Se afișează postările cu eticheta Societate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Societate. Afișați toate postările
luni, 2 martie 2015
Mirajul curentelor extremiste
Statului Islamic, organizațiile de extremă dreaptă sau stângă, diferite grupări anarhiste, sunt câteva din formele de manifestare care au reușit să atragă un număr enorm de adepți și aderenți din rândul tinerilor europeni. O mulțime de oameni și în special tineri par să fie atrași de organizații care propun acțiuni extremiste și le oferă acestora un set de credințe absolutiste după care să se călăuzească, fără ca mai apoi să mai pună întrebări. Un set de valori incontestabile pentru viața lor și o menire.
Frica, ura, lipsa unor valori solide și a unei direcții în viață par să fie principala cauză pentru care atât de mulți tineri aleg calea extremismului. Ele servesc drept alimente pentru mișcările și curentele extremiste, reprezentând o amenințare pentru buna dezvoltare a lumii europene. Oamenii se tem de ceea ce nu cunosc și caută metode de a lupta cu aceste lucruri. Urăsc lucrurile care sunt diferite și trec de limita lor de înțelege și caută să le distrugă, dar cel mai important, au nevoie de un set de valori care să le ofere o menire în viață, iar societatea noastră nu le oferă acest lucru.
Lipsa valorilor ca punct de plecare
Dintre toți factorii pe care-i putem lua în considera anomia pare să fie cel mai relevant și cel mai des întâlnit. O idee dezvoltată de sociologul francez Emile Durkheim, ea ține de modul în care absența normelor morale la nivelul societății sau al individului îl duce pe acesta din urmă la sinucidere. Sinuciderea nu este singura consecință a anomiei, ea fiind varianta cea mai extremă. O consecință mult mai vizibilă în zilele noastre ține de căutarea și găsirea unor repere morale.
Într-o societate dominată de relativism și incapabilă să ofere valori sigure, fără semne de întrebare, o bună parte din tineri caută o alternativă pe care o găsesc în diferite curente extremiste sau în cadrul altor religii. Acestea oferă, de cele mai multe ori, răspunsuri sigure și cu pretenții absolutiste care atrag prin natura lor lipsită de incertitudini. Din acest punct de vedere nu trebuie să ne mire faptul că tot mai mulți tineri aleg să se alăture Statului Islamic sau unor organizații extremiste de dreapta când, de fapt, aceste organizații sunt capabile să le ofere o viziune stabilă, un rol și un set de valori.
Omul nu este doar o ființă materială sau instinctuală, deși fiecare o să caute să-și asigure condiții cât mai bune de viață. El este și o ființă rațional-spirituală. Are nevoie de idei, de valori, pentru a-și dezvolta gândirea și viața, pentru a-și întemeia speranțele pe ceva superior. În lipsa lor el va căuta alternative cât mai radicale și va abandona comunitatea din care face parte pentru o alta, aderând la ideile cele mai radicale din comunitatea respectivă pentru a-și dovedi credința. Acest lucru este cel mai valabil pentru tineri, mult mai idealiști și mai atrași spre astfel de curente.
Când problemele vin la pachet...
Situația devine și mai complicată atunci când individul duce lipsă atât de posibilitatea unor condiții bune de trai, dar și de un set de valori sigure pe care să-și construiască viața. Un astfel de duo radicalizează și mai mult individul și-l puteam vedea în toate ideologiile totalitare și utopice ale trecutului. Comunismul și nazismul s-au dezvoltat pe baza unor condiții similare. O societate lipsită de valori sigure și condiții foarte proaste de trăi au permis unor ideologii extremiste și utopice să preia puterea în stat mizând, în primul rând, pe sufletele tinerilor.
Același lucru este valabil și pentru sentimentele de tip negativ precum frica și ura. Acestea se pot dezvolta ca și o consecință ulterioară a anomiei sau se pot dezvolta independent de anomie, dar când sunt puse la un loc cu aceasta problema se intensifică. Ura pentru ceea ce nu putem înțelege, ca produs al fricii, duce oamenii la măsuri și mai radicale decât în mod normal și îi face capabili să calce în picioare alți oameni, cu atât mai mult cu cât își găsesc justificarea în sistemul lor de valori.
