Personal văd proiectul Uniunii Europene ca pe o paradigmă a viitorului spre care civilizaţia europeană tinde de secole. Imperiul Roman, Imperiul Carolingian, Liga Sfântă, proiectul interbelic al uniunii Danubiene, Alianţa Nord-Atlantică la care au aderat majoritatea popoarelor libere ale Europei şi iată, acum Uniunea Europeană. O uniune care a luat naştere din motive economice şi politice ( pentru a preveni un al treilea război mondial între statele Europei ), dar care se pare că adoptă noi atribuţii în drumul ei existenţial, devenind un garant al vocii statelor europene în politica internaţională.
Într-un secol al globalizării statele naţionale nu mai au o voce la fel de puternică. În vârful lumii stau două mari state federale : Statele Unite ale Americii, respectiv Federaţia Rusă. Asta în timp ce micile state naţionale din Europa riscă să rămână în urmă, să aibă o voce tot mai slabă în problemele internaţionale actuale şi de viitor. Un lucru care n-ar mai fi o problemă în cadrul unei structuri europene care să reprezinte toate aceste state la un loc şi care ar fi capabilă să stea la masa deciziilor alături de cele două super puteri ale secolului.
Astfel unitatea europeană îşi face simţită nevoia. Globalizarea şi federalizarea statelor ne-a lăsat în urmă şi nu ne putem bizui pe aliaţii americani la nesfârşit. Pe lângă avantajele pe care le aduce idealului de pace, Uniunea Europeană reprezintă o viziune de viitor pentru puterea politică a tuturor statelor europene. Fără să distrugă identitatea sau suveranitatea diverselor popoare europene, un proiect de unificare a politicii externe a Europei cât şi a securităţii acesteia este de dorit.
Până la urmă acest proiect nu reprezintă altceva decât punerea în practică a unui ideal de secole. Ne aducem aminte din istorie că popoarele Europei au fost mereu supuse presiunii din partea unor forţe mai mari dinafara. Lumea islamică, Uniunea Sovietică fiind două exemple. În faţa acestor presiuni mereu s-a încercat clădirea unor structuri pan-europene care din păcate au eşuat fiindcă s-au clădit pe târziu şi nu erau deja stabile. Astfel otomanii şi sovieticii au câştigat datorită dezbinării dintre popoarele europene. O dezbinare pe care proiectul U.E. caută să o vindece.
Înainte de a continua merită scos în evidență și faptul că acest proiect este, în primul rând, unul de viitor. Iar forma sa rămâne, la rândul ei, discutabilă. În momentul de față România trebuie să mizeze pe relația sa cu Statele Unite și rolul în cadrul NATO, urmărindu-și altfel interesele prezente. Dar nu poate neglija relația cu forțele majore ale Uniunii Europene și rolul jucat în această uniune. Un rol pe care, ca și-n NATO, trebuie să și-l consolideze. Transformând dezavantajul de a fi granița Europei într-un avantaj de influență în uniune.
Mai există critici care aruncă în umbră aceste avantaje de ordin geopolitic datorită unor probleme de ordin ideologic sau moral. Deşi în mare parte ideile Uniunii Europene sunt deja corecte, după umila mea opinie, trebuie să ţinem cont că ele nu sunt chiar ale U.E. ci ale naţiunilor membre. În momentul de faţă Uniunea Europeană este ca o mantie pentru trupul popoarelor europene. Ideile şi valorile europene nu sunt altceva decât ideile şi valorile adoptate de aceste popoare, care dăinuiesc sau se schimbe în funcţie de statele membre și care nu sunt valori permanent stabile și general valabile.
Momentan Uniunea Europeană merge înainte ca o paradigmă a viitorului. Trecutul a aparţinut Rusiei prin Uniunea Sovietică, prezentul aparţine Statelor Unite în mare parte, dar sunt de părere că viitorul aparţine statelor europene prin acest proiect care ţinteşte spre cer. Proiectul european nu este un monstru care distruge statele naţionale, ci un proiect care umăreşte, ideal vorbind, apărarea intereselor comune ale acestor state pe plan economic, geopolitic şi geostrategic, cât şi apărarea valorilor fundamentale ale statelor membre, oricare ar fi acestea.
Noi nu am intrat în Uniunea Europeană forțați de cineva ca să ne plângem că suntem o colonie sau altceva de acest fel sau ca să punem UE la egalitate cu URSS. Noi am intrat în UE, ca și în NATO, din propria inițiativă și am acceptat să facem parte dintr-un proiect mai larg menit să consolideze vocea și forța statelor europene într-o lume tot mai globalizată și mai federalizată. De asta Uniunea Europeană este nu doar o paradigmă ideală a viitorului, ci și o necesitate. Singura care poate asigura securitatea statelor europene fără ca acestea să fie dependente de alte forțe externe.
Am încredere într-o evoluţie pozitivă a acestui proiect şi cred că într-o epocă a globalizării este imperios pentru viitorul statelor membre, cât şi pentru protejarea valorilor definitorii ale civilizaţiei noastre europene. Evoluţia societăţii umane de la peşteră la trib, de la trib la principat, regat, mai apoi stat naţional şi acum stat federal sau uniune, confederaţie, etc. este tot mai accentuată de procesul globalizării. Uniunea Europeană este o necesitate şi un proces natural de evoluţie al statelor europene. De ea depinde pacea în Europa cât şi puterea politică şi economică a statelor europene, iar România face parte din acest proiect prin apartenenţa sa la marea civilizaţie europeană, cât şi prin prisma intereselor sale naţionale.
Notă: Am scris acest articol pe 29 aprilie. L-am republicat fiindcă ideea de bază rămâne actuală și i-am adus câteva modificări necesare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu