Predarea religiei în școli

Monica Macovei a aruncat o ''bombă'' în public. Nu este de acord cu predarea religiei în școli. În schimb ar prefera ca elevii să învețe istoria religiilor. Aceasta din urmă fiind mai adecvată într-un stat laic decât educația religioasă propriu-zisă. Ea trebuind să se facă în lăcașurile de cult sau în familie

Afirmația Monicăi Macovei a fost însoțită de o serie de dezbateri în spațiul mediatic și online. Apărătorii secularismului s-au înfruntat live cu cruciații predării religiei în școli. Subiectul a devenit din nou unul la ordinea zilei. Aproape la fel de popular ca subiectul lansat de Traian Băsescu.

Ar trebui să se predea religia în școli ? Obligatorie sau opțională ? Sau ar trebui înlocuită cu istoria religiilor ? O întrebare interesantă. Cu siguranță putem învăța multe din modelul european. Dar înainte de toate să ne aducem aminte că România este un stat laic la fel de mult cum majoritatea românilor este formată din creștini ortodocși, mai mult sau mai puțin practicanți.

Orice inițiativă legată de predarea religiei în școli trebuie să țină cont de aceste două aspecte. Politicienii la rândul lor vor ține cont de aceste realități sociologice. Pentru că ei conștientizează că fără o mulțime fericită nu vor reuși niciodată să dobândească puterea în stat.

Acum pentru găsirea soluției. Personal cred că înlocuirea orelor de religie cu cea de istoria religiilor ar fi o inițiativă interesantă. Mult mai adecvată pentru sporirea culturii generale a elevilor. Deși nu știu cât de utilă. Școala românească este plină de materii inutile, puse aiurea.

O soluție echilibrată ar fi păstrarea orelor de religie în funcție de cult ca și materii opționale. Nu opționale cum au fost până acum, că trebuie să faci cerere ca să nu mai studiezi religia, ci opționale în sensul că elevul trebuie să facă o cerere pentru a studia religia de care aparține.

În fiecare instituție de învățământ să fie clase speciale, după modelul grupurilor de elevi, în care să se învețe religia după ore. Cu profesori de religie, pastori sau preoți. E mai puțin relevant. Elevul să semneze o cerere prin care atestă dorința de a participa la acest oră în plus, iar ora de religie obligatorie să fie înlocuită cu o oră de istoria religiilor.

Astfel cei care doresc să studieze învățăturile propriei religii o pot face după ore, într-un mediu care împarte această dorință. Într-un mediu în care se pot purta discuții pe teme religioase fără o urmă de discriminare anti-religioasă. La fel cum persoanele fără o religie anume n-ar mai fi discriminate la orele de religie.

În schimb elevii ar studia obligatoriu istoria religiilor sau, de ce nu, educație civică sau politică. La prima ar dobândi o cultură generală despre religie. O cultură care i-ar ajuta să înțeleagă religia dintr-o perspectivă mai amplă și mai utilă. La a doua opțiune elevii și-ar putea dezvolta gândirea critică și analitică, sau ar putea înțelege mai bine valorile lumii contemporane.

Cu religia ca materie opțională în școală nimeni nu se poate plânge că nu i se dă șansa să învețe despre propria religie. La fel cum nimeni nu se poate plânge că este obligat, nu neapărat prin lege cât prin circumstanțe, să învețe o religie în care nu crede. Situația ar fi mult mai echilibrată.

România este un stat laic cu o majoritate religioasă. Uneori mai mult superstițioasă. Aceste două perspective trebuiesc împăcate când vine vorba de educație. Pentru că sistemul educațional nu este neutru. Nu există așa ceva. El trebuie să reflecte viziunea statului, cât și dorința majorității. Un stat laic de la Cuza încoace, un stat laic cu o majoritate creștină, dar și cu cetățeni atei sau agnostici.

Problema predării religiei în școli nu este în sine una dificilă. Nu este una din marile probleme ale educației românești. Ci mai degrabă o problemă superficială. Cu puțină inițiativă ea ar fi rezolvată. Cred că învățământul românesc are probleme mult mai grave care trebuie rezolvate, iar acestora nu li se dă atenția cuvenită.

Predarea religiei ca problemă în educație este nimic în comparație cu faptul că educația românească eșuează lamentabil în fiecare an. Nu avem un sistem vocațional, un sistem în care elevul să fie liber cu adevărat sau în care să studieze lucruri utile pentru dezvoltare sa personală.

Nu avem un sistem care să promoveze gândirea, procesarea informației, ci unul care promovează memorarea. Nu avem manuale, nu avem investiții. Profesorii nu sunt motivați de un salariu adecvat. Elevii săraci nu primesc ajutorul social necesar.

Românii ar învăța mai bine cum să gândească analitic, critic. Cum să proceseze informația. Ar face mai bine cursuri de psihologie aplicată sau ar învăța despre economia de piață, cum funcționează, cum să fii întreprinzător într-o piață competitivă.

Sistemul ar trebui să dezvolte creativitatea, nu mecanizarea. Din păcate educația pre-universitară suferă de boala tuturor popoarelor latine. Face exact contrariul. Cum evidenția și Gustave le Bon. De asta latinitatea e în declin, în timp ce lumea anglo-saxonă prosperă în toate câmpurile. 

Învățământul românesc are probleme mult mai grave decât predarea religiei în școli. Aștept să o aud pe doamna Monica Macovei, pentru care am tot respectul, vorbind și despre aceste lucruri. Aștept să văd un SINGUR candidat la prezidențiale dornic să promoveze o amplă reformă în educație. Nu subiecte aproape irelevante.

