Dorința de unire

Conștiința națiunilor dezbinate prin forță la un moment dat în istoria lor este adesea dominată de o veritabilă mitologie a reunificării (Barry Buzan). Istoria prezintă multe astfel de cazuri. Germania de Vest și Germania de Est în perioada Războiului Rece, Coreea de Nord și Coreea de Sud până-n prezent, s.a.m.d. România nu face excepție, iar rana dezbinării persistă și astăzi când Uniunea Sovietică s-a dărâmat, iar ideologia care a destrămat Vechiul Regat a dispărut odată cu ea.

Alături de această rană există și o dorință puternică de unitate care se manifestă tot mai vocal pe ambele maluri ale Prutului. Conform sondajelor curentul unionist câștigă tot mai mulți adepți în România (suficienți încât clasa politică să abordeze mesajul unirii în orice campanie electorală), iar Republica Moldova este împărțită între trei viziuni majore: unionistă, moldovenească sau pro-europeană și pro-rusă. În ce măsură este posibilă unirea ? Există beneficii ? Dar dezavantaje ? Ce tabăra va câștiga ?

Posibilitatea unirii

Întrebărilor puse mai sus nu este ușor să le găsim un răspuns. Mai ales în contextul în care moldovenii în general nu știu ce vor și nici clasa politică nu este hotărâtă cu privire la drumul pe care să-l urmeze, reflectând foarte bine această stare socială. O abordare treptată este necesară, începând cu posibilitatea unificării și da, într-un anumit context unirea este posibilă. Criza din Ucraina a făcut această discuție mai posibilă ca oricând, tăind legătura Rusiei cu Transnistria, implicit influența ei regională, dar punând și Moldova în poziția din care să se gândească mai bine la propriul viitor și propriile interese.

Unificarea celor două state românești, rupte dintr-o singură națiune (aici vorbim de un fapt istoric, nu de o opinie), depinde de măsura în care mesajul unionist va crește pe malul stâng al Prutului, dobândind mai mulți adepți. Dacă ne luăm după procente vedem un număr mai mare care s-ar înclina spre Rusia, dar trebuie să ținem cont de câteva realități sociale și istorice. În primul rând că RM s-a eliberat recent de sub comunism (anul de grație 2009), iar populația abia începe să respire un aer curat și să descopere alte idei și realități decât cele prezentate anterior. Faptul că există un curent unionist și acesta se află în creștere de la an la an, este destul de încurajator, în timp ce curentul pro-Moscova este mare, dar stagnează.

Cu cât vor fi mai mulți moldoveni care să ceară unirea, cu atât posibilitatea reunificării va crește. Societatea influențează întotdeauna politica, iar acțiunile clasei politice de la Chișinău vor reflecta dependența de voturile unui număr tot mai mare de unioniști. Pe de altă parte există și un curent pro-european, dar în același timp moldovenist, care dorește să păstreze independența Republicii Moldova. Trebuie ținut seama și de acesta și să facem diferența între partidele unioniste, pe care statul român ar trebui să le sprijine și cele pro-europene, dar și pro-independență.

În ceea ce privește România aici curentul unionist este, cum am mai zis, destul de bine închegat în rândul mulțimilor, dar și al elitelor intelectuale. Clasa politică a început să discute despre această problemă și să încerce a câștiga voturile unioniștilor. Potențialul există, trebuie doar exploatat și găsit un moment potrivit pentru a face un pas fără întoarcere. Politica oficială a Bucureștiului este momentan una de susținere pentru Chișinău și tabăra pro-europeană, ca și cea unionistă, pe baza unor interese strategice și geopolitice comune, ca și a identității comune, dar lucrurile pot evolua.

Este unirea ceva de dorit ?

Cu asta am ajuns la o altă problemă și anume beneficiile și dezavantajele unei posibile uniri, sau mai bine spus: dacă unirea este posibilă, este ea de dorit ? Aș îndrăzni să spun că da. Unirea este de dorit. Argumentele sunt de două feluri. Sentimental și geopolitic. Ne vom lega în primul rând de cel sentimental, fiind și cel mai simplu, dar și cel care domină în conștiința publică, fiind o parte inevitabilă a cunoașterii comune.

