Eu cu cine votez ?

Multe persoane care-mi cunosc pasiunea pentru sfera politică m-au întrebat cu cine votez. Sincer să fiu nici eu nu sunt tocmai hotărât. Cu siguranță știu pe cine am să votez în turul II, fiindcă știu și care candidați au să ajungă acolo, dar primul tur este puțin mai complicat. Drept urmare m-am decis să scriu un articol în care să-mi exprim opinia despre o parte din candidații la președinție pe care-i vom avea în fața ștampilei de vot în acest prim tur, fără să afirm direct cine va primi votul meu.

Alegerile de anul acesta ne aduc o gamă foarte largă de candidați. Din păcate această gamă este largă doar cantitativ, căci atunci când vine vorba de calitatea candidaților apare un mare semn de întrebare. Un semn care nu ține neapărat de personalitatea acestora ca oameni, ci mai degrabă de competența lor pentru funcția la care candidează. O funcție care implică două roluri principale: cel de mediator al sferei politice și unul de politică externă, principala sferă de lucru a președintelui constituțional.

Dintre candidații prezenți foarte puțini reușesc să se conformeze cu acest micuț barem al competențelor necesare funcției. Foarte puțini au experiență în sfera politicii externe, a diplomației și a relațiilor internaționale. Și mai puțini sunt candidații capabili să joace acel rol de mediator al politicii interne, cu atât mai mult cu cât majoritatea sunt aproape dependenți de partidele din care aceștia fac parte. Lucru care se va resimți foarte mult odată ce un candidat devine președinte.

Primii doi candidați, favoriții agorei cum s-ar zice, sunt Victor Ponta și Klaus Iohannis. Personal cred că aceștia sunt și candidații care vor ajunge în turul II, conflictul principal fiind între Victor Ponta, Klaus Iohannis și un Traian Băsescu care-i trage pe toți de mânecă într-o încercare copilărească de a se agăța de putere, sau ce a mai rămas din ea. Din păcate nici unul dintre acești favoriți nu are profilul perfect pentru un președinte. Dar de ce mă mir ? Mulțimile n-au votat niciodată rațional.

Tocmai datorită acestui fapt trebuie să judecăm candidații și din alte perspective. Înțelegând că partidele nu fac decât să ofere mulțimilor electorale ceea ce acestea își doresc. Indiferent dacă dorința mulțimilor este rațională sau nu. Votul lor este singura cale pentru ca un partid politic să-și îndeplinească obiectivul natural și anume câștigarea puterii ca atare. Pentru a câștiga puterea partidele nu pot veni cu un candidat extrem de competent, dar incapabil să adună simpatia populară.

Aici putem găsi exemplul unui Cristian Diaconescu sau a unui Teodor Meleșcanu. Dincolo de alte discuții despre profilul acestor doi candidați nimeni nu le poate contesta experiența în domeniul politicii externe. Deja se afișează o oarecare competență pentru atribuțiile funcției de președinte al României. Singura problemă este faptul că aceștia nu reușesc să atragă simpatia maselor, drept urmare nu reprezintă garanții pentru partidele politice și pentru câștigarea puterii.

Pe de altă parte candidați cu mai puțină experiență în domeniile legate de funcția de președinte reușesc să atragă mai mult simpatie populară. Cum ? Aici intervin o mulțime de factori, dar primul este ceea ce Gustave Le Bon definea ca și iraționalitatea mulțimilor. Votul lor nu este unul rațional, ci emoțional sau instinctual. Astfel că miturile din jurul unui candidat, imaginea sa publică, felul în care arată și vorbește și aparatul de propagandă mediatic joacă un rol mult mai important.

Vedem deci legenda neamțului care vrea să facă o Românie a lucrului bine făcut, om echilibrat și tăcut, deci implicit om al faptei. La fel vedem și legenda premierului socialist, fost mare spion care duce o luptă aprigă cu demiurgul băsist, prezentat astfel în analele antenelor de propagandă. O vedem pe doamna procuror, simbol al luptei anti-corupție, mama DNA-ului, care adună simpatie publică doar prin prisma acțiunilor recente ale DNA. Și în sfârșit, emoționala moștenire Băsescu a candidatei... bune.

