Comunism

Comunismul este o conspirație. O mișcare care de la începuturi și-a adaptat ideologia în funcție de context pentru a-și atinge obiectivele necunoscute mulțimii. Aceeași ideologie a folosit discursuri emoționale pentru a manipula masele. Exemple fiind ura de clasă sau bunăstarea socială. Ca și orice utopie a dus lumea în iad și ne-au trebuit mulți ani să ieșim din acel iad. Și totuși încă are apărători.

În România și în lume comunismul are micuțe grupuri de adepți și apărători. Ignorându-i pe cei mai hardcore, fanii Stalin care nu reprezint nimic numeric, îmi îndrept privirea spre comuniștii soft. Aceștia din urmă tind să reprezinte un număr considerabil la nivel internațional. Nefiind nici fani Stalin, nici fani Mao, ei apără comunismul spunând că dictatorii nu l-au reprezentat și comunismul adevărat merită încercat.

Mie mi se pare penibil. Atât de penibil încât n-am nici o ezitare să cataloghez astfel de oameni drept proști. Da. Proști cu P mare. Fiindcă doar un tembel poate să vină și să spună că ideologia comunistă a fost greșit reprezentată de toți adepții săi! În toată lumea, pe tot globul, rodul comunismului a fost același. Niciodată un altul, indiferent dacă numele dictatorului era Stalin, Castro sau Kim.

Comunismul a dat peste tot dictatori, peste tot crime. O ideologie utopică care pune societatea mai presus de individ nici nu poate da altceva. Este de bază în comunism ca după orice revoluție ghilotina lui Robespierre să-și asume locul de cinste, așa cum scria chiar Marx. Dar puțini comuniști soft îl citesc pe Marx. Este de bază în comunism ca individul să fie sacrificat pentru societatea comunistă, prin natura ei una totalitară asemeni altor ideologii de același tip.

Nu există comunism bun și comunism rău. Pe fața Terrei comunismul și-a trăit veacul prin reprezentanții cei mai autentici ai acestui curent. Oameni care n-au făcut decât să pună în practică ceea ce unchiul Marx îi învățase. Utopia, idealismul, duc adesea la crime când au puterea, iar comunismul nu e o excepție. Dacă exista un comunism bun sigur vedeam asta măcar într-un stat.

P.S. Ca să mă adresez și comuniștilor hard, oricât de irelevanți sunt, am să-i întreb: cu ce este mai bun comunismul decât capitalismul ? Spuneți că muncitorii sunt exploatați de oligarhii cu bani. În capitalism ești liber să alegi pentru cine lucrezi, ce faci în viață și așa șansa să devii un om bogat și de succes. În comunism nu ai aceste drepturi, lucrezi forțat pentru acei puțini din partid care trăiesc ca baronii.

Între ordin și haos (II)

Ieri am publicat pe blog un articol mai vechi sub titlul ''Între ordine și haos''. În articolul cu pricina am abordat aspectul ideologic al conflictului din Ucraina la începuturile sale, când bătrânul Dughin încă urla ca istericul prin presa internațională. Astăzi duc mai departe teza acestui conflict ideologic între ordine și haos, între lumea postmodernă și cea modernă, cu o analiză asupra stării de facto în care ne aflăm și cu o întrebare: intrăm în paradigma haosului ?

Dacă atunci când am abordat prima dată această temă situația era una oarecum neclară, astăzi lumea pare să tindă spre o paradigmă geopolitică a haosului. Acea paradigmă în care lumea nu mai este guvernată de legile unei ordini mondiale bine stabilite, ci de legea puterii statale și a intereselor exclusiv naționale.

În acest sens vedem cum Rusia abordează criza din Ucraina exclusiv din punctul de vedere al intereselor proprii și nu se lasă dominată de aspecte ale dreptului internațional, ci de dreptul puterii. În Siria și Irak asistăm la revenirea pre-modernității pe scena internațională sub forma Statului Islamic, un fenomen întemeiat exclusiv pe conceptul legii islamice. În Ungaria avem un vecin care nu se mai subordonează regulamentelor în vigoare ale Uniunii Europene și ale NATO, ci își urmărește propriul traseu alături de Federația Rusă. La fel cum procedează și China în orient care-i continuă drumul de putere mondială separată de restul.

Cel puțin în momentul de față anul 2014 pare să fie un an dominat de paradigma haosului în relațiile internaționale. Fie că vorbim de viziunea modernă asupra lumii, sau de cea pre-modernă, acestea se ridică împotriva unei orânduiri acceptate tacit până în momentul de față și sfidează conceptul de ordine internațională. Un lucru evidențiat și de Henry Kissinger într-un interviu care poate fi citit și pe site-ului ziarului Adevărul.

Sunt forțe care se arată cu totul indiferente față de orice lege internațională și abordează orice acțiuni politico-militară pe baza propriilor interese și obiective. În momentul de față lumea pare să intre sub zodia haosului. Cel puțin așa pare. Nu este un lucru care poate fi afirmat în totalitate, ci mai degrabă o mică făclie care așteaptă să izbucnească.

Din această perspectivă situația este neclară și pentru state precum România, a căror interese depind oarecum de această stabilitate internațională și abilitatea SUA, respectiv UE, de a asigura ordinea. Dacă ceva a oprit state precum Ungaria sau Rusia din acțiuni haotice îndreptate împotriva României acel ceva este structura euroatlantică și ordinea impusă de această structură în relațiile internaționale. Fără această ordine situația noastră este una neclară. Ca și a restului lumii. Nu știm ce se poate naște din haos, dar un vechi dicton latin ne spune că oricând se poate naște o nouă ordine din haosul vechii lumi. Așteptăm și vedem.

S-ar putea ca acum Uniunea Europeană și state precum China să se afirme mai puternic decât înainte. În orice caz locuri precum Ucraina sau Irak și Siria reprezintă adevărate fronturi nu doar ale intereselor unor națiuni, ci și al unor ideologii globale, a unor viziuni asupra lumii. Rezultatul de pe aceste fronturi va determina un fel de victoria a uneia dintre cele două perspective.

Aspectele ideologice ale crizei din Ucraina

Conflictul care are loc în momentul de față pe teritoriul Ucrainei este în primul rând unul de natură pragmatică. Apărarea unor interese naționale sau, după caz, comunitare reprezintă principalul motiv în numele căruia se desfășoară conflictul din zona respectivă. Dar în ciuda acestui lucru mai există și un aspect ideologic al crizei din Ucraina, ea putând determina triumful unui worldview general.

Acest aspect ideologic ține de conflictul între modernitate și postmodernitate. Între o viziune a lumii bazată pe putere ca factor dominant în relațiile internaționale și o viziune bazată pe dreptul internațional ca și factor dominant. Cu alte cuvinte un conflict între lumea autoritară (reprezentată în Ucraina de Rusia) și lumea liberală (reprezentată de SUA, Uniunea Europeană și o Ucraină care vrea să facă parte din această lume).

Din acest punct de vedere trebuie să ținem cont de natura ideologică a conflictului din Ucraina atunci când analizăm situația de acolo, sau când urmărim să ne alegem o tabără spre care să ne canalizăm simpatia.

Nu este de mirare că mulți ultranaționaliști tind să susțină Rusia și viziunea veche a lumii în defavoarea noii orânduiri pe care occidentul a stabilit-o. De fapt nu este de mirare că Rusia se bucură de susținerea mai multor forțe politico-religioase și sociale. De la extrema dreaptă la extrema stângă, de la islamiști la fundamentaliști creștini, Rusia se bucură de susținerea celor care nu sunt de acord cu postmodernitatea, alegând să susțină un regim de tip autoritar și în opoziție cu acesta.

Aici se vede și un aspect al războiului psihologic derulat de către Federația Rusă în ultimii ani. Nu demult Rusia a început să se prezinte ca o forță de opoziție față de tot ce înseamnă postmodernism. Și-a luat asupra sa costumul de țară tradiționalistă și prin asta a reușit să-și atragă simpatii care se pot dovedi folositoare într-un context precum cel din Ucraina.

Criza din Ucraina este dominată de un aspect care ține în primul rând de realpolitik. De urmărirea și apărarea intereselor fiecărei națiuni. Rusia și le urmărește pe ale ei (un stat care să o separe de Europa și să-i ofere acces la Marea Neagră), iar Ucraina pe ale ei (câștigarea suveranității și independenței, trecerea de partea vestului). Dar latura ideologică apare în acest conflict ca un rezultat al său. În Ucraina se duce și o luptă de viziune asupra lumii.

Va triumfa oare viziunea postmodernistă, acea viziune în care regulile domină relațiile internaționale ? Sau ne vom trezi cu o întoarcere la modernitate, la perioada sferelor de influență când națiunile puternice puteau să impună orice fără alte complicații diplomatice ? Este o întrebare interesantă și depinde de cum va reacționa lumea occidentală la provocările Rusiei. O lume în care Germania dorește o pace strâmbă, iar America un război drept. Lipsa unității de decizie își spune cuvântul.

P.S. Fiindcă i-am menționat și pe naționaliști cred că merită să aduc aminte de faptul că în rândurile acestora există o amplă dezorientare. Mulți sunt tentați să susțină Rusia datorită viziunii autoritare și moderniste asupra lumii, în opoziție cu viziunea liberală și postmodernistă. Dar situația devine mai complexă când se pune în discuție interesul național pe care, teoretic, aceștia ar trebui să-l urmărească. Astfel că mulți naționaliști sau ultranaționaliști se identifică cu lupta Ucrainei și cu naționaliștii ucrainieni care luptă pentru propria independență, suveranitate și stabilitate împotriva unui inamic tradițional al lumii occidentale.

Ideologii politice în spațiul românesc post-decembrist

Când vine vorba de partide politice tindem să vorbim în mod abstract despre concepte precum dreapta și stânga și despre persoanele care fac politică. Dar câți înțeleg cu adevărat aspectul ideologic al diferitelor partide pe care aleg să le susțină ? Fiindcă dreapta și stânga nu înseamnă doar o singură ideologie ( socialism vs liberalism ) ci mai multe. Fiecare cu idei specifice.

În acest sens intenționez să fac o mică listă a diferitelor ideologii politice care au afectat societatea românească după 1989 și până astăzi. Nu o să intru în detalii despre partidele care și-au asumat stindardul ideologiilor respective, ci am să scriu doar despre setul de idei a unor astfel de ideologii.

1. Social-Democrația

Printre cele mai evidente ideologii ale vieții politice românești se află social-democrația. O ideologie care inițial a fost asociată cu mișcarea revoluționară a lui Marx, iar odată cu triumful revoluției bolșevice a fost asociată cu o formă mai moderată de socialism.

Ca și-n alte forme de socialism statul, respectiv societatea, joacă rolul principal. Social-democrația favorizează implicate statului în toate formele de economie. Astfel piața liberă este supravegheată de către stat și ''echilibrată'' de acesta.

De obicei partidele socialiste tind să se arate mai puțin interesate de valori etice, geopolitice, diplomatice, de tradiție, națiune sau individ ca și concept. Acestea tind să pună probleme adresate claselor de jos precum dreptatea socială, problemele de ordin economic și financiar.

2. Liberalismul

O altă ideologie care a ieșit în evidență după revoluție este liberalismul. Având la bază o lungă tradiție istorică liberalismul a evoluat spre a deveni o forță semnificativă în societatea românească, deși la început ideologia liberală era dezbinată în mai multe partide cu forme diferite de liberalism.

Liberalismul cel mai vizibil în România este cel de dreapta, de tip național-liberal și de tip liberal-conservator.

Național liberalismul îmbină valorile fundamentale ale ideologiei liberale (libertatea persoanei umane, deschiderea spre progres, clasa de mijloc și economia de piață) cu un naționalism moderat (servirea intereselor patriei și apărarea suveranității).

Liberal Conservatorismul pe de altă parte îmbină aceleași valori liberale cu cele conservatoare. O deschidere echilibrată spre progresul de formă evolutivă, nu revoluționară și apărarea valorilor tradiționale. Schimbăm ce trebuie schimbat, păstrăm ce funcționează.

3. Conservatorismul

Ideologia conservatoare nu s-a arătat prea devreme în România într-o formă vizibilă. Partidul Umanist al lui Dan Voiculescu și-a schimbat primul numele, asumându-și această ideologie, dar nu s-a dovedit prea vizibil în apărarea valorilor conservatoare.

Momentan ideologia conservatoare a fost cel mai bine asumată de organizații ale societății civile și de partide noi, mai puțin vizibile. Printre acestea se evidențiază partidul Noua Republică. Format de Mihail Neamțu după modelul Partidului Conservator din Marea Britanie (până și simbolul este similar).

Conservatorismul este o ideologie care, în ultima vreme, și-a asumat și precepte liberale, dar le subordonează celor fundamental conservatoare. Tradiția, ordinea societății, economia de piață, diferența de clasă ca lucru natural sunt concepte promovate de conservatori.

4. Creștin-Democrația

O ideologie care s-a remarcat la nivel global în Europa Războiului Rece, creștin-democrația a pus bazele a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană. În România ea s-a manifestat cel mai vizibil, la început, prin PNȚ-CD, iar mai apoi prin PDL.

Ca ideologie creștin-democrația se găsește la dreapta eșichierului politic, dar unește concepte liberale, conservatoare și socialiste în conformitate cu învățătura creștină prezentă în Rerum Novarum.

De la liberalism își asumă apărarea libertății persoanei umane și a pieței libere, în opoziție cu individualismul și relativismul promovat uneori de liberali. De la conservatori își asumă apărarea tradiției, ordinea socială, în opoziție cu discriminarea pe bază de clasă. Iar de la socialiști își asumă dreptatea socială, o economie de piață supravegheată în care statul are rol de arbitru, în opoziție cu controlul total al statului, cu subordonarea individului față de stat.

Ca valoare fundamentală a creștin-democrației se evidențiază demnitatea persoanei umane. De această valoare se leagă toate celelalte.


5. Naționalismul

O ideologie mai puțin remarcată în prezent, naționalismul s-a evidențiat la început prin partide precum PRM și prin organizații cu caracter neo-legionar. Astăzi PRM-ul s-a cam destrămat, iar organizația neo-legionare tind să monopolizeze discursul naționalist. Deși un partid nou format de Bogdan Diaconu poate să atragă o unificare a naționaliștilor sub umbrela sa.

Naționalismul pune mai presus de toate națiunea și interesele sale. Cel puțin teoretic. În prezent acest lucru se îmbină cu o retorică fie populistă, fie anti-sistem.

Anti-americanismul, anti-europenismul se evidențiază ca aspecte ale ideologiei naționaliste în prezent, iar majoritatea adepților acestei ideologii tind să fie atrași de o retorică anti-țigani sau de aspecte istorice, de mitologia legionară.

Mulți naționaliști spun că sunt de dreapta, deși promovează idei și soluții care aparțin mai mult stângii. Un curent a celei de-a treia căi se manifestă printre promotorii ideologiei naționaliste. Oarecum similar cu creștin-democrația, acest curent diferă prin promovarea unui concept de rasă sau națiune, unui concept identitar, mai presus de alte valori.

În încheiere...

Cam acestea sunt principalele ideologii prezente în spațiul politic post-decembrist. Când votăm un partid nu votăm doar oameni, nu votăm băsiști sau anti-băsiști cum insinuează, în lipsă de altceva, anumiți membri de partid. Votăm și o ideologie, un set de valori, un steag.

Ideologia reprezintă un aspect important al vieții politice și determină legăturile cu familiile europene, dintre partidele interne și chiar viitoarele proiecte de partid. Avem în acest sens exemplul ACL în care ideologii similare, național-liberalismul și liberal-conservatorismul mixat cu creștin-democrația au ales să se unească pentru a opri o ideologie opusă.

Când votăm să ținem cont de toate aspectele vieții politice. Fapte, persoane, dar și ideologii. Pentru că ideologie reprezintă sufletul unui partid și determină majoritatea acțiunilor sale politice. Și dacă tot votăm să ne aducem aminte de sacrificiile făcute pentru această diversitate ideologică.

Câte puțin despre manipulare

 În ultimul meu articol am scris despre felul în care Federația Rusă folosește războiului psihologic, respectiv manipularea, ca și o armă de bază în politica sa externă. Astăzi vreau să scriu câteva rânduri despre manipulare în esența sa. Nu doar felul în care Rusia folosește această armă, ci cum se folosește.

