Se afișează postările cu eticheta Război Psihologic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Război Psihologic. Afișați toate postările
luni, 29 septembrie 2014
Cum funcţionează propaganda rusească – pesimism, euroscepticism, rusofilie
Ruşii au fost mereu stăpâni în arta propagandei. Au ştiut mereu să manipuleze mulţimea şi să obţină ceea ce-şi doresc. Atât pe vremea Imperiului Ţarist, dar mai ales pe vremea Uniunii Sovietice şi a Războiului Rece, lucru ce a evoluat până astăzi. Moment în care ne găsim prinşi între trei piloni de bază ai propagandei desfăşurate de psihologii operativi ai Rusiei pe teritoriul statului român cu scopul de a destabiliza morala generală a populaţiei : pesimism, euroscepticism şi rusofilie.
Aceşti trei piloni propagandistici ai Rusiei reprezintă o scară de obiective urmărite de către Moscova pe teritoriul României. Un proces propagandistic care foloseşte cu desăvârşire concepte de ordin ideologic şi religios pentru atingerea obiectivelor fixate de Moscova. Astfel contra conceptelor de libertate şi democraţie Rusia aduce comunismul şi ultra-naţionalismul, a patria cale politică setată de Dughin, iar contra unei lumi seculare şi a statelor suverane aduce conceptul de imperiu teocratic după model bizantin, evident cu centrul la Moscova. În acest traseu cei trei piloni propagandistici joacă un rol fundamental de slăbire a moralei şi de îndoctrinare a populaţiei.
În primul rând pesimismul. Citeam recent pe Vocea Rusiei un articol în care ni se atrăgea atenţia că România n-ar putea rezista mai mult de 30 de minute în faţa unui război cu Rusia. Fiind un om realist îmi dau seama că România nu este o super-putere mondială, dar şi că articolul este unul pur propagandistic, lipsit de orice sens al realităţii. Pentru că Armata Română, deşi slăbită, este totuşi pregătită de un conflict, iar pe lângă asta avem trupe NATO în România. Facem parte dintr-o mare alianţă, cea mai puternică de la Imperiul Roman încoace, iar acest lucru face diferenţa.
Ce doreau tovarăşii să facă printr-un astfel de articol şi prin altele de genul era inducerea mentalităţii de învins, a conceptului că noi suntem slabi şi nu putem lupta, că politicienii ne trimit la război degeaba. Cu alte cuvinte, inducerea unei stări de revoltă şi laşitatea prin demoralizare. Lucru de care ruşii nu sunt străini şi care face parte din arsenalul lor propagandistic. Ei îşi doresc o României pesimistă, lipsită de curaj, cu tineri care îşi doresc să fugă de arme şi nu văd rostul în a sta drepţi contra uriaşului de la răsărit.
În al doilea rând avem euroscepticismul ca şi component de bază pentru arsenalul propagandistic al Kremlinului. Ruşii au reuşit să-şi adune fani în lume prin criticarea constantă a structurilor euro-atlantice, a ”imperialismului” occidental şi a secularismului ”eretic”. Un discurs dughinisto-marxist care provoacă silă oricărui om raţional, dar care ţinteşte spre latura emoţională a celor care sunt mai puţin raţionali. Construind astfel din mizeria urii şi pe ruinele ultra-naţionalismului sau ale comunismului o adevărată coloană rusească pe teritoriul României.
Evident propaganda lor e lipsită de logică şi, cum am mai spus, atacă latura emoţională a gândirii. Ne face să ne revoltăm contra unor idei imaginare, să ne revoltăm contra faptului că occidentul atacă orientul, elimină dictatori apoi pleacă şi le lasă şansa arabilor să se reconstruiască singuri, uitând că Rusia când atac şi cuceresc, nu mai pleacă decât cu forţa. Critică secularismul european şi politica de globalizare, preferând probabil ca religia să fie un simplu pilon politic, cum e la ei, nu ceva trăit de oameni, iar globalizarea să se facă sub steagul ţarist, sau comunist.
