Cum să scăpăm de corupție ?

Aseară un prieten m-a întrebat cum putem rezolva problema corupției în politica românească. O întrebare pertinentă ținând cont de faptul că aproape săptămânal avem oameni politic chemați și ridicați la/de DNA pentru fapte de corupție. Recent primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a fost și el chemat la DNA pentru luare de mită. 25.000 de euro este suma cu pricina. Pentru societatea românească corupția este o plagă și ea se simte cel mai mult în politică.

Rămâne deci întrebarea: cum putem rezolva această problemă ? Arestând la nesfârșit politicieni bănuiți sau vinovați de corupție nu tratăm decât simptomele fenomenului, nicidecum cauzele. Aici se ridică alte câteva întrebări. Care sunt cauzele corupției ? Cum este politica în afara României ? Putem rezolva cu adevărat această problemă sau ea este legată de natura umană ? Ipoteza de la care plec este că nu putem da naștere unei lumi perfecte, dar cu siguranță putem face o lume mai bună și da, corupția este tratabilă.

Undeva în vest

Ne place să ne raportăm la occident ca la un model. Nu este chiar o lume ideală, perfectă, cum o zugrăvim adeseori, dar cu unele lucruri stau în mod clar mai bine ca noi. Bunăoară fenomenul corupției în politica occidentală, ca și-n mediul de afaceri, nu este inexistent, dar este mult mai limitat decât la noi. Scandalurile de corupție sunt mai puține, birocrația funcționează în conformitate cu legile existente și majoritatea oamenilor politici au o atitudine mult mai responsabilă.

Această stare de fapt este deosebită de cea din România, dar nu numai. În România și în majoritatea statelor fost-socialiste corupția este un lucru aproape normal, cotidian. Un lucru cu care ne confruntăm zilnic și pe care am ajuns să-l tolerăm cu prea mare ușurință. Faptul că acest lucru se petrece în majoritatea țărilor ce au fost odată socialiste indică o legătură între istorie și cauza corupției ca plagă în societatea românească post decembristă.

Cauzalitatea istorică

Istoria are mereu ceva de spus cu privire la prezent și la viitor deopotrivă. În cazul corupției merită să ne întoarcem puțin în timp la regimul totalitar comunist, la favoritismul caracteristic perioadei interbelice și la mita moștenită de la turci în perioada domniilor fanariote. Aceste momente din istorie pot servi ca și cauze, alături de altele, pentru situația în care ne aflăm astăzi, oferind o explicația viabilă asupra mentalității care domină în societatea românească.

Comunismul nu a însemnat doar opresiune, absența oricărei libertăți fundamentale, ci și eșec economic. Deși toți aveau un loc de muncă (așa cum auzim), nu toți trăiau la fel. Aristocrația s-a mutat în rândul partidului, iar oamenii de rând, adică cei din afară PCR, erau puși în situația egalității în sărăcie. Nu aveau prea multe și nici nu prea aveau ce să achiziționeze, piața controlată de stat fiind una săracă, lipsită de competiție și implicit de produsele care apar ca un rezultat al competiției.

În astfel de circumstanțe românul de rând a învățat să fure, să dea mită și bacșiș, să câștige bani pe la spate, să pledeze pe lângă un membru de partid pentru condiții mai bune. Munca cinstită și competența nu erau virtuți răsplătite în societatea comunistă, în schimb încălcarea legii se dovedea adesea nu doar profitabilă, ci și necesară, iar a-i contrazice sau a-i arăta cu degetul pe cei vinovați de corupție nu era un lucru profitabil și nici sănătos pentru cetățeanul de rând. Corupția a devenit ceva normal, bun, util, necesar.

Mergând mai departe în istorie nu putem să ignorăm starea românilor din perioada interbelică, în care favorul regelui sau a oamenilor din jurul său, iar pentru un simplu Moromete favorul primarului liberal, erau mereu lucruri utile. Oamenii politici la rândul lor obțineau funcții cu ușurință printr-un ”tribut” frumușel sau prin diferite mijloace pe care noi le-am disprețui în mod normal. Perioada fanariotă nu a fost nici ea mai bună, corupția fiind deja o cutumă necesară propriei prosperități, dar și supraviețuirii.

