Spațiul virtual colcăie de articole și dezbateri cu privire la legătură dintre Federația Rusă și ortodoxie sau mai exact ortodoxism. Am urmărit câteva discuții interesante în care vedeam cum mulți acuză Biserica Ortodoxă Română că este o susținătoare a Kremlinului, un fel de coloană a nu știu câta, iar pe de altă parte alții afirmă cu nonșalanță că între cultul ortodox și manevrele de război informațional ale Federației Ruse nu există nici o legătură. Opinia mea este că ambele tabere greșesc și au dreptate în egală măsură, ignorând câteva aspecte ale realității din motive mai mult sau mai puțin subiective.
Biserica Ortodoxă Română ca și instituție nu pare să susțină politica Kremlinului, acest lucru mi se pare evident, iar în sânul instituției bisericești există oameni care au scris și au vorbit împotriva lui Vladimir Putin. Într-un mod destul de similar cu ortodoxii ucrainieni. În schimb ortodoxia românească are o legătură cu Rusia, nu prin instituția bisericească, ci prin diferiți teologi/ideologi ortodoxiști care-și asumă un fel de stindard al creștinătății, atacă de dimineața până seara ”occidentul decadent” și laudă politica ”ortodoxă” a Rusiei, ”sora noastră” cu care ar trebui să formăm ”o axă ortodoxă”.
Ar trebui să știu mai bine. Am o lungă experiență cu astfel de oameni și le cunosc ideile, psihologia. Ei nu reprezintă instituția Bisericii Ortodoxe Române, o instituție care rămâne în esență neutră și a cărei angajați se împart în tabere diferite și cu opinii diferite. În schimb reprezintă un curent foarte prezent în rândul creștinilor ortodocși din România și anume curentul ortodoxist, iar prin ortodoxism înțelegem o întreagă ideologie, nu doar credința ortodoxă propriu-zisă.
Oameni precum Dan Puric, Iulian Capsali sau diferiți bloggeri anonimi apără și susțin politica Rusiei, aducând o critică constantă față de tot ce reprezintă occidentul. Motivația lor este relativ simplă și se rezumă la ideea că Rusia apără valorile tradiționale, creștin-ortodoxe, în timp ce occidentul le calcă în picioare. Evident, în politică nu mai există loc pentru altceva. Totul se rezumă la valorile relative ale unui cult religios printre multe altele. Concepte precum interesul național nu au importanța în opinia domnilor mai sus menționați, ci doar faptul că lui Putin nu-i plac homosexualii, iar lui Merkel da.
Când politica se reduce la așa ceva este trist, mai ales că astfel de oameni au în jurul lor un nucleu de simpatizanți și au totuși o influență în rândul cultului religios de care aparțin, chiar dacă nu una oficială. Dar cred că ar trebui să fac o mică paranteză și să pun în discuție și problema legăturii lui Putin cu ortodoxia. Lui Vladimir Putin îi displac homosexualii ? Sincer, nu știm. Dar îi place puterea, îi plac voturile, iar într-o țară cu o populație profund homofobă nu poți face politică fiind pro-LGBT.
De fapt pentru Putin valorile religioase nu contează deloc, iar acest lucru a fost dovedit în repetate rânduri. Nu a părut să-i pese de faptul că Georgia este o țară cu o populație majoritar ortodoxă, sau de faptul că Ucraina este o țară majoritar ortodoxă. Nu l-a interesat nici că divorțul reprezintă un păcat în teologia creștin-ortodoxă. În schimb Putin ne-a arătat că politica sa se reduce la ceea ce consideră drept interes național/strategic/geopolitic. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Cu totul altă mentalitate decât cea a bieților teologi de carton de la noi, care au devenit peste noapte și politologi.
Din fericire acești teologi nu reprezintă instituția bisericească într-un mod oficial, dar fac partea din ea. La fel cum fac parte și oameni respectabili precum Mihail Neamțu, a căror opinii pro-occidentale și anti-rusești sunt cunoscute. Nu există o legătură oficială și absolută între BOR, cultul ortodox și Federația Rusă, iar a spune altfel mi se pare o exagerare, dar la fel de exagerată și naivă este asumpția că în rândul cultului ortodox nu există oameni care susțin Rusia și îi fac servicii, voluntar sau involuntar, în acest război informațional, iar ortodoxia nu este folosită, de fapt, ca și o unealtă propagandistică. Un război informațional în care Federația Rusă se folosește de tot ce are la îndemână: ideologii politice, credințe religioase, temeri identitare,etc.
România este o țară cu o populație majoritară creștin-ortodoxă. Evident, mai mult nepracticantă, dar asta nu taie foarte mult din influența unui discurs religios peste sutele de oameni care, deși nu-și trăiesc religia, au o sensibilitate psihologică pentru aceasta. Organele de propagandă moscovită încearcă să folosească această realitate, iar ortodoxia devine o simplă unealtă propagandistică (nu o valoare a statului rus cum crede dl. Capsali) cu sau fără voia clerului ortodox din România.
Mai interesant este totuși faptul că susținătorii ortodoxiști ai Rusiei sunt gata să calce pe interesul național și alte valori în favoarea a ceea ce ei consideră interesul cultului de care aparțin. Să facă ce vor, e dreptul lor. Totuși să nu asume că statul are obligația de a servi interesele unuia din cultele prezente pe teritoriul său. Statul urmărește doar două tipuri de interese: cele naționale și cele individuale, ale cetățenilor care compun totalitatea unei națiuni. În momentul de față nici unul din aceste două tipuri de interese nu impun o viziune moscovită și nu, drepturile comunității LGBT nu sunt o problemă serioasă când vine vorba de relațiile internaționale. Statul român are alte interese decât tradiționaliștii ortodocși și alte valori decât cele religioase.
Putin pare să înțeleagă aceste lucruri cel mai bine. Face alianțe cu Coreea de Nord, un stat comunist și ateu, cu China sau cu lumea islamică. Religia contează pentru el în măsura în care este utilă ca unealtă politică pe plan intern, respectiv extern, iar acesta este cazul la majoritatea oamenilor politici. Dacă politica s-ar face exclusiv pe baza credințelor religioase trebuia să trăim într-un singur imperiu ortodoxist pus pe a cuceri lumea ”păgână”. Statul român și-a asumat alte valori, seculare și liberale, iar interesele sale naționale nu sunt în conformitate cu cele ale Rusiei, mai ales când vorbim de suveranitate, prosperitate economică, situația Basarabiei și așa mai departe.
