Legea ”anti-legionară” – normală și necesară

Timpul nu mi-a permis să mai public atât de des pe cât aș fi vrut, astfel că nu am reușit să abordez unele teme importante care s-au aflat în atenția opiniei publice aceste zile. O astfel de temă este și foarte contestata, dar și foarte necesara lege ”anti-legionară”. Legea, propusă de Crin Antonescu și promulgată de către președintele Iohannis, vine ca și o completare pentru ordonanța de urgență a guvernului condus de Adrian Năstase, extinzând sfera legii în lumea virtuală și adăugând alături de fascism, rasism, nazism, xenofobie și ideologia legionară.

Proiectul de lege a fost criticat în principal de către adepții acestei ideologii, cum era de așteptat, iar printre argumente putem sesiza apelul la libertatea de expresie, lipsa necesității într-o țară cu un sentiment anti-semit redus, diferența dintre fascism și legionarism, cultul unor personalități precum Petre Țuțea sau Mircea Eliade și apelul la memoria celor care au suferit în munți și-n închisori sub regimul comunist. Din punctul meu aceste argumente sunt trase de păr și nu au nimic de a face cu ce vizează legea de fapt. Includerea legionarismului pe lista de ideologii ”interzise” este atât normală, cât și necesară.

Când vorbim despre libertatea conștiinței și libertatea de expresie trebuie să ținem cont de faptul că în nici un stat democratic nu există o libertate absolută. Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia și, în egală măsură, unde afectează securitatea și integritatea altor cetățeni. Indiferent ce ar susține neo-legionarii ideologia lor a afectat în trecut libertatea și integritatea unor cetățeni a căror singură vină a fost apartenența la o etnie diferită și poate să o facă din nou. Mulți oameni aud de legionarism și Codreanu pe internet și de aici ajung să dezvolte sentimente ostile față de anumite minorități, formând o posibilă amenințare pentru acești cetățeni români. Nu există libertate de exprimare atunci când îndemni la uciderea unui om, la fel nu există nici când promovezi o ideologie care îndeamnă, direct sau indirect, în această direcție.

Acest lucru este afirmat și în Constituție unde există contexte în care libertatea de exprimare poate să fie restrânsă pentru interesele statului și binele tuturor cetățenilor. Tot acolo se afirmă că orice restrângere trebuie să fie în proporție cu situația reală. Avocații legionarismului afirmă că în România nu există un curent legionar/anti-semit puternic. Sigur, poate nu există unul cu adevărat puternic, dar există un curent, iar acesta este în creștere. De fapt cunosc bine lumea legionară și pot afirma că este în creștere. Propaganda online, corupția în spațiul public, lipsa de valori și căutarea unei identități împing mulți tineri dezordonați sufletește în această direcție.

Din acest punct de vedere putem spune că legea ”anti-legionară” are și un vădit caracter preventiv. Dorim să prevenim o situație din care s-ar putea să nu mai avem cale de întoarcere. Dorim să prevenim propagarea unei ideologii periculoase și aproape anarhice, a căror exponenți se consideră aleși de Divinitate și prin asta pot avea dreptul să afirme orice și, în sfârșit, să facă orice. Legile și măsurile cu caracter preventiv nu sunt ceva nou, ci din contră, ceva perfect normal în multe state, inclusiv cele democratice. Germania, de exemplu, este printre cele mai intolerante state cu extremismul de dreapta și cu propagarea urii.

Românul de rând este vulnerabil la legionarism, la o ideologie extremistă care apelează la sentimentele de patriotism și credință creștinească specifice multor români, cât și la nemulțumirile față de situație curentă a țării. Deci posibilitatea creșterii unei astfel de ideologii și a unor organizații exponente este cât se poate de reală și nu este de dorit. În primul rând pentru că ar amenința securitatea și integritatea unor cetățeni români ce aparțin diferitelor minorități, în al doilea rând pentru că ar reprezenta o problemă și pentru interesele statului.

Deși se proclamă naționaliști mulți exponenți ai extremei drepte din Europa și din România sunt astăzi o simplă coloană a 5-a pentru mașina de propagandă a Federației Ruse. Aderența Rusiei la valorile tradiționale o face atrăgătoare pentru naționaliști, iar naționalismul european este atrăgător pentru Rusia datorită capacității subversive față de guvernele europene. În România majoritatea legionarilor se prezintă drept fani ai lui Vladimir Putin și critici ai unei ”oculte mondiale” invizibile, conduse de americani și … evrei. Dacă legionarismul este util pentru cineva acel cineva este președintele Rusiei care se bucură, asemeni predecesorilor săi sovietici, de idioții utili de pe tot cuprinsul pământului.

