Ascensiunea și combaterea extremismului

Europa este afectată de o serioasă ascensiune a curentelor extremiste. Fie că ne referim la extremismul politic, de dreapta sau de stânga, fie că ne referim la extremismul religios, de sorginte islamistă, vedem cum acesta cucerește tot mai mulți adepți în rândul tinerilor europeni. Situația cea mai rea este în occident. Acolo partidele extremiste au reușit să obțină locuri în parlament, primării și chiar în Parlamentul European, iar islamismul atrage adepți atât din rândurile imigranților musulmani, dar și al multor europeni nativi în căutarea unui sens.

Ironic, aceste două forme de extremism, politic și religios, au cauze similare și sunt legate între ele. Legătura nu se sfârșește la cauză, ci se adâncește. Legea acțiunii și reacțiunii, afirmată de Newton, trece de granițele fizicii și intervine în viața publică. Creșterea și afirmarea în public a islamismului oferă curentelor de extremă dreaptă o puternică armă propagandistică, în timp ce creșterea acestora din urmă poate radicaliza și mai mult comunitățile de musulmani de pe teritoriul occidental sau alte minorități etnico-religioase, oferind totodată și un inamic de învins pentru extrema stânga.

Cauzele ascensiunii curentelor extremiste

Dar să luăm lucrurile pe rând. În primul rând să vedem ce determină, de fapt, ascensiunea oricărei forme de extremism. Sunt câteva cauze general valabile care împing oameni din diferite culturi, etnii, religii și state spre astfel de idei. Sărăcia populației, lipsa valorilor și lipsa integrării în ceva superior împing oamenii să caute alternative și le găsesc de cele mai mult ori în idei și organizații care le oferă varianta radicale a lucrurilor ce lipsesc. Vise utopice despre condiții sociale perfecte și valori rigide, fundamentaliste chiar, pe care un individ își poate întemeia viața, integrându-se într-o societate și luptând pentru ceva.

Am mai scris despre asta, referindu-mă foarte des la Durkehim și le Bon, și continui să văd în aceste cauze principalul combustibil al răspândirii curentelor extremiste în orice țară europeană. Oamenii n-ar adera la astfel de idei, nu într-un număr așa mare, dacă societatea nu s-ar simți pierduți într-un deșert, lipsiți de un viitor sigur, dar și de valorile morale ori spirituale pe care să-și întemeieze viața, anumite certitudini sau care să le ofere un confort în greutățile de zi cu zi. Lucru făcut de religie de-a lungul istoriei.

Când nu ai un loc de muncă, un salariu decent și nu ai siguranța zilei de mâine devii disperat sau cel puțin ajungi aproape de disperare. Toți devin vinovați pentru situația ta și cauți alternative. Mulți nu găsesc alternative echilibrat, înțelepte și bine argumentate, care se aud greu în amalgamul sau mahalaua mediatică, ci alternative radicale, slab argumentate și bazate mai degrabă pe câteva fraze goale. Fraze care oferă totuși posibilitatea visului, a visului pentru care merită să lupți și chiar niște idei care-i consolează în greutățile lor, le oferă un sens și un paradis, o luminiță la capătul tunelului.

Extrema dreapta, extrema stânga și islamismul (a se diferenția de islam, ca ortodoxismul de ortodoxie) oferă astfel de lucruri și atrag, inevitabil, în context de criză economică, socială, politică și morală. Dacă mă deranjează starea actuală a lumii și vreau să o schimb mă orientez spre alții la fel de deranjați și chiar mai dornici să schimbe totul. Caut și valorile pe care să clădesc ceva solid. Uneori prea solid, atât de solid că nu se mai poate adapta la lumea din jur, dar nu mai contează.

Europeanul obișnuit găsește asta în naționalism, în comunism sau socialism sau dacă nu-i suficient se împlinește spiritual printr-o convertire la islam. Islamul oferă cele mai solide temelii. Dacă nu ești neapărat atașat de tradiției, familie și propria națiune, ci ai crescut ceva mai libertin, nu ești obligat să te refugiezi într-o variantă extremistă a patriotismului sau a creștinismului, ci într-o variantă extremistă a unei religii mult mai dogmatice și puternice în momentul de față, mai puțin dispusă la compromis și care se afirmă radical prin lume. Astfel mirajul islamismului și chiar al unor organizații jihadiste devine atrăgător pentru unii tineri convertiți la islam, aflați în căutarea unui sens.

Efecte și conexiuni

Ăsta-i cazul europenilor nativi. Mai este și problema imigranților sau a unor cetățeni care au părinți imigranți.Pe lângă cauzele obișnuite aici mai lucrează și respingerea socială. În vest mulți musulmani sunt respinși din societate din cauza unor preconcepții bine înrădăcinate. Musulmanii sunt asociați cu terorismul și execuțiile violente, mai ales după ce are loc vreun atentat terorist sau în urma manifestării tot mai virale a unor grupări islamiste în lume. Mulți dintre cei izolați pe baza acestor motive pot ajunge adepți ai islamismului exact ca urmare a izolării respective.

Vedem deci o conexiune posibilă între mentalitatea naționalistă și dezvoltarea islamismului. O astfel de conexiune merge și într-un scenariu de tip vice-versa. Dacă Frontul Național câștigă mai mulți adepți în Franța asta va duce, în mod automat, la o izolare tot mai mare a cetățenilor francezi de religia musulmană. Urmarea firească este un număr tot mai mare de musulmani frustrați care devin receptivi pentru ideile islamiste, fiind pregătiți să lupte împotriva unei lumi care-i urăște. La fel de mult înmulțirea islamiștilor și a unor atentate teroriste servesc drept propagandă pentru Frontul Național și pot aduce mai mulți oameni înspre naționalism ca și opțiune radicală și salvatoare.

