Dorința de unire

Conștiința națiunilor dezbinate prin forță la un moment dat în istoria lor este adesea dominată de o veritabilă mitologie a reunificării (Barry Buzan). Istoria prezintă multe astfel de cazuri. Germania de Vest și Germania de Est în perioada Războiului Rece, Coreea de Nord și Coreea de Sud până-n prezent, s.a.m.d. România nu face excepție, iar rana dezbinării persistă și astăzi când Uniunea Sovietică s-a dărâmat, iar ideologia care a destrămat Vechiul Regat a dispărut odată cu ea.

Alături de această rană există și o dorință puternică de unitate care se manifestă tot mai vocal pe ambele maluri ale Prutului. Conform sondajelor curentul unionist câștigă tot mai mulți adepți în România (suficienți încât clasa politică să abordeze mesajul unirii în orice campanie electorală), iar Republica Moldova este împărțită între trei viziuni majore: unionistă, moldovenească sau pro-europeană și pro-rusă. În ce măsură este posibilă unirea ? Există beneficii ? Dar dezavantaje ? Ce tabăra va câștiga ?

Posibilitatea unirii

Întrebărilor puse mai sus nu este ușor să le găsim un răspuns. Mai ales în contextul în care moldovenii în general nu știu ce vor și nici clasa politică nu este hotărâtă cu privire la drumul pe care să-l urmeze, reflectând foarte bine această stare socială. O abordare treptată este necesară, începând cu posibilitatea unificării și da, într-un anumit context unirea este posibilă. Criza din Ucraina a făcut această discuție mai posibilă ca oricând, tăind legătura Rusiei cu Transnistria, implicit influența ei regională, dar punând și Moldova în poziția din care să se gândească mai bine la propriul viitor și propriile interese.

Unificarea celor două state românești, rupte dintr-o singură națiune (aici vorbim de un fapt istoric, nu de o opinie), depinde de măsura în care mesajul unionist va crește pe malul stâng al Prutului, dobândind mai mulți adepți. Dacă ne luăm după procente vedem un număr mai mare care s-ar înclina spre Rusia, dar trebuie să ținem cont de câteva realități sociale și istorice. În primul rând că RM s-a eliberat recent de sub comunism (anul de grație 2009), iar populația abia începe să respire un aer curat și să descopere alte idei și realități decât cele prezentate anterior. Faptul că există un curent unionist și acesta se află în creștere de la an la an, este destul de încurajator, în timp ce curentul pro-Moscova este mare, dar stagnează.

Cu cât vor fi mai mulți moldoveni care să ceară unirea, cu atât posibilitatea reunificării va crește. Societatea influențează întotdeauna politica, iar acțiunile clasei politice de la Chișinău vor reflecta dependența de voturile unui număr tot mai mare de unioniști. Pe de altă parte există și un curent pro-european, dar în același timp moldovenist, care dorește să păstreze independența Republicii Moldova. Trebuie ținut seama și de acesta și să facem diferența între partidele unioniste, pe care statul român ar trebui să le sprijine și cele pro-europene, dar și pro-independență.

În ceea ce privește România aici curentul unionist este, cum am mai zis, destul de bine închegat în rândul mulțimilor, dar și al elitelor intelectuale. Clasa politică a început să discute despre această problemă și să încerce a câștiga voturile unioniștilor. Potențialul există, trebuie doar exploatat și găsit un moment potrivit pentru a face un pas fără întoarcere. Politica oficială a Bucureștiului este momentan una de susținere pentru Chișinău și tabăra pro-europeană, ca și cea unionistă, pe baza unor interese strategice și geopolitice comune, ca și a identității comune, dar lucrurile pot evolua.

Este unirea ceva de dorit ?

Cu asta am ajuns la o altă problemă și anume beneficiile și dezavantajele unei posibile uniri, sau mai bine spus: dacă unirea este posibilă, este ea de dorit ? Aș îndrăzni să spun că da. Unirea este de dorit. Argumentele sunt de două feluri. Sentimental și geopolitic. Ne vom lega în primul rând de cel sentimental, fiind și cel mai simplu, dar și cel care domină în conștiința publică, fiind o parte inevitabilă a cunoașterii comune.

Este natural pentru orice națiune dezbinată să-și dorească reunificarea. Când lucrurile care o păstrau dezbinate în două state diferite dispar (ideologia comunistă de exemplu) acest proces de reunificare devine inevitabil. Oamenii își doresc să vadă națiunea reîmplinită, la fel cum un părinte dorește să-și vadă fiica răpită adusă înapoi acasă, sau această fiică să-și vadă din nou părintele. Când știm că ceva este al nostru, că oamenii de dincolo de Prut sunt frații și surorile noastre, nu putem să rămânem reci, să nu vrem a-i ajuta sau să reparăm o greșeală istorică.

Această realitatea funcționează în rândul multor indivizi și mai ales al mulțimilor. Mulțimile sunt, cum spunea Gustave le Bon, emoționale prin însăși natura lor. Nu sunt rațional, ci afective, iar într-o democrație voința lor nu poate să fie totuși ignorată de către clasa politică. Dacă există o majoritate pro-unire sistemul democratic nu poate să o respingă, ci să se conformeze, teoretic prin legile democrației și practic prin dependența pe care puterea politică a partidelor o are față de votul mulțimilor.

Privind lucrurile printr-o perspectivă mai pragmatică, realistă, unirea sau cel puțin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este un interes geostrategic și geopolitic al României. Criza din Ucraina a tăiat legătura Federației Ruse cu regiunea noastră, rămânând doar cea asigurată de Marea Neagră și o mică enclavă în Transnistria. A păstra Rusia cât mai departe de granițele României reprezintă un interes pe termen lung al țării noastre, iar asta implică o Republică Moldova fără afinități față de Rusia. O Moldovă europeană, care să fie astfel în siguranță, sau unită cu România.

Moldova singură nu este capabilă să se apere pe termen lung, să-și apere propriile interese. Poate cădea oricând înapoi în brațele Moscovei (prin curentul pro-rus sau prin dependență economică), iar asta ar contravine intereselor noastre. Integrată în Uniunea Europeană Moldova poate câștiga sprijinul și protecția UE, dar un astfel de scenariu a devenit puțin probabil după ultimul summit al Parteneriatului Estic. Corupția și lipsa de decizie a clasei politice de la Chișinău, care vrea în UE, dar nu vrea reformă, fac imposibilă o aderare în viitorul apropiat și lasă mână liberă taberei unioniste și celei moscovite.

Nu avem nici un interes în victoria celei de-a doua tabere și vrem să ne ajutăm frații de peste Prut, prin urmare unirea rămâne singura alternativă viabilă (cel puțin dacă vrem să asigurăm interesele noastre rapid și fără riscurile procesului mult prea lung de aderare). Republica Moldova stă în granița noastră și de asta statul român nu poate să rămână impasibil la ceea ce se petrece acolo, altfel interesele noastre strategice pot să fie afectate. Și da, interesul este baza relațiilor dintre state. Înainte de orice altceva vine acest element cheie peste care nu putem trece.

Desigur, există și dezavantaje în cazul unei unificări. Probabil cele mai importante fiind numărul de rusofoni care ar deveni cetățeni români, dezvoltând potențialul subversiv al Rusiei, administrația coruptă a Moldovei și scăderea posibilității integrării europene depline (cel puțin pe termen scurt) și numărul de moldoveni care ar ocupa locurile de muncă ale românilor. Ultima problemă mi se pare totuși trasă de păr fiindcă moldovenii ar contribui și cu propriile investiții, cu propriile locuri de muncă și propriile resurse ori teritorii. Economia Moldovei nu funcționează din cauza proastei administrații și a corupției. Schimbând asta putem să dăm naștere unui avantaj economic, cu atât mai mult cu cât avem nevoie de un spor al natalității.

Primele două dezavantaje vor ridica unele probleme pe termen scurt, dar statul român ar avea uneltele necesare pentru a le rezolva. Important este doar să o facă, să fie conștient de ele și să nu le ignore. Integrarea deplină a rusofonilor prin educație și locuri de muncă, respectând totodată drepturile lor ca minoritate este un curs de acțiune posibil, păstrând între timp vigilența cu privire la acțiunile lor și dezvoltând o mișcare politică sau un ONG care să fie supravegheat de stat. În ceea ce privește corupția, DNA-ul și numirea unei administrații adunate din restul țării ar trebui să ajungă.

Nu putem ignora nici felul în care ar reacționa Rusia, pe de o parte și partenerii noștri pe de alta. SUA, NATO și Uniunea Europeană n-ar avea nici un interes contrar reunificării, ci din contră, iar Germania poate să ne înțeleagă sentimentele, ca și SUA care susține dreptul națiunilor la autodeterminare. Important este ca voința unirii să existe pe ambele maluri ale Prutului, social și politic. Rusia ar reacționa ostil, dar ea este deja ostilă politicii României. Este ostilă față de toți vecinii ei. Din fericire posibilitățile de acțiune sunt limitate tocmai datorită noului traseu urmat de Ucraina, iar orice acțiune subversivă ar fi sortită eșecului fără un sprijin major al trupelor din Federația Rusă. Plus că România se bucură de statutul de țară membră NATO.

Viitorul care ne așteaptă

Ținând cont de aceste lucruri mai rămâne să vedem ce tabără va câștiga în această luptă politică și geopolitică. Interesele noastre ar sta alături de tabăra unionistă, iar ultimele evenimente organizate de Acțiunea 2012 par să indice un potențial destul de mare la nivel social. Două adunări, una la Chișinău, una la București și marșurile dintr-un stat în altul care le-au însoțit, toate pentru a cere unirea, s-au bucurat de multe simpatii la nivelul publicului și al elitelor.

Dacă este să ne raportăm la spusele lui George Friedman, CEO al Stratfor, unirea nu este doar posibilă, ci și inevitabilă, întregul context în care ne aflăm acționând în favoarea acesteia. Nu a fost posibilă imediat după revoluție, ca și modelul german, fiindcă nici România nu era într-o situație mai bună, așa cum era cazul Germaniei cu un stat deja democratic și puternic care să acapareze Germania de est, dar acum condițiile s-au schimbat, menționează Marius Lulea într-o carte despre unire, intitulată chiar ”Basarabia Pământ Românesc”, iar România este acel stat care poate ajuta Moldova.

România are o datorie morală, dar și niște interese majore, în a susține Republica Moldova pe traseul ei european. Dacă acesta nu este posibil atunci unirea rămâne cea mai bună alternativă. Momentan statul român este principalul susținător al Moldovei. În materie de economice, finanțe, susținere politică. Se poate merge mai departe dacă contextul este favorabil și dacă opinia pro-unire din Republica Moldova va crește.

Basarabia e România ?

Titlul acestui articol, ”Basarabia e România”, apare pe toate zidurile și pe o mulțime de pagini virtuale. E un adevărat curent. Citeam acum câteva minute pe Adevărul un articol care dezbate exact această problemă. Dezbaterea se face din două perspective: una în favoarea mesajului respectiv, alta împotrivă. Basarabia e România ? Da sau nu ? Depinde cum privim lucrurile. Geografic și administrativ nu. Dar nu ne putem limita la atât.

Am văzut că sunt oameni care-și doresc o Moldovă independentă. Dacă vor reuși sau nu este treaba lor și depinde de direcția în care se îndreaptă tineretul din Republica Moldova. Dar înainte să-și construiască o identitate artificială și falsă ar trebui să țină cont de câteva lucruri. Chiar dacă Basarabia nu este o parte a României din punct de vedere teritorial sau administrativ basarabenii, de fapt moldovenii, sunt la fel de români ca și cei din vestul Prutului.

