PSD și PNL, încotro ?

 Rezultatele alegerilor din 16 noiembrie au fost pe cât de neașteptate, pe atât de importante pentru scena viitoare a jocului politic românesc. Aceste rezultate au potențialul de a schimbat jocul partidelor de până acum, lucru care a și început să aibă loc. Principalele două partide, PSD și PNL, trec printr-o perioadă importantă, marcată de schimbări majore care le obligă să acționeze. Încotro vor merge ?

Fiecare partid are o situație particulară, așa că să le luăm pe rând, începând cu partidul care a fost până acum principala forță politică din România post-decembristă: PSD.

Înfrângerea lui Victor Ponta în alegerile prezidențiale a avut un impact major asupra Partidului Social-Democrat. Ca de fiecare dată acest partid a intrat într-un proces de canibalism intern, în care diferite persoane din partid încearcă să le distrugă pe altele. Un membru blamează un altul, un lider pe un altul și în final cineva trebuie să fie eliminat, în timp ce un altul rămâne și continuă lupta pentru supraviețuire.

Acest lucru era chiar firesc. La urma urmei asta s-a întâmplat în PSD după fiecare înfrângere majoră. Începând cu Adrian Năstase, continuând cu Mircea Geoană și acum cu Victor Ponta. Fiecare înfrângere cerea un sacrificiu oferit mulțimilor din cadrul partidului. Unor mulțimi care s-au obișnuit cu puterea și cu victoria, care nu pot accepta cu ușurință un eșec după ce au depus efort, chiar și ilegalități, pentru victorie.

În acest context politic special se pune o întrebare: ce se va întâmpla acum cu PSD, dar cu Victor Ponta ? Care este viitorul partidului ? Ce pași vor întreprinde liderii PSD pentru viitorul concret al acestui partid ?

Un viitor care nu este deloc roz. Cel puțin așa cum se arată în momentul de față. Rezultatul alegerilor din 16 noiembrie a confirmat că noua generație nu are nici un fel de dragoste pentru PSD și pentru vechile metehne ale partidului. Din contră, aroganța și corupția au reușit să mobilizeze un electorat anti-PSD pe care nici măcar Iohannis nu a reușit să-l scoată în stradă cu ocazia primului tur.

Într-un astfel de context viitorul PSD este negru. Fiindcă principalul său bazin electoral este epuizat, iar acest partid nu are posibilitatea, momentan, de a-și forma un alt bazin. Printre tineri, adică printre viitorii votanți, imaginea PSD nu este deloc una pozitivă. Acesta se prezintă ca o relicvă din trecut, un spectru care nu vrea să dispară și bântuie în continuare plaiurile mioritice.

Bine-nțeles, aici ne referim la evoluția pe termen lung a partidului. Dacă lucrurile vor continua în acest ritm avem șansa să vedem PSD transformat într-un partid de locul 3 în alegeri, sau chiar 4. În nici un caz unul din principalele partide politice existente. O situație care poate fi evitată numai prin intermediul unei reforme majore în cadrul partidelor și prin cadre noi, care să inspire încredere generației tinere, inexistente momentan.

Pe termen scurt și mediu vom continua să asistăm la conflictele interne din cadrul PSD. Conflicte care la rândul lor se vor proiecta în afara partidului. Nu este greu de imaginat felul în care cei trei eliminați (Geoană, Vanghelie și Șova) n-au să fie singurii, iar aceștia pot servi drept nucleu pentru apariția unui alt partid de stânga, un partid care să rupă o bucățică din PSD și electoratul acestuia.

Vinovați de înfrângerea lui Ponta au să mai apară. Probabil o să-i vedem des pe la Realitatea și B1. Ponta în sine nu o să fie considerat vinovat atâta timp cât ocupă funcția de prim-ministru. Dar odată ce va pierde guvernul se va schimba și situația, iar noi avem toate motivele să credem că o armată de psd-iști obișnuiți cu puterea n-au să-i acorde aceeași clemență lui Victor Ponta pe care i-au acordat-o până acum.

Pe de altă parte nu știu ce să zic despre Liviu Dragnea. Oricum grupul din jurul lui Ponta încearcă să reziste cu acesta la guvernare, punându-se în conflict inclusiv cu vechea gașcă din PSD, chiar și cu ”bunicuța” mineriadelor. Un alt nucleu pentru inevitabilul conflict din cadrul PSD și divizarea principalei formațiuni de stânga de pe scena politică românească.

Din acest conflict poate să iasă o reformă a partidului, sau partidul poate continua să meargă mai departe către locul 3-4 în alegerile din viitor. Personal nu cred în posibilitatea unei reforme reale, părerea mea este că PSD duce lipsă de cadre și voință în această direcție, iar pe termen lung este un partid condamnat. Un partid care a mizat pe un singur bazin electoral și și-a închis orice altă posibilitate de a atrage voturi.

Privitor la Victor Ponta și la guvernare nu cred că acesta va rezista foarte mult. Obiectivul actual al noului PNL, în fruntea căreia se vor ivi Vasile Blaga și Cătălin Predoiu, poate și Eduard Hellvig drept noua vedetă a PNL, este obținerea unei majorități parlamentare și eliminarea PSD de la guvernare. O acțiune la care poate contribui orice divizare a PSD-ului, cât și viitoare acțiuni ale justiției care va găsi în PSD un o sală de practică.

