Mi-am făcut o obișnuință din a urmări filmulețele postate relativ des pe pagina de youtube a celor de la Stratfor. O serie în special mi-a atras atenția. Câteva filmulețe scurte care discută contextul geografic al mai multor țări și provocările ce apar în acest context. Majoritatea analizelor mi s-au părut corecte sau cel puțin de bun simț, dar nu am reușit să găsesc nici una cu privire la România și provocarea noastră geografică. Oare de ce ? Poate situația noastră are prea multe incertitudini ? Nu cred, dar am să încerc să formulez o variantă proprie a ceea ce ar părea să fie provocarea geografică a României.
În acest sens există două aspecte de care trebuie să ținem cont: contextul geografic în care ne aflăm și provocările care decurg în mod natural din acest context. Ideea se învârte în jurul noțiunii de geopolitică și a relevanței pe care aceasta și-a păstrat-o în lumea contemporană, asta în ciuda unor critici care s-au grăbit să afirme sfârșitul istoriei sau al geopoliticii, toate astea privind dintr-un turn de fildeș al viselor frumoase. Evident că istoria nu s-a sfârșit, iar nici geopolitica nu a fost invalidată, ci din contră. Ultimele evenimente ne arată cât de importantă este de fapt.
Contextul geografic și politic
Poziția României a fost dintotdeauna complicată. O țară situată între vest și est, la granița dintre marile imperii și cu o poziție de acces la Marea Neagră. Resursele ei naturale au fost mereu un punct de atracție pentru vecini, iar istoria sa este plină de conflicte nu doar cu marile imperii, ci și cu vecinii mai mici. Pentru a supraviețui România a trebuit să jongleze în ceea ce privește relațiile sale externe. Alianțele n-au fost niciodată permanente, ci de moment, dar acest lucru s-a schimbat odată cu aderarea la NATO și la Uniunea Europeană, de data asta prefigurându-se un fel de stabilitate diplomatică.
Munții Carpați reprezintă principala linie de apărare a României, care a jucat acest rol în repetate rânduri și în diferitele strategii de apărare a țării. În perioada celui de-al doilea război mondial Mareșalul Ion Antonescu intenționa să se retragă cu trupele dincolo de Carpați și să folosească munții drept un avantaj strategic împotriva trupelor rusești invadatoare. Istoria nu i-a oferit răgaz pentru a face asta, dar Carpații au figurat mereu ca și un avantaj strategic în fața oricărei invazii, fie din est, fie din vest.
România este o națiune-stat parțială, divizată de conflictele istoriei și care în momentul de față vede ca un obiectiv istoric, sau o datorie istorică, recuperarea Republicii Moldova, rupte din trupul României odată cu încheierea Primului Război Mondial. Ce nu este România ? Nu este o mare putere, ea are nevoie de sprijinul unui aliat mai puternic pentru a reuși să recapete alte teritorii. În schimb este un stat puternic. Ideea de stat este puternică în rândul cetățenilor (exceptând zona Ținutului Secuiesc), instituțiile statului funcționează la capacitate medie, iar baza fizică a statului, ca să folosim terminologia lui Barry Buzan, îi oferă avantaje (cel puțin la capitolul resurse, pentru că la capitolul populație pare să există o problemă de scădere demografică).
Acest lucru ne scutește de amenințări interne serioase la adresa statului și a intereselor sale. Principalele amenințări la adresa securității României sunt pe plan extern. În relație cu vestul securitatea națională a României este asigurată prin apartenența la două structuri comune, o alianță și o uniune. În relație cu estul România se confruntă cu amenințarea rusească și cu sateliții acesteia: Ungaria, Serbia, Bulgaria și mai nou Turcia. Menționez că dintre acești sateliți doar Ungaria are obiective cu adevărat ostile față de România, restul urmărind diferite interese politice și economice.
Provocarea României
Într-un astfel de context principala provocare a României este să-și păstreze integritatea teritorială și să se păzească de amenințările exterioare. Făcând acest lucru ea nu trebuie să răspundă la provocări lansate de satelitul ungar al Moscovei prin intermediul minorităților prezente în anumite părți ale României (ex. Ținutul Secuiesc). Politica României trebuie să pună accentul pe dezvoltarea propriilor capacități de apărare și întărirea relațiilor cu partenerii strategici externi, principalul factor de securitate pentru granițele și interesele României.
