Ideile contează, dar nu cum am crede

O caracteristică importantă a tezei liberale în domeniul relațiilor internaționale este cea că ideile ghidează politica statelor. Acestea joacă un rol primar în tot ce ține de relațiile internaționale, iar statele care împart valori comune se reunesc pentru apărarea și promovarea valorilor respective, chiar dincolo de ceea ce se numește interes național. De asemenea liberalismul susține că politica internă trebuie să se identifice cu cea externă, iar valorile publice trebuie să fie vizibile în aceasta.

Desigur, dintr-o perspectivă ideală nu putem decât să susținem o astfel de perspectivă. Totuși realitatea diferă. Nu în totalitate cum ar pretinde adepții realismului clasic, mereu porniți să vadă, dar și să susțină, partea mai rea a firii umane, dar totuși suficient cât să conteze. Putem spune că da, ideile contează în tot ceea ce ține de politica internă, respectiv externă, a unui stat, dar nu sunt dominante, ele găsindu-se, de cele mai multe ori, într-un echilibru cu interesele reale ale statului respectiv.

Exprimarea suprastatală a ideilor

Dacă ne uităm la Uniunea Europeană, respectiv NATO, vedem că o serie de state care împart idei și valori comune s-au unit în cadrul acestor structuri suprastatale tocmai pentru apărarea acestor valori. În egală măsură pute observa că aceste alianțe nu funcționează doar în virtutea valorilor respective, ci și a intereselor pe care aceste state le au. Practic vorbim de o serie de state care au format o familie, având pe post de ADN moștenirea istorică și politică, dar care încearcă, împreună, să-și apere interesele.

Lucru similar cu ce se petrece în partea mai haotică a lumii, la răsărit și în orient, unde state precum Rusia, China și Coreea de Nord, care împart ideologii diferite, dar se asemănă în perspectiva lor asupra lumii, au ales să-și satisfacă interesele în comun. Valoarea comună în cazul de față este tocmai haosul caracteristic lumii lor, politica dură, necontrolată de legi internaționale, ci doar de puterea adversarului. Și era normal ca aceste valori comune să-i facă să conlucreze pentru interesele lor.

În ciuda acestui fapt vedem că fiecare stat, indiferent de familia sa ideologică, își urmărește, cu precădere, interesele proprii. Nimeni, nici Germania, nici Franța și nici SUA nu vor face vreodată ceva care să dăuneze interesului național al statului propriu, mandatul clasei politice fiind cel de servire a interesului național mai presus de oricare altul. O foarte mică parte din acest interes, cel conflictual între europeni, să zicem, este cedat pentru o mai bună înțelegere și conlucrare în apărarea unor interese comune și a unor valori specifice.

Două paradigme cu deficiențe

Vorbim, de fapt, despre păstrarea unui echilibru între două paradigme ale relațiilor internaționale, una ideală, adică paradigma liberală, și o alta realistă. Ambele paradigme se regăsesc, într-o măsură mai mare sau mai mică, în ceea ce numim politica externă a fiecărui stat. Vedem că ideile joacă un rol important în deciziile și acțiunile statelor, dar nu suficient de important încât să oprească statele de la a lua decizii care contrazic valorile asumate în favoarea unor interese specifice.

Este o realitate vizibilă. Recenta criză din Irak ne confirmă asta. Vedem cum Germania și Franța, care au interes economice față de Rusia, au acționat ghidate de aceste interese și mai puțin, dar nu lipsite de valorile pe care și le asumă. Idealul păcii în Europa a fost un factor, la fel a fost și păstrarea libertății ucrainiene, dar la fel de importantă a fost și natura economică a relației germano-ruse. Același lucru îl putem spune și despre SUA, a căror politică externă îmbină atât de des apărarea și promovare valorilor asumate cu interesele naționale ale Americii. O idee enunțată și de geopoliticianul Robert D. Kaplan.

