Statul Islamic trebuie distrus. Aceasta este concluzia pe care am auzit-o din partea cuiva la o conferință pe probleme de securitate și terorism. O concluzie normală ținând cont de faptul că nu este o organizație rațională, ci una care încearcă să impună un adevăr absolut și se vede într-un conflict etern cu forțele răului, adică orice actori statali sau non-statali care prezintă un set de credințe diferite. Totuși, ce împiedică SUA din a face cea mai simplă mișcare pentru distrugerea ISIS ? Mă refer aici la o intervenție armată din partea SUA și a lumii occidentale.
O astfel de se găsește de obicei pe buzele multor oameni interesați de ceea ce se petrece în Orientul Mijlociu. Valorile noastre sunt călcate în picioare, drepturile omului sunt eliminate din peisaj, iar interesele lumii occidentale în orient par să se confruntă cu o problemă reală. All the reasons am putea spune pentru a interveni și a distruge Statul Islamic. De negociat nu putem putem negocia, atâta lucru e clar, chiar dacă niște visători de pe la Națiunile Unite par să ignore acest lucru. Problema ține de economie, management și opinia publică… da, politica internă afectează politica externă.
Cunoaștem din campania de invadare a Irakului că astfel de intervenții militare costă.Administrația Bush a recurs la împrumuturi pentru a finanța pe deplin invazia Irakului și prezența post-invazie a trupelor americane. Dincolo de necesitatea sau lipsa necesității unei astfel de invazii au existat anumite repercursiuni pe plan economic. A trimite trupe din vest în orient, a le păstra acolo, a le echipa în mod adecvat, toate aceste lucruri au niște costuri. Ca să nu mai vorbim de cele în vieți omenești. SUA, prin administrația Obama, încearcă să evite o astfel de situație și felul în care astfel de investiții s-ar reflecta în politica internă americană, adică în viața cetățenilor SUA.
Acest lucru merge în concordanță cu mesajul pe care Obama și-a construit campania electorală și mandatul. Un mesaj anti-război în concordanță cu opinia publică americană, cel puțin până în momentul de față. Politica lui Obama este o politică prin care se încearcă evitarea implicării directe a SUA în problemele globale și mai ales a implicării militare, pentru a păstra astfel un grad de legitimitate în fața unui electorat care vibrează la mesajul anti-război. Un lucru la fel de important pentru un om politic sau pentru un partid ca și evitarea repercursiunilor pe care o astfel de inițiativă le-ar aduce asupra economiei americane și a politicii interne.
Dintr-un anumit punct ezitarea administrației de la Casa Albă ține și de imaginea SUA în lume. Îmi aduc aminte impresia de cruciadă pe care invazia Irakului a lăsat-o asupra multor cetățeni europeni sau a celor care trăiesc în lumea musulmană. Aceasta este o imagine pe care administrația Obama încearcă să o evite, punând accentul pe susținerea forțelor din lumea arabă împotriva unor grupări teroriste precum ISIS și pe o prezență mai degrabă minimă a SUA în acea lume. Implicând astfel costuri mai mici, păstrând un echilibru în ceea ce privește popularitatea față de alegători și imaginea SUA în lume, mai ales în lumea islamică.
Este ceea ce se întâmplă un lucru bun ? Depinde de ideile și viziunea fiecărui individ. Sunt oameni care consideră că prețul pentru distrugerea ISIS este mic, iar alții care ar prefera să lase această situație pe mână țărilor musulmane cu un sprijin minimal din partea SUA și a lumii occidentale. Mai ales că memoria crizei economice sau criza însăși nu au dispărut încă din lumea occidentală, din contră. Colaborarea cu Iranul și alte forțe ale lumii musulmane pare să reprezintă o alternativă la care SUA este dispusă, mai puțin costisitoare, deși aduce și riscul reducerii influenței acesteia în favoarea Iranului, cel mai implicat stat în destructurarea IS în Irak, ca și prin intermediul Hezbollah în Siria.