Să credem altfel ar fi absurd. Cum să afirmi că poporul moldovenesc este un popor diferit de cel român atunci când cele două ”popoare” vorbesc o singură limbă ? Așa-zisa limbă moldovenească este atât de diferită de cea română încât nu am nevoie de nici un translator sau manual pentru a mă înțelege cu moldovenii de peste Prut. Îmi este chiar mai ușor să mă înțeleg cu aceștia decât ar fi pentru un francez să înțeleagă diferite dialecte regionale din propria țară.

Limba nu este singura problemă care intervine în calea creării unei identități artificiale. Istoria intervin la rândul ei. La început Moldova a fost una singură, Moldova lui Ștefan cel Mare. Situația s-a schimbat când o parte din aceasta a fost ruptă și mai târziu rusificată, în timp ce o parte a rămas liberă și a mers mai departe pe drumul propriu, un drum care a dus la unirea cu restul românilor, același popor în granițe diferite.

Cultura este și ea similară, ca și spiritualitatea. De fapt românii și moldovenii au aceeași cultură și istorie. Au o religie comună și o limbă comună, nicidecum diferită. Vedem că moldovenii sunt, în fond, români. Sunt la fel de români cum erau și germanii din Republica Democratică Germană … germani. Nu au nici măcar șansa de a se compara cu austriecii care, de-a lungul istoriei și în ciuda unei limbi germane și a unei etnii germane și-au dezvoltat o cultură proprie.

Din punctul ăsta de vedere pot să afirm că Basarabia e România. Este o parte din România care a fost ruptă. Este un teritoriu locuit majoritar de români (tot mai mulți basarabeni se consideră români), iar singurul lucru ce ne separă este o graniță artificială. Dacă doresc să rămână independenți sau nu depinde strict de ei, dar să nu ascundem realitatea. Basarabenii sunt români.

Sunt români pentru că avem aceeași limbă. Sunt români pentru că nu au o cultură și o istorie proprie, ci una legată de România. Statul lor este singurul lucru separat de România. Administrația lor nu este administrația statului român, economia lor este mult mai slabă, iar granițele lor mult mai mici. Dar astea sunt niște aspecte artificiale, cele care determină identitatea reală a unui popor confirmă identitatea românească a moldovenilor.

Alegerile parlamentare din Basarabia - rezultate și concluzii

S-au încheiat și alegerile parlamentare din Republica Moldova. Cele trei partide pro-europene au reușit, împreună, să obțină un scor superior partidelor pro-ruse. În ciuda acestui fapt cele două partide pro-ruse au, fiecare, un scor mai mare decât partidele pro-europene luate pe cont propriu. Rezultatul a fost unul strâns, iar acest lucru a atras de la sine diferite reacții atât din tabăra pro-europeană și pro-unionistă, cât și din tabăra adversă.

Ce am remarcat în particular au fost reacțiile din România. Mulți și-au făcut speranțe că rezultatul ar putea să fie unul zdrobitor la adresa forțelor pro-ruse. La fel de mulți au fost dezamăgiți când au văzut cât de strâns a fost, în realitate, rezultatul alegerilor și au început să-i atace pe basarabeni sau să promoveze o retorică mai pesimistă decât poeziile unui Bacovia sau a unui Edgar Allen Poe.

Lucru destul de deranjant dacă ținem cont de realitate. Nu înțeleg ce ar fi vrut acești oameni ? Rezultatul a fost exact cel dorit și așteptat. O victorie a forțelor pro-europene. Nu una zdrobitoare, dar una care ne arată o evoluție clară a opiniei pro-unire și pro-UE din Republica Moldova. O evoluție care ar trebui să ne bucure în contextul în care Republica Moldova este un stat relativ ieșit din comunism.

În 2009 tinerii basarabeni au ieșit în stradă să ceară libertate. Aceștia au făcut atunci ceea ce noi am făcut în 1989. O mică scânteie a românismului și a libertății, a democrației și a demnității, s-a declanșat în acel moment, iar de atunci aceasta se află în creștere. Creșterea ei nu este simplă și nu este instantanee, ci, la fel ca orice schimbare, se face în timp. Se face treptat și în opoziție cu un alte curente majore.