Rândurile Statului Islamic, de exemplu, nu sunt formate doar din musulmani de origine arabă, ci și dintr-un număr foarte mare de tineri din vestul Europei. Aceștia s-au convertit la islam și au ales calea extremistă a islamismului în condițiile în care nu reușeau să găsească un set de valori solide în lumea lor, iar acest lucru se amesteca cu incertitudinile de tip material datorate crizei economice. Adăugând acestor probleme sentimente de frică și ură vedem cum se dezvoltă și mișcările de extremă dreaptă sau extremă stângă.
Astfel de persoane nu reușesc să se adapteze din punct de vedere social. Caută ceva ce nu mai există, ceva din trecut, sau poate ceva din viitor. În orice caz, starea de facto nu le este pe plac și atunci caută să o schimbe. Golul valorilor morale este umplut cu valorile unei alte culturi sau ideologii, iar societatea în care au trăit devine ceva care trebuie schimbat, intervenind pretenția adevărului absolut. De aici ia naștere și o parte din caracterul violent al membrilor unor astfel de organizații.
O provocare care necesită un răspuns
Extremismul este alimentat de o serie largă de aspecte sociale, politice și psihologice. Condițiile de trai, atmosfera unei societăți, toate joacă un rol de bază în implantarea ideologiilor extremiste în rândul tinerilor. Întrebarea este cum putem noi, ca societate, răspunde unei astfel de provocări. Criza economică globală, lipsa unor valori absolute în cadrul societății democratice și liberale. Cum putem preveni înmulțirea tinerilor cu idei extremiste, membri ai unor grupări teroriste, în astfel de circumstanțe ?
În mod cert trebuie să reparăm ceea ce nu funcționează. Să ne uităm la societatea noastră și să vedem unde s-a greșit și cum putem îndrepta orice greșeli existente. Un lucru de care se pare că uităm, stagnând în timp ce grupurile de natură anti-socială se dezvoltă. Condițiile de trai nu pot fi îndreptate decât printr-un proces de reparare a sistemului economic actual, cu dispariția crizei economice. O problemă mai complexă este cea de ordin moral.
Trăim într-o societate liberală și democratică, fără valori totalitare sau absolute, altele decât chiar libertatea cetățenilor. Cum facem să oferim tinerilor un sistem moral bine definit fără să călcăm în picioare tocmai aceste valori ? Relativismul și nihilismul nu funcționează. Nu atrag un număr imens de adepți, nu oferă răspunsurile dorite și așteptate de toți. Dacă-i educăm pe tineri doar pentru a-și dezvolta condiții materiale bune și nu ne gândim la aspectele de ordin moral/spiritual, atunci permitem existența unui vid care va fi umplut de orice altceva când condițiile materiale bune dispar.
Clasa politică, mass-media, familia, mediul social și educația joacă cel mai important rol în această direcție. Ele trebuie să dezvolte în rândul tinerilor o serie de valori morale după care aceștia să se ghideze, nu să-i lase într-un deșert doar cu experiența calculelor matematice sau a comentariilor literale. Care sunt valorile care pot fi dezvoltate, valorile specifice societății europene ? O societate care nu este nici religioasă, nici ideologică. Ei bine, libertatea, respectul pentru drepturile și demnitatea celor din jur, toleranța, respectul pentru proprietate, dragostea față de țară și față de țara mai mare, Europa.
Integrarea reală a imigranților
În cadrul acestui articol m-am referit strict la felul în care tinerii europeni sunt atrași de curentele extremiste, dar cum m-am legat în mare măsură de exemplul Statului Islamic cred că merită să fac o scurtă paranteză și să mă refer și la un alt nucleu de recruți pentru această organizație: imigranții musulmani de pe teritoriul european.
