Legea ”anti-legionară” – normală și necesară

Timpul nu mi-a permis să mai public atât de des pe cât aș fi vrut, astfel că nu am reușit să abordez unele teme importante care s-au aflat în atenția opiniei publice aceste zile. O astfel de temă este și foarte contestata, dar și foarte necesara lege ”anti-legionară”. Legea, propusă de Crin Antonescu și promulgată de către președintele Iohannis, vine ca și o completare pentru ordonanța de urgență a guvernului condus de Adrian Năstase, extinzând sfera legii în lumea virtuală și adăugând alături de fascism, rasism, nazism, xenofobie și ideologia legionară.

Proiectul de lege a fost criticat în principal de către adepții acestei ideologii, cum era de așteptat, iar printre argumente putem sesiza apelul la libertatea de expresie, lipsa necesității într-o țară cu un sentiment anti-semit redus, diferența dintre fascism și legionarism, cultul unor personalități precum Petre Țuțea sau Mircea Eliade și apelul la memoria celor care au suferit în munți și-n închisori sub regimul comunist. Din punctul meu aceste argumente sunt trase de păr și nu au nimic de a face cu ce vizează legea de fapt. Includerea legionarismului pe lista de ideologii ”interzise” este atât normală, cât și necesară.

Când vorbim despre libertatea conștiinței și libertatea de expresie trebuie să ținem cont de faptul că în nici un stat democratic nu există o libertate absolută. Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia și, în egală măsură, unde afectează securitatea și integritatea altor cetățeni. Indiferent ce ar susține neo-legionarii ideologia lor a afectat în trecut libertatea și integritatea unor cetățeni a căror singură vină a fost apartenența la o etnie diferită și poate să o facă din nou. Mulți oameni aud de legionarism și Codreanu pe internet și de aici ajung să dezvolte sentimente ostile față de anumite minorități, formând o posibilă amenințare pentru acești cetățeni români. Nu există libertate de exprimare atunci când îndemni la uciderea unui om, la fel nu există nici când promovezi o ideologie care îndeamnă, direct sau indirect, în această direcție.

Acest lucru este afirmat și în Constituție unde există contexte în care libertatea de exprimare poate să fie restrânsă pentru interesele statului și binele tuturor cetățenilor. Tot acolo se afirmă că orice restrângere trebuie să fie în proporție cu situația reală. Avocații legionarismului afirmă că în România nu există un curent legionar/anti-semit puternic. Sigur, poate nu există unul cu adevărat puternic, dar există un curent, iar acesta este în creștere. De fapt cunosc bine lumea legionară și pot afirma că este în creștere. Propaganda online, corupția în spațiul public, lipsa de valori și căutarea unei identități împing mulți tineri dezordonați sufletește în această direcție.

Din acest punct de vedere putem spune că legea ”anti-legionară” are și un vădit caracter preventiv. Dorim să prevenim o situație din care s-ar putea să nu mai avem cale de întoarcere. Dorim să prevenim propagarea unei ideologii periculoase și aproape anarhice, a căror exponenți se consideră aleși de Divinitate și prin asta pot avea dreptul să afirme orice și, în sfârșit, să facă orice. Legile și măsurile cu caracter preventiv nu sunt ceva nou, ci din contră, ceva perfect normal în multe state, inclusiv cele democratice. Germania, de exemplu, este printre cele mai intolerante state cu extremismul de dreapta și cu propagarea urii.

Românul de rând este vulnerabil la legionarism, la o ideologie extremistă care apelează la sentimentele de patriotism și credință creștinească specifice multor români, cât și la nemulțumirile față de situație curentă a țării. Deci posibilitatea creșterii unei astfel de ideologii și a unor organizații exponente este cât se poate de reală și nu este de dorit. În primul rând pentru că ar amenința securitatea și integritatea unor cetățeni români ce aparțin diferitelor minorități, în al doilea rând pentru că ar reprezenta o problemă și pentru interesele statului.

