O zi istorică pentru dreapta românească

Pe 26 iulie principalele partide de dreapta din România ( PNL şi PDL, la care a aderat şi FC ) s-au reunit într-o şedinţă comună. Aceştia au votat fuziunea într-un singur mare partid de dreapta sub numele de PNL, sub ritmul de verde-nrourat. Dincolo de discuţiile subiective despre această fuziune, ca şi despre alianţa electorală pentru prezidenţiale, putem spune că am asistat la o zi istorică pentru dreapta românească şi, de ce nu, pentru spaţiul politic românesc.

Formarea unui mare partid de dreapta care să contracareze marele partid de stânga ( PSD ) schimbă cu totul regulile jocului politic. Dacă până acum acest joc era unul cam anarhic, în care PSD reprezenta un partid mereu puternic, iar în opoziţie se găseau alte partide mai mici aliate împotriva sa, acum tindem spre un model anglo-saxon sau american de politică. Un model dual în care vom avea permanent două mari partide opuse unul altuia şi care vor duce principala luptă politică.

În mod evident aceste partide vor fi însoţite şi de cele mai mici. Partide precum Noua Republică, Partidul Conservator, UNPR, UDMR sau Mişcarea Populară nu au motive să dispară în negura timpului. Conflictul dintre două mari partide poate stagna, iar o forţă de mijloc pentru a favoriza una din tabere va fi mereu necesară. Lucru de care partidele mai mici pot profita în negocierile cu cele două mari partide, PSD, respectiv PNL.

Rămâne sub semnul întrebării dacă fuziunea între PNL şi PDL se va realiza cu adevărat sau este doar un factor propagandistic pentru noua alianţă creştin-liberală. Dar dacă această fuziune se va realiza, lucru posibil doar după alegerile prezidenţiale, atunci ea va schimba cu totul viaţa politică românească. Personal cred că o astfel de schimbare nu poate fi decât spre mai bine, pentru că ar aduce un surplus de echilibru. Rămâne de văzut până unde merge viziunea şi abilitatea de unificare a dreptei. Până la sau dincolo de alegeri ?