Cred că a sta în calea imperiilor și ocupațiilor în sine nu a fost un lucru prea bun pentru românul de rând. Sub ocupație înveți cu ușurință să stai cu capul plecat și să accepți o mulțime de compromisuri. Putem spune că asta a învățat și țăranul valah, moldovean sau transilvan în lunga sa istorie.

Problema mentalității sociale

Aceste cauze istorice indică problemă ca fiind mai degrabă de natură socială decât politică. În mare parte așa și este. Politicienii nu se nasc oameni politici, oamenii de afaceri nu se nasc afaceriști. Se nasc de obicei în familii simple, primindu-și educația de la părinți și din societate. Societatea, contextul istoric, cultural, economic și așa mai departe le influențează mentalitatea, iar asta poate să explice cel mai bine cauza corupției în politică, dar și în alte medii.

Cel mai important pas (deși nu singurul) în curățarea politicii de corupție stă în curățarea societății de o mentalitate care permite și promovează corupția la nivel micro și mai apoi macro. Educația în familie, în școală, dar și în afară acestor două medii, în lumea largă, trebuie să ofere modele pozitive și să prezinte corupția așa cum este: o boală socială care permite celor mai puternici să devină prădători asupra celor mai slabi.

Nu cred că putem elimina corupția în mod absolut, dar cu siguranță putem să îmbunătățim starea în care ne aflăm. Prin justiție putem trata simptomele, putem face loc pentru alți oameni politici și putem aduce frica în inimile celor care sunt deja corupți, dar cel mai important pas stă în formarea unor generații care nu văd corupția cu ochi buni și care nu sunt obligate să o tolereze sau să o folosească. Aceste generații au nevoie de un mediu curat și propice pentru asta și trebuie să ne gândim cum îl putem creea, știind că din rândul lor se ridică viitoarea clasă politică a țării.

Din punctul meu de vedere lucrurile se îndreaptă în această direcție. Motivele variază, dar tinerii par să fie mult mai sceptici cu privire la corupție, iar instituții precum DNA se bucură de un sprijin major în rândul românilor de rând, ceea ce indică o schimbare de paradigmă foarte importantă pe termen lung. Nu mai suntem dispuși să acceptăm orice, mentalitățile se schimbă, iar potențialul există.

Vinovat sau nu, Ponta trebuie să demisioneze

Aș prefera să evit politica internă (lupta dintre partide) în articolele mele, dar uneori este imposibil. Victor Ponta este urmărit în mai multe dosare pentru corupție, această primă vulnerabilitate a securității noastre. De obicei astfel de evenimente obligă mari oameni politici să-și dea demisia. Spațiul european este plin de exemple în acest sens, dar România rămâne unică. Premierul Victor Ponta a refuzat și refuză a-și da demisia (deși în decembrie afirma că dacă ar fi pus sub urmărire penală probabil și-ar da demisia). Motivul ? Își susține nevinovăția, cum este și normal.

Nu intenționez să mă leg de vinovăția sau nevinovăția premierului în funcție. Aceasta este o problemă a procurorilor, a celor care au toate informațiile necesare pentru anchetarea cazului în speță. Pe de altă parte ca student la științe politice sunt interesat de perspectiva politică a problemei de față. Există și ea, chiar dacă dl. Ponta pare a o ignora. Contează prea puțin dacă cetățeanul Victor Ponta este sau nu vinovat, acest cetățean ocupă o funcție publică, iar simplul fapt al urmării penale afectează imaginea domniei sale, prin extensie imaginea guvernului și a statului.

O astfel de situație este, în general, intolerabilă. De asta majoritatea oamenilor politici își dau demisia atunci când se confruntă cu acuzații de corupție și revin în politică după ce-și dovedesc nevinovăția (dacă este cazul). Gestul nu este doar unul de onoare, ci și unul politic extrem de important. Un șef de stat acuzat de corupție reprezintă o vulnerabilitate pentru interesele statului pe care-l conduce, la fel și un premier. Perspectiva nu este una strict juridică, ci mai ales politică.

