Partidul România Unită: încotro ?

Un nou partid face valuri pe scena politică românească. Este vorba de Partidul România Unită al fostului deputat PSD Bogdan Diaconu. Acesta a părăsit PSD în urma unei dispute pe tema colaborării dintre partidul înainte menționat și UDMR, luând astfel decizia de a fonda un nou partid. Noul partid poartă numele de Partidul România Unită și ideologia pare să fie una naționalistă.

Evident, se pune întrebarea de ce și pentru ce a apărut acest partid, încotro se îndreaptă acest partid și cum va evolua ? Privind direcția sa am venit cu câteva teorii proprii. Plecând de la ideologia afișată a noului partid și de la principalul nucleu de susținători ai lui Bogdan Diaconu sunt aproape convins că acest partid se va dezvolta pentru a lua locul defunctului PRM ca și principalul partid naționalist din România.

PRU va urmări și probabil va reuși să-și formeze un nucleu puternic în rândurile naționaliștilor și unioniștilor din România. Oameni care deja au simpatii pentru Bogdan Diaconu și campaniile sale împotriva UDMR. Sunt șanse ca diferite organizații naționaliste și unioniste care nu au reușit să-și dezvolte un partid politic să se regrupeze în jurul acestui proiect și să să-l transforme în principala voce politică a forțelor naționaliste din România.

O voce care va fi puțin mai relevantă decât cea avută de segmentul de extremă până acum, dar cu siguranță nu va evolua într-atât de mult încât să fie o forță în viața publică românească. Românii nu au tendințe naționaliste, extremiste. Stilul lor este unul cu totul diferit. Așa că susținerea pentru un astfel de proiect va fi redusă, dar se va evidenția ca un proiect mai puternic decât cele anterioare, de tip neo-legionar sau național-comunist.

În acest sens nu m-aș mira să văd organizații precum Noua Dreaptă, Vatra Românească, Acțiunea 2012 sau grupuri minuscule de naționaliști, respectiv unioniști, regrupate în spatele acestui partid. Mai mult sau mai puțin vizibil. Aducând astfel voturile unite ale unui anumit segment din populația României. Segmentul naționalist, unionist, anti-maghiar, rasist, anti-democratic, eurosceptic, etc.

Din acest punct de vedere PRU poate fi aripa politică a acestor alegători. Noul PRM. Dar rămâne un serios semn de întrebare asupra intențiilor acestui nou partid. Un partid care refuză ordinea postmodernă a lunii, alegând modernitatea.O ideologie promovată în general de ideologii Kremlinului și ai Budapestei. Un partid care apare într-un moment dificil pentru societatea noastră și care aduce cu sine și posibilitatea unor noi conflicte pe bază etnică în România.

Să nu uităm că mai toate acțiunile politice ale lui Bogdan Diaconu în parlament au fost legate în primul rând de separatismul maghiar. Acțiuni lăudabile dintr-un anumit punct de vedere, dar limitate. Acum ne putem aștepta la un partid limitat pe acest segment de acțiuni ? Un partid care să calce pe urma celor de la Jobbik și să se provoace reciproc într-un moment de criză pentru lumea contemporană ? Dacă viitoarea bază a acestui partid tinde să fie eurosceptică, eu sunt PRU-sceptic.

P.S. Ca să nu privim doar partea negativă, trebuie spus că acest partid are potențialul să vină ca o contrapondere în parlament la UDMR. De fapt toate partidele mici, de buzunar, ar trebui să urmărească acest obiectiv în locul puterii. PRU poate să servească stopării unei dependențe politice față de UDMR, lucru pozitiv pentru interesele României, dar problema este cum va face acest lucru.

Jocul lui Putin

Criza din Ucraina este un subiect fierbinte. A evoluat peste așteptările multor analiști, iar situația nu pare să se amelioreze. Cu un occident care nu știe ce vrea și joacă în defensivă, cu o Rusie care nu vrea să-și piardă statul tampon și ieșirea la Marea Neagră și o Ucraină dornică de libertate la mijloc, această criză pare că ne va preocupa mult timp de acum încolo.

Întrebarea este cum va juca Putin pe parcursul acestei crize. De la occident lucrurile sunt oarecum clare. NATO și UE și-au asumat poziția defensivă, cu o alianță între SUA și Marea Britanie pentru a susține războiul drept, și un amplu proces al Germaniei pentru a promova o pace strâmbă. Poziția Rusiei diferă, ea folosind tehnici diferite într-un război complex de tip asimetric.

Părerea mea este că Putin nu se va opri până când o pace nu-i va fi favorabilă intereselor proprii sau până când occidentul nu va decide să reacționeze, punând Rusia în fața faptului împlinit. Același fapt împlinit pe care Federația Rusă îl folosește ca principală unealtă în campania sa din Ucraina.

Ce înseamnă asta ? Înseamnă că Rusia va continua în același stil pe teritoriul Ucrainei ca și până acum. Principala tactică a lui Putin în acest război asimetric constă în a pune Ucraina și lumea occidentală în fața unui fapt împlinit, bazându-se pe faptul că occidentul nu va reacționa din punct de vedere militar. Acest tip de reacțiune fiind principala temere a strategilor de la Kremlin, dar și cea la care se așteaptă cel mai puțin.

Credința lor și a președintelui rus este aceea că occidentul nu va reacționa militar sub nici o formă, Ucraina nefiind parte a NATO sau a Uniunii Europene. Iar sancțiunile de tip economic sunt considerate ca daune minore care pot fi suportate, fie și doar pe termen scurt. Oarecum Rusia vede tactica de reacție a occidentului similară cu a forțelor aliate la începutul expansiunii lui Hitler.

Jocul lui Putin este unul atât previzibil, cât și imprevizibil. Tactica faptului împlinit este cel mai previzibil lucru din acest joc, iar metodele prin care va folosi această tactică sunt cele mai puțin previzibile. Știm un lucru, el nu este dornic nici să înceapă un război total cu vestul, dar nici să renunțe la un punct strategic precum Ucraina, sau cel puțin partea răsăriteană a acesteia.

La fel de mult cum nu este dornic nici să renunțe la capitalul său electoral. Împotriva sa sunt ultranaționaliștii, comuniștii, liberalii. Un adevărat front. Iar poporul rus este un popor obsedat de putere. Orice studiu de psihologie a mulțimilor ne poate arăta acest lucru. La fel cum latinii tind spre sentimentalisme, tot așa și slavii tind spre un caracter obsesiv-compulsiv, puterea fiind centrul acestei obsesii, isteric și imprevizibil.

Dacă Putin ar arăta un semn de slăbiciune în fața vestului imaginea sa de lider providențial ar primi o mare lovitură. Consecințele unei astfel de lovituri sunt clare. Poporul rus nu-i va mai fi sprijinul de bază în viitorul apropiat, ci din contră. 

Ca atare Putin va continua să folosească tactica faptului împlinit pe teritoriul Ucrainei. Nu este dornic să-și asume riscurile unui eșec, iar sancțiunile economice nu se dovedesc suficient de puternice, cel puțin nu pe termen scurt. Adică în momentul de față.

Singurul lucru care ar putea să-l determine în a-și schimba tactica sau a renunța este o asigurare din partea vestului ca va interveni militar pentru Ucraina. Ceea ce nu este chiar imposibil. Dacă Ucraina ar adera, de exemplu, la NATO, atunci această asigurare ar veni în mod automat. Probabil asta încearcă actualul secretar general să arate prin declarația sa conform căreia Ucraina este liberă să adere la NATO.

Adevărul despre legea lui Dragnea

Zilele astea un subiect a dominat posturile de știri din România. Mai puțin cele psd-iste. În orice caz legea dată de vicepremierul Liviu Dragnea, aceea de a le permite primarilor locali să-și schimbe partidele politice, a fost știrea săptămânii.

Noua lege a fost dată printr-o ordonanță de urgență și este, pesemne, foarte importantă pentru Liviu Dragnea și PSD. Aceștia nedorind să renunțe la ea nici măcar în urma îngrijorării exprimate de către SUA și Mare Britanie privitoare la situația politică din România.

Ce se urmărește de fapt ? O simplă tactică electorală. De asta ordonanța dl. Dragnea apare exact cu puțin timp înaintea alegerilor prezidențiale. Cred că dincolo de toate scuzele invocate de acesta putem observa obiectivul real: acela de a prelua primari din cadrul ACL și de a slăbi forța ACL.

În urma alianței formate de către PNL și PDL aceștia au reușit să adună o forță mult mai mare la nivel local. Mai multe primării și consilii județene decât ar fi avut în mod normal. Drept urmare un avantaj electoral important, mai ales în zona de sat, de care PSD vrea să se dispenseze.

Obiectivul e simplu. Prin această nouă lege PSD fie va atrage anumiți primari din zonele mai puțin bogate, care vor surâde la gândul fondurilor venite de la guvern, fie va permite unor primari ACL să părăsească alianța în favoarea altor partide de dreapta.

Un exemplu în acest sens poate să fie primarul Clujului, Emil Boc. Deși mă îndoiesc că va lua o astfel de decizie nimic nu este imposibil. PSD a văzut susținerea fostului premier pentru Elena Udrea și PMP, încercând acum să profite de asta și să dezbine Alianța Creștin-Liberală, principalul adversar.

Evident că există și posibilitatea ca primari PSD să treacă la ACL, dar să fim serioși. Câți primari vor dori să părăsească puterea pentru opoziție și câți vor dori inversul ? La urma urmei politica locală este cu mult diferită de cea națională, iar când vine vorbe de comune și localități sărace primarii au alte interese decât cele de partid, ei fiind totodată catalizatori pentru voturi.

Dincolo de toate această lege dată printr-o ordonanță de urgență nu are nici o altă originea decât una electorală. E o tactică simplă venită din partea PSD prin care se legalizează trecerea primarilor de la un partid la altul fără ca aceștia să-și piardă funcția, deși au fost votați ca reprezentanți ai unui partid.

Ce mă îngrijorează pe mine mai mult nu este faptul că PSD legalizează traseismul politic pentru interesele sale electorale, nici nu mă așteptam la altceva, ci faptul că PSD ignoră cu bună știință vocea SUA și a Marii Britanii.

Mă îngrijorează pentru că ne arată ce fel de politică va face Victor Ponta. O politică în care nu vrea să asculte de nimeni, în care nu acceptă să fie temperat și nimeni nu va putea pune la punct corupția baronilor locali. O politică îndreptată tot mai mult spre est, același est unde actualul premier caută relații economie și politice, alternative la un occident care nu investește în corupție.

Speranța mea este că nu va reuși în această direcție. România a muncit mult pentru a intra pe un traseu european și euroatlantic. Nu ne dorim o revenire la traseul răsăritului, călăuziți de lumina falsă a stelei roșii de la răsărit și conduși de un sistem corupt, de tip feudal.

Cine sunt jihadiștii zilelor noastre ?

Faptul că Statul Islamic ( ISIS) își adună recruți din Europa nu mai este nici un mister. Din contră, este un lucru cât se poate de evident pentru oricine are curiozitatea de a căuta pe google informații despre această organizație devenită stat în stat. Internetul și moscheea le servesc drept puncte de recrutare, dar care sunt oamenii pe care Statul Islamic mizează ?

Fără doar și poate vorbim despre comunitatea musulmană. Dar și această comunitate este formată din oameni și oameni. Nu există o singură tipologie umană din care toți sunt dispuși să treacă spre viziunea Statului Islamic. Avem pe de o parte musulmanii veniți în Europa cu gândul de a propaga cultul islamic, pe de alta avem tinerii musulmani din statele mai sărace ale orientului, iar pe de altă parte avem convertiții la islam chiar din rândurile europenilor.

Am urmărit zilele astea un videoclip în care un recrut al Statului Islamic, musulman de origine franceză, își îndemna frații întru credință să pornească la jihad. În ochii lui licărea o făclie, făclia fanatismului. O făclie care se instalează cu ușurință în acei oameni care nu au avut nici un ideal în viața și cărora islamul, cu atât mai mult jihadul, le-au apărut ca ceva special, diferit și atrăgător.

Astfel cel mai important segment de recruți pentru SI este format tocmai din acești europeni care au crescut lipsiți de un ideal, lipsiți de un set de valori care să le ghideze viața. Pentru acești oameni viața era un mare abis fără început și fără rost. Islamul le-a apărut ca un lucru nou și (spre deosebire de ideologiile și religiile occidentale) exotic. Ceva de care n-au mai auzit.

Vorbim aici de ceva care a apelat la partea psiho-emoțională a creierului și așa i-a atras, dându-le un set de reguli, valori, un rost în viață. Astfel de oameni se simt cu atât mai atrași de conceptul de jihad cu cât le întărește rostul autosugestionat prin religie. Nici unul dintre ei nu merge să lupte pentru că a analizat clar situația și a determinat care tabără e bună sau rea, ci pentru că vrea să aibă un rost.

Prin predici, prin grupări islamiste și prin intermediul spațiului virtual acești oameni au fost atrași la ceea ce ei definesc ca un război sfânt. Au simțit un spirit de comunitate și un rost, o menire, iar jihadul, drept sau nedrept, li s-a părut o urmare firească. Măcar de-ar fi singurii, dar nu-s.

Statul Islamic își adună o mulțime de oameni formați în Europa și cel mai probabil își dezvoltă rețele întregi aici. Astfel de oameni sunt complet îndoctrinați de o ură oarbă pentru orice lucru care se găsește în opoziție cu valorile lor. Consideră că dețin adevărul absolut și ca atare orice altceva este minciună, este rău, implicit diabolic și trebuie combătut. Pentru ei democrația este un rău pentru că nu impune legea islamică.

Același lucru poate fi spus și de un alt bazin de recruți pentru Statul Islamic și anume tinerii din țările arabe mai sărace. Irak, Siria, sunt două exemple de state afectate fie de sărăcie, fie de război sau de dictatură. Chiar am citit idei cum că dictatura este singurul lucru ce-i ține în frâu pe islamiști. Nu sunt chiar de acord. Dictatura provoacă reacția islamiștilor, sau mai bine zis îi face pe islamiști să pară băieții buni în ochii unor tineri care abia își încep drumul în viață, căutând, la rândul lor, un ideal.

Tineri care sunt luați de mici și crescuți în spiritul Statului Islamic. Îndoctrinați și pregătiți de luptă. Deschiși la ideea de jihad prin faptul că văd orice adversar al Statului Islamic în arhetipul celor care le-au făcut rău, precum dictatorii seculari. Sărăcia și căutarea unui rost îi determină să se alăture și să accepte cu ușurință Statul Islamic.

Jihadiștii zilelor noastre sunt în primul rând oameni care se află în căutarea unui scop. Care doresc să fie mai mult decât sunt și să servească unei idei mai mari. Sunt oameni săraci și oameni oprimați care-și caută răzbunarea și o nouă familie. Dar mai presus de toate sunt un pericol. Un pericol care ne aduce aminte că somnul rațiunii naște monștri, dar la fel și lipsa valorilor comunitare sau longevitatea unui guvern dictatorial.

Momentan Statul Islamic are un amplu potențial de dezvoltare fiindcă știe să-și clădească viitorul prin recrutarea și îndoctrinarea celor tineri și prin răspândirea ideilor proprii în alte spații în care valorile religioase sunt slăbite. Spații în care există oameni ce caută misterul, noul și un rost pe pământ. ISIS este un pericol real în continuă dezvoltare. Nu o simplă organizație teroristă care se ascunde sub umbrela altor state, ci o organizație teroristă care vrea să devină un califat.

Spune-mi cu cine te înstoțești...

Machiavelli spunea că  “Prima metodă pentru a estima inteligența unui conducător este să te uiți la oamenii din jurul său”. Acest citat dintr-o carte de căpătâi pentru tot ce ține de politică, Principele, se potrivește foarte bine cu un vechi proverb românesc: spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.

Cred că putem aplica acest principiu și la actualii candidați pentru funcția de președinte. Toți au în jurul lor anumite grupuri, anumite persoane care se clasifică într-o tipologie specifică și care spune multe atât despre personalitatea candidatului, cât și despre trecutul, prezentul și viitorul său.

În primul rând să ne uităm la cel mai puternic candidat pentru primul tur, premierul Victor Ponta. Ce oameni are în jur ? Oameni precum Liviu Dragnea și Dan Șova. Unul cu o imagine accentuată de om inteligent, dar corupt, reprezentativ pentru clasa de baroni PSD în funcția de eminență cenușie. Și un altul la fel de inteligent, mai tânăr, dar urmărit penal pentru acte de corupție.

Alți oameni din jurul lui Victor Ponta sunt Mihai Gâdea și Sebastian Ghiță. Două persoane care se manifestă prin trusturile lor de presă, unde premierul Ponta este mereu lăudat și transformat într-un exemplar al unei fantezii antibăsiste. Unul un pastor neoprotestant devenit jurnalist, învins în orice argumentație când cheamă o persoană serioasă, inteligentă și cu opinii diferite de cele propagate precum religia. Altul un om asociat cu titlul de mogulii vechi și noi.

Ce ne spune asta despre dl. Victor Ponta ? Că este o persoană deschisă corupției dacă-i aduce avantaje. Că-i place să se înconjoare de oameni care gândesc ca el, care nu-l pun într-o situație dificilă. Că-i place să fie lăudat și să aibă oameni care să-i facă treaba, pentru ca e dânsul să culeagă roadele muncii altora. Nici unul din oamenii din jurul domnului Ponta nu este asociat cu euroatlanticismul, ci cu spiritul de dâmbovița, ca atare deducem că dl. Ponta nu este interesat de imaginea europeană și euroatlantică.

În al doilea rând îl avem pe Klaus Iohannis. Un om cu o imagine de neamț gospodar. Acesta s-a înconjurat la rândul său de o anumită echipă, de o anumită tipologie umană, dintre care se evidențiază nume precum Vasile Blaga, Cătălin Predoiu sau Mihai-Răzvan Ungureanu.

Primul având imaginea unui om politic puternic, dur, categoric în tot și toate. Un bulldog al campaniilor electorale, cât și un creștin ortodox obișnuit, acesta având un duhovnic la țară. Al doilea fiind asociat (ca și Monica Macovei) cu imaginea reformei în justiție, cu un discurs electorale despre programe și soluții. Iar al treilea având imaginea unui intelectual ce a studiat în Marea Britanie, profesori universitar, istoric, profesionist în domeniul diplomației și al relațiilor internaționale, un simbol de competență, dar și persoană care se asociază cu istoria și anticomunismul (în casă are un tablou cu Mareșalul Mannerheim, care a condus războiul de iarnă contra URSS).

Ce ne spune asta despre Klaus Iohannis ? Că-i place să se înconjoare de oameni profesioniști care nu pot fi trași cu ușurință în jos. Că este o persoană deschise spre dialog asupra unor idei diferite, având în vedere originile ideologice ale celor trei. Că este atras de ideea omului potrivit la locul potrivit și că nu tinde să vorbească mult, ci lasă trecutul să vorbească. Că nu ține așa mult la ideologii, fiind dispus să treacă peste diferențele de ordin ideologic pentru un interes comun. Toate cele trei persoane sunt asociate cu europenismul și euroatlanticismul, ca atare Iohannis dorește să fie asociat cu această viziune.

Evident, cele trei nume invocate mai sunt asociate de către detractori și cu imaginea guvernării Boc, cu mandatul lui Traian Băsescu. Ceea ce spune că Iohannis este indiferent la acest subiect de propagandă al PSD, antibăsismul, și că are cu totul alte direcții pentru mesajul său electoral. Neacceptând să intre în jocul câtorva oameni politici și jurnaliști care repetând o idee la nesfârșit (Băsescu-i de vină, domnule!) au propagat în inconștientul colectiv o imagine aproape demonică a actualului președinte.

Printre candidații la prezidențiale o avem și pe doamna Elena Udrea care s-a înconjurat în primul rând de persoane tinere. Persoane cu anumite competențe în domenii proprii, unele cu renume, altele fără. Cu siguranță ar fi dorit să se înconjoare și de intelectualii dreptei, dar acest proiect a eșuat când marea parte s-au temut, pe bună dreptate, că sunt puși în umbră de către acolita dl. președinte.

Nume precum Eugen Tomac și Ruxandra Dragomir îmi vin în minte. Primul, o persoană mai puțin cunoscută, dar cu origini în Basarabia, ușor de asociat cu unionismul și suflul tânăr, dar și ușor de pus în umbra doamnei Elena Udrea. A doua o persoană cu renume, asociată cu excelența sportivă, cu neparticiparea la viața politică, bună pentru a o asocia pe doamna Udrea nu doar cu un suflu nou, ci și cu imaginea unei persoane care se vrea a fi alături de profesioniști, de oameni competenți în domeniul lor.

Și ca să nu uit, cel mai important nume de asociere al Elenei Udrea este cel al președintelui Traian Băsescu. Doamnei Udrea îi place să fie asociată cu persoana lui Băsescu, cu proiectele acestuia (îndeosebi reforma), cât și cu greșelile sale și criticile care i se aduc.

Ce ne spune asta despre doamna Udrea ? Că este o persoană căreia îi place să fie în centrul atenției, dispusă să-i pună în umbră pe alții, dar care își și dorește să aibă un scut din buna reputație a altora. Vrea să aibă imaginea unei persoane care promovează ceva nou în viața publică și, oarecum, chiar dorește să facă acest lucru. Este dispusă să renunțe la alte persoane care nu sunt de acord cu ideile proprii, dar totodată este o persoană loială față de cei care au reușit să o convingă.

Cam aceștia sunt principalii candidați la prezidențiale cu oamenii din jurul lor. Restul, majoritatea independenți, nu contează așa mult. Asta deși vor avea un rol oarecum important în turul II. În orice caz înțelepciunea lui Machiavelli și a proverbelor românești este de actualitate chiar și acum. Toți ne însoțim cu o anumită tipologie de persoane, sau mai multe, iar asta spune multe despre noi.

Aspectele ideologice ale crizei din Ucraina

Conflictul care are loc în momentul de față pe teritoriul Ucrainei este în primul rând unul de natură pragmatică. Apărarea unor interese naționale sau, după caz, comunitare reprezintă principalul motiv în numele căruia se desfășoară conflictul din zona respectivă. Dar în ciuda acestui lucru mai există și un aspect ideologic al crizei din Ucraina, ea putând determina triumful unui worldview general.

Acest aspect ideologic ține de conflictul între modernitate și postmodernitate. Între o viziune a lumii bazată pe putere ca factor dominant în relațiile internaționale și o viziune bazată pe dreptul internațional ca și factor dominant. Cu alte cuvinte un conflict între lumea autoritară (reprezentată în Ucraina de Rusia) și lumea liberală (reprezentată de SUA, Uniunea Europeană și o Ucraină care vrea să facă parte din această lume).

Din acest punct de vedere trebuie să ținem cont de natura ideologică a conflictului din Ucraina atunci când analizăm situația de acolo, sau când urmărim să ne alegem o tabără spre care să ne canalizăm simpatia.

Nu este de mirare că mulți ultranaționaliști tind să susțină Rusia și viziunea veche a lumii în defavoarea noii orânduiri pe care occidentul a stabilit-o. De fapt nu este de mirare că Rusia se bucură de susținerea mai multor forțe politico-religioase și sociale. De la extrema dreaptă la extrema stângă, de la islamiști la fundamentaliști creștini, Rusia se bucură de susținerea celor care nu sunt de acord cu postmodernitatea, alegând să susțină un regim de tip autoritar și în opoziție cu acesta.

Aici se vede și un aspect al războiului psihologic derulat de către Federația Rusă în ultimii ani. Nu demult Rusia a început să se prezinte ca o forță de opoziție față de tot ce înseamnă postmodernism. Și-a luat asupra sa costumul de țară tradiționalistă și prin asta a reușit să-și atragă simpatii care se pot dovedi folositoare într-un context precum cel din Ucraina.

Criza din Ucraina este dominată de un aspect care ține în primul rând de realpolitik. De urmărirea și apărarea intereselor fiecărei națiuni. Rusia și le urmărește pe ale ei (un stat care să o separe de Europa și să-i ofere acces la Marea Neagră), iar Ucraina pe ale ei (câștigarea suveranității și independenței, trecerea de partea vestului). Dar latura ideologică apare în acest conflict ca un rezultat al său. În Ucraina se duce și o luptă de viziune asupra lumii.

Va triumfa oare viziunea postmodernistă, acea viziune în care regulile domină relațiile internaționale ? Sau ne vom trezi cu o întoarcere la modernitate, la perioada sferelor de influență când națiunile puternice puteau să impună orice fără alte complicații diplomatice ? Este o întrebare interesantă și depinde de cum va reacționa lumea occidentală la provocările Rusiei. O lume în care Germania dorește o pace strâmbă, iar America un război drept. Lipsa unității de decizie își spune cuvântul.

P.S. Fiindcă i-am menționat și pe naționaliști cred că merită să aduc aminte de faptul că în rândurile acestora există o amplă dezorientare. Mulți sunt tentați să susțină Rusia datorită viziunii autoritare și moderniste asupra lumii, în opoziție cu viziunea liberală și postmodernistă. Dar situația devine mai complexă când se pune în discuție interesul național pe care, teoretic, aceștia ar trebui să-l urmărească. Astfel că mulți naționaliști sau ultranaționaliști se identifică cu lupta Ucrainei și cu naționaliștii ucrainieni care luptă pentru propria independență, suveranitate și stabilitate împotriva unui inamic tradițional al lumii occidentale.