Nouă ne-a luat ceva timp după revoluție să lăsăm în urmă rănile trecutului. Ne-a luat ceva timp să ieșim cu adevărat din tentaculele unei fantome comuniste și încă așteptăm să lăsăm în urmă mentalitatea comunistă a trecutului. Totul se face în timp, într-un pas evolutiv. Acesta este și cazul Republicii Moldova unde într-un timp relativ scurt avem un semn pozitiv prin aceste alegeri.

În ciuda timpului scurt care a trecut din 2009 până azi (dintr-o perspectivă istorică, sociologică și mai ales politică), basarabenii sunt împărțiți în două tabere aproape la fel de puternice. Unioniști și anti-unioniști sau, cum li se mai zice, moldoveniști. După atâta timp de îndoctrinare și într-o perioadă așa de scurtă de libertate cel mai normal ar fi fost ca a doua tabără să dețină o putere mult mai mare. Și totuși nu e cazul.

Scorul alegerilor parlamentare a fost unul strâns. Un scor care a oferit o victorie, un avantaj, ce-i drept mic, forțelor pro-europene și pro-românești. Iar acest lucru contează. Contează pentru că arată o schimbare rapidă de mentalitate în rândul basarabenilor și mai ales a tinerilor din Basarabia. O schimbare care va continua să se producă și care, la un moment dat, va servi reîntregirii (sub o formă sau alta).

Rezultatul acestor alegeri a fost suficient de relevant încât să trezească o reacție din partea unor reprezentanți ai Moscovei. Pentru noi a fost suficient de relevant încât să ne arate că România, principalul partener european al Republicii Moldova și țara cu cel mai mare interes strategic în zonă, mai are de lucru în legătură cu planurile sale privitoare la unire.

Cred că este sigur să concluzionez că situația nu este deloc una care să ne facă pesimiști. Ci este una pozitivă. Este un semn bun pentru viitor, pentru evoluția situației generale de peste Prut. Ne trebuie doar răbdare, o gândire strategică și dintr-o perspectivă de ansamblu. În momentul de față nu puteam cere mai mult decât rezultatul final al acestor alegeri.

De ce unire ?

Am prieteni și cunoștințe care mă întreabă mereu de ce ar trebui să susțină unirea Basarabiei cu România, sau cel puțin unirea prin aderarea la UE. La urmă urmei Republica Moldova este un stat sărac. Un stat care nu ar duce nici un avantaj economiei românești. Eventual doar furia lui Putin.

Lucrurile nu stau chiar așa. Republica Moldova nu se limitează doar la economie. Rolul acesteia este și unul relevant în ecuația strategică a României sau a structurilor din care România face parte. Să nu uităm că-n ultimii ani unirea sau măcar o mai strânsă colaborare a venit ca un îndemn de la marile puteri aliate. 

Republica Moldova reprezintă o poziție de graniță cu răsăritul și o importantă zonă de influență la Marea Neagră. Reprezintă o zonă de graniță cu Ucraina și ne oferă mai multe perspective asupra acelor teritorii. 

Ca membră a UE sau prin unirea directă cu România Republica Moldova poate juca un rol esențial în dezvoltarea strategiei noastre de securitate la Marea Neagră și la granița de est a Europei. Locuri în care lumea euroatlantică trebuie să-și întărească poziția. 

În special la Marea Neagră care, din punct de vedere geostrategic, joacă un rol fundamental. Ea face legătură dintre Europa și Asia, fiind un factor important pentru stabilitatea și securitatea Europei. La fel de mult cum este și pentru economie, datorită cantității imense de resurse din Marea Neagră.

Fac o pauză aici pentru a menționa că România are potențialul de a deveni fruntea stabilității în zona balcanică și a Mării Negre. Ea își poate asuma misiunea de a reface legăturile dintre statele existente în această zonă, legături necesare stabilității regionale, dar și prosperității acestor state.