Fie că ne place sau nu Uniunea Europeană și-a deschis porțile pentru un număr masiv de imigranți, iar acest lucru este vizibil în occident, unde imigranții dobândesc un număr covârșitor și devin chiar un target electoral major pentru partidele politice. Mulți dintre aceștia sunt musulmani, oamenii din lumea arabă fiind cei mai atrași de acest vis european. Mulți vin în căutarea unei vieți mai bune, alții chiar cu intenția de a distruge lumea europeană, dar primii sunt majoritari și dintre ei o parte găsesc acest tip de viață, o alta nu.
Cu această a doua parte avem problemă integrării reale a imigranților. Imigranți care vin în căutarea unei vieți mai bune, dar găsesc taman opusul. Nu reușesc să se integreze în societatea europeană, nu reușesc să dobândească condiții de trai adecvate și nici nu acceptă valorile specifice acestei societăți. Mulți se trezesc izolați de societatea căreia doresc să i se alăture, iar faptele unor frați de credință mult mai extremiști contribuie la această izolare.
Ei bine, în urma izolării astfel de oameni devin o țintă pentru discursul ISIS și mai apoi militanți în cadrul acestei organizații, sau a altor grupări islamiste. O astfel de situație trebuie prevenită. Guvernele europene, dacă vor să menține o politică pro-imigraționistă, trebuie să adopte măsuri prin care să asigure integrarea imigranților pe piața de muncă, dar și integrarea din punct de vedere social. Măsuri de reducere a discriminării și intoleranței, pe de o parte, dar și de adaptare a comunităților de imigranți la valorile și legile țărilor în care decid să se stabilească.
Concluzie
Revenind la problema valorilor pentru tinerii europeni, acestea trebuie dezvoltate pentru ca ei să nu fie mai târziu atrași de altele mai radicale, absolute, în lipsa unui sistem după care se pot ghida. Mass-media le poate promova prin programe televizate și articole scrise, școala prin ore de etică și educație civică, clasa politică prin modelul propriu și familia, ca nucleul dezvoltării oricărei societăți, prin tot ceea ce se discută și ce se învață în cadrul ei.
Nu sună puțin a îndoctrinare ? Oarecum, dar toți suntem îndoctrinați într-un fel sau altul. A te forma cu o serie de valori este ceva natural și de care sistemul public trebuie să se ocupe tocmai pentru a preveni anomia, pentru a oferi indivizilor dintr-o societate un sistem moral adecvat, aceștia fiind îndemnați altfel să caute alternative de cele mai multe ori radicale.
Nazismul, comunismul și actualmente islamismul înfloresc în cadrul unor societăți lipsite de valori morale puternice, publice. Unde totul e lăsat pe seama individului, iar acesta este lăsat în deșertul nihilismului. Singura cale pentru a evita acest lucru și a le oferi tuturor o șansă de integrare într-un sistem de valori comune este tocmai prin propagarea acestor valori în societate și mai ales în jurul celor tineri, care trebuie să primească astfel de valori înainte ca vocea unor grupări extremiste să ajungă la ei. Altfel vom continua să vedem europeni care devin membri ISIS.
Etichete:
Anomie,
Curente extremiste,
Daesh,
Educație,
Emile Durkheim,
Europa,
Extremism,
ISIS,
Societate,
Statul Islamic,
Tineri,
Uniunea Europeană,
Valori morale
duminică, 22 februarie 2015
Relația dintre biserică și stat într-o Românie modernă
Relația dintre biserică și stat reprezintă unul din subiectele cele mai discutate din ultima perioadă. Acest lucru se datorează în primul rând unor importante schimbări pe plan social. Generațiile ce vin nu mai sunt conectate la diferitele cultele religioase așa cum erau generațiile precedente. De fapt asistăm la un proces destul de interesant. Imediat după revoluția din Decembrie 89 România s-a ales cu o scurtă perioadă de revigorare religioasă, de renaștere a diferitelor forme de spiritualitate reprimate de către ideologia totalitară comunistă. De la acel punct întregul proces a fost unul de limitare treptată a influenței religioasă, tinerii adoptând, treptat, o viziune tot mai sceptică față de religie.
