Drumul spre o economie prosperă

”Am venit aici cu un singur obiectiv: să schimb britanicii dintr-o societate de dependenţi, într-una de autonomi; din dă-mi-şi-mie, în fă-tu-însuţi; din stai-jos-şi-aşteaptă, în hai-să-facem.” -Margaret Thatcher

Politica implică o mulțime de domenii relevante pentru viața publică, pentru viața cetățenilor unei țări. Apărarea, educația, justiția, sunt domenii care ne afectează pe toți, care afectează această țară și pe care nici un program politic serios nu le poate omite. La fel stăm și cu economia, adăugând aici un interes major al publicului interesat de politică. Asta pentru că economia reprezintă un domeniu care le afectează pe toate și care pare să afecteze, mai mult decât oricare, traiul și viața cetățenilor.

O economie prosperă înseamnă o națiune prosperă. Dar cum ar trebui să ajungem la asta ? Este o întrebare pe care diferiți jurnaliști, oameni politici, analiști și economiști și-o pun în repetate rânduri. Este și prima întrebare la care majoritatea cetățenilor unui stat se gândesc atunci când sunt chemați să-și pună votul pe numele unui politician sau a unui partid în cadrul alegerilor pentru o funcție publică. În ciuda faptului că este o întrebare comună ea este și una destul de dificilă.

Toate măsurile pe care politicul le ia pentru a îmbunătăți economia unei țări și traiul populației trebuie să țină cont de felul în care afectează întregul mers al sistemului. Cum îi afectează pe cetățeni, cum afectează piața liberă, cum afectează sistemul național de apărare și securitate, medicina, educația, etc. O măsură economică poate aduce îmbunătățiri majore într-o direcție, afectând într-un mod negativ și dureros o alta, la fel cum poate aduce avantaje considerabile pe termen lung, la prețul celor actuale.

Concentrându-ne asupra cazului care ne interesează, cel românesc, ne putem întreba: care este traseul economic de care avem nevoie și pe care ni-l dorim cu adevărat ? România a adoptat un sistem economic capitalist. Suntem deci o economie de piață. Asta înseamnă că piața este una libera și încurajează inițiativa indivizilor, statul având un rol mult mai limitat comparativ cu economiile socialiste unde acesta se implică în fiecare sector al economiei.

În egală măsură economia noastră are și un caracter social. Ambele perspective fiind garantate de Constituția României. Statului îi revine deci datoria de a asigura o piață liberă și posibilități multiple pe această piață, jucând și un rol de paznic pentru respectarea regulilor pieței, dar și de ajutor pentru cetățenii săi. Un ajutor minimal am putea spune, care să ajute la supraviețuirea celor care nu reușesc pe piața privată.

Dar contrar concepției generale statul nu este menit să asigure prosperitatea deplină a cetățenilor săi. De fapt, trebuie să o asigure, dar nu așa cum obișnuim să credem. Mentalitatea, moștenită de la regimul comunist, este că statul este principalul actor al prosperității economice și că trebuie să se îngrijească, asemeni Providenței Divine, ca fiecare cetățean să o ducă bine. O îngrijire în mod direct. Doar că în domeniul economiei statul nu poate și nu trebuie să acționeze în mod direct

Motorul economiei de piață este întreprinzătorul. Cetățeanul care investește, creează, oferă și răspunde cererii semenilor săi, motivat de dorința proprie pentru un trai mai bun. Acesta oferă locuri de muncă, acesta joacă rolul principal în procesul de dezvoltare economică, iar rolul statului se rezumă mai mult la unul de arbitru, menit să asigure respectarea unui set de reguli și respectarea demnității umane a fiecărui cetățean.

Din acest punct de vedere statul nu poate face foarte multe, iar aici vorbesc ca un filosof politic și nu ca un economist, un domeniu în care nu am competențe. Statul poate doar să atragă sau să încurajeze investitori. Să atragă investitori străini, dezvoltând un mediu propice pentru aceștia și să încurajeze investitori autohtoni, atât prin dezvoltarea unui mediu propice, dar și printr-o educație care să încurajeze o atitudine specifică investitorului, cetățeanului unui stat capitalist.

Exceptând aceste două lucruri statul nu poate să facă prea multe într-o economie de piață. Statul liber, capitalist, nu este același lucru cu statul socialist. Nu se implică în viața cetățenilor și nu controlează o economie de stat, doar se asigură că totul funcționează într-un anumit cadru, respectând anumite norme, pentru binele comun al cetățenilor, investitori sau angajați și pentru interesele specifice statului.

Dacă un om reușește să devină un investitori, are ce-i trebuie să facă asta, sau dacă acesta rămâne un simplu angajat, ambele drumuri la fel de onorabile, dar cu câștiguri și lipsuri diferite, este o problemă care ține de fiecare individ, iar statul nu o poate rezolva pe plan economic. Oamenii nu sunt egali, ci fiecare se dezvoltă într-un mod diferit, muncește diferit, gândește diferit și este normal ca fiecare să aibă condiții de viață diferite. Asta-i natura, unde nici leul dintr-o haită nu este egal cu leul dintr-o alta. Ci fiecare reușește în viață prin eforturile proprii, prin situația specifică.

Ținând cont de această perspectivă revin la ce am afirmat mai sus, cu privire la ce poate face statul pentru dezvoltarea economiei noastre, pentru o economie prosperă. În ceea ce privește atragerea de investitori străini, din perspectiva unui om fără prea multe implicații în sfera economică, pot să spun că acest lucru implică un stat care să funcționeze în mod corect, care să aibă o imagine externă bună și care să respecte înțelegerile semnate. O clasă politică a cărei rol este să facă politică, nu afaceri.

O justiție independentă și funcțională este un lucru la fel de necesar pentru atragerea investitorilor. Trebuie să ținem cont că investitorii occidentali sunt obișnuiți cu un sistem construit pe reguli, iar într-un sistem fără reguli, în care sunt obligați să facă acte de corupție pentru a reuși, aceștia se supun unor riscuri privitoarea la legislația economică a propriei țări. Riscurile sunt și în sfera câștigului și a investițiilor, unde schimbarea unui partid la putere poate anula, din senin, un contract.

Deci pentru atragerea investitorilor străini, care să formeze locuri de muncă și să sprijine economia națională, avem nevoie de stabilitate. Pentru stabilitate avem nevoie de o justiție independentă și funcțională, de o clasă politică responsabilă și de ceva ce se pare că nu înțelegem încă, respectarea semnăturii de pe o hârtie. În lipsa acestor certitudini nici un investitor nu-și va asuma riscurile necesare pentru a dezvolta o afacere în România, fiecare fiind motivat de câștig.

Se poate pune problema atragerii unor investitori din alte lumi mai similare cu a noastră. Rusia, China, Africa ? Sigur, putem încerca. Dar nu este ceva recomandabil dacă ne dorim un traseu european și euroatlantic, o relație cu SUA și Germania. Nu este recomandabil nici în contextul intereselor noastre naționale, ținând cont de faptul că independența noastră economică este afectată, mai mult sau mai puțin, de cei care formează locurile de muncă. Iar dacă aceștia vin dintr-un stat adversar... Trageți concluziile.

Acest aspect mă duce la a doua metodă prin care statul poate contribui la dezvoltare economică a României și a cetățenilor săi, la generarea de locuri de muncă. Și anume încurajarea antreprenorilor autohtoni. O astfel de încurajare implică, într-o oarecare măsură, condițiile de mai sus, pentru ca fiecare să aibă un teren stabil de lucru, în care riscurile să nu fie mai mari decât câștigurile, dar mai implică unele aspecte la fel de relevante. Educația fiind cel mai important.