Deși se proclamă naționaliști mulți exponenți ai extremei drepte din Europa și din România sunt astăzi o simplă coloană a 5-a pentru mașina de propagandă a Federației Ruse. Aderența Rusiei la valorile tradiționale o face atrăgătoare pentru naționaliști, iar naționalismul european este atrăgător pentru Rusia datorită capacității subversive față de guvernele europene. În România majoritatea legionarilor se prezintă drept fani ai lui Vladimir Putin și critici ai unei ”oculte mondiale” invizibile, conduse de americani și … evrei. Dacă legionarismul este util pentru cineva acel cineva este președintele Rusiei care se bucură, asemeni predecesorilor săi sovietici, de idioții utili de pe tot cuprinsul pământului.

Avocații legionarismului apelează și au apelat mereu la diferența dintre ideologia fascistă și cea legionară. Ca și student la științe politice aș înclina să spun că nu există o astfel de diferență, nu în mod real, ci vorbim de fapt despre o formă de fascism clerical fiindcă ideologia legionară prin noțiunile sale de bază corespundă noțiunilor de bază ale fascismului. Dar nu este nevoie, fiindcă acest argument nu mai stă în picioare. Tocmai pentru a evita acest argument sofist legea face o diferență între fascism și legionarism, menționându-le ca două ideologii diferite, dar la fel de negative în istorie și periculoase în prezent pentru viitor.

Nu mă credeți ? Să recapitulăm deci ce scria Corneliu Zelea Codreanu în cartea sa, Pentru Legionari. Acolo își afirma cu mândrie anti-semitismul, fiind bucuros de faptul că a călăuzit studenți germani pe calea aceasta. Și-a afirmat în repetate rânduri susținerea pentru Hitler și pentru Mussolini, iar mulți neo-legionari nu sunt cu nimic diferiți. Dacă în fața altora neagă astfel de lucruri, în cercuri restrânse își arată ura, dorințele reale și admirația pentru tot ce înseamnă național-socialism, fascism, cu legionarismul fiind, desigur, românesc, deci pe o treaptă superioară.

Acest lucru mi se pare cel mai hilar. Ideea că a interzice promovarea legionarismului este un act anti-românesc… cum naibii definim anti-românismul ? Mi se pare o aberație în adevăratul sens al cuvântului. De când românitatea este identică cu o organizație temporală din sec.XX și cu câteva personalități care au aderat la această doar ca apoi să se căiască, din cauza contextului istoric ? Și cum rămâne totuși cu acei titani ai istoriei noastre uciși de legionari ? Nicolae Iorga, istoric și naționalist luminat, Virgil Madgearu, geniu al economiei interbelice ? Aceștia nu sunt și ei oameni de valoare ai istoriei noastre ? Mult mai valoroși aș spune decât majoritatea legionarilor (să ne aducem aminte că cei mai mulți legionari erau țărani frustrați și copii idealiști ori teribiliști, cum este cazul și astăzi, intelectualii au fost puțini și au aderat mai degrabă din atracția spre ceva simplu, îmbrăca în haina romantismului, ceva ce reușea să-ți ofer un sens, o menire).

Mulți văd legionarismul altfel nu pentru că ar cunoaște istoria, fiindcă în mod clar nu o cunosc, ci pentru că este ceva românesc. Îl consideră al lor și excesul de naționalism iată, ne face ignoranți cu privire la realitate. Credem că tot ce producem este altfel decât ce-i în afară, mai bun. Lucru cât se poate de absurd. Fascismul românesc e altfel, comunismul românesc e altfel, feudalismul românesc e altfel, barbarii daci sunt altfel decât barbarii germanici, totul într-un sens pozitiv. Sigur, au existat diferențe datorate geografiei și culturii, dar asta nu înseamnă automat ceva pozitiv.

Trebuie spus și că dacă ai pătimit în închisorile comuniste sau în munți asta nu schimbă istoria, asta nu șterge cu buretele masacrul de la Jilava, crimele împotriva evreilor, soldații români uciși în timpul rebeliunii legionare, asasinatele comise de și sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu. Legionarii au fost arestați de comuniști la fel ca și țărăniștii și liberalii (adversari ai Mișcării Legionare) pentru că reprezentau o altă ideologie, de neacceptat într-un regim totalitar precum comunismul sau precum legionarismul înainte. Asta nu înseamnă automat că legionarii au fost oameni buni, iar a invoca memoria unui Ogoranu nu curăță istoria legiunii și ideologia legionară de crimă.

