Discursul anti-democratic și extremist

În România este la modă un anumit tip de discurs. Discursul anti-democratic și extremist. De dreapta sau de stânga, asta contează mai puțin. Este ”cool” să arăți câtă intelighență revoluționară zace în tine. Să ataci tot ce ține de sistem, să spui că democrația este o iluzie și că toți sunt interesați de putere sau bani. Pentru că tu, omul de pe stradă, ești ”șmecher” și le știi pe toate. Nu din cărți, evident, ci de la TV sau din melodiile lui Dragonu AK-47. Una din două.

Subiectul este interesant din punct de vedere sociologic, respectiv psihologic. Psihologia maselor mai exact. Ce alimentează discursul anti-democratic și îi face mulți să se orienteze spre curente extremiste de gândire ? De fapt, ce transformă astfel de lucruri într-un trend, în ceva ”cool” și mainstream îndreptate, culmea, împotriva mainstream-ului precedent ? Înainte era ”cool” pro-occidentalismul și lupta pentru democrație, acum e taman opusul.

Există mai multe aspecte de care ne putem lega. Unul dintre ele este eșecul sistemului politic românesc post-decembrist de a se curăța și a se pune în funcțiune. Moștenirea comunistă a rămas vie mult timp, iar efectele se văd și acum. Tinerii au crescut cu neîncrederea părinților în autorități, în politic, iar ei au extins această neîncredere la nivelul unor forțe pe care le consideră superioare, adică a marilor puteri cu care avem alianțe și de care depinde politica noastră într-o măsură destul de mare.

Asta i-a determinat pe mulți să caute în memoriile frumoase de pe vremea comunismului. Cele ale părinților eventual. Căutarea a fost una discriminatorie, fiindcă a ignorat aspectele negative. Important este că erau locuri de muncă și acum nu sunt. Cât de simplă este gândirea unora. Deci hai să fim comuniști, hai cu nea Nicu, sau dacă vrem și puțină religie hai să fim legionari, dă-i cu Zelea. La urma urmei e clar că democrația nu funcționează, doar pentru că nu funcționează aici...

Și să nu-l uităm pe Putin. Dacă nu ești pro-rus n-ai rezolvat nimic. Al dreacu americani. Ce se bagă atâta peste tot ? Uite, zice clar pe Russia Today că ăia de la CIA au comis crime oribile și SUA vrea să conducă lumea. Hai cu Putin, cu Rusia, ultima rezistență. Doar suntem toți ortodocși și alea, alea. Cum zicea popa ăla la biserică ? Nici nu mai știu, n-am mai fost de multă vreme. Dar o să le zică bine Dragonu și Cedry2k la un concert. Eventual mai citim niște bloguri care arată lumina... de la răsărit.

Mai e ceva. Lipsa valorilor. În sinea noastră toți suntem niște copii. Ne place să avem pe cineva care să ne zică ce e bine și ce e rău. Ne place să lenevim din punct de vedere intelectual. De ce să ne punem prea multe întrebări ? Vrem un set de reguli clare, ceva după care să ne ghidăm, să ne ofere un sens în viață. Un sens pentru care să trăim și să murim, eventual să și ucidem dacă-i cazul. E clar că relativismul democrației nu oferă așa ceva. Deci hai să încercăm ceva mai totalitar, ce atâta pluralism de opinii ?

Eventual putem avea o simplă reacție la mainstream, opusul a ce am menționat mai sus. Peste tot americani și democrație. Zău așa, parcă-i adevăr absolut. Ce atâtea referințe la lucrurile astea ? Hai să căutăm ceva diferit și să fim rebeli, ca ăia din Războiul Stelelor. Sau că tipul ăla cu plete de pe tricou, cum îl chema... ? Uhm... Che Guevara. La urma urmei e cool când ești diferit. Te simți și tu mai special. Nu contează că diferența ta ține de ura față de alte etnii sau față de munca unui om, sau că pari un imbecil total, importantă este diferența. Nu ești pare din mainstream, dar îți construiești propriul mainstream.

Cum ziceam, este ”cool” să ai un discurs anti-democratic, dacă adaugi o cămașă verde, neagră, eventual o salopetă proletară, e și mai ”cool”. Lasă-ți și o barbă și poartă o cămașă de lumberjack american. De ce să nu ieși în față și să nu faci parte din alți 100 de oameni care-și lasă barbă pentru a ieși din față ? Un look așa, mai revoluționar. Prinde bine în zilele noastre. Dar orice ai face nu uita cel mai important amănunt. Tricoul cu Che Guevara. Acum ești gata de revoluție. Din fața monitorului sau la o bere.

Rusofilia la români

Românii iubesc lumea occidentală. Iubim America, iubim statele europene din vest. Acesta este rezultatul unor studii sociologice care confirmă, la nivel de masă, orientarea euroatlantică și europeană a României. Iar astfel de rezultate sunt, la urma urmei, perfect explicabile. De la comunism încoace occidentul este sinonim cu libertate, prosperitate, dar și civilizație. Lucruri pe care ni le dorim atât de mult.

În ciuda acestui fapt există și oameni care văd în occident însumarea tuturor relelor posibile. Nu sunt o majoritate, slavă cerului, dar sunt numeroși și au o voce. Dacă Franța sau Germania se confruntă cu un număr mare de simpatizanți ai islamismului, ai Statului Islamic, noi ne confruntăm cu cu totul altceva și anume un număr mare de simpatizanți ai Rusiei. Rusofilia la români este în floare, dar care sunt elemente care cauzează aceste sentimente și orientări pe care o parte din conaționalii noștri le au ?

Rusofilia are mai multe cauze, ținând în principal de ideile, comportamentul, supărările și religia celui care o manifestă. La fel cum exist o mare simpatie pentru occident datorită sinonimității sale cu libertatea, există și o simpatie pentru Rusia la baza căreia stau valorile tradiționale, adică cele de ordin religios (ortodoxia), ideologia naționalistă, ura pentru valorile reprezentate de occident și admirația față de politica de tip autoritar, adică o politică a puterii în defavoarea democrației sau a libertății.

Bazându-ne pe aceste criterii putem să identificăm următoarele cercuri socio-umane prin care rusofilia este propagată către indivizi:

1. Cercurile religioase

Religia reprezintă cel mai constant element al propagandei pro-ruse în România. Simpatizanții și agenții de influență ai Moscovei mizează pe elementul religiei comune, ortodoxia, pentru atragerea oamenilor de partea Moscovei. Nu este de mirare că în cercurile ortodoxiste se regăsesc o mulțime de simpatizanți ai politicilor duse de Vladimir Putin și susținători ai Rusiei.

Un exemplu concret în acest sens este Iulian Capsali. Un om politic ortodoxist care a candidat la ultimele alegeri europarlamentare. Platforma sa politică s-a concentrat pe apărarea valorilor tradiționale și a manifestat o simpatie vădită față de Rusia, exprimându-și ostilitatea față de Uniunea Europeană și America, pe care le consideră decadente și anti-ortodoxe.

Existența unei religii comune și teama că valorile tradiționale ale religiei respective sunt atacate de către modernitate reprezintă principalul factor care-i îndeamnă pe cei prezenți în astfel de cercuri religioase să-și îndrepte atenția spre Moscova, așteptând lumina de la răsărit. O constantă în aceste cercuri este lipsa de interes pentru politica reală, pentru interesul național și relațiile internaționale, viziunea comună este una îngustă, axată doar pe aspectul religios și ignorând restul.

2. Cercurile naționaliste

Naționaliștii, ca și exponenții cultelor religioase, variază. O parte sunt atrași de Rusia, o alta vede în Rusia un dușman tradițional al României datorită obiectivului nostru de unire cu Republica Moldova. Aici pot să observ că predomină primul exemplu. Probabil și datorită faptului că naționalismul românesc s-a confundat mereu cu religia creștin-ortodoxă, lucru specific spațiului est-european, iar propaganda naționalistă vine la pachet, de cele mai multe ori, cu cea ortodoxistă.

Mulți dintre naționaliștii români văd în ortodoxism doar o moștenire, o tradiției identitară care trebuie păstrată și nu sunt cu adevărat atrași de caracterul spiritual al religiei lor. Lăsând religia la o parte, originea rusofiliei lor mai are câteva elemente în plus. Acestea țin de natura politică a Federației Ruse. Un stat care apără paradigma modernă a relațiilor internaționale, dominat de conceptul de interes național în defavoarea globalizării, un stat care ține la tradiție și chiar prezintă tot mai multe similitudini cu regimul național-socialist din Germania interbelică sau cu Italia fascistă.

Pe latura conspiraționistă mai există și ideea că lumea este controlată de evrei, iar Rusia reprezintă principalul exponent al unei cruciade împotriva acestei ”ordini mondiale”.

În orice caz, aceștia ignoră destul de des faptul că naționalismul înseamnă apărarea intereselor țării tale în defavoarea altora. Faptul că Vladimir Putin însuși, dacă ar fi român, ar duce o politică anti-rusească nu le este o realitate clară. De ce anti-rusească ? Pentru că politica naturală a Federației Ruse, confirmate de istorie, este una de expansiune. Singura metodă prin care își poate asigura securitate teritorială fiind cea a unor state interpuse între ea și occident, care să paveze drumul spre Moscova.

3. Cercurile conspiraționiste și populiste

Conspiraționiști și populiști găsim, de obicei, atât în cercurile religioase, cât și în cele naționaliste. Dar aceștia au cercurile lor specifice în care nici religia și nici identitatea națională nu reprezintă o valoare fundamentală. Vorbim de oameni care cred cam în toate teoriile vehiculate pe internet și care se tem de o așa-zisă ocultă mondială, de obicei francmasonică, și care susțin o lume construită pe ideile propagate de discursurile populiste.

Acești indivizi se găsesc peste tot și susțin Rusia doar din cauza faptului că o văd drept un opozant al ocultei imaginare, dar și un stat care aplică politica lor fantezistă.

4. Hipster-intelectualii

Folosesc termenul de hipster-intelectual în lipsă de altă terminologie. Vorbim aici de indivizi care se consideră, sau chiar sunt, intelectuali, dar care și-au dezvoltat un sistem psihologic de respingere a lucrurilor mainstream și care susțin ceva doar de dragul faptului că reprezintă ceva diferit de ceea ce susține majoritatea oamenilor. Mulți dintre acești oameni sunt susținători înfocați ai politicilor duse de Vladimir Putin sau de diferiți dictatori pentru simplul fapt că majoritatea oamenilor îi critică. Deci este cool să ieși din turmă, să nu faci parte din majoritate.

De asemenea mulți sunt împotriva războiului. Iubesc pacea, lucru lăudabil, dar sunt incapabili să înțeleagă mecanismele complexe ale politicii internaționale și sunt tipul de oameni care susțin în politică o idee similară cu următoarea: dacă cineva îmi sparge casa și îmi violează nevasta atunci, în mod automat, trebuie să privesc pasiv și să-l las să facă ce vrea. Astfel de oameni nu înțeleg că valorile lor și valorile lumii postmoderne nu sunt împărtășite mai deloc în afara acestei lumi. Sigur, Rusia dorește pace. Și islamismul. Dar sub propriul steag.

5. Ecologiștii

Nu toți ecologiștii sunt rusofili și în general nu prea sunt interesați de politică. Tocmai de asta nu o studiază și nu o înțeleg. O privesc la fel ca și hipsterii și, asemeni religioșilor, susțin diferite idei și acțiuni doar pe baza ideologiei proprii. Dacă ceva afectează sau nu mediul automat devine singurul criteriu de judecată politică, orice altceva precum interesele de ordin economic sau geopolitic dispărând din ecuație.

6. Anarhiștii

Foarte similari cu hipster-intelectualii, aceștia sunt cam împotriva oricărui tip de regim politic. Evident, cel mai rău este cel în care trăiesc. Drept urmare anarhiștii europeni sunt anti-europeni, iar cei americani sunt anti-americani, doar cei ruși fiind anti-ruși. Sunt anti-război, anti-politică și tot ce fac ai lor este rău. Imperialism. Singurul lucru pe care nu-l înțeleg este că musulmanii, rușii, chinezii și alte regimuri pe care le consideră bune i-ar trimite după gratii, sau mai rău. Oricum, sunt niște copii care se joacă. De obicei nu au o influență reală în politică, iar când o au, în timpul revoluțiilor, doar servesc unor alte interese.

7. Comuniștii

Ultimii din listă sunt comuniștii. Sunt puțini, așa că nu contează foarte mult. Majoritatea adoptând un mix între naționalism și comunism. Ceaușism cu alte cuvinte. Ei susțin Rusia pentru că așa au fost învățați. Lumina vine de la răsărit. Occidentul este capitalist, deci imperialist, implicit rău. Cazul lor este foarte simplu și nu contează așa mult.

Concluzie

Aceste cercuri sunt cele în care se manifestă, în general, rusofilia. Totodată sunt cele în care aceasta se propagă de cele mai multe ori. Combaterea lor este strâns legată de educație, de modelul public oferit de politicieni și persoanele care apar în fața cetățenilor și de nivelul de trai. Asta îmi aduce aminte că am uitat de categoria veșnicilor nemulțumiți, care susțin Rusia și ideologiile de tip național-comunist doar din cauza faptului că nu trăiesc prea bine în momentul de față.