Să ne punem puțin în situația unui șef de stat străin precum, să zicem, doamna Merkel sau în poziția unui investitor ori a unui important om de afaceri. În primul caz cum ne-am raporta la persoana unui premier acuzat de corupție ? Sau cum ar putea acesta să dea mâna cu cineva și să stea demn la negocieri dacă poziția sa în propria țară este absolut șubredă ? Nu are putea, în schimb ar putea foarte bine să deterioreze relații strategice, poziția noastră în UE sau să respingă (așa cum face PSD-ul de ceva vreme) majoritatea investitorilor străini importanți.

Nu este nici un secret că o economie prosperă are nevoie de investitori. Aceștia trebuie fie produși în țară, fie atrași din afară, iar România suferă de un deficit vizibil la acest capitol. Motivele variază, dar unul foarte important constă în maladia corupției care afectează spațiul politic românesc. Nici un investitor, un făuritor al locurilor de muncă, nu este atras de o țară instabilă, condusă de corupți și unde orice contract poate să dispară peste noapte dacă altul plătește mai mult.

Poziția premierului este una șubredă și care afectează direct interesele și poziția României în lume. Indiferent de natura juridică a cazului, indiferent de problema vinovăție-nevinovăție, el trebuie să-și dea demisia. Vinovăția cetățeanului se discută în instanță, pe plan politic vorbim de o altă lume. Vorbim de felul în care acuzațiile aduse la adresa premierului se reflectă în presa internațională, de cum reușesc să-i îndoaie coloană în fața altor șefi de stat și despre cum un premier acuzat de corupție are o alură respingătoare pentru orice investitor care judecă pe baza raportului câștig-pierdere.

Își va da Victor Ponta demisia ? În ciuda presiunii venite din cadrul UE și de la parteneri strategici precum SUA, în ciuda presiunii interne venite din partea societății civile, probabil că nu. Nu este un om interesat de… interesul național. Aș zice că nici de cel de partid. Victor Ponta și PSD au reușit în decembrie să piardă niște alegeri până atunci câștigate mobilizând un electorat ”anti”, iar acest lucru pare să se repete pentru alegerile parlamentare din 2016. Nimeni nu este interesat, probabil pentru că alternativa este pierderea puterii pe moment, dar astfel pot să piardă pe viitor, iar odată cu asta lovesc în interesele statului.

Sunt de părere că cel mai bun lucru pentru Ponta era să-și fi dat demisia. Acum e puțin cam târziu, aflându-se deja în cădere liberă împreună cu partidul său și încercând să tragă țara după el. Dacă înfrunta DNA-ul în instanță și câștiga ar fi venit înapoi cu un imens capital de imagine. Dacă pierdea… ghinion. Poate de asta a preferat să stea la guvernare. O guvernare cu o legitimitate internă foarte scăzută, cu una externă probabil și mai scăzută și care are potențialul de a face rău României. O guvernare care devine o vulnerabilitate de securitate similară cu elementul central al politicii duse de PSD: corupția.

Și uite așa blocăm justiția...

Senatorii PSD și PNL nu ne dezamăgesc nici acum. Ieri aceștia au folosit prilejul cererii de urmărire penală pentru senatorul UDMR Laszlo Borbely ca să se ridice la nivelul așteptărilor. Au respins cererea procurorilor și uite așa l-au scăpat pe Borbely. Un lucru similar cu ce au făcut și înainte în cazul lui Vosganian. 

O astfel de situație ar trebui să ne ridice câteva semne de întrebare. Ca și în cazul Vosganian ceva a blocat mersul justiției și libertatea de acțiune a procurorilor. Au fost parlamentarii în sine, care nu și-au abandonat colegul ? Probabil și asta, dar problema reală nu sunt doar parlamentarii, ci mai degrabă legea în sine. Aceeași lege care permite existența noțiunii de imunitate parlamentară.

Factorii de decizie în respingerea cererii cu privire la Borbely sunt destul de clari. Mai exact sentimentul de teamă al unor parlamentari care se știu vinovați cu lucruri similare și care încearcă să paveze drumul ce duce la ei, pe de o parte, iar pe de alta interesele pe care atât PSD cât și PNL le au față de UDMR. Majoritatea parlamentară este dependentă în momentul de față de UDMR.

Problema este că o astfel de situație se poate repeta la nesfârșit. Ce facem când cererea procurorilor vine în contradicție cu interesele politice, de partid ? Este destul de clar cum vor vota parlamentarii. Ar fi absurd să ne punem încrederea în parlamentari și în moralitatea lor pentru a permite justiției să lucreze. Ei nu ar trebui să se afle într-o astfel de poziție, să spună când și cum poate lucra justiție.

