om politic puternic, dur, categoric în tot și toate. Un bulldog al campaniilor electorale, cât și un creștin ortodox obișnuit, acesta având un duhovnic la țară. Al doilea fiind asociat (ca și Monica Macovei) cu imaginea reformei în justiție, cu un discurs electorale despre programe și soluții. Iar al treilea având imaginea unui intelectual ce a studiat în Marea Britanie, profesori universitar, istoric, profesionist în domeniul diplomației și al relațiilor internaționale, un simbol de competență, dar și persoană care se asociază cu istoria și anticomunismul (în casă are un tablou cu Mareșalul Mannerheim, care a condus războiul de iarnă contra URSS).

Ce ne spune asta despre Klaus Iohannis ? Că-i place să se înconjoare de oameni profesioniști care nu pot fi trași cu ușurință în jos. Că este o persoană deschise spre dialog asupra unor idei diferite, având în vedere originile ideologice ale celor trei. Că este atras de ideea omului potrivit la locul potrivit și că nu tinde să vorbească mult, ci lasă trecutul să vorbească. Că nu ține așa mult la ideologii, fiind dispus să treacă peste diferențele de ordin ideologic pentru un interes comun. Toate cele trei persoane sunt asociate cu europenismul și euroatlanticismul, ca atare Iohannis dorește să fie asociat cu această viziune.

Evident, cele trei nume invocate mai sunt asociate de către detractori și cu imaginea guvernării Boc, cu mandatul lui Traian Băsescu. Ceea ce spune că Iohannis este indiferent la acest subiect de propagandă al PSD, antibăsismul, și că are cu totul alte direcții pentru mesajul său electoral. Neacceptând să intre în jocul câtorva oameni politici și jurnaliști care repetând o idee la nesfârșit (Băsescu-i de vină, domnule!) au propagat în inconștientul colectiv o imagine aproape demonică a actualului președinte.

Printre candidații la prezidențiale o avem și pe doamna Elena Udrea care s-a înconjurat în primul rând de persoane tinere. Persoane cu anumite competențe în domenii proprii, unele cu renume, altele fără. Cu siguranță ar fi dorit să se înconjoare și de intelectualii dreptei, dar acest proiect a eșuat când marea parte s-au temut, pe bună dreptate, că sunt puși în umbră de către acolita dl. președinte.

Nume precum Eugen Tomac și Ruxandra Dragomir îmi vin în minte. Primul, o persoană mai puțin cunoscută, dar cu origini în Basarabia, ușor de asociat cu unionismul și suflul tânăr, dar și ușor de pus în umbra doamnei Elena Udrea. A doua o persoană cu renume, asociată cu excelența sportivă, cu neparticiparea la viața politică, bună pentru a o asocia pe doamna Udrea nu doar cu un suflu nou, ci și cu imaginea unei persoane care se vrea a fi alături de profesioniști, de oameni competenți în domeniul lor.

Și ca să nu uit, cel mai important nume de asociere al Elenei Udrea este cel al președintelui Traian Băsescu. Doamnei Udrea îi place să fie asociată cu persoana lui Băsescu, cu proiectele acestuia (îndeosebi reforma), cât și cu greșelile sale și criticile care i se aduc.

Ce ne spune asta despre doamna Udrea ? Că este o persoană căreia îi place să fie în centrul atenției, dispusă să-i pună în umbră pe alții, dar care își și dorește să aibă un scut din buna reputație a altora. Vrea să aibă imaginea unei persoane care promovează ceva nou în viața publică și, oarecum, chiar dorește să facă acest lucru. Este dispusă să renunțe la alte persoane care nu sunt de acord cu ideile proprii, dar totodată este o persoană loială față de cei care au reușit să o convingă.

Cam aceștia sunt principalii candidați la prezidențiale cu oamenii din jurul lor. Restul, majoritatea independenți, nu contează așa mult. Asta deși vor avea un rol oarecum important în turul II. În orice caz înțelepciunea lui Machiavelli și a proverbelor românești este de actualitate chiar și acum. Toți ne însoțim cu o anumită tipologie de persoane, sau mai multe, iar asta spune multe despre noi.

Cine alege președintele ?

În ultima perioadă am văzut tot mai multe mașinațiuni în cadrul diferitelor partide care vin cu candidați pentru funcția de președinte. Toți încearcă să mai atragă puțin din electoratul altora, să mai divizeze electoratul opus, să-și întărească electoratul propriu. Dar acest soluții nu sunt relevante decât pentru turul I. Care electorat este cheia pentru a câștiga alegerile în turul II ?

Din punctul meu de vedere răspunsul este simplu: indecișii. Vedem cum Klaus Iohannis are deja electoratul de dreapta care nu este atras de Băsescu și acel electorat anti-comunist, profund dezgustat de PSD. Pe de altă parte vedem cum Elena Udrea, Monica Macovei și Cristian Diaconescu au adunat în jurul lor acel electorat pro-Băsescu, iar premierul Victor Ponta, bazându-se pe un discurs monoton, adună în jurul său electoratul de stânga, tradițional PSD, și în general electoratul anti-Băsescu, fanatizat de acest mesaj.

În acest context socio-politic orice candidat are nevoie de un electorat în plus pentru a câștiga alegerile prezidențiale în turul II. Pentru a sparge, ca să spun așa, o stare de egalitate între dreapta și stânga. Evident aici va juca un rol important electoratul pro-Băsescu care, dacă Iohannis ajunge în turul II, se va realia de partea acestuia. Dar nu acest electorat va decide alegerile. Deși este indispensabil pentru o victorie, nu este decisiv.

Electoratul decisiv în momentul de față este cel indecis, electoratul care tinde să fie anti-sistem. Iar singurul candidat care are o șansă să atragă acest electorat este Klaus Iohannis prin imaginea sa de om politic diferit. Prin discursul calm și echilibrat și prin alura nouă în politica românească. Acest electorat este cel care de obicei nu participă la vot, dar care trebuie atras pentru asigurarea victoriei.