În fine, momentan aceste cercuri sunt o minoritate. Dar probleme precum cele din justiție, lipsa unei educații adecvate și lipsa locurilor de muncă pot, oricând, alimenta o propagandă pentru unul din grupurile menționate și implicit o propagare a sentimentului rusofil ca și exprimare a unor frustrări ale populației. Politica influențează socialul și viceversa. Dacă aceasta nu reușește să livreze ceea ce i se cere atunci, în mod automat, socialul se va reorienta, de obicei în varianta opusă, și va căuta să schimbe politicul. Este o logică foarte simplă și de care trebuie să ținem cont. Din fericire, schimbarea societății românești și rezolvarea lipsurilor nu pare să fie prea departe. Impusul noilor generații fiind vizibil.

Unde greșește occidentul ?

Astăzi s-a deschis summit-ul general al NATO. Personalitățile importante din cadrul alianței se vor aduna pentru a discuta și analiza problemele actuale. Personal nu am mari așteptări de la acest summit. Motivele diferă, dar primul motiv este eroare pe care occidentul o face în repetate rânduri. Eroarea de a privi lumea prin prisma acelorași valori și idei.

Oricât de liberal aș fi în convingerile mele nu pot să cred că toți oamenii sunt la fel. Din contră, fiecare popor are un fel aparte de a fi, un fel construit pe tradiție, istorie, educație, ADN. Aspectele precum cultura, politica, instituțiile de stat nefiind altceva decât simple haine care îmbracă acest schelet al oricărei civilizații. Lucru afirmat și de Gustave le Bon în Psihologia Maselor.

Și totuși, în ciuda acestui fapt, lumea occidentală continuă să privească spre spațiul arab sau asiatic ignorând diferențele de gândire și de percepere a realității. Privim peste tot prin prisma valorilor liberale și democratice ale lumii occidentale, considerând că oamenii sunt la fel peste tot.

O astfel de viziune este cu totul eronată și a condus la o mulțime de eșecuri strategice în politica externă a lumii occidentale.

Am mers în Irak să doborâm un dictator ignorând trăsăturile specifice populației din acele zone. Ignorând tendințele naturale anti-democratice pe care lumea orientale le-a arătat de atâtea ori. Nu ne-am gândit că înainte de a înlătura un dictator și a pleca să trecem poporul irakian printr-un amplu și lung proces educațional, de schimbare a unor lucruri întipărite în timp.

Acum înlăturând dictatorul am făcut un lucru bun și am scăpat de un adversar, dar am eliberat o gloată de adversari. Lucru valabil și-n țări precum Siria unde un dictator precum Bashar Al-Assad este un adversar al intereselor euroatlantice în orient, dar totodată și singurul om care ține în frâu o hoardă de adversari (jihadiștii).

Lumea orientală este clădită pe alte valori și structuri decât cea occidentală și o simplă schimbare de regim sau de instituții nu schimbă o mentalitate generală. Nu înlătură cu adevărat tendințele spre anarhie, terorism sau chiar dictatură ale unui popor, dictatură care poate fi instaurată oricând în locul celei alungate.

Lucru valabil și în Rusia unde vorbim de un popor instabil, un popor al extremelor, un popor obsedat de putere. Citeam adineauri un articol în care asasinarea lui Vladimir Putin era sugerată ca opțiune pentru stabilizarea situației la granițele Europei. O prostie.

Vladimir Putin este un lider puternic peste o gașcă de oligarhi. Dacă ar cădea Rusia ar fi pusă într-o situație dificilă, dar nu ar trata cauza imperialismului rusesc. Nicidecum.

Poporul rus ar tinde în mod natural spre alte opțiuni care să-i satisfacă orgoliul. Ar alege o extremă dreaptă, o extremă stângă. Persoane mai mult sau mai puțin competente, care ar duce Rusia tot pe o politice de expansiune sau ar destabiliza țara, a doua opțiune fiind bună pentru occident în măsură în care-și asumă să intervină pentru a ține în frâu hoardele haotice ale stepelor.