Ideologii politice în spațiul românesc post-decembrist

Când vine vorba de partide politice tindem să vorbim în mod abstract despre concepte precum dreapta și stânga și despre persoanele care fac politică. Dar câți înțeleg cu adevărat aspectul ideologic al diferitelor partide pe care aleg să le susțină ? Fiindcă dreapta și stânga nu înseamnă doar o singură ideologie ( socialism vs liberalism ) ci mai multe. Fiecare cu idei specifice.

În acest sens intenționez să fac o mică listă a diferitelor ideologii politice care au afectat societatea românească după 1989 și până astăzi. Nu o să intru în detalii despre partidele care și-au asumat stindardul ideologiilor respective, ci am să scriu doar despre setul de idei a unor astfel de ideologii.

1. Social-Democrația

Printre cele mai evidente ideologii ale vieții politice românești se află social-democrația. O ideologie care inițial a fost asociată cu mișcarea revoluționară a lui Marx, iar odată cu triumful revoluției bolșevice a fost asociată cu o formă mai moderată de socialism.

Ca și-n alte forme de socialism statul, respectiv societatea, joacă rolul principal. Social-democrația favorizează implicate statului în toate formele de economie. Astfel piața liberă este supravegheată de către stat și ''echilibrată'' de acesta.

De obicei partidele socialiste tind să se arate mai puțin interesate de valori etice, geopolitice, diplomatice, de tradiție, națiune sau individ ca și concept. Acestea tind să pună probleme adresate claselor de jos precum dreptatea socială, problemele de ordin economic și financiar.

2. Liberalismul

O altă ideologie care a ieșit în evidență după revoluție este liberalismul. Având la bază o lungă tradiție istorică liberalismul a evoluat spre a deveni o forță semnificativă în societatea românească, deși la început ideologia liberală era dezbinată în mai multe partide cu forme diferite de liberalism.

Liberalismul cel mai vizibil în România este cel de dreapta, de tip național-liberal și de tip liberal-conservator.

Național liberalismul îmbină valorile fundamentale ale ideologiei liberale (libertatea persoanei umane, deschiderea spre progres, clasa de mijloc și economia de piață) cu un naționalism moderat (servirea intereselor patriei și apărarea suveranității).

Liberal Conservatorismul pe de altă parte îmbină aceleași valori liberale cu cele conservatoare. O deschidere echilibrată spre progresul de formă evolutivă, nu revoluționară și apărarea valorilor tradiționale. Schimbăm ce trebuie schimbat, păstrăm ce funcționează.

3. Conservatorismul

Ideologia conservatoare nu s-a arătat prea devreme în România într-o formă vizibilă. Partidul Umanist al lui Dan Voiculescu și-a schimbat primul numele, asumându-și această ideologie, dar nu s-a dovedit prea vizibil în apărarea valorilor conservatoare.

Momentan ideologia conservatoare a fost cel mai bine asumată de organizații ale societății civile și de partide noi, mai puțin vizibile. Printre acestea se evidențiază partidul Noua Republică. Format de Mihail Neamțu după modelul Partidului Conservator din Marea Britanie (până și simbolul este similar).

Conservatorismul este o ideologie care, în ultima vreme, și-a asumat și precepte liberale, dar le subordonează celor fundamental conservatoare. Tradiția, ordinea societății, economia de piață, diferența de clasă ca lucru natural sunt concepte promovate de conservatori.

4. Creștin-Democrația

O ideologie care s-a remarcat la nivel global în Europa Războiului Rece, creștin-democrația a pus bazele a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană. În România ea s-a manifestat cel mai vizibil, la început, prin PNȚ-CD, iar mai apoi prin PDL.

Ca ideologie creștin-democrația se găsește la dreapta eșichierului politic, dar unește concepte liberale, conservatoare și socialiste în conformitate cu învățătura creștină prezentă în Rerum Novarum.

De la liberalism își asumă apărarea libertății persoanei umane și a pieței libere, în opoziție cu individualismul și relativismul promovat uneori de liberali. De la conservatori își asumă apărarea tradiției, ordinea socială, în opoziție cu discriminarea pe bază de clasă. Iar de la socialiști își asumă dreptatea socială, o economie de piață supravegheată în care statul are rol de arbitru, în opoziție cu controlul total al statului, cu subordonarea individului față de stat.

Ca valoare fundamentală a creștin-democrației se evidențiază demnitatea persoanei umane. De această valoare se leagă toate celelalte.


5. Naționalismul

O ideologie mai puțin remarcată în prezent, naționalismul s-a evidențiat la început prin partide precum PRM și prin organizații cu caracter neo-legionar. Astăzi PRM-ul s-a cam destrămat, iar organizația neo-legionare tind să monopolizeze discursul naționalist. Deși un partid nou format de Bogdan Diaconu poate să atragă o unificare a naționaliștilor sub umbrela sa.

Naționalismul pune mai presus de toate națiunea și interesele sale. Cel puțin teoretic. În prezent acest lucru se îmbină cu o retorică fie populistă, fie anti-sistem.

Anti-americanismul, anti-europenismul se evidențiază ca aspecte ale ideologiei naționaliste în prezent, iar majoritatea adepților acestei ideologii tind să fie atrași de o retorică anti-țigani sau de aspecte istorice, de mitologia legionară.

Mulți naționaliști spun că sunt de dreapta, deși promovează idei și soluții care aparțin mai mult stângii. Un curent a celei de-a treia căi se manifestă printre promotorii ideologiei naționaliste. Oarecum similar cu creștin-democrația, acest curent diferă prin promovarea unui concept de rasă sau națiune, unui concept identitar, mai presus de alte valori.

În încheiere...

Cam acestea sunt principalele ideologii prezente în spațiul politic post-decembrist. Când votăm un partid nu votăm doar oameni, nu votăm băsiști sau anti-băsiști cum insinuează, în lipsă de altceva, anumiți membri de partid. Votăm și o ideologie, un set de valori, un steag.

Ideologia reprezintă un aspect important al vieții politice și determină legăturile cu familiile europene, dintre partidele interne și chiar viitoarele proiecte de partid. Avem în acest sens exemplul ACL în care ideologii similare, național-liberalismul și liberal-conservatorismul mixat cu creștin-democrația au ales să se unească pentru a opri o ideologie opusă.

Când votăm să ținem cont de toate aspectele vieții politice. Fapte, persoane, dar și ideologii. Pentru că ideologie reprezintă sufletul unui partid și determină majoritatea acțiunilor sale politice. Și dacă tot votăm să ne aducem aminte de sacrificiile făcute pentru această diversitate ideologică.

Câte puțin despre manipulare

 În ultimul meu articol am scris despre felul în care Federația Rusă folosește războiului psihologic, respectiv manipularea, ca și o armă de bază în politica sa externă. Astăzi vreau să scriu câteva rânduri despre manipulare în esența sa. Nu doar felul în care Rusia folosește această armă, ci cum se folosește.

Pentru început să vedem ce reprezintă manipularea. În DEX ea este definită ca un procedeu prin care modul de a gândi sau a acționa a unor indivizi sau comunități poate fi influențat. La comunități distrugerea identității și a valorilor naționale este primul pas spre a induce propriile interese prin manipulare. Dar și manipularea individului este un pas în această direcție. Acest procedeu are și el secretele și metodele sale, specifice breslei.

Manipularea mizează pe sentimentele și instinctul persoanei umane. Evident și pe dezinformare. Este un lucru bine cunoscut că emoțiile tind să fie mai puternice decât rațiune. Astfel încât singurul lucru necesar pentru a influența pe cineva este trecerea de zidul rațiunii direct spre latura emoțională/sentimentală a psihicului.

Pentru asta există mai multe metode. Un exemplu concret este o emisiune tv în care populația este îndemnată la revoltă nu pe baza unor argumente raționale, dovedite, ci pe baza unor argumente de tip emoțional. Care să apele fie la acea latură sentimentală a minții, fie la instinctul uman și la pornirile noastre cele mai violente.

O virgulă pusă într-un anumit loc poate influența de asemenea. Un simplu mesaj online în care o persoană este lingușită, iar apoi cu o virgulă criticată, poate face persoana respectivă să accepte critica, la fel și pe cei care citesc mesajul respectiv.

Pe baza sentimentelor și a instinctului mai multe grupuri de oameni au reușit să manipuleze lumea. Avem exemplul nazismului, care apelând la teamă și ură a reușit să provoace o revoltă împotriva evreilor. Exemplul comunismului care apelând la dorința de bogăție și la ură a reușit să provoace căderea unui imperiu sau, mai nou, exemplul Federației Ruse care apelează la religie, ideologie, retorică anti-imperialistă și pro-ecologie pentru a subordona latura sentimentale a minții.

