De la ţar la soviete şi înapoi : Rusia – Imperiul Răului

Există un curent de gândire geopolitică în care Rusia este prezentată drept o alternativă la politica dusă de către Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Curentul respectiv este tot mai promovat fie de către anarhiştii care văd în procesul de globalizare o formă de imperialism american, fie de ultra-naţionalişti având la bază motive ideologice sau religioase ( cel din urmă fiind cazul României unde dughinismul prinde contur prin conceptul unui nou bizanţ cu centrul la Moscova ).  Astfel Rusia este transformată într-un bastion al rezistenţei anti-americane, o formă a binelui, transformată în viziunea populară pentru că în realitate situaţia este cu totul alta.

Apologeţii Moscovei au idei diferite, nici nu-i de mirare fiindcă ideologul Kremlinului, Alexandr’
Dughin, a făcut el însuşi un cocktail ideologic cu orice doctrină anti-americană şi anti-europeană care poate fi folosită pentru interesele ”mai mari” ale Moscovei. Anarhiştii se simt atraşi într-o oarecare măsură de aspectul istoric al URSS şi al revoluţiei bolşevice, naţionaliştii occidentali de aspectul ideologic, iar cei răsăriteni de cel religios. Aceştia din urmă susţin că noua Rusie nu mai este Uniunea Sovietică, nu mai este comunistă, ci un nou imperiu ţarist ”pravoslavnic”. Un lucru cât se poate de absurd dacă ţinem cont de felul în care oficialii de la Kremlin celebrează URSS, se folosesc de aliaţii ideologiţi ai URSS şi cu sau fără comunism Rusia a fost şi este acelaşi lucru : un imperiu al răului.

Spun un imperiu al răului, aşa cum definea preşedintele american Ronald Reagan Uniunea Sovietică, pentru că toate acţiunile Rusiei de la apariţia ei ca stat au adus suferinţă pentru popoarele din jur, urmărind o politică de expansiune şi rusificare prin tehnici demne doar de un popor barbar. Cu această ocazie precizez că nu vrea şi nu pot să jignesc cultura rusă, ceea ce ar fi imposibil cu sclipiri ca Dostoievski sau Bulgakov, dar jignesc în schimb politica şi gloata barbară a stepelor ruseşti. Rusia, indiferent dacă era un imperiu monarhic sau o uniune totalitară, a urmărit mereu aceeaşi politică de expansiune şi prin aceleaşi metode. Să ne amintim că rusificarea era în toi de pe vremea ţarilor, iar acest s-a aplicat şi în Basarabia încă dinaintea revoluţiei comuniste.

Distrugerea fizică şi psihică a oponenţilor se practică încă de pe vremea ţarilor. În acest sens dl. prof. acad. Cristian Troncotă atrage atenţia în cartea sa, ”România şi Frontul Secret”, asupra faptului că Imperiul Ţarist avea una dintre cele mai temute şi mai extinse aparate de poliţie politică ( ideea de serviciu de informaţii rusesc ) din lume. Deportările de populaţie şi asasinările erau la ordinea zilei într-un popor care cunoştea şi cunoaşte un singur limbaj, acela la puterii care, pentru ei, nu se poate exprima prin altă formă decât prin violenţă.

De asta şi comunismul, deşi prin natura sa o doctrină criminală şi totalitară, a avut o formă mai bolnavă într-o ţară precum Rusia decât, să zicem, în Germania. Uniunea Sovietică poate fi caracterizată în termeni spirituali drept o manifestare a iadului pe pământ, iar în termeni istorici drept un apogeu al unor apucături deja impregnate în spiritul poporului rus. Un popor călit în stepa siberiană prin violenţă şi cruzime. Lucruri pe care le-a transpus mai departe prin politica de expansiune şi rusificare începută de ţari, perpetuată cu adăugiri de masacre şi gulag-uri de către Uniunea Sovietică şi astăzi prin apucături provocatoare şi alte serii de crime de către Federaţia Rusă.

Astăzi Rusia deşi, aparent, a ieşit din comunism duce mai departe aceeaşi politică lipsită de orice valori reale, punând ca centru al existenţei sale un singur lucru : puterea. Politica de expansiune din testamentul lui Petru cel Mare rămâne fundamentală pentru politica externă a Rusiei şi, de ce nu, pentru viziunea ei geopolitica. Diferenţele dintre anumite idei ideologice sau religioase sunt ignorate cât timp acestea sunt de folos Rusiei în planurile ei. Inamicii Rusiei sunt atacaţi, ocupaţi, colonizaţi sau asasinaţi. Având aici exemplul georgian sau mai nou cel ucrainean, sau cel al unui preot rus care vorbea împotriva lui Putin, vorbea. Astfel Rusia indiferentă la orice valori şi reguli ideologice sau religioase îşi urmăreşte mai departe, folosindu-se de acestea, politica răului, provocând lumea la război cu fiecare ocazie.

Rusia este, de facto, un imperiu al răului. Indiferent sub ce regim, ţarist, sovietic sau federalist ( care acum încearcă să devină din nou ţarist ), Rusia îşi păstrează acelaşi mod de a dialoga cu statele vecine, de a-şi rezolva problemele şi de a se manifesta pe plan global. Aceeaşi politică expansionistă, aceeaşi negare a adevărului de dragul intereselor pravoslavnice, aceleaşi crime şi aceeaşi politruci indobitociţi în diferite state, aşteptând venirea tancurilor sovietice ca să-şi trădeze patria. În acest context politica noastră externă este una foarte dificilă, ca şi cea a Uniunii Europene şi a NATO dealtfel. Evident că o relaţie de pace cu Rusia este preferabilă unui conflict, fie el şi îngheţat, dar ce facem atunci când acest lucru este imposibil fără o compromitere a tuturor valorilor în care credem şi a tuturor intereselor noastre ? O relaţie decentă cu Rusia, pe cât posibil, este de dorit, dar dacă Rusia nu poate aduce garanţii şi nu-şi poate pune pofta-n frâu atunci orice relaţie este imposibilă şi un conflict îngheţat, un nou război rece, este inevitabil.