luni, 22 septembrie 2014

Jocul continuă


Jocul ofițerilor acoperiți continuă. După ce Băsescu ne-a indicat că un anume candidat ar fi ofițer, iată că a venit rândul lui Turcescu. Nimeni nu l-a acuzat pe el. În schimb vine și face un gest neașteptat: se spovedește public de faptul că ar fi fost ofițer sub acoperire.

Pentru început îmi exprim dubiile. Nu știu care sunt intențiile lui Robert Turcescu. Nici nu am de unde să știu. Dar ce-mi este clar e faptul că vorbim de o continuare a deja celebrului serial de televiziune ''candidatul 007''. O continuare la fel de prost gust ca și primele două părți.

Spovedania lui Robert Turcescu vine într-un context politic. Ca atare nici nu o pot privi altfel. Cel mai probabil este ca Turcescu să încerce fie favorizarea unui candidat anume, sau din contră, defavorizarea acestuia. Arătând lumii că el, Turcescu, dă cărțile pe față, iar candidatul nu.

Vorbim aici de o sabie cu două tăișuri despre care nu știm cum intenționează și Turcescu să o folosească. Pe de o parte poate servi candidatului acuzat de a fi ofițer sub acoperire prin comparație, ''eh na, și Turcescu a fost'', iar pe de alta-l poate trage-n jos, ''eh na, Turcescu a zis, ăsta nu''.

Și nu ar fi singura posibilitate. Jocul lui Turcescu poate să fie și unul de troling. De ce să nu ne așteptăm la o apariție televizată a jurnalistului în care acesta să ne informeze că totul a fost o cacealma prin care dorea să ne arate cum putem fi manipulați ? De ce nu ?

Oricum documentele prezentate de jurnalist par mai degrabă false. Dintre toate posibilitățile asta ar trebui luată în calcul cu cea mai mare atenție, alături de cea a jocului politic. Pentru că da, mai presus de toate vorbim de un joc politic.

O altă posibilitate ar fi ca tot jocul să aibă menirea aruncării în derizoriu a deconspirării de care vorbea președintele în funcție. Până la urmă nu prea i-a ieșit dialogul cu dl. Meleșcanu privitor la lista cu ofițerii sub acoperire ai SIE. Poate vrea să dea înapoi și nu știe cum ? E o posibilitate.

Pe lângă asta ar mai fi opțiunea ca Robert Turcescu să fi recurs la o astfel de declarație ca și urmare a unor amenințări. O încercare din partea altor cercuri decât ale lui Traian Băsescu să-și ia revanșa. E posibil, deși personal nu cred prea mult în această opțiune.

Cu asta numai bine, îi mai crește și lui Robert popularitatea. Negativ sau pozitiv, depinde de public. În final contează doar să mai apară și el în atenția publicului. Indiferent în favoarea cărui joc politic. Faima... marea ispită a persoanelor publice.

Mă rog, toate bune și frumoase. Nici nu știm cât de reală este declarația lui Turcescu. Singurul lucru sigur este că serviciile de informații, de la SRI la SIE și până la DGIA au fost implicate în mizeria politică. Nimeni nu poate să mai spună că nu au fost implicate.

Pentru această să mulțumim clasei politice. Regulile democrației și ale bunului simț au fost din nou trecute cu vederea. O telenovelă politică de proastă calitate este în plină desfășurare. Iar finalul este neclar. Dar consecințele pe termen scurt și lung sunt multe.

În altă ordine de idei, nea Turcescu s-a spovedit de parcă a făcut un păcat oribil. Parcă munca de ofițer sub acoperire ar fi o rușine. Asta-i impresia pe care o lasă. Îi aduc aminte că nu existe onoare mai mare pentru un cetățean decât aceea de a-și servi patria. Iar frontul umbrelor e cel mai important.

Domnul Turcescu să se spovedească a doua oară. De data asta pentru că prin atitudinea sa absolut scârboasă a pătat imaginea serviciilor de informații din această țară. A pătat meseria de ofițer de informații. Adică meseria celor care-și dedică întreaga viață patriei. Patria a priori, motto-ul SRI-ului.

Pentru asta ar trebui el să se spovedească. Pentru că de dragul unui joc operativ politic alege să păteze imaginea unei meserii periculoase, dar onorabile. O meserie pe care nu o practică decât cei mai buni. Spre deosebire de meseria politică sau cea de jurnalist unde, iată, au intrat prea mulți...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu