Colonelul Gheorghe Trosca – un alt fel de erou

 Articol publicat la data de 19 iunie pe blogul Vocea Patriei.

În urmă cu câteva zile m-am uitat din nou la filmul ”Gladiatorul”. Povestea filmului este destul de cunoscută, având în vedere şi faima acestuia. Un general roman este trădat de împăratul pe care-l servea, familia acestuia este ucisă, iar el este vânat de către trupele imperiale. Fără să vreau două asocieri mi-au venit în minte. Prima, cea a luptei Mareşalului Antonescu, trădat mai apoi de către propriul suveran, iar a doua a luptei col. USLA, Gheorghe Trosca, asasinat mişeleşte de către gen. Nicolae Militaru pentru că cel dintâi a descoperit legăturile acestuia cu KGB-ul.

Diferenţa între col. Gheorghe Trosca şi gladiatorul Maximus Decimus Meridius este că cel dintâi nu a apucat să-şi capete răzbunarea, dar nici numele său nu a primit încă cinstea cuvenită unui martir al revoluţiei. Din contră! Dacă personajul Maximus este iubit prin toate părţile lumii datorită unui film, col. Gheorghe Trosca este uitat la el acasă. După revoluţie acesta şi oamenii săi, masacraţi în faţa sediului MAPN de către o populaţie civilă turbată, au primit titlul de eroi martiri ai revoluţiei, dar acest titlu le-a fost retras la insistenţele unei oarecare comisii conduse de un oarecare membru al PNL.

Această poveste mă întristează şi-mi arată că adevărul nu triumfă întotdeauna în timp record. Deşi ostaşii brigăzii antiteroriste din cadrul SRI cinstesc încă memoria col. Gh. Trosca, restul românilor au uitat de el şi oamenii săi. Alţii scuipă pe memoria lor pentru că ar fi fost securişti. Omiţând totuşi să precizeze câteva lucruri : diferenţa între Securitatea kominternistă şi Securitatea din perioada Ceauşescu; faptul că Trosca şi oamenii săi n-au făcut poliţie politică, fiind trupe antiteroriste; faptul că Trosca şi oamenii săi au fost trimişi la sediul MAPN de către gen. Militaru pentru a asigura ordinea, acelaşi general despre care col. Trosca a descoperit, când lucra pe direcţia de contrainformaţii, că este un agent al KGB, aşa cum arată în cartea sa, ”Un risc asumat”, dl. Filip Teodorescu.

Colonelul Gheorghe Trosca a fost asasinat pentru că şi-a servit ţara. A fost trimis în mijlocul unui popor turbat de libertate pentru a fi ucis datorită uniformei sale, oamenii de rând nefiind capabili să distingă teroriştii de securişti. Situaţia menţionată mai înainte se datorează unei intense propagande din partea agenţilor KGB în România. Chiar agenţii care au venit la revoluţie de peste Prut, jucând rolul de terorişti pe care trupele USLA aveau misiunea să îi înfrunte. Agenţi provocatori despre care acelaşi Filip Teodorescu precizează că au intrat pe teritoriul României în număr mare, la fel cum au procedat şi agenţii maghiari în vestul ţării. Dar trupele USLA n-au mai putut să-şi facă datoria, fiind masacraţi de oamenii pe care trebuiau să-i apere.

Asasinarea a decurs într-un mod absolut barbar. Trupele USLA nu au fost doar ucise, trupurile lor au fost desecrate. Col. Gheorghe Trosca i s-a tăiat capul în urma uciderii, iar oamenii râdeau pe lângă trupurile lor. Un râs sadic ce-mi aduce aminte de umbrele interioare ale psihicului uman, ”daemonul” jungian care zace în fiecare dintre noi, impasibil la suferinţa altora. Probabil că şi gen. Militaru râdea. Ştia că omul care l-a desconspirat şi care-l putea desconspira în faţa noului regum era mort. Cârtiţa spurcată a KGB-ului în România era în siguranţă. Iar un erou al patriei zăcea mort, decapitat, pentru că şi-a făcut datoria.

Ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat, dar putem folosi prezentul pentru a schimba viitorul. Colonelul Gheorghe Trosca şi oamenii săi merită mai mult decât un scuipat din partea actualei clase politice. Vechiul discurs cu ”securistu-teroristu” nu mai are priză la public. Lucrările unor oameni precum dl. Troncotă, dl. Coruţ, dl. Teodorescu, etc. au arătat lumii adevărul despre războiul din umbră. Un război în care România a avut cel mai mult de suferit.

Să facem un efort şi să ne amintim de memoria unor eroi ai revoluţiei care au murit ascultând ordinele venite de la centru şi încercând să apere poporul, inclusiv revoluţionarii, de nişte terorişti necunoscuţi de nimeni… Mai puţin de generalul Militaru. Să încercăm să ridicăm un altar eroilor USLA alături de eroii revoluţiei, în locul altarului pe care tovarăşii din PCR, transformat în FSN, l-au ridicat liderului zâmbăreţ. Gheorghe Trosca merită să fie cunoscut la fel de bine, dacă nu mai bine, ca Maximus. Un gladiator al adevărului. Un alt fel de erou.