Este natural pentru orice națiune dezbinată să-și dorească reunificarea. Când lucrurile care o păstrau dezbinate în două state diferite dispar (ideologia comunistă de exemplu) acest proces de reunificare devine inevitabil. Oamenii își doresc să vadă națiunea reîmplinită, la fel cum un părinte dorește să-și vadă fiica răpită adusă înapoi acasă, sau această fiică să-și vadă din nou părintele. Când știm că ceva este al nostru, că oamenii de dincolo de Prut sunt frații și surorile noastre, nu putem să rămânem reci, să nu vrem a-i ajuta sau să reparăm o greșeală istorică.

Această realitatea funcționează în rândul multor indivizi și mai ales al mulțimilor. Mulțimile sunt, cum spunea Gustave le Bon, emoționale prin însăși natura lor. Nu sunt rațional, ci afective, iar într-o democrație voința lor nu poate să fie totuși ignorată de către clasa politică. Dacă există o majoritate pro-unire sistemul democratic nu poate să o respingă, ci să se conformeze, teoretic prin legile democrației și practic prin dependența pe care puterea politică a partidelor o are față de votul mulțimilor.

Privind lucrurile printr-o perspectivă mai pragmatică, realistă, unirea sau cel puțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este un interes geostrategic și geopolitic al României. Criza din Ucraina a tăiat legătura Federației Ruse cu regiunea noastră, rămânând doar cea asigurată de Marea Neagră și o mică enclavă în Transnistria. A păstra Rusia cât mai departe de granițele României reprezintă un interes pe termen lung al țării noastre, iar asta implică o Republică Moldova fără afinități față de Rusia. O Moldovă europeană, care să fie astfel în siguranță, sau unită cu România.

Moldova singură nu este capabilă să se apere pe termen lung, să-și apere propriile interese. Poate cădea oricând înapoi în brațele Moscovei (prin curentul pro-rus sau prin dependență economică), iar asta ar contravine intereselor noastre. Integrată în Uniunea Europeană Moldova poate câștiga sprijinul și protecția UE, dar un astfel de scenariu a devenit puțin probabil după ultimul summit al Parteneriatului Estic. Corupția și lipsa de decizie a clasei politice de la Chișinău, care vrea în UE, dar nu vrea reformă, fac imposibilă o aderare în viitorul apropiat și lasă mână liberă taberei unioniste și celei moscovite.

Nu avem nici un interes în victoria celei de-a doua tabere și vrem să ne ajutăm frații de peste Prut, prin urmare unirea rămâne singura alternativă viabilă (cel puțin dacă vrem să asigurăm interesele noastre rapid și fără riscurile procesului mult prea lung de aderare). Republica Moldova stă în granița noastră și de asta statul român nu poate să rămână impasibil la ceea ce se petrece acolo, altfel interesele noastre strategice pot să fie afectate. Și da, interesul este baza relațiilor dintre state. Înainte de orice altceva vine acest element cheie peste care nu putem trece.

Desigur, există și dezavantaje în cazul unei unificări. Probabil cele mai importante fiind numărul de rusofoni care ar deveni cetățeni români, dezvoltând potențialul subversiv al Rusiei, administrația coruptă a Moldovei și scăderea posibilității integrării europene depline (cel puțin pe termen scurt) și numărul de moldoveni care ar ocupa locurile de muncă ale românilor. Ultima problemă mi se pare totuși trasă de păr fiindcă moldovenii ar contribui și cu propriile investiții, cu propriile locuri de muncă și propriile resurse ori teritorii. Economia Moldovei nu funcționează din cauza proastei administrații și a corupției. Schimbând asta putem să dăm naștere unui avantaj economic, cu atât mai mult cu cât avem nevoie de un spor al natalității.

Primele două dezavantaje vor ridica unele probleme pe termen scurt, dar statul român ar avea uneltele necesare pentru a le rezolva. Important este doar să o facă, să fie conștient de ele și să nu le ignore. Integrarea deplină a rusofonilor prin educație și locuri de muncă, respectând totodată drepturile lor ca minoritate este un curs de acțiune posibil, păstrând între timp vigilența cu privire la acțiunile lor și dezvoltând o mișcare politică sau un ONG care să fie supravegheat de stat. În ceea ce privește corupția, DNA-ul și numirea unei administrații adunate din restul țării ar trebui să ajungă.