Acestei simfonii de alungare a PSD-ului de la guvernare s-au alăturat deja și voci importante din Uniunea Europeană. Cu precădere din Germania și din cadrul Partidului Popular European. Într-un fel piesele sunt așezate, iar acum se fac diferite mișcări prin care se încearcă eliminarea pieselor care-l apără pe regele advers, ca apoi regele să cadă dintr-o lovitură.

Victor Ponta va rezista la guvernare până la finele lui 2015, maximum până la alegerile din 2016. Dacă apar niște situații neprevăzute ne putem aștepta ca o schimbare de guvern să aibă loc chiar în primăvara aceasta. Depinde ce acțiuni se vor întreprinde, când și cum. Oricum Ponta și PSD-ul s-au condamnat singuri prin greșelile făcute cu ocazia alegerilor prezidențiale, iar viitorul acestora pare destul de sumbru.

Pe partea cealaltă a baricadei avem noul Partid Național Liberal (PNL) format din fuziunea vechiului PNL cu PDL.

Acest partid a reușit să câștige alegerile prin intermediul lui Klaus Iohannis să și ocupe poziția de partid de dreapta, european și cu privirea către viitor. Lucru datorat în primul rând opoziției față de partidul cel mai des asociat cu trecutul, cu socialismul și cu orientarea pro-est, pro-China și pro-Rusia. Dar viitorul nu este deloc simplu nici pentru noul PNL.

Președintele ales, Klaus Iohannis, nu va fi un președinte jucător la fel ca și Traian Băsescu. Vom avea un președinte arbitru, moderator, care va privi scena politică în loc să joace ca un actor pe această scenă. Într-un astfel de context soarta PNL devine oarecum independentă de Klaus Iohannis, necesitând o nouă conducere pentru îndeplinirea obiectivelor curente ale PNL, cât și un factor de coeziune.

Prin factor de coeziune mă refer la o forță care să păstreze unitatea PNL în contextul în care membri celor două formațiuni unite sunt atât de diferiți în idei, despre trecut și despre viitor. Aceste diferențe trebuie lăsate la o parte pentru ca proiectul să funcționeze, lucru ce necesită o persoană sau o forță care se le pună în umbră, favorizând un țel comun în locul celui deja atins, cel al câștigării alegerilor prezidențiale.

Cât despre noua conducere putem spune că situația este oarecum certă. Fără Klaus Iohannis și fără o implicare majoră a lui Crin Antonescu vechiul PNL nu are personalități suficient de puternice încât să iasă în față și să ajungă la conducerea noului partid. Astfel conducerea este cu totul deschisă pentru cadrele de vârf din PDL. Vasile Blaga și Cătălin Predoiu fiind favoriți în acest sens.

O alternativă este și europarlamentarul PNL Eduard Hellvig. În ultima vreme acesta apare tot mai des în spațiul public și iese în evidențe prin discursurile sale. S-ar putea să fie o încercare a vechiului PNL de a nu lăsa conducerea cu totul pe mâna cadrelor PDL, dar nu știu dacă este cazul, la fel cum nu știu dacă o astfel de încercare ar avea succes, indiferent de cât de mult ar fi propulsat dl. Hellvig în spațiul public.

Astfel principalele funcții de conducere din cadrul PNL vor fi asumate în general de liderii PDL. Aceștia din urmă au imaginea publică și forța necesară pentru a-și asuma un astfel de rol. Singura alternativă din PNL este Crin Antonescu, un om care nu pare dispus să reintre în jocul politic, dominat fiind de certe orgolii cu privire la felul în care a fost alungat din cursa pentru prezidențiale.

Oricum, noul PNL trebuie să se mobilizeze repede pentru a-și asuma următoarea misiunea ce-i revine: schimbarea majorității parlamentare, respectiv alungarea PSD de la guvernare. Acesta va fi principalul obiectiv al PNL pentru perioada care vine, iar Vasile Blaga va juca un rol esențial în această direcție, la fel cum a jucat, mai puțin vizibil ce-i drept, în alegerile din noiembrie.

În acest sens există posibilitatea să vedem o apropiere între PNL și cadrele excluse din actualul PSD. Nu neapărat unda directă, dar o conlucrare împotriva guvernării Ponta și a majorității PSD din parlament. Dar asta după anul nou, perioade în care au să vină și principalele atacuri la adresa guvernării. Cred că momentan PNL trebuie să se concentreze pe rezolvarea oricăror probleme interne.

Cam asta este situația dată. PSD și PNL merg pe direcții diferite, continuând un conflict natural între cele două partide, dar puse într-o situație diferită ca și urmare a victoriei lui Klaus Iohannis din 16 noiembrie. Ambele vor înfrunta anumite dificultăți, dar în mod cert PNL este avantajat, atât pentru moment, cât și pe termen lung prin schimbul de generații și neîncrederea tinerilor față de PSD.

