Timpul

Mă uit pe geam cum soarele apune

Și cu mintea mă întorc în timp,

Lăsând memoriile să se adune

În adâncimea unui tainic vis.

La tot ce-a fost din nou privesc

La bucurii și la tristeți,

Și zeci de gânduri răsădesc

Nemuritoare dimineți.

Cum toate au trecut cu timpul

Nicicând nu s-ar mai întoarce,

Așa se clatină și visul

Nemuririi noastre.

Realizând cum orice zi

Înspre moarte ne îndreptăm,

Dincolo de utopii

La moarte se contemplăm.

La cum mereu îmbătrânim

Depășiți de timpuri iar,

Cum trăim și cum murim

Prin al vieții ciudat dar.

Tot ce avem va dispărea

Într-o clipă, o secundă,

Tot ce suntem va cădea

În slăbiciuni ce se amuză.

Și atunci ne mai rămâne

Doar săracă amintirea,

Singură să ne adune

Când dispare nemurirea.

Simple bucurii din viață

Pe care le-am ignorat,

Și un licăr de speranță

Pentru tot ce am visat.

Cenușă din cenușă

Pământ din pământ,

O suflare-adusă

Și o vorbă-n vânt.

Iar sufletul pornește

Din nou în căutare,

Printre zeci de stele

Cu soarele răsare.