Avocații legionarismului apelează și au apelat mereu la diferența dintre ideologia fascistă și cea legionară. Ca și student la științe politice aș înclina să spun că nu există o astfel de diferență, nu în mod real, ci vorbim de fapt despre o formă de fascism clerical fiindcă ideologia legionară prin noțiunile sale de bază corespundă noțiunilor de bază ale fascismului. Dar nu este nevoie, fiindcă acest argument nu mai stă în picioare. Tocmai pentru a evita acest argument sofist legea face o diferență între fascism și legionarism, menționându-le ca două ideologii diferite, dar la fel de negative în istorie și periculoase în prezent pentru viitor.

Nu mă credeți ? Să recapitulăm deci ce scria Corneliu Zelea Codreanu în cartea sa, Pentru Legionari. Acolo își afirma cu mândrie anti-semitismul, fiind bucuros de faptul că a călăuzit studenți germani pe calea aceasta. Și-a afirmat în repetate rânduri susținerea pentru Hitler și pentru Mussolini, iar mulți neo-legionari nu sunt cu nimic diferiți. Dacă în fața altora neagă astfel de lucruri, în cercuri restrânse își arată ura, dorințele reale și admirația pentru tot ce înseamnă național-socialism, fascism, cu legionarismul fiind, desigur, românesc, deci pe o treaptă superioară.

Acest lucru mi se pare cel mai hilar. Ideea că a interzice promovarea legionarismului este un act anti-românesc… cum naibii definim anti-românismul ? Mi se pare o aberație în adevăratul sens al cuvântului. De când românitatea este identică cu o organizație temporală din sec.XX și cu câteva personalități care au aderat la această doar ca apoi să se căiască, din cauza contextului istoric ? Și cum rămâne totuși cu acei titani ai istoriei noastre uciși de legionari ? Nicolae Iorga, istoric și naționalist luminat, Virgil Madgearu, geniu al economiei interbelice ? Aceștia nu sunt și ei oameni de valoare ai istoriei noastre ? Mult mai valoroși aș spune decât majoritatea legionarilor (să ne aducem aminte că cei mai mulți legionari erau țărani frustrați și copii idealiști ori teribiliști, cum este cazul și astăzi, intelectualii au fost puțini și au aderat mai degrabă din atracția spre ceva simplu, îmbrăca în haina romantismului, ceva ce reușea să-ți ofer un sens, o menire).

Mulți văd legionarismul altfel nu pentru că ar cunoaște istoria, fiindcă în mod clar nu o cunosc, ci pentru că este ceva românesc. Îl consideră al lor și excesul de naționalism iată, ne face ignoranți cu privire la realitate. Credem că tot ce producem este altfel decât ce-i în afară, mai bun. Lucru cât se poate de absurd. Fascismul românesc e altfel, comunismul românesc e altfel, feudalismul românesc e altfel, barbarii daci sunt altfel decât barbarii germanici, totul într-un sens pozitiv. Sigur, au existat diferențe datorate geografiei și culturii, dar asta nu înseamnă automat ceva pozitiv.

Trebuie spus și că dacă ai pătimit în închisorile comuniste sau în munți asta nu schimbă istoria, asta nu șterge cu buretele masacrul de la Jilava, crimele împotriva evreilor, soldații români uciși în timpul rebeliunii legionare, asasinatele comise de și sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu. Legionarii au fost arestați de comuniști la fel ca și țărăniștii și liberalii (adversari ai Mișcării Legionare) pentru că reprezentau o altă ideologie, de neacceptat într-un regim totalitar precum comunismul sau precum legionarismul înainte. Asta nu înseamnă automat că legionarii au fost oameni buni, iar a invoca memoria unui Ogoranu nu curăță istoria legiunii și ideologia legionară de crimă.

Sunt și lucruri criticabile la această lege sau la promotorii ei, desigur. Mi se pare prea vagă, lasă prea mult loc pentru interpretări, dar ideea în sine este bună. Îmi displace de asemenea felul în care anumite persoane se raportează la sentințele date de un tribunal de ocupație sovietic pentru a defini criminalii de război, dar a interzice promovarea unor ideologii extremiste și cultul unor persoane care se fac vinovate de crime împotriva umanității este în sine un lucru bun, iar apelul acesta stupid la naționalism îmi displace. Îmi displace să aud că ne atacă eroii. Încă nu suntem o națiune suficient de matură încât să acceptăm faptul că istoria noastră nu este perfectă, că poveștile din basme nu sunt reale și că suntem o simplă națiune printre națiuni.

