Cum să scăpăm de corupție ?

Aseară un prieten m-a întrebat cum putem rezolva problema corupției în politica românească. O întrebare pertinentă ținând cont de faptul că aproape săptămânal avem oameni politic chemați și ridicați la/de DNA pentru fapte de corupție. Recent primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, a fost și el chemat la DNA pentru luare de mită. 25.000 de euro este suma cu pricina. Pentru societatea românească corupția este o plagă și ea se simte cel mai mult în politică.

Rămâne deci întrebarea: cum putem rezolva această problemă ? Arestând la nesfârșit politicieni bănuiți sau vinovați de corupție nu tratăm decât simptomele fenomenului, nicidecum cauzele. Aici se ridică alte câteva întrebări. Care sunt cauzele corupției ? Cum este politica în afara României ? Putem rezolva cu adevărat această problemă sau ea este legată de natura umană ? Ipoteza de la care plec este că nu putem da naștere unei lumi perfecte, dar cu siguranță putem face o lume mai bună și da, corupția este tratabilă.

Undeva în vest

Ne place să ne raportăm la occident ca la un model. Nu este chiar o lume ideală, perfectă, cum o zugrăvim adeseori, dar cu unele lucruri stau în mod clar mai bine ca noi. Bunăoară fenomenul corupției în politica occidentală, ca și-n mediul de afaceri, nu este inexistent, dar este mult mai limitat decât la noi. Scandalurile de corupție sunt mai puține, birocrația funcționează în conformitate cu legile existente și majoritatea oamenilor politici au o atitudine mult mai responsabilă.

Această stare de fapt este deosebită de cea din România, dar nu numai. În România și în majoritatea statelor fost-socialiste corupția este un lucru aproape normal, cotidian. Un lucru cu care ne confruntăm zilnic și pe care am ajuns să-l tolerăm cu prea mare ușurință. Faptul că acest lucru se petrece în majoritatea țărilor ce au fost odată socialiste indică o legătură între istorie și cauza corupției ca plagă în societatea românească post decembristă.

Cauzalitatea istorică

Istoria are mereu ceva de spus cu privire la prezent și la viitor deopotrivă. În cazul corupției merită să ne întoarcem puțin în timp la regimul totalitar comunist, la favoritismul caracteristic perioadei interbelice și la mita moștenită de la turci în perioada domniilor fanariote. Aceste momente din istorie pot servi ca și cauze, alături de altele, pentru situația în care ne aflăm astăzi, oferind o explicația viabilă asupra mentalității care domină în societatea românească.

Comunismul nu a însemnat doar opresiune, absența oricărei libertăți fundamentale, ci și eșec economic. Deși toți aveau un loc de muncă (așa cum auzim), nu toți trăiau la fel. Aristocrația s-a mutat în rândul partidului, iar oamenii de rând, adică cei din afară PCR, erau puși în situația egalității în sărăcie. Nu aveau prea multe și nici nu prea aveau ce să achiziționeze, piața controlată de stat fiind una săracă, lipsită de competiție și implicit de produsele care apar ca un rezultat al competiției.

În astfel de circumstanțe românul de rând a învățat să fure, să dea mită și bacșiș, să câștige bani pe la spate, să pledeze pe lângă un membru de partid pentru condiții mai bune. Munca cinstită și competența nu erau virtuți răsplătite în societatea comunistă, în schimb încălcarea legii se dovedea adesea nu doar profitabilă, ci și necesară, iar a-i contrazice sau a-i arăta cu degetul pe cei vinovați de corupție nu era un lucru profitabil și nici sănătos pentru cetățeanul de rând. Corupția a devenit ceva normal, bun, util, necesar.

Mergând mai departe în istorie nu putem să ignorăm starea românilor din perioada interbelică, în care favorul regelui sau a oamenilor din jurul său, iar pentru un simplu Moromete favorul primarului liberal, erau mereu lucruri utile. Oamenii politici la rândul lor obțineau funcții cu ușurință printr-un ”tribut” frumușel sau prin diferite mijloace pe care noi le-am disprețui în mod normal. Perioada fanariotă nu a fost nici ea mai bună, corupția fiind deja o cutumă necesară propriei prosperități, dar și supraviețuirii.

Cred că a sta în calea imperiilor și ocupațiilor în sine nu a fost un lucru prea bun pentru românul de rând. Sub ocupație înveți cu ușurință să stai cu capul plecat și să accepți o mulțime de compromisuri. Putem spune că asta a învățat și țăranul valah, moldovean sau transilvan în lunga sa istorie.

