Greu e întunericul
Ce ne apasă-n noapte,
Așa cum și timpul
Ne bântuie în șoapte.
Vise adormite
Ne cheamă tot mai sus,
Spre stelele pierdute
Când soarele-a apus.
Iar luna încă arde
Puternică pe cer,
O stea ce piere cade
Prin porțile de fier.
Și ce rămâne-n urmă
Sunt vise neștiute,
Ce bântuie o turmă
De oi mereu tăcute.
Un spectru care urlă
În sălbăticie,
Un clopot ce din turlă
Bate pe vecie.
Sunet ce s-aude
În spațiul infinit,
Ca omul care râde
Tăcut și adormit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu