Au nevoie evreii de un nou exod ?

Atentatele teroriste care au avut loc în occident în ultima vreme reprezintă un motiv de îngrijorare pentru toți cetățenii Uniunii Europene. Statul Israelian, în mod particular, este îngrijorat pentru etnicii evrei din Europa și a lansat, în repetate rânduri, o invitație către aceștia. Invitația de a merge acasă, pe pământul natal: Israel. O casă a lor unde se pare că ar trebui să fie în siguranță. Mai în siguranță decât aici, zice Netanyahu. 

Sigur, plecarea în Israel sau rămânerea în Europa este alegerea fiecărui etnic evreu, cetățean al unui stat european, dar nu motivul siguranței ar trebui invocat pentru un astfel de lucru. În ciuda atacurilor teroriste evreii nu sunt cu nimic mai în pericol decât ar fi la ei acasă, în Israel, unde aceeași amenințarea planează asupra capului lor în varianta unor bombe lansate de către Hamas.

Exagerarea amenințării reale

Există comparații extrem de exagerate cu fuga evreilor dintr-o Europă care le era ostilă, Europa dominată de influența Germaniei naziste. Un lucru complet absurd. Citeam ieri The Economist un articol foarte bun pe tema asta unde se arată destul de bine faptul că amenințarea terorist-islamistă este una și aceeași pentru toți europenii, indiferent de etnice, neexistând un guvern rasist care să urmărească distrugerea unui grup etnic particular.

Din acest motiv am putea spune că evreii nu au nevoie de un exod spre Israel, așa cum le cer frații lor. Alegerea aceasta le aparține și se poate întemeia pe multe criterii, cum ar fi sentimentul iubirii pentru o casă pierdută, casa strămoșilor, sau posibile avantaje într-un stat evreu. Totuși, în ciuda acestui fapt, o amenințare specială la adresa evreilor aici, în Europa, nu este un motiv real.

Atentatele teroriste au lovit nu doar în comunitatea evreiască ci în orice tip de cetățean al Uniunii a cărui credință nu era musulmană și care nu se identifica cu ISIS. Pentru că, iată, și din acest punct de vedere au existat victime musulmane ale atentatelor teroriste. Evreii nu sunt o țintă specială, particulară, chiar dacă istoria îi face să se teamă mai mult pentru siguranța lor, ca și relația dintre statul lor, Israel și lumea arabă.

Anti-semitismul și dimensiunea politică

Există un stat care are vădite semne de anti-semitism, Ungaria lui Viktor Orban, dar acest stat nu este toată Europa, fiind și relativ limitat în ce măsuri poate lua prin apartenența la Uniunea Europeană ca și prin colaborarea cu o Federație Rusă care, din fericire, nu acceptă încă ideologii anti-semite în practica politică a Kremlinului, ci doar ca și unelte propagandistice pentru un segment de oameni ușor de manipulat.

Nici de mișcări europene de extremă dreaptă nu ducem lipsa. Sau mai bine zis mișcări extremiste din Europa. În ciuda acestui fapt astfel de organizații nu dețin o putere politică reală, iar ținta discursului lor nu este comunitatea evreiască, ci mai degrabă cea musulmană, mult mai mare în cadrul statelor occidentale. Astfel că evreii nu sunt o parte a discursului lor politic, lucru bine evidențiat în revista de care am pomenit mai sus.

Eficiența sistemului de securitate

O altă perspectivă ar putea fi cea legată de securitatea propriu-zisă a statelor europene. Una este să trăiești într-o lume de model liberal, Europa, iar alta într-un stat precum Israel. Nivelul de securitate diferă. Serviciile sunt mai mult sau mai puțin implicate în viața de zi cu zi. Dar asta nu înseamnă că nivelul de securitate este ineficient. Trebuie să ne gândim până la urmă că un atentat reușit este un eșec de moment, un eșec constant ar trebui să ne îngrijoreze, ceea ce din fericire nu e cazul.

