Război și pace în Ucraina

Scena relațiilor internaționale este dominată de o amplă criză de securitate. Lumea occidentală, în special, se confruntă cu o triplă amenințare venită din răsărit, Federația Rusă, lumea islamică, ISIS, și din interiorul său, partidele extremiste de pe vechiul continent. Într-o încercare de ameliorare a acestei situații dificile și de apărare a unor interese economice specifice, doi lideri majori ai Uniunii Europene, Angela Merkel și Francois Hollande, au mers la Kremlin pentru a negocia o pace cu Rusia privind criza din Ucraina.

În ultimele zile aceste negocieri au făcut subiectul multor analize și opinii. Ce șanse de succes au ? Sunt ele un lucru bun ? Europa și SUA acționează pe căi diferite ? Întrebările respective sunt doar câteva din cele care au atras atenția specialiștilor în domeniul relațiilor internaționale și al studiilor de securitate. Acum toată lumea așteaptă un răspuns clar. Va reuși pacea coordonată de Berlin și Paris împreună cu Moscova și Kiev sau occidentul va trece la planul B, susținerea cu arme a Ucrainei ?

Pentru a găsi un răspuns la această întrebare trebuie să înțelegem mizele conflictului din Ucraina, cât și semnele date de către actorii internaționali în ultima vreme. Mizele determină limitele până la care actorii implicați sunt dispuși să meargă, iar semnele vin ca o confirmare a acestor lucruri.

Mizele unui conflict care nu se termină

Să începem cu o analiză a mizelor conflictului din Ucraina. De unde a pornit totul și de ce ? Ce urmărește Federația Rusă ? Dar Statele Unite ? Mai mult, care sunt interesele statelor nu prea unite ale Europei în acest conflict ? Sunt întrebări la care trebuie să răspundem pentru a înțelege pe deplin ce se petrece în Ucraina și, mai ales, pentru a înțelege ce va urma, ce doresc cei care au interese acolo și până unde sunt dispuși să meargă pentru satisfacerea acestor interese strategice, geopolitice sau economice.

Criza din Ucraina s-a declanșat ca rezultat al alungării unui guvern pro-rus prin revolte populare. Marea majoritate a ucrainienilor au ieșit în stradă pentru a da jos un guvern și pentru a schimba traiectoria țării lor, cât și condițiile de trai pe care le aveau la acea data. Drept urmare a acestei situații Ucraina s-a ales cu o guvernare pro-europeană, iar zonele populate majoritar de ruși au pornit pe un traseu separat, cel către Rusia, bucurându-se în acest sens de sprijinul direct al Rusiei.

Vladimir Putin și-a trimis oamenii în Ucraina, declanșând un întreg război de tip asimetric. Soldați ruși care nu sunt ruși, acțiuni de propagandă mediatică în Rusia, Ucraina dar și în spațiul euroatlantic, cât și cetățeni ucrainieni de etnie rusă care sabotează noul guvern de la Kiev. Acestea au fost primele acțiuni ale Rusiei în conflictul din Ucraina, continuând cu sabotarea economică și cu presiunea militară continuă asupra teritoriului ucrainean.

O astfel de reacție din partea Rusiei era nu doar naturală, ci și previzibilă, durata și limitele ei fiind singurele lucruri de neprevăzut. Pentru Rusia teritoriul ucrainean reprezintă o zonă de interes strategic și geopolitic, iar asta din mai multe puncte de vedere.

În primul rând să ne raportăm la faptul că strategia de apărare a Rusiei a fost mereu una de expansiune și de formare a unor state interpuse cu adversarii geopolitici. Acest lucru se datorează faptului că Moscova a fost mereu expusă atacurilor, iar Rusia a fost forțată să găsească noi granițe care să blocheze drumul altor puteri către capitala rusească. Ucraina a reprezentat o astfel de graniță în perioada noastră, iar pierderea ei aduce occidentul direct la porțile Rusiei, o Rusie paranoică, ghidată de o paradigmă modernă, nu post-modernă, incapabilă să accepte voința altor popoare în detrimentul interesului național și de securitate.

Occidentul vina la porțile Moscovei, iar accesul la Marea Neagră devine, de asemenea, limitat. Din acest punct de vedere Crimeea are un rol special pentru Rusia. Păstrând-o Rusia păstrează accesul la Marea Neagră, dar și resursele care se află în peninsulă. Acesta este motivul pentru care Rusia a acționat, în primul rând, prin ruperea Peninsulei Crimeea de Ucraina, folosind în acest sens argumentul istoric și cel etnic, dar și forța militară pentru a înfrânge forțele guvernului de la Kiev.

