În urmă cu câteva zile m-am uitat din nou la filmul ”Gladiatorul”. Povestea filmului este destul de cunoscută, având în vedere şi faima acestuia. Un general roman este trădat de împăratul pe care-l servea, familia acestuia este ucisă, iar el este vânat de către trupele imperiale. Fără să vreau două asocieri mi-au venit în minte. Prima, cea a luptei Mareşalului Antonescu, trădat mai apoi de către propriul suveran, iar a doua a luptei col. USLA, Gheorghe Trosca, asasinat mişeleşte de către gen. Nicolae Militaru pentru că cel dintâi a descoperit legăturile acestuia cu KGB-ul.
Diferenţa între col. Gheorghe Trosca şi gladiatorul Maximus Decimus Meridius este că cel dintâi nu a apucat să-şi capete răzbunarea, dar nici numele său nu a primit încă cinstea cuvenită unui martir al revoluţiei. Din contră! Dacă personajul Maximus este iubit prin toate părţile lumii datorită unui film, col. Gheorghe Trosca este uitat la el acasă. După revoluţie acesta şi oamenii săi, masacraţi în faţa sediului MAPN de către o populaţie civilă turbată, au primit titlul de eroi martiri ai revoluţiei, dar acest titlu le-a fost retras la insistenţele unei oarecare comisii conduse de un oarecare membru al PNL.
Această poveste mă întristează şi-mi arată că adevărul nu triumfă întotdeauna în timp record. Deşi ostaşii brigăzii antiteroriste din cadrul SRI cinstesc încă memoria col. Gh. Trosca, restul românilor au uitat de el şi oamenii săi. Alţii scuipă pe memoria lor pentru că ar fi fost securişti. Omiţând totuşi să precizeze câteva lucruri : diferenţa între Securitatea kominternistă şi Securitatea din perioada Ceauşescu; faptul că Trosca şi oamenii săi n-au făcut poliţie politică, fiind trupe antiteroriste; faptul că Trosca şi oamenii săi au fost trimişi la sediul MAPN de către gen. Militaru pentru a asigura ordinea, acelaşi general despre care col. Trosca a descoperit, când lucra pe direcţia de contrainformaţii, că este un agent al KGB, aşa cum arată în cartea sa, ”Un risc asumat”, dl. Filip Teodorescu.
Colonelul Gheorghe Trosca a fost asasinat pentru că şi-a servit ţara. A fost trimis în mijlocul unui popor turbat de libertate pentru a fi ucis datorită uniformei sale, oamenii de rând nefiind capabili să distingă teroriştii de securişti. Situaţia menţionată mai înainte se datorează unei intense propagande din partea agenţilor KGB în România. Chiar agenţii care au venit la revoluţie de peste Prut, jucând rolul de terorişti pe care trupele USLA aveau misiunea să îi înfrunte. Agenţi provocatori despre care acelaşi Filip Teodorescu precizează că au intrat pe teritoriul României în număr mare, la fel cum au procedat şi agenţii maghiari în vestul ţării. Dar trupele USLA n-au mai putut să-şi facă datoria, fiind masacraţi de oamenii pe care trebuiau să-i apere.
Asasinarea a decurs într-un mod absolut barbar. Trupele USLA nu au fost doar ucise, trupurile lor au fost desecrate. Col. Gheorghe Trosca i s-a tăiat capul în urma uciderii, iar oamenii râdeau pe lângă trupurile lor. Un râs sadic ce-mi aduce aminte de umbrele interioare ale psihicului uman, ”daemonul” jungian care zace în fiecare dintre noi, impasibil la suferinţa altora. Probabil că şi gen. Militaru râdea. Ştia că omul care l-a desconspirat şi care-l putea desconspira în faţa noului regum era mort. Cârtiţa spurcată a KGB-ului în România era în siguranţă. Iar un erou al patriei zăcea mort, decapitat, pentru că şi-a făcut datoria.
Ce s-a întâmplat nu mai poate fi schimbat, dar putem folosi prezentul pentru a schimba viitorul. Colonelul Gheorghe Trosca şi oamenii săi merită mai mult decât un scuipat din partea actualei clase politice. Vechiul discurs cu ”securistu-teroristu” nu mai are priză la public. Lucrările unor oameni precum dl. Troncotă, dl. Coruţ, dl. Teodorescu, etc. au arătat lumii adevărul despre războiul din umbră. Un război în care România a avut cel mai mult de suferit.
Să facem un efort şi să ne amintim de memoria unor eroi ai revoluţiei care au murit ascultând ordinele venite de la centru şi încercând să apere poporul, inclusiv revoluţionarii, de nişte terorişti necunoscuţi de nimeni… Mai puţin de generalul Militaru. Să încercăm să ridicăm un altar eroilor USLA alături de eroii revoluţiei, în locul altarului pe care tovarăşii din PCR, transformat în FSN, l-au ridicat liderului zâmbăreţ. Gheorghe Trosca merită să fie cunoscut la fel de bine, dacă nu mai bine, ca Maximus. Un gladiator al adevărului. Un alt fel de erou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu