Traian Băsescu și apelul la naționalism

Fostul președinte al României, dl. Traian Băsescu, și-a anunțat acum câteva zile intenția de a se întoarce în politică alături de partidul său de ”suflet”, PMP. Decizia președintele nu reprezintă ceva surprinzător, din contră. Traian Băsescu este un politician prin excelență și ar fi anormal ca domnia sa să se țină departe de politică. Dacă influența sa este una pozitivă sau negativă, asta reprezintă cu totul altă problemă. În orice caz anunțul domniei sale ridică niște întrebări cu privire la șansele sale, șansele partidului Mișcarea Populară și intențiile viitoare ale fostului președinte.

Conform unui sondaj realizat de INSCOP în luna iulie Traian Băsescu se bucură de un procent de încredere de 15% printre cetățenii români cu drept de vot. În luna aprilie procentul era de 15,6%. O scădere mică, dar merită menționată. Putem spune că o mare parte din electoratul de centru-dreapta a fost atras de PNL și Klaus Iohannis ca urmare firească la alegerile prezidențiale de anul trecut. Asta lasă electoratului fostului președinte limitat la un procent mult mai mic decât în anii anteriori, un procent de admiratori loiali ai acestuia și al modelului său politic. Prin urmare nu ar trebui să ne mire faptul că în prezent Traian Băsescu abordează un nou model de discurs, încercând astfel să ajungă la un alt electorat țintă, tot de dreapta, dar cu alte idei decât cel normal: electoratul naționalist.

Întoarcerea în politică și unele dezavantaje

Anul trecut scriam câteva analize cu privire la urmările alegerilor prezidențiale din România și anticipam, aproape corect, faptul că o victorie a președintelui Iohannis este o lovitură politică pentru Traian Băsescu și partidul acestuia, pe când o înfrângere a lui Iohannis de către Victor Ponta ar reprezenta exact opusul, un avantaj pentru fostul președinte, o oportunitate de a călca pe ruinele vechiului PDL și vechiului PNL, prezentându-se drept alternativa necesară, salvatorul dreptei. Lucrurile nu s-au desfășurat în interesul politic al PMP, iar victoria lui Iohannis a pus și o ștampilă necesară peste fuziunea dintre PNL și PDL, peste noul partid de dreapta, câștigând o bună parte a electoratului de centru-dreapta din România.

Situația nu s-a schimbat foarte mult. Deși Klaus Iohannis este în scădere în majoritatea sondajelor afișate în media, această scădere nu este una foarte puternică. Președintele în funcția continuă să se bucure de cel mai mare procent de încredere din partea românilor cu drept de vot. Cei care au început să-și piardă încrederea în președinte sunt mai degrabă cetățenii care l-au votat doar ca un rău mai mic sau segmentul naționalist al dreptei, eventual cel populist, dezamăgit de o presupusă inactivitate a președintelui Iohannis de când se află la Cotroceni (inactivitatea trebuie tradusă drept mai puține apariții în media).

Continuând să dețină cea mai mare parte a electoratului de dreapta Iohannis și noul PNL blochează drumul de reîntoarcere în politică a lui Traian Băsescu, limitând șansele de reușită ale PMP, un partid care apelează de asemenea la electoratul de dreapta. Partidul Mișcarea Populară și fostul președinte sunt obligați astfel să apeleze la acel segment al dreptei care este dezamăgit de președintele în funcție sau care nu se identifică foarte mult cu ideile ce stau la baza Partidului Național-Liberal în acest moment. Din fericire pentru dl. Băsescu un astfel de electorat există.

Un discurs pentru dreapta naționalistă

La dreapta spectrului politic se găsesc ideologii relativ diferite. Conservatori liberali, creștin democrați, alte forme de conservatorism și liberalism și, în sfârșit, naționaliști. Anul trecut dreapta a fost mobilizată sub stindardul PNL și sub numele lui Iohannis pentru a înfrânge candidatul stângii, cel mai bine cotat în primul tur. Alegerile odată terminate o bună parte din electoratul clasic al dreptei a rămas mobilizat în jurul noului PNL și al președintelui ales, dar o altă parte s-a întors de unde a plecat sau a fost deziluzionată din varii motive (uneori așteptările electoratului sunt neconforme cu posibilitățile reale și legale).

În momentul de față există un electorat de dreapta disponibil, acela este electoratul naționalist. Discursul lui Traian Băsescu și strategia de imagine a PMP (care, să fim serioși, este construită în jurul fostului președinte) par să apeleze la acest electorat, având o tentă naționalistă. Asta nu înseamnă că Traian Băsescu nu crede neapărat în ceea ce zice, dar cu siguranță are un interes politic în asta, un interes ce nu a fost la fel de vizibil cât timp a ocupat biroul de la Cotroceni.

Vedem cum Traian Băsescu mizează tot mai mult pe discursul pro-unionist și pe cel anti-imigraționist. Deși unionismul reprezintă acum o sursă serioase de voturi în perioada alegerilor, nu toți abordează acest discurs cu o fervoare la fel de mare. Traian Băsescu o face, fiind și primul președinte care a tratat serios relațiile noastre cu Republica Moldova și având aici un posibil public țintă la care să apeleze pentru partid său. Concomitent adoptă un discurs anti-imgiraționist în contextul provocării reprezentate de imigranți pentru Uniunea Europeană. Un discurs mai rar în politica românească și-n special pe segmentul de centru-dreaptă.

Ce încearcă Traian Băsescu în momentul de față este să-și mobilizeze un nou electorat pe lângă cel pe care-l deține deja, știind că majoritatea votanților de dreapta se simt reprezentați de către PNL (conform sondajelor). Astfel că apelează la acel segment atras de câteva idei restrânse, fie unirea cu Republica Moldova, fie anti-imigraționismul sau orice cu oarecare nuanțe de euroscepticism.

Acest discurs alături de imaginea fostului președinte pot apela și la electoratu altor formațiuni politice. Să nu uităm că M10 și UNPR au la bază inclusiv votanți ai fostului președinte care nu vor refuza ocazia de a-l susține din nou. O colaborare între aceste partide devine astfel posibilă pentru a evita împărțirea electoratului. PNȚCD va aduce la rândul său un mic electorat în plus cu tendințe național-conservatoare. În principiu cred că ne putem raporta la Traian Băsescu ca și la principalul reprezentat al acestui curent politic pe scena politică românească, la fel cum pe partea pur naționalistă îl avem pe Bogdan Diaconu cu ale obsesii politice. O colaborare între cei doi rămâne exclusă datorită diferențelor de discurs și viziune.

La ce ne putem aștepta ?

Desigur că anunțul făcut de președintele Băsescu ridică unele semne de întrebare. De ce dorește să revină în politică și la ce ne putem aștepta, ținând cont și de cele precizate mai sus ? Nu am un răspuns cert pentru această întrebare. Cu siguranță Traian Băsescu încearcă să-și întărească partidul prin prezența sa, el fiind și forța nucleică din spatele acestui proiect politic care la un moment a fost promițător, dar care iată, nu a reușit niciodată să iasă din umbra stejarului, iar la umbra unui stejar falnic nu crește niciodată un stejar mai falnic, doar iarbă.

Mai mult de atât este greu a spune ce intenții are Traian Băsescu. O ipoteză este că ar intenționa să candideze din nou pentru primăria capitalei. Sociologul Sebastian Dâncu afirma într-un interviu la Adevărul Live că un candidat anti-sistem ar avea șanse. Traian Băsescu nu este un astfel de candidat, dar prin discurs pare să fie destul de aproape. În orice caz el pare a respinge această ipoteză, dar este demnă de luat în considerate fiind și o șansă pentru relansarea lui Traian Băsescu în politică, la fel cum este și atragerea unui electorat mai larg pentru PMP la alegerile parlamentare din 2016.

S-ar putea urmări câștigarea unei poziții favorabile pentru un compromis ulterior cu PNL ? Sau poate o campanie pe termen lung prin care să se urmărească discreditarea PNL și înlocuirea acestuia cu PMP pe zona de dreapta ? Greu de spus, dar potențialul există și nu prea. Apelând la naționaliști, la unioniști și la acei votanți ai dreptei nemulțumiți de cum arată politica altfel Traian Băsescu își poate crește electoratul și implicit pe cel al PMP, oferind o șansă reală propriului partid. Dar societatea a fost mult prea polarizată sub mandatul său, iar acest lucru încă se simte. Numele de Traian Băsescu nu te poate lăsa indiferent, dar poate să stârnească simpatie sau antipatie, iar datorită unor campanii mediatice foarte dure cea din urmă domină în electorat, chiar și marea majoritate a dreptei.

Scenariul candidaturii la primărie ar putea să-i confere lui Traian Băsescu o primă victorie necesară, o pete a revenirii sale și cu siguranță ar exista acest potențial politic cu electoratul bucureștean. Depinde doar de voința acestuia dacă se va înscrie în cursa pentru primăria capitalei sau nu.

Legile ”Big Brother”

Subiectul legilor Big Brother a revenit în atenția publică drept urmare a unor declarații făcute de către Eduard Hellvig, nominalizat pentru funcția de director al SRI. Acesta a spus că legile respective pot să treacă mai departe prin medierea președintelui Iohannis, indicând astfel faptul că nu s-a renunțat la proiect, din contră, SRI insistând asupra celor trei legi declarate neconstituționale de CCR.

Ținând cont de aceste circumstanțe putem spune că SRI nu intenționează să abandoneze proiectul legilor Big Brother, noul director urmând să coordoneze o campanie, probabil cu sprijinul PNL, în această direcție. Se așteaptă medierea lui Iohannis și reînceperea unor discuții publice pe această temă prin care să se ajungă la un consens. Dar sunt aceste legi într-adevăr necesare ?

Depinde la care lege ne referim și din ce puncte de vedere privim. Nu vorbim de o singură lege zisă Big Brother, ci de mai multe. Vorbim, de fapt, despre un pachet de legi. Probabil cea mai importantă și mediatizată dintre acestea este legea securității cibernetice. Ce implică această lege ? Ca rețelele de internet, telecomunicații și așa mai departe să ofere datele stocate serviciilor de informații în urma unei cereri motivate, eliminând astfel nevoia unui mandat judecătoresc.

Pe lângă acest aspect legea securității cibernetice implică și înființarea unui Sistem Național de Securitate Cibernetică drept urmare a necesității unei gestionări mai bune a spațiului online. Acestui sistem i-ar reveni rolul să coordoneze orice activitate guvernamentală cu privire la online, la securitatea cibernetică și la răspunsurile în fața unui atac de acest tip.

Poate o astfel de schimbare să ne îmbunătățească securitatea ? Cu siguranță că da. Faptul că un serviciu de informații trebuie să obțină mandat judecătoresc pentru a verifica datele unei rețele cu privire la dialogurile și acțiunile unui individ suspectat de infracțiuni sau de terorism îngreunează mersul unei astfel de operațiuni. În caz de terorism o astfel de situație ridică foarte mult probleme.

Orice întârziere prin sistemul birocratic reprezintă un avantaj în materie de timp pentru un terorist sau un grup de teroriști care doresc să pună în aplicare un atentat. În cele din urmă o astfel de situație ar pune în risc viețile cetățenilor. Posibilitatea ca serviciile de informații să acceseze datele unor cetățeni bănuiți de acțiuni ilegale sau acte teroriste ar permite o prevenire mai rapidă a acestora.