Mă îngrijorează totodată felul în care opinia publică va reacționa la această lege. Există oricând posibilitatea ca ea să-i coaguleze pe exponenții și adepții extremismului de dreapta, deși aș spune că șansele sunt mici. Neo-legionarii au fost și sunt dezbinați de propriile orgolii. Vom asistat la reacțiile unor persoane izolate și o serie de istericale. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Legea ”anti-legionară” a fost adoptată într-un context geopolitic specific. Vedem cum în lume extrema dreaptă începe să se afirme datorită erorilor politice și economice ale occidentului. Vedem cum aceasta acționează peste tot ca o forță subversivă, ca o coloană a 5-a pentru un stat care reprezintă o amenințare față de România. A pune legionarismul alături de fascism și a stopa propaganda online odată cu asta este un lucru normal și necesar. Este normal și necesar să protejăm toți cetățenii României indiferent de etnie sau religie și să apărăm interesele statului de orice vulnerabilități.

Cred că legea anti-legionară este bună, normală și necesară în contextul actual. Mai cred că națiunea română și istoria noastră, valorile noastre, nu se identifică cu o ideologie ce s-a născut doar ca o reacție la altă extremă, cea comunistă și care era menită să piară odată cu aceasta.Cred că ne putem construi identitatea și pe altceva decât pe ură și că în Legiune Eliade era minoritatea, țăranul analfabet și ucigaș fiind majoritatea. Pentru prezent și pentru viitor acest naționalism retrograd care refuză evoluția speciei umane nu-și are nici un rost, este doar o piedică peste care trebuie să trecem. Încă atrage oameni fiindcă există o dorință de identitate și-n epoca globalizării, dar tot ce mai poate produce este război și suferință.

P.S. Și nu, nu ne interzice nimeni să studiem istoria sau să-l citim pe Eliade, ce interzice această lege, de fapt, este promovarea ideologiilor extremiste în public și cultul celor care se fac vinovați de crime împotriva umanității sau crime de război. Sigur că un istoric poate să citească Pentru Legionari. Ce nu poate să facă este să vină cu cartea respectivă în Piața Universității și să proclame că aici este biblia națiunii române, o carte în care se întâmplă să existe îndemnuri la ură de rasă.

România și extremismul

În ultimul meu articol am abordat riscul reprezentat de mișcările, respectiv partidele, extremiste pentru stabilitatea internă a Uniunii Europene. Criza economică oferă acestora fondul necesar pentru a-și lărgi nucleul electoral, iar la rândul ei, această criză politică de instabilitate pune sub semnul întrebării coeziunea europeană în fața crizelor de securitate care se ridică și care amenință toate statele membre.

Am încercat o abordare generală, referindu-mă la cazul general al Uniunii deși la cele mai evidente exemple: extrema dreaptă care domină spațiul politic în Ungaria și extrema stângă care a câștigat ultimele alegeri din Grecia, ambele oferind un precedent și chiar un suport moral pentru organizațiile extremiste din restul Europei, precum Frontul Național din Franța. În articolul de față vreau să încerc o abordare redusă la spațiul nostru, cel românesc, și să analizez situația mișcărilor extremiste acasă.

Din acest punct de vedere și comparativ cu restul Europei România se află într-o poziție mult mai bună. În ciuda problemelor de natură economică, socială și politică tendințele extremiste sunt destul de reduse la câteva tipologii sociale. Pe de altă parte populismul prinde la oameni, dar nu într-o măsură care să ne sperie și fără tangențe cu discursul exclusiv naționalist sau radical de stânga.

Când ne gândim la tipurile de ideologii extremiste din România două tipologii ne vin în minte: naționalismul, în extrema dreaptă și neo-comunismul, în extrema stângă. Aceste ideologii atrag câteva tipuri de oameni care sunt predispuși să răspundă la un discurs sau altul. Baza lor, ca și peste tot în lume, este o retorică bazată pe frică, ură, sărăcie, promisiuni utopice sau o formă exacerbată de idealism.

În cazul extremismului de dreapta vedem că principalii exponenți sunt fie cei atrași de un discurs al urii sau al fricii, oameni care au aderat la ideologia respectivă datorită faptului că doresc să scape de un anumit grup etnic, sau romantici întârziați care doresc să construiască o societate după chipul și asemănarea lor, sau a ideilor lor, ignorând realitatea unei ființe umane.