Problema mentalității sociale

Aceste cauze istorice indică problemă ca fiind mai degrabă de natură socială decât politică. În mare parte așa și este. Politicienii nu se nasc oameni politici, oamenii de afaceri nu se nasc afaceriști. Se nasc de obicei în familii simple, primindu-și educația de la părinți și din societate. Societatea, contextul istoric, cultural, economic și așa mai departe le influențează mentalitatea, iar asta poate să explice cel mai bine cauza corupției în politică, dar și în alte medii.

Cel mai important pas (deși nu singurul) în curățarea politicii de corupție stă în curățarea societății de o mentalitate care permite și promovează corupția la nivel micro și mai apoi macro. Educația în familie, în școală, dar și în afară acestor două medii, în lumea largă, trebuie să ofere modele pozitive și să prezinte corupția așa cum este: o boală socială care permite celor mai puternici să devină prădători asupra celor mai slabi.

Nu cred că putem elimina corupția în mod absolut, dar cu siguranță putem să îmbunătățim starea în care ne aflăm. Prin justiție putem trata simptomele, putem face loc pentru alți oameni politici și putem aduce frica în inimile celor care sunt deja corupți, dar cel mai important pas stă în formarea unor generații care nu văd corupția cu ochi buni și care nu sunt obligate să o tolereze sau să o folosească. Aceste generații au nevoie de un mediu curat și propice pentru asta și trebuie să ne gândim cum îl putem creea, știind că din rândul lor se ridică viitoarea clasă politică a țării.

Din punctul meu de vedere lucrurile se îndreaptă în această direcție. Motivele variază, dar tinerii par să fie mult mai sceptici cu privire la corupție, iar instituții precum DNA se bucură de un sprijin major în rândul românilor de rând, ceea ce indică o schimbare de paradigmă foarte importantă pe termen lung. Nu mai suntem dispuși să acceptăm orice, mentalitățile se schimbă, iar potențialul există.

Cutia Elenei

Canalele media au început să turuie, acum câteva zile, cu și despre acuzațiile aduse de Elena Udrea la adresa gen. Florian Codrea, directorul adjunct al SRI. Această doamnă a reușit să scape din panta spre anonimat și să lege de ceva pentru a reveni în atenția publică în urma unei înfrângeri politice totale. Politicienii sunt obișnuiți să facă astfel de lucruri, mai ales în momentul în care justiția pare le pună capăt micuței lor aventuri, aceștia nemaiavând nimic de piedut. În astfel de momente își dau drumul la întreg arsenalul, tot ce au mai greu, pentru a supraviețui, juridic și politic, iar asta face Elena Udrea.

Fostul președinte al PMP a adus acuzații grave împotriva generalul Florian Coldea, director adjunct și actual interimar al SRI. Corupție, implicare politică. Practic Udrea a reușit să târască principalul serviciu de informații al țării într-un nou scandal mediatic, profitând enorm de chemarea sa la DNA, cât și de demisia lui George Cristian Maior, Elena Udrea fiind acum în atenția publică, la fel și un SRI rămas fără cap. Am să fac o scurtă referire la aceste acuzații și care este importanța lor reală, apoi am să trec la perspectiva mai amplă a cutiei deschise, în acest moment, de Elena Udrea, o veritabilă cutie a Pandorei, sau a Elenei.

Un infractor acuză

Pentru a înțelege cât de adevărată este o acuzație trebuie să analizăm, întotdeauna, contextul în care aceasta este făcută și motivațiile persoanei care le face. Niciodată nu am auzit-o pe Elena Udrea aducând acuzații împotriva lui Florian Coldea sau a SRI atâta timp cât Băsescu Traian a fost președinte al României. Poate era ținută în frâu, dar nu a făcut nici o acuzație, mai ales când ea avea o putere, cea de ministru și ar fi putut face mai multe. În schimb aceste acuzații vin acum, când Elena Udrea este urmărită penal. Deodată doamna Udrea și-a adus aminte că generalul Coldea e corupt.

Înainte de a da crezare vorbelor acestei doamne merită să ne întrebăm: de ce abia acum ? Până acum doamna Udrea nu era interesată de justiție sau de funcționarea statului de drept ? Nu era afectată că mr. Coldea ar dirija o campanie politică împotriva altor partide ? Evident, nu era, altfel ar fi ieșit în față mult mai devreme. În schimb doamna Udrea alege să iasă acum, când este chemată să răspundă în fața justiției. Acum arunc tot ce poate să se salveze pe sine și capitalul ei politic, iar Florian Coldea este o victimă firească a turbării doamnei Udrea, ținând cont de circumstanțe.