Miturile unei națiuni

Românii se trag din uniunea a două mari popoare glorioase, dacii și romanii. Sau ei se trag doar din daci, cei mai viteji dintre traci. Francezii sunt urmașii galilor și ai romanilor, iar vitejia războinică a celor două popoare se reflectă în faptele lor. Britanicii poartă în sânge curajul unor războinici neînfricați care au oprit invazia romană, dar totodată au o moștenire romană și-l au pe regele Arthur. Cam la fel cum noi îi avem pe Gelu, Glad și Menumorut. Dar cât de reale sunt aceste lucruri și care este baza lor ?

Dincolo de discuțiile istorice sau lingvistice trebuie să privim asupra faptului că toți, toate națiunile, avem mituri. Aceste mituri servesc ca și fundament pentru nașterea unei națiuni. Asta au făcut în secolul luminilor și asta fac și astăzi, păstrând unitatea și spiritul popoarelor în care s-au născut. Miturile le găsim peste tot. În filme, în cărți, în manualele de istorie. Uneori tratate ca atare, alteori ca pe o realitate istorică în ciuda lipsei de argumente clare, doar datorită felului în care contribuie la coeziunea unui popor.

Asta înseamnă că ele sunt ceva negativ ? Că ar trebui eliminate din conștiința populară ? Deloc! În cercurile de istorici circulă astăzi un curent de cruciadă împotriva miturilor, indiferent de natura acestora. Nu doar în cercurile istoricilor, ci mai în orice domeniu. Acest lucru este cât se poate de pozitiv, pentru că adevărul trebuie să iasă mereu la suprafața. Dar să nu avem pretenția ca eliminarea miturilor să iasă din cadrul unui cerc restrâns de specialiști.

Gustave Le Bon afirma în cartea sa, ”Psihologia mulțimilor”, că masele sunt prin natura lor irațională. Indiferent de abilitățile intelectuale ale indivizilor ce le compun, masele vor fi întotdeauna însumarea mediocrității și a sentimentelor, sau a instinctelor, celor care le alcătuiesc. Nicidecum a inteligenței sau a rațiunii. Ele pot fi eroice, la fel cum pot fi criminale, dar în nici un caz raționale. Rațional putând fi doar un cerc elitist din afara maselor care urmărește să atingă ceva prin intermediul lor.

Astfel putem spune că masele funcționează pe bază de emoții și instincte primare. Pe cei mulți nu-i interesează rațiunea, nu-i interesează adevărul. Aceste lucruri sunt pentru indivizi dornici să le cerceteze. Cei mulți sunt călăuziți de sentimente. Frica, dragostea, speranța, pofta de putere și de bani, răzbunarea și ura sunt câteva sentimente la care răspund masele. Între timp ele nu răspund la un articol științific în care se pune problema originii noastre daco-romane sau a celei exclusiv dacice. Din contră, nu le interesează.

Mulțimile, baza unei națiuni, sunt mânate de mituri. Prin ele inclusiv națiunea este condusă și păstrată întreagă de mituri. Națiunea noastră, ca și oricare alta, este construită pe mituri și legende, pe aproximări istorice acolo unde istoria în sine nu ne poate oferi răspunsuri exact și absolute. Iar aceste mituri au condus și condus sufletul națiunii. La urma urmei tocmai aceste mituri alcătuiesc sufletul națiunii, iar distrugerea lor ar duce inevitabil la distrugerea acestui suflet.

Să ne întrebăm pentru o secundă: ce ne rămâne odată ce renunțăm la mituri ? Haos. Haosul istoriei noastre, a originii noastre. Pierdem orice răspuns și orice formă de stabilitate. Și pentru ce ? Pentru ca alții să vină și să construiască la rândul lor alte mituri. Miturile nu trebuie demontate, ci echilibrate cu adevărul (pe cât îl putem cunoaște) și rațiunea. Ele trebuie să existe pentru mentalul colectiv, la fel cum adevărul trebuie să existe pentru a fi cercetat de cei dornici să-l cunoască, capabili să treacă de mitologia națională.

Miturile unei națiuni reprezintă sufletul acesteia și principalul factor de stabilitate și unitate. În lipsa miturilor națiunile își pierd scopul și identitate. Se avântă într-un abis al haosului din care nu putem știi cum va ieși. Miturile și legendele oferă o identitate colectivă, o identitate care la rândul ei oferă un scop, ordine și stabilitate, asigurând unitatea și mobilizarea maselor în folosul comunității. Ca atare ele trebuie menținute. Nu ca o dogmă, ci ca o stare de fapt în echilibru cu studiul rațional al adevărului, deschise oricând unor noi întrebări și răspunsuri, dar niciodată distruse în totalitate.

Închei cu un exemplu concret. Ce știm despre originea noastră ? Știm că avem o limbă latină, că trăim pe un pământ al geto-dacilor și că majoritatea obiceiurilor noastre provin de la aceștia. Pe baza acestor adevăruri fundamentăm un mit (sau o legendă) a unei duble origini. Nu pe baza unor izvoare istorice aprofundate, ci pe baza unei povești dezvoltate de Școala Ardeleană. Alții caută să dărâme mitul în favoarea altui mit, la fel de lipsit de valoare istorică, al unei Dacii superioare tuturor neamurilor. Ce ne-am face fără acest mit ? Ne-am întreba concret: cine suntem și de unde venim. Doar pentru a face alte mituri după o plimbare prin abis.