Nu putem ignora nici felul în care ar reacționa Rusia, pe de o parte și partenerii noștri pe de alta. SUA, NATO și Uniunea Europeană n-ar avea nici un interes contrar reunificării, ci din contră, iar Germania poate să ne înțeleagă sentimentele, ca și SUA care susține dreptul națiunilor la autodeterminare. Important este ca voința unirii să existe pe ambele maluri ale Prutului, social și politic. Rusia ar reacționa ostil, dar ea este deja ostilă politicii României. Este ostilă față de toți vecinii ei. Din fericire posibilitățile de acțiune sunt limitate tocmai datorită noului traseu urmat de Ucraina, iar orice acțiune subversivă ar fi sortită eșecului fără un sprijin major al trupelor din Federația Rusă. Plus că România se bucură de statutul de țară membră NATO.

Viitorul care ne așteaptă

Ținând cont de aceste lucruri mai rămâne să vedem ce tabără va câștiga în această luptă politică și geopolitică. Interesele noastre ar sta alături de tabăra unionistă, iar ultimele evenimente organizate de Acțiunea 2012 par să indice un potențial destul de mare la nivel social. Două adunări, una la Chișinău, una la București și marșurile dintr-un stat în altul care le-au însoțit, toate pentru a cere unirea, s-au bucurat de multe simpatii la nivelul publicului și al elitelor.

Dacă este să ne raportăm la spusele lui George Friedman, CEO al Stratfor, unirea nu este doar posibilă, ci și inevitabilă, întregul context în care ne aflăm acționând în favoarea acesteia. Nu a fost posibilă imediat după revoluție, ca și modelul german, fiindcă nici România nu era într-o situație mai bună, așa cum era cazul Germaniei cu un stat deja democratic și puternic care să acapareze Germania de est, dar acum condițiile s-au schimbat, menționează Marius Lulea într-o carte despre unire, intitulată chiar ”Basarabia Pământ Românesc”, iar România este acel stat care poate ajuta Moldova.

România are o datorie morală, dar și niște interese majore, în a susține Republica Moldova pe traseul ei european. Dacă acesta nu este posibil atunci unirea rămâne cea mai bună alternativă. Momentan statul român este principalul susținător al Moldovei. În materie de economice, finanțe, susținere politică. Se poate merge mai departe dacă contextul este favorabil și dacă opinia pro-unire din Republica Moldova va crește.

27 MARTIE – ISTORIE ȘI PREZENT

La 27 martie 1918 Sfatul Țării din Basarabia a votat unirea acesteia cu Regatul României. Cu unanimitate de voturi o parte din Moldova lui Ștefan cel Mare a fost adusă înapoi la patria mamă ca parte din procesul de reîntregire a României. Un proces construit pe temelia de sânge a soldaților români și pe numeroasele eforturi diplomatice ale unor oameni politici de anvergură, cel mai bun exemplu fiind chiar Nicolae Titulescu.

O zi istorică, am putea spune. O parte din procesul prin care România își aduce copiii acasă, în granițele sale, după o lungă perioadă de dezbinare sub cizma marilor imperii: Austro-Ungar și Țarist. Dar ce a reprezentat această zi de fapt ? Cum a fost posibilă unirea și de ce este ea atât de importantă pentru noi ? Sunt câteva întrebări pe care le putem pune cu această ocazie, în primul rând pentru a ne aduce aminte de jertfa înaintașilor noștri.

O perspectivă istorică

Primul Război Mondial a reprezentat o perioadă nefastă în istoria omenirii. Acest lucru se datorează efectelor devastatoare pe care conflagrația le-a avut asupra Europei moderne. Pierderile enorme de vieți omenești, cât și cele de ordin material au forțat Europa să vadă oroarea a ce însemna, de fapt, războiul dus cu armele modernității. Cu totul altceva decât experiențele statelor de până atunci.

Efectele devastatoare ale acestui conflict nu s-au simțit doar prin pierderile omenești și materiale, ci și la nivel politic. Odată cu sfârșitul războiului ordinea europeană de până atunci s-a schimbat radical. Mari imperii se dărâmau, iar în locul lor se ridicau noi state. Ideologii politice erau distruse de furia mulțimilor, iar altele veneau să le ia locul. Căderea liberalismului și a Imperiului Țarist au fost însoțite de ascensiunea uneia din cele două ideologii criminale ale sec. XX, comunismul, și nașterea Uniunii Sovietice.

Pe tot parcursul acestui proces Armata Rusă a intrat într-o debandadă completă. Nimeni nu mai putea controla pe deplin hoarda de soldați care, fără ofițerii lor superiori vânați de către noua putere, se dedau la tâlhării și violuri. Lucru resimțit și în Basarabia unde s-a cerut ajutorul trupelor române pentru rezolvarea problemei.

Într-un astfel de context istoric Sfatul Țării a luat în calcul, a propus și a votat unirea Basarabiei cu România. Era singura metodă prin care frații noștri de peste Prut își puteau asigura granițele și integritatea în raport cu noua putere de la răsărit. Pe lângă asta era și un lucru natural. Reunificarea a două state care reprezintă o singură națiune prin limbă, cultură și spiritualitate reprezenta un lucru natural și inevitabil în contextul dezordinii caracteristice încheierii Primului Război Mondial.

Actualitatea unei idei

Pentru o perioadă România era unită. Actul de la 27 martie și cel de pe 1 decembrie 1918 au dat naștere unui nou stat. O României reîntregită la granița vechii Europei. Din păcate istoria nu ne-a fost favorabilă. Ascensiunea mișcărilor extremiste precum nazismul german și comunismul sovietic au dus la apariția unor noi puteri și la o stare de haos într-o ordine europeană fragilă, stabilită după încheierea războiului.

Revizionismul și o puternică atitudine revanșardă au devenit trăsături caracteristice ale statelor învinse, iar noua Uniune Sovietică duce o politică evidentă de expansiune, atât a ideologiei comuniste, dar și a granițelor sale proprii. Aflată la granița dintre imperii România Mare a devenit ținta acestor noi puteri și prinsă în jocurile geopolitice ale vremii ea a fost ruptă din nou. Basarabia și Bucovina de Nord au fost cedate Uniunii Sovietice, iar în urma dictatului de la Viena N-V Transilvaniei a fost cedat Ungariei hortiste.

Timpul a trecut, iar România a reușit să-și recapete o parte din teritoriile cedate. În ciuda acestui fapt Basarabia, denumită astăzi Republica Moldova, este încă despărțită de patria mamă. Ultimii ani prezintă o creștere a interesului tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului pentru unire, iar inclusiv clasa politică de la București pare să ducă o politică tot mai vădită în această direcție. Ideea de unire care a stat în spatele actului de la 27 martie este la fel de vie și astăzi, mai ales că provocările sunt similare.

Euromaidanul și criza din Ucraina au redus influența Federației Ruse asupra granițelor de est ale Europei. Totuși amenințarea încă există, iar independența Republicii Moldova este serios pusă sub semnul întrebării atâta timp cât ea rămâne un stat izolat, în afara Uniunii Europene și a NATO. Amenințarea rusească o pândește, la fel cum pândește și integritatea statului ucrainean. Oare este momentul ca România și Republica Moldova să consfințească din nou un act istoric ?

Românii sunt dornici de reîntregire, iar frații noștri de peste Prut își doresc să trăiască liberi, un drept câștigat prin revoluția de la Chișinău din 2009, dar care este amenințat astăzi de instabilitatea existentă în răsărit. Pentru Moldova este clar că trebuie să se alăture uneia din marile familii geopolitice existente. Uniunea Europeană și NATO sau Uniunea Eurasiatică și axa Moscova-Beijing. Alegerea pare să fie spre vest, dar realitatea de la Chișinău nu este una foarte pozitivă și care să asigure șansa aderării prea curând, riscurile planând asupra viitorului Moldovei.

Într-un astfel de context unirea cu România se prezintă drept o alternativă viabilă. O intrare rapidă în UE și dobândirea siguranței pe care apartenența la acest spațiu o implică. Actul de la 27 martie a fost posibil datorită unui context internațional și geopolitic deosebit, context care există și astăzi și ne dă șansa unei reuniri. Este absurd ca două țări care împart o limbă, o cultură și o istorie comună să existe drept două națiuni diferite, cu atât mai mult cu cât au interese comune pentru un viitor mai prosper și mai sigur. Unirea este un act necesar pentru a vindeca rănile și nedreptățile istoriei.

Pas cu pas spre unire

Vineri președintele ales al României, dl. Klaus Werner Iohannis, va vizita Republica Moldova. Acest lucru se întâmplă în contextul apropiatelor alegeri parlamentari de pe teritoriul aceluiași stat, cât și ca urmare a unui mesaj venit din partea cancelarului german Angela Merkel: ”haideți să facem ceva”. Un mesaj care ne arată că Germania este dispusă, de ceva vreme bună, să susțină proiectul de unificare (indiferent sub ce formă, teritorială sau în cadrul UE) a celor două state românești.

Drumul lui Klaus Iohannis dincolo de Prut și apoi la Washington nu face decât să arate că și partea română este dornică, fără echivoc, să susțină acest proiect. Un proiect care ține atât de o voință populară (majoritatea tinerilor susțin unirea), cât și de o serie de obiective strategice, respectiv geopolitice, ale statului român și ale comunității europene. Obiective care s-au definitivat tot mai clar în urma recentei crize din Ucraina și a felului în care Rusia provoacă ordinea internațională existentă.

Astfel dezideratul unirii între Moldova și România, sau a integrării celei dintâi în cadrul Uniunii Europene, reprezintă un obiectiv actual al statelor puternice din cadrul comunității euroatlantice. Un obiectiv care ține de configurarea puterii actuale în zona Mării Negre, pe de o parte, și de o dorință mult mai veche a unui stat european, membru NATO, precum România. Un stat care este susținut astăzi în a face ceea ce Germania a făcut imediat după dărâmarea zidului Berlinului.

Deci, pas cu pas, ne îndreptăm spre unire. Lucru evident de la sine, prin acțiunile și comunicatele oamenilor politici de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din lumea occidentală. Criza din Ucraina este momentul istoric care ne-a permis acest lucru și chiar ne-a obligat, pe noi și pe frații de peste Prut, a strânge legăturile diplomatice și a conlucra în favoarea binelui comun. Vorbim aici de o situație de haos în sfera relațiilor internaționale, o situație care ne permite și ne obligă la schimbări majore.

Victoria lui Klaus Iohannis la ultimele alegeri prezidențiale nu face decât să ajute Moldova pe traseul ei european, axa Berlin-București-Washington fiind principalul garant al Republicii Moldova pe acest traseu oarecum dificil. Dificil, dar pe care toată lumea și-a asumat să lucreze, iar vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău reprezintă exact această asigurare că da, lumea occidentală, România și Germania în special, susțin fără echivoc trecerea Moldovei în lumea occidentală.

Dacă aceste lucruri sunt clare nu același lucru poate fi spus despre felul în care va reacționa Moscova. În mod cert voința Federației Ruse cu privire la problema Basarabiei este mult mai irelevantă decât acum câțiva ani. Fără pionul numit Ucraina Rusia nu mai are aceeași putere și influență. Practic Ucraina devine chiar o barieră, iar influența rusească la Marea Neagră dispare și ea. La fel cum atenția Federației Ruse este acaparată de acest ghimpe în coasta ursului până acum adormit.

În ciuda acestui fapt Rusia nu poate asistat în totalitate pasivă la felul în care-și pierde influența. Chiar și cu o influență mai slăbită ne putem aștepta la acțiuni din partea Federației Ruse în zona Republicii Moldova. O curiozitate în acest sens este ce se va întâmpla dacă alegerile parlamentare din Moldova sunt câștigate de forțele pro-europene. Va merge Rusia, sau mai bine zis vor merge pionii ruși din Moldova, la acțiuni mai dure decât războiului psihologic desfășurat până acum ?

Știrile din Moldova nu sunt dintre cele mai fericite. Autoritățile se pot aștepta la diferite izbucniri din partea minorității ruse în cazul în care victoria forțelor pro-românești și pro-europene devine evidentă. Un caz mai puțin probabil, dar demn de luat în considerare, este riscul trezirii cu omuleți verzi care se plimbă prin interiorul Moldovei. Cert este că diplomația rusească va izbucni în tradiționalele ei crize de nervi și va critica acțiunile imperialisto-fasciste de sorginte românească.

Diplomația rusească va critica orice acțiuni și orice alegeri al căror rezultat este slăbirea influenței ei geopolitice. În special când acest lucru se întâmplă atât de aproape de zona Mării Negre, foarte importantă din punct de vedere strategic. În cazul Moldovei se va folosi și de factorii de influență pe care-i are în acea zonă. Instituții precum biserica ortodoxă subordonată patriarhiei de la Moscova, diferite trusturi de presă sau organizații moldoveniste, respectiv anarhiste.

Autoritățile din Moldova trebuie să fie pregătite pentru a acționa, iar diferitele grupări unioniste trebuie să acționeze pentru a combate orice influență mediatică moldovenistă. Atât înainte, cât și după alegeri. Rezultatul acestor alegeri este unul foarte important pentru dezvoltarea relațiilor între vest și Republica Moldova, iar felul în care alegerile vor fi reflectate în lume joacă un rol la fel de important, de care România și Republica Moldova trebuie să țină cont în egală măsură.