Despre ce circumstanțe este vorba ? Aceleași ca și în cazul lui Vântu, despre care am scris un articol similar, care ataca SRI-ul că ar vinde țara Americii. Atunci, ca și acum, acuzațiile veneau din partea unui infractor cunoscut care a ajuns, datorită informațiilor de la SRI, după gratii. Într-un astfel de context ne întrebăm, pe bună dreptate: cât de valabile și credibile sunt aceste acuzații ? Puțin spre deloc. Subiectivitatea lor este evidentă. Doamna Udrea are toate motivele să aducă acuzații la adresa capului operativ al unei instituții care se află în spatele chemării sale în fața justiției.

Asta nu înseamnă că doamna Udrea ar trebui ignorată de către justiție, desigur. Justiția este chemată să investigheze cu uneltele specifice, dar publicul larg și mass-media trebuie să prezintă un anumit grad de scepticism cu privire la aceste acuzații. Trebuie să privim imaginea de ansamblu și să căutăm, cât și să înțelegem, motivațiile persoanei care face acuzațiile. înțelegând aceste motivații vedem că autenticitatea celor afirmate de Elena Udrea trebuie pusă, în mod serios, sub semnul întrebării. Cu atât mai mult că dânsa este persoana cercetată pentru corupție și nu Florian Coldea.

Despre Florian Coldea se pot spune multe și sunt sigur că alte trăsături negative, la fel cum are trăsături pozitive. Dar el este unul din oamenii care, alături de George Maior, au stat în spatele reformei SRI. Astăzi SRI este o instituție democratică și cu o imagine publică extrem de bună, apreciată atât de cetățeni, cât și de partenerii străini. Sunt sigur că aș prefera să aleg cuvântul dl. Coldea oricând peste cel al Elenei Udrea, femeia care, cât timp a fost ministru, nu a făcut prea mare lucru, doar și-a cumpărat multe haine de lux și ... o frunză.

Cutia Pandorei

Pe de altă parte există și un aspect mult mai important decât valabilitatea acuzațiilor aduse de Elena Udrea. Există o imagine de ansamblu care trebuie înțeleasă pe deplin pentru a vedea răul făcut de doamna cu mărul României per ansamblu. Acuzațiile aduse de Elena Udrea deservesc imaginii României în lume, cât și colaborării dintre SRI și partenerii săi occidentali. Practic, de dragul unor interese personale, Elena Udrea ține să prezinte lumii România ca și stat mafiot, în care legea nu funcționează, iar serviciile domină totul.

Acest lucru este cu atât mai grav cu cât România se află în fața unor riscuri de securitate majore, riscuri la care este expusă datorită poziției sale geografică și a rolului de graniță a NATO, respectiv a Uniunii Europene. O astfel de graniță trebuie să fie puternică, inclusiv în ceea ce privește funcționarea statului de drept și colaborarea cu partenerii externi. Lucruri amenințate, pe plan de imagine, de către Elena Udrea, aceasta din urmă implicând un serviciu de informații, neafiliat politic, într-un conflict politic și personal complet penibil, un conflict care aduce atingere intereselor României.

Ce a făcut Elena Udrea a fost să deschidă cutia Pandorei și iată-ne, puși în fața unei situații deloc favorabile. O situația în care imaginea României și a instituțiilor sale de securitate este serios chestionată de către partenerii euroatlantici. Dacă așa înțelege Elena Udrea să servească interesului național atunci nu pot decât să mă bucur și mai mult de faptul că nu a câștigat alegerile prezidențiale, ci este urmărită de către DNA (la fel ca alți doi oameni politici care și-au trădat țara și acum sunt condamnați). Chiar și așa, ce face Elena Udrea în momentul de față s-ar putea să aibă repercursiuni asupra imaginii României în lume ca și stat de drept.

Evident, nu zic că un caz de corupție în cadrul SRI ar trebui mușamalizat, dar acesta face interesul justiției, nu un joc public pentru imagine și răzbunare. Iar Elena Udrea asta face. Este un om politic înfrânt și care nu mai are nimic de pierdut. Aruncă tot ce are mai greu în arsenalul personal și mă îndoiesc că Florian Coldea are să fie singura victimă a delirului vrăjitoarei cu mărul. Imaginea noastră este o victimă la rândul ei, iar alte persoane s-ar putea să fie pomenite de muza blondă a fostului președinte în zilele ce vin. De fapt, multe lucruri interesante se vor petrece în zilele ce vin.

Încheiere

Rămâne să vedem ce va urma. Mă aștept la mai multe declarații din partea Elenei (ce nume cu ghinion), aceasta părând a se bucura de felul în care primește atenție din nou. Elena Udrea s-a aflat pe un drum spre anonimat, rolul și puterea ei politică fiind terminate după alegerile de anul trecut. Lipsită de protecție sau de influență politică, adusă în fața justiției pentru faptele sale, Elena Udrea aruncă tot ce are la îndemână pentru a se salva, dar și pentru a se răzbuna. Intențiile îi sunt clare, dacă afirmațiile sunt adevărate este treaba justiției să afle, dar noi nu putem să-i dăm prea multă crezare fără un verdict al justiției și asta datorită naturii subiective a motivelor sale.

Corupţia ca ameninţare pentru siguranţa naţională

Articol publicat pe blogul Vocea Patriei la data de 14 iunie.

Am văzut astăzi un promo pentru o emisiune în care este abordat cazul comisarului Traian Berbeceanu. Un om care a devenit simbolul profesionalismului în raport cu latura coruptă a sistemului. Simbolul poliţistului onest. Un caz care durează de ceva timp şi nu pare să se sfârşească odată. Primul lucru la care m-am gândit privind acest promo este discursul vicepreşedintelui SUA când a venit în România. Un discurs care a scos în evidenţă cea mai mare slăbiciune a securităţii României, şi deci a graniţei NATO : corupţia.

Corupţia este un fenomen care afectează societatea românească de multă vreme. Nu de ieri sau azi. Acest fenomen se face vizibil încă din perioada fanariotă, perpetuându-se în perioada interbelică şi perfecţionându-se în comunism. Până astăzi a stat în calea progresului societăţii şi a servit unor interese adesea opuse celor româneşti ( fie ele de grup sau ale altor state ). Vorbim de un fenomen care reprezintă principala ameninţare pentru siguranţa naţională a României şi care trebuie extirpat pentru a repara un sistem defect.

Ultima perioada ne-a adus măsuri împotriva corupţiei. Instituţii ale statului au acţionat dur pentru a sancţiona persoanele vinovate de astfel de lucruri. Aici putem vorbi de acţiunile celor de la DNA, DIICOT, SRI, etc. ; dar fenomenul încă nu a fost stopat în totalitatea sa. Încă afectează societatea şi, aşa cum arată cazul Berbeceanu, chiar instituţii importante ale statului în domeniul siguranţei. Iar asta este o problemă majoră.

Este o problemă majoră pentru că actualul context geopolitic şi geostrategic nu ne permite nici o slăbiciune. România se află la graniţa Europei şi a NATO cu orientul. Un orient care se găseşte într-o stare profundă de haos. Conflictul din Ucraina şi acest început de nou război rece ameninţă graniţele şi interesele regionale ale României, la fel cum ameninţă interesele structurilor euro-atlantice din care România face parte.

Corupţia din România reprezintă un gol pe care ruşii, în eventualitatea unui conflict rece, pot să-l exploateze cu mare uşurinţă. Nu ar fi pentru prima dată când aşa ceva se întâmplă. Citind cartea dl. prof. Cristian Troncotă, ”România şi Frontul Secret”, am observat o asemănare de trist augur între România actuală şi cea interbelică cu privire la corupţie. În perioada interbelică Basarabia a fost un centru al corupţiei din România, iar ruşii au profitat de asta. Aşa cum arată dl. Troncotă, cea mai mare parte a administraţiei de peste Prut era formată din agenţi GPU veniţi din Odesa. Nu trebuie să ne mire faptul că ruşii au ocupat Basarabia atât de uşor. Aveau deja jandarmeria, poliţia, administraţia, etc.

Toate aceste structuri au fost infiltrate de către ruşi prin intermediul corupţiei care domnea în acel teritoriu al României. Prin mită, şantaj şi diferite promisiuni, ruşii au reuşit să pună mâna pe administraţia românească din zonă şi să adauge acesteia propria agentură. Uneori acest lucru era extrem de evident, dar nu se putea face mare lucru datorită, aţi ghicit, corupţiei din Basarabia. Astfel securitatea României era ameninţată, autoritatea statului subminată din propriile instituţii.