Rusia și războiul psihologic

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și începutul războiului rece a marcat un moment de cotitură pentru tehnicile de război între state. Armele și metodele convenționale au trecut pe planul secund, iar în prim plan au intrat metode precum spionajul sau propaganda, manipularea, mai bine zis războiul psihologic. O latură importantă a ceea ce numim astăzi război informațional.

Uniunea Sovietică a investit cel mai mult în acest război al serviciilor de informații, desăvârșindu-se astfel în direcția războiului psihologic. Un front pe care KGB-ul a evoluat din plin, spre deosebire de alte structuri din state opuse. Avem în acest sens exemplul puternicei propagande pacifiste sau anti-religioase derulate în lumea occidentală, de multe ori cu sprijinul KGB. Formând curente opuse intereselor statelor vestice.

Astăzi situația nu s-a schimbat foarte mult. Uniunea Sovietică a căzut, dar Federația Rusă, condusă de un fost ofițer KGB, duce mai departe tradiția sovietică a războiului psihologic ca primă metodă de luptă împotriva adversarilor occidentali. Am văzut asta inclusiv în cadrul crizei din Ucraina și am simțit propaganda rusească și aici, pe teritoriul României.

De fapt doar un ignorant ar putea spune că propaganda nu este principala armă a Rusiei. În ultima vreme Kremlinul a investit mai mult în posturi de televiziune pro-ruse și-n campanii de promovare online decât în forțele militare obișnuite. Russia Today și Vocea Rusiei sunt doar două exemple despre modul în care Federația Rusă își dezvoltă un amplu aparat de propagandă pentru a manipula populația altor state în direcția dorită de către oligarhii de la Kremlin.

Această manipulare se desfășoară prin intermediul factorilor mediatici și a unor agenți de influență (din fericire nici ofițerii SIE de la noi nu sunt străini de aceste metode) care să formeze adevărate coloane de adepți ai pan-slavismului în interiorul altor state. Inclusiv la noi. Adepți care în mod inconștient să promoveze interesele Federației Ruse în locul celor ale statului în care trăiesc.

Pentru acest lucru se folosesc diferite metode. Cea mai vizibilă în raportul cu masele este identificarea unor curente ideologice sau religioase care se găsesc în opoziție cu diferite forțe opuse Rusiei.

Spre exemplu naționalismul poate fi și este folosit de către Federația Rusă pentru a-și aduna simpatizanți în occident în virtutea anti-americanismului și anti-globalizării. Federația Rusă opunându-se, din motive geostrategice, acestor idei și promovând un cocktail ideologic de naționalism, extremism de dreapta, extremism de stânga și islamism anti-american de care, mai apoi, se poate folosi.

Un alt exemplu este cel al religiei. În mod paradoxal KGB-ul a promovat o amplă campanie anti-religioasă în sec. XX, îndreptată în special împotriva Vaticanului. Atunci religia creștină era principalul adversar ideologic al comunismului sovietic. Cunoaștem bine cazul campaniei anti-catolice de dezinformare asupra colaborării dintre Vatican și naziști.

Astăzi continuatorii aceluiași KGB duc mai departe tradiția, dar inversată. Atacă tocmai secularismul lumii occidentale și adună în jurul Rusiei simpatia diverselor cercuri religioase, în special de rit răsăritean, prin care mai apoi își formează adepți care văd în America și Uniunea Europeană manifestări ale răului în lume. Aici atitudinea liberală a lumii euroatlantice este invocată ca un inamic împotriva religiei creștine.

În spațiile ortodoxe se mai folosește și retorica anti-catolică prin care vestul este prezentat ca o invenție papistașă, iar noi ca ortodocși avem datoria de a nea alătura celor de o credință cu noi. Astfel se mizează pe anumite slăbiciuni sentimentale de origine identitară pentru a forma grupuri de simpatizanți care să servească, în diferite forme, intereselor pan-slaviste.

Când vine vorba de a servi intereselor rusești am văzut în România exemple clare cu protestele împotriva gazelor de șist. Deși nu sunt un fan al acestei metode faptul că aceste proteste au fost influențate de media pro-rusă este incontestabil. La fel ca și felul în care neexploatarea gazelor de șist servește intereselor rusești ca România să nu fie o țară independentă energetic. Așa până și ecologiștii, care nu prea înțeleg concepte geopolitice și informativ-operative, au devenit o unealtă pentru interesele altui stat pe teritoriul României.

Federația Rusă a primit o moștenire valoroasă de la Uniunea Sovietică, o amplă experiență și un amplu aparat în ceea ce se numește război psihologic. Spațiul online în special a devenit un front de atac pentru Rusia, în acest sens Kremlinul având proprii troli de serviciu, proprii editorialiști și propriile cercuri media. Cert este că războiul psihologic este principala armă a Federației Ruse și România este o țintă mai mult decât evidentă în acest război.

Evident că nici lumea occidentală nu este străină de această metodă. Ea nu este rea sau bună, ci utilă pentru diferite obiective strategice. De aceea este important ca toți să cunoască mecanismele războiului psihologic și să fie capabili să primească o informație în mod critic, fără a memora direct informația respectivă ca pe un adevăr absolut. Sursele variate de informare sunt importante, la fel ca și abilitatea de a procesa și de a gândi critic. O cultură de securitate în mediul civil este necesară.