Urzeala merelor

Alegerile prezidențiale sunt tot mai aproape pe zi ce trece. Între timp tot mai multe schimbări par să aibă loc pe scena politică. Cele mai multe întorsături de situație se găsesc, evident, în dreapta. Mai exact în sectorul pro-Băsescu al dreptei românești unde se joacă o urzeală a merelor.

Ultima victimă a acestei urzeli a fost Cristian Diaconescu. Fost secretar de stat pe probleme de diplomație, fost membru PSD și până acum câteva zile candidat la președenție din partea PMP. Diaconescu a fost îndepărtat din această postură, locul său fiind acum ocupat de Elena Udrea. De ce ? Care este miza acestui joc în tabăra Băsescu ? Un joc în care a intrat și Monica Macovei.

În cazul domnului Diaconescu cred că e sigur să-l citez pe Vasile Blaga, doar domnia sa credea va o să fie candidatul PMP. Scenariul îndepărtării lui Diaconescu și a venirii lui Udrea era clar de la început. Dar probabil că nimeni nu se aștepta că Diaconescu să opună rezistență. Până la urmă imaginea sa nu este a unui războinic, ci a unui diplomat. Probabil acesta fiind și motivul pentru care nu a reușit să se evidențieze.

Acum Diaconescu candidează independent, șansele sale sunt aproape nule În schimb pe sectorul alegătorilor lui Traian Băsescu mai avem două doamne. Monica Macovei pe de o parte și Elena Udrea pe de alta. Electoratul de, să zicem, 6% al lui Traian Băsescu este împărțit la trei persoane diferite, astfel încât îmi e greu a crede că unul dintre cei trei se așteaptă cu adevărat să ajungă în turul 2. Deci care este miza ?

Sunt mai multe posibilități. Una este ca adevărata miză a jocului politic făcut de PMP constă în a ieși din turul unu cu o imagina pozitivă, de partid în creștere, de partid care poate acorda un sprijin lui Traian Băsescu. Sau mai exact de a forța ACL la o colaborare pentru turul II și poate chiar pe termen lung.

În orice caz șansele de reușită sunt mici în contextul dreptei pro-Băsescu divizate în trei tabere. Trei tabere pentru un segment de 6% nu este o situație prea îmbucurătoare. Din punctul ăsta de vedere jocul este oarecum scăpat de sub control, moștenitorii lui Băsescu luptându-se între ei.

Evident, asta doar dacă nu se dorește cumva în mod precis dezbinarea voturilor dreptei pe câte mai multe părți SAU ieșirea în evidență a Elenei Udrea, indiferent prin ce mijloace, pozitive sau negative. Nu trebuie ignorat nici faptul că viitorul politic al lui Traian Băsescu sau al Elenei Udrea este mult mai fericit dacă dreapta pierde aceste alegeri, iar Traian Băsescu poate veni ca și salvatorul dreptei.

Acest al doilea scenariu este mai puțin probabil, dar nu de ignorat. Momentan merele pierdute ale moștenirii Băsescu sunt luate cu asalt de urmașii președintelui. Electoratul său este mai divizat ca niciodată, joc început de Monica Macovei și căreia i s-a alăturat acum și Cristi Diaconescu. Toți se înghesuie pentru un loc la masa tratativelor din turul II.

Unionismul ca temă de campanie

Am avut aseară ocazia să văd o înregistrare a celor de la Adevărul Live în care Monica Macovei discuta despre recent anunțata sa candidatură la președinție. Idei frumoase despre justiție, euroatlanticism și așa mai departe, lucruri deja obișnuită într-o campanie electorală. Dar doamna Macovei a mai abordat un subiect: unirea Republicii Moldova cu România.

Probabil este prim dată când acest subiect este lansat în cursa pentru alegerile prezidențiale. Cu siguranță nu și ultima dată acum că zarurile au fost aruncate. Unionismul a fost abordat ca temă de campanie și element de propagandă electorală, iar alți oameni politici decât doamna Macovei vor aborda, la rândul lor, acest subiect.

Dacă un astfel de lucru e clar, mai puțin clar este felul în care va răspunde masa unionistă. Cu certitudine vorbim de o temă actuală, pentru care militează foarte mulți tineri. De pe stadioane până în biblioteci se aude mesajul Basarabia Pământ Românesc, dar poate acest mesaj rezona cu viața  politică românescă ?

O mare parte din unioniști sunt oameni în general deziluzionați cu viața politică. Prea puțini își mai pun încrederea în politicieni și nu știu cu exactitate câți vor ieși la vot, fie și pentru un candidat care se vrea unionist. Iar cei care vor ieși au să voteze ținând cont, pe lângă discursul unionist, de diferite viziuni politice particulare, dar și de felul în care acel discurs este abordat.

Monica Macovei nu o să fie singura care abordează această temă pentru prezidențiale. O temă importantă, dar nu numai pentru un candidat. Unionismul și-a făcut intrarea în viața publică. Urmează să vedem o propagandă clară pe acest subiect. O propagandă pe care o va folosi și Victor Ponta cu al său partid, și Monica Macovei și ACL.

Totul pentru a apela la acel segment de populație care în general tinde să nu particip la vot sau să nu aibă încredere în politicieni. Segmentul inspirat de dorința unirii, de un puternic sentiment patriotic, dar și adesea revoltat de actuala clasă politică.