Nu știm cu certitudine câte atentate teroriste, islamiste sau de extremă dreaptă/stângă, au fost de fapt oprite sau prevenite de către serviciile de informații din țările membre UE. Vorbim totuși de servicii eficientă, cu tradiție și experiență, cu resurse umane, tehnologice și financiare, capabile să păstreze o bună parte din cetățeni în siguranță, dar lăsându-i liberi într-o lume liberă unde, iată, există riscuri inerente.

Concluzie: la ce este nevoie de un nou exod ?

Nu cred că evreii din Europa au nevoie de un nou exod. Alegerea dacă să plece sau nu în Israel le aparține, desigur, dar ea trebuie să se întemeieze pe criterii reale și nu pe panică. Așa am putea crede că ISIS și-a îndeplinit scopul, instaurând teroare în rândul unor cetățeni europeni. Evreii nu sunt cu nimic mai amenințați decât restul europenilor, iar această amenințare este bine limitată de către sistemul de securitate al țărilor membre UE, unde serviciile de informații reușesc, în ciuda unor eșecuri de moment, să-și facă treaba într-un mod adecvat.

Plecarea acestora spre Israel n-ar trebui făcută ca și urmare a unei amenințări la adresa vieții lor, ci din dorința de a se întoarce acasă, iar Israelul ar trebui să conștientizeze această realitate. Poate o conștientizează, dar ține să-și aducă acasă cât mai mulți copii pierduți. Un spor al populației, al natalității, al capacității de luptă și al elitelor israeliene nu este ceva rău pentru interesele micuțului stat israelian.

Calul troian din inima Europei

În ultima vreme criza din Ucraina a început să se mai amelioreze. Nu foarte de mult, dar situația este cu siguranță mai liniștită decât în trecut. Cât va dura această stare de fapt, îmi e greu să spun. Atât Rusia, cât și Ucraina, trec prin greutăți care trebuie luate în considerare de toți factorii decizionali ai țărilor respective. Dar criza din Ucraina și acest nou conflict între vest și est ne-a adus aminte că luptele viitorului nu sunt exclusiv convenționale, cât mai ales psihologice.

Ne-a adus aminte că Rusia s-a bazat aproape mereu, de la începuturile Uniunii Sovietice, pe diferite elemente propagandistice pentru a provoca dezordine și instabilitate în statele adversare. Situația actuală nefiind nici ea cu mult diferită. Rusia ne-a arătat că împotriva Europei nu folosește tancuri sau celebrele ak-uri, ci mai degrabă calul troian din inima Europei. Calul sau caii, pentru că sunt mai mulți. Suficient de mulți încât și-au făcut simțită prezența.

Aceste fantome care bântuie postmodernitatea sunt multe. Sunt forțele regresive care nu se pot împăca sub nici o formă cu progresul umanității și cu actuala evoluție a comunității europene. Pentru astfel de oameni valorile liberale sunt inacceptabile, ele venind în contradicție cu ideile primitive pe care le au despre lume. Formele fantomelor diferă. În slujba războiului psihologic rusesc stau atât forțe de ordin religios-conservator, în special din spațiul ortodox, cât și grupări extremiste sau forțe statale care au abandonat de multă vreme cauza euroatlantică.

Probabil calul troian din estul Europei s-a manifestat cel mai bine prin intermediul propagandei de tip religios. Gura Moscovei a urlat până a reușit să inoculeze în mentalul colectiv ideea de unitate ortodoxă, sau imaginea unui occident antihristic în opoziție cu un sfânt imperiu ortodox a cărei capitală se află la Moscova. Acest tip de propagandă a prins foarte bine la cei care fac opoziție postmodernității. Adică la cercurile tradiționaliste și religioase, iar fanaticii religioși au devenit adevărați pioni în războiul psihologic derulat de Rusia împotriva flancului estic al lumii euroatlantice.