Dezavantajul este că în acest fel orice fel de date ale oricărui cetățean pot fi accesate într-un mod foarte ușor, printr-o simplă cerere cu o motivație minimă. Lucru care ar putea afecta caracterul privat al corespondenței cetățenilor, printre altele. Pe de altă parte asta nu ar afecta într-un mod radical libertatea noastră, cum greșit se crede.

Faptul că un serviciu de informații poate accesa datele private ale unui cetățean nu este o amenințare la adresa libertății, ci doar ridică un semn de întrebare asupra unor lucruri private. Totuși, ce mai este cu adevărat privat în secolul internetului ? Un simplu hacker poate accesa o mulțime de date cu caracter privat, iar serviciile de informații nu au abilitatea de a răspunde la amenințările curente.

Revenind la problema cu libertatea, aceasta nu este amenințată în mod real așa cum se spune pe cele mai multe canale media. Să fim serioși. Comparații cu regimurile totalitare sau cel de tip orwellian nu-și au locul. Să zicem că un serviciu vede discuția cetățeanului x cu cetățeanul y, în care cei doi manifestă opinii ostile față de stat fără a plănui un atentat terorist sau a încălca legea. Ce se poate face cu aflarea acestor date ? Într-un regim totalitar cetățenii ar putea fi prigoniți pentru delictul de opinie, într-un regim democratic, cum e cel actual, astfel de informații sunt inutile.

Singurele persoane care ar trebui să se teamă în mod real de ceea ce prevede legea securității cibernetice sunt cele care au ceva de ascuns, ceva prin care știu că încalcă legea în mod direct și prin aflarea acestor detalii pot fi sancționate. Cetățeanul simplu care-și exprimă o opinie nu este deloc amenințat, libertatea sa nu este amenințată, dar da, caracterul privat al corespondenței este.

Putem spune că o lege a securității cibernetice este necesară, la fel și un organism care să se ocupe pe deplin de această problemă. Societatea în care trăim este dependentă de spațiul virtual, iar acest spațiu poate fi folosit pentru a lovi statul, cetățenii și pentru diferite scopuri. Este o altă dimensiune a lumii noastre care are nevoie de minimum de reglementări.

Așa cum am menționat și într-un alt articol aceste reglementări trebuie să fie legitime. Cu alte cuvinte societatea trebuie să fie informată și să le aprobe. Să le aprobe pentru mai mult sau mai puțin timp, să aprobe o parte din reglementări sau toate. Oricum, asupra acestor probleme trebuie să există un dialog deschis între servicii și societatea civilă, iar o cale de echilibru trebuie găsită. O cale prin care să putem răspunde provocărilor actuale fără să renunțăm la valorile noastre.

Mai există legea cartelelor prepay unde, din nou, vorbim atât de riscuri, cât și de avantaje. Ceea ce implică această lege ar putea fi folosit nu doar de către servicii, ci și de către diferiți indivizi care sunt capabili să folosească tehnologia. O astfel de lege poate fi utilă pentru prinderea sau interceptarea unor infractori, dar implică riscurile sale.

Ce zice Constituția despre pachetul de legi ? Probabil aici este una din cele mai importante probleme. CCR a declarat pachetul de legi drept neconstituțional. Indiferent de beneficii și riscuri nimeni nu poate trece cu vederea legea fundamentală a statului. În schimb se poate ajunge la o soluție de mijloc care să asigure un echilibru între necesitatea unor prevederi care să sprijine sistemul de securitate al României și respectarea valorilor constituționalei asumate care, la rândul lor, trebuie apărate prin același sistem de securitate.

Un lucru de care trebuie să ținem cont este realitatea actuală. Terorismul și corupția sunt două probleme majore care amenință siguranța publică a cetățenilor României și pe care România, ca țară de graniță a NATO și a Uniunii Europene, trebuie să le poate contracara. Pentru acest lucru organele însărcinate cu securitatea statului și a cetățenilor au nevoie de mijloacele și reglementările necesare.

Cred că o lege a securității cibernetice este necesară și îmi păstrez rezervarea cu privire la forma acesteia, dar cu siguranță avem nevoie de o reglementare. Serviciile trebuie să poată răspunde la diferitele amenințări pentru siguranța cetățenilor și asta fără să calce în picioare tocmai drepturile acelorași cetățeni. Nu libertatea este amenințată prin legile Big Brother, dar există alte aspecte care ridică semne de întrebare. Un dialog cu societatea civilă este necesar, cu atât mai mult cu cât cei de la SRI nu par dispuși să renunțe la acest pachet de legi și, poate, pe bună dreptate.

Câteva idei importante:

-termenul de legi big brother este exagerat
-legile nu amenință în mod direct libertatea cetățenilor, dar reduc caracterul privat al corespondenței online sau prin telefon
-pachetul de legi poate îmbunătăți capacitatea serviciilor de a asigura securitatea cetățenilor
-consultarea cu societatea civilă și o campanie de informare publică sunt necesare
-prevederile constituționale nu pot fi trecute cu vederea, iar o cale de mijloc între necesitățile reale și valorile constituționale trebuie găsită
-ce se întâmplă în spațiul online ne afectează realitatea, de asta o reglementare a internetului este necesară
-libertatea și securitatea sunt complementare și nu pot supraviețui una fără alta
-în secolul XXI cu greu mai putem vorbi de caracterul privat al datelor, dincolo de teorie, orice actor non-statal putând avea acces la ele, doar serviciile de securitate ale statului fiind împiedicate de lege
-abordarea acestei probleme trebuie să țină cont de realitatea socială, teama lăsată de comunism

Epoca utilizatorului online

Mulțimile lui Gustave le Bon și publicul lui Gabriel Tarde reprezintă două grupuri sociale care, de-a lungul istoriei, au avut un rol important asupra sferei politice. Cei doi autori înainte menționați au scris despre aceste categorii și despre ceea ce numeau fie ”epoca maselor”, rezultat al Revoluției Franceze”, fie ”epoca publicului”, rezultat al rolului tot mai masiv jucat de presă.

Aceste grupuri sociale au avut și au un impact major asupra vieții publice, a politicii și a schimbărilor care au loc în politică, dar mai reprezintă ei actori principali pentru procesul de schimbare în viața publică ? Cu siguranță sunt prezenți. Totuși o nouă formă de categorie pare să iasă în evidență. Una mai independentă și mai informată, ne referim aici la utilizatorul online, un veritabil cetățean virtual.

Categoria utilizatorului online a ieșit în evidență în perioada alegerilor prezidențiale când staff-ul de campanie a lui Klaus Iohannis a mizat pe propaganda virtuală, alegând ca front electoral social-media. Aceasta era singura alternativă la o presă controlată, la ziare pe care nimeni nu le mai citește și la miting-uri care nu mai au același efect de odinioară. Social-media a început să intre-n scenă.

Spre surprinderea tuturor Klaus Iohannis a ieșit câștigător. O mulțime de factori au jucat un rol important în asta, dar și faptul că și-a răspândit mesajul în mediul online, cucerind astfel un electorat uitat de toț. Ne referim aici la tineret. Reprezentat cel mai bine nu prin conceptul de masă sau de public, ci prin cel de utilizator.

Ce este, de fapt, utilizatorul online ? El nu face parte nici din masă, întărindu-și mereu individualitatea, dar nici din public. Nu urmărește pur și simplu ce se petrece, ci, prin natura sa, se implică. Utilizatorul online face parte dintr-un lanț mult mai complex, preluând un mesaj și propagându-l mai departe, devenind, conștient sau nu, un element de campanie electorală.

Comparativ cu mulțimile sau cu publicul utilizatorul online este mai greu de manipulat. Informația pe care o primește vine din surse mult mai diversificate, dar manipularea rămâne posibilă prin intermediul implicării. Natura sa este una interactivă. Interacționează cu tot ce ține de viața publică, politică, prin intermediul social-media și devine, într-un fel, jurnalist și propagandist.

Este destul de vizibil că psihologia mulțimilor și a publicului nu se poate aplica acestei noi categorii, care devine una distinctă. În epoca internetului era normal să apară și o nouă formă socială cu un impact real asupra vieții politice. Spațiul online reprezintă un nou câmp de propagare a mesajului politic, iar specialiștii în domeniu ar trebui să ia în considerare această realitate.

Evoluția de la masă la public și de la public la utilizator este o etapă pe care lumea contemporană o parcurge. Utilizatorul devine noul și cel mai important actor social, iar sursele de informare online încep să câștige teren în fața televiziunii. Tocmai de asta aproape toți actorii politici încep să se exprime tot mai mult în mediul online, propagându-și mesajul și lăsând să fie propagat.

Revenirea lui Băsescu

Ziua de ieri a fost una foarte interesantă pentru cei care urmăresc actualitatea politică. Începând cu mișcările importante de pe scena relațiilor internaționale, ea a continuat să rămână una interesantă și cu privire la politica internă. Acest lucru se datorează unui eveniment destul de previzibil și anume participarea fostului președintele al României, Traian Băsescu, la congresul PMP.

Traian Băsescu s-a decis să iasă din tăcerea în care a căzut după alegeri și să participe la congresul partidului cunoscut și ca ”partidul președintelui”. Evenimentul a stârnit multe dezbateri în mass-media, fostul președinte profitând din plin de monopolul mediatic al subiectului Elena Udrea și întorcându-se în atenția publicului, în viața politică românească, într-o formă mai moderată.

Într-un astfel de context evident că ne punem câteva întrebări. Care este motivația președintelui ? De ce, după ce a declarat că preferă liniștea familiei, acesta a hotărât să se implice, din nou, în politică ? O altă întrebare este și natura mesajului său de astăzi. Fostul președinte a făcut câteva declarații care ne atrag atenția asupra unor posibile obiective pe termen lung. Ce plănuiește să facă ?

Pentru început se cade să identificăm acei factori care l-au determinat pe Traian Băsescu să revină în atenția publicului.

Scena politică nu-i era și nu-i este favorabilă acestuia. Victoria noului PNL și a președintelui Klaus Iohannis la ultimele alegeri a oferit țării o forță politică de dreaptă puternică, iar pe partea cealaltă o stângă care stagnează la o poziție de putere. Background-ul politic nu este cel dorit de Traian Băsescu, un background pe care să se relanseze drept lider al opoziției de dreapta după un eșec al PNL-ului. Din contră, o relansare a sa n-ar reuși să stârnească suficientă simpatie electorală.

În ciuda acestui fapt iată, Traian Băsescu s-a relansat în politică. A venit și a încurajat PMP-ul,a oferit o nouă platformă pentru acest partid, un ghid de drum, susținându-i și noul lider, singurul care putea ieși în fața cu dispariția Elenei Udrea, Eugen Tomac. De ce ? Pentru că nu avea de ales. Așa cum singur a spus-o, era obligat să-și apere imaginea publică. Imaginea mandatului său.

Fostul președinte a ieșit în față pentru a-și apăra mandatul. O misiune dificilă ținând cont de faptul că moștenitorii săi se luptă între ei. Pe de o parte Elena Udrea, principala moștenire a lui Traian Băsescu, iar pe de alta serviciile de informații care, se presupune, au fost reformate de către acesta. Un lucru cu care nu sunt tocmai de acord, dar care face parte din percepția publică despre moștenirea Băsescu.

El a venit la congresul PMP și s-a delimitat ușor, gentil, de fosta sa parteneră, încercând să salveze ce se mai poate salva dintr-o moștenire politică îndreptată spre prăbușire și spre anonimat. Nu a adus atacuri la adresa SRI, nici la adresa Elenei Udrea, doar și-a apărat propriile acțiuni politice, criticate de către presă și a dat la o parte tot scandalul ce o înconjoară pe muza acestuia.

Practic, Traian Băsescu a spus nu. Nu o ajută pe Elena Udrea, nu ține partea acesteia, nu lovește în servicii, la fel cum nu ține partea serviciilor și nu lovește, direct, în Elena Udrea. Fostul președinte este prins între ciocan și nicovală, știind că defăimarea oricăreia dintre cele două forțe reprezintă, de fapt, defăimarea propriei moșteniri politice. Dacă SRI-ul domină politicul atunci Băsescu a eșuat, marele reformator, iar dacă Elena Udrea este coruptă, atunci se adeveresc vorbele lui Crin Antonescu care afirma în 2009 că Traian Băsescu a promovat modelul greșit de femeie în politică.

Ieșirea lui Băsescu nu se rezumă doar la apărarea imaginii sale, a moștenirii sale politice, ci, așa cum am arătat mai sus, și la folosirea unei ocazii de revenire în viața politică. Scandalul Elena Udrea-SRI a reușit să atragă atenția presei asupra PMP, iar revenirea lui Băsescu a contribuit la acest lucru, reciproca fiind valabilă. Fostul președinte caută să transforme un eveniment negativ în unul pozitiv, să profite de răul altora și să atragă atenția asupra sa și a propriului partid.

Acest lucru ne duce la o doua problemă, ceva mai relevantă, și anume, ce plănuiește fostul președinte mai departe ?

În mod cert plănuiește să se reîntoarcă în politică, nu la fel ca înainte, drept un lider direct, ci un om care să ghideze PMP din umbră și care să mai joace, din când în când, rolul de mascotă. Aceasta este și singura șansă pentru ca partidul domniei sale să mai aibă vreo șansă politică după arestarea, sau cel puțin decăderea Elenei Udrea.

Cele câteva puncte enunțate la congresul PMP ne pot oferi un fel de insight analitic asupra obiectivelor lui Băsescu, cât și a acțiunilor pe care le va întreprinde în perioada următoare. Atacurile indirecte la adresa lui Klaus Iohannis ne garantează că PMP va avea o poziție ostilă, indirect, față de noul partid al dreptei și față de noul președinte, principalii adversari pentru dominarea unui electorat de dreapta. În egală măsură Traian Băsescu pare să confirme ideea lui Aurelian Pavelescu de unificare a PMP cu PNȚCD, fie direct, fie printr-o alianță. Două partide mici, anonime, unindu-se, iar el intenționează să joace rolul de naș pentru căsătoria Pavelescu-Tomac.

Elena Udrea este lăsată în voia soartei, dar fostul președinte nu-și uită, în schimb, adversarii politici. Profitând de atenția pe care i-o aduce scandalul politic actual acesta va da drumul la informații, false sau adevărate, despre toți adversarii săi, politici sau din presă. Va încerca să mizeze, din nou, pe sentimentele de teamă și de ură ale electoratului pentru a-și relansa partidul.

Un partid care va profita, în egală măsură, de pe urma imaginii lui Băsescu și care pare a fi, din nou, copilul președintelui. Un partid care va lovi tacit în actuala opoziție de dreapta, cât și în guvernul de stânga al dl. Victor Ponta. În PNL pentru a câștiga din electoratul acestuia, iar în PSD pentru a-și menține propriul electorat și pentru a părea partidul anti-sistem.

Într-adevăr, Băsescu și PMP ar trebui și probabil vor merge pe acest discurs de tip anti-sistem. Prezentarea lui Klaus Iohannis drept un președinte slab, a PNL drept un eșec și a PSD drept o clică de corupți reprezintă principalele arme electorale ale lui Traian Băsescu în actuala configurație politică. Astfel se va încerca ”reînvierea băsismului” ca un curent alternativ la ceea ce există.

Președintele, fost, Băsescu, dovedește din nou că nu știe când să iasă la pensie.

Situația de față de confirmă faptul că fostul președinte nu știe când să se dea la o parte. Este conștient că mai are un mic capital electoral și mizează pe acesta pentru a-și resuscita partidul după eșecul numit Elena Udrea. Ceea ce nu înțelege este că imaginea sa nu poate fi reparată într-o perioadă atât de scurtă, iar în momentul de față nu are șanse foarte mari pentru distrugerea capitalului politic al lui Klaus Iohannis și al PNL.

Traian Băsescu poate miza pe tăcerea lui Klaus Iohannis sau pe un eventual eșec al unei viitoare guvernări PNL, dar în absența celei de-a doua variante nu va reuși să impresioneze prea multă lume de la dreapta eșichierului politic, exceptând acele persoane obsedate de persoana fostului președinte. Iar restul electoratului este mai degrabă interesat de mesajele de tip ”jos Băsescu”.

Reîntoarcerea președintelui în viața politică este o amenințare pentru interesele PNL, dar nu una enormă. Ambele forțe politice mizează pe un electorat similar, dar imaginea președintelui rămâne una negativă pentru majoritatea oamenilor. El poate doar să-și mobilizeze micul electorat și să încerce o discreditare a tuturor adversarilor politici pentru a-și lansa partidul mai sus.

Schimbarea guvernului

O mulțime de cadre ale PSD, cât și propagandiști de la canalele media ale acestui partid, critică cu fiecare ocazie atitudinea ostilă a PNL față de premierul Victor Ponta și guvernul acestuia. Mai exact aceștia susțin că PNL-ul o calcă pe urmele lui Traian Băsescu (iarăși reducem totul la Băsescu) și nu face altceva decât conflict politic, pe când PSD-ul susțin unitatea și proiectele constructive.

Argumentul invocat de oamenii lui Victor Ponta și de acesta din urmă mi se pare complet penibil. Din punct de vedere politic este corect pentru cei din PSD se atace un alt partid și să invoce asemenea lucruri, dar asta nu schimbă o realitate. Scopul natural al oricărui partid politic este acapararea puterii. Asta s-a promis la alegerile de anul trecut și asta se dorește și acum. Asta dorește orice partid.

Victor Ponta nu are dreptul să-i critice pe cei de la PNL pentru că fac ceva normal. Implementarea unor idei, a unui program, este un lucru dependent de puterea politică. În mod automat PNL are nevoie de această putere pentru a face tot ce a propus în trecut, iar printre propunerile de la alegeri se numără și debarcarea actualului premier socialist, Victor Ponta.

Faptul că acesta este un obiectiv al noului Partid Național Liberal nu înseamnă că liberalii, sau că președintele Iohannis, fac un mare scandal politic. Fiindcă nu am văzut unul. De la președinte am văzut o atitudine echilibrată și de cooperare între instituții, iar de la PNL am văzut o atitudine ostilă, dar perfect normală, fără excese care să transpună conflictul politic în viața de zi cu zi.

Ce se întâmplă acum nu este același lucru cu ce se petrecea sub mandatul președintelui Băsescu. A invoca lipsa de soluții și scandalul public atunci când cineva te atacă mi se pare un gest penibil. Natura politicii este, inevitabil, conflictul. Conflictul între partide, între idei, oameni și programe, consensul existând doar un proiecte majore sau comune, după un acord, pentru interesul național și interese comune de partid.

Mai mult decât atât, nu cred că un conflict politic ar trebui să ne îngrijoreze, atâta timp cât nu afectează colaborarea dintre instituții sau statul propriu-zis, ci mai degrabă lipsa conflictului. Hannah Arendt afirma la un moment dat că originile statului totalitar se găsesc în partidul unic, dezvoltarea primului venind din al doilea. O democrație lipsită de conflict între partid este similară unui partid unic.

Consensul politic are rosturile sale și este, de foarte multe ori, un lucru pozitiv, dar la fel este și conflictul. Conflictul politic reprezintă o constantă naturală a sistemului democratic și pluripartidic. Fiecare partid are idei, obiective și programe pe care le propune cetățenilor, iar acestea nu sunt niciodată la fel, fiindcă altfel am avea un singur partid, așa că este normal pentru partide să lupte.

La fel de normală este dorința PNL de a schimba guvernul actual și a obține, astfel, puterea executivă. Este singura cale pentru ca acest partid să-și implementeze ideile, dar este și o obligație asumată la alegeri. Victoria lui Klaus Iohannis nu vine atât datorită voturile sale, cât mai ales datorită voturilor anti-Victor Ponta. Victoria lui reprezintă dorința majorității de a scăpa de Victor Ponta.

Ca să fiu mai subiectiv pot să spun că premierul actual al României este condamnat de electorat, de o majoritate de cetățeni, pentru diferite fapte. Un plagiat, nerespectarea promisiunilor cu privire la Roșia Montana, abuzul de putere pentru a interzice dreptul la vot al românilor din diaspora, acum taxele suplimentare asupra acestora. Un astfel de om nu poate rămâne într-o funcție publică.

Să o lăsăm mai moale cu așteptările

Președintele Klaus Iohannis a câștigat alegerile de anul trecut pe fondul unor mari speranțe. Într-adevăr, acesta s-a bucurat și se bucură de multă simpatie din partea tinerilor, reprezentând chiar un simbol de reformă, de schimbare. O astfel de situație este pe de o parte pozitivă, dar în același timp are și aspectele sale negative atunci când vine vorba de așteptările pe care românii le au de la președintele ales.

Faptul că dl. Iohannis a câștigat pe baza unui val de speranțe din partea cetățenilor indică și că aceștia au așteptări la fel de mari de la el. La urma urmei, chiar ultima perioada ne permite să constatăm această realitate. Românii nu au trecut încă dincolo de mentalitate voievodală, a așteptării unui conducător cu puteri depline care poate face ce vrea și care-i salvează peste noapte. Iar pentru Klaus Iohannis asta s-ar putea dovedi o problemă destul de mare.

De ce ? Pentru că, așa cum au arătat mulți analiști politici înainte de trecerea anului 2014, Klaus Iohannis nu are posibilitatea de a satisface toate așteptările celor care l-au votat. Este președintele României, dar aici intervin o mulțime de alte mecanisme. Mecanisme specifice zonei politice și pe care mulți nu reușesc să le înțeleagă, lucru care poate lovi în capitalul de imaginea al președintelui Iohannis în anumite circumstanțe mai mult sau mai puțin favorabile.

În primul rând mulți oameni confundă atribuțiile președintelui cu cele ale primului ministru, uneori dându-i chiar puterea unui dictator. Realitatea este că un președinte are atribuții mult mai limitate decât un premier. Guvernul este factorul executiv, care se ocupă cu implementarea diferitelor politici publice, iar premierul este șeful real al guvernului. Între timp președintele este limitat la o dimensiune mult mai restrânsă a politicii și ceva mai obiectivă, ca mediator al jocului politic, pe de o parte, și reprezentat al României pe plan extern.

De asta mulți pun sub semnul întrebării atitudinea lui Klaus Iohannis față de unele probleme importante pentru România. Probleme în care nu poate oferi mai mult decât un sfat, o voce, de cele mai multe ori și pentru soluționarea cărora trebuie să se afle în dialog cu primul-ministru, implicit cu guvernul României. Atât dacă vorbim despre guvernul de față, cât și despre un guvern a cărei conducere ar proveni chiar din partidul originar al dl. Iohannis.

Pe de altă parte oamenii confundă adesea politica pentru un joc al idealiștilor. Mulți, și asta am văzut în special la ecologiști, naționaliști și cei care în general au o viziune limitată și nu holistică asupra politicii, reduc tot ce ține de politică la câteva idealuri care reprezintă obsesia vieții lor și cred că acestea trebuie urmărite cu fanatism. Ori un om politic serios ține mereu cont de mai multe aspecte. De la necesități și metode pragmatice pentru îndeplinirea unui obiectiv superior, până la idealuri care pot să lovească în probleme importante de securitate sau economie.

Sunt oameni care se supără când un politician nu acționează în conformitate cu dorința lor, sau care sunt deranjați dacă un om politic nu are o atitudine extremistă cu privire la o persoană sau un subiect și preferă să joace echilibrat. Dar astfel de lucruri sunt oarecum copilărești. Un om politic nu poate niciodată să-i împace pe toți votanții săi, lucru ce nici măcar nu-i obligat să-l facă, el având un vot de reprezentativitate, nu de subordonare. El vine cu o programă propusă cetățenilor, ei votează programa, iar restul, lucruri precum politicile de implementare, rămân la decizia omului politic.

În egală măsură un om politic nu poate acționa mereu în conformitate cu idealurile unor persoane. Despre Klaus Iohannis am auzit mai multe vorbe negative din partea unor jurnaliști sau votanți cu privire la lipsa de conflict între acesta și Victor Ponta. Aparent mulți oameni confundă politica normală cu colaborarea tacită. Ori dacă doi politicieni nu se înjură la televizor asta nu înseamnă că sunt frați de sânge peste noapte, ci doar că înțeleg să facă politica în altfel. O politică în care majoritatea jocurilor se fac unde le este locul, în parlament, nu prin scandaluri publice.

Cu atât mai mult cu cât rolul președintelui este altul. Partidele sunt cele care se luptă între ele (ceea ce PNL și PSD fac, în mod vizibil, dar cu mai puține isterii decât am fost obișnuiți). În parlament, în mass-media, în alegeri, dar președintele României are un cu totul alt rol. Indiferent de dorințele sale personale sau partidul de origine acesta trebuie, conform Constituției, să joace rolul unui mediator în ceea ce ține de politică internă și a unui garant pentru valorile fundamentale ale statului. El nu mai este o piesă în jocul politic, ci un arbitru care și-a croit drum în afara piesei de șah tocmai prin acest joc.

Acestea fiind spuse, poate ar trebui să o lăsăm mai moale cu așteptările. Klaus Iohannis a câștigat alegerile și este președintele României. Dar speranțele mari care roiesc în jurul persoanei sale s-ar putea să-l tragă în jos din punct de vedere electoral și în mod nedrept. Atribuțiile sale sunt destul de limitate, președintele nefiind un voievod cu superputeri executive, iar jocurile politice sunt puțin mai complexe decât imaginea colectivă a unui politician care poruncește și se face.

O așteptare mai serioasă și mai realistă, dincolo de propaganda obișnuită de partid, este cea a unui președinte care va atrage, pe cât posibil, atenția asupra unor probleme sau lipsuri. A unui președinte care va încerca să întărească relațiile cu partenerii externi, în special europeni și care ar putea atrage investitori. Dar și a unui guvern care poate sau nu să asculte de președinte și a unui conflict clar între PNL și PSD pentru majoritate în parlament. O majoritate de care depinde, la urma urmei, puterea executivă în stat, și anume guvernul.

Ambele partide fac și vor face tot ce pot pentru această majoritate, iar aici jocul politic devine mai complicat și mai relevant pentru orice proiect serios de reformă internă a României propus de Klaus Iohannis. Economia, finanțele, transporturile, educația, sunt câteva zone în care președintele nu prea are ce să facă, doar să atragă atenția și să propună lucruri. Aici principala putere revine, prin lege, guvernului, iar guvernul este, în mod normal, deținut de o majoritate parlamentară. O majoritate fără de care programul dl. Iohannis este momentan și din păcate blocat.

În schimb am o satisfacție, una destul de mare și anume faptul că nu mai suntem așa blocați în demonizări publice. Dacă perioada președintelui Băsescu s-a remarcat printr-un act negativ aparte, acel act este conflictul tot mai mare și mai dur între actorii politici. Polarizări extreme de genul băsist sau anti-băsist au marcat viața politică în mandatul președintelui Băsescu, iar acest lucru a fost unul profund negativ.

Diferența care pare să iasă în evidență acum, în mandatul dl. Iohannis, este o dispariție ușoară a unor astfel de polarizări. Nici Iohannis și nici Ponta nu par a mai continua jocul demonizărilor inutile, iar politica pare să abordeze din nou un ton mai echilibrat. O atitudine mai normală, a unor oameni cu idei diferite, care să luptă între ei pentru implementarea acestor idei, lucru care nu înseamnă automat că unul e un înger, iar altul un demon, ci doar că au perspective diferite. Natura democrației.

Sirena care nu mai cântă

Am satisfacția de a constata că o mare parte din analizeze pe care le-am făcut în perioada campaniei electorale se adeveresc acum, odată cu instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni. O coabitare de scurtă durată fiindcă PNL nu poate obține guvernul, nu încă, o dezbinare în rândul PSD și tentativa formării unui nou partid de stânga (despre a cărui șanse eram mai optimist, dar acum mă îndoiesc), tentativa Macovei de a forma un nou partid, un partid mai mult de lider și destul de limitat și, evident, dispariția lui Traian Băsescu, în cea mai mare măsură, din viața publică.

Dispariția lui Băsescu vine și ea cu alte consecințe. Una dintre ele este, prin extensie, dispariția muzei sale din viața politică importantă, sau de pe principala scenă politică. Într-adevăr, sirena PMP-istă nu mai cântă și nu mai ispitește votanții de dreapta cu mărul lui Băsescu. Evident, vorbim metaforic. Totuși acest lucru este cert. Victoria lui Klaus Iohannis și stabilizarea noului PNL a ocupat locul din față de pe dreapta eșichierului politic. Undeva după s-a așezat Macovei, iar pentru doamna Udrea nu pare să mai fie loc. Nu mai are pe ce să iasă în evidență, iar fără Băsescu nu mai contează politic.

Probabil tocmai din acest motiv o auzim tot mai rar, iar atunci când apare în public auzim cum aduce critici la adresa noului președinte ales al românilor. Vede, la rândul ei, că nu mai contează în sfera largă a jocului politic și încearcă să se impună în față, în atenția media. O mai face cu câte o critică pentru Klaus Iohannis, dar nimic mai mult. Speră la o șansă de negociere cu PNL în situația declanșării unei inițiative parlamentare pentru dărâmarea guvernului actual. Dar în rest șade undeva, în liniște, realizând, cam târziu, eșecul inevitabil al oricărui partid de lider. Al oricărui partid construit în jurul unei persoane.

Vorbeam despre o negociere între PMP și noul PNL în Parlament. Să fiu sincer, mă îndoiesc de așa ceva. Atitudinea pe care PNL a adoptat-o în ultima vreme pare să indice contrariul. Aceștia vor permite sprijinul oricui pentru inițiativa lor, în mod normal, dar nu par dispuși să negocieze în acest sens. O mișcare politică destul de inteligentă, având în vedere că alternativa pentru PMP sau alte forțe politice de dreapta constă în a se identifica cu partidul care, de dragul unor orgolii sau interese politice, nu susține eliminarea partidului de stânga de la guvernare.

Singura șansă pentru Elena Udrea, PMP și umbra lui Traian Băsescu era ca Victor Ponta să câștige alegerile și în nici un caz Klaus Iohannis. Asta, așa cum am arătat în repetate rânduri, reprezenta o șansă pentru dărâmarea proiectului numit noul PNL, iar atunci o altă forță putea ocupa primul loc în opoziție, primul loc la dreapta eșichierului politic. Situația nu le-a fost favorabilă, iar acest loc a fost ocupat de un nou partid de dreapta, mai puternic, format din două partide mari și independent de un singur lider.

Într-un astfel de context ieșirile în public ale doamnei Udrea vor fi tot mai rare și mai scurte, axându-se pe un atac rapid la adresa cuiva, de preferință PNL-ul care ocupă locul de la dreapta. Vom mai auzi de ea dacă PNL se decide să atace guvernul, cerând o negociere. Vom mai auzi de ea și PMP dacă se trezește să aducă un atac la adresa lui Klaus Iohannis. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Băsismul fără Băsescu nu se poate, iar Băsescu fără funcția de președinte nu mai reprezintă așa multe, mai ales că mulți dintre votanții săi s-au reorientat spre segmentul Blaga-Predoiu din noul PNL sau Macovei.

PSD și PNL, încotro ?

 Rezultatele alegerilor din 16 noiembrie au fost pe cât de neașteptate, pe atât de importante pentru scena viitoare a jocului politic românesc. Aceste rezultate au potențialul de a schimbat jocul partidelor de până acum, lucru care a și început să aibă loc. Principalele două partide, PSD și PNL, trec printr-o perioadă importantă, marcată de schimbări majore care le obligă să acționeze. Încotro vor merge ?

Fiecare partid are o situație particulară, așa că să le luăm pe rând, începând cu partidul care a fost până acum principala forță politică din România post-decembristă: PSD.

Înfrângerea lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale a avut un impact major asupra Partidului Social-Democrat. Ca de fiecare dată acest partid a intrat într-un proces de canibalism intern, în care diferite persoane din partid încearcă să le distrugă pe altele. Un membru blamează un altul, un lider pe un altul și în final cineva trebuie să fie eliminat, în timp ce un altul rămâne și continuă lupta pentru supraviețuire.

Acest lucru era chiar firesc. La urma urmei asta s-a întâmplat în PSD după fiecare înfrângere majoră. Începând cu Adrian Năstase, continuând cu Mircea Geoană și acum cu Victor Ponta. Fiecare înfrângere cerea un sacrificiu oferit mulțimilor din cadrul partidului. Unor mulțimi care s-au obișnuit cu puterea și cu victoria, care nu pot accepta cu ușurință un eșec după ce au depus efort, chiar și ilegalități, pentru victorie.

În acest context politic special se pune o întrebare: ce se va întâmpla acum cu PSD, dar cu Victor Ponta ? Care este viitorul partidului ? Ce pași vor întreprinde liderii PSD pentru viitorul concret al acestui partid ?

Un viitor care nu este deloc roz. Cel puțin așa cum se arată în momentul de față. Rezultatul alegerilor din 16 noiembrie a confirmat că noua generație nu are nici un fel de dragoste pentru PSD și pentru vechile metehne ale partidului. Din contră, aroganța și corupția au reușit să mobilizeze un electorat anti-PSD pe care nici măcar Iohannis nu a reușit să-l scoată în stradă cu ocazia primului tur.

Într-un astfel de context viitorul PSD este negru. Fiindcă principalul său bazin electoral este epuizat, iar acest partid nu are posibilitatea, momentan, de a-și forma un alt bazin. Printre tineri, adică printre viitorii votanți, imaginea PSD nu este deloc una pozitivă. Acesta se prezintă ca o relicvă din trecut, un spectru care nu vrea să dispară și bântuie în continuare plaiurile mioritice.

Bine-nțeles, aici ne referim la evoluția pe termen lung a partidului. Dacă lucrurile vor continua în acest ritm avem șansa să vedem PSD transformat într-un partid de locul 3 în alegeri, sau chiar 4. În nici un caz unul din principalele partide politice existente. O situație care poate fi evitată numai prin intermediul unei reforme majore în cadrul partidelor și prin cadre noi, care să inspire încredere generației tinere, inexistente momentan.

Pe termen scurt și mediu vom continua să asistăm la conflictele interne din cadrul PSD. Conflicte care la rândul lor se vor proiecta în afara partidului. Nu este greu de imaginat felul în care cei trei eliminați (Geoană, Vanghelie și Șova) n-au să fie singurii, iar aceștia pot servi drept nucleu pentru apariția unui alt partid de stânga, un partid care să rupă o bucățică din PSD și electoratul acestuia.

Vinovați de înfrângerea lui Ponta au să mai apară. Probabil o să-i vedem des pe la Realitatea și B1. Ponta în sine nu o să fie considerat vinovat atâta timp cât ocupă funcția de prim-ministru. Dar odată ce va pierde guvernul se va schimba și situația, iar noi avem toate motivele să credem că o armată de psd-iști obișnuiți cu puterea n-au să-i acorde aceeași clemență lui Victor Ponta pe care i-au acordat-o până acum.

Pe de altă parte nu știu ce să zic despre Liviu Dragnea. Oricum grupul din jurul lui Ponta încearcă să reziste cu acesta la guvernare, punându-se în conflict inclusiv cu vechea gașcă din PSD, chiar și cu ”bunicuța” mineriadelor. Un alt nucleu pentru inevitabilul conflict din cadrul PSD și divizarea principalei formațiuni de stânga de pe scena politică românească.

Din acest conflict poate să iasă o reformă a partidului, sau partidul poate continua să meargă mai departe către locul 3-4 în alegerile din viitor. Personal nu cred în posibilitatea unei reforme reale, părerea mea este că PSD duce lipsă de cadre și voință în această direcție, iar pe termen lung este un partid condamnat. Un partid care a mizat pe un singur bazin electoral și și-a închis orice altă posibilitate de a atrage voturi.

Privitor la Victor Ponta și la guvernare nu cred că acesta va rezista foarte mult. Obiectivul actual al noului PNL, în fruntea căreia se vor ivi Vasile Blaga și Cătălin Predoiu, poate și Eduard Hellvig drept noua vedetă a PNL, este obținerea unei majorități parlamentare și eliminarea PSD de la guvernare. O acțiune la care poate contribui orice divizare a PSD-ului, cât și viitoare acțiuni ale justiției care va găsi în PSD un o sală de practică.

Acestei simfonii de alungare a PSD-ului de la guvernare s-au alăturat deja și voci importante din Uniunea Europeană. Cu precădere din Germania și din cadrul Partidului Popular European. Într-un fel piesele sunt așezate, iar acum se fac diferite mișcări prin care se încearcă eliminarea pieselor care-l apără pe regele advers, ca apoi regele să cadă dintr-o lovitură.

Victor Ponta va rezista la guvernare până la finele lui 2015, maximum până la alegerile din 2016. Dacă apar niște situații neprevăzute ne putem aștepta ca o schimbare de guvern să aibă loc chiar în primăvara aceasta. Depinde ce acțiuni se vor întreprinde, când și cum. Oricum Ponta și PSD-ul s-au condamnat singuri prin greșelile făcute cu ocazia alegerilor prezidențiale, iar viitorul acestora pare destul de sumbru.

Pe partea cealaltă a baricadei avem noul Partid Național Liberal (PNL) format din fuziunea vechiului PNL cu PDL.

Acest partid a reușit să câștige alegerile prin intermediul lui Klaus Iohannis să și ocupe poziția de partid de dreapta, european și cu privirea către viitor. Lucru datorat în primul rând opoziției față de partidul cel mai des asociat cu trecutul, cu socialismul și cu orientarea pro-est, pro-China și pro-Rusia. Dar viitorul nu este deloc simplu nici pentru noul PNL.

Președintele ales, Klaus Iohannis, nu va fi un președinte jucător la fel ca și Traian Băsescu. Vom avea un președinte arbitru, moderator, care va privi scena politică în loc să joace ca un actor pe această scenă. Într-un astfel de context soarta PNL devine oarecum independentă de Klaus Iohannis, necesitând o nouă conducere pentru îndeplinirea obiectivelor curente ale PNL, cât și un factor de coeziune.

Prin factor de coeziune mă refer la o forță care să păstreze unitatea PNL în contextul în care membri celor două formațiuni unite sunt atât de diferiți în idei, despre trecut și despre viitor. Aceste diferențe trebuie lăsate la o parte pentru ca proiectul să funcționeze, lucru ce necesită o persoană sau o forță care se le pună în umbră, favorizând un țel comun în locul celui deja atins, cel al câștigării alegerilor prezidențiale.

Cât despre noua conducere putem spune că situația este oarecum certă. Fără Klaus Iohannis și fără o implicare majoră a lui Crin Antonescu vechiul PNL nu are personalități suficient de puternice încât să iasă în față și să ajungă la conducerea noului partid. Astfel conducerea este cu totul deschisă pentru cadrele de vârf din PDL. Vasile Blaga și Cătălin Predoiu fiind favoriți în acest sens.

O alternativă este și europarlamentarul PNL Eduard Hellvig. În ultima vreme acesta apare tot mai des în spațiul public și iese în evidențe prin discursurile sale. S-ar putea să fie o încercare a vechiului PNL de a nu lăsa conducerea cu totul pe mâna cadrelor PDL, dar nu știu dacă este cazul, la fel cum nu știu dacă o astfel de încercare ar avea succes, indiferent de cât de mult ar fi propulsat dl. Hellvig în spațiul public.

Astfel principalele funcții de conducere din cadrul PNL vor fi asumate în general de liderii PDL. Aceștia din urmă au imaginea publică și forța necesară pentru a-și asuma un astfel de rol. Singura alternativă din PNL este Crin Antonescu, un om care nu pare dispus să reintre în jocul politic, dominat fiind de certe orgolii cu privire la felul în care a fost alungat din cursa pentru prezidențiale.

Oricum, noul PNL trebuie să se mobilizeze repede pentru a-și asuma următoarea misiunea ce-i revine: schimbarea majorității parlamentare, respectiv alungarea PSD de la guvernare. Acesta va fi principalul obiectiv al PNL pentru perioada care vine, iar Vasile Blaga va juca un rol esențial în această direcție, la fel cum a jucat, mai puțin vizibil ce-i drept, în alegerile din noiembrie.

În acest sens există posibilitatea să vedem o apropiere între PNL și cadrele excluse din actualul PSD. Nu neapărat unda directă, dar o conlucrare împotriva guvernării Ponta și a majorității PSD din parlament. Dar asta după anul nou, perioade în care au să vină și principalele atacuri la adresa guvernării. Cred că momentan PNL trebuie să se concentreze pe rezolvarea oricăror probleme interne.

Cam asta este situația dată. PSD și PNL merg pe direcții diferite, continuând un conflict natural între cele două partide, dar puse într-o situație diferită ca și urmare a victoriei lui Klaus Iohannis din 16 noiembrie. Ambele vor înfrunta anumite dificultăți, dar în mod cert PNL este avantajat, atât pentru moment, cât și pe termen lung prin schimbul de generații și neîncrederea tinerilor față de PSD.

Pas cu pas spre unire

Vineri președintele ales al României, dl. Klaus Werner Iohannis, va vizita Republica Moldova. Acest lucru se întâmplă în contextul apropiatelor alegeri parlamentari de pe teritoriul aceluiași stat, cât și ca urmare a unui mesaj venit din partea cancelarului german Angela Merkel: ”haideți să facem ceva”. Un mesaj care ne arată că Germania este dispusă, de ceva vreme bună, să susțină proiectul de unificare (indiferent sub ce formă, teritorială sau în cadrul UE) a celor două state românești.

Drumul lui Klaus Iohannis dincolo de Prut și apoi la Washington nu face decât să arate că și partea română este dornică, fără echivoc, să susțină acest proiect. Un proiect care ține atât de o voință populară (majoritatea tinerilor susțin unirea), cât și de o serie de obiective strategice, respectiv geopolitice, ale statului român și ale comunității europene. Obiective care s-au definitivat tot mai clar în urma recentei crize din Ucraina și a felului în care Rusia provoacă ordinea internațională existentă.

Astfel dezideratul unirii între Moldova și România, sau a integrării celei dintâi în cadrul Uniunii Europene, reprezintă un obiectiv actual al statelor puternice din cadrul comunității euroatlantice. Un obiectiv care ține de configurarea puterii actuale în zona Mării Negre, pe de o parte, și de o dorință mult mai veche a unui stat european, membru NATO, precum România. Un stat care este susținut astăzi în a face ceea ce Germania a făcut imediat după dărâmarea zidului Berlinului.

Deci, pas cu pas, ne îndreptăm spre unire. Lucru evident de la sine, prin acțiunile și comunicatele oamenilor politici de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din lumea occidentală. Criza din Ucraina este momentul istoric care ne-a permis acest lucru și chiar ne-a obligat, pe noi și pe frații de peste Prut, a strânge legăturile diplomatice și a conlucra în favoarea binelui comun. Vorbim aici de o situație de haos în sfera relațiilor internaționale, o situație care ne permite și ne obligă la schimbări majore.

Victoria lui Klaus Iohannis la ultimele alegeri prezidențiale nu face decât să ajute Moldova pe traseul ei european, axa Berlin-București-Washington fiind principalul garant al Republicii Moldova pe acest traseu oarecum dificil. Dificil, dar pe care toată lumea și-a asumat să lucreze, iar vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău reprezintă exact această asigurare că da, lumea occidentală, România și Germania în special, susțin fără echivoc trecerea Moldovei în lumea occidentală.

Dacă aceste lucruri sunt clare nu același lucru poate fi spus despre felul în care va reacționa Moscova. În mod cert voința Federației Ruse cu privire la problema Basarabiei este mult mai irelevantă decât acum câțiva ani. Fără pionul numit Ucraina Rusia nu mai are aceeași putere și influență. Practic Ucraina devine chiar o barieră, iar influența rusească la Marea Neagră dispare și ea. La fel cum atenția Federației Ruse este acaparată de acest ghimpe în coasta ursului până acum adormit.

În ciuda acestui fapt Rusia nu poate asistat în totalitate pasivă la felul în care-și pierde influența. Chiar și cu o influență mai slăbită ne putem aștepta la acțiuni din partea Federației Ruse în zona Republicii Moldova. O curiozitate în acest sens este ce se va întâmpla dacă alegerile parlamentare din Moldova sunt câștigate de forțele pro-europene. Va merge Rusia, sau mai bine zis vor merge pionii ruși din Moldova, la acțiuni mai dure decât războiului psihologic desfășurat până acum ?

Știrile din Moldova nu sunt dintre cele mai fericite. Autoritățile se pot aștepta la diferite izbucniri din partea minorității ruse în cazul în care victoria forțelor pro-românești și pro-europene devine evidentă. Un caz mai puțin probabil, dar demn de luat în considerare, este riscul trezirii cu omuleți verzi care se plimbă prin interiorul Moldovei. Cert este că diplomația rusească va izbucni în tradiționalele ei crize de nervi și va critica acțiunile imperialisto-fasciste de sorginte românească.

Diplomația rusească va critica orice acțiuni și orice alegeri al căror rezultat este slăbirea influenței ei geopolitice. În special când acest lucru se întâmplă atât de aproape de zona Mării Negre, foarte importantă din punct de vedere strategic. În cazul Moldovei se va folosi și de factorii de influență pe care-i are în acea zonă. Instituții precum biserica ortodoxă subordonată patriarhiei de la Moscova, diferite trusturi de presă sau organizații moldoveniste, respectiv anarhiste.

Autoritățile din Moldova trebuie să fie pregătite pentru a acționa, iar diferitele grupări unioniste trebuie să acționeze pentru a combate orice influență mediatică moldovenistă. Atât înainte, cât și după alegeri. Rezultatul acestor alegeri este unul foarte important pentru dezvoltarea relațiilor între vest și Republica Moldova, iar felul în care alegerile vor fi reflectate în lume joacă un rol la fel de important, de care România și Republica Moldova trebuie să țină cont în egală măsură.

Ne rămâne să așteptăm. Să vedem o țară și un popor. Unirea nu s-a putut realiza imediat după revoluția din decembrie 1989 pentru că nu ne aflam în aceeași situație ca și Germania. Dacă Germania avea o latură occidentală, liberă, democratică și puternică, o latură capabilă să o preia pe cea comunistă, noi nu ne-am aflat în aceeași situație, vorbind de un stat proaspăt ieșit, nici atunci complet, din comunism și un altul încă blocat. Nu aveam ce să preluăm pentru a curăța.

Astăzi situația s-a schimbat. România este un stat european, integrat în tot ceea ce înseamnă spațiu euroatlantic și se bucură de sprijin cu privire la Republica Moldova. Un sprijin care reunește atât latura de realpolitik a lumii europene, obiective pragmatice cu privire la Moldova și zona Mării Negre, dar și idealul viu al unirii. Unirea a doua state latine care împart același grai și care au fost despărțite, la fel ca Germania, datorită unei puteri invadatoare vinovată de o mulțime de crime.

Avem un președinte!

Alegerile s-au încheiat, iar România are un nou președinte. Numele său este Klaus Iohannis. Las deoparte orice obiectivitate analitică pentru un moment și-mi exprim fericirea cu privirea la rezultatul obținut de Iohannis. Este un semn bun, un semn că și în România se poate. Că voința tinerilor contează și că această voință poate să facă diferența. Victoria lui Klaus Iohannis este victoria unei mentalități de tip occidental, a toleranței și a progresului. Este victoria unei generații care a dorit schimbarea și a văzut-o în Iohannis. A unor oameni care s-au săturat să fie insultați de un guvern socialist fără nici o legătură cu cei săraci.

Las subiectivismul în urmă și revin la analiza obiectivă. Cursa electorală s-a încheiat. Rezultatul a fost unul surprinzător pentru toată lumea. Asta pentru că Ponta părea să aibă cele mai multe șanse. Dar acel electorat de care Iohannis avea nevoie a ieșit la vot și a făcut diferența. Electoratul celor care n-au mers la vot în primul tur. Alături de ei electoratul din diaspora, electoratul de dreapta și electoratul tradițional anti-PSD. Toate aceste bazine electorale au făcut diferența față de primul tur, asigurând victoria candidatului ACL.

Dar cum de Klaus Iohannis a reușit să mobilizeze toate aceste forțe electorale ? Într-adevăr, imaginea deja construită a neamțului de la Sibiu a jucat un rol important, ca și stilul său de discurs (omul cu bun simț comparat cu mârlanul de Dâmbovița), dar nu a fost totul. Putem spune că Victor Ponta și echipa sa de campanie au reușit să mobilizeze o mare parte din electoratul lui Iohannis în cel de-al doilea tur al acestor alegeri. Prin asta victoria lui Klaus Iohannis este în primul rând o palmă peste toți cei care au construit campania lui Ponta, a PSD-ul, mizând pe o campanie negativă și violentă la adresa... lui Traian Băsescu.

Acest tip de campanie și ”reductio ad Băsescu” nu au funcționat decât la o parte din populația țării. Electoratul tradițional PSD, format din oameni cu foarte mult timp liber care-și extrag informația de la posturi TV precum Antena 3, unde manipularea este la ordinea zile. Cealaltă parte, a doua inimă a României, tineretul, a fost imun la o astfel de propagandă și aproape indiferent. Acest electorat a acordat atenție conflictului între bun simț și mârlănie, fiind prea des dezgustat de metodele lui Victor Ponta.

Practic campania negativă dusă de Victor Ponta l-a lovit exact pe el. Nu a reușit să atragă alt electorat decât cel tradițional PSD și anti-băsist, în schimb a reușit să mobilizeze la vot un electorat pro-Iohannis dezgustat de ce se întâmpla în viața publică. Felul în care Victor Ponta a încercat să scape de voturile românilor din diaspora (majoritatea pro-Iohannis) nu a făcut decât să-i mobilizeze și mai mult pentru a vota, dar nu doar pe aceștia, ci și pe românii din interiorul țării. Acei români care nu au participat la primul tur al alegerilor și care, iată, au vrut să-i dea un vot de blam lui premierului în funcție.

Probabil foarte puțini să gândeau că Iohannis avea să câștige. Toate șansele înclinau în favoarea lui Ponta, dar iată că Ponta a avut parte de un backfire, iar această lovitură a fost una dură. Una capabilă să schimbe scorul electoral în favoarea contracandidatului său. Pentru că Ponta a reușit prin politica dusă de el să mobilizeze indiferenții, să mobilizeze diaspora, să mobilizeze tinerii, în favoarea lui Iohannis.

Mulțumită lui Victor Ponta Iohannis a devenit un simbol al unui alt tip de politici. Dacă Victor Ponta nu respecta cetățenii, dreptul lor la vot, inteligența lor, ci se baza doar pe manipularea televizată cu Traian Băsescu, Klaus Iohannis se prezenta taman opusul. Omul politic echilibrat, cu bun simț, care-i respectă pe toți și vorbește doar esențialul. Omul politic care preferă să piardă decât să fie un mârlan. Iar acest lucru i-a garantat victoria finală.

Acest lucru ne confirmă și o schimbare de paradigmă electorală, în sensul în care vedem că tineretul începe să joace un rol important în sfera politică, iar acest tineret are cu totul alte criterii electorale de care bazinele anterioare. Este important faptul că scorul a ajuns la un moment dat să fie unul egal, iar de acolo a crescut în mod consistent pentru Klaus Iohannis. Vedem deci că etnia, religia și alte lucruri de acest gen nu mai joacă un rol important în alegerea unui candidat, iar campaniile negative pot să aibă un rol opus celui inițial, atrăgând antipatia unui electorat care poate că altfel n-ar fi participat la vot.

Ce va urma mai departe ? Este de greu de zis. Probabil că Victor Ponta va rămâne premierul României, asta datorită faptului că deține o majoritate parlamentară. Nu putem zice pentru cât timp, dar noul obiectiv al ACL este schimbarea guvernului. Faptul că președintele provine dintr-o altă forță politică păstrează un echilibru și asigură independența justiției, implicit ținerea departe de o putere totală a celor din PSD. Poate vom vedea și presiuni din partea Uniunii Europene pentru demisia lui Victor Ponta, drept urmare a eșecului organizării alegerilor în diaspora. Relațiile externe ale lui Klaus Iohannis îi vor permite acestuia să dezvolte poziția noastră față de state precum Germania și Austria, cât și alte puteri occidentale. Nu doar în sfera publică, ci și pe plan privat, atrăgând investitori occidentali în România. Un lucru care se va dovedi extrem de eficient, pe termen mediu și lung, pentru economia de piață a României.

Concluzii după primul tur

Primul tur al alegerilor pentru funcția de președinte s-a încheiat. Așa cum am anticipat primii doi clasați, cu o diferență destul de mare, sunt Victor Ponta și Klaus Iohannis. Aceștia sunt urmați de Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea, Monica Macovei și compania. Pe baza acestor rezultate putem trage niște concluzii importante atât despre mentalitatea generală a societății românești, dar și cu privire la rezultatele celor doi candidați în turul II, când inclusiv candidații secundari, precum Tăriceanu și Macovei, vor juca un rol important în alegerea noului președinte.

În primul rând să ne aventurăm în societate și să vedem cum românii gândesc astăzi la fel ca și acum 10 ani. Cum o mare parte din populația României nu se gândește deloc la atribuțiile unui președinte, la competențele sale sau la interesele statului român. Din contră, majoritatea oamenilor au votat ținând cont de promisiuni și mită electorală, de imaginea ilesciană a aducătorului de pensii sau mai simplu de propriile interese individuale, interese de natură financiară cu care președintele unui stat nu are nici o tangență, dar pe baza cărora acesta primește votul unor mulțimi slab educate.

Asta explică faptul că Victor Ponta a reușit să câștige nu în Ardeal, o zonă prosperă a țării, ci în regiunile mai puțin prospere unde educația mulțimilor (nu a indivizilor) tinde să fie adesea echivalentă cu nivelul economic de dezvoltare. Românii n-au înțeles încă felul în care funcționează democrația, statul de drept și economia de piață. Votul lor se bazează în continuare pe o misconcepție de tip ceaușist sau voievodal, a președintelui conducător care face totul și a partidului stat care are grijă de cetățeni. În fond asta așteaptă masele, un lider suprem care să se îngrijească de ei.

Mesajele de bun simț legate de atribuțiile președintelui și de competențe, campaniile pozitive de promovare a propriei persoane și nu de atacare a alteia, se dovedesc astfel inutile pe plaiurile mioritice. Plaiuri pe care alegerile nu pot fi câștigate decât prin intermediul unor mesaje care apelează la masă. Mesaje de tip populist, extremist,eventual o făină la găleată, ceva ce poate fi înțeles de omul de la sat, nu doar de studentul sau intelectualul de dreaptă. Aici stă cheia succesului propagandei PSD care, prin intermediul unor posturi de televiziune, a ajuns la inima celor mulți.

Pentru electoratul majoritar, un electorat al PSD, nu contează ce face Ponta. Bun sau rău. Acest electorat este amoral și funcționează doar pe baza metehnelor mai sus menționate, adăugând aici și discursul anti-băsist, un discurs care a dat naștere principalului bazin al PSD în momentul de față. Ajunge să-ți ataci toți contracandidații ca fiind băsiști, prin intermediul unor posturi TV, că aceștia vor funcționa după spiritul de turmă, nu vor procesa informația și vor merge alături de singurul candidat prezentat drept non-băsist.

De fapt acest lucru este confirmat și de ce s-a întâmplat în diaspora. După o acțiune absolut penibilă din partea guvernului de a opri votul românilor plecați în străinătate, care mereu au votat alături de dreapta, electoratul principal al PSD și al Antenei 3 rămâne implacabil, indiferent la faptul că Ponta recurge la acțiuni dintre cele mai mizerabile pentru a câștiga alegerile. Singurul electorat care se poate pune împotriva lui Ponta de pe urma acestor acțiuni este cel al indiferenților. Oameni care poate n-au participat la vot în primul tur au să participe acum, doar pentru a-i da o palmă lui Ponta.

Acum să ne aventurăm la al doilea punct, ce se va întâmpla în turul II. Aici situația este destul de complicată pentru Klaus Iohannis. Rezultatul său a fost cu mult mai slab decât al lui Victor Ponta, lucru ce se datorează și unei proaste comunicări politice, unei campanii care nu a ținut deloc seamă de psihologia mulțimilor ci de niște așteptări generale ale tinerilor. Tineri care iată, nu au fost destui pentru a reprezenta o contrapondere suficient de puternică împotriva electoratului lui Victor Ponta.

Situația devine mai rea când vedem următorii clasați după Ponta și Iohannis. Omul lui Ponta, Tăriceanu, a reușit să ocupe locul trei la aceste alegeri, în timp ce doamnele dreptei, Udrea și Macovei ocupă locurile patru și cinci. Acești candidați secundari vor juca un rol determinant în turul al II-lea, la fel ca și alții mai puțin importanți, prin atrage unor alte tipuri de electorat către principalii doi candidați. Dacă scorul doamnei Macovei ar fi fost mai bun asta era o știre pozitivă pentru Klaus Iohannis, dar cel mai bun scor îi aparține lui Tăriceanu, ceea ce reprezintă un avantaj pentru Ponta.

În momentul de față Victor Ponta are cele mai multe avantaje pentru turul II. Cu cel mai bun rezultat în primul tur, cu susținerea unor candidați precum Tăriceanu, Meleșcanu și cei doi bufoni naționaliști, Victor Ponta adună un scor mult mai mare decât Klaus Iohannis. Acesta din urmă va atrage în mare parte voturile electoratului Monicăi Macovei și doar o parte din electoratul lui Traian Băsescu, un electorat care se divide între modelul președintelui de a nu susține nici un candidat și sentimentele anti-Ponta.

Un rol important îl joacă și cei de la UDMR, care pot ajuta la înclinarea balanței, fie în favoarea lui Ponta, fie în favoarea lui Iohannis. Dar direcția spre care vor opta cei din UDMR este încă neclară. Asta pentru că ei ar tinde să-l susțină pe Victor Ponta, acesta din urmă având o majoritate parlamentară, deci puterea reală indiferent cine iese președinte, iar UDMR-ul are doar interese pe lângă putere, dar în aceeași măsură ei fac parte din Partidul Popular European, iar liderii acestui partid au făcut deja apel ca toate formațiunile PPE din România să-l susțină pe Iohannis.

Victor Ponta are cele mai mari șanse de câștig. Klaus Iohannis a dovedit că ește un om bun, dar care nu înțelege suficient de bine lumea politică și jocurile ei. A încercat să intre în jocul politic impunând propriul sistem, propriile reguli, dar acestea n-au fost respectate și de adversari. S-a bazat doar pe imaginea sa populară deja formată, pe legenda neamțului de la Sibiu, nu și pe o amplă campanie de comunicare politică. Poate acum o să vedem și o întoarcere a lui Crin Antonescu pe post de purtător de cuvânt, singurul capabil să ducă o campanie ofensivă împotriva lui Ponta.

În final singura șansă a lui Iohannis în turul II este votul celor care n-au participat în primul tur. Iohannis poate câștiga dacă reușește să mobilizeze acest electorat și să folosească în mod adecvat greșelile adversarului său. Pentru a face acest lucru trebuie să corecteze erorile de comunicare din primul tur. O campanie mai agresivă se impune, alături de mai multe apariții în public. Electoratul pe care Iohannis trebuie să mizeze este cel al indiferenților și cel anti-Ponta. Doar aceste două bazine electoral îi pot oferi o șansă împotriva candidatului PSD.

Ce se va întâmpla mai departe ? Depinde de rezultatele din al doilea tur:

a) O victorie a candidatului PSD va prezenta proiectul de unificare a dreptei (PNP+PDL) drept un eșec și va elibera locul pentru PMP și pentru o revenire pe scena politică a lui Traian Băsescu. Acesta din urmă s-ar erija în liderul opoziției alături de Elena Udrea. Între timp Victor Ponta și-ar pune oamenii peste tot, deținând cea mai mare parte a puterii politice, iar rolul lui Klaus Iohannis pe scena politică probabil s-ar diminua, drept urmare a eșecului electoral. Unificarea celor două partide de dreapta n-ar mai avea loc și probabil chiar PDL-ul se va dezbina. Pe plan de politică externă România și-ar pierde credibilitatea, Ponta nefiind privit cu prea mare respect de lumea occidentală. Investitorii străini, în special cei americani, vor continua să evite România datorită instabilității sociale și politice, a schimbărilor privitoare la justiție, iar Ponta va aduce investitori chinezi, investitori care, din păcate, vor veni cu propria mână de lucru.
b) O victorie a lui Klaus Iohannis ar reprezenta taman opusul scenariului de mai sus. Proiectul de unificare a dreptei sub forma unui PNL dodoloț ar fi considerat un succes. PMP-ul și Traian Băsescu ar rămâne aruncați în umbră drept urmare a succesului lui Klaus Iohannis și a dreptei unite. La guvernare ar rămâne Victor Ponta, cel puțin pentru o perioadă, datorită faptului că PSD deține o majoritate parlamentară, spre deosebire de PNL și PDL. Dar situația ar fi diferită de cea actuală prin faptul că Iohannis poate coexista cu Victor Ponta, fără conflictele majore dintre premier și președinte în timpul mandatului lui Traian Băsescu. Pe plan de politică externă am vedea o evoluție a relațiilor noastre cu Germania datorită relațiilor pe care Klaus Iohannis le are cu lumea germană, cu investitorii germani și în special cu Angela Merkel. Păstrarea unor relații bune cu americanii este de asemenea un factor important. Rămâne sub semnul întrebării cum va reuși Klaus Iohannis să supraviețuiască pe scaunul de la Cotroceni printre jocurile politice cu Palatul Victoria. Dacă poate sau nu să facă față acestor jocuri care vor veni din partea lui Victor Ponta și să nu fie păcălit. Lucru foarte important când Klaus Iohannis va trebui să fie un garant al independenței justiției, în opoziție cu un guvern care vrea exact opusul.

Rolul președintelui

Cum ar trebui să fie un președinte european ? Acesta este titlul unei pagini pe care am fost invitat să o apreciez în această dimineață. Pagina conține câteva idei numerotate despre cum ar trebui să arate un președinte european, despre caracteristicile sale obligatorii. Evident, simbolul paginii este cel folosit de PSD în campania mândru că sunt român, iar printre cerințe este mândria de a fi român.

Nimic rău cu asta. Doar că-i o pagină mascată de propagandă. Președintele este format după imaginea lui Ponta și nu invers. Iar această imagine este una falsă, pentru că actualul premier nu îndeplinește jumătate din condițiile afișate pe pagina respectivă de propagandă. În final singurele lucruri pe care le mai are în comun cu propria propagandă online este simbolul și motto-ul naționalist-populist.

Dincolo de propagandă pagina respectivă m-a făcut să mă gândesc la rolul președintelui și la cum ar trebui să fie pentru a îndeplini acest rol. Un lucru pe care l-am mai făcut și un lucru trist. Asta pentru că actualii candidați la prezidențiale (prea mulți, parcă suntem o țară de președinți, ca să-l citez pe Pleșu) îndeplinesc cu greu sau deloc condițiile de competență pentru funcția supremă în stat.

Rolul unui președinte este în primul rând unul de mediator, de arbitru al vieții politice și al spațiului public în general. El trebuie să fie capabil să coaguleze forțele politice, să inspire încredere, să treacă dincolo de diferențe ideologice și de partid odată devenit șeful și simbolul statului român. Român, nu liberal, nu socialist, nu naționalist, român. Iar aici patriotismul trebuie să fie valoare supremă.

În al doilea rând acesta are atribuții de politică externă. Un președinte are prea puține legături cu politica internă, cu economia și infrastructura, cu justiția și finanțele. El este principalul diplomat al țării, principalul nostru ambasador și Comandantul Suprem al Armatei. Atribuțiile sale țin de politica externă, de domenii precum diplomația, relațiile internaționale și securitatea statului.

Dintre candidații actuali doar unul pare să aibă un profil adecvat pentru aceste atribuții. Dar acel unul are și șanse extrem de mici de a intra în turul al doilea. Principalii candidați nu au o expertiză în domeniile pe care lucrează un președinte. Iar unul din ei nu reușește nici să reprezinte acel mediator, acel factor de stabilitate al țării, iar aici mă refer la premierul Victor Ponta. Un om care atrage ură.

Desigur aceste lucruri se pot învăța în timp. Dar ne permitem asta ? România este înconjurată de incertitudini, de instabilitate politică și economică la tot pasul. În astfel de momente apar pericole și oportunități. Motiv pentru care avem nevoie de un președinte competent pe domeniul de politică externă și totodată un președinte care să fie un simbol de unitate, un factor de stabilitate.

Cu alte cuvinte avem nevoie de un președinte constituțional, un președinte care să-și îndeplinească strict rolul său fără a intra peste alții și fără a provoca scandal. Și totodată un președinte care să-și cunoască bine domeniul de lucru. Asta lăsând la o parte alte cerințe precum necesitatea ca acest om să fie de încredere nu doar pentru popor, ci și pentru aliații noștri euroatlantici.

Nu am observat un om care să îndeplinească toate aceste condiții la un loc și care să aibă și șanse să câștige alegerile. Klaus Iohannis are potențialul de a fi un bun mediator al spațiului public, un președinte constituțional care să-și respecte limitele și care să formeze relații bune cu lumea occidentală, fiind totodată un factor de stabilitate socio-politică. Dar cu politica externă stă mai greu.

Nu este un om cu o amplă expertiză în domeniul relațiilor internaționale, al diplomației și geopoliticii, sau al securității. Adică în acele domenii în care președintele joacă un rol fundamental. Competențele sale sunt mai mult de domeniul politicii interne, motiv pentru care ar fi un excelent premier sau ministru, ceea ce a dovedit la Sibiu.

Dar contracandidatul său îmi inspiră și mai puțină încredere. Acestuia îi lipsesc toate competențele pe politică externă și nu se oprește aici. Nu este capabil de a fi un mediator al spațiului public. Mai degrabă ar fi un al doilea președinte jucător, după modelul lui Traian Băsescu, adăugând aici toate corupția baronilor din partidul său.

Spre deosebire de Iohannis nici n-ar asculta de profesioniștii din jurul său. Asta pentru că vorbim de o persoană extrem de orgolioasă care-și este suficientă. Mă rog, probabil baronii l-ar pune la punct dacă le-ar amenința interesele, ceea ce nu s-ar întâmpla. Dar cu certitudine un astfel de om are toate minusurile necesare pentru funcția de președinte. De la politică externă la factor de stabilitate.

Alegerile de anul ăsta ne oferă o gamă largă de candidați. Din această gamă largă doar doi contează in the long run, iar aceștia doi au prea puțin în comun cu ceea ce înseamnă munca de președinte. Dar probabil că este explicabil. Mulțimea nu votează profesioniști și intelectuali. Mulțimea nu votează cu rațiunea, ci cu sentimentul și instinctul. Un om perfect pentru domeniu n-ar avea șanse.

Ca atare partidele vin cu acei oameni care pot atrage votul mulțimii. Iar factorii care definesc rolul unui președinte se rezumă la prestigiul său public, capacitatea de a atrage voturi și stilul său oratoric. De asta profesioniștii ajung să stea în umbră. Fie ca și consilier, fie ca și miniștri. Iar alegerea președintelui trebuie făcută prin a vedea care îndeplinește măcar o parte din criterii și ce oameni are-n jur, cât și de faptul dacă poate sau nu să învețe domeniul în care lucrează direct la serviciu.

