Se afișează postările cu eticheta SIE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SIE. Afișați toate postările

joi, 18 septembrie 2014

O confirmare


Aseară am urmărit ieșirea lui Traian Băsescu la TVR1. Președintele României a discutat mai multe subiecte relevante pentru perioadă prin care trecem. Dar a pus în discuție și subiectul ofițerului acoperit candidat la președinție.

Cu ocazia asta președintele mi-a confirmat două teorii, dintre care una am menționat-o într-un articol precedent legat de această temă. Prima teorie este cea că ofițerul acoperit nu este un ofițer activ, ci un fost cadru a unei structuri de intelligence, iar a doua este cea privitoare la persoana fostului ofițer.

Nu am să mă leg de a doua problemă fiindcă nu sunt de acord cu afișarea identității unui ofițer de informații. Cu atât mai mult cu cât el nu mai este un cadru activ, iar activitatea sa acoperită nu afectează în nici un fel legea în vigoare.

În schimb am să mă leg de prima problemă. De felul în care președintele Băsescu a confirmat faptul că-i vorba de un fost ofițer. Dar mai întâi readuc un argument pe care l-am prezentat în articolul meu ''Uite spionu', nu e spionu'''.

Faptul că la prima sa ieșire în care a impus publicului această temă președintele a afirmat că lipsește ceva din CV. El nu a precizat că este o candidatură ilegală, că-i vorba de un ofițer activ care nu are voie să candideze. Nu. Singura problemă era și este lipsa din CV a detaliului că într-o perioadă anume a fost ofițer sub acoperire.

Ori dacă era vorba de un ofițer activ problema era cu totul alta. Nu ajungea ca individul să treacă asta în CV și gata, putea candida. Legea nu permite un astfel de lucru. Deci în mod cert vorbim de un fost ofițer sub acoperire. Sau cel puțin de aici mi-am format teoria.

O teorie pe care mi-a confirmat-o președintele prin ieșirea sa de aseară. Acesta atrăgea atenția că un responsabil al Parlamentului pentru SIE minte prin omisiune. Referindu-se la afirmația celui din urmă cum că SIE nu are un ofițer activ sub acoperire printre candidații la președinție.

În mod cert nu este vorba de un ofițer activ, ci de un fost cadru, probabil al SIE, care a renunțat la activitatea sa de pe frontul umbrelor în favoarea activității politice. Băsescu plusează cu o afirmație și anume: ''Un fost ofițer acoperit nu poate fi liniștit indiferent ce funcție are''.

Pentru mine situația este una destul de clară. Vorbim de un fost ofițer acoperit, ofițer după 89, deci nu un ofițer al Securității, care în momentul de față a renunțat la această activitatea în favoarea uneia politice.

Nu știu dacă Băsescu va face publică identitatea acestui. Cel puțin nu în mod direct, pentru că indirect a făcut-o prin niște trimiteri banale. Dar nu cred că este o idee bună. A face publică identitatea unui ofițer acoperit fără voia sa este un semn negativ pentru ofițerii sub acoperire activi.

Aceștia din urmă pot pune sub semnul întrebării propria lor siguranță curentă și viitoare. Nu este un lucru încurajator să vezi cum munca ta în folosul patriei și chiar viața ta sunt puse la risc pentru un joc politic. Sper că Traian Băsescu are alte planuri decât revelarea identității unui fost ofițer.
Un fost ofiţer acoperit nu poate fi liniştit, indiferent ce funcţie are.

Citeste mai mult: adev.ro/nc1zr7
Un fost ofiţer acoperit nu poate fi liniştit, indiferent ce funcţie are.

Citeste mai mult: adev.ro/nc1zr7

vineri, 12 septembrie 2014

Uite spionu', nu e spionu'


Călin Popescu Tăriceanu iese în public și poc, canalizăm discuțiile electorale pe subiectul suspendării lui Băsescu. Traian Băsescu iese în public și poc, dă și el o fumigenă. Subiectul se mută de la suspendare și alte jocuri la ofițerul sub acoperire din rândul candidaților. Asta dacă există unul.

Și dacă există pentru că situația e puțin dubioasă. După 10 ani vine președintele și ne spune că unul din politicienii din vârful principalelor partide este ofițer sub acoperire ? Până acum nu a fost nici o problemă și deodată a devenit. Dar eu mă gândesc la altceva.