În al doilea rând trebuie să înțelegem și importanța imaginii în politica internă și cea internațională astăzi. Imaginea de putere globală a Rusiei a avut de suferit prin alungarea guvernului marionetă de la Kiev și pornirea Ucrainei pe un traseu euroatlantic. Era previzibil ca Putin să reacționeze dur pentru a păstra imaginea de putere globală a Rusiei, dar și pentru a-și păstra propria imagine acasă, în condițiile în care poporul rus este un popor al puterii, un popor care nu cunoaște alt limbaj și care s-ar descotorosi, cu prima ocazie, de un lider slab.

Astfel, conflictul din Ucraina este un conflict al mai multor mize. Strategice, geopolitice, economice, dar și de imagine. Rusia are tot interesul să păstreze Ucraina, dar știe că nu poate. Ce încearcă în momentul de față este o dezmembrare a Ucrainei, pentru capitolul imagine și păstrarea unor teritorii relevante din punct de vedere strategic, fie prin conceptul de autonomie, fie prin apariția unor mini-entități statale.

Occidentul, la rândul său, are alte interese în spațiul ucrainean. Aceste interese se împacă perfect cu dorința ucrainienilor de a se dezlipi din Rusia, iar principiul lui Kaplan, de a acționa atunci când interesul strategic se îmbină cu o acțiune benefică și pentru alții, este aplicat și de către occident în criza din Ucraina. Sau mai exact de către SUA, care se dovedește a fi principalul sprijin al Ucrainei împotriva Federației Ruse, dar și principalul partener al statelor est-europene.

Un astfel de lucru nu trebuie să ne mire. Interesul SUA este de a reduce influența rusească în apropierea Europei și a Mării Negre, de a limita puterea ei și libertatea de expansiune. Faptul că ucrainienii doresc, la rândul lor, o schimbare de tabere atrage, inevitabil, susținerea Statelor Unite în conflictul lor cu Federație Rusă, deși preferabilă ar fi fost evitarea unui conflict deschis și pe termen lung.

Un factor la fel de important pentru SUA, ca și pentru Rusia, este și cel al imaginii de putere globală. Dacă SUA nu este capabilă să apere Ucraina și să obțină o victorie acolo atunci, în mod automat, înseamnă că nu mai este puterea care a fost, iar actuala ordine globală este pusă sub semnul întrebării de elemente ale haosului așa cum sunt Federația Rusă, statele paria și diferitele organizații teroriste care amenință securitatea lumii în ultima vreme.

Statele vest-europene, pe de altă parte, sunt mai puțin dornice de riscuri la granița de est a Europei, spre deosebire de SUA. Acestea nu au apărarea oceanelor în fața unui conflict militar cu Federația Rusă și nici nu sunt dispuse să mai treacă printr-un război, fantoma ultimelor două războaie și a celui rece bântuind încă civilizația vest-europeană. Mai mult, state precum Germania nu împart independența energetică americană față de Rusia, având un interes economic cu aceasta.

Dacă SUA sunt dispuse să susțină în forță Ucraina, statele vest-europene precum Germania și Franța au o cu totul altă politică, dorind o încheiere rapidă a conflictului din Ucraina și căutând alternative care să împace pe toată lumea. Lucru ce s-a văzut și în ultimele încercări de a obține un tratat de pace între Ucraina și Rusia prin care prima cedează ceva Rusiei la schimbul independenței sale pentru un traseu european și euroatlantic. Doar că șansele unui astfel de tratat sunt chestionabile.

Semne de sfârșit sau semne de război ?

Ținând cont de aceste aspecte putem să spunem că Rusia și-a atins, în cea mai mare măsură, obiectivele. În momentul de față ordinea internațională (reprezentată de SUA, dreptul internațional și paradigma post-modernă) este serios pusă sub semnul întrebării de eșecul occidentului în a susține un stat care dorește să apuce drumului Europei și anume Ucraina. Tratatul de la Minsk are șanse să fie semnat pentru că Rusia și-a atins obiectivele, dar asta implică aspecte pozitive, cât și negative.

Semnarea unui tratat care să stopeze conflictul din Ucraina scutește poporul ucrainean de un conflict armat foarte dureros pe termen lungă, iar statele europene de unele riscuri externe și interne care s-ar închega în condițiile unui conflict pe termen lung. Dar câștigătorul real al unui astfel de tratat este Rusia care reușește să destrame Ucraina prin concepte precum cel al autonomiei sau prin ruperea Peninsulei Crimeea, asigurându-și o continuă graniță de separație față de occident, accesul la Marea Neagră și imaginea de actor important pe scena globală.