Într-adevăr, dacă vrem antreprenori și investitori autohtoni atunci trebuie să-i producem. Singura metoda existentă este educația. Românii trebuie încurajați de pe băncile școlii generale și din familie să aibă un spirit întreprinzător, să cucerească vârfurile pe care le doresc și să nu mai aștepte totul de la alții, sau de la stat în cazul de față. Aceasta este rețeta americană și, în general, occidentală, care ne lipsește nouă după o rătăcire lungă prin închisoarea comunistă.

Din păcate educația din România nu pare să încurajeze o astfel de mentalitate, specifică antreprenorilor, ci mai degrabă una de sclav. O mentalitate a individului dependent de stat, care trebuie să se teamă și care să aștepte totul de la alții, nu a individului care trebuie să cucerească ceea ce-și dorește, să obțină anumite lucruri, care dacă vrea să schimbe ceva trebuie să o facă cu mâinile lui, nu să aștepte asta de la o entitate divină, de la un stat sau de la alți indivizi.

Educația ne pregătește mai mult să fim ascultători și să ne vedem de drum. Lucruri care nu au nimic de a face cu lumea afacerilor, cu succesul în viață și cu antreprenoriatul. Iar în lipsa unui sistem de învățământ care să producă antreprenori autohtoni noi nu putem dezvolta o economie cu adevărat independentă. O economie care să producă locuri de muncă, locuri de muncă private și la stat care să țină elitele profesionale aici, pentru a îmbunătăți România pe toate celelalte domenii.

Iar acum se pune o întrebare. De ce să nu adoptăm o economie controlată de stat ? Sigur, dintr-o perspectivă filozofică, umană, pot spune că asta ne-ar distruge libertatea, fiindcă libertatea socială nu poate exista fără cea economică, nu în mod practic. Dar un astfel de sistem economic nici nu funcționează. Ne facem egali, într-adevăr, dar egali în sărăcie. Un lucru demonstrat de mersul istoriei prin căderea statelor comuniste și prin stagnarea celor care au supraviețuit.

Ființa umană este, prin natura sa, individualistă. Este mânată de interese proprii și foarte puțini ies din acest tipar. La fel funcționează și economia. Producătorii produc pentru a câștiga, iar în lipsa unui câștig pe măsură atunci nici aceștia nu sunt motivați și toți devin delăsători. Nu mai există progres economic, doar unul de moment, urmat de o lungă perioadă de stagnare, iar mai apoi de cădere, destrămare. Iar exemplul Uniunii Sovietice este cel mai potrivit.

Noi putem acoperi această realitate a naturii umane cu o mantie a ideilor, dar aceasta nu va sta acolo mereu, din contră, se învechește cu timpul și se dezintegrează. Cei puțini, care sunt mânați de mai mult decât dorința proprie pentru un trai mai bun, pot contribui la binele altora prin mijloace politice sau prin donații, cum fac mulți investitori sau oameni care dețin un capital mai mare decât le trebuie, dar natura umană în sine nu se schimbă, iar de la muncitor la investitor, toți doresc câștig pentru ei și familiile lor.

Sigur, abordarea mea este una teoretică, de ansamblu. Nu sunt un economist pentru a aborda detaliile. Aceasta este o problemă pentru specialiștii în domeniul economiei, singurii care pot reuși să implementeze reformele și acțiunile necesare pentru funcționarea optimă a economiei, pe moment și pe termen lung. Iar acest lucru trebuie să se desfășoare ținând cont de toate sferele care afectează și care sunt afectate de domeniul economic. Cât și de toți oamenii afectați, dar și interesele statului.

Drumul spre o economie prosperă este condiționat de funcționarea optimă a economiei de piață și de încurajarea valorilor specifice acestei economii. De încurajarea unor antreprenori autohtoni și de atragerea altora din străinătate, în lipsa celor autohtoni. Așa putem general locuri de muncă. Oamenii nu trebuie să mai aștepte totul de la stat, altceva decât un rol de arbitru și un minim ajutor social, iar dacă doresc mai mult atunci acest mai mult se poate obține printr-un efort în plus și atitudinea potrivită.