De la punerea sub semnul întrebării a legăturii între Dumnezeu și instituția bisericească s-a ajuns ca întreaga teză a unei religii să fie puse sub semnul întrebării, iar Dumnezeu să fie considerat o entitate fără nici o legătură cu religia în sine. O altă etapă este cea a propagării ateismului, care devin tot mai viral printre cei tineri. Era inevitabil ca o astfel de schimbare la nivel social să nu afecteze și realitatea politică. La urma urmei cele două forme de putere, socială și politică, sunt interdependente și se afectează reciproc, mai ales într-un sistem democratic, unde votul reprezintă calea spre putere. Toți mai mulți oameni doresc o relație mai limitată între biserică și stat, iar politicul trebuie să se ocupe de asta.
Peisajul românesc
Întrebarea este cum facem asta ? Sigur, este o situație complicată. Elementul religios, majoritar ortodox nu este încă irelevant la voturi, dar semnele sunt clare, vorbim de o descreștere a influenței religiei în sfera publică, identitatea religioasă fiind mai mult o formalitate a tradiției familiale și naționale decât o realitate în viața cetățenilor. Oamenii politici depind încă de voturile unui important segment de cetățeni care se identifică cu poziția diferitelor culte, iar asta împiedică o reformă radicală în ceea ce privește relația dintre stat și biserică. Orice reformă trebuie să ține cont de realitățile socio-politice și de valorile specifice statului de drept, democrației, statului laic.
Laicitatea și caracterul secular al statului român nu este pusă sub semnul întrebării, ci modelul de laicitate. Fiindcă peste tot în lume vorbim de modele diferite, lucru prezentat și de prof. Radu Carp într-un eseu din cartea ”Religie, politică și statul de drept”. Laicitatea și secularismul turcesc înseamnă dominarea bisericii de către stat. În Franța nu există nici o legătură, nici de dominare, între stat și biserică. Între timp SUA adoptă un model în care statul apără diferitele culte, drepturile și libertățile lor, fără a se implica în mod direct în viața acestora, iar Germania adoptă un model de colaborare între stat și culte. Toate modele sunt valabile într-un stat laic și secular, păstrând separația dintre biserică și stat, doar că în forme diferite. Care este situația României ?
România recunoaște libertatea și drepturile diferitelor culte religioase de pe teritoriul său. În egală măsură statul român pare să adopte modelul german, cel de colaborare între stat și culte. Colaborarea reprezintă dispoziția de a întreprinde proiecte comune la nivelul societății, dar ea se manifestă și prin finanțarea cultelor, un statut special fiind oferit Bisericii Ortodoxe Române. BOR-ul se identifică de foarte mult ori cu națiunea și folosește cartea istoriei și cea a majorității printre cetățeni pentru a șantaja elementul politic, la fel cum elementul politic folosește finanțarea cultelor ca pe o metodă de a ține sub control BOR-ul, aproape dependent de finanțarea de la stat.
Această situație este una criticată de majoritatea tinerilor, care sunt deranjați de felul în care banii publici se duc la diferitele culte religioase și în special la BOR. La fel de criticate sunt și diferitele feluri prin care BOR își transmite mesajul în spațiul public, colaborând cu statul în acest sens. Până acum ceva timp orele de religie erau opționale, dar doar la cere, ele fiind incluse automat în orarul elevilor, iar acestora li se preda la fel de automat un set de valori și principii specifice cultului ortodox. O astfel de situație nu mai este deloc acceptată de un număr foarte important de cetățeni, iar în ritmul ăsta, ca și repercursiune a corupției din cadrul principalului cult religios, oamenii vor deveni tot mai sceptici cu privire la relația dintre stat și biserică.
Modelul ardelean și independența reală
Situația pare să impune o schimbare de paradigmă. În ce constă o astfel de schimbare ? Opinia mea este că relația dintre stat și biserică trebuie să urmeze principiul șagunian, ca să mă exprim așa. Puțină lume știe că după realizarea Marii Uniri în 1918 problema relației dintre cultul ortodox și stat a trezit un mic conflict în sânul bisericii. Biserica din Țara Românească, subordonată statului și trăind de pe resursele statului, urmărea o continuare a stării de fapt într-o biserică unită în cadrul regatului unit. Acest lucru nu a fost aprobat, la început, și de către cultul ortodox din Transilvania reunită cu patria mamă. Moștenirea istorică era alta, iar acest segment ortodox a militat pentru o separare clară a bisericii de stat, pentru independența de facto a cultului ortodox față de stat și o simplă colaborare socială între cele două.
Modelul respectiv ar trebui pus în aplicare astăzi când, iată, majoritatea românilor par să ceară un model diferit de ce a fost până acum. Dacă situația interbelică era altfel, iar majoritatea cetățenilor doreau o legătură activă și clară între stat și biserica dominantă, situația prezentă este una net diferită. Relația dintre stat și biserică ar trebui redusă la o simplă colaborare pe plan social, care să se manifeste, de fapt, în relația cu toate cultele existente, iar pe plan economic cultele să nu mai primească finanțare de la stat decât pentru proiecte de folos public clar definite. Fiecare cult religios ar trebui să se descurce pe cont propriu în ceea ce privește finanțarea, iar acest lucru este în avantajul ambelor părți, atât a statului, cât și a cultelor. Excepție ar trebui să facă, așa cum am zis, finanțarea unor acțiuni de utilitate publică, lucru la care putem adăuga finanțarea bisericilor ce pot fi clasificate drept monumente istorice.
O astfel de schimbare avantajează statul, care-și poate redirecționa resursele în domenii unde acestea sunt cu adevărat necesare. În egală măsură avantajează cultele, în special BOR, care prin găsirea unor metode de finanțare proprie nu vor mai fi dependente de stat, câștigând o libertatea reală față de stat, nu doar una formală. Acesta a fost și cazul Bisericii Catolice în occident, iar el a funcționat destul de bine, sau a Bisericii Episcopale în SUA. Păstrarea unei interdependențe între stat și culte nu este necesară, fiecare se poate descurca pe cont propriu și fiecare poate colabora pentru binele social atunci când este cazul.
Educația religioasă în școli, o problemă pe care am mai abordat-o, reprezintă o problemă la fel de relevantă și la fel de ușor de rezolvat. De fapt, putem spune că această problemă este oarecum rezolvată. Transformarea orei de religie într-o oră opțională reprezintă un punct de echilibru pentru ambele părți implicate. O oră opțională la care se participă prin cerere. Ce s-ar putea îmbunătăți ar fi transformarea opționalului de religie într-o oră suplimentară care să se desfășoare după orele obișnuite, într-o clasă pentru cei care au ales să participe la acest opțional. Astfel opționalul nu poate interfera cu restul orelor și programul normal al elevilor. Plus că elevii sunt avantajați în ceea ce privește discriminarea. Cei care nu practică o religie nu sunt discriminați de profesori sau o majoritate de elevi religioși, iar cei religioși nu sunt discriminați de o majoritate de colegi atei, putând discuta la ore printre cei care gândesc la fel asupra problemelor de ordin religios.
Aici îmi permit să fac o paranteză. Spațiul liber lăsat printr-o astfel de modificare a opționalului de religie ar putea fi umplut cu o oră mai relevantă, cea de educație etică și civică. O oră de care sistemul nostru educațional are nevoie în momentul de față, fiindcă elevii memorează foarte multe lucruri irelevante, dar învață foarte puține despre lume în care trăiesc, despre normele sociale și valorile specifice statului în care trăiesc. O astfel de oră ar ajuta la acumularea unor informații foarte relevante și, practicată cum trebuie, la dezvoltarea simțului civic a elevilor, care reprezintă, de fapt, elitele de mâine ale națiunii românii.