Aici intervine noțiunea de imunitate parlamentară. O noțiune care încurcă automat orice demers al justiției cu privire la clasa politică și permite doar arestarea/urmărirea penală în urma unor răfuieli personale între parlamentari, cum a fost cazul Elenei Udrea. Cu ocazia cazului preacuviosului și probabil fericitului Vosganian am spus același lucru: imunitatea parlamentară trebuie să dispară.

O astfel de noțiune nu are ce căuta în legea statului român. Este discriminatorie pentru cetățeni și împiedică buna funcționare a justiției. A ne baza pe moralitatea și dragostea de justiție de parlamentarilor este un lucru naiv și inadecvat. Aceștia n-ar trebui să aibă puterea de a-și apăra colegii în fața justiției, iar cât timp lucrurile stau în acest fel cazurile Borbely și Vosganian se vor repeta.

Mulți au invocat și invocă scuza arestării pe motive politice. Prezintă imunitatea parlamentară drept o formă de apărare a exprimării libere prin care s-ar preveni oprimarea, ca să zic așa, politică. Există o lege care să permită arestarea pe motive politice ? Dacă eu ca blogger îmi exprim o opinie și cineva este deranjat asta înseamnă că ar trebui să mă bucur de imunitate ? Sigur că nu.

Această teamă a parlamentarilor nu este un argument real. Ei se pot apăra în fața instanței, indiferent de acțiunile procurorilor și pot întoarce totul în favoarea lor. Dacă sunt vinovați vor veni și sancțiunile, iar dacă sunt prigoniți pe motive politice atunci vor scăpa în instanță. În schimb situația cu imunitatea parlamentară este alta. Dacă sunt vinovați de ceva frații lor parlamentari îi pot apăra, fie din motive sentimentale, fie din calcule politice.

Părerea mea este că nu putem avea o justiție cu adevărat liberă și funcțională fără a elimina imunitatea parlamentară. Aceasta este o piedică în calea justiției, iar un președinte și un partid care și-au construit bazinul electoral pe un discurs despre justiției au această obligație morală, să asigure justiției mediul optim de lucru, indiferent de interesele politice. Este momentul ca Parlamentul și clasa politică să se curețe și să facă locul altor oameni.

O greșeală politică

Ieri parlamentarii PNL (și probabil cu ceva ajutor din PSD) au dat un vot în favoarea lui Varujan Vosganian și pentru obstrucționarea justiției. Cu alte cuvinte, aceștia și-au susținut colegul și au spus nu unei cereri de urmărire penală înaintată de către organele de impunere a legii. Un lucru care contravine în mod clar promisiunilor făcute de către ACL, actualmente marele PNL, în campania pentru prezidențiale de anul trecut. Campanie în care independența justiției a reprezentat o temă de bază.

Reacțiile cu privire la acest lucru nu au întârziat să apară. Președintele Iohannis s-a plâns că parlamentarii nu înțeleg nici acum votul dat în decembrie, un vot pentru schimbare. Nu a fost singurul. Premierul Victor Ponta a profitat din plin de ocazie și a criticat scutirea lui Vosganian de la urmărirea penală, caracterul părtinitor al votului PNL în cadrul Parlamentului României. Vasile Blaga n-a întârziat să spună că-i scârbit de acest vot. Dar dincolo de toate astea parlamentarii PNL au făcut o greșeală enormă care s-ar putea să-i coste. Indiferent dacă li s-au adăugat voturi PSD sau nu.

O greșeală politică și morală

Grupul parlamentar al PNL a făcut o greșeală dublă. Una de natură politică și una de natură morală. Din punct de vedere politic și-au dat singuri o lovitură asupra propriului electorat, oferindu-i, totodată, o armă politică lui Victor Ponta și aparatului său de propagandă. O greșeală care merge mână în mână cu o alta, de ordin moral, și anume felul în care PNL obstrucționează mersul justiției pentru a-și proteja un membru de partid, în timp ce restul partidelor au evitat să facă acest lucru, până acum.