Astfel de scenarii lasă loc pentru o mulțime de posibilități. În general nici conflictele inter-rasiale sau inter-religioase nu sunt de ignorat. La fel cum nici ascensiunea unor ideologii extremiste opuse nu exclude apariția unor conflicte între adepții celor două tabere. Există deja acțiuni violente între extremiștii de dreapta și cei de stânga (chiar și aici, în România), dar cu cât acestea capătă un rol mai important în viața publică cu atât devin și astfel de conflicte mai vizibile. Naționaliștii autonomi din Germania vs antifa, sau alți neo-naziști germani care incendiază locuințe ale unor musulmani, dacă e să ne întoarcem la exemplul legat de islam.

Cum combatem extremismul ?

Știm cum curentele extremiste ajung să se dezvolte și cum se afectează între ele în anumite circumstanțe. Efectele lor nu sunt niciodată benefice, ci din contră, duc la conflicte în societate și de multe ori aduc atingere demnității și libertății persoanei umane, valori pe care s-a fundamentat întreaga construcție europeană contemporană. Deci întrebarea firească este cum combatem ascensiunea unor astfel de curente și a unor astfel de organizații. Avem măsuri punitive la dispoziție, îi putem supraveghea și le putem interzice manifestările, dar așa tratăm doar simptomele nu și cauzele (o chestie care mă stresează des la anumiți medici).

Combaterea extremismului în toate formele sale și a dezvoltării unor astfel de organizații nu revine doar serviciilor de informații și de securitate ale statului, ci și altor actori pe scena publică. Guvernul, partidele politice, mass-media, cultele religioase, școala, familia, societatea în sine joacă un rol important în acest sens. Dacă sărăcia, lipsa locurilor de muncă, nesiguranța zilei de mâine deschid individul spre propaganda utopică și radicală a unor grupări extremiste și a unor miraje spirituale atunci, în mod automat, rezolvarea acestor probleme ar reduce în mod radical deschiderea unor indivizi spre curente extremiste, făcându-i mulțumiți de societatea în care trăiesc.

Omul nu este doar o ființă materială, ci și una spirituală. Suntem atrași de idei, de valori, de moralitate și vrem să facem parte din ceva. Vrem reguli pe care să ne construim o viață sigură și vrem idei în care să credem și pentru care să luptăm sau să trăim. O condiție mai ales a tinerilor, mult mai ușor captivați de idealuri înalte și mai disprețuitori față de orice perspectivă realistă asupra lumii. Nevoia individului de valori și reguli morale nu trebuie ignorată. O societate liberală nu înseamnă o societate haotică, ci una în care libertatea contează, dar oamenii trebuie să aibă niște valori publice importante și un spațiu spiritual-cultural în care să crească și care să le hrănească această foame.

Educația civică și etică pe baza valorilor democratice, liberale și a noțiunii de altruism pot ajuta în acest sens. Legătura individului cu religia sa și transmiterea unui mesaj moderat, echilibrat, axat pe caracterul privat al religiei în cadrul cultelor de către clerici ține departe ideile extremiste. Prezența și afirmarea valorilor comune precum libertatea, demnitatea, munca și a responsabilității în presă le aduce aminte tuturor că există niște idei și că nu trăiesc în anarhie, la fel cum promovarea sentimentelor patriotice oferă sentimentul apartenenței la ceva mai mare.

Exemplul clasei politice este de asemenea important, fiind primul în mentalul colectiv și influențând opinia populației față de lumea în care trăiesc, spre mai bine sau spre mai rău. În general o clasă politică coruptă va da naștere unei viziuni sceptice asupra politicii și a sistemului politic, ori a valorilor, asociate cu clasa politică respectiv. Cum este și cazul românesc. Oamenii vor căuta alternative, iar ideile extremiste atrag în astfel de circumstanțe.

Europa nu poate combate aceste curente fără să rezolve problemele care servesc drept cauză pentru apariția și ascensiunea extremismului. Uniunea Europeană, statele membre ale UE, trebuie să rezolve problemele care afectează viața cetățenilor și să le ofere inclusiv valorile moral-spirituale de care au nevoie pentru a se simți compleți, pentru a-și întemeia viața pe ceva. Sentimentul apartenenței la un grup contează, iar libertatea individului trebuie însoțită de conștientizarea responsabilității și apartenenței față de și la ceva. Asta se aplică atât pentru cetățenii nativi ai statelor europene, dar, în cazul occidental, și pentru imigranți. Integrarea lor este un pas necesar, iar aceștia nu trebuie să se simtă străini în țările unde ei sau părinții lor s-au stabilit.

Rusofilia la români

Românii iubesc lumea occidentală. Iubim America, iubim statele europene din vest. Acesta este rezultatul unor studii sociologice care confirmă, la nivel de masă, orientarea euroatlantică și europeană a României. Iar astfel de rezultate sunt, la urma urmei, perfect explicabile. De la comunism încoace occidentul este sinonim cu libertate, prosperitate, dar și civilizație. Lucruri pe care ni le dorim atât de mult.

În ciuda acestui fapt există și oameni care văd în occident însumarea tuturor relelor posibile. Nu sunt o majoritate, slavă cerului, dar sunt numeroși și au o voce. Dacă Franța sau Germania se confruntă cu un număr mare de simpatizanți ai islamismului, ai Statului Islamic, noi ne confruntăm cu cu totul altceva și anume un număr mare de simpatizanți ai Rusiei. Rusofilia la români este în floare, dar care sunt elemente care cauzează aceste sentimente și orientări pe care o parte din conaționalii noștri le au ?

Rusofilia are mai multe cauze, ținând în principal de ideile, comportamentul, supărările și religia celui care o manifestă. La fel cum exist o mare simpatie pentru occident datorită sinonimității sale cu libertatea, există și o simpatie pentru Rusia la baza căreia stau valorile tradiționale, adică cele de ordin religios (ortodoxia), ideologia naționalistă, ura pentru valorile reprezentate de occident și admirația față de politica de tip autoritar, adică o politică a puterii în defavoarea democrației sau a libertății.