Sunt și lucruri criticabile la această lege sau la promotorii ei, desigur. Mi se pare prea vagă, lasă prea mult loc pentru interpretări, dar ideea în sine este bună. Îmi displace de asemenea felul în care anumite persoane se raportează la sentințele date de un tribunal de ocupație sovietic pentru a defini criminalii de război, dar a interzice promovarea unor ideologii extremiste și cultul unor persoane care se fac vinovate de crime împotriva umanității este în sine un lucru bun, iar apelul acesta stupid la naționalism îmi displace. Îmi displace să aud că ne atacă eroii. Încă nu suntem o națiune suficient de matură încât să acceptăm faptul că istoria noastră nu este perfectă, că poveștile din basme nu sunt reale și că suntem o simplă națiune printre națiuni.

Mă îngrijorează totodată felul în care opinia publică va reacționa la această lege. Există oricând posibilitatea ca ea să-i coaguleze pe exponenții și adepții extremismului de dreapta, deși aș spune că șansele sunt mici. Neo-legionarii au fost și sunt dezbinați de propriile orgolii. Vom asistat la reacțiile unor persoane izolate și o serie de istericale. Nimic mai mult, nimic mai puțin. Legea ”anti-legionară” a fost adoptată într-un context geopolitic specific. Vedem cum în lume extrema dreaptă începe să se afirme datorită erorilor politice și economice ale occidentului. Vedem cum aceasta acționează peste tot ca o forță subversivă, ca o coloană a 5-a pentru un stat care reprezintă o amenințare față de România. A pune legionarismul alături de fascism și a stopa propaganda online odată cu asta este un lucru normal și necesar. Este normal și necesar să protejăm toți cetățenii României indiferent de etnie sau religie și să apărăm interesele statului de orice vulnerabilități.

Cred că legea anti-legionară este bună, normală și necesară în contextul actual. Mai cred că națiunea română și istoria noastră, valorile noastre, nu se identifică cu o ideologie ce s-a născut doar ca o reacție la altă extremă, cea comunistă și care era menită să piară odată cu aceasta.Cred că ne putem construi identitatea și pe altceva decât pe ură și că în Legiune Eliade era minoritatea, țăranul analfabet și ucigaș fiind majoritatea. Pentru prezent și pentru viitor acest naționalism retrograd care refuză evoluția speciei umane nu-și are nici un rost, este doar o piedică peste care trebuie să trecem. Încă atrage oameni fiindcă există o dorință de identitate și-n epoca globalizării, dar tot ce mai poate produce este război și suferință.

P.S. Și nu, nu ne interzice nimeni să studiem istoria sau să-l citim pe Eliade, ce interzice această lege, de fapt, este promovarea ideologiilor extremiste în public și cultul celor care se fac vinovați de crime împotriva umanității sau crime de război. Sigur că un istoric poate să citească Pentru Legionari. Ce nu poate să facă este să vină cu cartea respectivă în Piața Universității și să proclame că aici este biblia națiunii române, o carte în care se întâmplă să existe îndemnuri la ură de rasă.

Libertate și securitate

”Cei care sunt dispuşi să renunţe la libertatea esenţială pentru a obţine puţină siguranţă temporară, nu merită nici libertate, nici siguranţă.”

- Benjamin Franklin

Ultimele atacuri teroriste din Paris și destructurarea unor rețele teroriste la nivel european au adus în discuție o temă foarte delicată și controversată, și anume: ce alegem între libertate și securitate ? Întrebarea este una pertinentă în condițiile în care Europa a fost lovită pe neașteptate de către o forță non-statala, terorismul de sorginte islamică, dar cred că răspunsurile sunt adeseori greșite.

Libertatea și securitatea sunt aspecte esențiale pentru buna funcționare a unei societăți umane în general și a unei societăți democratice în particular. Cele două sunt într-o serioasă dependență una de alta, dar, în mod paradoxal, creșterea nivelului într-o anumită direcție implică și scăderea nivelului în alta. Mai exact, dacă vrem mai multă libertate trebuie să mai scădem din nivelul de securitate și viceversa.

Despre asta s-a vorbit în ultimele zile la nivel european și inclusiv la noi, pe plaiurile mioritice de descendență daco-romană, sau exclusiv dacică pentru alții. S-au găsit avocați ai scăderii libertății pentru o creștere a nivelului de securitate, dar și alții care au criticat o astfel de idee și au afirmat că libertatea și securitate nu se contrazic, iar noi nu trebuie să renunțăm la nici o parte din libertate pentru niște legi de genul ”patriot act”.

Într-un anumit fel a doua perspectivă este corectă, dar până la un punct. Să renunțăm la prea multă libertate de dragul securității ar însemna să anulăm din start valorile pe care încercăm să le protejăm prin securitatea respectivă. Dar nici nu putem să exagerăm și să spunem că avem nevoie de un fel de nivel maxim de libertate care să implice scăderea securității.

Părerea mea este că avem nevoie de o stare constantă de echilibru. Iar nivelul actual al echilibrului dintre libertate și securitate este perfect din multe perspective. Nu cred că trebuie să mergem spre prea multă libertate, adică spre un fel de anarhie și utopie a idioților, nici spre multă securitate, adică aproape de totalitarism, de un stat providență deloc favorabil dezvoltării individului.

Să nu uităm că de dragul securității Adolf Hitler a instaurat regimul nazist în Germania, folosind scuza terorismului. De dragu libertății și a democrației, alții au ignorat amenințările existente și nu au făcut nimic. Echilibrul între cele două a reprezentat întotdeauna opțiunea cea mai bună, favorabilă atât interesului național, cât și interesului cetățenilor.

Cred că este o poziție de bun simț. La urma urmei, echilibrul reprezintă unul din factorii cei mai importanți ai politicii într-o societatea democratică. Este acel lucru care ține socialismul departe de comunism și conservatorismul departe de autoritarism. Cu alte cuvinte, echilibrul este un fel de piatră de temelie pentru societatea noastră și pentru Europa pe care vrem să o construim.

Sigur, putem îmbunătăți colaborarea europeană inter-agenții pe probleme de securitate. Putem dezvolta o politică externă comună și chiar o platformă pentru un serviciu de informații european. Sunt lucruri bune care ar contribui, într-o oarecare măsură, la sporirea securității noastre comune. Dar pentru asta nu trebuie să atingem libertățile cetățenilor mai mult decât este necesar. Aceleași libertăți pe care ținem să le apărăm prin măsurile noastre de securitate.

Securitatea cibernetică, supravegherea spațiului virtual, ascultarea convorbirilor, etc. sunt lucruri necesare. Dar ele nu trebuie să atingă intimitatea tuturor cetățenilor. Din contră, astfel de măsuri au rolul de a proteja interesele și drepturile cetățenilor, alături de interesele statului. Ele trebuie să existe, la fel cum trebuie să fie reglementate prin lege, cu limitări și cu autorități care să le țină sub control.

Un lucru de care am avea nevoie este o politică mai clară a Uniunii Europene per ansamblu pe probleme de securitate, apărare și politică externă. Aici este nevoie de o colaborare mai strânsă și legi mai puternice, mai evidente, care să fie aplicate în toate statele membre ale Uniunii. Legi care, prin natura lor, ar trebui să asigure atât securitatea, cât și libertatea cetățenilor.

Libertatea și securitate se sprijină reciproc, iar creșterea uneia înseamnă scăderea alteia. De asta un echilibru trebuie păstrat mereu, iar acest echilibru este garanția funcționării unei societăți democratice. O societate în care drepturile și libertatea cetățenilor sunt respectate, iar acestea din urmă, ca și viața lor, sunt asigurate prin politici de securitate realiste, serioase, dar în același timp echilibrate.

Nu vrem să trăim într-un stat robot. Nu vrem nici să trăim într-un stat anarhic. Vrem o societate în care omul e om, în care există riscuri, dar acestea la rândul lor sunt ținute sub control și contracarate, fără a distruge tocmai acele lucruri pe care încercăm să le apărăm și cu care ne credem mai buni decât alte societăți. Orice inițiativă care afectează aceste două sfere ar trebuie să țină cont de această idee.