Pentru început să vedem ce reprezintă manipularea. În DEX ea este definită ca un procedeu prin care modul de a gândi sau a acționa a unor indivizi sau comunități poate fi influențat. La comunități distrugerea identității și a valorilor naționale este primul pas spre a induce propriile interese prin manipulare. Dar și manipularea individului este un pas în această direcție. Acest procedeu are și el secretele și metodele sale, specifice breslei.

Manipularea mizează pe sentimentele și instinctul persoanei umane. Evident și pe dezinformare. Este un lucru bine cunoscut că emoțiile tind să fie mai puternice decât rațiune. Astfel încât singurul lucru necesar pentru a influența pe cineva este trecerea de zidul rațiunii direct spre latura emoțională/sentimentală a psihicului.

Pentru asta există mai multe metode. Un exemplu concret este o emisiune tv în care populația este îndemnată la revoltă nu pe baza unor argumente raționale, dovedite, ci pe baza unor argumente de tip emoțional. Care să apele fie la acea latură sentimentală a minții, fie la instinctul uman și la pornirile noastre cele mai violente.

O virgulă pusă într-un anumit loc poate influența de asemenea. Un simplu mesaj online în care o persoană este lingușită, iar apoi cu o virgulă criticată, poate face persoana respectivă să accepte critica, la fel și pe cei care citesc mesajul respectiv.

Pe baza sentimentelor și a instinctului mai multe grupuri de oameni au reușit să manipuleze lumea. Avem exemplul nazismului, care apelând la teamă și ură a reușit să provoace o revoltă împotriva evreilor. Exemplul comunismului care apelând la dorința de bogăție și la ură a reușit să provoace căderea unui imperiu sau, mai nou, exemplul Federației Ruse care apelează la religie, ideologie, retorică anti-imperialistă și pro-ecologie pentru a subordona latura sentimentale a minții.

O altă unealtă a manipulării ține de imagine, versuri, latura artistică. Este foarte ușor să influențezi ceva prin procedee artistice, ca să le zic așa. Acestea ajung cel mai bine în subconștient și influențează cel mai mult gândirea. O simplă poză sau un simplu titlu pot influența automat o reacție anume sau pot face legături cu alte subiecte. 

De la guverne la presă manipularea se găsește peste tot. Fie ea ofensivă sau defensivă, conștientă sau inconștientă, pozitivă sau negativă (și asta ține de ideile individului) manipularea reprezintă unul din cele mai des întâlnite aspecte ale societății noastre. Un aspect care poate influența oamenii în direcții diferite. Poate acorda putere unora sau altora, poate face lucru bune sau rele. Dar ea, manipularea, este prezentă.

Scriam mai sus că pentru a ajunge la sentimentele și instinctul persoanei manipularea trebuie să treacă de zidul rațiunii. Ori asta înseamnă că rațiunea este principala apărare a individului împotriva procedeelor de manipulare și dezinformare.

Omul este o persoană trinitară prin natura sa. Nu mă refer la un aspect religios, ci și psihologic. Sigmund Freud și Carl Jung au considerat că mintea umană are trei laturi. Pentru cazul de față am să împart și eu psihicul în trei aspecte diferite: instinct, rațiune și conștiință. Instinctul reprezintă latura noastră animalică, primară, care se bazează exclusiv pe impulsuri emoționale. Conștiința reprezintă sentimentele și regulile din adâncul minții noastre care ne ghidează viața, iar rațiunea este acea latura a minții care procesează practic toată informația.

Ea, rațiunea, trebuie să fie echilibrul dintre cele trei aspecte ale psihicului și tot ea trebuie să le protejeze pe acestea și să le țină sub control. Pentru asta este necesară informația.

Rațiunea funcționează cel mai bine când persoana umană deține mai multe informații, din surse variate, și ca atare poate procesa și judeca în mod critic orice informație primită, ținând sub control impulsurile de altă natură care tind de cele mai multe ori să fie revoltate sau alarmate prin tehnici de manipulare.

Așa că educația e fundamentală. Un popor educat e un popor greu de manipulat. Un individ educat privește o emisiune, două, citește o carte, un articol, dar nu acceptă automat orice informație ci se documentează, procesează. Nu se lasă stăpânit de urlete și îndemnuri sentimentalo-instinctuale, ci trece totul prin procesorul rațiunii, al gândirii. Principalul oponent al manipulării.