Legile ”Big Brother”

Subiectul legilor Big Brother a revenit în atenția publică drept urmare a unor declarații făcute de către Eduard Hellvig, nominalizat pentru funcția de director al SRI. Acesta a spus că legile respective pot să treacă mai departe prin medierea președintelui Iohannis, indicând astfel faptul că nu s-a renunțat la proiect, din contră, SRI insistând asupra celor trei legi declarate neconstituționale de CCR.

Ținând cont de aceste circumstanțe putem spune că SRI nu intenționează să abandoneze proiectul legilor Big Brother, noul director urmând să coordoneze o campanie, probabil cu sprijinul PNL, în această direcție. Se așteaptă medierea lui Iohannis și reînceperea unor discuții publice pe această temă prin care să se ajungă la un consens. Dar sunt aceste legi într-adevăr necesare ?

Depinde la care lege ne referim și din ce puncte de vedere privim. Nu vorbim de o singură lege zisă Big Brother, ci de mai multe. Vorbim, de fapt, despre un pachet de legi. Probabil cea mai importantă și mediatizată dintre acestea este legea securității cibernetice. Ce implică această lege ? Ca rețelele de internet, telecomunicații și așa mai departe să ofere datele stocate serviciilor de informații în urma unei cereri motivate, eliminând astfel nevoia unui mandat judecătoresc.

Pe lângă acest aspect legea securității cibernetice implică și înființarea unui Sistem Național de Securitate Cibernetică drept urmare a necesității unei gestionări mai bune a spațiului online. Acestui sistem i-ar reveni rolul să coordoneze orice activitate guvernamentală cu privire la online, la securitatea cibernetică și la răspunsurile în fața unui atac de acest tip.

Poate o astfel de schimbare să ne îmbunătățească securitatea ? Cu siguranță că da. Faptul că un serviciu de informații trebuie să obțină mandat judecătoresc pentru a verifica datele unei rețele cu privire la dialogurile și acțiunile unui individ suspectat de infracțiuni sau de terorism îngreunează mersul unei astfel de operațiuni. În caz de terorism o astfel de situație ridică foarte mult probleme.

Orice întârziere prin sistemul birocratic reprezintă un avantaj în materie de timp pentru un terorist sau un grup de teroriști care doresc să pună în aplicare un atentat. În cele din urmă o astfel de situație ar pune în risc viețile cetățenilor. Posibilitatea ca serviciile de informații să acceseze datele unor cetățeni bănuiți de acțiuni ilegale sau acte teroriste ar permite o prevenire mai rapidă a acestora.

Dezavantajul este că în acest fel orice fel de date ale oricărui cetățean pot fi accesate într-un mod foarte ușor, printr-o simplă cerere cu o motivație minimă. Lucru care ar putea afecta caracterul privat al corespondenței cetățenilor, printre altele. Pe de altă parte asta nu ar afecta într-un mod radical libertatea noastră, cum greșit se crede.

Faptul că un serviciu de informații poate accesa datele private ale unui cetățean nu este o amenințare la adresa libertății, ci doar ridică un semn de întrebare asupra unor lucruri private. Totuși, ce mai este cu adevărat privat în secolul internetului ? Un simplu hacker poate accesa o mulțime de date cu caracter privat, iar serviciile de informații nu au abilitatea de a răspunde la amenințările curente.

Revenind la problema cu libertatea, aceasta nu este amenințată în mod real așa cum se spune pe cele mai multe canale media. Să fim serioși. Comparații cu regimurile totalitare sau cel de tip orwellian nu-și au locul. Să zicem că un serviciu vede discuția cetățeanului x cu cetățeanul y, în care cei doi manifestă opinii ostile față de stat fără a plănui un atentat terorist sau a încălca legea. Ce se poate face cu aflarea acestor date ? Într-un regim totalitar cetățenii ar putea fi prigoniți pentru delictul de opinie, într-un regim democratic, cum e cel actual, astfel de informații sunt inutile.

Singurele persoane care ar trebui să se teamă în mod real de ceea ce prevede legea securității cibernetice sunt cele care au ceva de ascuns, ceva prin care știu că încalcă legea în mod direct și prin aflarea acestor detalii pot fi sancționate. Cetățeanul simplu care-și exprimă o opinie nu este deloc amenințat, libertatea sa nu este amenințată, dar da, caracterul privat al corespondenței este.