Cum astăzi fenomenul de corupţie este similar, dar la o scară mai înaltă, există riscul ca o astfel de situaţie să se repete. Oricine poate profita de pe urma dorinţei de putere sau avere a unor funcţionari publici. Oricine poate profita de pe urma acţiunilor ilegale ale unor astfel de funcţionari prin şantaj. Prin oricine nu mă refer exclusiv la Federaţia Rusă, ci şi alte grupuri de interese străine României, sau la organizaţii teroriste ( duşmanul comun al umanităţii ). Astfel siguranţa României primeşte o lovitură dură. O lovitură care afectează în mod direct Europa şi NATO. Motiv pentru care aliaţii noştri principali, americanii, ne atrag atenţia asupra acestei probleme numită corupţie. Ei ştiu că au nevoie de un front puternic în răsărit, de un aliat sigur, la fel cum şi noi avem nevoie de un sistem sănătos şi capabil să stea contra oricăror pericole.

Privind partea pozitivă a lucrurilor putem spune că în sistem există un număr mare de oameni capabili şi patrioţi ( slavă Domnului! ), dar de dragul pragmatismului ne putem întreba : cum rămâne cu restul ? Fiindcă momentan scorul luptei între profesionalism şi corupţie în România pare să fie ceva de genul 50-50. Un scor deloc pozitiv când la graniţă se întâmplă ce se întâmplă şi România trebuie să fie un stat puternic. Un stat cu un guvern capabil să-i apere interesele.

În loc să ne asigurăm de acest lucru şi să ascultăm sfaturile venite de la americani văd că ne adâncim în corupţie. Cel mai ”iubit” dintre partide ( câştigător al alegerilor europarlamentare ) blochează în Parlamentul României orice lege împotriva imunităţii parlamentarilor. Orice lege prin care DNA poate acţiona direct şi sigur împotriva fenomenului de corupţie. Oamenii din sistem care-şi fac meseria devin un simbol de martiriu împotriva corupţiei ( cazul Berbeceanu ), iar oamenii politici oneşti şi cu un trecut sănătos sunt condamnaţi cu sintagma ”băsist” de către o sectă de prozelitism televizat. Aceeaşi sectă care ţine procurorii şi judecătorii sub presiune ca să nu-l vadă pe mogul la puşcărie.

Interesele noastre de viitor depind de vindecarea acestei boli care afectează societatea românească de prea mult timp. Corupţia ne împiedică să avem un sistem de justiţie performant, o politică diferită, o relaţie mai bună cu americanii. Corupţia ne împiedică să atragem investitori străini şi să dezvoltăm capitalul românesc. Corupţia este prima noastră problemă socială, politică şi economică.

Corupţia este un pericol iminent. Principala breşă în sistemul nostru de siguranţă. Motiv pentru care toate instituţiile statului, ca şi toţi cetăţenii, au datoria de a combate acest fenomen. Ne găsim într-o perioadă istorică extrem de complicată pentru destinul României şi nu putem să rămânem în ”somnul cel de veci” în care ne-a adus comunismul şi neo-comunismul. România trebuie să-şi grăbească drumul de modernizare, drumul spre occident şi să rezolve în mod eficient problema corupţiei.

Interesele noastre strategice, geopolitice, economice, militare cer acest lucru. Drumul spre vest, spre prosperitate, spre unirea cu fraţii de peste Prut şi spre o Românie mai sigură este profund legat de rezolvarea acestei probleme. Închei acest articol cu încredere în instituţiile statului şi în oamenii competenţi din aceste instituţii. Cu speranţa că avântul prins de lupta împotriva corupţiei nu se va opri la mijloc, ci va continua.
 
P.S.
Cu privire la cazul Berbeceanu îmi vine în minte un motto : Lex et Honor. Acesta este motto-ul sub care Poliţia Română îşi derulează activitatea. Motto urmat cu stricteţe de către Comisarul Traian Berbeceanu în lupta contra crimei organizate. Un om care pentru că şi-a făcut datoria este prigonit de către latura coruptă a sistemului. Oare câţi astfel de ofiţeri există în poliţie, în structurile de informaţii, în jandarmerie sau alte corpuri de ordine şi siguranţă publică ? Toţi încercând să-şi facă datoria, dar de multe ori confruntându-se cu zidul mizer al corupţiei din România. Măcar opinia publică să-i facă dreptate acestui Alimănescu al secolului nostru.