Scriam și pe facebook că în politică există, de obicei, două tipuri de greșeli. Unele de ordin politic făcute dintr-o motivație morală și viceversa. Atunci când aceste greșeli vin la pachet situația este una dezavantajoasă pentru cel care o face, acesta riscând să-și piardă electoratul, să ofere o armă de propagandă adversarului, făcând un lucru stupid și totodată imoral. Asta se întâmplă acum, iar adversarii Partidului Național-Liberal nu au ezitat să folosească o astfel de ocazie din plin.

Mai exact, la B1 s-a vorbit relativ mult despre cazul respectiv. Același lucru s-a întâmplat și la Antena 3 și la România TV, iar premierul Victor Ponta a fost primul care a atras atenția asupra neregulii acesteia. Un partid cu o platformă anti-corupție, de independență a justiției, care obstrucționează tocmai mersul justiției. Iar acest lucru își va avea prețul asupra electoratului PNL, sau mai exact al președintelui Iohannis, într-un context în care partidul se pregătește să schimbe majoritatea parlamentară, iar Klaus Iohannis dorește să ajute Parlamentul la capitolul imagine.

Indiferent de relația de prietenie între liberali și dl. Vosganian acesta trebuia sacrificat. Era singura acțiune politică logică, rațional și care putea aduce un avantaj real partidului. În egală măsură era singura acțiune morală și legitimă. Din păcate parlamentarii PNL au votat pe bază de sentimente și, probabil, temeri, iar dacă parlamentari PSD sau PMP au votat la fel, pentru a strica imaginea PNL, contează prea puțin, căci în final votul PNL a fost cel mai important pentru respingerea cererii înaintate de justiție și pentru ocrotirea lui Varujan Vosganian în urma unui show păcătos.

Repararea situației

Ce poate să facă acum PNL ? O corectare de imagine este necesară, iar pentru asta oamenii de frunte ai PNL trebuie să iasă în față și să abordeze trei probleme. Odată cea a declarației lui Victor Ponta. Ar trebui să atragă atenția că nu are dreptul să vorbească, ținând cont de istoria partidului său în legătură cu justiția. Apoi este absolut necesară o delimitare clară de Varujan Vosganian și presiune pentru demisia/eliminarea acestuia din partid. Aceste două măsuri trebuie să fie vizibile pentru tot ce înseamnă public politic, iar ele trebuie să fie rostite de către persoane vizibile, precum Vasile Blaga.

A treia măsură pentru redresarea imaginii ține mai mult de un subiect care ar trebui abordat de toată lumea, și anume modificarea Constituției. Această problemă mi se pare mai importantă pentru viitorul României ca stat de drept decât problema de imagine a PNL. Problema modificării Constituției și a eliminării noțiunii de imunitate parlamentară este una care trebuie ridicată în contextul actual. Vedem cum, indiferent de dorința unor lideri politici, imunitatea parlamentară poate să facă surprize, iar aceasta poate opri o anchetă, poate obstrucționa justiția, favorizând un cetățean, parlamentar, peste altul.

Un statut privilegiat

Simpla noțiune de imunitate parlamentară este o lovitură adusă egalității în fața justiției. Pentru că un simplu cetățean poate fi anchetat imediat ce procurorii își pun acest lucru în minte. Pe de altă parte un parlamentar este protejat de statutul său și de simpatia colegilor săi din cadrul Parlamentului. O situație potrivită mai mult feudalismului decât unui stat de drept, unui stat construit pe conceptul de egalitate în fața legii. Un concept afirmat în Constituție și călcat în picioare de aceeași Constituție, așa cum ne-am obișnuit deja să se întâmple în tot ce ține de lege.

Cred că aceasta este cea mai importantă temă, cea mai importantă întrebare, care se ridică odată cu greșeala politică a PNL. Grupul parlamentar al PNL și liderii partidului ar trebui să remedieze această greșeală înainte ca ea să fie utilizată ca și unealtă de propagandă împotriva PNL. Totodată societatea civilă, presa în general și clasa politică trebuie să abordeze problema schimbării Constituției și prezenței acestui statut privilegiat în legea noastră. Pentru că iată, indiferent de intenții apar surprize. Surprize care dau peste nas justiției și celor meniți să o pună în aplicare.

P.S.