Alegerile parlamentare din Basarabia - rezultate și concluzii

S-au încheiat și alegerile parlamentare din Republica Moldova. Cele trei partide pro-europene au reușit, împreună, să obțină un scor superior partidelor pro-ruse. În ciuda acestui fapt cele două partide pro-ruse au, fiecare, un scor mai mare decât partidele pro-europene luate pe cont propriu. Rezultatul a fost unul strâns, iar acest lucru a atras de la sine diferite reacții atât din tabăra pro-europeană și pro-unionistă, cât și din tabăra adversă.

Ce am remarcat în particular au fost reacțiile din România. Mulți și-au făcut speranțe că rezultatul ar putea să fie unul zdrobitor la adresa forțelor pro-ruse. La fel de mulți au fost dezamăgiți când au văzut cât de strâns a fost, în realitate, rezultatul alegerilor și au început să-i atace pe basarabeni sau să promoveze o retorică mai pesimistă decât poeziile unui Bacovia sau a unui Edgar Allen Poe.

Lucru destul de deranjant dacă ținem cont de realitate. Nu înțeleg ce ar fi vrut acești oameni ? Rezultatul a fost exact cel dorit și așteptat. O victorie a forțelor pro-europene. Nu una zdrobitoare, dar una care ne arată o evoluție clară a opiniei pro-unire și pro-UE din Republica Moldova. O evoluție care ar trebui să ne bucure în contextul în care Republica Moldova este un stat relativ ieșit din comunism.

În 2009 tinerii basarabeni au ieșit în stradă să ceară libertate. Aceștia au făcut atunci ceea ce noi am făcut în 1989. O mică scânteie a românismului și a libertății, a democrației și a demnității, s-a declanșat în acel moment, iar de atunci aceasta se află în creștere. Creșterea ei nu este simplă și nu este instantanee, ci, la fel ca orice schimbare, se face în timp. Se face treptat și în opoziție cu un alte curente majore.

Nouă ne-a luat ceva timp după revoluție să lăsăm în urmă rănile trecutului. Ne-a luat ceva timp să ieșim cu adevărat din tentaculele unei fantome comuniste și încă așteptăm să lăsăm în urmă mentalitatea comunistă a trecutului. Totul se face în timp, într-un pas evolutiv. Acesta este și cazul Republicii Moldova unde într-un timp relativ scurt avem un semn pozitiv prin aceste alegeri.

În ciuda timpului scurt care a trecut din 2009 până azi (dintr-o perspectivă istorică, sociologică și mai ales politică), basarabenii sunt împărțiți în două tabere aproape la fel de puternice. Unioniști și anti-unioniști sau, cum li se mai zice, moldoveniști. După atâta timp de îndoctrinare și într-o perioadă așa de scurtă de libertate cel mai normal ar fi fost ca a doua tabără să dețină o putere mult mai mare. Și totuși nu e cazul.

Scorul alegerilor parlamentare a fost unul strâns. Un scor care a oferit o victorie, un avantaj, ce-i drept mic, forțelor pro-europene și pro-românești. Iar acest lucru contează. Contează pentru că arată o schimbare rapidă de mentalitate în rândul basarabenilor și mai ales a tinerilor din Basarabia. O schimbare care va continua să se producă și care, la un moment dat, va servi reîntregirii (sub o formă sau alta).

Rezultatul acestor alegeri a fost suficient de relevant încât să trezească o reacție din partea unor reprezentanți ai Moscovei. Pentru noi a fost suficient de relevant încât să ne arate că România, principalul partener european al Republicii Moldova și țara cu cel mai mare interes strategic în zonă, mai are de lucru în legătură cu planurile sale privitoare la unire.

Cred că este sigur să concluzionez că situația nu este deloc una care să ne facă pesimiști. Ci este una pozitivă. Este un semn bun pentru viitor, pentru evoluția situației generale de peste Prut. Ne trebuie doar răbdare, o gândire strategică și dintr-o perspectivă de ansamblu. În momentul de față nu puteam cere mai mult decât rezultatul final al acestor alegeri.

Pas cu pas spre unire

Vineri președintele ales al României, dl. Klaus Werner Iohannis, va vizita Republica Moldova. Acest lucru se întâmplă în contextul apropiatelor alegeri parlamentari de pe teritoriul aceluiași stat, cât și ca urmare a unui mesaj venit din partea cancelarului german Angela Merkel: ”haideți să facem ceva”. Un mesaj care ne arată că Germania este dispusă, de ceva vreme bună, să susțină proiectul de unificare (indiferent sub ce formă, teritorială sau în cadrul UE) a celor două state românești.

Drumul lui Klaus Iohannis dincolo de Prut și apoi la Washington nu face decât să arate că și partea română este dornică, fără echivoc, să susțină acest proiect. Un proiect care ține atât de o voință populară (majoritatea tinerilor susțin unirea), cât și de o serie de obiective strategice, respectiv geopolitice, ale statului român și ale comunității europene. Obiective care s-au definitivat tot mai clar în urma recentei crize din Ucraina și a felului în care Rusia provoacă ordinea internațională existentă.