O altă unealtă a manipulării ține de imagine, versuri, latura artistică. Este foarte ușor să influențezi ceva prin procedee artistice, ca să le zic așa. Acestea ajung cel mai bine în subconștient și influențează cel mai mult gândirea. O simplă poză sau un simplu titlu pot influența automat o reacție anume sau pot face legături cu alte subiecte. 

De la guverne la presă manipularea se găsește peste tot. Fie ea ofensivă sau defensivă, conștientă sau inconștientă, pozitivă sau negativă (și asta ține de ideile individului) manipularea reprezintă unul din cele mai des întâlnite aspecte ale societății noastre. Un aspect care poate influența oamenii în direcții diferite. Poate acorda putere unora sau altora, poate face lucru bune sau rele. Dar ea, manipularea, este prezentă.

Scriam mai sus că pentru a ajunge la sentimentele și instinctul persoanei manipularea trebuie să treacă de zidul rațiunii. Ori asta înseamnă că rațiunea este principala apărare a individului împotriva procedeelor de manipulare și dezinformare.

Omul este o persoană trinitară prin natura sa. Nu mă refer la un aspect religios, ci și psihologic. Sigmund Freud și Carl Jung au considerat că mintea umană are trei laturi. Pentru cazul de față am să împart și eu psihicul în trei aspecte diferite: instinct, rațiune și conștiință. Instinctul reprezintă latura noastră animalică, primară, care se bazează exclusiv pe impulsuri emoționale. Conștiința reprezintă sentimentele și regulile din adâncul minții noastre care ne ghidează viața, iar rațiunea este acea latura a minții care procesează practic toată informația.

Ea, rațiunea, trebuie să fie echilibrul dintre cele trei aspecte ale psihicului și tot ea trebuie să le protejeze pe acestea și să le țină sub control. Pentru asta este necesară informația.

Rațiunea funcționează cel mai bine când persoana umană deține mai multe informații, din surse variate, și ca atare poate procesa și judeca în mod critic orice informație primită, ținând sub control impulsurile de altă natură care tind de cele mai multe ori să fie revoltate sau alarmate prin tehnici de manipulare.

Așa că educația e fundamentală. Un popor educat e un popor greu de manipulat. Un individ educat privește o emisiune, două, citește o carte, un articol, dar nu acceptă automat orice informație ci se documentează, procesează. Nu se lasă stăpânit de urlete și îndemnuri sentimentalo-instinctuale, ci trece totul prin procesorul rațiunii, al gândirii. Principalul oponent al manipulării.

Rusia și războiul psihologic

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și începutul războiului rece a marcat un moment de cotitură pentru tehnicile de război între state. Armele și metodele convenționale au trecut pe planul secund, iar în prim plan au intrat metode precum spionajul sau propaganda, manipularea, mai bine zis războiul psihologic. O latură importantă a ceea ce numim astăzi război informațional.

Uniunea Sovietică a investit cel mai mult în acest război al serviciilor de informații, desăvârșindu-se astfel în direcția războiului psihologic. Un front pe care KGB-ul a evoluat din plin, spre deosebire de alte structuri din state opuse. Avem în acest sens exemplul puternicei propagande pacifiste sau anti-religioase derulate în lumea occidentală, de multe ori cu sprijinul KGB. Formând curente opuse intereselor statelor vestice.

Astăzi situația nu s-a schimbat foarte mult. Uniunea Sovietică a căzut, dar Federația Rusă, condusă de un fost ofițer KGB, duce mai departe tradiția sovietică a războiului psihologic ca primă metodă de luptă împotriva adversarilor occidentali. Am văzut asta inclusiv în cadrul crizei din Ucraina și am simțit propaganda rusească și aici, pe teritoriul României.

De fapt doar un ignorant ar putea spune că propaganda nu este principala armă a Rusiei. În ultima vreme Kremlinul a investit mai mult în posturi de televiziune pro-ruse și-n campanii de promovare online decât în forțele militare obișnuite. Russia Today și Vocea Rusiei sunt doar două exemple despre modul în care Federația Rusă își dezvoltă un amplu aparat de propagandă pentru a manipula populația altor state în direcția dorită de către oligarhii de la Kremlin.

Această manipulare se desfășoară prin intermediul factorilor mediatici și a unor agenți de influență (din fericire nici ofițerii SIE de la noi nu sunt străini de aceste metode) care să formeze adevărate coloane de adepți ai pan-slavismului în interiorul altor state. Inclusiv la noi. Adepți care în mod inconștient să promoveze interesele Federației Ruse în locul celor ale statului în care trăiesc.

Pentru acest lucru se folosesc diferite metode. Cea mai vizibilă în raportul cu masele este identificarea unor curente ideologice sau religioase care se găsesc în opoziție cu diferite forțe opuse Rusiei.

Spre exemplu naționalismul poate fi și este folosit de către Federația Rusă pentru a-și aduna simpatizanți în occident în virtutea anti-americanismului și anti-globalizării. Federația Rusă opunându-se, din motive geostrategice, acestor idei și promovând un cocktail ideologic de naționalism, extremism de dreapta, extremism de stânga și islamism anti-american de care, mai apoi, se poate folosi.

Un alt exemplu este cel al religiei. În mod paradoxal KGB-ul a promovat o amplă campanie anti-religioasă în sec. XX, îndreptată în special împotriva Vaticanului. Atunci religia creștină era principalul adversar ideologic al comunismului sovietic. Cunoaștem bine cazul campaniei anti-catolice de dezinformare asupra colaborării dintre Vatican și naziști.

Astăzi continuatorii aceluiași KGB duc mai departe tradiția, dar inversată. Atacă tocmai secularismul lumii occidentale și adună în jurul Rusiei simpatia diverselor cercuri religioase, în special de rit răsăritean, prin care mai apoi își formează adepți care văd în America și Uniunea Europeană manifestări ale răului în lume. Aici atitudinea liberală a lumii euroatlantice este invocată ca un inamic împotriva religiei creștine.

În spațiile ortodoxe se mai folosește și retorica anti-catolică prin care vestul este prezentat ca o invenție papistașă, iar noi ca ortodocși avem datoria de a nea alătura celor de o credință cu noi. Astfel se mizează pe anumite slăbiciuni sentimentale de origine identitară pentru a forma grupuri de simpatizanți care să servească, în diferite forme, intereselor pan-slaviste.

Când vine vorba de a servi intereselor rusești am văzut în România exemple clare cu protestele împotriva gazelor de șist. Deși nu sunt un fan al acestei metode faptul că aceste proteste au fost influențate de media pro-rusă este incontestabil. La fel ca și felul în care neexploatarea gazelor de șist servește intereselor rusești ca România să nu fie o țară independentă energetic. Așa până și ecologiștii, care nu prea înțeleg concepte geopolitice și informativ-operative, au devenit o unealtă pentru interesele altui stat pe teritoriul României.

Federația Rusă a primit o moștenire valoroasă de la Uniunea Sovietică, o amplă experiență și un amplu aparat în ceea ce se numește război psihologic. Spațiul online în special a devenit un front de atac pentru Rusia, în acest sens Kremlinul având proprii troli de serviciu, proprii editorialiști și propriile cercuri media. Cert este că războiul psihologic este principala armă a Federației Ruse și România este o țintă mai mult decât evidentă în acest război.

Evident că nici lumea occidentală nu este străină de această metodă. Ea nu este rea sau bună, ci utilă pentru diferite obiective strategice. De aceea este important ca toți să cunoască mecanismele războiului psihologic și să fie capabili să primească o informație în mod critic, fără a memora direct informația respectivă ca pe un adevăr absolut. Sursele variate de informare sunt importante, la fel ca și abilitatea de a procesa și de a gândi critic. O cultură de securitate în mediul civil este necesară.  

Cine alege președintele ?

În ultima perioadă am văzut tot mai multe mașinațiuni în cadrul diferitelor partide care vin cu candidați pentru funcția de președinte. Toți încearcă să mai atragă puțin din electoratul altora, să mai divizeze electoratul opus, să-și întărească electoratul propriu. Dar acest soluții nu sunt relevante decât pentru turul I. Care electorat este cheia pentru a câștiga alegerile în turul II ?

Din punctul meu de vedere răspunsul este simplu: indecișii. Vedem cum Klaus Iohannis are deja electoratul de dreapta care nu este atras de Băsescu și acel electorat anti-comunist, profund dezgustat de PSD. Pe de altă parte vedem cum Elena Udrea, Monica Macovei și Cristian Diaconescu au adunat în jurul lor acel electorat pro-Băsescu, iar premierul Victor Ponta, bazându-se pe un discurs monoton, adună în jurul său electoratul de stânga, tradițional PSD, și în general electoratul anti-Băsescu, fanatizat de acest mesaj.