Foarte puțini din exponenții acestui curent au de fapt idei despre schimbări practice și pozitive pentru societate. Nu au programe, doar ceva foarte vag și lipsit de sens care atrage oamenii din cele două categorii mai sus menționate. Același lucru se petrece și în extrema stângă, unde doar forma variază, regăsindu-se romantici întârziați sau oameni motivați de utopia egalității și a unui trai mai bun, chiar dacă metodele pentru atingerea unui trai perfect lipsesc sau sunt complet criminale.

În adaos organizațiile extremiste reprezintă o atracție pentru persoanele anti-sociale, izolate de restul lumii. Acestea se regăsesc în orice curent sau organizație care li se asemănă prin felul în care sunt respinse de societate și resping, la rândul lor, cutumele societății. La fel ca și-n cazurile anterioare ei nu reprezintă o forță majoritară sau capabilă să determină o schimbare serioasă.

Partidulețele comuniste, organizațiile neo-legionare și câteva grupuri neo-naziste reprezintă curentul extremist în România. În toate cele trei cazuri vorbim de organizații minuscule, care militează în spațiul public pentru diferite idei, organizând un marș, o comemorare sau o conferință. Atrag un număr limitat de persoane, nereușind să apeleze la majoritatea cetățenilor care, cel puțin în cazul României, nu par să fie motivați de retorica grupărilor extremiste.

Acest lucru se datorează și faptului că la noi condițiile sunt cu totul diferite de cele din alte state precum Grecia, Ungaria sau cele occidentale. Nu avem o problemă a imigranților, iar criza economică nu a atins nivelul celei din Grecia. Avem o problemă cu anumite minorități etnice, dar ea nu este una majoră, limitându-se la anumite grupuri social sau la o simplă opinie ascunsă de către majoritate.

Rasismul împotriva cetățenilor români de etnie rromă și spiritul anti-separatist care se leagă de retorica anti-maghiară sunt relativ limitate, iar schimbul de generații pare să reducă aceste sentimente, atât din partea românilor, cât și din partea unor cetățeni minoritari care înțeleg să nu mai lanseze provocări la un conflict interetnic (cum a fost cazul cetățenilor maghiari până acum).

Conviețuirea cu restul minorităților nu pare să ridice probleme, din contră. Victoria recentă a unui minoritar etnic și religios la alegerile pentru funcția supremă în stat confirmă faptul că majoritatea românilor, în special tinerii, nu sunt atât de interesați de discursul naționalist, un discurs folosit de rivalul lui Klaus Iohannis, dl. Victor Ponta și care nu a reușit să-i aducă nici o victorie, din contră, a stârnit chiar o reacție adversă, un puternic curent anti-naționalist și anti-ortodoxist (nu anti-ortodox).

Această referire la ortodoxism mă aduce la aspectul religios al extremismului. Într-adevăr, extremiștii de dreapta reușesc să-și atrag simpatizanți și prin intermediul unui discurs religios, construit pe confundarea națiunii române cu religia creștin-ortodox. Acest lucru este cel mai vizibil în cazul grupărilor neo-legionare, iar de aici pare să vine un prim nucleu al extremei drepte românești.

Nucleul respectiv este unul dependent de credința religioasă a românilor. Dacă aceasta scade atunci vorbim și de o scădere automată a numărului celor atrași spre extrema dreaptă în virtutea ortodoxismului. Aici și cultelor religioase le revine rolul de a-și educa credincioșii în spiritul toleranței, dar momentan se pare că legionarismul are o influență puternică în cadrul cultului ortodox și prin asta printre credincioși, ceea ce ar putea reprezenta o problemă în anumite circumstanțe.

Sentimente naționaliste sau comunistoide există printre anumite persoane, dar nu într-o formă organizată și majoritatea evită astfel de lucruri. Sunt mai degrabă niște sentimente ascunse și, sperăm, pe cale de dispariție odată ce societatea românească intră pe drumului evoluției sale occidentale. Asta nu înseamnă că grupările extremiste nu trebuie supravegheate, fiindcă aceste grupuri pot organiza acțiuni care să contravină ordinii și liniștii publice sau chiar interesului național, dar amenințarea extremistă nu este nicidecum similară cu cea din restul occidentului, românii adoptând o atitudine mai pasivă în majoritatea cazurilor.

Dacă România este sensibilă la o creștere a extremismului această creștere ar veni pe un segment etnic și religios, dar în circumstanțe deosebite, precum creșterea imigrației în România. În momentul de față nu putem vorbi de o problemă majoră în direcția asta, din contră, comparativ cu restul statelor europene noi nu ne confruntăm cu o problemă majoră a extremismului, cel puțin nu organizat.