Putem spune că o lege a securității cibernetice este necesară, la fel și un organism care să se ocupe pe deplin de această problemă. Societatea în care trăim este dependentă de spațiul virtual, iar acest spațiu poate fi folosit pentru a lovi statul, cetățenii și pentru diferite scopuri. Este o altă dimensiune a lumii noastre care are nevoie de minimum de reglementări.

Așa cum am menționat și într-un alt articol aceste reglementări trebuie să fie legitime. Cu alte cuvinte societatea trebuie să fie informată și să le aprobe. Să le aprobe pentru mai mult sau mai puțin timp, să aprobe o parte din reglementări sau toate. Oricum, asupra acestor probleme trebuie să există un dialog deschis între servicii și societatea civilă, iar o cale de echilibru trebuie găsită. O cale prin care să putem răspunde provocărilor actuale fără să renunțăm la valorile noastre.

Mai există legea cartelelor prepay unde, din nou, vorbim atât de riscuri, cât și de avantaje. Ceea ce implică această lege ar putea fi folosit nu doar de către servicii, ci și de către diferiți indivizi care sunt capabili să folosească tehnologia. O astfel de lege poate fi utilă pentru prinderea sau interceptarea unor infractori, dar implică riscurile sale.

Ce zice Constituția despre pachetul de legi ? Probabil aici este una din cele mai importante probleme. CCR a declarat pachetul de legi drept neconstituțional. Indiferent de beneficii și riscuri nimeni nu poate trece cu vederea legea fundamentală a statului. În schimb se poate ajunge la o soluție de mijloc care să asigure un echilibru între necesitatea unor prevederi care să sprijine sistemul de securitate al României și respectarea valorilor constituționalei asumate care, la rândul lor, trebuie apărate prin același sistem de securitate.

Un lucru de care trebuie să ținem cont este realitatea actuală. Terorismul și corupția sunt două probleme majore care amenință siguranța publică a cetățenilor României și pe care România, ca țară de graniță a NATO și a Uniunii Europene, trebuie să le poate contracara. Pentru acest lucru organele însărcinate cu securitatea statului și a cetățenilor au nevoie de mijloacele și reglementările necesare.

Cred că o lege a securității cibernetice este necesară și îmi păstrez rezervarea cu privire la forma acesteia, dar cu siguranță avem nevoie de o reglementare. Serviciile trebuie să poată răspunde la diferitele amenințări pentru siguranța cetățenilor și asta fără să calce în picioare tocmai drepturile acelorași cetățeni. Nu libertatea este amenințată prin legile Big Brother, dar există alte aspecte care ridică semne de întrebare. Un dialog cu societatea civilă este necesar, cu atât mai mult cu cât cei de la SRI nu par dispuși să renunțe la acest pachet de legi și, poate, pe bună dreptate.

Câteva idei importante:

-termenul de legi big brother este exagerat
-legile nu amenință în mod direct libertatea cetățenilor, dar reduc caracterul privat al corespondenței online sau prin telefon
-pachetul de legi poate îmbunătăți capacitatea serviciilor de a asigura securitatea cetățenilor
-consultarea cu societatea civilă și o campanie de informare publică sunt necesare
-prevederile constituționale nu pot fi trecute cu vederea, iar o cale de mijloc între necesitățile reale și valorile constituționale trebuie găsită
-ce se întâmplă în spațiul online ne afectează realitatea, de asta o reglementare a internetului este necesară
-libertatea și securitatea sunt complementare și nu pot supraviețui una fără alta
-în secolul XXI cu greu mai putem vorbi de caracterul privat al datelor, dincolo de teorie, orice actor non-statal putând avea acces la ele, doar serviciile de securitate ale statului fiind împiedicate de lege
-abordarea acestei probleme trebuie să țină cont de realitatea socială, teama lăsată de comunism

Revenirea lui Băsescu

Ziua de ieri a fost una foarte interesantă pentru cei care urmăresc actualitatea politică. Începând cu mișcările importante de pe scena relațiilor internaționale, ea a continuat să rămână una interesantă și cu privire la politica internă. Acest lucru se datorează unui eveniment destul de previzibil și anume participarea fostului președintele al României, Traian Băsescu, la congresul PMP.

Traian Băsescu s-a decis să iasă din tăcerea în care a căzut după alegeri și să participe la congresul partidului cunoscut și ca ”partidul președintelui”. Evenimentul a stârnit multe dezbateri în mass-media, fostul președinte profitând din plin de monopolul mediatic al subiectului Elena Udrea și întorcându-se în atenția publicului, în viața politică românească, într-o formă mai moderată.

Într-un astfel de context evident că ne punem câteva întrebări. Care este motivația președintelui ? De ce, după ce a declarat că preferă liniștea familiei, acesta a hotărât să se implice, din nou, în politică ? O altă întrebare este și natura mesajului său de astăzi. Fostul președinte a făcut câteva declarații care ne atrag atenția asupra unor posibile obiective pe termen lung. Ce plănuiește să facă ?

Pentru început se cade să identificăm acei factori care l-au determinat pe Traian Băsescu să revină în atenția publicului.

Scena politică nu-i era și nu-i este favorabilă acestuia. Victoria noului PNL și a președintelui Klaus Iohannis la ultimele alegeri a oferit țării o forță politică de dreaptă puternică, iar pe partea cealaltă o stângă care stagnează la o poziție de putere. Background-ul politic nu este cel dorit de Traian Băsescu, un background pe care să se relanseze drept lider al opoziției de dreapta după un eșec al PNL-ului. Din contră, o relansare a sa n-ar reuși să stârnească suficientă simpatie electorală.

În ciuda acestui fapt iată, Traian Băsescu s-a relansat în politică. A venit și a încurajat PMP-ul,a oferit o nouă platformă pentru acest partid, un ghid de drum, susținându-i și noul lider, singurul care putea ieși în fața cu dispariția Elenei Udrea, Eugen Tomac. De ce ? Pentru că nu avea de ales. Așa cum singur a spus-o, era obligat să-și apere imaginea publică. Imaginea mandatului său.

Fostul președinte a ieșit în față pentru a-și apăra mandatul. O misiune dificilă ținând cont de faptul că moștenitorii săi se luptă între ei. Pe de o parte Elena Udrea, principala moștenire a lui Traian Băsescu, iar pe de alta serviciile de informații care, se presupune, au fost reformate de către acesta. Un lucru cu care nu sunt tocmai de acord, dar care face parte din percepția publică despre moștenirea Băsescu.

El a venit la congresul PMP și s-a delimitat ușor, gentil, de fosta sa parteneră, încercând să salveze ce se mai poate salva dintr-o moștenire politică îndreptată spre prăbușire și spre anonimat. Nu a adus atacuri la adresa SRI, nici la adresa Elenei Udrea, doar și-a apărat propriile acțiuni politice, criticate de către presă și a dat la o parte tot scandalul ce o înconjoară pe muza acestuia.

Practic, Traian Băsescu a spus nu. Nu o ajută pe Elena Udrea, nu ține partea acesteia, nu lovește în servicii, la fel cum nu ține partea serviciilor și nu lovește, direct, în Elena Udrea. Fostul președinte este prins între ciocan și nicovală, știind că defăimarea oricăreia dintre cele două forțe reprezintă, de fapt, defăimarea propriei moșteniri politice. Dacă SRI-ul domină politicul atunci Băsescu a eșuat, marele reformator, iar dacă Elena Udrea este coruptă, atunci se adeveresc vorbele lui Crin Antonescu care afirma în 2009 că Traian Băsescu a promovat modelul greșit de femeie în politică.

Ieșirea lui Băsescu nu se rezumă doar la apărarea imaginii sale, a moștenirii sale politice, ci, așa cum am arătat mai sus, și la folosirea unei ocazii de revenire în viața politică. Scandalul Elena Udrea-SRI a reușit să atragă atenția presei asupra PMP, iar revenirea lui Băsescu a contribuit la acest lucru, reciproca fiind valabilă. Fostul președinte caută să transforme un eveniment negativ în unul pozitiv, să profite de răul altora și să atragă atenția asupra sa și a propriului partid.

Acest lucru ne duce la o doua problemă, ceva mai relevantă, și anume, ce plănuiește fostul președinte mai departe ?

În mod cert plănuiește să se reîntoarcă în politică, nu la fel ca înainte, drept un lider direct, ci un om care să ghideze PMP din umbră și care să mai joace, din când în când, rolul de mascotă. Aceasta este și singura șansă pentru ca partidul domniei sale să mai aibă vreo șansă politică după arestarea, sau cel puțin decăderea Elenei Udrea.

Cele câteva puncte enunțate la congresul PMP ne pot oferi un fel de insight analitic asupra obiectivelor lui Băsescu, cât și a acțiunilor pe care le va întreprinde în perioada următoare. Atacurile indirecte la adresa lui Klaus Iohannis ne garantează că PMP va avea o poziție ostilă, indirect, față de noul partid al dreptei și față de noul președinte, principalii adversari pentru dominarea unui electorat de dreapta. În egală măsură Traian Băsescu pare să confirme ideea lui Aurelian Pavelescu de unificare a PMP cu PNȚCD, fie direct, fie printr-o alianță. Două partide mici, anonime, unindu-se, iar el intenționează să joace rolul de naș pentru căsătoria Pavelescu-Tomac.

Elena Udrea este lăsată în voia soartei, dar fostul președinte nu-și uită, în schimb, adversarii politici. Profitând de atenția pe care i-o aduce scandalul politic actual acesta va da drumul la informații, false sau adevărate, despre toți adversarii săi, politici sau din presă. Va încerca să mizeze, din nou, pe sentimentele de teamă și de ură ale electoratului pentru a-și relansa partidul.

Un partid care va profita, în egală măsură, de pe urma imaginii lui Băsescu și care pare a fi, din nou, copilul președintelui. Un partid care va lovi tacit în actuala opoziție de dreapta, cât și în guvernul de stânga al dl. Victor Ponta. În PNL pentru a câștiga din electoratul acestuia, iar în PSD pentru a-și menține propriul electorat și pentru a părea partidul anti-sistem.

Într-adevăr, Băsescu și PMP ar trebui și probabil vor merge pe acest discurs de tip anti-sistem. Prezentarea lui Klaus Iohannis drept un președinte slab, a PNL drept un eșec și a PSD drept o clică de corupți reprezintă principalele arme electorale ale lui Traian Băsescu în actuala configurație politică. Astfel se va încerca ”reînvierea băsismului” ca un curent alternativ la ceea ce există.

Președintele, fost, Băsescu, dovedește din nou că nu știe când să iasă la pensie.

Situația de față de confirmă faptul că fostul președinte nu știe când să se dea la o parte. Este conștient că mai are un mic capital electoral și mizează pe acesta pentru a-și resuscita partidul după eșecul numit Elena Udrea. Ceea ce nu înțelege este că imaginea sa nu poate fi reparată într-o perioadă atât de scurtă, iar în momentul de față nu are șanse foarte mari pentru distrugerea capitalului politic al lui Klaus Iohannis și al PNL.

Traian Băsescu poate miza pe tăcerea lui Klaus Iohannis sau pe un eventual eșec al unei viitoare guvernări PNL, dar în absența celei de-a doua variante nu va reuși să impresioneze prea multă lume de la dreapta eșichierului politic, exceptând acele persoane obsedate de persoana fostului președinte. Iar restul electoratului este mai degrabă interesat de mesajele de tip ”jos Băsescu”.

Reîntoarcerea președintelui în viața politică este o amenințare pentru interesele PNL, dar nu una enormă. Ambele forțe politice mizează pe un electorat similar, dar imaginea președintelui rămâne una negativă pentru majoritatea oamenilor. El poate doar să-și mobilizeze micul electorat și să încerce o discreditare a tuturor adversarilor politici pentru a-și lansa partidul mai sus.