Bazându-ne pe aceste criterii putem să identificăm următoarele cercuri socio-umane prin care rusofilia este propagată către indivizi:

1. Cercurile religioase

Religia reprezintă cel mai constant element al propagandei pro-ruse în România. Simpatizanții și agenții de influență ai Moscovei mizează pe elementul religiei comune, ortodoxia, pentru atragerea oamenilor de partea Moscovei. Nu este de mirare că în cercurile ortodoxiste se regăsesc o mulțime de simpatizanți ai politicilor duse de Vladimir Putin și susținători ai Rusiei.

Un exemplu concret în acest sens este Iulian Capsali. Un om politic ortodoxist care a candidat la ultimele alegeri europarlamentare. Platforma sa politică s-a concentrat pe apărarea valorilor tradiționale și a manifestat o simpatie vădită față de Rusia, exprimându-și ostilitatea față de Uniunea Europeană și America, pe care le consideră decadente și anti-ortodoxe.

Existența unei religii comune și teama că valorile tradiționale ale religiei respective sunt atacate de către modernitate reprezintă principalul factor care-i îndeamnă pe cei prezenți în astfel de cercuri religioase să-și îndrepte atenția spre Moscova, așteptând lumina de la răsărit. O constantă în aceste cercuri este lipsa de interes pentru politica reală, pentru interesul național și relațiile internaționale, viziunea comună este una îngustă, axată doar pe aspectul religios și ignorând restul.

2. Cercurile naționaliste

Naționaliștii, ca și exponenții cultelor religioase, variază. O parte sunt atrași de Rusia, o alta vede în Rusia un dușman tradițional al României datorită obiectivului nostru de unire cu Republica Moldova. Aici pot să observ că predomină primul exemplu. Probabil și datorită faptului că naționalismul românesc s-a confundat mereu cu religia creștin-ortodoxă, lucru specific spațiului est-european, iar propaganda naționalistă vine la pachet, de cele mai multe ori, cu cea ortodoxistă.

Mulți dintre naționaliștii români văd în ortodoxism doar o moștenire, o tradiției identitară care trebuie păstrată și nu sunt cu adevărat atrași de caracterul spiritual al religiei lor. Lăsând religia la o parte, originea rusofiliei lor mai are câteva elemente în plus. Acestea țin de natura politică a Federației Ruse. Un stat care apără paradigma modernă a relațiilor internaționale, dominat de conceptul de interes național în defavoarea globalizării, un stat care ține la tradiție și chiar prezintă tot mai multe similitudini cu regimul național-socialist din Germania interbelică sau cu Italia fascistă.

Pe latura conspiraționistă mai există și ideea că lumea este controlată de evrei, iar Rusia reprezintă principalul exponent al unei cruciade împotriva acestei ”ordini mondiale”.

În orice caz, aceștia ignoră destul de des faptul că naționalismul înseamnă apărarea intereselor țării tale în defavoarea altora. Faptul că Vladimir Putin însuși, dacă ar fi român, ar duce o politică anti-rusească nu le este o realitate clară. De ce anti-rusească ? Pentru că politica naturală a Federației Ruse, confirmate de istorie, este una de expansiune. Singura metodă prin care își poate asigura securitate teritorială fiind cea a unor state interpuse între ea și occident, care să paveze drumul spre Moscova.

3. Cercurile conspiraționiste și populiste

Conspiraționiști și populiști găsim, de obicei, atât în cercurile religioase, cât și în cele naționaliste. Dar aceștia au cercurile lor specifice în care nici religia și nici identitatea națională nu reprezintă o valoare fundamentală. Vorbim de oameni care cred cam în toate teoriile vehiculate pe internet și care se tem de o așa-zisă ocultă mondială, de obicei francmasonică, și care susțin o lume construită pe ideile propagate de discursurile populiste.

Acești indivizi se găsesc peste tot și susțin Rusia doar din cauza faptului că o văd drept un opozant al ocultei imaginare, dar și un stat care aplică politica lor fantezistă.

4. Hipster-intelectualii

Folosesc termenul de hipster-intelectual în lipsă de altă terminologie. Vorbim aici de indivizi care se consideră, sau chiar sunt, intelectuali, dar care și-au dezvoltat un sistem psihologic de respingere a lucrurilor mainstream și care susțin ceva doar de dragul faptului că reprezintă ceva diferit de ceea ce susține majoritatea oamenilor. Mulți dintre acești oameni sunt susținători înfocați ai politicilor duse de Vladimir Putin sau de diferiți dictatori pentru simplul fapt că majoritatea oamenilor îi critică. Deci este cool să ieși din turmă, să nu faci parte din majoritate.

De asemenea mulți sunt împotriva războiului. Iubesc pacea, lucru lăudabil, dar sunt incapabili să înțeleagă mecanismele complexe ale politicii internaționale și sunt tipul de oameni care susțin în politică o idee similară cu următoarea: dacă cineva îmi sparge casa și îmi violează nevasta atunci, în mod automat, trebuie să privesc pasiv și să-l las să facă ce vrea. Astfel de oameni nu înțeleg că valorile lor și valorile lumii postmoderne nu sunt împărtășite mai deloc în afara acestei lumi. Sigur, Rusia dorește pace. Și islamismul. Dar sub propriul steag.

5. Ecologiștii

Nu toți ecologiștii sunt rusofili și în general nu prea sunt interesați de politică. Tocmai de asta nu o studiază și nu o înțeleg. O privesc la fel ca și hipsterii și, asemeni religioșilor, susțin diferite idei și acțiuni doar pe baza ideologiei proprii. Dacă ceva afectează sau nu mediul automat devine singurul criteriu de judecată politică, orice altceva precum interesele de ordin economic sau geopolitic dispărând din ecuație.

6. Anarhiștii

Foarte similari cu hipster-intelectualii, aceștia sunt cam împotriva oricărui tip de regim politic. Evident, cel mai rău este cel în care trăiesc. Drept urmare anarhiștii europeni sunt anti-europeni, iar cei americani sunt anti-americani, doar cei ruși fiind anti-ruși. Sunt anti-război, anti-politică și tot ce fac ai lor este rău. Imperialism. Singurul lucru pe care nu-l înțeleg este că musulmanii, rușii, chinezii și alte regimuri pe care le consideră bune i-ar trimite după gratii, sau mai rău. Oricum, sunt niște copii care se joacă. De obicei nu au o influență reală în politică, iar când o au, în timpul revoluțiilor, doar servesc unor alte interese.

7. Comuniștii

Ultimii din listă sunt comuniștii. Sunt puțini, așa că nu contează foarte mult. Majoritatea adoptând un mix între naționalism și comunism. Ceaușism cu alte cuvinte. Ei susțin Rusia pentru că așa au fost învățați. Lumina vine de la răsărit. Occidentul este capitalist, deci imperialist, implicit rău. Cazul lor este foarte simplu și nu contează așa mult.

Concluzie

Aceste cercuri sunt cele în care se manifestă, în general, rusofilia. Totodată sunt cele în care aceasta se propagă de cele mai multe ori. Combaterea lor este strâns legată de educație, de modelul public oferit de politicieni și persoanele care apar în fața cetățenilor și de nivelul de trai. Asta îmi aduce aminte că am uitat de categoria veșnicilor nemulțumiți, care susțin Rusia și ideologiile de tip național-comunist doar din cauza faptului că nu trăiesc prea bine în momentul de față.

În fine, momentan aceste cercuri sunt o minoritate. Dar probleme precum cele din justiție, lipsa unei educații adecvate și lipsa locurilor de muncă pot, oricând, alimenta o propagandă pentru unul din grupurile menționate și implicit o propagare a sentimentului rusofil ca și exprimare a unor frustrări ale populației. Politica influențează socialul și viceversa. Dacă aceasta nu reușește să livreze ceea ce i se cere atunci, în mod automat, socialul se va reorienta, de obicei în varianta opusă, și va căuta să schimbe politicul. Este o logică foarte simplă și de care trebuie să ținem cont. Din fericire, schimbarea societății românești și rezolvarea lipsurilor nu pare să fie prea departe. Impusul noilor generații fiind vizibil.

Calul troian din inima Europei

În ultima vreme criza din Ucraina a început să se mai amelioreze. Nu foarte de mult, dar situația este cu siguranță mai liniștită decât în trecut. Cât va dura această stare de fapt, îmi e greu să spun. Atât Rusia, cât și Ucraina, trec prin greutăți care trebuie luate în considerare de toți factorii decizionali ai țărilor respective. Dar criza din Ucraina și acest nou conflict între vest și est ne-a adus aminte că luptele viitorului nu sunt exclusiv convenționale, cât mai ales psihologice.

Ne-a adus aminte că Rusia s-a bazat aproape mereu, de la începuturile Uniunii Sovietice, pe diferite elemente propagandistice pentru a provoca dezordine și instabilitate în statele adversare. Situația actuală nefiind nici ea cu mult diferită. Rusia ne-a arătat că împotriva Europei nu folosește tancuri sau celebrele ak-uri, ci mai degrabă calul troian din inima Europei. Calul sau caii, pentru că sunt mai mulți. Suficient de mulți încât și-au făcut simțită prezența.

Aceste fantome care bântuie postmodernitatea sunt multe. Sunt forțele regresive care nu se pot împăca sub nici o formă cu progresul umanității și cu actuala evoluție a comunității europene. Pentru astfel de oameni valorile liberale sunt inacceptabile, ele venind în contradicție cu ideile primitive pe care le au despre lume. Formele fantomelor diferă. În slujba războiului psihologic rusesc stau atât forțe de ordin religios-conservator, în special din spațiul ortodox, cât și grupări extremiste sau forțe statale care au abandonat de multă vreme cauza euroatlantică.

Probabil calul troian din estul Europei s-a manifestat cel mai bine prin intermediul propagandei de tip religios. Gura Moscovei a urlat până a reușit să inoculeze în mentalul colectiv ideea de unitate ortodoxă, sau imaginea unui occident antihristic în opoziție cu un sfânt imperiu ortodox a cărei capitală se află la Moscova. Acest tip de propagandă a prins foarte bine la cei care fac opoziție postmodernității. Adică la cercurile tradiționaliste și religioase, iar fanaticii religioși au devenit adevărați pioni în războiul psihologic derulat de Rusia împotriva flancului estic al lumii euroatlantice.

Aceleași valori tradiționaliste au servit ca o armă psihologică a Rusiei și în spațiul occidental. Acolo religia nu are aceeași influență ca la noi, dar în schimb există curente de extremă dreaptă. Adepții acestora sunt atrași în mod constant de steaua din vârful Kremlinului. Simpatia lor pentru Rusia pornește din anti-americanism, din ura pentru valorile liberale și pentru lumea modernă, împotriva căreia Rusia apare ca un inamic în toată regula.

Folosindu-se de valorile tradiționale, de naționalism și sentimente religioase, apelând în primul rând spre latura emoțională a psihicului, propaganda rusească și-a implant armata de căluți troieni în inima Europei. Aceștia nefiind capabili să gândească în afara propriei sfere ideologico-religioase, dintr-o perspectivă geopolitică sau strategică, devin inconștienți sau conștienți unelte într-un conflict care-i depășește, dar de care aparțin în egală măsură. Unele menite să destabilizeze ordinea europeană și să ridice lumea împotriva valorilor europene. Oferind astfel un avantaj Federației Ruse.

Dar acești factori care apelează la sentimentele înrădăcinate în creierul primitiv nu sunt singurii pioni rusești. Aparent în opoziție cu extrema dreaptă și religioasă, dar unite de obiective comune, forțele eco-anarhiste își fac la rândul lor apariția în jocul de șah al națiunilor. Fiind ușor de folosit tot pentru a provoca instabilitate, dar și pentru alte obiective strategice. Doar în România avem exemplul gazelor de șist unde, mai mult sau mai puțin inconștient, ecologiști și anarhiști servesc intereselor rusești ca România să nu dobândească independență energetică.

Un alt cal troian este de natură statală. Ungaria este acel stat din interior Europei care s-a dezis de multă vreme de orice valori europene și euroatlantice. Premierul Viktor Orban a declarat că-l vede pe Vladimir Putin ca pe un model de om politic, iar liberalismul ca o paradigmă înfrântă. Cu alte cuvinte vede construcția europeană ca o paradigmă înfrântă, fiindcă baza Uniunii Europene stă în viziunea liberală asupra lumii.

În momentul de față Ungaria este principalul aliat al Rusiei din interiorul Europei. Relațiile dintre cele două state sunt de natură să alarmeze comunitatea europeană cu privirea la apartenența Ungariei în UE, respectiv NATO. Mai ales când ne gândim că Ungaria s-a solidarizat cu Rusia privitor la situația Ucrainei și chiar urmărește să rupă, la rândul ei, o parte din Ucraina.

Și măcar de s-ar rezuma la atât. Dar statul maghiar duce o politică profund revizionistă față de vecinele sale europene. România cunoaște cel mai bine această politică. Noi cunoaștem relația dintre un Viktor Orban și Vladimir Putin, sau dintr-un Gabor Vona care a venit din Moscova în Transilvania, după o întâlnire cu Dughin, și care a plecat din România lăsând în urmă instabilitate în Ținutul Secuiesc, asta când criza din Ucraina încă se amplifica, iar flancul estic al Europei trebuia provocat, destabilizat.

Rusia nu se promovează singură în Europa. Chiar dacă are organe proprii de propagandă. Nu-și promovează interesele pe cont propriu. Ci și prin organe autonome. Propaganda extremistă (de dreapta și de stânga), ecologistă, religioasă sau separatistă se transformă într-o propagandă favorabilă Rusiei. Inoculând simpatii pentru Federația Rusă prin intermediul unor clișee precum anti-americanismul, decadența modernă și așa mai departe.

Dacă trebuie să învățăm ceva din criza din Ucraina acel ceva este că Rusia mizează mereu pe un cal troian și pe războiul psihologic. Niciodată pe un război pur convențional. Asta este moștenirea școlii KGB-ului. Și nu este singura. Orice forță poate căuta destabilizarea spațiului euroatlantic prin intermediul acestor simpatici căluți troieni. Chiar și organizații teroriste precum Statul Islamic pot avea calul lor troian în Europa. Iar noi trebuie să fim mereu pregătiți pentru a înfrunta, în frontul informațional, astfel de unelte mai mult sau mai puțin conștiente.

Trenul cu rusofili are locomotivă

În ultimul meu articol despre Bogdan Diaconu și proiectul său politic am afirmat că există o mare posibilitate ca în jurul acestuia să se regrupeze scena naționalistă românească. Ieri am găsit pe unul din site-urile de propagandă ale Noii Drepte un articol despre tabăra de vară a acestora unde s-au stabilit două obiective politice:

Unul dintre obiective este acela de a candida în 2016 la alegerile parlamentare din partea unui partid care a dobândit încrederea membrilor ND.

Nu pot să zic că mă așteptam la altceva. Părerea mea este că avem o decizie luată din partea acestei organizații. De mult timp se tot încearcă formarea unui partid, dar niciodată nu reușesc. Acum s-au decis să participe la alegeri din partea unei alte formațiuni, iar această decizie vine tocmai cu ocazia formării Partidului România Unită al lui Bogdan Diaconu.

Șansele să vedem membri ai ND adunați în PRU și în spatele lui Bogdan Diaconu sunt destul de mari. Noua Dreaptă afirmă că va alege un partid care se bucura de încrederea membrilor, ori Bogdan Diaconu se bucură de încrederea și chiar simpatia majorității naționaliștilor din România, aceștia din urmă gândind mai mult emoțional sau instinctual decât rațional.

Această încredere este reflectată și în promovarea făcută de membri ai Noii Drepte pe paginile de socializare și pe diferite site-uri de propagandă. În fond ideile sunt comune, doar că una din grupări are tendințe mai verzi și mai extremiste. Tendințe pe care cel puțin momentan le ține în frâu. 

Astfel trenul cu rusofili ai Noii Drepte tocmai și-a căpătat o locomotivă.

 O locomotivă care să ducă o grupare pe moarte mai departe spre politică. Dacă am dreptate o să-i vedem pe aceștia în anul 2016 candidând din partea PRU și susținând idei cu accent eurosceptic și rusofil, cât și deja obișnuita retorică anti-maghiară. Sperăm doar să nu iasă un scandal de care să profite forțe exterioare. 

Partidul România Unită: încotro ?

Un nou partid face valuri pe scena politică românească. Este vorba de Partidul România Unită al fostului deputat PSD Bogdan Diaconu. Acesta a părăsit PSD în urma unei dispute pe tema colaborării dintre partidul înainte menționat și UDMR, luând astfel decizia de a fonda un nou partid. Noul partid poartă numele de Partidul România Unită și ideologia pare să fie una naționalistă.

Evident, se pune întrebarea de ce și pentru ce a apărut acest partid, încotro se îndreaptă acest partid și cum va evolua ? Privind direcția sa am venit cu câteva teorii proprii. Plecând de la ideologia afișată a noului partid și de la principalul nucleu de susținători ai lui Bogdan Diaconu sunt aproape convins că acest partid se va dezvolta pentru a lua locul defunctului PRM ca și principalul partid naționalist din România.

