Se afișează postările cu eticheta Bogdan Diaconu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bogdan Diaconu. Afișați toate postările
joi, 4 septembrie 2014
Trenul cu rusofili are locomotivă
În ultimul meu articol despre Bogdan Diaconu și proiectul său politic am afirmat că există o mare posibilitate ca în jurul acestuia să se regrupeze scena naționalistă românească. Ieri am găsit pe unul din site-urile de propagandă ale Noii Drepte un articol despre tabăra de vară a acestora unde s-au stabilit două obiective politice:
Unul dintre obiective este acela de a candida în 2016 la alegerile parlamentare din partea unui partid care a dobândit încrederea membrilor ND.
Nu pot să zic că mă așteptam la altceva. Părerea mea este că avem o decizie luată din partea acestei organizații. De mult timp se tot încearcă formarea unui partid, dar niciodată nu reușesc. Acum s-au decis să participe la alegeri din partea unei alte formațiuni, iar această decizie vine tocmai cu ocazia formării Partidului România Unită al lui Bogdan Diaconu.
Șansele să vedem membri ai ND adunați în PRU și în spatele lui Bogdan Diaconu sunt destul de mari. Noua Dreaptă afirmă că va alege un partid care se bucura de încrederea membrilor, ori Bogdan Diaconu se bucură de încrederea și chiar simpatia majorității naționaliștilor din România, aceștia din urmă gândind mai mult emoțional sau instinctual decât rațional.
Această încredere este reflectată și în promovarea făcută de membri ai Noii Drepte pe paginile de socializare și pe diferite site-uri de propagandă. În fond ideile sunt comune, doar că una din grupări are tendințe mai verzi și mai extremiste. Tendințe pe care cel puțin momentan le ține în frâu.
Astfel trenul cu rusofili ai Noii Drepte tocmai și-a căpătat o locomotivă.
O locomotivă care să ducă o grupare pe moarte mai departe spre politică. Dacă am dreptate o să-i vedem pe aceștia în anul 2016 candidând din partea PRU și susținând idei cu accent eurosceptic și rusofil, cât și deja obișnuita retorică anti-maghiară. Sperăm doar să nu iasă un scandal de care să profite forțe exterioare.
duminică, 31 august 2014
Partidul România Unită: încotro ?
Un nou partid face valuri pe scena politică românească. Este vorba de Partidul România Unită al fostului deputat PSD Bogdan Diaconu. Acesta a părăsit PSD în urma unei dispute pe tema colaborării dintre partidul înainte menționat și UDMR, luând astfel decizia de a fonda un nou partid. Noul partid poartă numele de Partidul România Unită și ideologia pare să fie una naționalistă.
Evident, se pune întrebarea de ce și pentru ce a apărut acest partid, încotro se îndreaptă acest partid și cum va evolua ? Privind direcția sa am venit cu câteva teorii proprii. Plecând de la ideologia afișată a noului partid și de la principalul nucleu de susținători ai lui Bogdan Diaconu sunt aproape convins că acest partid se va dezvolta pentru a lua locul defunctului PRM ca și principalul partid naționalist din România.
PRU va urmări și probabil va reuși să-și formeze un nucleu puternic în rândurile naționaliștilor și unioniștilor din România. Oameni care deja au simpatii pentru Bogdan Diaconu și campaniile sale împotriva UDMR. Sunt șanse ca diferite organizații naționaliste și unioniste care nu au reușit să-și dezvolte un partid politic să se regrupeze în jurul acestui proiect și să să-l transforme în principala voce politică a forțelor naționaliste din România.
O voce care va fi puțin mai relevantă decât cea avută de segmentul de extremă până acum, dar cu siguranță nu va evolua într-atât de mult încât să fie o forță în viața publică românească. Românii nu au tendințe naționaliste, extremiste. Stilul lor este unul cu totul diferit. Așa că susținerea pentru un astfel de proiect va fi redusă, dar se va evidenția ca un proiect mai puternic decât cele anterioare, de tip neo-legionar sau național-comunist.
În acest sens nu m-aș mira să văd organizații precum Noua Dreaptă, Vatra Românească, Acțiunea 2012 sau grupuri minuscule de naționaliști, respectiv unioniști, regrupate în spatele acestui partid. Mai mult sau mai puțin vizibil. Aducând astfel voturile unite ale unui anumit segment din populația României. Segmentul naționalist, unionist, anti-maghiar, rasist, anti-democratic, eurosceptic, etc.
Din acest punct de vedere PRU poate fi aripa politică a acestor alegători. Noul PRM. Dar rămâne un serios semn de întrebare asupra intențiilor acestui nou partid. Un partid care refuză ordinea postmodernă a lunii, alegând modernitatea.O ideologie promovată în general de ideologii Kremlinului și ai Budapestei. Un partid care apare într-un moment dificil pentru societatea noastră și care aduce cu sine și posibilitatea unor noi conflicte pe bază etnică în România.
Să nu uităm că mai toate acțiunile politice ale lui Bogdan Diaconu în parlament au fost legate în primul rând de separatismul maghiar. Acțiuni lăudabile dintr-un anumit punct de vedere, dar limitate. Acum ne putem aștepta la un partid limitat pe acest segment de acțiuni ? Un partid care să calce pe urma celor de la Jobbik și să se provoace reciproc într-un moment de criză pentru lumea contemporană ? Dacă viitoarea bază a acestui partid tinde să fie eurosceptică, eu sunt PRU-sceptic.
P.S. Ca să nu privim doar partea negativă, trebuie spus că acest partid are potențialul să vină ca o contrapondere în parlament la UDMR. De fapt toate partidele mici, de buzunar, ar trebui să urmărească acest obiectiv în locul puterii. PRU poate să servească stopării unei dependențe politice față de UDMR, lucru pozitiv pentru interesele României, dar problema este cum va face acest lucru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