Astfel dezideratul unirii între Moldova și România, sau a integrării celei dintâi în cadrul Uniunii Europene, reprezintă un obiectiv actual al statelor puternice din cadrul comunității euroatlantice. Un obiectiv care ține de configurarea puterii actuale în zona Mării Negre, pe de o parte, și de o dorință mult mai veche a unui stat european, membru NATO, precum România. Un stat care este susținut astăzi în a face ceea ce Germania a făcut imediat după dărâmarea zidului Berlinului.

Deci, pas cu pas, ne îndreptăm spre unire. Lucru evident de la sine, prin acțiunile și comunicatele oamenilor politici de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din lumea occidentală. Criza din Ucraina este momentul istoric care ne-a permis acest lucru și chiar ne-a obligat, pe noi și pe frații de peste Prut, a strânge legăturile diplomatice și a conlucra în favoarea binelui comun. Vorbim aici de o situație de haos în sfera relațiilor internaționale, o situație care ne permite și ne obligă la schimbări majore.

Victoria lui Klaus Iohannis la ultimele alegeri prezidențiale nu face decât să ajute Moldova pe traseul ei european, axa Berlin-București-Washington fiind principalul garant al Republicii Moldova pe acest traseu oarecum dificil. Dificil, dar pe care toată lumea și-a asumat să lucreze, iar vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău reprezintă exact această asigurare că da, lumea occidentală, România și Germania în special, susțin fără echivoc trecerea Moldovei în lumea occidentală.

Dacă aceste lucruri sunt clare nu același lucru poate fi spus despre felul în care va reacționa Moscova. În mod cert voința Federației Ruse cu privire la problema Basarabiei este mult mai irelevantă decât acum câțiva ani. Fără pionul numit Ucraina Rusia nu mai are aceeași putere și influență. Practic Ucraina devine chiar o barieră, iar influența rusească la Marea Neagră dispare și ea. La fel cum atenția Federației Ruse este acaparată de acest ghimpe în coasta ursului până acum adormit.

În ciuda acestui fapt Rusia nu poate asistat în totalitate pasivă la felul în care-și pierde influența. Chiar și cu o influență mai slăbită ne putem aștepta la acțiuni din partea Federației Ruse în zona Republicii Moldova. O curiozitate în acest sens este ce se va întâmpla dacă alegerile parlamentare din Moldova sunt câștigate de forțele pro-europene. Va merge Rusia, sau mai bine zis vor merge pionii ruși din Moldova, la acțiuni mai dure decât războiului psihologic desfășurat până acum ?

Știrile din Moldova nu sunt dintre cele mai fericite. Autoritățile se pot aștepta la diferite izbucniri din partea minorității ruse în cazul în care victoria forțelor pro-românești și pro-europene devine evidentă. Un caz mai puțin probabil, dar demn de luat în considerare, este riscul trezirii cu omuleți verzi care se plimbă prin interiorul Moldovei. Cert este că diplomația rusească va izbucni în tradiționalele ei crize de nervi și va critica acțiunile imperialisto-fasciste de sorginte românească.

Diplomația rusească va critica orice acțiuni și orice alegeri al căror rezultat este slăbirea influenței ei geopolitice. În special când acest lucru se întâmplă atât de aproape de zona Mării Negre, foarte importantă din punct de vedere strategic. În cazul Moldovei se va folosi și de factorii de influență pe care-i are în acea zonă. Instituții precum biserica ortodoxă subordonată patriarhiei de la Moscova, diferite trusturi de presă sau organizații moldoveniste, respectiv anarhiste.

Autoritățile din Moldova trebuie să fie pregătite pentru a acționa, iar diferitele grupări unioniste trebuie să acționeze pentru a combate orice influență mediatică moldovenistă. Atât înainte, cât și după alegeri. Rezultatul acestor alegeri este unul foarte important pentru dezvoltarea relațiilor între vest și Republica Moldova, iar felul în care alegerile vor fi reflectate în lume joacă un rol la fel de important, de care România și Republica Moldova trebuie să țină cont în egală măsură.

Ne rămâne să așteptăm. Să vedem o țară și un popor. Unirea nu s-a putut realiza imediat după revoluția din decembrie 1989 pentru că nu ne aflam în aceeași situație ca și Germania. Dacă Germania avea o latură occidentală, liberă, democratică și puternică, o latură capabilă să o preia pe cea comunistă, noi nu ne-am aflat în aceeași situație, vorbind de un stat proaspăt ieșit, nici atunci complet, din comunism și un altul încă blocat. Nu aveam ce să preluăm pentru a curăța.

Astăzi situația s-a schimbat. România este un stat european, integrat în tot ceea ce înseamnă spațiu euroatlantic și se bucură de sprijin cu privire la Republica Moldova. Un sprijin care reunește atât latura de realpolitik a lumii europene, obiective pragmatice cu privire la Moldova și zona Mării Negre, dar și idealul viu al unirii. Unirea a doua state latine care împart același grai și care au fost despărțite, la fel ca Germania, datorită unei puteri invadatoare vinovată de o mulțime de crime.

