Corupţia ca ameninţare pentru siguranţa naţională

Articol publicat pe blogul Vocea Patriei la data de 14 iunie.

Am văzut astăzi un promo pentru o emisiune în care este abordat cazul comisarului Traian Berbeceanu. Un om care a devenit simbolul profesionalismului în raport cu latura coruptă a sistemului. Simbolul poliţistului onest. Un caz care durează de ceva timp şi nu pare să se sfârşească odată. Primul lucru la care m-am gândit privind acest promo este discursul vicepreşedintelui SUA când a venit în România. Un discurs care a scos în evidenţă cea mai mare slăbiciune a securităţii României, şi deci a graniţei NATO : corupţia.

Corupţia este un fenomen care afectează societatea românească de multă vreme. Nu de ieri sau azi. Acest fenomen se face vizibil încă din perioada fanariotă, perpetuându-se în perioada interbelică şi perfecţionându-se în comunism. Până astăzi a stat în calea progresului societăţii şi a servit unor interese adesea opuse celor româneşti ( fie ele de grup sau ale altor state ). Vorbim de un fenomen care reprezintă principala ameninţare pentru siguranţa naţională a României şi care trebuie extirpat pentru a repara un sistem defect.

Ultima perioada ne-a adus măsuri împotriva corupţiei. Instituţii ale statului au acţionat dur pentru a sancţiona persoanele vinovate de astfel de lucruri. Aici putem vorbi de acţiunile celor de la DNA, DIICOT, SRI, etc. ; dar fenomenul încă nu a fost stopat în totalitatea sa. Încă afectează societatea şi, aşa cum arată cazul Berbeceanu, chiar instituţii importante ale statului în domeniul siguranţei. Iar asta este o problemă majoră.

Este o problemă majoră pentru că actualul context geopolitic şi geostrategic nu ne permite nici o slăbiciune. România se află la graniţa Europei şi a NATO cu orientul. Un orient care se găseşte într-o stare profundă de haos. Conflictul din Ucraina şi acest început de nou război rece ameninţă graniţele şi interesele regionale ale României, la fel cum ameninţă interesele structurilor euro-atlantice din care România face parte.

Corupţia din România reprezintă un gol pe care ruşii, în eventualitatea unui conflict rece, pot să-l exploateze cu mare uşurinţă. Nu ar fi pentru prima dată când aşa ceva se întâmplă. Citind cartea dl. prof. Cristian Troncotă, ”România şi Frontul Secret”, am observat o asemănare de trist augur între România actuală şi cea interbelică cu privire la corupţie. În perioada interbelică Basarabia a fost un centru al corupţiei din România, iar ruşii au profitat de asta. Aşa cum arată dl. Troncotă, cea mai mare parte a administraţiei de peste Prut era formată din agenţi GPU veniţi din Odesa. Nu trebuie să ne mire faptul că ruşii au ocupat Basarabia atât de uşor. Aveau deja jandarmeria, poliţia, administraţia, etc.

Toate aceste structuri au fost infiltrate de către ruşi prin intermediul corupţiei care domnea în acel teritoriu al României. Prin mită, şantaj şi diferite promisiuni, ruşii au reuşit să pună mâna pe administraţia românească din zonă şi să adauge acesteia propria agentură. Uneori acest lucru era extrem de evident, dar nu se putea face mare lucru datorită, aţi ghicit, corupţiei din Basarabia. Astfel securitatea României era ameninţată, autoritatea statului subminată din propriile instituţii.