Concluzie: o stare de echilibru
Cred că este relativ sigur să închei afirmând că lumea se află într-o continuă schimbare. La fel și societatea. Factorul politic, dar și cel religios, trebuie să țină cont de schimbările care au loc la nivel social și să se adapteze în mod constant. Dacă majoritatea cetățenilor sunt nemulțumiți de starea actuală atunci este de la sine înțeles că undeva există o problemă, iar acolo unde există o problemă este nevoie de o schimbare. În egală măsură schimbarea nu este bine venită unde lucrurile funcționează în mod adecvat fără ca nimeni să se plângă. Separarea bisericii de stat reprezintă un aspect fundamental pentru orice stat modern și democratic, iar această separare se face printr-o relație care să reflecte și relația dintre societate, ca întreg, și diferitele culte religioase. În momentul de față se impune o relație mai rece între stat și culte, una care să asigure, de fapt, o situație mult mai bună pentru ambele, o situație care asigură o stare de echilibru real.
sâmbătă, 31 ianuarie 2015
România și extremismul
În ultimul meu articol am abordat riscul reprezentat de mișcările, respectiv partidele, extremiste pentru stabilitatea internă a Uniunii Europene. Criza economică oferă acestora fondul necesar pentru a-și lărgi nucleul electoral, iar la rândul ei, această criză politică de instabilitate pune sub semnul întrebării coeziunea europeană în fața crizelor de securitate care se ridică și care amenință toate statele membre.
Am încercat o abordare generală, referindu-mă la cazul general al Uniunii deși la cele mai evidente exemple: extrema dreaptă care domină spațiul politic în Ungaria și extrema stângă care a câștigat ultimele alegeri din Grecia, ambele oferind un precedent și chiar un suport moral pentru organizațiile extremiste din restul Europei, precum Frontul Național din Franța. În articolul de față vreau să încerc o abordare redusă la spațiul nostru, cel românesc, și să analizez situația mișcărilor extremiste acasă.
Din acest punct de vedere și comparativ cu restul Europei România se află într-o poziție mult mai bună. În ciuda problemelor de natură economică, socială și politică tendințele extremiste sunt destul de reduse la câteva tipologii sociale. Pe de altă parte populismul prinde la oameni, dar nu într-o măsură care să ne sperie și fără tangențe cu discursul exclusiv naționalist sau radical de stânga.
Când ne gândim la tipurile de ideologii extremiste din România două tipologii ne vin în minte: naționalismul, în extrema dreaptă și neo-comunismul, în extrema stângă. Aceste ideologii atrag câteva tipuri de oameni care sunt predispuși să răspundă la un discurs sau altul. Baza lor, ca și peste tot în lume, este o retorică bazată pe frică, ură, sărăcie, promisiuni utopice sau o formă exacerbată de idealism.
În cazul extremismului de dreapta vedem că principalii exponenți sunt fie cei atrași de un discurs al urii sau al fricii, oameni care au aderat la ideologia respectivă datorită faptului că doresc să scape de un anumit grup etnic, sau romantici întârziați care doresc să construiască o societate după chipul și asemănarea lor, sau a ideilor lor, ignorând realitatea unei ființe umane.
Foarte puțini din exponenții acestui curent au de fapt idei despre schimbări practice și pozitive pentru societate. Nu au programe, doar ceva foarte vag și lipsit de sens care atrage oamenii din cele două categorii mai sus menționate. Același lucru se petrece și în extrema stângă, unde doar forma variază, regăsindu-se romantici întârziați sau oameni motivați de utopia egalității și a unui trai mai bun, chiar dacă metodele pentru atingerea unui trai perfect lipsesc sau sunt complet criminale.
În adaos organizațiile extremiste reprezintă o atracție pentru persoanele anti-sociale, izolate de restul lumii. Acestea se regăsesc în orice curent sau organizație care li se asemănă prin felul în care sunt respinse de societate și resping, la rândul lor, cutumele societății. La fel ca și-n cazurile anterioare ei nu reprezintă o forță majoritară sau capabilă să determină o schimbare serioasă.