SUA ar ieși oarecum învinsă din acest show, nefiind capabilă să-și susțină partenerii, doar pe jumătate, în timp ce Rusia are această posibilitate. Imaginea de putere supremă s-ar dispersa, spre deosebire de o prelungire a conflictului care ar păstra un semn al întrebării asupra acestei situații până la o încheiere. Și-n ciuda acestui fapt este singurul fel prin care o încheiere a conflictului ruso-ucrainean pare posibilă. Recunoașterea anexării Crimeei și împărțirea Ucrainei reprezinte obiective peste care Rusia nu va trece și prin care dă o lovitură sistemului internațional.

Acordul de la Minsk nu este tocmai încheiat, dar șansele sunt să avem un rezultat pozitiv. Așa cum am spus, Rusia și-a atins obiectivele, cum le văd eu, și nu are motive să meargă mai departe în acest format, ci doar să obțină recunoașterea stării de fapt impuse prin forță armată. Evident, aici vorbim de o probabilitate foarte mare și nu de un lucru exact. Putin a dovedit de multe ori că nu acționează pe măsura așteptărilor raționale. Se poate încheia un tratat și să nu fie respectat, sau poate nici nu se încheie.

Luând în considerare a doua opțiune se pune întrebarea: cum va reacționa occidentul ? Germania și Franța doresc, în mod evident, evitarea livrării de arme și adâncirii conflictului existent între lumea occidentală și Rusia. Motivele le-am explicat mai sus, drept urmare nu are rost să le reiau. Dar situația nu este aceeași pentru SUA care, probabil de Anglia, vor susține o implicare mai dură în criza ucraineană pentru respingerea ofensivei rusești și anume livrarea de armament ucrainienilor.

Unde ar duce o astfel de acțiune ? Desigur, la o adâncire a conflictului armat pe teritoriul Ucrainei și rece între occident și Rusia. Un conflict pe termen lung al sancțiunilor economice, al măsurilor politice și al războiului psihologic, de pe care ambele tabere vor avea de pierdut, dar care este inevitabil în astfel de condiții, nici SUA și nici Uniunea Europeană nefiind dispuse să renunțe la Ucraina cu totul, suferind astfel o lovitură și mai dură din partea Kremlinului.

O altă posibilitate vehiculată este și cea a unui conflict armat între occident și Rusia. Un conflict direct. Aceasta mi se pare cea mai improbabilă. Poate sunt subiectiv fiindcă doresc evitarea unui astfel de conflict, dar sec. XXI nu este un secol al războaielor convenționale. Armele sunt folosite în teatre restrânse de operații, în războaie care să asigure influența geopolitică și nu la un nivel înalt după modelul unui război mondial. Bănuiesc că orice putere dorește evitarea unui astfel de conflict, ținând cont de riscul reprezentat de armele nucleare, un risc reciproc, cât și de faptul că toți ar ieși slăbiți de urma unui război direct, lăsând loc pentru alte puteri.

Situația României și moștenirea lui Putin

Mergând pe cel mai probabil rezultat, cel al semnării unui nou tratat la Minsk, trebuie să ne întoarcem la cel mai important subiect: situația României în tot acest conflict. Poziția noastră geografică ne face să fim direcți afectați de tot ce se petrece în Ucraina și în jurul Mării Negre. Interesele noastre de ordin economic, politic sau geopolitic(Republica Moldova) sunt legate de rezultatul conflictului ucrainean și de următoarea mișcare a Rusiei.

Interesul României este existența unui stat interpus între ea și Rusia. Un vest al Ucrainei independent și aliniat la interesele euroatlantice ne garantează propria securitate și acțiunile viitoare în Republica Moldova. Un alt interes ar fi fost tăierea accesului rusesc la Marea Neagră, lucru oprit prin anexarea Crimeei. De ce ? Pentru că o influență cât mai scăzută a Rusiei în zona noastră, așa cum am arătat și-n alte articole mai vechi, înseamnă o libertate mai mare de acțiune pentru noi și partenerii noștri.

De asemenea trebuie, în cazul în care se încheie un tratat, să ținem cont de moștenirea pe care Putin o lasă. Vorbim aici de o schimbare a stării de fapt în cadrul relațiilor internaționale. Realpolitik-ul aplicat de Moscova a învins modelul liberal. Nu în totalitate, dar suficient cât acesta să fie pus sub semnul întrebării. Dreptul internațional nu a contat deloc fără forța de a-l impune. Aceeași forța cu care Rusia a impus o stare de fapt în Ucraina pentru apărarea propriilor interese geopolitice.

America și Europa se găsesc într-o situație foarte nefavorabilă în momentul de față și trebuie să recupereze. Atât la nivel de imagine, cât și în ceea ce privește avantajele geopolitice. Cum ? Rămâne de văzut. Oricum, în cazul ucrainean trebuie să rămânem vigilenți și nu am nici un dubiu că SUA va păstra această vigilență, orice scenariu fiind posibil în viitorul apropiat.