Şi în sfârşit al treilea element de propagandă rusească, rusofilia, care îşi are originile în ce am menţionat mai sus. Se formează pe baza euroscepticismului dar şi a unor simpatii de ordin ideologic sau religios. Din aceste concepte ruşii ating obiectivul al treilea al propagandei lor, formându-şi o coloană rusească pe teritoriul României. ”Să luptăm alături de fraţii ortodocşi”, zic anumite persoane uitând că ruşii n-au fost interesaţi de asta când au invadat Georgia sau Ucraina. ”Rusia este bastionul anti-globalizării”, zic alţii ghidaţi de un anti-americanism ieftin, demn de propaganda marxistă, construit pe moda de a fi anti-american. ”Suntem prea slabi să stăm contra Rusiei”, spun alţii plătiţi din banii Moscovei pe teritoriul României.
Aşa funcţionează propaganda rusească pe teritoriul României. Acestea sunt trei elemente de bază prin care propaganda Moscovei funcţionează. Plină de clişee şi lipsită de raţiune ea duce mai departe moştenirea sovietică. Mai mult ca sigur vechii kgb-işti ar fi mândri de urmaşii lor de astăzi, urmaşi care se dau jurnalişti şi păcălesc lumea că la un site de ştiri cu nume de stat ei chiar sunt obiectivi şi prezintă ştiri obiective, fără interese politice. Serios ? Doar oamenii orbiţi de prea mult anti-americanism şi anti-occidentalism mai cred asta. Propaganda rusească este asemeni unui container de gunoi care tocmai a fost deschis şi acum iese tot mirosul infect afară, dar în final trece şi asta.
miercuri, 17 septembrie 2014
Calul troian din inima Europei
În ultima vreme criza din Ucraina a început să se mai amelioreze. Nu foarte de mult, dar situația este cu siguranță mai liniștită decât în trecut. Cât va dura această stare de fapt, îmi e greu să spun. Atât Rusia, cât și Ucraina, trec prin greutăți care trebuie luate în considerare de toți factorii decizionali ai țărilor respective. Dar criza din Ucraina și acest nou conflict între vest și est ne-a adus aminte că luptele viitorului nu sunt exclusiv convenționale, cât mai ales psihologice.
Ne-a adus aminte că Rusia s-a bazat aproape mereu, de la începuturile Uniunii Sovietice, pe diferite elemente propagandistice pentru a provoca dezordine și instabilitate în statele adversare. Situația actuală nefiind nici ea cu mult diferită. Rusia ne-a arătat că împotriva Europei nu folosește tancuri sau celebrele ak-uri, ci mai degrabă calul troian din inima Europei. Calul sau caii, pentru că sunt mai mulți. Suficient de mulți încât și-au făcut simțită prezența.
Aceste fantome care bântuie postmodernitatea sunt multe. Sunt forțele regresive care nu se pot împăca sub nici o formă cu progresul umanității și cu actuala evoluție a comunității europene. Pentru astfel de oameni valorile liberale sunt inacceptabile, ele venind în contradicție cu ideile primitive pe care le au despre lume. Formele fantomelor diferă. În slujba războiului psihologic rusesc stau atât forțe de ordin religios-conservator, în special din spațiul ortodox, cât și grupări extremiste sau forțe statale care au abandonat de multă vreme cauza euroatlantică.
Probabil calul troian din estul Europei s-a manifestat cel mai bine prin intermediul propagandei de tip religios. Gura Moscovei a urlat până a reușit să inoculeze în mentalul colectiv ideea de unitate ortodoxă, sau imaginea unui occident antihristic în opoziție cu un sfânt imperiu ortodox a cărei capitală se află la Moscova. Acest tip de propagandă a prins foarte bine la cei care fac opoziție postmodernității. Adică la cercurile tradiționaliste și religioase, iar fanaticii religioși au devenit adevărați pioni în războiul psihologic derulat de Rusia împotriva flancului estic al lumii euroatlantice.
Aceleași valori tradiționaliste au servit ca o armă psihologică a Rusiei și în spațiul occidental. Acolo religia nu are aceeași influență ca la noi, dar în schimb există curente de extremă dreaptă. Adepții acestora sunt atrași în mod constant de steaua din vârful Kremlinului. Simpatia lor pentru Rusia pornește din anti-americanism, din ura pentru valorile liberale și pentru lumea modernă, împotriva căreia Rusia apare ca un inamic în toată regula.