Unde ne găsim de fapt ? Într-un stadiu în care realismul politic și liberalismul par a se îmbina, iar o conlucrare a acestora devine tot mai necesară. Toți par să recunoască în ce fel de lume trăim, una anarhică, dar toți dorim să facem o schimbare. Iar aceste două perspective devin din ce în ce mai unite. S-ar putea ca în viitorul apropiat să vedem o altă paradigmă a RI rezultate din acestea două, una care să țină cont de ambele realități, cea ideală și cea concretă, și să le utilizeze împreună.

Exemplul crizei din Ucraina

Ce s-a întâmplat în Ucraina reprezintă cea mai bună dovadă a felului în care ideile joacă un rol important în politică, unul concomitent cu cel jucat de interese și putere. Conflictul ucrainean nu este doar unul de tip realpolitik între Rusia și SUA pentru o poziție geopolitică utilă. Are și o latură ideologică vizibilă prin gura unor oameni ca Dughin. Vorbim de un conflict realist între state cu interese în zone la fel de mult cum vorbim de un conflict între două lumi, două paradigme.

Ordinea și haosul se confruntă în Ucraina, iar statele care tind spre o anumită paradigmă conlucrează pentru ajutorarea uneia dintre forțele implicate. Această conlucrare este limitată, totuși, de interesele fiecăruia. De aceia nu vom vedea trupe chineze intrând în Ucraina de partea Rusiei, la fel cum nu vom vedea țări precum Franța sau Germania riscând totul în relația lor cu Rusia, adică mai mult decât ar trebui pentru a obține condiții minime favorabile unui stat care vrea să meargă pe calea democrației.

Perspectiva euroatlantică este că trebuie să ajutăm Ucraina. Înfrângerea acesteia este înfrângerea Euromaidanului, a eliberării unui stat de sub corupție și ocupație, a trecerii sale la democrație. Apărând Ucraina ne apărăm valorile și paradigma. În ciuda acestui fapt nimeni nu-și riscă interesele reale, oferind mai degrabă un ajutor echilibrat cu satisfacerea acestor interese. America și țările din estul Europei au cele mai mari interese cu privire la Ucraina, eventual temeri, pe când țări precum Germania și Franța sprijină Ucraina mai mult de dragul valorilor comune asumate, decât de dragul intereselor, care necesită mai degrabă liniște în est.

La urma urmei tocmai acest lucru ar fi ideal.

Atât paradigma realistă, cât și cea liberală, au deficiențe destul de evidente. Perspectiva mult prea idealistă a liberalismului ignoră natura anarhică a lumii și faptul că dacă noi adoptăm un alt tip de politică asta nu înseamnă că și restul lumii o va face, iar paradigma realistă pune prea mult preț pe stat și puterea sa, crezând că totul se rezumă la conceptul de hard-power și negând, totodată, posibilitatea de schimbare și evoluție în RI.

Ideile și puterea, cooperarea și politica interesului național, sunt lucruri care alcătuiesc împreună ghidul politic necesar oricărui stat din lume. O perspectivă sănătoasă are nevoie de ambele. Un stat are nevoie de valori în politica externă care să-i ofere certitudini, o destinație finală de urmărit, la fel de mult cum are nevoie de o privire realistă pentru a ajunge la destinația respectivă, iar interesele sale, mai ales în lumea contemporană, sunt interdependente de noțiune de cooperare cu alte state.

Europa viitorului

Un prieten m-a întrebat cum văd viitorul Uniunii Europene. Primul meu gând a fost: Rusia e trecutul, America e prezentul, Europa și China reprezintă viitorul. Pe scurt, mare. Pe termen lung Uniunea Europeană are potențialul să devină o nouă forță globală. Asta prin accentuarea puterii și rolului structurilor europene.

Accentuarea nu înseamnă o federalizare totală, ci mai degrabă felul în care Uniunea Europeană va avea o politică externă și de securitate comună, în timp ce statele naționale vor dirija doar politica internă, discutând restul în cadrul Uniunii. În mare parte U.E. va funcționa ca un commonwealth britanic fără monarh. Va avea armate naționale ce vor răspunde și apelului Uniunii, dar și trupe proprii mult mai puternice decât acum.

Ca valori nu văd Europa regresând la ideile trecutului, populare în foarte puține state din estul Europei. Europa se va dezvolta ca o construcție în primul rând seculară și liberală.

Că-i de bine, că-i de rău, este un lucru discutabil și complet relativ. Bazat doar pe opinia și ideologia fiecărui individ. Dincolo de acestea o astfel de construcție este singura opțiune viabilă pentru ca statele europene să aibă o voce în relațiile internaționale ale viitorului.

Un viitor care nu aparține unor state mici și dezbinate, ci marilor federații, confederații și Chinei. În acest sens opțiunile noastre sunt trei. Fie mergem mai departe pe ideea europeană, fie rămânem dependenți de SUA, fie ne subordonăm Rusiei. Dintre cele trei prima este preferabilă și mult mai posibilă în momentul de față.

Ce trebuie să facă România ? Interesele sale prezente sunt alături de SUA ca aliat principal. Deci trebuie să întărim această alianță. Dar viitorul aparține Europei, ca atare nu trebuie să neglijăm relația noastră cu marile puteri europene și să fim mereu pregătiți pentru niște schimbări. Schimbări ce apar încet și pe rând.

Ideologii politice în spațiul românesc post-decembrist

Când vine vorba de partide politice tindem să vorbim în mod abstract despre concepte precum dreapta și stânga și despre persoanele care fac politică. Dar câți înțeleg cu adevărat aspectul ideologic al diferitelor partide pe care aleg să le susțină ? Fiindcă dreapta și stânga nu înseamnă doar o singură ideologie ( socialism vs liberalism ) ci mai multe. Fiecare cu idei specifice.

În acest sens intenționez să fac o mică listă a diferitelor ideologii politice care au afectat societatea românească după 1989 și până astăzi. Nu o să intru în detalii despre partidele care și-au asumat stindardul ideologiilor respective, ci am să scriu doar despre setul de idei a unor astfel de ideologii.

1. Social-Democrația

Printre cele mai evidente ideologii ale vieții politice românești se află social-democrația. O ideologie care inițial a fost asociată cu mișcarea revoluționară a lui Marx, iar odată cu triumful revoluției bolșevice a fost asociată cu o formă mai moderată de socialism.

Ca și-n alte forme de socialism statul, respectiv societatea, joacă rolul principal. Social-democrația favorizează implicate statului în toate formele de economie. Astfel piața liberă este supravegheată de către stat și ''echilibrată'' de acesta.

De obicei partidele socialiste tind să se arate mai puțin interesate de valori etice, geopolitice, diplomatice, de tradiție, națiune sau individ ca și concept. Acestea tind să pună probleme adresate claselor de jos precum dreptatea socială, problemele de ordin economic și financiar.

2. Liberalismul

O altă ideologie care a ieșit în evidență după revoluție este liberalismul. Având la bază o lungă tradiție istorică liberalismul a evoluat spre a deveni o forță semnificativă în societatea românească, deși la început ideologia liberală era dezbinată în mai multe partide cu forme diferite de liberalism.

Liberalismul cel mai vizibil în România este cel de dreapta, de tip național-liberal și de tip liberal-conservator.

Național liberalismul îmbină valorile fundamentale ale ideologiei liberale (libertatea persoanei umane, deschiderea spre progres, clasa de mijloc și economia de piață) cu un naționalism moderat (servirea intereselor patriei și apărarea suveranității).

Liberal Conservatorismul pe de altă parte îmbină aceleași valori liberale cu cele conservatoare. O deschidere echilibrată spre progresul de formă evolutivă, nu revoluționară și apărarea valorilor tradiționale. Schimbăm ce trebuie schimbat, păstrăm ce funcționează.

3. Conservatorismul

Ideologia conservatoare nu s-a arătat prea devreme în România într-o formă vizibilă. Partidul Umanist al lui Dan Voiculescu și-a schimbat primul numele, asumându-și această ideologie, dar nu s-a dovedit prea vizibil în apărarea valorilor conservatoare.

Momentan ideologia conservatoare a fost cel mai bine asumată de organizații ale societății civile și de partide noi, mai puțin vizibile. Printre acestea se evidențiază partidul Noua Republică. Format de Mihail Neamțu după modelul Partidului Conservator din Marea Britanie (până și simbolul este similar).

Conservatorismul este o ideologie care, în ultima vreme, și-a asumat și precepte liberale, dar le subordonează celor fundamental conservatoare. Tradiția, ordinea societății, economia de piață, diferența de clasă ca lucru natural sunt concepte promovate de conservatori.

4. Creștin-Democrația

O ideologie care s-a remarcat la nivel global în Europa Războiului Rece, creștin-democrația a pus bazele a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană. În România ea s-a manifestat cel mai vizibil, la început, prin PNȚ-CD, iar mai apoi prin PDL.

Ca ideologie creștin-democrația se găsește la dreapta eșichierului politic, dar unește concepte liberale, conservatoare și socialiste în conformitate cu învățătura creștină prezentă în Rerum Novarum.

De la liberalism își asumă apărarea libertății persoanei umane și a pieței libere, în opoziție cu individualismul și relativismul promovat uneori de liberali. De la conservatori își asumă apărarea tradiției, ordinea socială, în opoziție cu discriminarea pe bază de clasă. Iar de la socialiști își asumă dreptatea socială, o economie de piață supravegheată în care statul are rol de arbitru, în opoziție cu controlul total al statului, cu subordonarea individului față de stat.

Ca valoare fundamentală a creștin-democrației se evidențiază demnitatea persoanei umane. De această valoare se leagă toate celelalte.


5. Naționalismul

O ideologie mai puțin remarcată în prezent, naționalismul s-a evidențiat la început prin partide precum PRM și prin organizații cu caracter neo-legionar. Astăzi PRM-ul s-a cam destrămat, iar organizația neo-legionare tind să monopolizeze discursul naționalist. Deși un partid nou format de Bogdan Diaconu poate să atragă o unificare a naționaliștilor sub umbrela sa.

Naționalismul pune mai presus de toate națiunea și interesele sale. Cel puțin teoretic. În prezent acest lucru se îmbină cu o retorică fie populistă, fie anti-sistem.

Anti-americanismul, anti-europenismul se evidențiază ca aspecte ale ideologiei naționaliste în prezent, iar majoritatea adepților acestei ideologii tind să fie atrași de o retorică anti-țigani sau de aspecte istorice, de mitologia legionară.

Mulți naționaliști spun că sunt de dreapta, deși promovează idei și soluții care aparțin mai mult stângii. Un curent a celei de-a treia căi se manifestă printre promotorii ideologiei naționaliste. Oarecum similar cu creștin-democrația, acest curent diferă prin promovarea unui concept de rasă sau națiune, unui concept identitar, mai presus de alte valori.

În încheiere...

Cam acestea sunt principalele ideologii prezente în spațiul politic post-decembrist. Când votăm un partid nu votăm doar oameni, nu votăm băsiști sau anti-băsiști cum insinuează, în lipsă de altceva, anumiți membri de partid. Votăm și o ideologie, un set de valori, un steag.

Ideologia reprezintă un aspect important al vieții politice și determină legăturile cu familiile europene, dintre partidele interne și chiar viitoarele proiecte de partid. Avem în acest sens exemplul ACL în care ideologii similare, național-liberalismul și liberal-conservatorismul mixat cu creștin-democrația au ales să se unească pentru a opri o ideologie opusă.

Când votăm să ținem cont de toate aspectele vieții politice. Fapte, persoane, dar și ideologii. Pentru că ideologie reprezintă sufletul unui partid și determină majoritatea acțiunilor sale politice. Și dacă tot votăm să ne aducem aminte de sacrificiile făcute pentru această diversitate ideologică.