Eu cu cine votez ? Am o gamă largă din care să aleg, pe criterii diferite. Dacă aș vrea competență l-aș vota pe Meleșcanu, doar că votul ăsta nu ar ajunge în turul II. Dacă aș vota tactic m-aș îndrepta spre singurul adversar real al lui Ponta, Klaus Iohannis. Cu cine votez ? Asta voi decide când mă voi merge la vot, momentan pot să spun cu certitudine doar că mă voi duce la vot. Iar asta mă aduce la o întrebare mai importantă și mult mai relevantă: de ce votez ?

Indiferența, neparticiparea la vot, ideea de boicot electoral sunt toate la modă în generația noastră. Și totuși care este rezultatul acestor concepții ? Rezultatul este că multe persoane inteligente lasă ca destinul lor și al țării lor să pice pe mâna altora. Rezultatul este că președintele României este ales de către un oarecare individ cumpărat pe o găleată. Acesta este rezultatul real al neparticipării la vot, iar boicotul nici nu contează pentru că în final votul celor care nu votează devine un vot pentru favorit.

Deci da, particip la vot. Particip la vot pentru că este în primul rând o datorie cetățenească și un drept pentru care s-a murit la revoluție. Un drept pe care alții nu l-au avut și noi îl avem. Particip la vot pentru că vreau să mă implic în viața cetății și nu vreau ca alții să aleagă soarta țării în locul meu. Votez ca să nu fiu responsabil de victoria celui mai bine cotat în alegerile de anul acesta. Și aici precizez că votul sau nevotul indiferenților va face toate diferența în turul II.

Închei acest articol nu cu numele unui candidat care se va bucura de votul meu ci cu îndemnul ca toți cetățenii României să participe la alegeri și să facă o diferență. Să voteze cu rațiunea, nu cu instinctul sau emoția și să-și aducă aminte că în politică nu există îngeri, ci oameni. Dintre acești oameni nu trebuie să găsim sfinți, ci persoane capabile să călăuzească țara în diferite momente ale istoriei. Mai ales acum când la granița României se adună nori de furtună.

Rolul președintelui

Cum ar trebui să fie un președinte european ? Acesta este titlul unei pagini pe care am fost invitat să o apreciez în această dimineață. Pagina conține câteva idei numerotate despre cum ar trebui să arate un președinte european, despre caracteristicile sale obligatorii. Evident, simbolul paginii este cel folosit de PSD în campania mândru că sunt român, iar printre cerințe este mândria de a fi român.

Nimic rău cu asta. Doar că-i o pagină mascată de propagandă. Președintele este format după imaginea lui Ponta și nu invers. Iar această imagine este una falsă, pentru că actualul premier nu îndeplinește jumătate din condițiile afișate pe pagina respectivă de propagandă. În final singurele lucruri pe care le mai are în comun cu propria propagandă online este simbolul și motto-ul naționalist-populist.

Dincolo de propagandă pagina respectivă m-a făcut să mă gândesc la rolul președintelui și la cum ar trebui să fie pentru a îndeplini acest rol. Un lucru pe care l-am mai făcut și un lucru trist. Asta pentru că actualii candidați la prezidențiale (prea mulți, parcă suntem o țară de președinți, ca să-l citez pe Pleșu) îndeplinesc cu greu sau deloc condițiile de competență pentru funcția supremă în stat.

Rolul unui președinte este în primul rând unul de mediator, de arbitru al vieții politice și al spațiului public în general. El trebuie să fie capabil să coaguleze forțele politice, să inspire încredere, să treacă dincolo de diferențe ideologice și de partid odată devenit șeful și simbolul statului român. Român, nu liberal, nu socialist, nu naționalist, român. Iar aici patriotismul trebuie să fie valoare supremă.

În al doilea rând acesta are atribuții de politică externă. Un președinte are prea puține legături cu politica internă, cu economia și infrastructura, cu justiția și finanțele. El este principalul diplomat al țării, principalul nostru ambasador și Comandantul Suprem al Armatei. Atribuțiile sale țin de politica externă, de domenii precum diplomația, relațiile internaționale și securitatea statului.

Dintre candidații actuali doar unul pare să aibă un profil adecvat pentru aceste atribuții. Dar acel unul are și șanse extrem de mici de a intra în turul al doilea. Principalii candidați nu au o expertiză în domeniile pe care lucrează un președinte. Iar unul din ei nu reușește nici să reprezinte acel mediator, acel factor de stabilitate al țării, iar aici mă refer la premierul Victor Ponta. Un om care atrage ură.