În acest context socio-politic orice candidat are nevoie de un electorat în plus pentru a câștiga alegerile prezidențiale în turul II. Pentru a sparge, ca să spun așa, o stare de egalitate între dreapta și stânga. Evident aici va juca un rol important electoratul pro-Băsescu care, dacă Iohannis ajunge în turul II, se va realia de partea acestuia. Dar nu acest electorat va decide alegerile. Deși este indispensabil pentru o victorie, nu este decisiv.

Electoratul decisiv în momentul de față este cel indecis, electoratul care tinde să fie anti-sistem. Iar singurul candidat care are o șansă să atragă acest electorat este Klaus Iohannis prin imaginea sa de om politic diferit. Prin discursul calm și echilibrat și prin alura nouă în politica românească. Acest electorat este cel care de obicei nu participă la vot, dar care trebuie atras pentru asigurarea victoriei.

ISIS: inamicul nr. 1 al umanității

Ieri când am văzut filmulețul cu decapitarea unui jurnalist occidental nu am reacționat deloc surprins. Nu mă așteptam la nimic altceva din partea unei organizații care are la bază ura religioasă și crima. În loc de șoc m-am gândit. M-am gândit la o carte scrisă de analistul geopolitic George Friedman (CEO la Stratfor International) care prevedea acest scenariu sumbru al întoarcerii islamismului ca inamic al umanității tocmai atunci când Europa și Rusia intră într-un nou război rece.

George Friedman a prevăzut că la un moment dat occidentul și Rusia vor intra într-un al doilea război rece, iar pe fondul acestui nou conflict islamismul se va ridica din nou. Astăzi vedem că a avut dreptate, chiar dacă nu în totalitate. Prin ISIS se ridică o forță considerabilă, o forță care nu amenință securitatea granițelor sau niște state anume, ci care amenință toate valorile pe care s-a construit civilizația europeană și lumea modernă, respectiv postmodernă.

Pericolul reprezentat de ISIS nu este un pericol pe care-l putem ignora pur și simplu. Este o amenințare reală. În momentul de față ISIS există doar în Irak și Siria, fiind o provocare pentru ambele guverne. Existența sa a fost tolerată de SUA cât timp a provocat daune regimului Assad, aliat cu Rusia, iar în momentul de față s-a extins și pe teritoriul americii din orient. Unde provoacă daune și crime.

Această extindere nu se va opri aici. Obiectivul ISIS este de a forma un stat islamic din toate națiunile acestei credințe și a duce un jihad împotriva lumii libere. Target-ul de recrutare al ISIS este tineretul lumii arabe. Am văzut în documentare cum lideri ISIS recrutau tineri, copii chiar, de peste tot. Dacă nu e de ajuns mai vin recruți din occident. Numărul lor crește în fiecare zi ca și consecință a politicii lui Obama.

Să nu fim orbi și să nu uităm că George W. Bush Jr. a prevăzut, la rândul său, că retragerea trupelor americane din Irak va da drum liber un forțe islamiste să se ridice. Exact asta s-a și întâmplat. Politica lui Barrack Obama este politica eșecului din care s-a născut ISIS, criza din Ucraina și multe altele. Dar nu asta contează acum, ci ce se petrece în momentul de față.

În momentul de față ISIS duce o luptă de cucerire a statelor arabe precum Siria și Irak. Pentru această luptă sunt recrutați oameni de toate vârstele, dar accentul pică pe tineri, pe viitor. Musulmani din Europa se alături și ei proiectului numit ISIS. Un proiect care tinde să devină un califat islamic cu o rază de acțiune nelimitată. Un califat care, prin discursul liderului, a amenințat lumea occidentală.

Pentru noi este o amenințare serioasă. Imediat ce acest califat se va stabili pe teritoriul arab vom avea de a face cu o forță teroristă mai mare decât a fost vreodată al-Qaeda. O forță care va deține propriul stat de unde vor fi lansate atacuri teroriste și nu numai împotriva lumii occidentale și, de ce nu, orientale. Să nu uităm că numărul în crește al trupelor ISIS include și europeni. Europeni care se pot întoarce oricând aici, antrenați și fanatizați ca niciodată, pentru a aduce cu ei teroarea islamului.

Vorbim deci de o organizație cu potențial, un inamic al întregii umanități care amenință stabilitatea și siguranța lumii în care trăim. Lumea liberă nu poate aștepta ca acest inamic să se dezvolte și să aducă din nou teroarea asupra noastră. O intervenție împotriva ISIS, acum cât este-n dezvoltare, se face necesară. Să nu uităm că în sec. XXI, secolul globalizării, ce se întâmplă într-un colț al pământului afectează ce se petrece la celălalt colț. Un stat islamic în orient poate servi ca o bază de atac împotriva occidentului, în același fel în care non-statul Afganistan a servit al-Qaeda.

Acum Europa pare să intre într-un nou război rece cu Rusia. Ceva inevitabil aș zice eu, dar asta nu ne dă dreptul să închidem ochii la alte primejdii. Primejdii care riscă să devină mai mari decât Rusia. Dacă în momentul de față Federația Rusă este un inamic clar al lumii occidentale (euroatlantice) atunci ISIS este inamicul clar, nr. 1, al umanității. Așa cum a fost al-Qaeda înainte. Acest inamic amenință stabilitatea lumii sub semnul fanatismului religios și al terorismului. Iar în câțiva ani de acum încolo poate deveni o forță. Asta dacă nu e oprită la timp. 

P.S. Dacă tot l-am menționat pe George Friedman vreau să atrag atenția asupra unor alte puteri în ascensiune. În cartea sa acesta a vorbit și de Turcia, respectiv Japonia. A căror evoluție în momentul de față este vizibilă. Turcia adoptă tot mai mult discursul naționalist-religios, orientându-se spre Rusia și vechia prietenie cu Ungaria, iar Japonia are o economie tot mai pozitivă, urmărind mai nou și schimbarea legii Forțelor de Apărare pentru a forma o armată autentică. Trăim o perioadă a schimbărilor și trebuie să fim pregătiți pentru a le întâmpina. ISIS nu e singura amenințare care se ridică, deși este cu siguranța cea mai mare și mai oribilă. 

Urzeala merelor

Alegerile prezidențiale sunt tot mai aproape pe zi ce trece. Între timp tot mai multe schimbări par să aibă loc pe scena politică. Cele mai multe întorsături de situație se găsesc, evident, în dreapta. Mai exact în sectorul pro-Băsescu al dreptei românești unde se joacă o urzeală a merelor.

Ultima victimă a acestei urzeli a fost Cristian Diaconescu. Fost secretar de stat pe probleme de diplomație, fost membru PSD și până acum câteva zile candidat la președenție din partea PMP. Diaconescu a fost îndepărtat din această postură, locul său fiind acum ocupat de Elena Udrea. De ce ? Care este miza acestui joc în tabăra Băsescu ? Un joc în care a intrat și Monica Macovei.

În cazul domnului Diaconescu cred că e sigur să-l citez pe Vasile Blaga, doar domnia sa credea va o să fie candidatul PMP. Scenariul îndepărtării lui Diaconescu și a venirii lui Udrea era clar de la început. Dar probabil că nimeni nu se aștepta că Diaconescu să opună rezistență. Până la urmă imaginea sa nu este a unui războinic, ci a unui diplomat. Probabil acesta fiind și motivul pentru care nu a reușit să se evidențieze.

Acum Diaconescu candidează independent, șansele sale sunt aproape nule În schimb pe sectorul alegătorilor lui Traian Băsescu mai avem două doamne. Monica Macovei pe de o parte și Elena Udrea pe de alta. Electoratul de, să zicem, 6% al lui Traian Băsescu este împărțit la trei persoane diferite, astfel încât îmi e greu a crede că unul dintre cei trei se așteaptă cu adevărat să ajungă în turul 2. Deci care este miza ?

Sunt mai multe posibilități. Una este ca adevărata miză a jocului politic făcut de PMP constă în a ieși din turul unu cu o imagina pozitivă, de partid în creștere, de partid care poate acorda un sprijin lui Traian Băsescu. Sau mai exact de a forța ACL la o colaborare pentru turul II și poate chiar pe termen lung.

În orice caz șansele de reușită sunt mici în contextul dreptei pro-Băsescu divizate în trei tabere. Trei tabere pentru un segment de 6% nu este o situație prea îmbucurătoare. Din punctul ăsta de vedere jocul este oarecum scăpat de sub control, moștenitorii lui Băsescu luptându-se între ei.

Evident, asta doar dacă nu se dorește cumva în mod precis dezbinarea voturilor dreptei pe câte mai multe părți SAU ieșirea în evidență a Elenei Udrea, indiferent prin ce mijloace, pozitive sau negative. Nu trebuie ignorat nici faptul că viitorul politic al lui Traian Băsescu sau al Elenei Udrea este mult mai fericit dacă dreapta pierde aceste alegeri, iar Traian Băsescu poate veni ca și salvatorul dreptei.

