Roșia Montană, gazele de șist și interesul național

În România ultimilor ani este la modă discursul anti-sistem. Un discurs care s-a împletit tot mai mult cu cel naționalist, populist și, nu-n cele din urmă, ecologist. Cel din urmă fiind și cel mai popular. Un discurs care prinde, uneori pe bună dreptate, la foarte mulți oameni. Dar prea puțini înțeleg să nu se lase angrenați într-un fanatism verde și să privească lucrurile dintr-o sferă holistică. 

Acesta este și cazul exploatării resurselor naturale care se află ascunse în subsolurile țării noastre. Cazul exploatării aurului de la Roșia Montană și cel al exploatării gazelor de șist. Ambele foarte populare în mediile ecologiste și anti-sistem, dar nici unul privit dintr-o perspectivă holistică, ci una extrem de limitată. Pur ecologistă sau pur naționalistă, pe extrema cealaltă pur mercantilistă. 

Viziuni total greșire, în opinia mea. Pentru că exploatarea resurselor naturale ale României reprezintă atât o chestiune de siguranță a mediului, dar și una de interes național. Iar aceste proiecte de exploatarea ar trebui abordate din toate perspectivele existente, nu doar dintr-una sau alta. Una la modă, alta mai puțin la modă, dar mai profitabilă din punct de vedere financiar. 

Este destul de clar că interesul statului român este acela de a obține independență energetică. Față de Rusia, față de orice altă putere. Independența energetică joacă un rol extrem de important în securitatea noastră și în felul în care ne raportăm la marile puteri. La fel dorim și prosperitate economică. Prima dorință depinde de gazele de șist, iar a doua este legată și de Roșia Montană.

Ecologiștii și fanaticii anti-sistem ignoră aceste interese. În mare parte nici nu le pasă. Ei nu sunt capabili să privească dintr-o perspectivă a geopoliticii, a intereselor strategice, dar sunt capabili să se plângă dacă nu primesc gaze pentru încălzire, sau dacă România este în criză economică și nu are resursele necesare pentru a dezvolta infrastructura sau a plăti salariile altora. 

O abordare pur ecologistă este greșită. În ambele cazuri. Dar ignorarea protecției mediului nu este preferabilă. Statul român are obligația de a se ocupa de siguranța tuturor cetățenilor și a mediului în care aceștia trăiesc. A distruge mediul înconjurător aduce un risc la adresa oamenilor. Avem aici o situație care trebuie abordată și explicată din ambele perspective. A mediului și a intereselor naționale.

Rezolvarea problemelor privitoare la exploatarea resurselor din subsolul României este condiționată de dialog și de o abordare holistică. O abordare care să includă toate perspectivele asupra celor două proiecte și care să le explice cetățenilor toate aceste perspective, riscurile și avantajele. Totodată trebuie să ținem cont că între exploatarea gazelor de șist și aurul de la Roșia Montană e o diferență.

O diferență care se reflectă inclusiv dincolo de latura ecologică. În cea a interesului național. Dacă exploatarea gazelor de șist servește interesului național de a dobândi independență energetică (motiv pentru care Rusia sprijină grupările și manifestările împotriva exploatării) cu riscuri minime de mediu, nu același lucru se poate spune despre cazul Roșie Montană.

Exploatarea aurului de la Roșia Montană nu servește, în proiectul actual, nici interesului național și nici mediului înconjurător, pentru care prezintă riscuri maxime. Prea puțin din aurul exploatat ar ajunge în mâinile statului român și prea mult în mâinile unei corporații canadiene. Ori în acest context statul nu are nimic de câștigat pe termen lung, iar pe termen scurt nu prea contează.

Părerea mea personală este că atât exploatarea aurului de la Roșia Montană cât și a gazelor de șist sunt și teme de ecologie, dar și de interes național. Exploatarea aurului n-ar trebui să se facă. Nu sub forma proiectului actual. Ar trebui să se facă dacă am avea condiții sigure pentru mediu și dacă aurul ar ajunge în cea mai mare parte la statul român. 

Exploatarea gazelor de șist, atât cât m-am documentat, prezintă riscuri minime pentru mediu comparativ cu proiectul Roșia Montană. În schimb avantajele aduse intereselor noastre sunt mult mai mari. Exploatarea acestora contribuie la independența energetică a României. Cei care combat un astfel de proiect contribuie, direct sau indirect, la planurile Rusiei.

Rusia nu dorește o României sau o Europă independentă energetic de gazele sale. Proiectele precum exploatarea gazelor de șist din România reprezintă o mișcare care ar scoate dintr-un wanna-be șah rusesc această țară. Tema este în primul rând una de interes strategic, de securitate și independență și mult mai puțin una de mediu. Lucru ignorat de fanaticii ecologiști și anti-sistem.

În acest sens vă aduc aminte că principalele organe de presă care se opun exploatării gazelor de șist sunt, nu întâmplător, cele de sorginte rusească. Vocea Rusiei, Russia Today și site-urile anexe care servesc, conștient sau nu, aceleași interese. Independența energetică a României este atacată prin armele războiului psihologic. 

Statul trebuie să explice aceste lucruri populației. Trebuie să organizeze discuții cu societatea civilă și să abordeze ambele cazuri din ambele perspective. Resursele din subsolul României trebuie explorate și trebuie exploatate. Dar în avantajul statului și al populației, o populație căreia trebuie să i se explice clar avantajele și dezavantajele fiecărui tip de exploatare în parte. 

Calul troian din inima Europei

În ultima vreme criza din Ucraina a început să se mai amelioreze. Nu foarte de mult, dar situația este cu siguranță mai liniștită decât în trecut. Cât va dura această stare de fapt, îmi e greu să spun. Atât Rusia, cât și Ucraina, trec prin greutăți care trebuie luate în considerare de toți factorii decizionali ai țărilor respective. Dar criza din Ucraina și acest nou conflict între vest și est ne-a adus aminte că luptele viitorului nu sunt exclusiv convenționale, cât mai ales psihologice.

Ne-a adus aminte că Rusia s-a bazat aproape mereu, de la începuturile Uniunii Sovietice, pe diferite elemente propagandistice pentru a provoca dezordine și instabilitate în statele adversare. Situația actuală nefiind nici ea cu mult diferită. Rusia ne-a arătat că împotriva Europei nu folosește tancuri sau celebrele ak-uri, ci mai degrabă calul troian din inima Europei. Calul sau caii, pentru că sunt mai mulți. Suficient de mulți încât și-au făcut simțită prezența.

Aceste fantome care bântuie postmodernitatea sunt multe. Sunt forțele regresive care nu se pot împăca sub nici o formă cu progresul umanității și cu actuala evoluție a comunității europene. Pentru astfel de oameni valorile liberale sunt inacceptabile, ele venind în contradicție cu ideile primitive pe care le au despre lume. Formele fantomelor diferă. În slujba războiului psihologic rusesc stau atât forțe de ordin religios-conservator, în special din spațiul ortodox, cât și grupări extremiste sau forțe statale care au abandonat de multă vreme cauza euroatlantică.

Probabil calul troian din estul Europei s-a manifestat cel mai bine prin intermediul propagandei de tip religios. Gura Moscovei a urlat până a reușit să inoculeze în mentalul colectiv ideea de unitate ortodoxă, sau imaginea unui occident antihristic în opoziție cu un sfânt imperiu ortodox a cărei capitală se află la Moscova. Acest tip de propagandă a prins foarte bine la cei care fac opoziție postmodernității. Adică la cercurile tradiționaliste și religioase, iar fanaticii religioși au devenit adevărați pioni în războiul psihologic derulat de Rusia împotriva flancului estic al lumii euroatlantice.

Aceleași valori tradiționaliste au servit ca o armă psihologică a Rusiei și în spațiul occidental. Acolo religia nu are aceeași influență ca la noi, dar în schimb există curente de extremă dreaptă. Adepții acestora sunt atrași în mod constant de steaua din vârful Kremlinului. Simpatia lor pentru Rusia pornește din anti-americanism, din ura pentru valorile liberale și pentru lumea modernă, împotriva căreia Rusia apare ca un inamic în toată regula.

Folosindu-se de valorile tradiționale, de naționalism și sentimente religioase, apelând în primul rând spre latura emoțională a psihicului, propaganda rusească și-a implant armata de căluți troieni în inima Europei. Aceștia nefiind capabili să gândească în afara propriei sfere ideologico-religioase, dintr-o perspectivă geopolitică sau strategică, devin inconștienți sau conștienți unelte într-un conflict care-i depășește, dar de care aparțin în egală măsură. Unele menite să destabilizeze ordinea europeană și să ridice lumea împotriva valorilor europene. Oferind astfel un avantaj Federației Ruse.

Dar acești factori care apelează la sentimentele înrădăcinate în creierul primitiv nu sunt singurii pioni rusești. Aparent în opoziție cu extrema dreaptă și religioasă, dar unite de obiective comune, forțele eco-anarhiste își fac la rândul lor apariția în jocul de șah al națiunilor. Fiind ușor de folosit tot pentru a provoca instabilitate, dar și pentru alte obiective strategice. Doar în România avem exemplul gazelor de șist unde, mai mult sau mai puțin inconștient, ecologiști și anarhiști servesc intereselor rusești ca România să nu dobândească independență energetică.

Un alt cal troian este de natură statală. Ungaria este acel stat din interior Europei care s-a dezis de multă vreme de orice valori europene și euroatlantice. Premierul Viktor Orban a declarat că-l vede pe Vladimir Putin ca pe un model de om politic, iar liberalismul ca o paradigmă înfrântă. Cu alte cuvinte vede construcția europeană ca o paradigmă înfrântă, fiindcă baza Uniunii Europene stă în viziunea liberală asupra lumii.

În momentul de față Ungaria este principalul aliat al Rusiei din interiorul Europei. Relațiile dintre cele două state sunt de natură să alarmeze comunitatea europeană cu privirea la apartenența Ungariei în UE, respectiv NATO. Mai ales când ne gândim că Ungaria s-a solidarizat cu Rusia privitor la situația Ucrainei și chiar urmărește să rupă, la rândul ei, o parte din Ucraina.

Și măcar de s-ar rezuma la atât. Dar statul maghiar duce o politică profund revizionistă față de vecinele sale europene. România cunoaște cel mai bine această politică. Noi cunoaștem relația dintre un Viktor Orban și Vladimir Putin, sau dintr-un Gabor Vona care a venit din Moscova în Transilvania, după o întâlnire cu Dughin, și care a plecat din România lăsând în urmă instabilitate în Ținutul Secuiesc, asta când criza din Ucraina încă se amplifica, iar flancul estic al Europei trebuia provocat, destabilizat.

Rusia nu se promovează singură în Europa. Chiar dacă are organe proprii de propagandă. Nu-și promovează interesele pe cont propriu. Ci și prin organe autonome. Propaganda extremistă (de dreapta și de stânga), ecologistă, religioasă sau separatistă se transformă într-o propagandă favorabilă Rusiei. Inoculând simpatii pentru Federația Rusă prin intermediul unor clișee precum anti-americanismul, decadența modernă și așa mai departe.

Dacă trebuie să învățăm ceva din criza din Ucraina acel ceva este că Rusia mizează mereu pe un cal troian și pe războiul psihologic. Niciodată pe un război pur convențional. Asta este moștenirea școlii KGB-ului. Și nu este singura. Orice forță poate căuta destabilizarea spațiului euroatlantic prin intermediul acestor simpatici căluți troieni. Chiar și organizații teroriste precum Statul Islamic pot avea calul lor troian în Europa. Iar noi trebuie să fim mereu pregătiți pentru a înfrunta, în frontul informațional, astfel de unelte mai mult sau mai puțin conștiente.

Rusia și războiul psihologic

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și începutul războiului rece a marcat un moment de cotitură pentru tehnicile de război între state. Armele și metodele convenționale au trecut pe planul secund, iar în prim plan au intrat metode precum spionajul sau propaganda, manipularea, mai bine zis războiul psihologic. O latură importantă a ceea ce numim astăzi război informațional.

Uniunea Sovietică a investit cel mai mult în acest război al serviciilor de informații, desăvârșindu-se astfel în direcția războiului psihologic. Un front pe care KGB-ul a evoluat din plin, spre deosebire de alte structuri din state opuse. Avem în acest sens exemplul puternicei propagande pacifiste sau anti-religioase derulate în lumea occidentală, de multe ori cu sprijinul KGB. Formând curente opuse intereselor statelor vestice.

Astăzi situația nu s-a schimbat foarte mult. Uniunea Sovietică a căzut, dar Federația Rusă, condusă de un fost ofițer KGB, duce mai departe tradiția sovietică a războiului psihologic ca primă metodă de luptă împotriva adversarilor occidentali. Am văzut asta inclusiv în cadrul crizei din Ucraina și am simțit propaganda rusească și aici, pe teritoriul României.

De fapt doar un ignorant ar putea spune că propaganda nu este principala armă a Rusiei. În ultima vreme Kremlinul a investit mai mult în posturi de televiziune pro-ruse și-n campanii de promovare online decât în forțele militare obișnuite. Russia Today și Vocea Rusiei sunt doar două exemple despre modul în care Federația Rusă își dezvoltă un amplu aparat de propagandă pentru a manipula populația altor state în direcția dorită de către oligarhii de la Kremlin.

Această manipulare se desfășoară prin intermediul factorilor mediatici și a unor agenți de influență (din fericire nici ofițerii SIE de la noi nu sunt străini de aceste metode) care să formeze adevărate coloane de adepți ai pan-slavismului în interiorul altor state. Inclusiv la noi. Adepți care în mod inconștient să promoveze interesele Federației Ruse în locul celor ale statului în care trăiesc.

Pentru acest lucru se folosesc diferite metode. Cea mai vizibilă în raportul cu masele este identificarea unor curente ideologice sau religioase care se găsesc în opoziție cu diferite forțe opuse Rusiei.

Spre exemplu naționalismul poate fi și este folosit de către Federația Rusă pentru a-și aduna simpatizanți în occident în virtutea anti-americanismului și anti-globalizării. Federația Rusă opunându-se, din motive geostrategice, acestor idei și promovând un cocktail ideologic de naționalism, extremism de dreapta, extremism de stânga și islamism anti-american de care, mai apoi, se poate folosi.

Un alt exemplu este cel al religiei. În mod paradoxal KGB-ul a promovat o amplă campanie anti-religioasă în sec. XX, îndreptată în special împotriva Vaticanului. Atunci religia creștină era principalul adversar ideologic al comunismului sovietic. Cunoaștem bine cazul campaniei anti-catolice de dezinformare asupra colaborării dintre Vatican și naziști.

Astăzi continuatorii aceluiași KGB duc mai departe tradiția, dar inversată. Atacă tocmai secularismul lumii occidentale și adună în jurul Rusiei simpatia diverselor cercuri religioase, în special de rit răsăritean, prin care mai apoi își formează adepți care văd în America și Uniunea Europeană manifestări ale răului în lume. Aici atitudinea liberală a lumii euroatlantice este invocată ca un inamic împotriva religiei creștine.

În spațiile ortodoxe se mai folosește și retorica anti-catolică prin care vestul este prezentat ca o invenție papistașă, iar noi ca ortodocși avem datoria de a nea alătura celor de o credință cu noi. Astfel se mizează pe anumite slăbiciuni sentimentale de origine identitară pentru a forma grupuri de simpatizanți care să servească, în diferite forme, intereselor pan-slaviste.

Când vine vorba de a servi intereselor rusești am văzut în România exemple clare cu protestele împotriva gazelor de șist. Deși nu sunt un fan al acestei metode faptul că aceste proteste au fost influențate de media pro-rusă este incontestabil. La fel ca și felul în care neexploatarea gazelor de șist servește intereselor rusești ca România să nu fie o țară independentă energetic. Așa până și ecologiștii, care nu prea înțeleg concepte geopolitice și informativ-operative, au devenit o unealtă pentru interesele altui stat pe teritoriul României.

Federația Rusă a primit o moștenire valoroasă de la Uniunea Sovietică, o amplă experiență și un amplu aparat în ceea ce se numește război psihologic. Spațiul online în special a devenit un front de atac pentru Rusia, în acest sens Kremlinul având proprii troli de serviciu, proprii editorialiști și propriile cercuri media. Cert este că războiul psihologic este principala armă a Federației Ruse și România este o țintă mai mult decât evidentă în acest război.

Evident că nici lumea occidentală nu este străină de această metodă. Ea nu este rea sau bună, ci utilă pentru diferite obiective strategice. De aceea este important ca toți să cunoască mecanismele războiului psihologic și să fie capabili să primească o informație în mod critic, fără a memora direct informația respectivă ca pe un adevăr absolut. Sursele variate de informare sunt importante, la fel ca și abilitatea de a procesa și de a gândi critic. O cultură de securitate în mediul civil este necesară.