Ne rămâne să așteptăm. Să vedem o țară și un popor. Unirea nu s-a putut realiza imediat după revoluția din decembrie 1989 pentru că nu ne aflam în aceeași situație ca și Germania. Dacă Germania avea o latură occidentală, liberă, democratică și puternică, o latură capabilă să o preia pe cea comunistă, noi nu ne-am aflat în aceeași situație, vorbind de un stat proaspăt ieșit, nici atunci complet, din comunism și un altul încă blocat. Nu aveam ce să preluăm pentru a curăța.

Astăzi situația s-a schimbat. România este un stat european, integrat în tot ceea ce înseamnă spațiu euroatlantic și se bucură de sprijin cu privire la Republica Moldova. Un sprijin care reunește atât latura de realpolitik a lumii europene, obiective pragmatice cu privire la Moldova și zona Mării Negre, dar și idealul viu al unirii. Unirea a doua state latine care împart același grai și care au fost despărțite, la fel ca Germania, datorită unei puteri invadatoare vinovată de o mulțime de crime.

De ce unire ?

Am prieteni și cunoștințe care mă întreabă mereu de ce ar trebui să susțină unirea Basarabiei cu România, sau cel puțin unirea prin aderarea la UE. La urmă urmei Republica Moldova este un stat sărac. Un stat care nu ar duce nici un avantaj economiei românești. Eventual doar furia lui Putin.

Lucrurile nu stau chiar așa. Republica Moldova nu se limitează doar la economie. Rolul acesteia este și unul relevant în ecuația strategică a României sau a structurilor din care România face parte. Să nu uităm că-n ultimii ani unirea sau măcar o mai strânsă colaborare a venit ca un îndemn de la marile puteri aliate. 

Republica Moldova reprezintă o poziție de graniță cu răsăritul și o importantă zonă de influență la Marea Neagră. Reprezintă o zonă de graniță cu Ucraina și ne oferă mai multe perspective asupra acelor teritorii. 

Ca membră a UE sau prin unirea directă cu România Republica Moldova poate juca un rol esențial în dezvoltarea strategiei noastre de securitate la Marea Neagră și la granița de est a Europei. Locuri în care lumea euroatlantică trebuie să-și întărească poziția. 

În special la Marea Neagră care, din punct de vedere geostrategic, joacă un rol fundamental. Ea face legătură dintre Europa și Asia, fiind un factor important pentru stabilitatea și securitatea Europei. La fel de mult cum este și pentru economie, datorită cantității imense de resurse din Marea Neagră.

Fac o pauză aici pentru a menționa că România are potențialul de a deveni fruntea stabilității în zona balcanică și a Mării Negre. Ea își poate asuma misiunea de a reface legăturile dintre statele existente în această zonă, legături necesare stabilității regionale, dar și prosperității acestor state.

Un alt lucru care trebuie luat în considerare este necesitatea unei uniri cât mai rapide. Dacă Moldova nu este primită în NATO sau UE, sau dacă nu se unește cu România, atunci direcția ei va fi spre Rusia. Fiindcă neutralitatea adevărată nu există când te situezi între două lumi diferite. 

Asta ar veni în dezavantajul nostru. Pentru că politica externă a Rusiei a rămas până astăzi a politică a zonelor de influență și a expansiunii, chiar dacă sub forme diferite. România nu are nevoie de un astfel de vecin, iar Republica Moldova trebuie să aibă alternativa la Rusia.

Evident, dincolo de argumentele pragmatice există și acel argument emoțional. Da, moldovenii de peste Prut sunt frații noștri. Nu știu câți oameni și-ar lăsa rudele pe stradă sau pe mâna altora. Eu unul n-aș face-o. Și nici România nu va face asta cu fiica ei, Republica Moldova. 

Acum există și un alt aspect. Dorința pentru realizarea unirii. Aceasta reprezintă o condiție esențială în acest proces și, cel puțin în concepția dreptului internațional, situată deasupra argumentului rațiunii de stat. Un argument care nu mai are putere totală într-o lume post-modernă. 

Pentru realizarea unirii este necesar ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să dorească acest lucru. Pentru asta este nevoie de o întreagă campanie de promovare a unei mentalități unioniste în rându maselor, ca și una de promovare în rândul elitelor. 