Mă gândesc sau cel puțin sper. Sper că Băsescu nu a deconspirat un ofițer de informații de dragul unor jocuri politice. Cel puțin nu unul activ. Președintele a spus despre acest caz doar că avem un candidat care a uitat să-și treacă în CV statutul de ofițer sub acoperire, iar dacă ar face asta... ar putea candida în continuare.

Acum legea e clară. Nici un ofițer de informații activ nu poate activa politic, la fel cum nu poate ocupa o funcție politică. Logica mă duce cu gândul la faptul că individul la care Băsescu face referire nu este un ofițer activ, ci o persoană care în trecut activase ca și ofițer sub acoperire, iar în momentul de față a renunțat la această activitate în favoarea celei politice.

Sigur, logic așa ar fi. Este o speranță pe care o am ca să nu văd lucrurile mai rău de atât. Fiindcă oricum sunt rele. De dragul unui joc politic președintele forțează un candidat să-și pună la lumină o parte din trecut, dar totodată aruncă o fumigenă cu o amplă doză de neîncredere.

Neîncredere din partea electoratului în politicieni, care abia trecuseră peste mitu' securistu'-teroristu', pe de o parte, iar apoi neîncredere din partea ofițerilor de informații. Sub acoperire sau nu, activi sau nu. Aceștia din urmă văzând că identitatea lor poate fi sacrificată oricând de dragul jocurilor politice.

Oricum schema a ieșit. Președintele a reușit să mute discuțiile pe cu totul altă temă. Dovadă fiind felul în care toți jurnaliștii fac istericale la televizor. Alte consecințe pot urma dacă merge mai departe cu acest joc și face public și numele individului. Asumând că există un astfel de individ.

Și-n ciuda acestui fapt există și alte consecințe care promit să apară. În rândul electoratului și, cum am specificat mai sus, în rândul ofițerilor de informații. Când accepți să lucrezi sub acoperire, fie și pentru o scurtă perioadă, o faci cu gândul că acest lucru va rămâne... sub acoperire. Chiar și cu mult timp după ce ai ieșit din activitatea de ofițer sau agent.

Traian Băsescu a făcut o greșeală în raport cu serviciile de informații și cu ofițerii din serviciu. Nu cred că domnul candidat spion, ca să-i zic așa, mai este activ și nu cred că este o problemă în cazul de față. Dacă era atunci am fi auzit în mod automat că nu mai are voie să candideze. Cât timp acest lucru nu a fost specificat mă gândesc că nu există incompatibilități. Așa că pentru ce alt motiv s-a aruncat această fumigenă decât unul electoral ?

Un motiv electoral care atinge direct raporturile dintre ofițerii de informații sub acoperire, agenții lor și instituțiile politice ale statului. În care cei din urmă cu greu mai pot să aibă încredere când văd astfel de jocuri politice. Dar astea sunt jocurile de pe plaiurile mitocănești și vedem prea multe, prea des.

Aștept să văd ce urmează. Cum va dezavantaja sau avantaja această fumigenă un candidat și cum îl va avantaja pe președintele în funcție, dar totodată repercursiuni negative pe termen lung nu vor întârzia să apară. Asta dacă joculețele politice pe viața cadrelor militare sunt duse mai departe.

Și repet un lucru. Presa nu ar trebui să facă atâta tam-tam din nimic. Activitatea de ofițer sub acoperire este un lucru onorabil, iar a candida ca și cadru activ al serviciilor este ilegal. Deci vorbim de un cadru care nu mai e activ, care și-a făcut datoria față de țară și care acum s-a mutat în politică.


joi, 21 august 2014

Rusia și războiul psihologic


Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și începutul războiului rece a marcat un moment de cotitură pentru tehnicile de război între state. Armele și metodele convenționale au trecut pe planul secund, iar în prim plan au intrat metode precum spionajul sau propaganda, manipularea, mai bine zis războiul psihologic. O latură importantă a ceea ce numim astăzi război informațional.

Uniunea Sovietică a investit cel mai mult în acest război al serviciilor de informații, desăvârșindu-se astfel în direcția războiului psihologic. Un front pe care KGB-ul a evoluat din plin, spre deosebire de alte structuri din state opuse. Avem în acest sens exemplul puternicei propagande pacifiste sau anti-religioase derulate în lumea occidentală, de multe ori cu sprijinul KGB. Formând curente opuse intereselor statelor vestice.