Asta înseamnă investiții mai serioase în domeniul apărării, pe de o parte, atragerea de investitori străini care să forțeze guvernele străine să apere tocmai acești investitori și întărirea prin mijloace diplomatice a principalelor noastre parteneriate strategice, pe de alta. SUA și Polonia joacă un rol fundamental în această direcție, fiind și principalii noștri parteneri, alături de un posibil parteneriat de ordin economic cu Germania. O atitudine vigilentă față de statul ungar este de asemenea necesară, datorită tendințelor revizioniste care domină încă politica de la Budapesta.
Poziția geografică aduce de la sine dezavantaje, dar trebuie folosită de asemenea ca un avantaj. Accesul la Marea Neagră este un argument pentru întărirea României, Marea Neagră fiind un spațiu de interes geopolitic și geostrategic major, ea fiind de fapt ruta de legătură între est și vest, adăugând aici Orientul Mijlociu. Interesele economice sunt legate de acest spațiu, la fel și cele de securitate: atât în relație cu statul rus, cât și privind diferite grupuri infracționale sau teroriste care doresc să-și croiască drum înspre sau dinspre Orientul Mijlociu.
Deși ideea de stat în sine este puternică printre majoritatea cetățenilor României asta nu scutește România de un risc intern de securitate. Riscul respectiv este cel al corupției. Instituțiile de forță ale statului român, probabil la cererea partenerilor americani, încearcă acum destructurarea principalelor grupuri de interese care pot ridica probleme de securitate. Corupția în cadrul administrației publice sau a clasei politice înseamnă vulnerabilitatea ca oameni cu funcții importante să vândă pentru bani secrete de stat sau să deruleze acțiuni ostile statului român, în cel mai bun caz să închidă ochii la acțiuni străine derulate pe teritoriul nostru.
Obiectivul istoric de reunificare al Republicii Moldova cu România este dorit de majoritatea populației, iar sentimentul pare să crească și dincolo de Prut. România trebuie să-și întărească relațiile diplomatice cu Republica Moldova și să-și continue politica de susținere a acesteia, în special cu privire la aderarea în UE. Trebuie să profităm de actuala criză din Ucraina și de o influență mai scăzută a Rusiei dacă dorim să realizăm o unire, fie în forma clasică, fie prin apartenența comună la Uniunea Europeană. Prima opțiune este totuși mai probabilă în contextul în care Republica Moldova duce lipsa unei clase politice serioase și capabile să câștige încrederea partenerilor occidentali.
În raport cu relația noastră față de SUA și Germania accentul trebuie să pice pe SUA. Momentan reprezintă singura forță militară capabilă să asigure securitatea României. Politica noastră externă trebuie dezvoltată în jurul parteneriatului strategic cu Statele Unite, fără să ignorăm importanța unei bune relații cu statele vest-europene precum Germania și Franța, respectiv Marea Britanie. Polonia este de asemenea un partener important datorită intereselor geopolitice comune: limitarea influenței rusești în estul Europei, întărirea poziției americane și susținerea implicită a independenței Ucrainei.
Criza din Ucraina este de interes pentru România. Limitarea influenței rusești este tocmai un rezultat al acestei crize, iar trecerea statului ucrainean de partea NATO și a UE ar bune un zid între Rusia și țările est-europene precum România și Polonia. De asta ar fi în interesul României să-și întărească relațiile cu Ucraina și să susține cauza ucraineană după puterile sale.
Un lucru pe care România trebuie să-l evite este dependența energetică față de Rusia. Trebuie să încercăm o exploatare cât mai completă a resurselor noastre energetice. De asemenea interesul României ar fi o scădere a dependenței energetice pe care unele state occidentale o au față de Federația Rusă. Exploatarea resurselor noastre subterane ar putea să ne aducă un surplus pe care să-l folosim în acest sens. De asemenea declinul demografic trebuie evitat. România are nevoie de o populație tânără și în puteri, de o educație funcțională, pentru a reuși să-și formeze elite capabile să asigure viitorul țării. Politici publice de susținere a natalității s-ar impune, având o legătură cu interesele pe termen lung ale României, la fel ca și o reformă amplă în domeniul educației.
România: încotro ?
Geopolitica rămâne un aspect important al relațiilor internaționale, iar România se confruntă și acum cu dificultățile ridicate de poziția sa geografică. Situată la granița dintre vest și est, în prima linie a Uniunii Europene și a NATO, ea trebuie să-și dezvolte capacitățile de apărare și independența energetică. Nu-și permite să stea singură împotriva unei mari puteri, drept urmare trebuie să mizeze pe diferite parteneriate strategice și cooperarea în cadrul NATO, respectiv UE, pentru a supraviețui. Principala amenințare de securitate vine pe plan extern, dar mici vulnerabilități de ordin politic și economic există și în interiorul granițelor, iar România duce o luptă dură pentru a rezolva această problemă.