Desigur aceste lucruri se pot învăța în timp. Dar ne permitem asta ? România este înconjurată de incertitudini, de instabilitate politică și economică la tot pasul. În astfel de momente apar pericole și oportunități. Motiv pentru care avem nevoie de un președinte competent pe domeniul de politică externă și totodată un președinte care să fie un simbol de unitate, un factor de stabilitate.

Cu alte cuvinte avem nevoie de un președinte constituțional, un președinte care să-și îndeplinească strict rolul său fără a intra peste alții și fără a provoca scandal. Și totodată un președinte care să-și cunoască bine domeniul de lucru. Asta lăsând la o parte alte cerințe precum necesitatea ca acest om să fie de încredere nu doar pentru popor, ci și pentru aliații noștri euroatlantici.

Nu am observat un om care să îndeplinească toate aceste condiții la un loc și care să aibă și șanse să câștige alegerile. Klaus Iohannis are potențialul de a fi un bun mediator al spațiului public, un președinte constituțional care să-și respecte limitele și care să formeze relații bune cu lumea occidentală, fiind totodată un factor de stabilitate socio-politică. Dar cu politica externă stă mai greu.

Nu este un om cu o amplă expertiză în domeniul relațiilor internaționale, al diplomației și geopoliticii, sau al securității. Adică în acele domenii în care președintele joacă un rol fundamental. Competențele sale sunt mai mult de domeniul politicii interne, motiv pentru care ar fi un excelent premier sau ministru, ceea ce a dovedit la Sibiu.

Dar contracandidatul său îmi inspiră și mai puțină încredere. Acestuia îi lipsesc toate competențele pe politică externă și nu se oprește aici. Nu este capabil de a fi un mediator al spațiului public. Mai degrabă ar fi un al doilea președinte jucător, după modelul lui Traian Băsescu, adăugând aici toate corupția baronilor din partidul său.

Spre deosebire de Iohannis nici n-ar asculta de profesioniștii din jurul său. Asta pentru că vorbim de o persoană extrem de orgolioasă care-și este suficientă. Mă rog, probabil baronii l-ar pune la punct dacă le-ar amenința interesele, ceea ce nu s-ar întâmpla. Dar cu certitudine un astfel de om are toate minusurile necesare pentru funcția de președinte. De la politică externă la factor de stabilitate.

Alegerile de anul ăsta ne oferă o gamă largă de candidați. Din această gamă largă doar doi contează in the long run, iar aceștia doi au prea puțin în comun cu ceea ce înseamnă munca de președinte. Dar probabil că este explicabil. Mulțimea nu votează profesioniști și intelectuali. Mulțimea nu votează cu rațiunea, ci cu sentimentul și instinctul. Un om perfect pentru domeniu n-ar avea șanse.

Ca atare partidele vin cu acei oameni care pot atrage votul mulțimii. Iar factorii care definesc rolul unui președinte se rezumă la prestigiul său public, capacitatea de a atrage voturi și stilul său oratoric. De asta profesioniștii ajung să stea în umbră. Fie ca și consilier, fie ca și miniștri. Iar alegerea președintelui trebuie făcută prin a vedea care îndeplinește măcar o parte din criterii și ce oameni are-n jur, cât și de faptul dacă poate sau nu să învețe domeniul în care lucrează direct la serviciu.

Desigur, aș vrea să aud discuții despre criza din Ucraina, poziția României la această situație. Relația noastră cu alte puteri ale zonei, precum Turcia. Cum va reacționa România față de pericolul iminent numit Statul Islamic. Ce relații vom dezvolta în continuare cu marile puteri și cum vrem să ne întărim poziția și rolul în Uniunea Europeană și-n NATO, asta dacă vrem. Dar votanților le pasă ?

Votanții sunt interesați de viața proprie. De economie și finanțe. De ce-i afectează aici și acum. Iar votul lor merge pe baza unui prestigiu deja format al candidatului. Acest prestigiu, imaginea candidatului, devine în final criteriul suprem și principalul subiect de discuție al alegerilor prezidențiale. Nu vorbim despre ce poate face în politica externă, ci despre mondenități.