Singurul lucru cert este că Statul Islamic trebuie distrus. O grupare de fanatici religioși a cărei scop este distrugerea oricui are un alt set de credințe și valori nu reprezintă un actor rațional, precum Rusia sau China, cu care se poate negocia, ci o moștenire a evului mediu dominată de ură și crime. Cum se poate și trebuie făcut acest lucru reprezintă mai degrabă o problemă de viziune, care diferă în toată lumea democratică în funcție de partide, ideologii, lideri și nu face tema articolului de față. Ceea ce am încercat să abordez este strict motivația, în opinia mea, pentru care Statele Unite evită o intervenție militară de amploare în Irak, Siria sau Orientul Mijlociu.
Ce se întâmplă acum reprezintă, la urma urmei, o consecință firească a retragerii trupelor SUA din Irak tocmai din motivele enunțate la începutul acestui articol. Dar și invadarea Irakului și eliminarea dictatorului Hussein sunt acte care au dus în această direcție. Singura cale de a evita o astfel de situație era păstrarea trupelor americane în Irak, cu toate costurile pe care o astfel de acțiune le implică sau, pe de altă parte, evitarea invadării Irakului și lăsarea la putere a lui Saddam Hussein.
Este o situație specifică lumii arabe unde statele democratice sunt tinere și firave, neavând instituții puternice și, cu câteva excepții, nici o legitimitate prea mare în rândul populației. Un vacuum de putere lăsat de căderea unui dictator este mai degrabă ocupat de o armată islamistă, ținând cont de importanța religiei, decât de o democrație fragilă. O democrație are nevoie de timp și de condiții bune pentru a se consolida, pentru a-și răspândi ideile în rândul populației și pentru a-și forma instituții capabile să o apere. Un considerent de care lumea occidentală trebuie să țină cont când încearcă să se implice în politica statelor dintr-o lume cu totul diferită.
Se afișează postările cu eticheta Irak. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Irak. Afișați toate postările
miercuri, 2 septembrie 2015
luni, 23 februarie 2015
Amenințarea teroristă post 9/11
Premierul Franței, Manuel Valls, a declarat recent că terorismul islamist din Libia reprezintă o amenințare pentru Uniunea Europeană. Un comentariu de bun simț care nu face decât să afirme ceea ce se vede. Lumea occidentală este direct amenințată de către diferitele grupări teroriste și islamiste care s-au format și se formează în zona Orientului Mijlociu. Acestea își cuceresc propriul areal geografic, urmând ca de acolo să direcționeze atacuri teroriste asupra spațiului european.
Totuși, se pune o întrebare: cum am ajuns în această situația ? Amenințarea teroristă a devenit o problemă de prim plan pentru puterile lumii în urma atentatelor de la 9/11, când Statele Unite au fost lovite pe neașteptate. Într-adevăr, nimeni nu se aștepta ca o mică organizație teroristă să aibă puterea de a lovi o putere globală în inima ei, dar acest lucru s-a întâmplat și a impus o nouă paradigmă de securitate, o paradigmă în care terorismul și grupurile non-statale au câștigat un rol mult mai important.
Al-Qaida și ”cruciada împotriva terorismului”
Pentru o perioadă principalele puteri ale lumii au dus un amplu război împotriva terorismului la nivel global. Invazia Irakului, a Afganistanului și diferitele măsuri de securitate internă au venit ca și aspecte ale acestui război, încercându-se astfel înfrângerea sau cel puțin limitarea acestei amenințări. Noua paradigmă a ridicat noi riscuri, necesitatea unor noi metode de combatere a unor adversari vechi și, în orice caz, ne-a arătat că actorii statali nu mai sunt singura amenințare la adresa ordinii globale.
SUA și lumea occidentală și-au adaptat răspunsul după loviturile primite din partea terorismului. Au încercate să vâneze diferitele grupări teroriste și să izoleze această amenințare în spațiul Orientului Mijlociu, cât mai departe de casă. S-a înțeles pentru toată lumea că în secolul globalizării ce se petrece la un capăt al lumii poate afecta celalalt capăt. Așa cum, de pildă, anarhia din Afganistan afecta occidentul, permițând grupărilor teroriste, dar și diferitelor grupuri infracționale, să-și găsească adăpost acolo, să-și coordoneze afacerile și chiar să deruleze atacuri împotriva vestului.
Al-Qaida s-a evidențiat drept cea mai mare amenințare teroristă la adresa occidentului, fiind și cea mai puternică organizație de acest tip. Metodele sale erau clare: hide and strike. Se ascundeau și loveau atunci când nimeni nu se așteptau. O adevărată paradigma a lebedelor negre în lupta cu amenințarea teroristă. Pentru occident terorismul era echivalent cu al-Qaida, iar distrugerea acestei organizații reprezenta o înfrângere a terorismului islamic.
Organizația a fost, încetul cu încetul, decapitată. O campanie destul de lungă care a culminat cu prinderea și uciderea liderului terorist, Osama Bin Laden. Pentru moment al-Qaida a fost slăbită, dar asta nu a fost suficient pentru a elimina amenințarea terorismului de origine islamică. Din contră, amenințarea s-a amplificat prin haosul care a urmat. Fără un lider organizația teroristă s-a dezbinat, majoritatea islamiștilor continuând, separat, lupta pentru ideile în care credeau. Fanatismul și ura care-i motivau nu a murit odată cu Bin Laden, doar ordinea care-i ținea pe o anumită linie.
Apariția Statului Islamic: ordine din haos
Islamismul se găsea într-o situație de haos, la fel ca și Orientul Mijlociu în general. Primăvara Arabă, retragerea trupelor americane din Irak și căderea unor dictatori arabi a lăsat un vacuum de putere în spațiul oriental. Anumiți lideri islamiști au profitat de acest lucru și și-au coagulat forțele pentru a dărâma ce le mai stătea în cale. Aceștia au fondat organizația pe care o știm astăzi drept ISIS. O organizație care vrea să treacă de nivelul al-Qaida și să formeze un veritabil califat islamic, declanșând o ciocnire a civilizațiilor.
Profitând de haosul care a slăbit poziția noilor regimuri democratice, dar și a tot mai slăbitelor regimuri autoritare, ISIS a câștigat tot mai mult teritoriu și tot mai mulți adepți. Expansiunea acestei organizații fiind vizibilă și în momentul de față. Islamiștii au reușit să atragă adepți din orient, dar și din occident, unde are, în momentul de față, veritabile celule teroriste gata să ne lovească atunci când ne așteptăm mai puțin. Așa cum a fost cazul Charlie Hebdo.
Asistăm la o nouă schimbare de paradigmă. Amenințarea teroristă nu mai este echivalentă cu al-Qaida, a cărei putere este tot mai limitată, ci cu Statul Islamic. Două organizații complet diferite, singura similaritate fiind devoțiunea pentru o variantă extremistă a religiei islamice. Spre deosebire de al-Qaida ISIS nu se ascunde în granițele altor state, ci urmărește formarea propriului stat. Are obiective mult mai largi, iar terorismul reprezintă doar un mijloc de lovire a occidentului.
Statul Islamic este atât o grupare teroristă, cât și un stat. Își formează rețele teroriste pe teritoriul european, fie în cadrul comunităților de imigranți musulmani, fie printre europenii nativi convertiți la islam, folosește atacuri metoda atentatelor teroriste, dar totodată își construiește propriul stat, cu granițe proprii și cu ierarhia proprie. ISIS vrea să distrugă granițele statelor arabe și să le înlocuiască cu granițele lărgite ale unui califat islamic, construit pe baza religiei islamice. Cu totul altceva decât ce urmărea al-Qaida prin simpla luptă subversivă împotriva occidentului.
Între două rele
După atentatele de la 11 septembrie amenințarea teroristă a cunoscut o evoluție clară, forțând schimbarea paradigmei de securitate în relațiile internaționale. Odată cu decapitarea al-Qaida și Primăvara Arabă, care a lăsat orientul în haos, paradigma s-a schimbat din nou, iar rămășițele islamismului s-au regrupat în jurul ISIS pentru a construit un veritabil califat islamic, un stat de tip premodern construit pe fundamente religioase și nu naționale.
