Un gând despre Revoluția Franceză

Istoria este plină de momente de cotitură, evenimente care au marcat într-un anumit fel evoluția diferitelor popoare și civilizații. Un astfel de eveniment este și Revoluția Franceză. Rezultat direct al răspândirii filosofiei iluministe, respectiv umaniste, în rândul elitelor, iar mai apoi în rândul maselor, Revoluția Franceză a fost punerea răbufnirea acestor idei, a dorinței de a le pune în practică. 

Putem să spunem că a fost momentul de cotitură pentru Franța, dar și pentru civilizația europeană. Momentul care a permis unui Napoleon să ajungă la putere, să răspândească ideile de libertate, egalitate și fraternitate pe vechiul continent, idei prezente mult mai devreme în Anglia, dar care s-au răspândit doar prin intermediul Franței și al imperiului condus de Napoleon.

Revoluția Franceză a schimbat civilizația europeană, a dărâmat vechile temelii și a clădit altele noi. În ciuda acestui fapt vorbim despre un moment istoric cu bune și cu rele. Majoritatea celor care abordează acest subiect tind să ignore realitatea mai crudă a Revoluției și să aducă prea multe laude acesteia, la fel cum o altă extremă tinde să o demonizeze până la cel mai absurd punct.

Deci, ce reprezintă de fapt Revoluția Franceză ? Un moment de cotitură pentru Franța și Europa, un eveniment care a schimbat, în mod inevitabil, istoria și care a impus lumii căderea definitivă a feudalismului, a conceptului de aristocrație, a absolutismului monarhic. În egală măsură putem vorbi și despre regimul terorii, condus de Robespierre, despre un regim premergător comunismului, despre ideile unor lideri de a confisca proprietatea privat (Robespierre și Saint Just), etc.

Privind Revoluția în mod obiectiv, dincolo de unele ideologii politice, putem să vedem felul în care ”poruncile” lui Marx au fost puse în aplicare, iar Revoluția, pentru a-și asigura temeliile, a distrus orice amenințare la adresa ei. Pentru a-și impune ideile ca o realitate socială și politică, a ucis pe oricine gândea diferit, în special pe exponenții vechiului regim.

În ciuda acestui fapt nu putem nega meritul Revoluției Franceze. Nu putem ignora corupția, aroganța și nedreptățile care au dominat Franța, și chiar Europa, înainte de răspândirea ideilor revoluționare. Această realitate negativă a servit pentru alimentarea ideilor revoluționare, a căror steag a venit ca un simbol de speranță, un început de schimbare, pentru cei care doreau un trai mai bun și o lume mai dreaptă. Mulțimi interesate de propria viață și intelectuali idealiști.

Avem două dimensiuni pe care nu le putem ignora. Ignorare lor ar fi o nedreptate pentru victimele Revoluției, dar și pentru realitatea istorică. Instabilitatea specifică primei republici a fost izvorul haosului și al multor crime comparabile doar cu regimurile totalitare specifice sec. XX. Iar multe realități sociologice, cu privire la psihologia mulțimii, au fost ignorare de dragul noilor ideologii, aceleași mulțimi iraționale acționând într-un mod criminal și, totodată, eroic, impunând conducători nobili, dar și tirani fanatici. Tirani în numele libertății și ai egalității, paradoxal.

Vorbim deci de idei bune și nobile puse în aplicare într-un mod criminal pentru a forța schimbarea unei realități. Această situație durează și culminează cu Regimul Terorii, când Franța devine o adevărată baie de sânge. Situația se schimbă abia cu preluarea puterii de către Napoleon, care reușește să echilibreze aspectele pozitive ale vechiului regim cu ideile bune ale Revoluției Franceze.

La Napoleon vedem, de fapt, temperarea zelului revoluționar și împăcarea părților. Vedem cum haosul Franței este stopat, iar resturile unor vitralii sparte, denumite Franța, sunt adunate și puse la loc, atât cele vechi, cât și cele noi care trebuiau să le înlocuiască, pentru a clădi o nouă putere. Aceasta este și Franța care și-a răspândit ideile în lume.

Nu putem privi sau înțelege Revoluția Franceză fără să ținem cont de această dublă dimensiune. O dimensiune prea puțin înțeleasă de cei care au ales să studieze un subiect atât de important și care a jucat un rol atât de puternic în procesul de evoluție al civilizației noastre. Revoluția Franceză, ca și altele care i-au precedat sau i-au succedat, a adus schimbări bune, idei pozitive, concomitent cu crimele și teroarea menite pentru a impune această schimbare.

Au fost aceste lucruri necesare ? Marx ar spune da, schimbarea revoluționară implementându-se prin distrugerea e tot ce e vechi. Gustave le Bon ar spune că a fost efectul firesc al turbării și eliberării maselor, iar mai apoi a impunerii de către mulțimi a unor lideri fanatici, a căror idealism le-a închis perspectiva de toleranță față de lumea reală.

În ciuda acestui fapt putem să ne uităm pentru o secundă le exemplul englez sau la cel american. Mă rog, mai mult la cel englez decât al doilea, SUA născându-se cu valorile acestea. Schimbarea în Anglia a venit prin Magna Charta și s-a făcut într-un mod mai puțin dureros pentru societate și pentru actorii implicați. Sigur, a existat și un Oliver Cromwell, dar situația nici nu este comparabilă cu cea franceză.

Procesul de schimbare în Anglia a fost unul mult mai pașnic, acesta având loc doar unde schimbarea era necesară și nu pe toate palierele societății. Sistemul monarhic, de exemplu, a fost păstrat, chiar și cu încercările de a-l elimina, iar instituții fundamentale ale societății anglo-saxone dăinuie până astăzi într-un echilibru perfect cu valorile specifice democrației, liberalismului și dreptății sociale.