Cum astăzi fenomenul de corupţie este similar, dar la o scară mai înaltă, există riscul ca o astfel de situaţie să se repete. Oricine poate profita de pe urma dorinţei de putere sau avere a unor funcţionari publici. Oricine poate profita de pe urma acţiunilor ilegale ale unor astfel de funcţionari prin şantaj. Prin oricine nu mă refer exclusiv la Federaţia Rusă, ci şi alte grupuri de interese străine României, sau la organizaţii teroriste ( duşmanul comun al umanităţii ). Astfel siguranţa României primeşte o lovitură dură. O lovitură care afectează în mod direct Europa şi NATO. Motiv pentru care aliaţii noştri principali, americanii, ne atrag atenţia asupra acestei probleme numită corupţie. Ei ştiu că au nevoie de un front puternic în răsărit, de un aliat sigur, la fel cum şi noi avem nevoie de un sistem sănătos şi capabil să stea contra oricăror pericole.

Privind partea pozitivă a lucrurilor putem spune că în sistem există un număr mare de oameni capabili şi patrioţi ( slavă Domnului! ), dar de dragul pragmatismului ne putem întreba : cum rămâne cu restul ? Fiindcă momentan scorul luptei între profesionalism şi corupţie în România pare să fie ceva de genul 50-50. Un scor deloc pozitiv când la graniţă se întâmplă ce se întâmplă şi România trebuie să fie un stat puternic. Un stat cu un guvern capabil să-i apere interesele.

În loc să ne asigurăm de acest lucru şi să ascultăm sfaturile venite de la americani văd că ne adâncim în corupţie. Cel mai ”iubit” dintre partide ( câştigător al alegerilor europarlamentare ) blochează în Parlamentul României orice lege împotriva imunităţii parlamentarilor. Orice lege prin care DNA poate acţiona direct şi sigur împotriva fenomenului de corupţie. Oamenii din sistem care-şi fac meseria devin un simbol de martiriu împotriva corupţiei ( cazul Berbeceanu ), iar oamenii politici oneşti şi cu un trecut sănătos sunt condamnaţi cu sintagma ”băsist” de către o sectă de prozelitism televizat. Aceeaşi sectă care ţine procurorii şi judecătorii sub presiune ca să nu-l vadă pe mogul la puşcărie.

Interesele noastre de viitor depind de vindecarea acestei boli care afectează societatea românească de prea mult timp. Corupţia ne împiedică să avem un sistem de justiţie performant, o politică diferită, o relaţie mai bună cu americanii. Corupţia ne împiedică să atragem investitori străini şi să dezvoltăm capitalul românesc. Corupţia este prima noastră problemă socială, politică şi economică.

Corupţia este un pericol iminent. Principala breşă în sistemul nostru de siguranţă. Motiv pentru care toate instituţiile statului, ca şi toţi cetăţenii, au datoria de a combate acest fenomen. Ne găsim într-o perioadă istorică extrem de complicată pentru destinul României şi nu putem să rămânem în ”somnul cel de veci” în care ne-a adus comunismul şi neo-comunismul. România trebuie să-şi grăbească drumul de modernizare, drumul spre occident şi să rezolve în mod eficient problema corupţiei.

Interesele noastre strategice, geopolitice, economice, militare cer acest lucru. Drumul spre vest, spre prosperitate, spre unirea cu fraţii de peste Prut şi spre o Românie mai sigură este profund legat de rezolvarea acestei probleme. Închei acest articol cu încredere în instituţiile statului şi în oamenii competenţi din aceste instituţii. Cu speranţa că avântul prins de lupta împotriva corupţiei nu se va opri la mijloc, ci va continua.
 
P.S.
Cu privire la cazul Berbeceanu îmi vine în minte un motto : Lex et Honor. Acesta este motto-ul sub care Poliţia Română îşi derulează activitatea. Motto urmat cu stricteţe de către Comisarul Traian Berbeceanu în lupta contra crimei organizate. Un om care pentru că şi-a făcut datoria este prigonit de către latura coruptă a sistemului. Oare câţi astfel de ofiţeri există în poliţie, în structurile de informaţii, în jandarmerie sau alte corpuri de ordine şi siguranţă publică ? Toţi încercând să-şi facă datoria, dar de multe ori confruntându-se cu zidul mizer al corupţiei din România. Măcar opinia publică să-i facă dreptate acestui Alimănescu al secolului nostru.