Aici fac o paranteză și arăt o greșeală similară făcută și de către Rusia. În momentul de față Federația Rusă pierde orice șansă în Ucraina. Mentalitatea poporului ucrainean este la rândul ei una tipică slavilor cu bunele și relele acestei mentalități. Ucrainienii nu uită și nu iartă nimic din ce face astăzi Rusia. Au mândria lor și dorința lor de putere și sunt dispuși să lupte până la capăt pentru aceasta.

Occidentul greșește când privește la alte popoare și crede că democrația sau libertatea, cultura sau drepturile omului, sunt la fel de prețuite precum în lumea postmodernă. Vorbim de spații în care oamenii au mentalități și idei diferite structurate de-a lungul timpului și transmise mai departe prin educație, ADN, cultură, etc. Lucruri care nu se pot schimba decât tot cu trecerea timpului.

Până și la noi a fost nevoi de o perioadă lungă de timp până acest valori au devenit fundamentale, similare unor dogme religioase. Căci înainte dogmele proveneau din sânul religiei. A fost nevoie de o lungă perioadă în care prin literatură, filosofie, teologie și progresul natural al științei vechile temelii ale lumii s-au dărâmat, făcând loc pentru altele noi.

Ataturk în Turcia, Cuza în România, Robespierre în Franța. Acești oameni nu au fost decât rezultatul unor idei care deja s-au impus în mentalul colectiv. Idei care s-au impus din timp și nu la un moment dat când unul a venit și a urlat împotriva unei rânduiri socio-politice. 

Greșeala occidentului este cea a unui idealism care își face prea mult loc în realpolitik.

Aceasta este greșeala care a dat naștere revoluției bolșevice și răului ce a urmat (Germania știe mai bine), care a permis Statului Islamic să crească până la limite inadmisibile și pe care occidentul nu o mai poate repeta le nesfârșit. Orice analiză și operațiune în exterior trebuie să țină cont de realitatea de facto din zona respectivă. De tendințele naturale ale popoarelor și persoanelor care le compun.

Nu ajunge să dai jos un dictator sau o oligarhie ca să schimbi o mentalitate, o stare de fapt. Schimbarea se realizează în timp și prin procese mult mai complexe decât o simplă invazie militară sau schimbare de instituții statale. Această realitate este de la sine evidentă, iar ignorarea ei este costisitoare.

Viitorul aparține celor care înțeleg mecanismele naturii. În cazul de față natura și psihologia popoarelor, a civilizațiilor. Ignorarea acestor lucruri a avut adesea consecințe nefaste și va continua să aibă până când liderii și analiștii politico-militar vor înțelege să privească o zonă geografică din perspectiva celor care trăiesc acolo și ținând cont de istorie, popor, tradiție, cultură, etc.

Cine alege președintele ?

În ultima perioadă am văzut tot mai multe mașinațiuni în cadrul diferitelor partide care vin cu candidați pentru funcția de președinte. Toți încearcă să mai atragă puțin din electoratul altora, să mai divizeze electoratul opus, să-și întărească electoratul propriu. Dar acest soluții nu sunt relevante decât pentru turul I. Care electorat este cheia pentru a câștiga alegerile în turul II ?

Din punctul meu de vedere răspunsul este simplu: indecișii. Vedem cum Klaus Iohannis are deja electoratul de dreapta care nu este atras de Băsescu și acel electorat anti-comunist, profund dezgustat de PSD. Pe de altă parte vedem cum Elena Udrea, Monica Macovei și Cristian Diaconescu au adunat în jurul lor acel electorat pro-Băsescu, iar premierul Victor Ponta, bazându-se pe un discurs monoton, adună în jurul său electoratul de stânga, tradițional PSD, și în general electoratul anti-Băsescu, fanatizat de acest mesaj.

În acest context socio-politic orice candidat are nevoie de un electorat în plus pentru a câștiga alegerile prezidențiale în turul II. Pentru a sparge, ca să spun așa, o stare de egalitate între dreapta și stânga. Evident aici va juca un rol important electoratul pro-Băsescu care, dacă Iohannis ajunge în turul II, se va realia de partea acestuia. Dar nu acest electorat va decide alegerile. Deși este indispensabil pentru o victorie, nu este decisiv.

Electoratul decisiv în momentul de față este cel indecis, electoratul care tinde să fie anti-sistem. Iar singurul candidat care are o șansă să atragă acest electorat este Klaus Iohannis prin imaginea sa de om politic diferit. Prin discursul calm și echilibrat și prin alura nouă în politica românească. Acest electorat este cel care de obicei nu participă la vot, dar care trebuie atras pentru asigurarea victoriei.