Sirena care nu mai cântă

Am satisfacția de a constata că o mare parte din analizeze pe care le-am făcut în perioada campaniei electorale se adeveresc acum, odată cu instalarea lui Klaus Iohannis la Cotroceni. O coabitare de scurtă durată fiindcă PNL nu poate obține guvernul, nu încă, o dezbinare în rândul PSD și tentativa formării unui nou partid de stânga (despre a cărui șanse eram mai optimist, dar acum mă îndoiesc), tentativa Macovei de a forma un nou partid, un partid mai mult de lider și destul de limitat și, evident, dispariția lui Traian Băsescu, în cea mai mare măsură, din viața publică.

Dispariția lui Băsescu vine și ea cu alte consecințe. Una dintre ele este, prin extensie, dispariția muzei sale din viața politică importantă, sau de pe principala scenă politică. Într-adevăr, sirena PMP-istă nu mai cântă și nu mai ispitește votanții de dreapta cu mărul lui Băsescu. Evident, vorbim metaforic. Totuși acest lucru este cert. Victoria lui Klaus Iohannis și stabilizarea noului PNL a ocupat locul din față de pe dreapta eșichierului politic. Undeva după s-a așezat Macovei, iar pentru doamna Udrea nu pare să mai fie loc. Nu mai are pe ce să iasă în evidență, iar fără Băsescu nu mai contează politic.

Probabil tocmai din acest motiv o auzim tot mai rar, iar atunci când apare în public auzim cum aduce critici la adresa noului președinte ales al românilor. Vede, la rândul ei, că nu mai contează în sfera largă a jocului politic și încearcă să se impună în față, în atenția media. O mai face cu câte o critică pentru Klaus Iohannis, dar nimic mai mult. Speră la o șansă de negociere cu PNL în situația declanșării unei inițiative parlamentare pentru dărâmarea guvernului actual. Dar în rest șade undeva, în liniște, realizând, cam târziu, eșecul inevitabil al oricărui partid de lider. Al oricărui partid construit în jurul unei persoane.

Vorbeam despre o negociere între PMP și noul PNL în Parlament. Să fiu sincer, mă îndoiesc de așa ceva. Atitudinea pe care PNL a adoptat-o în ultima vreme pare să indice contrariul. Aceștia vor permite sprijinul oricui pentru inițiativa lor, în mod normal, dar nu par dispuși să negocieze în acest sens. O mișcare politică destul de inteligentă, având în vedere că alternativa pentru PMP sau alte forțe politice de dreapta constă în a se identifica cu partidul care, de dragul unor orgolii sau interese politice, nu susține eliminarea partidului de stânga de la guvernare.

Singura șansă pentru Elena Udrea, PMP și umbra lui Traian Băsescu era ca Victor Ponta să câștige alegerile și în nici un caz Klaus Iohannis. Asta, așa cum am arătat în repetate rânduri, reprezenta o șansă pentru dărâmarea proiectului numit noul PNL, iar atunci o altă forță putea ocupa primul loc în opoziție, primul loc la dreapta eșichierului politic. Situația nu le-a fost favorabilă, iar acest loc a fost ocupat de un nou partid de dreapta, mai puternic, format din două partide mari și independent de un singur lider.

Într-un astfel de context ieșirile în public ale doamnei Udrea vor fi tot mai rare și mai scurte, axându-se pe un atac rapid la adresa cuiva, de preferință PNL-ul care ocupă locul de la dreapta. Vom mai auzi de ea dacă PNL se decide să atace guvernul, cerând o negociere. Vom mai auzi de ea și PMP dacă se trezește să aducă un atac la adresa lui Klaus Iohannis. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Băsismul fără Băsescu nu se poate, iar Băsescu fără funcția de președinte nu mai reprezintă așa multe, mai ales că mulți dintre votanții săi s-au reorientat spre segmentul Blaga-Predoiu din noul PNL sau Macovei.

PSD și PNL, încotro ?

 Rezultatele alegerilor din 16 noiembrie au fost pe cât de neașteptate, pe atât de importante pentru scena viitoare a jocului politic românesc. Aceste rezultate au potențialul de a schimbat jocul partidelor de până acum, lucru care a și început să aibă loc. Principalele două partide, PSD și PNL, trec printr-o perioadă importantă, marcată de schimbări majore care le obligă să acționeze. Încotro vor merge ?

Fiecare partid are o situație particulară, așa că să le luăm pe rând, începând cu partidul care a fost până acum principala forță politică din România post-decembristă: PSD.

Înfrângerea lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale a avut un impact major asupra Partidului Social-Democrat. Ca de fiecare dată acest partid a intrat într-un proces de canibalism intern, în care diferite persoane din partid încearcă să le distrugă pe altele. Un membru blamează un altul, un lider pe un altul și în final cineva trebuie să fie eliminat, în timp ce un altul rămâne și continuă lupta pentru supraviețuire.

Acest lucru era chiar firesc. La urma urmei asta s-a întâmplat în PSD după fiecare înfrângere majoră. Începând cu Adrian Năstase, continuând cu Mircea Geoană și acum cu Victor Ponta. Fiecare înfrângere cerea un sacrificiu oferit mulțimilor din cadrul partidului. Unor mulțimi care s-au obișnuit cu puterea și cu victoria, care nu pot accepta cu ușurință un eșec după ce au depus efort, chiar și ilegalități, pentru victorie.

În acest context politic special se pune o întrebare: ce se va întâmpla acum cu PSD, dar cu Victor Ponta ? Care este viitorul partidului ? Ce pași vor întreprinde liderii PSD pentru viitorul concret al acestui partid ?

Un viitor care nu este deloc roz. Cel puțin așa cum se arată în momentul de față. Rezultatul alegerilor din 16 noiembrie a confirmat că noua generație nu are nici un fel de dragoste pentru PSD și pentru vechile metehne ale partidului. Din contră, aroganța și corupția au reușit să mobilizeze un electorat anti-PSD pe care nici măcar Iohannis nu a reușit să-l scoată în stradă cu ocazia primului tur.

Într-un astfel de context viitorul PSD este negru. Fiindcă principalul său bazin electoral este epuizat, iar acest partid nu are posibilitatea, momentan, de a-și forma un alt bazin. Printre tineri, adică printre viitorii votanți, imaginea PSD nu este deloc una pozitivă. Acesta se prezintă ca o relicvă din trecut, un spectru care nu vrea să dispară și bântuie în continuare plaiurile mioritice.

Bine-nțeles, aici ne referim la evoluția pe termen lung a partidului. Dacă lucrurile vor continua în acest ritm avem șansa să vedem PSD transformat într-un partid de locul 3 în alegeri, sau chiar 4. În nici un caz unul din principalele partide politice existente. O situație care poate fi evitată numai prin intermediul unei reforme majore în cadrul partidelor și prin cadre noi, care să inspire încredere generației tinere, inexistente momentan.

Pe termen scurt și mediu vom continua să asistăm la conflictele interne din cadrul PSD. Conflicte care la rândul lor se vor proiecta în afara partidului. Nu este greu de imaginat felul în care cei trei eliminați (Geoană, Vanghelie și Șova) n-au să fie singurii, iar aceștia pot servi drept nucleu pentru apariția unui alt partid de stânga, un partid care să rupă o bucățică din PSD și electoratul acestuia.

Vinovați de înfrângerea lui Ponta au să mai apară. Probabil o să-i vedem des pe la Realitatea și B1. Ponta în sine nu o să fie considerat vinovat atâta timp cât ocupă funcția de prim-ministru. Dar odată ce va pierde guvernul se va schimba și situația, iar noi avem toate motivele să credem că o armată de psd-iști obișnuiți cu puterea n-au să-i acorde aceeași clemență lui Victor Ponta pe care i-au acordat-o până acum.

Pe de altă parte nu știu ce să zic despre Liviu Dragnea. Oricum grupul din jurul lui Ponta încearcă să reziste cu acesta la guvernare, punându-se în conflict inclusiv cu vechea gașcă din PSD, chiar și cu ”bunicuța” mineriadelor. Un alt nucleu pentru inevitabilul conflict din cadrul PSD și divizarea principalei formațiuni de stânga de pe scena politică românească.

Din acest conflict poate să iasă o reformă a partidului, sau partidul poate continua să meargă mai departe către locul 3-4 în alegerile din viitor. Personal nu cred în posibilitatea unei reforme reale, părerea mea este că PSD duce lipsă de cadre și voință în această direcție, iar pe termen lung este un partid condamnat. Un partid care a mizat pe un singur bazin electoral și și-a închis orice altă posibilitate de a atrage voturi.

Privitor la Victor Ponta și la guvernare nu cred că acesta va rezista foarte mult. Obiectivul actual al noului PNL, în fruntea căreia se vor ivi Vasile Blaga și Cătălin Predoiu, poate și Eduard Hellvig drept noua vedetă a PNL, este obținerea unei majorități parlamentare și eliminarea PSD de la guvernare. O acțiune la care poate contribui orice divizare a PSD-ului, cât și viitoare acțiuni ale justiției care va găsi în PSD un o sală de practică.

Acestei simfonii de alungare a PSD-ului de la guvernare s-au alăturat deja și voci importante din Uniunea Europeană. Cu precădere din Germania și din cadrul Partidului Popular European. Într-un fel piesele sunt așezate, iar acum se fac diferite mișcări prin care se încearcă eliminarea pieselor care-l apără pe regele advers, ca apoi regele să cadă dintr-o lovitură.

Victor Ponta va rezista la guvernare până la finele lui 2015, maximum până la alegerile din 2016. Dacă apar niște situații neprevăzute ne putem aștepta ca o schimbare de guvern să aibă loc chiar în primăvara aceasta. Depinde ce acțiuni se vor întreprinde, când și cum. Oricum Ponta și PSD-ul s-au condamnat singuri prin greșelile făcute cu ocazia alegerilor prezidențiale, iar viitorul acestora pare destul de sumbru.

Pe partea cealaltă a baricadei avem noul Partid Național Liberal (PNL) format din fuziunea vechiului PNL cu PDL.

Acest partid a reușit să câștige alegerile prin intermediul lui Klaus Iohannis să și ocupe poziția de partid de dreapta, european și cu privirea către viitor. Lucru datorat în primul rând opoziției față de partidul cel mai des asociat cu trecutul, cu socialismul și cu orientarea pro-est, pro-China și pro-Rusia. Dar viitorul nu este deloc simplu nici pentru noul PNL.

Președintele ales, Klaus Iohannis, nu va fi un președinte jucător la fel ca și Traian Băsescu. Vom avea un președinte arbitru, moderator, care va privi scena politică în loc să joace ca un actor pe această scenă. Într-un astfel de context soarta PNL devine oarecum independentă de Klaus Iohannis, necesitând o nouă conducere pentru îndeplinirea obiectivelor curente ale PNL, cât și un factor de coeziune.

Prin factor de coeziune mă refer la o forță care să păstreze unitatea PNL în contextul în care membri celor două formațiuni unite sunt atât de diferiți în idei, despre trecut și despre viitor. Aceste diferențe trebuie lăsate la o parte pentru ca proiectul să funcționeze, lucru ce necesită o persoană sau o forță care se le pună în umbră, favorizând un țel comun în locul celui deja atins, cel al câștigării alegerilor prezidențiale.

Cât despre noua conducere putem spune că situația este oarecum certă. Fără Klaus Iohannis și fără o implicare majoră a lui Crin Antonescu vechiul PNL nu are personalități suficient de puternice încât să iasă în față și să ajungă la conducerea noului partid. Astfel conducerea este cu totul deschisă pentru cadrele de vârf din PDL. Vasile Blaga și Cătălin Predoiu fiind favoriți în acest sens.

O alternativă este și europarlamentarul PNL Eduard Hellvig. În ultima vreme acesta apare tot mai des în spațiul public și iese în evidențe prin discursurile sale. S-ar putea să fie o încercare a vechiului PNL de a nu lăsa conducerea cu totul pe mâna cadrelor PDL, dar nu știu dacă este cazul, la fel cum nu știu dacă o astfel de încercare ar avea succes, indiferent de cât de mult ar fi propulsat dl. Hellvig în spațiul public.

Astfel principalele funcții de conducere din cadrul PNL vor fi asumate în general de liderii PDL. Aceștia din urmă au imaginea publică și forța necesară pentru a-și asuma un astfel de rol. Singura alternativă din PNL este Crin Antonescu, un om care nu pare dispus să reintre în jocul politic, dominat fiind de certe orgolii cu privire la felul în care a fost alungat din cursa pentru prezidențiale.

