Timpul

Mă uit pe geam cum soarele apune

Și cu mintea mă întorc în timp,

Lăsând memoriile să se adune

În adâncimea unui tainic vis.

La tot ce-a fost din nou privesc

La bucurii și la tristeți,

Și zeci de gânduri răsădesc

Nemuritoare dimineți.

Cum toate au trecut cu timpul

Nicicând nu s-ar mai întoarce,

Așa se clatină și visul

Nemuririi noastre.

Realizând cum orice zi

Înspre moarte ne îndreptăm,

Dincolo de utopii

La moarte se contemplăm.

La cum mereu îmbătrânim

Depășiți de timpuri iar,

Cum trăim și cum murim

Prin al vieții ciudat dar.

Tot ce avem va dispărea

Într-o clipă, o secundă,

Tot ce suntem va cădea

În slăbiciuni ce se amuză.

Și atunci ne mai rămâne

Doar săracă amintirea,

Singură să ne adune

Când dispare nemurirea.

Simple bucurii din viață

Pe care le-am ignorat,

Și un licăr de speranță

Pentru tot ce am visat.

Cenușă din cenușă

Pământ din pământ,

O suflare-adusă

Și o vorbă-n vânt.

Iar sufletul pornește

Din nou în căutare,

Printre zeci de stele

Cu soarele răsare.

Sol Invictus

Rece e iarna ce ne-nconjoară acum

Ca și vântul ce bate pe drum,

Crud întuneric de nepătruns

A cărui taină viața-a ascuns.

Cade zăpada pe vechiul pământ

Unde natura era de neînfrânt,

Totul e alb, iar cerul e negru

Și doar molidul rămâne integru.

Dar prin întuneric lumina răzbate

Și de pe cer începe să se arate,

Misterul străbun, el sfântul soare

Învingător, peste ninsoare.

El vine-n lume la capăt de lună

Și biruiește orice furtună,

El este Sol ce vine din nou

Lumina sa ne-o face cadou.

Și iarna toată-i fuge din cale

În timp ce el s-arată în vale,

Natura toată cu el înviază

Și lumina pe cer se așează. 

Iar de pe cer tot cade o stea

Luminătoare rămâne și ea,

Arată calea spre-un nou infinit

Lăsând un dor, un cânt de alint.

Mistuiți de întuneric

Greu e întunericul

Ce ne apasă-n noapte,

Așa cum și timpul

Ne bântuie în șoapte.

Vise adormite

Ne cheamă tot mai sus,

Spre stelele pierdute

Când soarele-a apus.

Iar luna încă arde

Puternică pe cer,

O stea ce piere cade

Prin porțile de fier.

Și ce rămâne-n urmă

Sunt vise neștiute,

Ce bântuie o turmă

De oi mereu tăcute.

Un spectru care urlă

În sălbăticie,

Un clopot ce din turlă

Bate pe vecie.

Sunet ce s-aude

În spațiul infinit,

Ca omul care râde

Tăcut și adormit.

Chemare

Tu frumoasă Românie
Drumuri grele ai răbdat,
Tu popor ce-n pribegie
Mult prea des ai fost purtat.

Astăzi soarele și luna
Se unesc ca pentru tine,
Să oprească iar furtuna
Ce s-avântă-n nebunie.

Îngerii se roagă iar
Sus în nesfârșitul cer,
Pentru-al păcii nobil dar
Peste timpul efemer.

Cântă pentru țara noastră
Recviem de neuitat,
Pentru Basarabia ruptă

Din al nostru vechi regat.

Frații noștri de un sânge
De un neam și de o țară,
Lacrimi varsă, prutul plânge
Cotropit de roșia fiară.

Lacrimi să deschidă poarta
Unității din vechime,
Să schimbe iarăși soarta
Să ne-ndemne spre unire.

Și Deșteaptă-te, române
Se aude-n orice glas,
Contra hoardelor păgâne
Se ridică brav ostaș.

Din Ardeal până-n Moldova
Din Muntenia în Ardeal,
Un popor suntem în dava

Marelui Decebal.

Iar coroană cea de lauri
A măritului Traian,
Ne ghidează printre fauri
Spre unire an de an.

Oda bravilor eroi
Se aude peste veac,
Dă chemare la război
Fiului de nobil dac