PRU va urmări și probabil va reuși să-și formeze un nucleu puternic în rândurile naționaliștilor și unioniștilor din România. Oameni care deja au simpatii pentru Bogdan Diaconu și campaniile sale împotriva UDMR. Sunt șanse ca diferite organizații naționaliste și unioniste care nu au reușit să-și dezvolte un partid politic să se regrupeze în jurul acestui proiect și să să-l transforme în principala voce politică a forțelor naționaliste din România.

O voce care va fi puțin mai relevantă decât cea avută de segmentul de extremă până acum, dar cu siguranță nu va evolua într-atât de mult încât să fie o forță în viața publică românească. Românii nu au tendințe naționaliste, extremiste. Stilul lor este unul cu totul diferit. Așa că susținerea pentru un astfel de proiect va fi redusă, dar se va evidenția ca un proiect mai puternic decât cele anterioare, de tip neo-legionar sau național-comunist.

În acest sens nu m-aș mira să văd organizații precum Noua Dreaptă, Vatra Românească, Acțiunea 2012 sau grupuri minuscule de naționaliști, respectiv unioniști, regrupate în spatele acestui partid. Mai mult sau mai puțin vizibil. Aducând astfel voturile unite ale unui anumit segment din populația României. Segmentul naționalist, unionist, anti-maghiar, rasist, anti-democratic, eurosceptic, etc.

Din acest punct de vedere PRU poate fi aripa politică a acestor alegători. Noul PRM. Dar rămâne un serios semn de întrebare asupra intențiilor acestui nou partid. Un partid care refuză ordinea postmodernă a lunii, alegând modernitatea.O ideologie promovată în general de ideologii Kremlinului și ai Budapestei. Un partid care apare într-un moment dificil pentru societatea noastră și care aduce cu sine și posibilitatea unor noi conflicte pe bază etnică în România.

Să nu uităm că mai toate acțiunile politice ale lui Bogdan Diaconu în parlament au fost legate în primul rând de separatismul maghiar. Acțiuni lăudabile dintr-un anumit punct de vedere, dar limitate. Acum ne putem aștepta la un partid limitat pe acest segment de acțiuni ? Un partid care să calce pe urma celor de la Jobbik și să se provoace reciproc într-un moment de criză pentru lumea contemporană ? Dacă viitoarea bază a acestui partid tinde să fie eurosceptică, eu sunt PRU-sceptic.

P.S. Ca să nu privim doar partea negativă, trebuie spus că acest partid are potențialul să vină ca o contrapondere în parlament la UDMR. De fapt toate partidele mici, de buzunar, ar trebui să urmărească acest obiectiv în locul puterii. PRU poate să servească stopării unei dependențe politice față de UDMR, lucru pozitiv pentru interesele României, dar problema este cum va face acest lucru.

Aspectele ideologice ale crizei din Ucraina

Conflictul care are loc în momentul de față pe teritoriul Ucrainei este în primul rând unul de natură pragmatică. Apărarea unor interese naționale sau, după caz, comunitare reprezintă principalul motiv în numele căruia se desfășoară conflictul din zona respectivă. Dar în ciuda acestui lucru mai există și un aspect ideologic al crizei din Ucraina, ea putând determina triumful unui worldview general.

Acest aspect ideologic ține de conflictul între modernitate și postmodernitate. Între o viziune a lumii bazată pe putere ca factor dominant în relațiile internaționale și o viziune bazată pe dreptul internațional ca și factor dominant. Cu alte cuvinte un conflict între lumea autoritară (reprezentată în Ucraina de Rusia) și lumea liberală (reprezentată de SUA, Uniunea Europeană și o Ucraină care vrea să facă parte din această lume).

Din acest punct de vedere trebuie să ținem cont de natura ideologică a conflictului din Ucraina atunci când analizăm situația de acolo, sau când urmărim să ne alegem o tabără spre care să ne canalizăm simpatia.

Nu este de mirare că mulți ultranaționaliști tind să susțină Rusia și viziunea veche a lumii în defavoarea noii orânduiri pe care occidentul a stabilit-o. De fapt nu este de mirare că Rusia se bucură de susținerea mai multor forțe politico-religioase și sociale. De la extrema dreaptă la extrema stângă, de la islamiști la fundamentaliști creștini, Rusia se bucură de susținerea celor care nu sunt de acord cu postmodernitatea, alegând să susțină un regim de tip autoritar și în opoziție cu acesta.

Aici se vede și un aspect al războiului psihologic derulat de către Federația Rusă în ultimii ani. Nu demult Rusia a început să se prezinte ca o forță de opoziție față de tot ce înseamnă postmodernism. Și-a luat asupra sa costumul de țară tradiționalistă și prin asta a reușit să-și atragă simpatii care se pot dovedi folositoare într-un context precum cel din Ucraina.

Criza din Ucraina este dominată de un aspect care ține în primul rând de realpolitik. De urmărirea și apărarea intereselor fiecărei națiuni. Rusia și le urmărește pe ale ei (un stat care să o separe de Europa și să-i ofere acces la Marea Neagră), iar Ucraina pe ale ei (câștigarea suveranității și independenței, trecerea de partea vestului). Dar latura ideologică apare în acest conflict ca un rezultat al său. În Ucraina se duce și o luptă de viziune asupra lumii.

Va triumfa oare viziunea postmodernistă, acea viziune în care regulile domină relațiile internaționale ? Sau ne vom trezi cu o întoarcere la modernitate, la perioada sferelor de influență când națiunile puternice puteau să impună orice fără alte complicații diplomatice ? Este o întrebare interesantă și depinde de cum va reacționa lumea occidentală la provocările Rusiei. O lume în care Germania dorește o pace strâmbă, iar America un război drept. Lipsa unității de decizie își spune cuvântul.

P.S. Fiindcă i-am menționat și pe naționaliști cred că merită să aduc aminte de faptul că în rândurile acestora există o amplă dezorientare. Mulți sunt tentați să susțină Rusia datorită viziunii autoritare și moderniste asupra lumii, în opoziție cu viziunea liberală și postmodernistă. Dar situația devine mai complexă când se pune în discuție interesul național pe care, teoretic, aceștia ar trebui să-l urmărească. Astfel că mulți naționaliști sau ultranaționaliști se identifică cu lupta Ucrainei și cu naționaliștii ucrainieni care luptă pentru propria independență, suveranitate și stabilitate împotriva unui inamic tradițional al lumii occidentale.

Rusia și războiul psihologic

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și începutul războiului rece a marcat un moment de cotitură pentru tehnicile de război între state. Armele și metodele convenționale au trecut pe planul secund, iar în prim plan au intrat metode precum spionajul sau propaganda, manipularea, mai bine zis războiul psihologic. O latură importantă a ceea ce numim astăzi război informațional.

Uniunea Sovietică a investit cel mai mult în acest război al serviciilor de informații, desăvârșindu-se astfel în direcția războiului psihologic. Un front pe care KGB-ul a evoluat din plin, spre deosebire de alte structuri din state opuse. Avem în acest sens exemplul puternicei propagande pacifiste sau anti-religioase derulate în lumea occidentală, de multe ori cu sprijinul KGB. Formând curente opuse intereselor statelor vestice.

Astăzi situația nu s-a schimbat foarte mult. Uniunea Sovietică a căzut, dar Federația Rusă, condusă de un fost ofițer KGB, duce mai departe tradiția sovietică a războiului psihologic ca primă metodă de luptă împotriva adversarilor occidentali. Am văzut asta inclusiv în cadrul crizei din Ucraina și am simțit propaganda rusească și aici, pe teritoriul României.

De fapt doar un ignorant ar putea spune că propaganda nu este principala armă a Rusiei. În ultima vreme Kremlinul a investit mai mult în posturi de televiziune pro-ruse și-n campanii de promovare online decât în forțele militare obișnuite. Russia Today și Vocea Rusiei sunt doar două exemple despre modul în care Federația Rusă își dezvoltă un amplu aparat de propagandă pentru a manipula populația altor state în direcția dorită de către oligarhii de la Kremlin.

Această manipulare se desfășoară prin intermediul factorilor mediatici și a unor agenți de influență (din fericire nici ofițerii SIE de la noi nu sunt străini de aceste metode) care să formeze adevărate coloane de adepți ai pan-slavismului în interiorul altor state. Inclusiv la noi. Adepți care în mod inconștient să promoveze interesele Federației Ruse în locul celor ale statului în care trăiesc.

Pentru acest lucru se folosesc diferite metode. Cea mai vizibilă în raportul cu masele este identificarea unor curente ideologice sau religioase care se găsesc în opoziție cu diferite forțe opuse Rusiei.

Spre exemplu naționalismul poate fi și este folosit de către Federația Rusă pentru a-și aduna simpatizanți în occident în virtutea anti-americanismului și anti-globalizării. Federația Rusă opunându-se, din motive geostrategice, acestor idei și promovând un cocktail ideologic de naționalism, extremism de dreapta, extremism de stânga și islamism anti-american de care, mai apoi, se poate folosi.

Un alt exemplu este cel al religiei. În mod paradoxal KGB-ul a promovat o amplă campanie anti-religioasă în sec. XX, îndreptată în special împotriva Vaticanului. Atunci religia creștină era principalul adversar ideologic al comunismului sovietic. Cunoaștem bine cazul campaniei anti-catolice de dezinformare asupra colaborării dintre Vatican și naziști.

Astăzi continuatorii aceluiași KGB duc mai departe tradiția, dar inversată. Atacă tocmai secularismul lumii occidentale și adună în jurul Rusiei simpatia diverselor cercuri religioase, în special de rit răsăritean, prin care mai apoi își formează adepți care văd în America și Uniunea Europeană manifestări ale răului în lume. Aici atitudinea liberală a lumii euroatlantice este invocată ca un inamic împotriva religiei creștine.

În spațiile ortodoxe se mai folosește și retorica anti-catolică prin care vestul este prezentat ca o invenție papistașă, iar noi ca ortodocși avem datoria de a nea alătura celor de o credință cu noi. Astfel se mizează pe anumite slăbiciuni sentimentale de origine identitară pentru a forma grupuri de simpatizanți care să servească, în diferite forme, intereselor pan-slaviste.

Când vine vorba de a servi intereselor rusești am văzut în România exemple clare cu protestele împotriva gazelor de șist. Deși nu sunt un fan al acestei metode faptul că aceste proteste au fost influențate de media pro-rusă este incontestabil. La fel ca și felul în care neexploatarea gazelor de șist servește intereselor rusești ca România să nu fie o țară independentă energetic. Așa până și ecologiștii, care nu prea înțeleg concepte geopolitice și informativ-operative, au devenit o unealtă pentru interesele altui stat pe teritoriul României.

Federația Rusă a primit o moștenire valoroasă de la Uniunea Sovietică, o amplă experiență și un amplu aparat în ceea ce se numește război psihologic. Spațiul online în special a devenit un front de atac pentru Rusia, în acest sens Kremlinul având proprii troli de serviciu, proprii editorialiști și propriile cercuri media. Cert este că războiul psihologic este principala armă a Federației Ruse și România este o țintă mai mult decât evidentă în acest război.

Evident că nici lumea occidentală nu este străină de această metodă. Ea nu este rea sau bună, ci utilă pentru diferite obiective strategice. De aceea este important ca toți să cunoască mecanismele războiului psihologic și să fie capabili să primească o informație în mod critic, fără a memora direct informația respectivă ca pe un adevăr absolut. Sursele variate de informare sunt importante, la fel ca și abilitatea de a procesa și de a gândi critic. O cultură de securitate în mediul civil este necesară.  

