Unirea ca obiectiv strategic

După Revoluția din Decembrie 1989 România a urmărit două obiective strategice majore: aderarea la NATO și la Uniunea Europeană. Printr-un consens al clasei politice și al societății civile aceste obiective au fost atinse. Culoarea politică a fost lăsată la o parte și toți au conlucrat, dincolo de adversități pentru realizarea celor două obiective strategice și politice ale României post-decembriste.

De atunci până astăzi clasa politică a rămas dezbinată, în lipsa unui obiectiv comun care să fie atins. S-a sugerat ca obiectiv prosperitatea. Destul de relativ având în vedere că fiecare are idei diferite despre ce este și cum se ajunge la prosperitate. Altă sugestie a fost finalizarea procesului de aderare la UE, europenizarea societății românești. Se pare că nu toți sunt de acord cu acest obiectiv sau ideal.

Într-un astfel de context socio-politic se pune întrebarea: ce ne-a mai rămas ? Ce ideal poate fi adoptat de către clasa politică și societatea civilă ca obiectiv comun pentru România ? Cel mai vehiculat și posibil în momentul de față este obiectivul unirii. Acest obiectiv a fost pus în discuție de întreaga clasă politică indiferent de parti-pris.

De la PNL la PSD, de la dreapta la stânga, e un obiectiv comun. Același lucru se poate spune și despre societatea civilă, cercurile de intelectuali și cercurile studențești. Este un obiectiv comun și un ideal al unei noi generații. Unirea Basarabiei cu România este un obiectiv dorit de toată lumea și pentru îndeplinirea căruia, iată, toată lumea este dispusă să lucreze.

Formatul unificării celor două state românești este discutabil și ține de context și de situația geopolitică existentă. Situația actuală favorizează extrem de mult posibilitatea unificării. Indiferent că vorbim de o unificare prin aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ceea ce ar dizolva granițele, fie că vorbim de unificare directă, mult mai simplă, dar mai puțin posibilă.

În momentul de față Unirea celor două state surori este un obiectiv strategic al României. Un obiectiv aprobat de toată lumea, folosit chiar și-n discursuri electorale și în favoarea căruia se poate conlucra. După idealul unirii din Primul Război Mondial, după obiectivele aderării la NATO și UE după decembrie 89, iată că avem un nou obiectiv și ideal comun pentru care ne putem canaliza eforturile.

Academia Română are posibilitatea să patroneze un astfel de obiectiv, la fel cum a patronat și obiectivul întoarcerii României acasă, în occident. Ea are cea mai mare șansă de asigurare a unor eforturi comune de ordin politic pentru îndeplinirea unui astfel de obiectiv. Un obiectiv care ține atât de o dorință sentimentală a românilor, dar și de rațiuni geostrategice la Marea Neagră.