Și uite așa blocăm justiția...

Senatorii PSD și PNL nu ne dezamăgesc nici acum. Ieri aceștia au folosit prilejul cererii de urmărire penală pentru senatorul UDMR Laszlo Borbely ca să se ridice la nivelul așteptărilor. Au respins cererea procurorilor și uite așa l-au scăpat pe Borbely. Un lucru similar cu ce au făcut și înainte în cazul lui Vosganian. 

O astfel de situație ar trebui să ne ridice câteva semne de întrebare. Ca și în cazul Vosganian ceva a blocat mersul justiției și libertatea de acțiune a procurorilor. Au fost parlamentarii în sine, care nu și-au abandonat colegul ? Probabil și asta, dar problema reală nu sunt doar parlamentarii, ci mai degrabă legea în sine. Aceeași lege care permite existența noțiunii de imunitate parlamentară.

Factorii de decizie în respingerea cererii cu privire la Borbely sunt destul de clari. Mai exact sentimentul de teamă al unor parlamentari care se știu vinovați cu lucruri similare și care încearcă să paveze drumul ce duce la ei, pe de o parte, iar pe de alta interesele pe care atât PSD cât și PNL le au față de UDMR. Majoritatea parlamentară este dependentă în momentul de față de UDMR.

Problema este că o astfel de situație se poate repeta la nesfârșit. Ce facem când cererea procurorilor vine în contradicție cu interesele politice, de partid ? Este destul de clar cum vor vota parlamentarii. Ar fi absurd să ne punem încrederea în parlamentari și în moralitatea lor pentru a permite justiției să lucreze. Ei nu ar trebui să se afle într-o astfel de poziție, să spună când și cum poate lucra justiție.

Aici intervine noțiunea de imunitate parlamentară. O noțiune care încurcă automat orice demers al justiției cu privire la clasa politică și permite doar arestarea/urmărirea penală în urma unor răfuieli personale între parlamentari, cum a fost cazul Elenei Udrea. Cu ocazia cazului preacuviosului și probabil fericitului Vosganian am spus același lucru: imunitatea parlamentară trebuie să dispară.

O astfel de noțiune nu are ce căuta în legea statului român. Este discriminatorie pentru cetățeni și împiedică buna funcționare a justiției. A ne baza pe moralitatea și dragostea de justiție de parlamentarilor este un lucru naiv și inadecvat. Aceștia n-ar trebui să aibă puterea de a-și apăra colegii în fața justiției, iar cât timp lucrurile stau în acest fel cazurile Borbely și Vosganian se vor repeta.

Mulți au invocat și invocă scuza arestării pe motive politice. Prezintă imunitatea parlamentară drept o formă de apărare a exprimării libere prin care s-ar preveni oprimarea, ca să zic așa, politică. Există o lege care să permită arestarea pe motive politice ? Dacă eu ca blogger îmi exprim o opinie și cineva este deranjat asta înseamnă că ar trebui să mă bucur de imunitate ? Sigur că nu.

Această teamă a parlamentarilor nu este un argument real. Ei se pot apăra în fața instanței, indiferent de acțiunile procurorilor și pot întoarce totul în favoarea lor. Dacă sunt vinovați vor veni și sancțiunile, iar dacă sunt prigoniți pe motive politice atunci vor scăpa în instanță. În schimb situația cu imunitatea parlamentară este alta. Dacă sunt vinovați de ceva frații lor parlamentari îi pot apăra, fie din motive sentimentale, fie din calcule politice.

Părerea mea este că nu putem avea o justiție cu adevărat liberă și funcțională fără a elimina imunitatea parlamentară. Aceasta este o piedică în calea justiției, iar un președinte și un partid care și-au construit bazinul electoral pe un discurs despre justiției au această obligație morală, să asigure justiției mediul optim de lucru, indiferent de interesele politice. Este momentul ca Parlamentul și clasa politică să se curețe și să facă locul altor oameni.

O greșeală politică

Ieri parlamentarii PNL (și probabil cu ceva ajutor din PSD) au dat un vot în favoarea lui Varujan Vosganian și pentru obstrucționarea justiției. Cu alte cuvinte, aceștia și-au susținut colegul și au spus nu unei cereri de urmărire penală înaintată de către organele de impunere a legii. Un lucru care contravine în mod clar promisiunilor făcute de către ACL, actualmente marele PNL, în campania pentru prezidențiale de anul trecut. Campanie în care independența justiției a reprezentat o temă de bază.

Reacțiile cu privire la acest lucru nu au întârziat să apară. Președintele Iohannis s-a plâns că parlamentarii nu înțeleg nici acum votul dat în decembrie, un vot pentru schimbare. Nu a fost singurul. Premierul Victor Ponta a profitat din plin de ocazie și a criticat scutirea lui Vosganian de la urmărirea penală, caracterul părtinitor al votului PNL în cadrul Parlamentului României. Vasile Blaga n-a întârziat să spună că-i scârbit de acest vot. Dar dincolo de toate astea parlamentarii PNL au făcut o greșeală enormă care s-ar putea să-i coste. Indiferent dacă li s-au adăugat voturi PSD sau nu.

O greșeală politică și morală

Grupul parlamentar al PNL a făcut o greșeală dublă. Una de natură politică și una de natură morală. Din punct de vedere politic și-au dat singuri o lovitură asupra propriului electorat, oferindu-i, totodată, o armă politică lui Victor Ponta și aparatului său de propagandă. O greșeală care merge mână în mână cu o alta, de ordin moral, și anume felul în care PNL obstrucționează mersul justiției pentru a-și proteja un membru de partid, în timp ce restul partidelor au evitat să facă acest lucru, până acum.

Scriam și pe facebook că în politică există, de obicei, două tipuri de greșeli. Unele de ordin politic făcute dintr-o motivație morală și viceversa. Atunci când aceste greșeli vin la pachet situația este una dezavantajoasă pentru cel care o face, acesta riscând să-și piardă electoratul, să ofere o armă de propagandă adversarului, făcând un lucru stupid și totodată imoral. Asta se întâmplă acum, iar adversarii Partidului Național-Liberal nu au ezitat să folosească o astfel de ocazie din plin.

Mai exact, la B1 s-a vorbit relativ mult despre cazul respectiv. Același lucru s-a întâmplat și la Antena 3 și la România TV, iar premierul Victor Ponta a fost primul care a atras atenția asupra neregulii acesteia. Un partid cu o platformă anti-corupție, de independență a justiției, care obstrucționează tocmai mersul justiției. Iar acest lucru își va avea prețul asupra electoratului PNL, sau mai exact al președintelui Iohannis, într-un context în care partidul se pregătește să schimbe majoritatea parlamentară, iar Klaus Iohannis dorește să ajute Parlamentul la capitolul imagine.

Indiferent de relația de prietenie între liberali și dl. Vosganian acesta trebuia sacrificat. Era singura acțiune politică logică, rațional și care putea aduce un avantaj real partidului. În egală măsură era singura acțiune morală și legitimă. Din păcate parlamentarii PNL au votat pe bază de sentimente și, probabil, temeri, iar dacă parlamentari PSD sau PMP au votat la fel, pentru a strica imaginea PNL, contează prea puțin, căci în final votul PNL a fost cel mai important pentru respingerea cererii înaintate de justiție și pentru ocrotirea lui Varujan Vosganian în urma unui show păcătos.

Repararea situației

Ce poate să facă acum PNL ? O corectare de imagine este necesară, iar pentru asta oamenii de frunte ai PNL trebuie să iasă în față și să abordeze trei probleme. Odată cea a declarației lui Victor Ponta. Ar trebui să atragă atenția că nu are dreptul să vorbească, ținând cont de istoria partidului său în legătură cu justiția. Apoi este absolut necesară o delimitare clară de Varujan Vosganian și presiune pentru demisia/eliminarea acestuia din partid. Aceste două măsuri trebuie să fie vizibile pentru tot ce înseamnă public politic, iar ele trebuie să fie rostite de către persoane vizibile, precum Vasile Blaga.

A treia măsură pentru redresarea imaginii ține mai mult de un subiect care ar trebui abordat de toată lumea, și anume modificarea Constituției. Această problemă mi se pare mai importantă pentru viitorul României ca stat de drept decât problema de imagine a PNL. Problema modificării Constituției și a eliminării noțiunii de imunitate parlamentară este una care trebuie ridicată în contextul actual. Vedem cum, indiferent de dorința unor lideri politici, imunitatea parlamentară poate să facă surprize, iar aceasta poate opri o anchetă, poate obstrucționa justiția, favorizând un cetățean, parlamentar, peste altul.

Un statut privilegiat

Simpla noțiune de imunitate parlamentară este o lovitură adusă egalității în fața justiției. Pentru că un simplu cetățean poate fi anchetat imediat ce procurorii își pun acest lucru în minte. Pe de altă parte un parlamentar este protejat de statutul său și de simpatia colegilor săi din cadrul Parlamentului. O situație potrivită mai mult feudalismului decât unui stat de drept, unui stat construit pe conceptul de egalitate în fața legii. Un concept afirmat în Constituție și călcat în picioare de aceeași Constituție, așa cum ne-am obișnuit deja să se întâmple în tot ce ține de lege.

Cred că aceasta este cea mai importantă temă, cea mai importantă întrebare, care se ridică odată cu greșeala politică a PNL. Grupul parlamentar al PNL și liderii partidului ar trebui să remedieze această greșeală înainte ca ea să fie utilizată ca și unealtă de propagandă împotriva PNL. Totodată societatea civilă, presa în general și clasa politică trebuie să abordeze problema schimbării Constituției și prezenței acestui statut privilegiat în legea noastră. Pentru că iată, indiferent de intenții apar surprize. Surprize care dau peste nas justiției și celor meniți să o pună în aplicare.

P.S.

Înainte să fiu acuzat de insensibilitate vreau să spun că Varujan Vosganian este unul din oamenii politici pe care i-am apreciat. Nu se compară, în nici un caz, cu oameni precum Elena Udrea sau Adrian Videanu. Este un liberal de vârf și, oarecum, un intelectual. Dar acest lucru nu-i poate oferi un statut special, iar dacă a greșit într-o calitate publică atunci trebuie să plătească. În egală măsură binele partidului nu ar trebui sacrificat pentru un om. Cea mai logică acțiune politică este sacrificarea lui Vosganian pentru imaginea partidului, ori alții vor lovi partidul pentru Vosganian.

Controlul serviciilor de informații

Ultimele evenimente din viața publică românească au ridicat multe semne de întrebare și au pornit multe discuții cu privire la sistemul politic românesc și la comunitatea națională de informații. Discuțiile pe care le-am auzit până acum nu sunt dintre cele mai constructive, iar oamenii sunt atrași de prea multe... nimicuri, în lipsă de alte cuvinte, dar am găsit un punct de dezbatere interesant exprimat de jurnalistul Cristian Tudor Popescu. 

Acest punct de dezbatere este mult mai relevant decât acuzațiile ridicare de un politician urmărit penal la adresa unei instituții care se face, oarecum direct, vinovată tocmai de această urmărire penală. Cristian Tudor Popescu s-a întrebat, pe bună dreptate, cine poate controla SRI-ul ? Cine poate verifica în mod corect ce se întâmplă în această instituție extrem de importantă a statului, iar întrebarea sa mi se pare mult mai importantă pentru noi decât decât plânsetul politicienilor care cad. 

Cu privire la această problemă trebuie spus din start că România are, teoretic, structurile necesare pentru controlul politic, implicit civil, al serviciilor de informații, inclusiv SRI. Ne referim aici, evident, la comisiile speciale ale Parlamentului României pentru controlul diferitelor servicii care alcătuiesc comunitatea națională de informații. În teorie aceste comisii ar trebui să fie capabile să verifice și să controleze ce se petrece în cadrul serviciilor și totodată să le susțină activitatea.

Din păcate situația nu stă la fel și în practică. Este evident faptul că oamenii nu au încredere în aceste comisii și, probabil, nici cei din servicii nu sunt prea interesați de opinia parlamentarilor respectivi. Foarte puține nume din rândul celor care formează aceste comisii s-au evidențiat drept personalități politice puternice sau cu competențe în domeniul securității naționale. Foarte puțini din acești parlamentari sunt măcar cunoscuți public, au influență politică sau respect din partea serviciilor.

Aici intervine marea problemă care strică teoria. În teorie astfel de comisii ar trebui formate din oameni politici experimentați pe domeniul securității naționale și suficient de puternici, ca persoane, pentru a se impune, dar totodată suficient de înțelepți pentru a lucra corect și onorabil cu serviciile. În practică vedem taman opusul, iar astfel de oameni nu au abilitatea de a controla câtuși de puțin ce se petrece în cadrul unui serviciu de informații, nefiind respectați de cei din servicii și neavând cunoștințele necesare pentru a se exprima pe diferitele subiecte relevante pentru securitatea națională.

Întrebarea firească într-un astfel de context este următoarea: cum facem să schimbăm această situație ? Vrem un control civil corect și relevant asupra serviciilor de informații, așa cum există în SUA ? Atunci trebuie făcută o schimbare. Cheia pentru acest control există. Comisiile speciale din cadrul Parlamentului, așa cum există în Congresul SUA, dar această cheie nu funcționează fiindcă nu este făcută dintr-un material puternic și forma ei nu este una corectă.

Partidele politice trebuie să renunțe la a mai oferi funcții de pomană sau ca rezultat al unor afaceri. În special când vorbim de lucrurile care țin de securitatea națională a României sau de relații externe. Partidele joacă rolul de școală politică pentru membri și, ca orice școală, au rolul de a educa și mai apoi de a promova oamenii potriviți la locul potrivit, implicit de a pune politicieni competenți pe diferite domenii să se ocupe de lucrurile care au tangențe cu domeniile respective, dar și de a se asigura că politicienii respectivi au profilul psihologic necesar pentru a se face ascultați.

Mă îndoiesc că în Parlamentul României nu există oameni cu competențe în domeniul securității naționale. Mă îndoiesc și mai mult că Parlamentul duce lipsă de politicieni puternici și respectabili, care pot să se impună cu adevărat și care pot câștiga respectul celor cu care lucrează. Totuși, mă îndoiesc la fel de mult că astfel de politicieni primesc funcțiile potrivite, cu atât mai mult cu cât partidele au nevoie de ei în cu totul alte direcții. Nu în cele de unde pot servi mai direct interesului național, ci în cele din care pot servi intereselor de partid în cadrul Parlamentului. 

Dacă vrem un control real din partea civililor asupra domeniului de securitate, cât și o funcționare mai bună a colaborării parlament-servicii de informații, atunci este absolut necesară schimbarea acestei stări de fapt. Partidele politice au datoria de a promova omul potrivit la locul potrivit. Comisia parlamentară de control a SRI, de exemplu, are atribuții extrem de importantă pentru buna funcționare a raportului dintre politic, societatea civilă și SRI, cât și pentru securitatea națională per ansamblu, iar această comisie trebuie să funcționeze în mod corespunzător. 

Practic comisiile de control din cadrul Parlamentului, ca și toate funcțiile existențe acolo, au nevoie de mai mult decât niște omuleți care vorbesc mult și nimic mai mult. Au nevoie de politicieni, politicieni reali. Lucru pe care liderii de grupurilor parlamentare nu par a-l înțelege, aceștia promovând în diferite funcții oameni care nu s-au evidențiat cu nimic, oameni care sunt buni doar la mânuit bani și oameni fără personalitate care ajung, în final, să fie manevrați tocmai de cei pe care ar trebui să îi controleze, să îi verifice, asigurându-se că serviciile nu trec peste legile specifice statului de drept. 

Odată ce o astfel de schimbare este făcută, problema controlului parlamentar asupra serviciilor de informații este, practic, rezolvată. Dacă în comisiile parlamentare am avea oameni care înțeleg problemele despre care discută și care sunt bărbați politici, nu simple majorete, atunci aceștia ar putea verifica diferitele lucruri care se petrece în serviciile de informații, atât cât este posibil în orice stat democratic din lume, și ar putea duce la o coordonare mai bună a activității serviciilor.