Idioți utili în folosul Rusiei

În lumea politicii și a spionajului termenul de idiot util este folosit ca un jargon pentru acei oameni care, în mod inconștient, servesc unor interese și sunt folosiți în mod cinic de diferite forțe. Acești oameni sunt foarte utili pentru orice structură de informații, în special în domeniul războiului psihologic (manipulare)  și nici țara noastră nu duce lipsă de ei. Doar că din păcate foarte mulți ajung să servească unor puteri străine.

Am văzut asta de multe ori. De la trusturi media până la simple site-uri de știri. Sunt multe persoane și grupuri de persoane care în numele unor ideologii sau a unor credințe religioase aleg să facă propagandă unor puteri străine de multe ori opuse intereselor românești.

Spre exemplu avem trusturi de presă care servesc celor interesați de destabilizarea României. Printr-o propagandă a urii, de multe ori mitologică, astfel de trusturi dau naștere unor conflicte între români, între clase sociale și oameni cu viziuni diferite.

Un alt exemplu este acela al extremiștilor de dreapta și al populiștilor. În virtutea unei ideologii sau a unor concepte religioase aceștia aleg la rândul lor să facă propagandă unor puteri străine. Concret acesta este cazul Federației Rusiei. Acțiunile politico-militare și de propagandă ale Federației Ruse și-au găsit un sprijin permanent în anumite grupări cu caracter ultra-naționalist sau ortodoxist. Grupări care au dezvoltat în jurul lor site-uri de știri prin care propagă mai departe propaganda Moscovei.

Inconștient astfel de oameni ajung să servească intereselor rusești în virtutea viziunilor absolut subiective de ordin ideologico-religios. Rusia le apare ca un bastion al valorilor tradiționale, în timp ce Uniunea Europeană reprezintă viziunea post-modernă a lunii. Drept urmare se alege promovarea mesajelor pro-ruse și a materialelor propagandistice venite din zona rusească, a unei viziuni de politică externă orientată spre Rusia. Doar că acest lucru se face în defavoarea intereselor naționale.

Interesele naționale nu sunt definite de viziuni temporare și subiective precum ideologia politică sau viziunea religioasă. Interesele unei națiuni sunt de ordin pragmatic și permanent, implicând concepte precum prosperitatea și siguranța populației, care la rândul lor implică alte interese de ordin economic, politic și social.

În cazul nostru interesele naționale s-au găsit mai mereu opuse intereselor Federației Ruse. Spre exemplu dorim unirea Basarabiei cu România (un obiectiv geopolitic afirmat) sau independența energetică a României. Cu siguranță aceste interese se găsesc în opoziție cu cele ale Rusiei și totuși cei ar trebui să servească intereselor naționale aleg opusul. Evident, existând și excepții.

Acest lucru a fost vizibil și într-un caz recent. Naționalistul buzoian, Marius Trancă, a declarat că vrea să plece în Ucraina pentru a se înrola în grupările naționaliste ucrainiene. Știrea a fost publicată și pe diferite pagini de propagandă naționalistă din România, iar majoritatea camarazilor de ideologie ai lui Marius Trancă au ales să-l critice pentru asta. Motivele ? Că luptă pentru Europa sionistă și homosexuală contra Rusiei ortodoxe, că ce se întâmplă în Ucraina nu este problema noastră, etc.

Dincolo de faptul că respectivii au arătat o mare lipsă de cunoștințe în materie de geopolitică și relații internaționale, au arătat și cât de limitate sunt propriile surse de informare. Au transformat opinii subiective într-un adevăr absolut. Opinii a căror natură nu este una bazată pe date și fapte, ci pe ideologii și viziuni religioase. Complet irelevante din punct de vedere geopolitic și geostrategic.

Nu vreau să spun că decizia lui Marius Trancă este bună sau rea, dar cu siguranță ce se întâmplă în Ucraina ne afectează, iar gestul simbolic nu poate fi ignorat. Nu doar că ne afectează, dar interesele României sunt alături de Ucraina. Eliminarea influenței rusești din regiune este singurul lucru care permite astăzi punerea în aplicare a unor proiecte precum aducerea Republicii Moldova în Europa și implicit în România sau asigurarea securității la graniță.

Până la urmă nu degeaba Ungaria și Rusia se situează pe poziții similare în materie de politică externă. Nu degeaba relațiile dintre Dughin și Gabor Vona au avut ca urmare o manifestare aproape anarhică în Ținutul Secuiesc și tot nu degeaba extremistul maghiar, Csibi Barna, s-a dus în Ucraina pentru a lupta alături de trupele rusești.

Pe lângă asta nu vorbim doar de interesele naționale și România. Vorbim de umanitate, de un spirit uman de care mulți oameni au uitat. Am văzut opinii că un român nu are de ce să lupte pentru alții. Gândirea asta îngustă ne arată o problemă cu ipocrizia. Dar americanii să lupte pentru România în Războiul Rece, sau acum să lupte alții să ne apere nouă existența ca stat. Noi să stăm și să privim, dacă alții trec prin ce am trecut și noi să nu-i ajutăm, deși noi ceream ajutor ca istericii. 

În fine, mulți așa-ziși naționaliști sunt mai mult idioți utili. Și prin asta mă refer la un jargon politic, nu folosesc termenul ca o insultă personală. Nu se informează decât din sursele specifice ideologiei lor și amestecă interesele națiunii cu cele ale unei ideologii sau convingeri religioase. Astfel ajung să servească inconștient altor puteri care folosesc diferite ideologii pentru propagandă și manipulare. La fel de utili cum au fost și legionarii în timpul rebeliunii din ianuarie, o rebeliune de care sovieticii abia așteptau să profite pentru a intra în țară. Doar au infiltrat și agenți în rândurile muncitorimii legionare.

Ei fac asta Ignorând realități geopolitice și strategice pentru niște idei de care, să fim serioși, nimeni nu ține cont la nivel global. Pentru Putin religia și tradiționalismul sunt elemente propagandistice care, alături de anarhism și alte idei anti-sistem, servesc la formarea unor grupuri propagandistice în terțe state.