Aceleași valori tradiționaliste au servit ca o armă psihologică a Rusiei și în spațiul occidental. Acolo religia nu are aceeași influență ca la noi, dar în schimb există curente de extremă dreaptă. Adepții acestora sunt atrași în mod constant de steaua din vârful Kremlinului. Simpatia lor pentru Rusia pornește din anti-americanism, din ura pentru valorile liberale și pentru lumea modernă, împotriva căreia Rusia apare ca un inamic în toată regula.

Folosindu-se de valorile tradiționale, de naționalism și sentimente religioase, apelând în primul rând spre latura emoțională a psihicului, propaganda rusească și-a implant armata de căluți troieni în inima Europei. Aceștia nefiind capabili să gândească în afara propriei sfere ideologico-religioase, dintr-o perspectivă geopolitică sau strategică, devin inconștienți sau conștienți unelte într-un conflict care-i depășește, dar de care aparțin în egală măsură. Unele menite să destabilizeze ordinea europeană și să ridice lumea împotriva valorilor europene. Oferind astfel un avantaj Federației Ruse.

Dar acești factori care apelează la sentimentele înrădăcinate în creierul primitiv nu sunt singurii pioni rusești. Aparent în opoziție cu extrema dreaptă și religioasă, dar unite de obiective comune, forțele eco-anarhiste își fac la rândul lor apariția în jocul de șah al națiunilor. Fiind ușor de folosit tot pentru a provoca instabilitate, dar și pentru alte obiective strategice. Doar în România avem exemplul gazelor de șist unde, mai mult sau mai puțin inconștient, ecologiști și anarhiști servesc intereselor rusești ca România să nu dobândească independență energetică.

Un alt cal troian este de natură statală. Ungaria este acel stat din interior Europei care s-a dezis de multă vreme de orice valori europene și euroatlantice. Premierul Viktor Orban a declarat că-l vede pe Vladimir Putin ca pe un model de om politic, iar liberalismul ca o paradigmă înfrântă. Cu alte cuvinte vede construcția europeană ca o paradigmă înfrântă, fiindcă baza Uniunii Europene stă în viziunea liberală asupra lumii.

În momentul de față Ungaria este principalul aliat al Rusiei din interiorul Europei. Relațiile dintre cele două state sunt de natură să alarmeze comunitatea europeană cu privirea la apartenența Ungariei în UE, respectiv NATO. Mai ales când ne gândim că Ungaria s-a solidarizat cu Rusia privitor la situația Ucrainei și chiar urmărește să rupă, la rândul ei, o parte din Ucraina.

Și măcar de s-ar rezuma la atât. Dar statul maghiar duce o politică profund revizionistă față de vecinele sale europene. România cunoaște cel mai bine această politică. Noi cunoaștem relația dintre un Viktor Orban și Vladimir Putin, sau dintr-un Gabor Vona care a venit din Moscova în Transilvania, după o întâlnire cu Dughin, și care a plecat din România lăsând în urmă instabilitate în Ținutul Secuiesc, asta când criza din Ucraina încă se amplifica, iar flancul estic al Europei trebuia provocat, destabilizat.

Rusia nu se promovează singură în Europa. Chiar dacă are organe proprii de propagandă. Nu-și promovează interesele pe cont propriu. Ci și prin organe autonome. Propaganda extremistă (de dreapta și de stânga), ecologistă, religioasă sau separatistă se transformă într-o propagandă favorabilă Rusiei. Inoculând simpatii pentru Federația Rusă prin intermediul unor clișee precum anti-americanismul, decadența modernă și așa mai departe.

Dacă trebuie să învățăm ceva din criza din Ucraina acel ceva este că Rusia mizează mereu pe un cal troian și pe războiul psihologic. Niciodată pe un război pur convențional. Asta este moștenirea școlii KGB-ului. Și nu este singura. Orice forță poate căuta destabilizarea spațiului euroatlantic prin intermediul acestor simpatici căluți troieni. Chiar și organizații teroriste precum Statul Islamic pot avea calul lor troian în Europa. Iar noi trebuie să fim mereu pregătiți pentru a înfrunta, în frontul informațional, astfel de unelte mai mult sau mai puțin conștiente.