Acest al doilea scenariu este mai puțin probabil, dar nu de ignorat. Momentan merele pierdute ale moștenirii Băsescu sunt luate cu asalt de urmașii președintelui. Electoratul său este mai divizat ca niciodată, joc început de Monica Macovei și căreia i s-a alăturat acum și Cristi Diaconescu. Toți se înghesuie pentru un loc la masa tratativelor din turul II.

Eugen Cristescu - eroul din umbră

Citeam zilele astea un articol despre cunoscutul general de Securitate, Ion Mihai Pacepa, în care se încerca apărarea acestuia. Nu am nici o intenție să intru în disputa istorică Pacepa - trădător sau erou; dar îmi pun un semn de întrebare asupra unei alte nedreptăți istorice. Dacă astăzi Pacepa și-a primit înapoi banii și gradele, de ce un om care a servit intereselor românești nu-și primește înapoi demnitatea post-mortem ? De ce este lăsat în continuare să zacă în umbră cu acuzațiile aduse de regimul comunist ? Acest om este Eugen Cristescu, eroul din umbră al României.

Eugen Cristescu a fost șeful SSI sub guvernarea Mareșalului Ion Antonescu. Acesta a condus Serviciul Special de Informații în cea mai grea perioadă a sa, moștenind un serviciu complet dezorganizat de la Mihail Moruzov. După actul de la 23 august 1944 Eugen Cristescu a fost deposedat de această funcție, făcând loc politrucilor ce aveau să vină, iar mai apoi a fost dus în Rusia și adus în țară numai pentru a fi judecat de trădare. Trădarea de a fi oprit forțele ostile României din a-și face jocul în cadrul granițelor noastre, fie că era vorba de legionari, naziști sau comuniști.

Astăzi Cristescu rămâne sub pata sentinței date de comuniști și este foarte rar amintit în istoriografia românească. Între timp Ion Mihai Pacepa a scăpat, God bless the USA, de acuzația de trădare de țară și, totodată, numele său este mai des invocat decât cel al lui Eugen Cristescu. Personal acest lucru nu mi se pare unul normal. Cred că omul de taină al Mareșalului merită mai mult. Acest păianjen care și-a țesut pânza pe tot cuprinsul României pentru a o proteja de forțe externe sau extremiste.

Meritele sale sunt incontestabile.Vorbim de un om care a pus bazele unei structuri de intelligence moderne. Când a preluat prima dată SSI-ul Eugen Cristescu a format noi structuri în cadrul serviciului, a organizat totul după model occidental. Au apărut departamente specializate în contrainformații, informații externe, contrasabotaj și diferite aspecte ale frontului din umbră. A eliminat din cadrul SSI toate persoanele cu legături ideologice, în special legionarii infiltrați în aparatul de stat, neacceptând să conducă un serviciu politizat.

Odată ce bazele au fost puse Eugen Cristescu a și trebuie să treacă la acțiune. Contextul geopolitic nu era unul favorabil României. Atât pe plan intern, cât și pe plan extern, România se confrunta cu inamici periculoși. Pe de o partea exista Mișcarea Legionară cu apucăturile sale anarhice, infiltrată în corpul muncitoresc legionar (lucru dovedit de prof. Cristian Troncotă cu nume concrete în cartea sa, România și Frontul Secret, ed. Elion) de agenți comuniști, pe de alta se găseau forțele comuniste dure, o Uniune Sovietică dornică să ocupe România cu prima ocazie și o Germanie nazistă dornică să țină sub control jocurile politice din România.

Pe toate acestea Cristescu le-a combătut cu desăvârșire. Pentru extrema dreaptă și extrema stânga a devenit inamicul nr.1. Pentru germani a devenit ba un ajutor esențial, ba un stres, SSI-ul fiind al doilea cel mai important serviciu de informații al Axei pe frontul de est, dar și acel serviciu care stătea în calea structurilor naziste pe teritoriul României. Și-a asumat un rol extrem de greu, dar a păzit România de orice interferențe străine, asigurând securitatea nu doar a țării, a Mareșalului, ci și a forțelor de opoziție.

Astăzi Eugen Cristescu este uitat și condamnat. Nimeni nu s-a gândit să-l elibereze de pata judecății comuniste. Asta în timp ce Pacepa este,mai mult sau mai puțin, eliberat de acea judecată și asta fără merite deosebite în slujba patriei. Cred că s-ar cuveni să ne cinstim un erou, fie el și unul din umbră. Eugen Cristescu a fost mai mult decât omul de taină al Mareșalului, a fost cel care a vegheat patria într-o perioadă extrem de dificilă. Nu a avut legături ideologice, nu poate fi acuzat de crime de război, ci doar că și-a servit patria împotriva tuturor adversarilor, indiferent de ideologie.

Mai este unirea posibilă ?

În ultima vreme tema unirii Basarabiei cu România a fost tot mai des abordată în spațiul public. De la oameni politici, inclusiv candidați la prezidențiale, până la jurnaliști, toți au abordat această tematică. Lucru de înțeles în contextul crizei din Ucraina, cât și în virtutea unor sentimente firești între două state surori. Întrebarea este, mai e unirea posibilă ?

 O posibilitate pentru realizarea idealului de unire a existat după 1989. Totuși această posibilitate a fost ratată nu datorită contextului, ci datorită oamenilor. Atunci au lipsit oamenii politici deși exista contextul geopolitic favorabil unei astfel de inițiative. Astăzi în schimb se pare că avem oamenii politici dispuși să lucreze în acest sens, dar mai avem contextul geopolitic necesar ?

Personal tind să cred că da. Nu datorită unor sentimente patriotice, cât datorită unei realități vizibile. Criza din Ucraina aduce o cantitate imensă de haos la granița estică a României și, implicit, a Europei. Ori cred că știm bine vechea vorbă latină ''Ordo ab Chao'', ordine din haos. Din haosul prezent în estul Europei se pot face multe schimbări, iar Republica Moldova este clar implicată în acest joc, ea atrăgând atât atenția Uniunii Europei, axei Londra-Washington, cât și a Federației Ruse.

Pe de o parte avem o Moldovă care a semnat un acord de asociere la Uniunea Europeană și tinde tot mai mult spre occident. Pe de alta avem o Federație Rusă care urmărește o politică de expansiune tot mai vizibilă și de care Republica Moldova încearcă să se ferească tocmai prin trecerea noii cortine de fier, trecerea spre occident. O trecere care iată, se face în primul rând prin mijlocirea României.

Interesul geopolitic al Europei este ca granița răsăriteană să fie cât mai stabilă, iar în acest sens aderarea unui stat precum Republica Moldova reprezintă un obiectiv important. La fel de important pentru Uniunea Europeană și NATO ca și pentru România. În egală măsură interesul Moldovei este acela de a obține umbrela de protecție garantată de structurile euroatlantice în fața pericolului rusesc care amenință astăzi Ucraina, dar și statele vecine ce s-au separat de vechea structură sovietică.

De fapt Republica Moldova încearcă să scape de curentul de restabilire al URSS sub forma Uniunii Eurasiatice. Este clar că intenția lui Putin este de a încorpora în această uniune statele care au făcut parte din URSS și care, până-n momentul de față, n-au reușit să se integreze în cadrul structurilor de securitate occidentale. Rămânând astfel fără apărare, complet vulnerabil în fața altor super puteri precum Federația Rusă. 

Acum Moldova încearcă să-și croiască drumul înapoi acasă, în Europa. Dacă va reuși să o facă în timp rămâne de văzut. România oferă Moldovei tot sprijinul necesar în această direcție. Momentan România oferă Moldovei tot sprijinul pe care-l poate oferi. Dar trebuie amintit faptul că unificare directă ar fi cea mai rapidă și mai sigură cale de aderare la UE, mai ales că Moldova nu face încă parte din NATO, ceea ce ar fi o necesitate pentru aderarea ulterioară la UE. 

Lucrurile se pot schimba, dar, în orice caz, unirea este posibilă. Fie prin unificarea directă a celor două state fie prin unificarea în cadrul unui organism comun, Uniunea Europeană, iar de acolo putem vorbi deja de un soi de unire, o unire care, cu timpul, poate fi dusă la nivele mai înalte. Important este ca Republica Moldova să intre în cadrul unei structuri euroatlantice la timp, la fel cum este important ca Ucraina să rămână independentă de Federația Rusă, asigurând astfel și o oarecare stabilitate pentru Republica Moldova.

Ce mai face Crin ?