Partidulețele comuniste, organizațiile neo-legionare și câteva grupuri neo-naziste reprezintă curentul extremist în România. În toate cele trei cazuri vorbim de organizații minuscule, care militează în spațiul public pentru diferite idei, organizând un marș, o comemorare sau o conferință. Atrag un număr limitat de persoane, nereușind să apeleze la majoritatea cetățenilor care, cel puțin în cazul României, nu par să fie motivați de retorica grupărilor extremiste.
Acest lucru se datorează și faptului că la noi condițiile sunt cu totul diferite de cele din alte state precum Grecia, Ungaria sau cele occidentale. Nu avem o problemă a imigranților, iar criza economică nu a atins nivelul celei din Grecia. Avem o problemă cu anumite minorități etnice, dar ea nu este una majoră, limitându-se la anumite grupuri social sau la o simplă opinie ascunsă de către majoritate.
Rasismul împotriva cetățenilor români de etnie rromă și spiritul anti-separatist care se leagă de retorica anti-maghiară sunt relativ limitate, iar schimbul de generații pare să reducă aceste sentimente, atât din partea românilor, cât și din partea unor cetățeni minoritari care înțeleg să nu mai lanseze provocări la un conflict interetnic (cum a fost cazul cetățenilor maghiari până acum).
Conviețuirea cu restul minorităților nu pare să ridice probleme, din contră. Victoria recentă a unui minoritar etnic și religios la alegerile pentru funcția supremă în stat confirmă faptul că majoritatea românilor, în special tinerii, nu sunt atât de interesați de discursul naționalist, un discurs folosit de rivalul lui Klaus Iohannis, dl. Victor Ponta și care nu a reușit să-i aducă nici o victorie, din contră, a stârnit chiar o reacție adversă, un puternic curent anti-naționalist și anti-ortodoxist (nu anti-ortodox).
Această referire la ortodoxism mă aduce la aspectul religios al extremismului. Într-adevăr, extremiștii de dreapta reușesc să-și atrag simpatizanți și prin intermediul unui discurs religios, construit pe confundarea națiunii române cu religia creștin-ortodox. Acest lucru este cel mai vizibil în cazul grupărilor neo-legionare, iar de aici pare să vine un prim nucleu al extremei drepte românești.
Nucleul respectiv este unul dependent de credința religioasă a românilor. Dacă aceasta scade atunci vorbim și de o scădere automată a numărului celor atrași spre extrema dreaptă în virtutea ortodoxismului. Aici și cultelor religioase le revine rolul de a-și educa credincioșii în spiritul toleranței, dar momentan se pare că legionarismul are o influență puternică în cadrul cultului ortodox și prin asta printre credincioși, ceea ce ar putea reprezenta o problemă în anumite circumstanțe.
Sentimente naționaliste sau comunistoide există printre anumite persoane, dar nu într-o formă organizată și majoritatea evită astfel de lucruri. Sunt mai degrabă niște sentimente ascunse și, sperăm, pe cale de dispariție odată ce societatea românească intră pe drumului evoluției sale occidentale. Asta nu înseamnă că grupările extremiste nu trebuie supravegheate, fiindcă aceste grupuri pot organiza acțiuni care să contravină ordinii și liniștii publice sau chiar interesului național, dar amenințarea extremistă nu este nicidecum similară cu cea din restul occidentului, românii adoptând o atitudine mai pasivă în majoritatea cazurilor.
Dacă România este sensibilă la o creștere a extremismului această creștere ar veni pe un segment etnic și religios, dar în circumstanțe deosebite, precum creșterea imigrației în România. În momentul de față nu putem vorbi de o problemă majoră în direcția asta, din contră, comparativ cu restul statelor europene noi nu ne confruntăm cu o problemă majoră a extremismului, cel puțin nu organizat.
marți, 16 decembrie 2014
Dumnezeu a murit
Friedrich Nietzsche a rămas cunoscut în istorie pentru multe lucruri, dar probabil cel mai mult datorită unei afirmații: Dumnezeu e mort. Dumnezeu a murit și noi l-am ucis. Această afirmație a lui Nietzsche a rămas cunoscută și citată până-n zilele noastre, mai populară decât orice alte idei ale marelui filosof și-n ciuda acestui fapt mai puțin înțeleasă decât orcare alta.