Criza din Ucraina ne pune în fața unor riscuri de securitate majore, dar și în fața unor oportunități pe care nu trebuie să le ratăm. Așa cum am făcut-o odată, când România se chinuia să intre pe un drum al democratizării, blocată fiind de rămășițele unui regim odios. 

Cert este că unirea reprezintă un obiectiv al României. Un obiectiv care astăzi se bucură și de aprobarea structurilor din care România face parte (Germania deja a făcut declarații în acest sens). Rațiunea de stat și idealul popular se îmbină în acest obiectiv urmărit de o generație. 

Mai este unirea posibilă ?

În ultima vreme tema unirii Basarabiei cu România a fost tot mai des abordată în spațiul public. De la oameni politici, inclusiv candidați la prezidențiale, până la jurnaliști, toți au abordat această tematică. Lucru de înțeles în contextul crizei din Ucraina, cât și în virtutea unor sentimente firești între două state surori. Întrebarea este, mai e unirea posibilă ?

 O posibilitate pentru realizarea idealului de unire a existat după 1989. Totuși această posibilitate a fost ratată nu datorită contextului, ci datorită oamenilor. Atunci au lipsit oamenii politici deși exista contextul geopolitic favorabil unei astfel de inițiative. Astăzi în schimb se pare că avem oamenii politici dispuși să lucreze în acest sens, dar mai avem contextul geopolitic necesar ?

Personal tind să cred că da. Nu datorită unor sentimente patriotice, cât datorită unei realități vizibile. Criza din Ucraina aduce o cantitate imensă de haos la granița estică a României și, implicit, a Europei. Ori cred că știm bine vechea vorbă latină ''Ordo ab Chao'', ordine din haos. Din haosul prezent în estul Europei se pot face multe schimbări, iar Republica Moldova este clar implicată în acest joc, ea atrăgând atât atenția Uniunii Europei, axei Londra-Washington, cât și a Federației Ruse.

Pe de o parte avem o Moldovă care a semnat un acord de asociere la Uniunea Europeană și tinde tot mai mult spre occident. Pe de alta avem o Federație Rusă care urmărește o politică de expansiune tot mai vizibilă și de care Republica Moldova încearcă să se ferească tocmai prin trecerea noii cortine de fier, trecerea spre occident. O trecere care iată, se face în primul rând prin mijlocirea României.

Interesul geopolitic al Europei este ca granița răsăriteană să fie cât mai stabilă, iar în acest sens aderarea unui stat precum Republica Moldova reprezintă un obiectiv important. La fel de important pentru Uniunea Europeană și NATO ca și pentru România. În egală măsură interesul Moldovei este acela de a obține umbrela de protecție garantată de structurile euroatlantice în fața pericolului rusesc care amenință astăzi Ucraina, dar și statele vecine ce s-au separat de vechea structură sovietică.

De fapt Republica Moldova încearcă să scape de curentul de restabilire al URSS sub forma Uniunii Eurasiatice. Este clar că intenția lui Putin este de a încorpora în această uniune statele care au făcut parte din URSS și care, până-n momentul de față, n-au reușit să se integreze în cadrul structurilor de securitate occidentale. Rămânând astfel fără apărare, complet vulnerabil în fața altor super puteri precum Federația Rusă. 

Acum Moldova încearcă să-și croiască drumul înapoi acasă, în Europa. Dacă va reuși să o facă în timp rămâne de văzut. România oferă Moldovei tot sprijinul necesar în această direcție. Momentan România oferă Moldovei tot sprijinul pe care-l poate oferi. Dar trebuie amintit faptul că unificare directă ar fi cea mai rapidă și mai sigură cale de aderare la UE, mai ales că Moldova nu face încă parte din NATO, ceea ce ar fi o necesitate pentru aderarea ulterioară la UE. 

Lucrurile se pot schimba, dar, în orice caz, unirea este posibilă. Fie prin unificarea directă a celor două state fie prin unificarea în cadrul unui organism comun, Uniunea Europeană, iar de acolo putem vorbi deja de un soi de unire, o unire care, cu timpul, poate fi dusă la nivele mai înalte. Important este ca Republica Moldova să intre în cadrul unei structuri euroatlantice la timp, la fel cum este important ca Ucraina să rămână independentă de Federația Rusă, asigurând astfel și o oarecare stabilitate pentru Republica Moldova.