Sufletul unei națiuni

”Fără coloană vertebrală, națiunea românească este o materie organică amorfă, aruncată pe pământul european la voia întâmplării” - Constantin Rădulescu-Motru, ”Revizuiri și adăugiri”

Fiecare popor, fiecare civilizație, la fel ca și individul, are un suflet propriu. Națiune reprezintă mai mult decât un conglomerat lingvistic, de interese comune care au o natură economică sau militară. Ea este ținută împreună și motivată în viața sa istorică în primul rând de valorile spirituale care formează sufletul națiunii. Ne referim aici la cultura și spiritualitatea națională, la ideologiile care domină spațiul politic, la valorile asumate de o națiune ca și valori identitare și la miturile existente în istorie.

Sufletul unei națiuni este acel lucru care păstrează națiunea unită și îi oferă un scop final spre care să meargă. Lipsită de acest suflet orice națiune își cunoaște, la un moment dat, stagnarea, decadența și sfârșitul. Pentru că nimic nu o mai ține legată și nimic nu o mai motivează în drumul istoric pe care-l parcurge, națiunile fiind actori ai istoriei și nu ai momentului. Națiunea noastră, națiunea română, are la rândul ei un suflet, o identitate internă, dar cât de viu și sănătos este acest suflet al României ?

Cultura noastră este mai degrabă rece decât vie. Avem o serie de valori care ne ghidează și pe care ni le-am asumat. Memoria Revoluției din 89 ne impune libertatea, democrația și demnitatea persoanei ca valori perene pentru națiunea română eliberată de sub comunism. Și totuși, foarte puțini sunt cu adevărat interesați de aceste valori, la fel cum foarte puțini se simt motivați de ele.

Comunismul a reușit să transforme națiunea română într-una a cărui spirit este rece. Închisorile comuniste au distrus elitele intelectuale ale națiunii, tocmai acele elite a căror menire era să întărească, în mod constant, cultura și identitatea noastră, să ofere mulțimilor un suflet colectiv. În locul lor au fost puse alte elite, mai false, iar acestea au impus o mitologie a cărei origine nu se află nicidecum în sufletul național, ci într-o ideologie materialistă de natură economică.

Din păcate pentru comuniști oamenii nu au reverberat la așa ceva. Din păcate pentru noi, ei au rămas afectați și reci până astăzi. România se află în procesul de a-și recăpăta sufletul, adică ingredientele care formează acest suflet. Încă ne căutăm identitatea reală, valorile și obiectivele viitorului. Am înțeles că suntem europeni și că suntem democrați, dar asta doar la nivel de elite, căci mulțimile sunt încă blocate în trecut. Dar restul sufletului sfârtecat al națiunii române ?

Cultura noastră ca întreg abia se mai face simțită. Spiritualitatea în loc să evolueze se blochează în dogmele seci ale cultelor tradiționale și este umbrită de interese economice. Valorile culturii politice sunt trecute cu vederea, iar mitologia națională este constant demitizată. Urmarea ? Cum afirma C. Rădulescu-Motru, apariția unei națiuni lipsite de coloană vertebrală. Facem parte din Europa, dar nu ne-am integrat cu totul în acest nou spațiu și nici nu ne-am recuperat pe noi înșine.

Nu știm încă cine suntem și ce vrem în mod exact. Spațiul public românesc este dominat de incertitudini. Problema este că avem nevoie de valori. Trebuie să fim capabili, ca națiune, să ne ridicăm privirea și vocea pentru ceva, nu să acceptăm orice trece asupra noastră. Avem nevoie de acest set de valori, împletit cu interese noastre reale, pentru a reuși să ne asigurăm un viitor ca și națiune europeană. Pe de o parte valorile Europei, în care vrem să ne integrăm, pe de alte valorile noastre, pe care trebuie să le recuperăm.

Poate un popor să trăiască doar din economie ? Pentru un timp, dar acest lucru nu-l va motiva, nu va motiva mulțimile și nici chiar elite pentru a clădi un viitor cu adevărat mai bun. Un popor trebuie să-și asigure existența în jurul a ceva. Are nevoie de acel altar în jurul căruia se dezvoltă, dezvoltându-și totodată viziunea de viitor, regulile de existență, interesele colective. Nu degeaba sovieticii au căutat, peste tot pe unde au fost, să distrugă în primul rând elitele și valorile unui popor.

Ne putem uita și la Uniunea Europeană în momentul de față. Ca și națiunile, această construcție are nevoie de un suflet, ceva care să-i anime existența. Dar nu a reușit să-și formeze așa ceva. Sufletul Europei ar trebui să fie produsul valorilor tuturor națiunilor care alcătuiesc comunitatea europeană, dar UE pare să se blocheze în propria natură birocratică, incapabilă să treacă dincolo de anumite limite. Iar în lipsa acestor lucru proiectul european se află într-o situație foarte grea.

România are nevoie de un suflet. Acesta încearcă să iasă la suprafață după ce a fost suprimat multă vreme. El este format din cultura, ideile și valorile care ne vor determina viitorul. Cine suntem ? Ce vrem ? Răspunsul la aceste întrebări este cel care ne ajută să ne formăm un viitor, iar el este dependent de conștiința unui suflet colectiv al națiunii române. Suntem europeni ? Democrația și libertatea sunt valori perene ? Ne tragem de la daci și romani ? Răspunsul la aceste întrebări ne afectează prezentul și viitorul.