Înainte să fiu acuzat de insensibilitate vreau să spun că Varujan Vosganian este unul din oamenii politici pe care i-am apreciat. Nu se compară, în nici un caz, cu oameni precum Elena Udrea sau Adrian Videanu. Este un liberal de vârf și, oarecum, un intelectual. Dar acest lucru nu-i poate oferi un statut special, iar dacă a greșit într-o calitate publică atunci trebuie să plătească. În egală măsură binele partidului nu ar trebui sacrificat pentru un om. Cea mai logică acțiune politică este sacrificarea lui Vosganian pentru imaginea partidului, ori alții vor lovi partidul pentru Vosganian.

Cutia Elenei

Canalele media au început să turuie, acum câteva zile, cu și despre acuzațiile aduse de Elena Udrea la adresa gen. Florian Codrea, directorul adjunct al SRI. Această doamnă a reușit să scape din panta spre anonimat și să lege de ceva pentru a reveni în atenția publică în urma unei înfrângeri politice totale. Politicienii sunt obișnuiți să facă astfel de lucruri, mai ales în momentul în care justiția pare le pună capăt micuței lor aventuri, aceștia nemaiavând nimic de piedut. În astfel de momente își dau drumul la întreg arsenalul, tot ce au mai greu, pentru a supraviețui, juridic și politic, iar asta face Elena Udrea.

Fostul președinte al PMP a adus acuzații grave împotriva generalul Florian Coldea, director adjunct și actual interimar al SRI. Corupție, implicare politică. Practic Udrea a reușit să târască principalul serviciu de informații al țării într-un nou scandal mediatic, profitând enorm de chemarea sa la DNA, cât și de demisia lui George Cristian Maior, Elena Udrea fiind acum în atenția publică, la fel și un SRI rămas fără cap. Am să fac o scurtă referire la aceste acuzații și care este importanța lor reală, apoi am să trec la perspectiva mai amplă a cutiei deschise, în acest moment, de Elena Udrea, o veritabilă cutie a Pandorei, sau a Elenei.

Un infractor acuză

Pentru a înțelege cât de adevărată este o acuzație trebuie să analizăm, întotdeauna, contextul în care aceasta este făcută și motivațiile persoanei care le face. Niciodată nu am auzit-o pe Elena Udrea aducând acuzații împotriva lui Florian Coldea sau a SRI atâta timp cât Băsescu Traian a fost președinte al României. Poate era ținută în frâu, dar nu a făcut nici o acuzație, mai ales când ea avea o putere, cea de ministru și ar fi putut face mai multe. În schimb aceste acuzații vin acum, când Elena Udrea este urmărită penal. Deodată doamna Udrea și-a adus aminte că generalul Coldea e corupt.

Înainte de a da crezare vorbelor acestei doamne merită să ne întrebăm: de ce abia acum ? Până acum doamna Udrea nu era interesată de justiție sau de funcționarea statului de drept ? Nu era afectată că mr. Coldea ar dirija o campanie politică împotriva altor partide ? Evident, nu era, altfel ar fi ieșit în față mult mai devreme. În schimb doamna Udrea alege să iasă acum, când este chemată să răspundă în fața justiției. Acum arunc tot ce poate să se salveze pe sine și capitalul ei politic, iar Florian Coldea este o victimă firească a turbării doamnei Udrea, ținând cont de circumstanțe.

Despre ce circumstanțe este vorba ? Aceleași ca și în cazul lui Vântu, despre care am scris un articol similar, care ataca SRI-ul că ar vinde țara Americii. Atunci, ca și acum, acuzațiile veneau din partea unui infractor cunoscut care a ajuns, datorită informațiilor de la SRI, după gratii. Într-un astfel de context ne întrebăm, pe bună dreptate: cât de valabile și credibile sunt aceste acuzații ? Puțin spre deloc. Subiectivitatea lor este evidentă. Doamna Udrea are toate motivele să aducă acuzații la adresa capului operativ al unei instituții care se află în spatele chemării sale în fața justiției.

Asta nu înseamnă că doamna Udrea ar trebui ignorată de către justiție, desigur. Justiția este chemată să investigheze cu uneltele specifice, dar publicul larg și mass-media trebuie să prezintă un anumit grad de scepticism cu privire la aceste acuzații. Trebuie să privim imaginea de ansamblu și să căutăm, cât și să înțelegem, motivațiile persoanei care face acuzațiile. înțelegând aceste motivații vedem că autenticitatea celor afirmate de Elena Udrea trebuie pusă, în mod serios, sub semnul întrebării. Cu atât mai mult că dânsa este persoana cercetată pentru corupție și nu Florian Coldea.

Despre Florian Coldea se pot spune multe și sunt sigur că alte trăsături negative, la fel cum are trăsături pozitive. Dar el este unul din oamenii care, alături de George Maior, au stat în spatele reformei SRI. Astăzi SRI este o instituție democratică și cu o imagine publică extrem de bună, apreciată atât de cetățeni, cât și de partenerii străini. Sunt sigur că aș prefera să aleg cuvântul dl. Coldea oricând peste cel al Elenei Udrea, femeia care, cât timp a fost ministru, nu a făcut prea mare lucru, doar și-a cumpărat multe haine de lux și ... o frunză.

Cutia Pandorei

Pe de altă parte există și un aspect mult mai important decât valabilitatea acuzațiilor aduse de Elena Udrea. Există o imagine de ansamblu care trebuie înțeleasă pe deplin pentru a vedea răul făcut de doamna cu mărul României per ansamblu. Acuzațiile aduse de Elena Udrea deservesc imaginii României în lume, cât și colaborării dintre SRI și partenerii săi occidentali. Practic, de dragul unor interese personale, Elena Udrea ține să prezinte lumii România ca și stat mafiot, în care legea nu funcționează, iar serviciile domină totul.

Acest lucru este cu atât mai grav cu cât România se află în fața unor riscuri de securitate majore, riscuri la care este expusă datorită poziției sale geografică și a rolului de graniță a NATO, respectiv a Uniunii Europene. O astfel de graniță trebuie să fie puternică, inclusiv în ceea ce privește funcționarea statului de drept și colaborarea cu partenerii externi. Lucruri amenințate, pe plan de imagine, de către Elena Udrea, aceasta din urmă implicând un serviciu de informații, neafiliat politic, într-un conflict politic și personal complet penibil, un conflict care aduce atingere intereselor României.

Ce a făcut Elena Udrea a fost să deschidă cutia Pandorei și iată-ne, puși în fața unei situații deloc favorabile. O situația în care imaginea României și a instituțiilor sale de securitate este serios chestionată de către partenerii euroatlantici. Dacă așa înțelege Elena Udrea să servească interesului național atunci nu pot decât să mă bucur și mai mult de faptul că nu a câștigat alegerile prezidențiale, ci este urmărită de către DNA (la fel ca alți doi oameni politici care și-au trădat țara și acum sunt condamnați). Chiar și așa, ce face Elena Udrea în momentul de față s-ar putea să aibă repercursiuni asupra imaginii României în lume ca și stat de drept.

Evident, nu zic că un caz de corupție în cadrul SRI ar trebui mușamalizat, dar acesta face interesul justiției, nu un joc public pentru imagine și răzbunare. Iar Elena Udrea asta face. Este un om politic înfrânt și care nu mai are nimic de pierdut. Aruncă tot ce are mai greu în arsenalul personal și mă îndoiesc că Florian Coldea are să fie singura victimă a delirului vrăjitoarei cu mărul. Imaginea noastră este o victimă la rândul ei, iar alte persoane s-ar putea să fie pomenite de muza blondă a fostului președinte în zilele ce vin. De fapt, multe lucruri interesante se vor petrece în zilele ce vin.

Încheiere

Rămâne să vedem ce va urma. Mă aștept la mai multe declarații din partea Elenei (ce nume cu ghinion), aceasta părând a se bucura de felul în care primește atenție din nou. Elena Udrea s-a aflat pe un drum spre anonimat, rolul și puterea ei politică fiind terminate după alegerile de anul trecut. Lipsită de protecție sau de influență politică, adusă în fața justiției pentru faptele sale, Elena Udrea aruncă tot ce are la îndemână pentru a se salva, dar și pentru a se răzbuna. Intențiile îi sunt clare, dacă afirmațiile sunt adevărate este treaba justiției să afle, dar noi nu putem să-i dăm prea multă crezare fără un verdict al justiției și asta datorită naturii subiective a motivelor sale.