Crin Antonescu s-a propulsat în politica românească într-un mod diferit de toți predecesorii săi. Nu a fost omul calm care a stat să caute aliați pentru partid, ci a fost liderul carismatic permanent în conflict cu toată lumea. A reușit să pună PNL pe locul trei la alegerile din 2009 și să-l facă un partid relevant. Apo s-a luat de braț cu Ponta contra lui Băsescu și cu Blaga contra lui Ponta. Acum a picat. Mai exact a eșuat la alegerile parlamentare (nu doar din vina lui) și la competiția internă de putere.

De atunci nu l-am mai văzut pe Crin așa des. A plecat în vacanță, nu a participat la ședința de fuziunea PNL-PDL. Și totuși, ce va face Crin Antonescu acum ? Care va fi rolul său în campania lui Klaus Iohannis ? Se va implica măcar în această campanie ? Eu cred că da.

Crin Antonescu este unul din puținii oameni politici care se pot mândri cu o carismă extraordinară. Stilul său de discurs rapid și agresiv a făcut victime în rândul unor politicieni, dar și al unor jurnaliști. Mihai Gâdea este cel mai memorabil caz, datorită felului în care acesta din urmă a fost umilit de liderul Partidului Național-Liberal.

Nu cred că ACL își permite să piardă această piesă importantă pentru alegerile prezidențiale. Cu atât mai mult cu cât dl. Iohannis nu dorește să fie tipul de politician care apare la televizor și vorbește mult. Domnia sa alege să mizeze pe cu totul altă imagine, iar această imagine merge la o parte din români, dar nu și la alta, iar aici intervin rolul unor personalități mai vorbitoare din noua alianță. Oameni precum Cătălin Predoiu, Ludovic Orban, Sulfina Barbu și, evident, Crin Antonescu.

Omul care l-a înfrânt odată pe Gâdea o poate face din nou. Carisma lui Crin Antonescu mai poate fi utilă în campania Alianței Creștin Liberale pentru atragerea unui alt număr de votanți. Acei votanți care sunt atrași de un discurs înflăcărat, de atacuri politice, de ironii și sarcasm. Lucruri în care Antonescu pare să exceleze, ceea ce nu-i chiar de mirare, doar a citit Maestrul și Margareta.

Ce mai face Crin ? Eu cred că se pregătește de campanie. Nu are motive să facă altceva. A declarat că poate face mai mult decât să fie un simplu sprijin și o să facă. Chiar și rănit la orgoliu, știe că trebuie să lucreze pentru acest nou proiect numit ACL, cea mai importantă moștenire lăsată de Crin Antonescu politicii românești. Metaforic vorbind, Crin Antonescu va juca rolul bombardierului care pregătește drumul pentru tancul german, Klaus Iohannis.

Idioți utili în folosul Rusiei

În lumea politicii și a spionajului termenul de idiot util este folosit ca un jargon pentru acei oameni care, în mod inconștient, servesc unor interese și sunt folosiți în mod cinic de diferite forțe. Acești oameni sunt foarte utili pentru orice structură de informații, în special în domeniul războiului psihologic (manipulare)  și nici țara noastră nu duce lipsă de ei. Doar că din păcate foarte mulți ajung să servească unor puteri străine.

Am văzut asta de multe ori. De la trusturi media până la simple site-uri de știri. Sunt multe persoane și grupuri de persoane care în numele unor ideologii sau a unor credințe religioase aleg să facă propagandă unor puteri străine de multe ori opuse intereselor românești.

Spre exemplu avem trusturi de presă care servesc celor interesați de destabilizarea României. Printr-o propagandă a urii, de multe ori mitologică, astfel de trusturi dau naștere unor conflicte între români, între clase sociale și oameni cu viziuni diferite.

Un alt exemplu este acela al extremiștilor de dreapta și al populiștilor. În virtutea unei ideologii sau a unor concepte religioase aceștia aleg la rândul lor să facă propagandă unor puteri străine. Concret acesta este cazul Federației Rusiei. Acțiunile politico-militare și de propagandă ale Federației Ruse și-au găsit un sprijin permanent în anumite grupări cu caracter ultra-naționalist sau ortodoxist. Grupări care au dezvoltat în jurul lor site-uri de știri prin care propagă mai departe propaganda Moscovei.

Inconștient astfel de oameni ajung să servească intereselor rusești în virtutea viziunilor absolut subiective de ordin ideologico-religios. Rusia le apare ca un bastion al valorilor tradiționale, în timp ce Uniunea Europeană reprezintă viziunea post-modernă a lunii. Drept urmare se alege promovarea mesajelor pro-ruse și a materialelor propagandistice venite din zona rusească, a unei viziuni de politică externă orientată spre Rusia. Doar că acest lucru se face în defavoarea intereselor naționale.

Interesele naționale nu sunt definite de viziuni temporare și subiective precum ideologia politică sau viziunea religioasă. Interesele unei națiuni sunt de ordin pragmatic și permanent, implicând concepte precum prosperitatea și siguranța populației, care la rândul lor implică alte interese de ordin economic, politic și social.

În cazul nostru interesele naționale s-au găsit mai mereu opuse intereselor Federației Ruse. Spre exemplu dorim unirea Basarabiei cu România (un obiectiv geopolitic afirmat) sau independența energetică a României. Cu siguranță aceste interese se găsesc în opoziție cu cele ale Rusiei și totuși cei ar trebui să servească intereselor naționale aleg opusul. Evident, existând și excepții.

Acest lucru a fost vizibil și într-un caz recent. Naționalistul buzoian, Marius Trancă, a declarat că vrea să plece în Ucraina pentru a se înrola în grupările naționaliste ucrainiene. Știrea a fost publicată și pe diferite pagini de propagandă naționalistă din România, iar majoritatea camarazilor de ideologie ai lui Marius Trancă au ales să-l critice pentru asta. Motivele ? Că luptă pentru Europa sionistă și homosexuală contra Rusiei ortodoxe, că ce se întâmplă în Ucraina nu este problema noastră, etc.

Dincolo de faptul că respectivii au arătat o mare lipsă de cunoștințe în materie de geopolitică și relații internaționale, au arătat și cât de limitate sunt propriile surse de informare. Au transformat opinii subiective într-un adevăr absolut. Opinii a căror natură nu este una bazată pe date și fapte, ci pe ideologii și viziuni religioase. Complet irelevante din punct de vedere geopolitic și geostrategic.

Nu vreau să spun că decizia lui Marius Trancă este bună sau rea, dar cu siguranță ce se întâmplă în Ucraina ne afectează, iar gestul simbolic nu poate fi ignorat. Nu doar că ne afectează, dar interesele României sunt alături de Ucraina. Eliminarea influenței rusești din regiune este singurul lucru care permite astăzi punerea în aplicare a unor proiecte precum aducerea Republicii Moldova în Europa și implicit în România sau asigurarea securității la graniță.

Până la urmă nu degeaba Ungaria și Rusia se situează pe poziții similare în materie de politică externă. Nu degeaba relațiile dintre Dughin și Gabor Vona au avut ca urmare o manifestare aproape anarhică în Ținutul Secuiesc și tot nu degeaba extremistul maghiar, Csibi Barna, s-a dus în Ucraina pentru a lupta alături de trupele rusești.

Pe lângă asta nu vorbim doar de interesele naționale și România. Vorbim de umanitate, de un spirit uman de care mulți oameni au uitat. Am văzut opinii că un român nu are de ce să lupte pentru alții. Gândirea asta îngustă ne arată o problemă cu ipocrizia. Dar americanii să lupte pentru România în Războiul Rece, sau acum să lupte alții să ne apere nouă existența ca stat. Noi să stăm și să privim, dacă alții trec prin ce am trecut și noi să nu-i ajutăm, deși noi ceream ajutor ca istericii. 

În fine, mulți așa-ziși naționaliști sunt mai mult idioți utili. Și prin asta mă refer la un jargon politic, nu folosesc termenul ca o insultă personală. Nu se informează decât din sursele specifice ideologiei lor și amestecă interesele națiunii cu cele ale unei ideologii sau convingeri religioase. Astfel ajung să servească inconștient altor puteri care folosesc diferite ideologii pentru propagandă și manipulare. La fel de utili cum au fost și legionarii în timpul rebeliunii din ianuarie, o rebeliune de care sovieticii abia așteptau să profite pentru a intra în țară. Doar au infiltrat și agenți în rândurile muncitorimii legionare.

Ei fac asta Ignorând realități geopolitice și strategice pentru niște idei de care, să fim serioși, nimeni nu ține cont la nivel global. Pentru Putin religia și tradiționalismul sunt elemente propagandistice care, alături de anarhism și alte idei anti-sistem, servesc la formarea unor grupuri propagandistice în terțe state.