Înfrângerea ISIS reprezintă noul obiectiv în lupta globală împotriva terorismului, rolul și amenințarea al-Qaida aflându-se într-o continuă diminuare. Dacă este lăsat să crească Statul Islamic poate juca un rol similar cu cel al UE pentru lumea arabă, păstrând, evident, proporțiile. În momentul de față amenințările de tip terorist sunt singurele care par a reprezenta o problemă, dar asta pentru că ISIS își concentrează forțele în orient, încercând să cucerească noi teritorii pentru noul califat. Principalii adversari ai ISIS sunt niște state fragile, wanna-be democrate și statele seculare conduse de lideri autoritari sau dictatori.
Ținând cont de această realitate putem spune că înfrângerea ISIS este condiționată de victoria liderilor autoritari. Nu are rost să ne mințim singuri. Realitatea culturală în lumea arabă diferă net de realitatea europeană. Vorbim de alte valori, altă educație, altă experiență cultural-istorică. Am încercat să oferim democrația în lumea arabă, doar că peste tot unde dictatorii au fost alungați nu s-a impus altceva decât haos și un vacuum de putere din care au răsărit diferite grupări extremiste. În locul autorității exacerbate a unor indivizi s-a găsit imediat autoritatea religioasă și puterea armelor, valorile democratice negăsind ecou în inimile majorității musulmane.
Din moment ce occidentul nu este dispus să intervină în forță contra ISIS, ci doar prin mici lovituri, lupta pică pe umerii liderilor arabi. Un regim democratic slab în Irak, un lider autoritar în Siria, un stat totalitar în Iran și un stat indecis între islam și naționalism în Turcia. Aceștia sunt principalii rivali ai Statului Islamic. SUA și lumea occidentală nu pot decât să susține astfel de forțe dacă doresc înfrângerea definitivă a ISIS, iar odată ISIS înfrânt să nu ne așteptăm la un răsărit al democrației, ci la un alt vacuum de putere din care poate răsări altă grupare teroristă sau o forță autoritară, în orice caz cineva care să ocupe acel spațiu gol prin puterea armelor, lucru specific lumii arabe.
Securitatea occidentului și înțelegerea mentalității ISIS
Limitarea amenințării ISIS în spațiul arab este un obiectiv clar al lumii occidentale, așa cum a fost și în cazul al-Qaida. Păstrarea conflictului cât mai departe de casă este cea mai bună metodă pentru asigurarea intereselor noastre și a siguranței cetățenilor, dar nu este suficient. Tocmai datorită celulelor teroriste existente în lumea occidentului. Imigranții musulmani pe de o parte și convertiții de origine europeană pe de alta. Stoparea acestei amenințări implică măsuri eficiente de securitate, dar totodată echilibrate și o bună înțelegere a mentalității din spatele ISIS, sau a islamismului în general.
Europa, spre exemplu, trebuie să țină sub supraveghere comunitățile musulmane puternice de pe teritoriul său și asta fără să provoace aceleași comunități. Dacă vrem să evităm ceva în momentul de față acel ceva este tocmai începerea unui conflict pe baza etnice sau religioase la nivelul cetățenilor diferitelor state europene. Supravegherea trebuia făcută cu cap și într-un mod echilibrat, evitând orice acțiuni provocatoare sau încălcări ale drepturilor omului. La fel putem spune că trebuie evitată blamarea și izolarea comunității musulmane din cauza islamiștilor, acest lucru alimentând doar propaganda diferitelor grupări islamiste care-și dezvolte celule în zona europeană.
O securitate sporită trebuie să existe la granițele Europei, pentru a evita plecarea, dar și întoarcerea pe neașteptate, a unor europeni convertiți la cauza islamistă care doresc să lupte sau au luptat pe fronturi precum cel din Siria sau Irak. Acești oameni se pot întoarce de acolo cu experiență, cu arme și cu o doză imensă de fanatism, reprezentând o amenințare directă pentru siguranța cetățenilor.