Desigur, aș vrea să aud discuții despre criza din Ucraina, poziția României la această situație. Relația noastră cu alte puteri ale zonei, precum Turcia. Cum va reacționa România față de pericolul iminent numit Statul Islamic. Ce relații vom dezvolta în continuare cu marile puteri și cum vrem să ne întărim poziția și rolul în Uniunea Europeană și-n NATO, asta dacă vrem. Dar votanților le pasă ?

Votanții sunt interesați de viața proprie. De economie și finanțe. De ce-i afectează aici și acum. Iar votul lor merge pe baza unui prestigiu deja format al candidatului. Acest prestigiu, imaginea candidatului, devine în final criteriul suprem și principalul subiect de discuție al alegerilor prezidențiale. Nu vorbim despre ce poate face în politica externă, ci despre mondenități.

Electoratul cheie

Cu alegerile prezidențiale bătând tot mai mult în ușă se pune o întrebare importantă. Cine are cele mai mari șanse de câștig ? Răspunsul vine tot printr-o altă întrebare și anume: care este electoratul cheie în aceste alegeri ?

Momentan avem 14 candidați dintre care doar doi au șanse reale pentru a intra în primul tur. Dacă vor fi scoși din joc sau nu, dacă există candidați mai competenți sau nu, asta e cu totul altă problemă. Cert este că singurii cu șanse pentru a intra în al doilea tur sunt Klaus Iohannis și Victor Ponta.

Fiecare se bazează pe anumite tipologii de electorat propriu. În primul tur Iohannis se sprijină pe electoratul de dreapta (al PNL și PDL) și pe electoratul exclusiv anti-Ponta. În schimb Victor Ponta se bazează pe electoratul clasic al PSD, slab informat și dezinteresat, și pe electoratul anti-Băsescu.

Mai există un electorat a cărui direcție este încă incertă. Cel unionist. Un electorat pe care toți candidații par să și-l dorească. Unirea Basarabiei cu România devenind o temă a zilei. Lucru favorizat și de contextul geopolitic.

Acest electorat pare să fie împărțit între dreapta lui Iohannis, PMP și Macovei. Dar în turul II șansele sunt ca votul lor să se adune în favoarea unui Klaus Iohannis sau să nu existe deloc. Cert este că Victor Ponta, deși plin de patos unionist, nu se bucură de prea mari simpatii. 

Alte bazine electorale sunt deja luate. Elena Udrea și PMP are cea mai mare parte a electoratului lui Traian Băsescu. O altă parte fiind luată de Monica Macovei, care are și un mini-electorat atras de idee de justiție dură și de legăturile cu SUA, ca să nu mai spun de anti-anti-băsism.

Un nou candidat este Teodor Meleșcanu. Nu știu ce l-a determinat să intre în jocul alegerilor, dar nu are șanse prea mari. Pare să aibă profilul necesar pentru funcția de președinte. Doar că nu are și șansele necesare. Mulțimea nu votează competența, nu votează rațional, ci sentimental și instinctual.

În cel mai bun caz, Meleșcanu poate atrage voturile câtorva oameni care-și doresc un profesionist al relațiilor internaționale. Dacă iese un scor decent, superior altor independenți, s-ar putea relansa în politică. 

Într-un astfel de context rămân cei doi mari care luptă pentru funcția de președinte. Tancul nemțesc și românașul mândru. Iohannis nu are rost să caute voturile electoratului celui din urmă, pentru că acesta e tipul de electorat care nu se informează, care preferă mita sau care e obsedat de discursul anti-Băsescu.

Ponta nu are șanse prea mari să-și atragă voturile electoratului lui Iohannis, dar printr-o propagandă bine organizată îl poate scuti pe acesta de unele voturi ale dreptei tradiționaliste. Și aici ies în evidență aspectele de ordin etnic și religios, că na, uneori suntem în Europa doar cu numele.

Astfel în turul II mai rămâne un electorat cheie care trebuie cucerit. Probabil și cel mai mare. Indiferenții. Cei care în general nu vor participa în primul tur la vot și care nu se simt reprezentanți de actuala clasă politică. Cel care va cuceri acest electorat își va elibera drumul la Cotroceni.

Cele mai mari șanse pare să le aibă Klaus Iohannis. Candidatul neamț, care a făcut o treabă bună în Sibiu, se bucură de un prestigiu public și personal mai mare în rândul indiferenților decât Victor Ponta. Dacă aceștia vin la vot Iohannis are șansele să le primească votul. Doar să vină.

Votul lor acumulat cu voturile electoratului lui Iohannis și a electoratului PMP, Macovei, Meleșcanu și altora care nu-l doresc pe Ponta președinte i-ar da șansele să câștige alegerile. Doar că venirea acestora la vot rămâne încă sub semnul întrebării, ca și sprijinul dreptei băsiste.

Spune-mi cu cine te înstoțești...

Machiavelli spunea că  “Prima metodă pentru a estima inteligența unui conducător este să te uiți la oamenii din jurul său”. Acest citat dintr-o carte de căpătâi pentru tot ce ține de politică, Principele, se potrivește foarte bine cu un vechi proverb românesc: spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.

Cred că putem aplica acest principiu și la actualii candidați pentru funcția de președinte. Toți au în jurul lor anumite grupuri, anumite persoane care se clasifică într-o tipologie specifică și care spune multe atât despre personalitatea candidatului, cât și despre trecutul, prezentul și viitorul său.

În primul rând să ne uităm la cel mai puternic candidat pentru primul tur, premierul Victor Ponta. Ce oameni are în jur ? Oameni precum Liviu Dragnea și Dan Șova. Unul cu o imagine accentuată de om inteligent, dar corupt, reprezentativ pentru clasa de baroni PSD în funcția de eminență cenușie. Și un altul la fel de inteligent, mai tânăr, dar urmărit penal pentru acte de corupție.

Alți oameni din jurul lui Victor Ponta sunt Mihai Gâdea și Sebastian Ghiță. Două persoane care se manifestă prin trusturile lor de presă, unde premierul Ponta este mereu lăudat și transformat într-un exemplar al unei fantezii antibăsiste. Unul un pastor neoprotestant devenit jurnalist, învins în orice argumentație când cheamă o persoană serioasă, inteligentă și cu opinii diferite de cele propagate precum religia. Altul un om asociat cu titlul de mogulii vechi și noi.

Ce ne spune asta despre dl. Victor Ponta ? Că este o persoană deschisă corupției dacă-i aduce avantaje. Că-i place să se înconjoare de oameni care gândesc ca el, care nu-l pun într-o situație dificilă. Că-i place să fie lăudat și să aibă oameni care să-i facă treaba, pentru ca e dânsul să culeagă roadele muncii altora. Nici unul din oamenii din jurul domnului Ponta nu este asociat cu euroatlanticismul, ci cu spiritul de dâmbovița, ca atare deducem că dl. Ponta nu este interesat de imaginea europeană și euroatlantică.

În al doilea rând îl avem pe Klaus Iohannis. Un om cu o imagine de neamț gospodar. Acesta s-a înconjurat la rândul său de o anumită echipă, de o anumită tipologie umană, dintre care se evidențiază nume precum Vasile Blaga, Cătălin Predoiu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

Primul având imaginea unui om politic puternic, dur, categoric în tot și toate. Un bulldog al campaniilor electorale, cât și un creștin ortodox obișnuit, acesta având un duhovnic la țară. Al doilea fiind asociat (ca și Monica Macovei) cu imaginea reformei în justiție, cu un discurs electorale despre programe și soluții. Iar al treilea având imaginea unui intelectual ce a studiat în Marea Britanie, profesori universitar, istoric, profesionist în domeniul diplomației și al relațiilor internaționale, un simbol de competență, dar și persoană care se asociază cu istoria și anticomunismul (în casă are un tablou cu Mareșalul Mannerheim, care a condus războiul de iarnă contra URSS).

Ce ne spune asta despre Klaus Iohannis ? Că-i place să se înconjoare de oameni profesioniști care nu pot fi trași cu ușurință în jos. Că este o persoană deschise spre dialog asupra unor idei diferite, având în vedere originile ideologice ale celor trei. Că este atras de ideea omului potrivit la locul potrivit și că nu tinde să vorbească mult, ci lasă trecutul să vorbească. Că nu ține așa mult la ideologii, fiind dispus să treacă peste diferențele de ordin ideologic pentru un interes comun. Toate cele trei persoane sunt asociate cu europenismul și euroatlanticismul, ca atare Iohannis dorește să fie asociat cu această viziune.

Evident, cele trei nume invocate mai sunt asociate de către detractori și cu imaginea guvernării Boc, cu mandatul lui Traian Băsescu. Ceea ce spune că Iohannis este indiferent la acest subiect de propagandă al PSD, antibăsismul, și că are cu totul alte direcții pentru mesajul său electoral. Neacceptând să intre în jocul câtorva oameni politici și jurnaliști care repetând o idee la nesfârșit (Băsescu-i de vină, domnule!) au propagat în inconștientul colectiv o imagine aproape demonică a actualului președinte.

Printre candidații la prezidențiale o avem și pe doamna Elena Udrea care s-a înconjurat în primul rând de persoane tinere. Persoane cu anumite competențe în domenii proprii, unele cu renume, altele fără. Cu siguranță ar fi dorit să se înconjoare și de intelectualii dreptei, dar acest proiect a eșuat când marea parte s-au temut, pe bună dreptate, că sunt puși în umbră de către acolita dl. președinte.

Nume precum Eugen Tomac și Ruxandra Dragomir îmi vin în minte. Primul, o persoană mai puțin cunoscută, dar cu origini în Basarabia, ușor de asociat cu unionismul și suflul tânăr, dar și ușor de pus în umbra doamnei Elena Udrea. A doua o persoană cu renume, asociată cu excelența sportivă, cu neparticiparea la viața politică, bună pentru a o asocia pe doamna Udrea nu doar cu un suflu nou, ci și cu imaginea unei persoane care se vrea a fi alături de profesioniști, de oameni competenți în domeniul lor.

Și ca să nu uit, cel mai important nume de asociere al Elenei Udrea este cel al președintelui Traian Băsescu. Doamnei Udrea îi place să fie asociată cu persoana lui Băsescu, cu proiectele acestuia (îndeosebi reforma), cât și cu greșelile sale și criticile care i se aduc.

Ce ne spune asta despre doamna Udrea ? Că este o persoană căreia îi place să fie în centrul atenției, dispusă să-i pună în umbră pe alții, dar care își și dorește să aibă un scut din buna reputație a altora. Vrea să aibă imaginea unei persoane care promovează ceva nou în viața publică și, oarecum, chiar dorește să facă acest lucru. Este dispusă să renunțe la alte persoane care nu sunt de acord cu ideile proprii, dar totodată este o persoană loială față de cei care au reușit să o convingă.

Cam aceștia sunt principalii candidați la prezidențiale cu oamenii din jurul lor. Restul, majoritatea independenți, nu contează așa mult. Asta deși vor avea un rol oarecum important în turul II. În orice caz înțelepciunea lui Machiavelli și a proverbelor românești este de actualitate chiar și acum. Toți ne însoțim cu o anumită tipologie de persoane, sau mai multe, iar asta spune multe despre noi.