Astăzi situația nu s-a schimbat foarte mult. Uniunea Sovietică a căzut, dar Federația Rusă, condusă de un fost ofițer KGB, duce mai departe tradiția sovietică a războiului psihologic ca primă metodă de luptă împotriva adversarilor occidentali. Am văzut asta inclusiv în cadrul crizei din Ucraina și am simțit propaganda rusească și aici, pe teritoriul României.

De fapt doar un ignorant ar putea spune că propaganda nu este principala armă a Rusiei. În ultima vreme Kremlinul a investit mai mult în posturi de televiziune pro-ruse și-n campanii de promovare online decât în forțele militare obișnuite. Russia Today și Vocea Rusiei sunt doar două exemple despre modul în care Federația Rusă își dezvoltă un amplu aparat de propagandă pentru a manipula populația altor state în direcția dorită de către oligarhii de la Kremlin.

Această manipulare se desfășoară prin intermediul factorilor mediatici și a unor agenți de influență (din fericire nici ofițerii SIE de la noi nu sunt străini de aceste metode) care să formeze adevărate coloane de adepți ai pan-slavismului în interiorul altor state. Inclusiv la noi. Adepți care în mod inconștient să promoveze interesele Federației Ruse în locul celor ale statului în care trăiesc.

Pentru acest lucru se folosesc diferite metode. Cea mai vizibilă în raportul cu masele este identificarea unor curente ideologice sau religioase care se găsesc în opoziție cu diferite forțe opuse Rusiei.

Spre exemplu naționalismul poate fi și este folosit de către Federația Rusă pentru a-și aduna simpatizanți în occident în virtutea anti-americanismului și anti-globalizării. Federația Rusă opunându-se, din motive geostrategice, acestor idei și promovând un cocktail ideologic de naționalism, extremism de dreapta, extremism de stânga și islamism anti-american de care, mai apoi, se poate folosi.

Un alt exemplu este cel al religiei. În mod paradoxal KGB-ul a promovat o amplă campanie anti-religioasă în sec. XX, îndreptată în special împotriva Vaticanului. Atunci religia creștină era principalul adversar ideologic al comunismului sovietic. Cunoaștem bine cazul campaniei anti-catolice de dezinformare asupra colaborării dintre Vatican și naziști.

Astăzi continuatorii aceluiași KGB duc mai departe tradiția, dar inversată. Atacă tocmai secularismul lumii occidentale și adună în jurul Rusiei simpatia diverselor cercuri religioase, în special de rit răsăritean, prin care mai apoi își formează adepți care văd în America și Uniunea Europeană manifestări ale răului în lume. Aici atitudinea liberală a lumii euroatlantice este invocată ca un inamic împotriva religiei creștine.

În spațiile ortodoxe se mai folosește și retorica anti-catolică prin care vestul este prezentat ca o invenție papistașă, iar noi ca ortodocși avem datoria de a nea alătura celor de o credință cu noi. Astfel se mizează pe anumite slăbiciuni sentimentale de origine identitară pentru a forma grupuri de simpatizanți care să servească, în diferite forme, intereselor pan-slaviste.

Când vine vorba de a servi intereselor rusești am văzut în România exemple clare cu protestele împotriva gazelor de șist. Deși nu sunt un fan al acestei metode faptul că aceste proteste au fost influențate de media pro-rusă este incontestabil. La fel ca și felul în care neexploatarea gazelor de șist servește intereselor rusești ca România să nu fie o țară independentă energetic. Așa până și ecologiștii, care nu prea înțeleg concepte geopolitice și informativ-operative, au devenit o unealtă pentru interesele altui stat pe teritoriul României.

Federația Rusă a primit o moștenire valoroasă de la Uniunea Sovietică, o amplă experiență și un amplu aparat în ceea ce se numește război psihologic. Spațiul online în special a devenit un front de atac pentru Rusia, în acest sens Kremlinul având proprii troli de serviciu, proprii editorialiști și propriile cercuri media. Cert este că războiul psihologic este principala armă a Federației Ruse și România este o țintă mai mult decât evidentă în acest război.

Evident că nici lumea occidentală nu este străină de această metodă. Ea nu este rea sau bună, ci utilă pentru diferite obiective strategice. De aceea este important ca toți să cunoască mecanismele războiului psihologic și să fie capabili să primească o informație în mod critic, fără a memora direct informația respectivă ca pe un adevăr absolut. Sursele variate de informare sunt importante, la fel ca și abilitatea de a procesa și de a gândi critic. O cultură de securitate în mediul civil este necesară.