Un alt lucru care trebuie luat în considerare este necesitatea unei uniri cât mai rapide. Dacă Moldova nu este primită în NATO sau UE, sau dacă nu se unește cu România, atunci direcția ei va fi spre Rusia. Fiindcă neutralitatea adevărată nu există când te situezi între două lumi diferite. 

Asta ar veni în dezavantajul nostru. Pentru că politica externă a Rusiei a rămas până astăzi a politică a zonelor de influență și a expansiunii, chiar dacă sub forme diferite. România nu are nevoie de un astfel de vecin, iar Republica Moldova trebuie să aibă alternativa la Rusia.

Evident, dincolo de argumentele pragmatice există și acel argument emoțional. Da, moldovenii de peste Prut sunt frații noștri. Nu știu câți oameni și-ar lăsa rudele pe stradă sau pe mâna altora. Eu unul n-aș face-o. Și nici România nu va face asta cu fiica ei, Republica Moldova. 

Acum există și un alt aspect. Dorința pentru realizarea unirii. Aceasta reprezintă o condiție esențială în acest proces și, cel puțin în concepția dreptului internațional, situată deasupra argumentului rațiunii de stat. Un argument care nu mai are putere totală într-o lume post-modernă. 

Pentru realizarea unirii este necesar ca românii de pe ambele maluri ale Prutului să dorească acest lucru. Pentru asta este nevoie de o întreagă campanie de promovare a unei mentalități unioniste în rându maselor, ca și una de promovare în rândul elitelor. 

Criza din Ucraina ne pune în fața unor riscuri de securitate majore, dar și în fața unor oportunități pe care nu trebuie să le ratăm. Așa cum am făcut-o odată, când România se chinuia să intre pe un drum al democratizării, blocată fiind de rămășițele unui regim odios. 

Cert este că unirea reprezintă un obiectiv al României. Un obiectiv care astăzi se bucură și de aprobarea structurilor din care România face parte (Germania deja a făcut declarații în acest sens). Rațiunea de stat și idealul popular se îmbină în acest obiectiv urmărit de o generație. 

Unionismul ca temă de campanie

Am avut aseară ocazia să văd o înregistrare a celor de la Adevărul Live în care Monica Macovei discuta despre recent anunțata sa candidatură la președinție. Idei frumoase despre justiție, euroatlanticism și așa mai departe, lucruri deja obișnuită într-o campanie electorală. Dar doamna Macovei a mai abordat un subiect: unirea Republicii Moldova cu România.

Probabil este prim dată când acest subiect este lansat în cursa pentru alegerile prezidențiale. Cu siguranță nu și ultima dată acum că zarurile au fost aruncate. Unionismul a fost abordat ca temă de campanie și element de propagandă electorală, iar alți oameni politici decât doamna Macovei vor aborda, la rândul lor, acest subiect.

Dacă un astfel de lucru e clar, mai puțin clar este felul în care va răspunde masa unionistă. Cu certitudine vorbim de o temă actuală, pentru care militează foarte mulți tineri. De pe stadioane până în biblioteci se aude mesajul Basarabia Pământ Românesc, dar poate acest mesaj rezona cu viața  politică românescă ?

O mare parte din unioniști sunt oameni în general deziluzionați cu viața politică. Prea puțini își mai pun încrederea în politicieni și nu știu cu exactitate câți vor ieși la vot, fie și pentru un candidat care se vrea unionist. Iar cei care vor ieși au să voteze ținând cont, pe lângă discursul unionist, de diferite viziuni politice particulare, dar și de felul în care acel discurs este abordat.

Monica Macovei nu o să fie singura care abordează această temă pentru prezidențiale. O temă importantă, dar nu numai pentru un candidat. Unionismul și-a făcut intrarea în viața publică. Urmează să vedem o propagandă clară pe acest subiect. O propagandă pe care o va folosi și Victor Ponta cu al său partid, și Monica Macovei și ACL.

Totul pentru a apela la acel segment de populație care în general tinde să nu particip la vot sau să nu aibă încredere în politicieni. Segmentul inspirat de dorința unirii, de un puternic sentiment patriotic, dar și adesea revoltat de actuala clasă politică.