Înțelegerea mentalității ISIS și începerea unui război psihologic cu islamismul este, de asemenea, un lucru necesar pe termen lung. Un astfel de conflict este domeniul mass-mediei și educației, care trebuie să combată tot ce înseamnă propagandă din partea Statului Islamic. Combaterea prin forță este domeniul diferitelor organe de impunere a legii, dar nu este suficient. O contra-propagandă este necesară pentru a evita trecerea altora la cauza islamistă și chiar pentru întoarcerea acestora, iar această contra-propagandă necesită o bună înțelegere a motivelor care animă militanții ISIS.
Animați de fanatism
O greșeală comună în lumea occidentală este abordarea problemelor din lumi diferite de a noastră prin ideile, valorile și mentalitățile specifice occidentului. Mulți fac o greșeală teribilă încercând să vadă Statul Islamic doar ca o grupare de oameni corupți, care doresc să profite și să obțină putere. În spatele lor, inclusiv a liderilor, stă de fapt o doză imensă de fanatism motivat religios. Etnia, banii, sunt lucru care contează prea puțin, iar resursele sunt doar mijloace pentru un scop. În mentalitatea ISIS domină devoțiunea pentru cauza islamică și rolul apocaliptic pe care această organizație și-l atribuie.
Când fanatismul, credința totală în ceva, îți controlează mintea rațiunea se dă la o parte și chiar frica devine un detaliu minor, ușor suprimat prin ură și fanatism. Militanții și liderii ISIS văd lumea în alb și negru, bine și rău, iar ei se consideră reprezentanții binelui într-o luptă pe viață și pe moarte împotriva răului. În astfel de circumstanțe nu putem vorbi de compromisuri sau soluții de mijloc, ISIS urmărind un jihad împotriva lumii occidentale și a sufletului european, nu doar o luptă de interese strategice cum este cazul conflictului între occident și Federația Rusă.
Statul Islamic și mentalitatea oamenilor care luptă pentru această idee nu pot fi înțelese abordând lucrurile printr-o viziune specifică lumii occidentale. Combaterea și înțelegerea acestei mentalități se poate face doar prin conștientizarea diferențelor culturale, istorice, ideologice și chiar religioase dintre cele două civilizații, europeană și musulmană (nu arabă, pentru că religia definește această lume și nu etnia).
Încheiere
Amenințarea teroristă după atentatele de la 11 septembrie a schimbat cu totul paradigma de securitate în relațiile internaționale, iar acest lucru este clar pentru toată lumea. Actorii statali nu mai erau singura amenințare existentă, ci și organizațiile non-statale capabilă să impună teroarea în rândul mulțimilor. Cazul al-Qaida. Paradigma aceasta a suferit la rândul ei o modificare, iar acum ne găsim în situația în care o grupare teroristă s-a divizat și s-a reorganizat sub forma unui stat de tip pre-modern, având la bază o ideologie religioasă. Terorismul rămâne o amenințare serioasă, dar are procesele sale de metamorfoză. Procese la care trebuie să ne adaptăm, așa cum e cazul în tot ce ține de securitate, unde singura constantă este însăși schimbarea.
joi, 21 august 2014
ISIS: inamicul nr. 1 al umanității
Ieri când am văzut filmulețul cu decapitarea unui jurnalist occidental nu am reacționat deloc surprins. Nu mă așteptam la nimic altceva din partea unei organizații care are la bază ura religioasă și crima. În loc de șoc m-am gândit. M-am gândit la o carte scrisă de analistul geopolitic George Friedman (CEO la Stratfor International) care prevedea acest scenariu sumbru al întoarcerii islamismului ca inamic al umanității tocmai atunci când Europa și Rusia intră într-un nou război rece.
George Friedman a prevăzut că la un moment dat occidentul și Rusia vor intra într-un al doilea război rece, iar pe fondul acestui nou conflict islamismul se va ridica din nou. Astăzi vedem că a avut dreptate, chiar dacă nu în totalitate. Prin ISIS se ridică o forță considerabilă, o forță care nu amenință securitatea granițelor sau niște state anume, ci care amenință toate valorile pe care s-a construit civilizația europeană și lumea modernă, respectiv postmodernă.