Oricum, noul PNL trebuie să se mobilizeze repede pentru a-și asuma următoarea misiunea ce-i revine: schimbarea majorității parlamentare, respectiv alungarea PSD de la guvernare. Acesta va fi principalul obiectiv al PNL pentru perioada care vine, iar Vasile Blaga va juca un rol esențial în această direcție, la fel cum a jucat, mai puțin vizibil ce-i drept, în alegerile din noiembrie.

În acest sens există posibilitatea să vedem o apropiere între PNL și cadrele excluse din actualul PSD. Nu neapărat unda directă, dar o conlucrare împotriva guvernării Ponta și a majorității PSD din parlament. Dar asta după anul nou, perioade în care au să vină și principalele atacuri la adresa guvernării. Cred că momentan PNL trebuie să se concentreze pe rezolvarea oricăror probleme interne.

Cam asta este situația dată. PSD și PNL merg pe direcții diferite, continuând un conflict natural între cele două partide, dar puse într-o situație diferită ca și urmare a victoriei lui Klaus Iohannis din 16 noiembrie. Ambele vor înfrunta anumite dificultăți, dar în mod cert PNL este avantajat, atât pentru moment, cât și pe termen lung prin schimbul de generații și neîncrederea tinerilor față de PSD.

Ce mai face Crin ?

Crin Antonescu s-a propulsat în politica românească într-un mod diferit de toți predecesorii săi. Nu a fost omul calm care a stat să caute aliați pentru partid, ci a fost liderul carismatic permanent în conflict cu toată lumea. A reușit să pună PNL pe locul trei la alegerile din 2009 și să-l facă un partid relevant. Apo s-a luat de braț cu Ponta contra lui Băsescu și cu Blaga contra lui Ponta. Acum a picat. Mai exact a eșuat la alegerile parlamentare (nu doar din vina lui) și la competiția internă de putere.

De atunci nu l-am mai văzut pe Crin așa des. A plecat în vacanță, nu a participat la ședința de fuziunea PNL-PDL. Și totuși, ce va face Crin Antonescu acum ? Care va fi rolul său în campania lui Klaus Iohannis ? Se va implica măcar în această campanie ? Eu cred că da.

Crin Antonescu este unul din puținii oameni politici care se pot mândri cu o carismă extraordinară. Stilul său de discurs rapid și agresiv a făcut victime în rândul unor politicieni, dar și al unor jurnaliști. Mihai Gâdea este cel mai memorabil caz, datorită felului în care acesta din urmă a fost umilit de liderul Partidului Național-Liberal.

Nu cred că ACL își permite să piardă această piesă importantă pentru alegerile prezidențiale. Cu atât mai mult cu cât dl. Iohannis nu dorește să fie tipul de politician care apare la televizor și vorbește mult. Domnia sa alege să mizeze pe cu totul altă imagine, iar această imagine merge la o parte din români, dar nu și la alta, iar aici intervin rolul unor personalități mai vorbitoare din noua alianță. Oameni precum Cătălin Predoiu, Ludovic Orban, Sulfina Barbu și, evident, Crin Antonescu.

Omul care l-a înfrânt odată pe Gâdea o poate face din nou. Carisma lui Crin Antonescu mai poate fi utilă în campania Alianței Creștin Liberale pentru atragerea unui alt număr de votanți. Acei votanți care sunt atrași de un discurs înflăcărat, de atacuri politice, de ironii și sarcasm. Lucruri în care Antonescu pare să exceleze, ceea ce nu-i chiar de mirare, doar a citit Maestrul și Margareta.

Ce mai face Crin ? Eu cred că se pregătește de campanie. Nu are motive să facă altceva. A declarat că poate face mai mult decât să fie un simplu sprijin și o să facă. Chiar și rănit la orgoliu, știe că trebuie să lucreze pentru acest nou proiect numit ACL, cea mai importantă moștenire lăsată de Crin Antonescu politicii românești. Metaforic vorbind, Crin Antonescu va juca rolul bombardierului care pregătește drumul pentru tancul german, Klaus Iohannis.