Globalizarea ca fenomen natural

Despre globalizare s-a scris și s-a vorbit enorm. Este un subiect actual în planul politicii, al economiei și al relațiilor internaționale. Un subiect care stârnește multe controverse și zel din partea celor implicați, fie pro sau contra. Există tabere care susțin globalizarea datorită avantajelor pe care aceasta le implica, altele datorită unor idealuri frumoase despre unificarea speciei umane, dar există și tabere care o combat tocmai datorită riscurilor care vin odată cu acest fenomen.

Personal mă consider un susținător al primei tabere. Cred că orice lucru are beneficii și dezavantaje, sau riscuri. Așa este lumea în care trăim. O plimbare prin parc poate deveni din ceva sănătos ceva periculos. Riscul există mereu. Iar acesta este și cazul fenomenului de globalizare. Totuși nu despre asta vreau să scriu. Nu vreau să scriu despre motivele pentru care globalizarea este bună sau rea, ci despre felul în care globalizarea nu reprezintă altceva decât un fenomen natural în evoluția noastră.

În acest sens se cere o incursiune în istoria umanității pentru a vedea felul în care ne-am format și am evoluat. De la forma noastră primitivă, separată, ne-am unit tot mai mult în diferite forme de organizare. De la triburi am ajuns la regate, de la regate la state naționale și, în sfârșit, pare că ne aflăm într-o perioadă a marilor uniuni, federații și confederații, lumea postmodernă fiind dominată de astfel de structuri.

Putem spune că oamenii au căutat mereu forme de unificare. Acest lucru s-a datorat atât idealismului firii noastre, dar și instinctului de supraviețuire. Diferitele unificări prin care comunitățile umane au trecut au servit și împlinirii unor interese variate și asigurării unei puteri mai mari, a unei securități mai dezvoltate. La fel cum au adus și alți adversari, alte riscuri, care au dus la alte inițiative post unificare.

Dar în fond au căutat unificarea. Etapă cu etapă, pas cu pas, oamenii au evoluat și au format comunități tot mai unită, tot mai puternice. Statul modern fiind cel mai bun exemplu în acest sens. Iar acest lucru ține și de întâlnirea dintre triburi, mai apoi domnitori și civilizații. Formarea de noi relații, identificarea unor puncte comun, toate acestea au influențat diferite forme de unificare.

Un lucru pe care-l vedem și astăzi. După ce noi, românii, ne-am unit în baza identității noastre comune (lingvistice, etnice, spirituale și culturale), iată că acum europenii caută o unificare (forma nu este una clară sau exactă) în baza unei identități comune europene. O identitate exprimată printr-o istorie comună, prin geografie, interese geopolitice și strategice, dar și prin alte aspecte ce țin de civilizația europeană, precum spiritualitate creștină, dreptul roman, filosofia greacă (democrația), lucruri care stau la baza actualei lumi europene.

De la această formă de unificare a Europei (fie că vorbim de o federalizare tip SUA, fie de un commonwealth) până la urmărirea unificării cu alte, prin prisma unor autorități superioare, cu alte forțe globale nu mai este decât un pas. Lucru ce s-ar face tot în virtutea acestor aspecte comune care s-ar identifica în timp. Vorbim aici de un proces natural, în etape, prin care oamenii urmăresc o continuă extidendere și unificare.

În acest prim aspect m-am referit mai degrabă la un aspect politic al globalizării. Dar lucrurile nu se reduc la asta. Mai există și aspectele de natură socială, respectiv economică. Nu putem ignora faptul că astăzi ce se întâmplă la un capăt al pământului poate afecta un alt capăt. Că există un spațiu, spațiul virtual, în care lumea este deja globalizată. Că există o piață globală de produse și resurse. Că progresul științific pune lumea în fața unui fapt împlinit, trăim într-o societate globală.

Și aici vorbim de un fenomen natural. Fiindcă toate descoperirile noastre din timp au condus la acest lucru. Pentru a stopa globalizarea astăzi cineva ar trebui să distrugă spațiul virtual, să ruineze economia propriei țări, dependentă de acest sistem global și să ne ignore realitatea că teroriștii pot folosi un non-stat precum Afganistanul pentru a ataca propriul stat.

Cultura este globalizată. Internetul, televiziunea, imigrația, au permis acest lucru. Economia de asemenea. Securitatea cu atât mai mult. Vorbim de un fapt împlinit. În secolul XXI nu mai trăim izolați, din contră. Iar asta ține și de dorința omului de a se organiza întotdeauna în diferite forme de existență socială.

Practic globalizarea s-a întâmplat deja, chiar dacă nu dintr-o perspectivă politică, iar asta aduce de la sine atât riscuri, cât și avantaje. Dar la fel s-a întâmplat și cu formarea statelor naționale, ale triburilor, etc. Trăim într-o lume în care avantajele sunt globale, dar și riscurile. iar tot ce putem face în legătură cu asta este să ne apărăm interesele alături de cei care au interese și valori similare cu alte noastre, integrându-ne deci într-o comunitate puternică precum cea europeană. Comunitate care să ne permită un rol, o voce, pe scena politicii globale.

Simbolistica unei pietre

Citeam într-o carte despre diferite simboluri folosite în ritualurile inițiatice ale Francmasoneriei. Trebuie să spun că toate acest simboluri, cât și ritualurile în care sunt utilizate, au o învățătură extrem de utilă pentru dezvoltarea personală a oricărei ființe umane. Toate simbolurile au un mesaj, o lecție demnă de luat în considerare. Printre simbolurile de bază și care pot fi aplicate în viața de zi cu zi unul în particular mi-a atras atenția, fiind probabil și cel mai elementar, alături de echer și compas.

Piatra este un simbol natural pentru Francmasonerie. Pentru o organizație care-și are originea în vechile ghilde de zidari în piatră. Dar dincolo de acest aspect ea are un simbol și o lecție care țin de viața noastră de zi cu zi. De aspectul speculativ al masoneriei, de ceea ce suntem și ceea ce putem deveni. Concret, piatra este folosită ca un simbol dublu. Piatra în starea ei naturală, dură, reprezentativă pentru ființa umană propriu zisă și piatra prelucrată de către zidari, reprezentativă pentru un om trecut prin viață și care și-a făurit caracterul.

Piatra în stare brută ne reprezintă pe noi. Omul în starea sa naturală, instinctuală. Dincolo de orice valori etice, morale. Urâtă, haotică, lăsată în voia soartei. Asta este piatra brută și asta este viața omului, implicit persoana umană, la începuturile sale și în starea sa naturală. Este un simbol pentru natura imperfectă a ființei umane și slăbiciunile noastre firești. Un simbol menit să ne facă să contemplăm asupra naturii noastre imperfecte, dar și să ne dorim altceva, să ne îmbunătățim.

Aici intervine a doua stare a pietrei. Piatra prelucrată de către zidari. Un simbol care ne arată că, indiferent de starea noastră naturală, toți putem să ne îmbunătățim. Prin ceea ce facem și prin ceea ce viața face cu noi. Învățăturile și cunoașterea dobândite de-a lungul vieții nu sunt altceva decât ornamentele care se adaugă asupra pietrei umane, iar greutățile și bucuriile prin care trecem sunt focul prin care piatra este prelucrată din starea ei natură într-o alta, prin care o piatră brută este transformată în ceva mai frumos.

Zidarul care prelucrează piatra brută nu este altceva decât însăși viața, experiențele prin care trecem și, în concepția masonică, Marele Arhitect al Universului, Divinitatea. Acest zidar prelucrează piatra prin foc și diferite unelte ale breslei, iar mai apoi o și ornamentează. Focul și uneltele sunt reprezentative pentru diferitele experiențe și împrejurări, prieteni și cunoscuți, care ne modelează într-un fel sau altul caracterul, firea și implicit destinul. Ne schimbă în bine sau rău. Învățăturile dobândite sunt ornamentele noastre.

Toată această simbolistică a unei simple pietre ne arată ce suntem și ce putem deveni, dar ne face să ne punem și un semn de întrebare. De ce ? De ce Zidarul trebuie să lucreze asupra pietrei pentru a-i schimba forma, pentru a o transforma în ceva mai frumos ? Cu ce scop face acestea ? Răspunsul este la fel de simplu ca și alegoria în sine, pentru a o integra într-o construcție mai frumoasă, mai grandioasă. Pentru a clădi o catedrală zidarul are nevoie de o mulțime de pietre, iar fiecare piatră în parte trebuie prelucrată.

Această prelucrare este necesară pentru integrarea pietrei, printre altele, în construcția unei catedrale. În cazul persoanei umane vorbim de o catedrală a sufletelor. O construcție de oameni buni care doresc să devină și mai buni și care-și unesc efortul pentru a clădi o lume mai bună. Aceasta este catedrala sufletelor pe care zidarul o clădește și pentru care trebuie să prelucreze un număr nelimitat de pietre, care mai apoi să fie utilizate într-o astfel de construcție.

Pentru ca această prelucrare să fie completă omul trebuie să treacă printr-o serie de încercări, la fel cum piatra trebuie prelucrată prin foc și folosind diferite unelte. Totodată el trebuie să răspundă acestor provocări într-un mod adecvat și trebuie să le folosească într-un mod util. Nu să cedeze în fața lor, ci să învețe, să se dezvolte pe sine ca și persoană și să reacționeze mereu măsurându-și faptele, vorbele și gândurile. În fond este vorba de un proces psihologic definit și de Carl Jung, cel al individualizării, prin care omul devine întreg.

Avem un președinte!

Alegerile s-au încheiat, iar România are un nou președinte. Numele său este Klaus Iohannis. Las deoparte orice obiectivitate analitică pentru un moment și-mi exprim fericirea cu privirea la rezultatul obținut de Iohannis. Este un semn bun, un semn că și în România se poate. Că voința tinerilor contează și că această voință poate să facă diferența. Victoria lui Klaus Iohannis este victoria unei mentalități de tip occidental, a toleranței și a progresului. Este victoria unei generații care a dorit schimbarea și a văzut-o în Iohannis. A unor oameni care s-au săturat să fie insultați de un guvern socialist fără nici o legătură cu cei săraci.

Las subiectivismul în urmă și revin la analiza obiectivă. Cursa electorală s-a încheiat. Rezultatul a fost unul surprinzător pentru toată lumea. Asta pentru că Ponta părea să aibă cele mai multe șanse. Dar acel electorat de care Iohannis avea nevoie a ieșit la vot și a făcut diferența. Electoratul celor care n-au mers la vot în primul tur. Alături de ei electoratul din diaspora, electoratul de dreapta și electoratul tradițional anti-PSD. Toate aceste bazine electorale au făcut diferența față de primul tur, asigurând victoria candidatului ACL.

Dar cum de Klaus Iohannis a reușit să mobilizeze toate aceste forțe electorale ? Într-adevăr, imaginea deja construită a neamțului de la Sibiu a jucat un rol important, ca și stilul său de discurs (omul cu bun simț comparat cu mârlanul de Dâmbovița), dar nu a fost totul. Putem spune că Victor Ponta și echipa sa de campanie au reușit să mobilizeze o mare parte din electoratul lui Iohannis în cel de-al doilea tur al acestor alegeri. Prin asta victoria lui Klaus Iohannis este în primul rând o palmă peste toți cei care au construit campania lui Ponta, a PSD-ul, mizând pe o campanie negativă și violentă la adresa... lui Traian Băsescu.

Acest tip de campanie și ”reductio ad Băsescu” nu au funcționat decât la o parte din populația țării. Electoratul tradițional PSD, format din oameni cu foarte mult timp liber care-și extrag informația de la posturi TV precum Antena 3, unde manipularea este la ordinea zile. Cealaltă parte, a doua inimă a României, tineretul, a fost imun la o astfel de propagandă și aproape indiferent. Acest electorat a acordat atenție conflictului între bun simț și mârlănie, fiind prea des dezgustat de metodele lui Victor Ponta.

Practic campania negativă dusă de Victor Ponta l-a lovit exact pe el. Nu a reușit să atragă alt electorat decât cel tradițional PSD și anti-băsist, în schimb a reușit să mobilizeze la vot un electorat pro-Iohannis dezgustat de ce se întâmpla în viața publică. Felul în care Victor Ponta a încercat să scape de voturile românilor din diaspora (majoritatea pro-Iohannis) nu a făcut decât să-i mobilizeze și mai mult pentru a vota, dar nu doar pe aceștia, ci și pe românii din interiorul țării. Acei români care nu au participat la primul tur al alegerilor și care, iată, au vrut să-i dea un vot de blam lui premierului în funcție.

Probabil foarte puțini să gândeau că Iohannis avea să câștige. Toate șansele înclinau în favoarea lui Ponta, dar iată că Ponta a avut parte de un backfire, iar această lovitură a fost una dură. Una capabilă să schimbe scorul electoral în favoarea contracandidatului său. Pentru că Ponta a reușit prin politica dusă de el să mobilizeze indiferenții, să mobilizeze diaspora, să mobilizeze tinerii, în favoarea lui Iohannis.

Mulțumită lui Victor Ponta Iohannis a devenit un simbol al unui alt tip de politici. Dacă Victor Ponta nu respecta cetățenii, dreptul lor la vot, inteligența lor, ci se baza doar pe manipularea televizată cu Traian Băsescu, Klaus Iohannis se prezenta taman opusul. Omul politic echilibrat, cu bun simț, care-i respectă pe toți și vorbește doar esențialul. Omul politic care preferă să piardă decât să fie un mârlan. Iar acest lucru i-a garantat victoria finală.

Acest lucru ne confirmă și o schimbare de paradigmă electorală, în sensul în care vedem că tineretul începe să joace un rol important în sfera politică, iar acest tineret are cu totul alte criterii electorale de care bazinele anterioare. Este important faptul că scorul a ajuns la un moment dat să fie unul egal, iar de acolo a crescut în mod consistent pentru Klaus Iohannis. Vedem deci că etnia, religia și alte lucruri de acest gen nu mai joacă un rol important în alegerea unui candidat, iar campaniile negative pot să aibă un rol opus celui inițial, atrăgând antipatia unui electorat care poate că altfel n-ar fi participat la vot.

Ce va urma mai departe ? Este de greu de zis. Probabil că Victor Ponta va rămâne premierul României, asta datorită faptului că deține o majoritate parlamentară. Nu putem zice pentru cât timp, dar noul obiectiv al ACL este schimbarea guvernului. Faptul că președintele provine dintr-o altă forță politică păstrează un echilibru și asigură independența justiției, implicit ținerea departe de o putere totală a celor din PSD. Poate vom vedea și presiuni din partea Uniunii Europene pentru demisia lui Victor Ponta, drept urmare a eșecului organizării alegerilor în diaspora. Relațiile externe ale lui Klaus Iohannis îi vor permite acestuia să dezvolte poziția noastră față de state precum Germania și Austria, cât și alte puteri occidentale. Nu doar în sfera publică, ci și pe plan privat, atrăgând investitori occidentali în România. Un lucru care se va dovedi extrem de eficient, pe termen mediu și lung, pentru economia de piață a României.