Afirmația lui Nietzsche și ideea pe care a lansat-o a fost interpretată în diferite feluri de către diferite persoane. Se pare că omul nu s-a limit la a-l interpreta pe Dumnezeu după chipul și asemănarea proprie, ci a interpretat și idei, idei precum cea lansată de Nietzsche, după propria credință. Pentru atei a fost întărirea argumentului inexistenței unei divinități, iar pentru credincioși confirma că Dumnezeu există și că omul îl ucide prin erorile proprii, unii au spus că-i și o referire la răstignire.
Pentru mine ambele astfel de interpretări sunt total eronate. Nu cred că afirmația lui Nietzsche poate fi considerată drept un argument pentru o dezbatere de genul ”Dumnezeu există sau nu”. Din contră, această afirmația nu are nimic în comun cu eterna dispută între teiști și ateiști. Este o afirmație care, la fel ca o mare parte din filosofia lui Nietzsche, reflectă o stare de fapt. O realitate sociologică și psihologică specifică modernității, lumii în care Nietzsche a trăit.
Când interpretăm ideile și filosofia lui Nietzsche trebuie să ținem cont de realitatea acelor vremuri. Friedrich Nietzsche a trăit într-o epocă prin natura sa nihilistă. Ideile religioase ale trecutului se clătinau sub lovitura noilor descoperiri științifice, iar lumea era asemeni unui deșert. Moralitatea și sufletul lumii vechi s-au prăbușit, stabilitatea și siguranța mulțimilor a dispărut, acum toți mergeau printr-un deșert, fără nici un ghid, fără nici o direcție clară. Mergeau spre nicăieri.
Mai degrabă Nietzsche se referea la această realitate existentă decât la o discuție teologică. Pentru Nietzsche Dumnezeu a murit. Dar nu un Dumnezeu despre a cărui existență nu știa nimic, ci Dumnezeu ca simbol pentru vechea religie, pentru moralitatea care a caracterizat lumea până atunci și care oferea oamenilor o fundație și un scop. Iar cei care l-au ucis am fost chiar noi, renunând la vechile idei pentru a scoate capul afară și a vedea deșertul, marele nimic.
Rezultatul firesc a fost căutarea unor noi zei, a unor noi idoli făcuți după chipul și asemănarea omului sau, în cazul de față, a dorințelor sale. De data asta mai raționali și mai naturali decât permitea înțelegerea antică, tribală. Așa s-au născut o mulțime de ideologii și doctrine care au cuprins mai târziu spiritul maselor, ducând până la fanatism. Nietzsche nu a făcut decât să constate realitatea lucrurilor și a constatat-o perfect, așa cum era.
Constatând realitatea nihilismului Nietzsche a fost clasificat drept un nihilist la rândul său, dar nu a fost în totalitate așa. În locul vechilor zei, cât și a celor noi, Nietzsche a propus propriul său concept: supraomul. Un concept prin care omul trebuia să se elibereze de orice control extern, de orice zeu sau dogmă inventată de propria sa minte, de orice frică de păcat, și să-și croiască propriul drum prin acest deșert, bazându-se astfel de pe propria-i putere și dorință de biruință asupra lumii.
Revenind la ideea de bază a articolului, Dumnezeu e mort nu este un argument religios sau anti-religios. Nietzsche a văzut cum evoluau lucrurile în lumea sa și a înțeles să prezinte asta printr-o frază simbolică. Dumnezeul de care vorbește Nietzsche este fundamentul creștin al vechii Europe cu toate legile sale morale pe care noi am ales să-l dăm la o parte. Acum suntem liberi. Lipsiți de siguranța propriei ignoranțe, dar încercăm să naștem alți zei și alte reguli pentru a ne oferi această siguranță. Nietzsche propunea opusul. Să îmbrățișăm lumea așa cum este ea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