Pericolul reprezentat de ISIS nu este un pericol pe care-l putem ignora pur și simplu. Este o amenințare reală. În momentul de față ISIS există doar în Irak și Siria, fiind o provocare pentru ambele guverne. Existența sa a fost tolerată de SUA cât timp a provocat daune regimului Assad, aliat cu Rusia, iar în momentul de față s-a extins și pe teritoriul americii din orient. Unde provoacă daune și crime.
Această extindere nu se va opri aici. Obiectivul ISIS este de a forma un stat islamic din toate națiunile acestei credințe și a duce un jihad împotriva lumii libere. Target-ul de recrutare al ISIS este tineretul lumii arabe. Am văzut în documentare cum lideri ISIS recrutau tineri, copii chiar, de peste tot. Dacă nu e de ajuns mai vin recruți din occident. Numărul lor crește în fiecare zi ca și consecință a politicii lui Obama.
Să nu fim orbi și să nu uităm că George W. Bush Jr. a prevăzut, la rândul său, că retragerea trupelor americane din Irak va da drum liber un forțe islamiste să se ridice. Exact asta s-a și întâmplat. Politica lui Barrack Obama este politica eșecului din care s-a născut ISIS, criza din Ucraina și multe altele. Dar nu asta contează acum, ci ce se petrece în momentul de față.
În momentul de față ISIS duce o luptă de cucerire a statelor arabe precum Siria și Irak. Pentru această luptă sunt recrutați oameni de toate vârstele, dar accentul pică pe tineri, pe viitor. Musulmani din Europa se alături și ei proiectului numit ISIS. Un proiect care tinde să devină un califat islamic cu o rază de acțiune nelimitată. Un califat care, prin discursul liderului, a amenințat lumea occidentală.
Pentru noi este o amenințare serioasă. Imediat ce acest califat se va stabili pe teritoriul arab vom avea de a face cu o forță teroristă mai mare decât a fost vreodată al-Qaeda. O forță care va deține propriul stat de unde vor fi lansate atacuri teroriste și nu numai împotriva lumii occidentale și, de ce nu, orientale. Să nu uităm că numărul în crește al trupelor ISIS include și europeni. Europeni care se pot întoarce oricând aici, antrenați și fanatizați ca niciodată, pentru a aduce cu ei teroarea islamului.
Vorbim deci de o organizație cu potențial, un inamic al întregii umanități care amenință stabilitatea și siguranța lumii în care trăim. Lumea liberă nu poate aștepta ca acest inamic să se dezvolte și să aducă din nou teroarea asupra noastră. O intervenție împotriva ISIS, acum cât este-n dezvoltare, se face necesară. Să nu uităm că în sec. XXI, secolul globalizării, ce se întâmplă într-un colț al pământului afectează ce se petrece la celălalt colț. Un stat islamic în orient poate servi ca o bază de atac împotriva occidentului, în același fel în care non-statul Afganistan a servit al-Qaeda.
Acum Europa pare să intre într-un nou război rece cu Rusia. Ceva inevitabil aș zice eu, dar asta nu ne dă dreptul să închidem ochii la alte primejdii. Primejdii care riscă să devină mai mari decât Rusia. Dacă în momentul de față Federația Rusă este un inamic clar al lumii occidentale (euroatlantice) atunci ISIS este inamicul clar, nr. 1, al umanității. Așa cum a fost al-Qaeda înainte. Acest inamic amenință stabilitatea lumii sub semnul fanatismului religios și al terorismului. Iar în câțiva ani de acum încolo poate deveni o forță. Asta dacă nu e oprită la timp.
P.S. Dacă tot l-am menționat pe George Friedman vreau să atrag atenția asupra unor alte puteri în ascensiune. În cartea sa acesta a vorbit și de Turcia, respectiv Japonia. A căror evoluție în momentul de față este vizibilă. Turcia adoptă tot mai mult discursul naționalist-religios, orientându-se spre Rusia și vechia prietenie cu Ungaria, iar Japonia are o economie tot mai pozitivă, urmărind mai nou și schimbarea legii Forțelor de Apărare pentru a forma o armată autentică. Trăim o perioadă a schimbărilor și trebuie să fim pregătiți pentru a le întâmpina. ISIS nu e singura amenințare care se ridică, deși este cu siguranța cea mai mare și mai oribilă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