Folosindu-se de valorile tradiționale, de naționalism și sentimente religioase, apelând în primul rând spre latura emoțională a psihicului, propaganda rusească și-a implant armata de căluți troieni în inima Europei. Aceștia nefiind capabili să gândească în afara propriei sfere ideologico-religioase, dintr-o perspectivă geopolitică sau strategică, devin inconștienți sau conștienți unelte într-un conflict care-i depășește, dar de care aparțin în egală măsură. Unele menite să destabilizeze ordinea europeană și să ridice lumea împotriva valorilor europene. Oferind astfel un avantaj Federației Ruse.
Dar acești factori care apelează la sentimentele înrădăcinate în creierul primitiv nu sunt singurii pioni rusești. Aparent în opoziție cu extrema dreaptă și religioasă, dar unite de obiective comune, forțele eco-anarhiste își fac la rândul lor apariția în jocul de șah al națiunilor. Fiind ușor de folosit tot pentru a provoca instabilitate, dar și pentru alte obiective strategice. Doar în România avem exemplul gazelor de șist unde, mai mult sau mai puțin inconștient, ecologiști și anarhiști servesc intereselor rusești ca România să nu dobândească independență energetică.
Un alt cal troian este de natură statală. Ungaria este acel stat din interior Europei care s-a dezis de multă vreme de orice valori europene și euroatlantice. Premierul Viktor Orban a declarat că-l vede pe Vladimir Putin ca pe un model de om politic, iar liberalismul ca o paradigmă înfrântă. Cu alte cuvinte vede construcția europeană ca o paradigmă înfrântă, fiindcă baza Uniunii Europene stă în viziunea liberală asupra lumii.
În momentul de față Ungaria este principalul aliat al Rusiei din interiorul Europei. Relațiile dintre cele două state sunt de natură să alarmeze comunitatea europeană cu privirea la apartenența Ungariei în UE, respectiv NATO. Mai ales când ne gândim că Ungaria s-a solidarizat cu Rusia privitor la situația Ucrainei și chiar urmărește să rupă, la rândul ei, o parte din Ucraina.
Și măcar de s-ar rezuma la atât. Dar statul maghiar duce o politică profund revizionistă față de vecinele sale europene. România cunoaște cel mai bine această politică. Noi cunoaștem relația dintre un Viktor Orban și Vladimir Putin, sau dintr-un Gabor Vona care a venit din Moscova în Transilvania, după o întâlnire cu Dughin, și care a plecat din România lăsând în urmă instabilitate în Ținutul Secuiesc, asta când criza din Ucraina încă se amplifica, iar flancul estic al Europei trebuia provocat, destabilizat.
Rusia nu se promovează singură în Europa. Chiar dacă are organe proprii de propagandă. Nu-și promovează interesele pe cont propriu. Ci și prin organe autonome. Propaganda extremistă (de dreapta și de stânga), ecologistă, religioasă sau separatistă se transformă într-o propagandă favorabilă Rusiei. Inoculând simpatii pentru Federația Rusă prin intermediul unor clișee precum anti-americanismul, decadența modernă și așa mai departe.
Dacă trebuie să învățăm ceva din criza din Ucraina acel ceva este că Rusia mizează mereu pe un cal troian și pe războiul psihologic. Niciodată pe un război pur convențional. Asta este moștenirea școlii KGB-ului. Și nu este singura. Orice forță poate căuta destabilizarea spațiului euroatlantic prin intermediul acestor simpatici căluți troieni. Chiar și organizații teroriste precum Statul Islamic pot avea calul lor troian în Europa. Iar noi trebuie să fim mereu pregătiți pentru a înfrunta, în frontul informațional, astfel de unelte mai mult sau mai puțin conștiente.
Etichete:
Calul Troian,
Ecologiști,
Extremiști,
Gabor Vona,
Gaze de Șist,
Naționalism,
Război Psihologic,
Statul Islamic,
Uniunea Europeană,
Viktor Orban
joi, 21 august 2014
Rusia și războiul psihologic
Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și începutul războiului rece a marcat un moment de cotitură pentru tehnicile de război între state. Armele și metodele convenționale au trecut pe planul secund, iar în prim plan au intrat metode precum spionajul sau propaganda, manipularea, mai bine zis războiul psihologic. O latură importantă a ceea ce numim astăzi război informațional.
Uniunea Sovietică a investit cel mai mult în acest război al serviciilor de informații, desăvârșindu-se astfel în direcția războiului psihologic. Un front pe care KGB-ul a evoluat din plin, spre deosebire de alte structuri din state opuse. Avem în acest sens exemplul puternicei propagande pacifiste sau anti-religioase derulate în lumea occidentală, de multe ori cu sprijinul KGB. Formând curente opuse intereselor statelor vestice.
Astăzi situația nu s-a schimbat foarte mult. Uniunea Sovietică a căzut, dar Federația Rusă, condusă de un fost ofițer KGB, duce mai departe tradiția sovietică a războiului psihologic ca primă metodă de luptă împotriva adversarilor occidentali. Am văzut asta inclusiv în cadrul crizei din Ucraina și am simțit propaganda rusească și aici, pe teritoriul României.
De fapt doar un ignorant ar putea spune că propaganda nu este principala armă a Rusiei. În ultima vreme Kremlinul a investit mai mult în posturi de televiziune pro-ruse și-n campanii de promovare online decât în forțele militare obișnuite. Russia Today și Vocea Rusiei sunt doar două exemple despre modul în care Federația Rusă își dezvoltă un amplu aparat de propagandă pentru a manipula populația altor state în direcția dorită de către oligarhii de la Kremlin.
Această manipulare se desfășoară prin intermediul factorilor mediatici și a unor agenți de influență (din fericire nici ofițerii SIE de la noi nu sunt străini de aceste metode) care să formeze adevărate coloane de adepți ai pan-slavismului în interiorul altor state. Inclusiv la noi. Adepți care în mod inconștient să promoveze interesele Federației Ruse în locul celor ale statului în care trăiesc.
Pentru acest lucru se folosesc diferite metode. Cea mai vizibilă în raportul cu masele este identificarea unor curente ideologice sau religioase care se găsesc în opoziție cu diferite forțe opuse Rusiei.
Spre exemplu naționalismul poate fi și este folosit de către Federația Rusă pentru a-și aduna simpatizanți în occident în virtutea anti-americanismului și anti-globalizării. Federația Rusă opunându-se, din motive geostrategice, acestor idei și promovând un cocktail ideologic de naționalism, extremism de dreapta, extremism de stânga și islamism anti-american de care, mai apoi, se poate folosi.
Un alt exemplu este cel al religiei. În mod paradoxal KGB-ul a promovat o amplă campanie anti-religioasă în sec. XX, îndreptată în special împotriva Vaticanului. Atunci religia creștină era principalul adversar ideologic al comunismului sovietic. Cunoaștem bine cazul campaniei anti-catolice de dezinformare asupra colaborării dintre Vatican și naziști.
Astăzi continuatorii aceluiași KGB duc mai departe tradiția, dar inversată. Atacă tocmai secularismul lumii occidentale și adună în jurul Rusiei simpatia diverselor cercuri religioase, în special de rit răsăritean, prin care mai apoi își formează adepți care văd în America și Uniunea Europeană manifestări ale răului în lume. Aici atitudinea liberală a lumii euroatlantice este invocată ca un inamic împotriva religiei creștine.
În spațiile ortodoxe se mai folosește și retorica anti-catolică prin care vestul este prezentat ca o invenție papistașă, iar noi ca ortodocși avem datoria de a nea alătura celor de o credință cu noi. Astfel se mizează pe anumite slăbiciuni sentimentale de origine identitară pentru a forma grupuri de simpatizanți care să servească, în diferite forme, intereselor pan-slaviste.
Când vine vorba de a servi intereselor rusești am văzut în România exemple clare cu protestele împotriva gazelor de șist. Deși nu sunt un fan al acestei metode faptul că aceste proteste au fost influențate de media pro-rusă este incontestabil. La fel ca și felul în care neexploatarea gazelor de șist servește intereselor rusești ca România să nu fie o țară independentă energetic. Așa până și ecologiștii, care nu prea înțeleg concepte geopolitice și informativ-operative, au devenit o unealtă pentru interesele altui stat pe teritoriul României.
Federația Rusă a primit o moștenire valoroasă de la Uniunea Sovietică, o amplă experiență și un amplu aparat în ceea ce se numește război psihologic. Spațiul online în special a devenit un front de atac pentru Rusia, în acest sens Kremlinul având proprii troli de serviciu, proprii editorialiști și propriile cercuri media. Cert este că războiul psihologic este principala armă a Federației Ruse și România este o țintă mai mult decât evidentă în acest război.
Evident că nici lumea occidentală nu este străină de această metodă. Ea nu este rea sau bună, ci utilă pentru diferite obiective strategice. De aceea este important ca toți să cunoască mecanismele războiului psihologic și să fie capabili să primească o informație în mod critic, fără a memora direct informația respectivă ca pe un adevăr absolut. Sursele variate de informare sunt importante, la fel ca și abilitatea de a procesa și de a gândi critic. O cultură de securitate în mediul civil este necesară.
sâmbătă, 2 august 2014
Mitul dependenţei
De la Uniunea Sovietică până astăzi Kremlinul s-a desăvârşit în materie de război. Nu de război convenţional, ci de război psihologic. Fondurile acordate propagandei din partea Kremlinului sunt imense. La fel ca şi eforturile depuse de structurile de informaţii ale Federaţiei Ruse pe acest front nevăzut. Astfel s-a ajuns ca idei cu totul incorecte să fie propagate în spaţiul european şi american, promovând poziţia Rusiei pe diferite probleme. Un astfel de exemplu este mitul dependenţei Europei de gazele ruseşti. Cu totul incorect.
Acest mit este bun şi folositor pentru interesele Rusiei în spaţiul european, dar nu este adevărat şi nici folositor pentru noi. El este propagat în mod conştient de către diferite trusturi de presă aservite Moscovei şi inconştient de către trusturi de presă stângiste, ecologiste sau chiar oameni valoroşi în domeniul securităţii. Ideea că noi am fi dependenţi de gazele ruseşti şi asta ne obligă să fim drăguţi cu Moscova este una eronată.
Uniunea Europeană şi în special România pot găsi oricând surse diferite de energie, chiar de gaz. Astfel de surse găsim inclusiv pe teritoriul propriei noastre ţări. Nu degeaba Rusia susţine diferitele grupuri eco-anarhiste şi naţionaliste când vine vorba de oprirea diferitelor proiecte cu privire la gazele de şist care au loc pe teritoriul României şi al Bulgariei. Interesul Rusiei este ca România, Bulgaria şi Europa în general să fie dependente energetic de Rusia, dar aceste state au alternative la gazele ruseşti.
Singura diferenţă, în cazul unui conflict energetic cu Moscova, este că economia europeană ar fi puţin mai îngreunată pentru o perioadă de timp, dar nu ar fi distrusă. În schimb economia rusească ar fi ruinată dacă sancţiunile Europei s-ar agrava, lucru aplicabil şi pentru continuare sancţiunilor actuale pe termen lung. Nu degeaba numele grele ale sectorului privat din Rusia nu mai sunt de acord cu politica externă dusă de Vladimir Putin. Economia Rusiei suferă de pe urma sancţiunilor europene.
Rusia a mai încercat să sperie Europa cu gazele. A încercat să ofere gazele pentru Europa prietenilor din China, dar statul chinez le-a refuzat politicos, nedorind să strice relaţia cu lumea europeană. Acum Rusia merge mai departe cu tacticile sale de război psihologic, păstrând mitul dependenţei energetice, dar tot mai mulţi analişti afirmă în public prostia din spatele acestui mit.
Într-adevăr, calea gazelor ruseşti este calea mai uşoară, dar nu este singura cale şi nu suntem dependenţi de ea. Dacă Rusia continuă să meargă pe drumul actual atunci Europa este liberă să sancţioneze Rusia cât mai dur. Avem alternative energetice şi nu noi suntem cei care depind de gazele ruseşti, ci Rusia depinde de sectorul privat european. Gazele vândute de Rusia întăresc economia rusească, firmele private din America şi Europa sunt extrem de importante în sectorul privat rusesc. Lipsa lor ar destabiliza economia rusească.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



